Rezoluţiune contract. Decizia nr. 225/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I C.
Ședința publică din 01 Februarie 2013
Președinte – M. M.
Judecător -C. M.
Judecător – S. C.
Grefier - M. Getuța
Decizia civilă nr. 225
Pe rol fiind soluționarea cererii de îndreptare eroare materială formulată de, intimatul S. V.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund recurenții M. E., S. M., S. C., P. L. personal, avocat G. E. pentru intimatul S. V.,și intimata S. M..
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Interpelat fiind apărătorul intimatului S. V. arată că cererea vizează acordarea cheltuielilor de judecată, interpelat fiind precizează că cererea este o completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2311/05.11.2012 în sensul obligării recurentei M. E. la plata cheltuielilor de judecată. Arată că în susținerea cererii înțelege să se folosească de chitanțele depuse la dosar.
Instanța constată că din eroare chitanțele privind plata onorariului avocat și concluziile scrise au fost atașate la dosarul nr._/245/2011.
Interpelat fiind apărătorul intimatului S. V. învederează instanței că înțelege să solicite obligarea lui M. E. la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța acordă cuvântul pe cererea de completare a deciziei civile nr.2311/05.11.2012 .
Apărătorul intimatului S. V. având cuvântul solicită admiterea cererii, obligarea recurentei M. E. la plata cheltuielilor de judecată .
Recurenta M. E. având cuvântul solicită respingerea cererii de completare a dispozitivului.
Recurentul S. M. față de cererea formulată arată că este de acord cu cererea formulată, motiv pentru care solicită admiterea acesteia.
Recurentul S. C. având cuvântul solicită respingerea cererii formulate de intimatul S. V..
Recurenta P. L. având cuvântul solicită respingerea cererii formulate.
Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2311/05.11.2012.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr._/18.10.2011 Judecătoria Iași a dispus în sensul că:
„Respinge excepția lipsei calității procesuale active decurgând din excepția lipsei coparticipării procesuale active
Respinge cererea formulată de reclamanta S. P. E., cu domiciliul în Iași, ., în contradictoriu cu pârâții S. V., cu domiciliul ales la Cabinet de avocați G. E. și G. C., Iași, ..13-15, mezanin, . S. M. cu domiciliul în .. 175 ( 274), ca nefondată.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Ia act că pârâtul S. V. nu solicită cheltuieli de judecată.
În baza art.19 din OUG nr.51/2008 suma de 1791 RON reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta rămâne în sarcina statului.„
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin contractul menționat reclamanta și pârâta S. M., mamă și fiică, au transmis pârâtului S. V., fiul al numitului S. M. și nepot al reclamantei nuda proprietate asupra imobilului situat în Iași, . compus din 3 camere, sală, magazie, bucătărie, paravan, antreu și cerdac cu suprafață construită de 109, 28 mp și teren aferent de 199, 25 mp, dobândit prin moștenire de la defunctul S. P. N. ( parcele 1123/1, 1123/2 și 1123/4). Reclamanta și-a rezervat dreptul de uzufruct asupra imobilului până la sfârșitul vieții. Prețul vânzării a fost de 35.000.000 ROL din care 20.000.000 au fost plătiți la data contractului. Pentru diferența de 15.000.000 pârâtul s-a angajat să presteze reclamantei pe tot timpul vieții întreținere constând în alimente, medicamente și îngrijire iar la deces să o înmormânteze.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active decurgând din excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, instanța reține că coparticiparea procesuală este de regulă facultativă ( art. 47 C.proc.civ) și este obligatorie numai în acele cazuri în care instanța este chemată să dispună cu privire la drepturile și obligațiile mai multor persoane, fiind necesar ca toate aceste persoane să fie parte la judecată pentru respectarea dreptului la apărare și pronunțarea unei hotărâri susceptibile de executare. Coparticiparea procesuală obligatorie nu înseamnă însă în mod necesar coparticipare activă sau pasivă obligatorie, respectiv ca toate persoanele aflate în situații juridice asimilabile reclamantului sau pârâtului să aibă aceeași calitate de reclamant respectiv pârât, ci este suficient să li se atribuie calitatea de parte în dosar. În caz contrar, îndeosebi în privința reclamantului, se creează riscul încălcării dreptului de acces la instanță reglementat de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO în cazul în care între potențialii co-reclamanți nu poate fi stabilit un acord sau există un dezacord privind exercitarea dreptului de acțiune ( a se vedea cauza D. c. Romania).
În speță, eventuala soluție de admitere a cererii de rezoluțiune cu perspectiva repunerii părților în situația anterioară, ar afecta drepturile și obligațiile tuturor părților contractului în ce privește transmisiunea dreptului de proprietate /desființarea transmisiunii și obligația de plată/restituire a prețului. Fiind vorba despre trei părți ale contractului, este obligatorie o formă de coparticipare procesuală, activă sau pasivă. Cât timp obligația de întreținere a fost stabilită numai în beneficiul reclamantei S. P. E., numai aceasta are un interes imediat în exercitarea cererii în rezoluțiune pentru neexecutarea acestei obligații și, la limită, numai aceasta ar avea calitate activă raportat la dreptul de creanță încălcat și dedus judecății. Totodată reclamanta a înțeles însă să cheme în judecată și pe co-vânzătoare, atribuindu-i calitatea de pârâtă, dreptul la apărare al acesteia fiind astfel respectat. De altfel prin cererea depusă la dosar co-vânzătoarea și-a exprimat poziția de susținere pentru cererea reclamantei.
În consecință instanța apreciază că se impune respingerea excepției și judecarea pricinii în fond.
Potrivit art. 1020-1021 Cod civil, rezoluțiunea este o sancțiune specifică pentru contractele sinalagmatice cu executare dintr-o dată în sensul că neexecutarea culpabilă de către debitor, după punerea în întârziere, poate atrage desființarea contractului, legiuitorul lăsând instanței o anumită marjă de apreciere.
În speță instanța reține că la data încheierii contractului (24.01.2000) pârâtul, nepot de fiu al reclamantei, locuia în Italia împreună cu soția și copii de cel puțin 7 ani( a se vedea întrebarea nr.2 formulată de reclamantă la interogatoriu-f.225), împrejurarea cunoscută de reclamantă la momentul semnării contractului. În consecință, reclamanta nu se putea aștepta în mod rezonabil ca pârâtul să efectueze personal prestațiile care dau conținut obligației de întreținere iar apărarea pârâtului în sensul că a înțeles să își îndeplinească obligația prin intermediul părinților săi este pertinentă.
Examinând circumstanțele executării obligației pârâtului și corelativ ale realizării dreptului reclamantei, rezultă din declarațiile ambilor martori date în iunie 2011 că până în urmă aproximativ 2-3 ani tatăl pârâtului o vizita constant pe reclamantă, relațiile cu reclamanta și cu M. E., o altă fiică a reclamantei care locuiește în imobilul învecinat fiind bune. Martorul P. G., care a venit să locuiască în același imobil în 2006 prin înțelegere cu tatăl pârâtului, a arătat că în acea perioadă tatăl reclamantului îi aducea reclamantei alimente, din 2006 a vorbit cu pârâtul S. V. despre evoluția stării reclamantei și că acesta a trimis bani care au fost folosiți la repararea fântânii și a unei prize de către martor. Nu poate fi primită susținerea din acțiunea reclamantei în sensul că nu i s-ar fi prestat nici un fel de întreținere conform contractului în condițiile în care pârâtul a depus la dosar chitanțe privind plăți la furnizorii de curent electric, gaz, apă și canalizare. Desigur, parte din acest consum se datorează într-adevăr familiei martorului P. G. și nu reclamantei însă nici nu s-a dovedit în speță că ar fi existat la momentul sesizării instanței datorii pentru imobil la furnizorii de utilități sau că debitele ar fi fost acoperite de către alte persoane. Cât privește starea de degradare a imobilului atestată de planșele foto depuse la dosar, se impune a menționa că reclamanta, co-proprietară la momentul încheierii contractului, nu ocupa decât două camere și nu i se putea pretinde pârâtului, ca ulterior contractului, să asigure o creștere a suprafeței locuibile.
Instanța reține cu privire la esența litigiului dedus judecății că starea de sănătate a reclamantei s-a înrăutățit treptat, o dată cu vârsta, în preajma deschiderii prezentului proces, în vârstă de 98 de ani, paralizată și imobilizată la pat fiind necesar a fi luată pentru îngrijire de fiica sa M. E. în imobilul învecinat. Paralel cu accentuarea stării de nevoie a reclamantei, între fiul său S. M., tatăl pârâtului, și fiica M. E. s-a accentuat o stare de conflict privind exercitarea drepturilor asupra imobilului și relaționarea cu reclamanta, din declarația martorului P. G., sesizarea adresată de S. M. organelor de Poliție în noiembrie 2010 și memoriile depuse la dosar de M. E. rezultând disensiuni grave între frați între altele cu privire la presupusa încălcare a limitei de hotar prin edificarea unei construcții de către M. E. (G.), traseul instalației de gaz care deservește imobilul care făcut obiectul contractului. Existența acestui conflict nu au fost contestată de reclamantă, vechimea sa rezultând implicit și din înscrisul, datat 20.11.2000, semnat de toate părțile contractului, care conține un proiect de împărțire în natură a imobilului, cu mențiunea ”. se cuvine fiicei mele M. E. care, atunci când îi va trece supărarea, își va face acte pe ea”. (file 190, 76,116).
În condițiile în care, în mod evident, vârsta avansată și starea de sănătate i-au permis din ce în ce mai puțin reclamantei să își manifeste și să își impună opțiunile proprii privind folosința imobilului și relația cu și între fii săi, acest conflict a ajuns să afecteze executarea firească de către pârât prin părinții lui a obligației de întreținere, care, dată fiind situația reclamantei, presupunea un contact direct la/cu locuința ei. Se constată astfel disensiuni între fii inclusiv cu privire la acest aspect ( a se vedea susținerile pârâtului privind demersul de a o lua pe reclamantă la o altă locație în H., confirmate de planșele foto) și că în prezent reclamanta a fost luată la fiica ei M. E..
Uzând de facultatea de apreciere dată de art. 1020-1021 Cod civil, fără a omite starea acută de nevoie în care se află în prezent reclamanta și fără judeca sub nici o formă conflictul dintre fiii reclamantei în sine, instanța apreciază că, în împrejurările expuse anterior, nu poate fi reținută o stare de neexecutare a contractului de către debitor, culpabilă, de natură să justifice rezoluțiunea contractului. Cu privire la încălcarea dreptului de uzufruct prin aducerea în imobil a familiei martorului P. G., instanța reține că este vorba despre un fapt produs încă în 2006 și care, ca atare, este invocat supravenit, pro causa de către reclamantă prin avocat, care nu a avut o pondere semnificativă pentru promovarea prezentei acțiuni. În considerarea acestui aspect nu se justifică rezoluțiunea, reclamantă păstrând posibilitatea exercitării unei eventuale acțiuni confesorii pentru apărarea dreptului său.
În drept, interesul legitim al întreținerii reclamantei nu justifică în sine rezoluțiunea, motiv pentru care instanța învestită cu soluționarea prezentei acțiuni în justiție o va respinge ca nefondată, cu recomandarea soluționării conflictului pe cale amiabilă în spiritul art.131 C.proc.civ.
Văzând și disp. art. 274 C.proc.civ și 19 din OUG nr.51/2008,”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. E., iar prin decizia civilă nr. 2311/05.11.2012 Tribunalul Iași a respins recursul formulat de M. E. în calitate de moștenitoare după reclamanta S. P. E., în prezent decedată, împotriva sentinței civile nr._/18.10.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care a menținut-o.
La data de 19.12.2012 intimatul S. V. a formulat, prin apărător, cererea de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 2311/05.11.2012 prin care a fost respins recursul, solicitând să se dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În susținerea acestei cereri intimatul a arătat că la dosarul de recurs a depus chitanțele de plată a onorariului de avocat nr._ și 66/2012, instanța omițând să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
În susținerea cererii au fost depuse în copie cele două chitanțe invocate.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată că cererea formulată de intimatul S. V. este o cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2311/05.11.2012 a Tribunalului Iași, iar nu una de îndreptare eroare materială, cerere care este întemeiată, astfel că o va admite, pentru considerentele ce succed:
La data de 19.10.2012, când s-a acordat cuvântul pe fondul recursului intimatul S. V. prin apărător a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, solicitând și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise. La data de 23.10.2012 S. V. a depus la dosar concluzii scrise, la care a atașat chitanțele de plată a onorariului de avocat nr._ și 66/2012 în sumă de 4000 lei, însă aceste înscrisuri, din eroare, au fost atașate la un alt dosar.
La data pronunțării deciziei civile nr. 2311/05.11.2012 a Tribunalului Iași, instanța nu s-a pronunțat pe cererea intimatului S. V. privind obligarea recurentei M. E. la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, instanța reține incidența dispozițiilor art. 281 indice 2 Cod procedură civilă potrivit cărora dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Prin urmare, câtă vreme instanța nu s-a pronunțat asupra cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, deși o asemenea cerere a fost formulată în mod expres, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2311/05.11.2012 a Tribunalului Iași este întemeiată și va fi admisă, urmând a se dispune obligarea recurentei M. E. la plata către intimatul S. M. V. a sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Admite cererea formulată de intimatul S. M. V..
Dispune completarea deciziei civile nr. 2311/05.11.2012 a Tribunalului Iași în sensul că:
Obligă recurenta M. E. la plata către intimatul S. M. V. a sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S.C. C.M. M.M. M.G.
Red./Tehnored. M.M.
2 ex/21.02.2013
Jud. fond I. O. I.
Jud. Tribunalul Iași: S. C., C. M., M. M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 212/2013. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Hotărâre din 06-02-2013, Tribunalul IAŞI → |
|---|
