Fond funciar. Decizia nr. 348/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 348/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 348/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Februarie 2013
PREȘEDINTE – C. C. E.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 348/2013
Pe rol judecarea recursului declarat de către Z. C. P. împotriva sentinței civile nr. 3938/20.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind C. M.. De F. F. Iași, având ca obiect fond funciar acordare despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3938/20.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Z. C. P. în contradictoriu cu pârâta C. Municipală de F. F. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că restituirea terenurilor situate în intravilan se face la cerere, potrivit disp. art. 36 alin. 5 Legea nr. 18/1991, reclamantul trebuind să facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor cerințe expres prevăzute de legiuitor: să fie terenuri fără construcții, respectiv terenul solicitat să fie liber, în tot sau în parte, terenul să fie situat în intravilan și să nu fie afectat de investiții. Or, s-a reținut că din acest punct de vedere reclamantul nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege, suprafața de 400 m.p. fiind afectată de lucrări de sistematizare. S-a mai reținut de către instanța de fond că această calitate a reclamantului de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, în condițiile stabilite de disp. art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, este în mod incidental analizată în prezenta cauză, dat fiind faptul că dreptul de proprietate asupra terenului intravilan, reglementat în cadrul procedurii speciale reglementată de dispozițiile art. 36 din lege, aflat în tot sau în parte în folosința proprietarului construcției, în speță conform certificatului de moștenitor nr. 316/1971 și a actului de vânzare-cumpărare din 1938, ia naștere în baza ordinului prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenului și nu de drept, ope legis, așa cum susține reclamantul. Pentru aceste considerente, s-a apreciat de prima instanță că este nefondată o astfel de acțiune în constatare, promovată de reclamant, pentru a se constata îndreptățirea la acordarea despăgubirilor, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada recunoașterii dreptului de proprietate, născut ca atare, din însăși norma juridică. Caracterul constitutiv al ordinului prefectului ar fi fost de natură a conduce la recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, la cererea sa.
A mai reținut instanța de fond că indicarea art. 10 de către reclamant, prin avocat, fără prevederea legii corespunzătoare, conduce la ideea că temeiul de drept indicat vizează, în fapt, Legea nr. 10/2001 a cărei procedură excede cadrului legal al competenței prezentei instanțe care, potrivit rolului său activ, califică temeiul de fapt invocat ca fiind cel care constituie ipoteza descrisă de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991. Or, în această materie, doctrina și jurisprudența sunt unitare și conforme Deciziei Curții Constituționale nr. 195/2005, în sensul „în lipsa reglementării acordării de despăgubiri – în cazul în care terenurile nu se pot restituit în natură – cererea de acordare a despăgubirilor este nefondată pentru aceleași considerente pe care prezenta instanță și le însușește, „instanța nu se poate substitui legii pentru adăugarea unor noi prevederi”.
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul Z. C. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că este îndreptățit la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de 400 m.p. teren situat în Iași, ., teren care, în anul 1982, prin decizia nr. 197, a fost preluat în mod abuziv de către stat prin procedura de expropriere. De asemenea, deși a formulat mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, terenul solicitat nu i-a fost retrocedat motivat de faptul că este afectat de lucrări de sistematizare, dar nici nu a fost despăgubit prin echivalent, astfel cum era îndreptățit. În acest sens, recurentul a invocat dispozițiile art. 10 care se referă strict la regimul unor imobile preluate în mod abuziv în anii 1945 – 1989 și a susținut că voința legiuitorului a fost clar exprimată în aceste norme juridice.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul Z. C. P. a chemat în judecată pe pârâta C. Municipală de F. F. Iași, solicitând să se constate că este îndreptățit la plata de despăgubiri pentru suprafața de 400 m.p. teren situat în Iași, ., jud. Iași, teren care, în anul 1982, prin decizia nr. 197, în mod abuziv a fost preluat de către stat prin procedura de expropriere.
Potrivit disp. art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere. Astfel, instanța reține că art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 vizează doar restituirea în natură.
Potrivit disp. art. 24 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 18/1991, instanța de recurs reține că acestea nu sunt incidente în cauză, compensarea cu teren echivalent sau acordarea de despăgubiri bănești fiind posibilă doar în cazul terenurilor care au aparținut fostelor cooperative agricole de producție. Terenul pentru care recurentul a solicitat acordarea de despăgubiri este teren intravilan afectat de detalii de sistematizare, astfel încât nu poate fi atribuită o altă suprafață în echivalent și nici nu pot fi acordate despăgubiri, terenul neintrând în sfera de incidență a prevederilor art. 24 din Legea nr. 18/1991, text ce prevede posibilitatea acordării de despăgubiri.
Cât privește art. 10 invocat de către recurentă în susținerea cererii sale, instanța de recurs reține pe de o parte faptul că aceasta nu a indicat și actul normativ ce cuprinde acest articol invocat de către recurentă. Pe de altă parte, apreciind că textul invocat de către recurentă este art. 10 din Legea nr. 10/2001, instanța de recurs reține că Legea nr. 10/2001 este o lege specială ce cuprinde o procedură specială pentru obținerea de despăgubiri, neputând fi obligate organele competente în temeiul Legii fondului funciar, respectiv C. Municipală Iași de Aplicare a Legii nr. 18/1991, la plata unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta Z. C. P. împotriva sentinței civile nr. 3938/20.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C.C.E. T.D. D.C. I.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex.,06.03.2013
Judecător fond: Ș. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 383/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 465/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
