Fond funciar. Decizia nr. 843/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 843/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 843/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 04 Aprilie 2013
Președinte - G. C.
Judecător A. M. C.
Judecător E.-C. P.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 843/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator S. N. prin mandatar D. M., contestator P. A. C. prin mandatar D. M. și pe intimat C. L. DE F. F.-ȘIPOTE, intimat C. JUDEȚEANĂ DE F. F.-IAȘI, intimat AGENȚIA D. S.-BUCUREȘTI, intimat C. L. DE F. F. C., intimat . ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 21.03.2013 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul de dosar_ contestatorii S. N. și P. A. C. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei civile nr. 664/02.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. _ .
În motivare s-a arătat că cererii s-a arăta că instanța nu a luat în considerare și nu a făcut nicio apreciere cu privire la înscrisul emis de comisia locală de fond F. Șipote denumit tabel nominal cu persoanele de pe raza comunei Șipote care au predat teren la stat, la poziția 35 figurând autorul D. G., cu suprafața de 8 ha .
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă.
Intimații au depus întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității promovării prezentei contestații, iar pe fond respingerea acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că cererea de anulare a deciziei civile nr. 664/02.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. _, este tardivă pentru următoarele considerente.
P. decizia civilă nr. 664/02.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. _ s-au dispus următoarele:
„Respinge recursul declarat de reclamanții S. N. și P. A. împotriva sentinței civile nr. 873 din 07.10.2010 pronunțată de Judecătoria H., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2011.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că :
„P. sentința civilă nr. 873 din 07.10.2010 pronunțată de Judecătoria H. s-a constatat că pârâta Agenția D. S. Iași nu are capacitate procesualǎ, nerǎspunzând în calitate de pârâtǎ în prezenta cauzǎ.
S-a respins acțiunea reclamanților S. N. și P. A. C.,cu domiciliul ales la Cabinetul avocatului V. L. si M. L. din Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâtele C. L. Șipote pentru aplicarea Legii 18/1991, C. L. C. pentru aplicarea Legii 18/1991, C. Județeană Iași pentru aplicarea Legii 18/1991, Agentia D. S. București cu sediul în Bucuresti, .. 43, sector 1, București și . sediul în ., așa cum a fost ea completatǎ, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
În data de 28.07.2009, C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a emis hotărârea nr. 1842 prin care a invalidat propunerea Comisiei Locale de F. F. Șipote județul Iași, în sensul respingerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pe numele reclamanților pentru suprafața de 8,00 ha teren, situatǎ pe raza comunei Șipote județul Iași.
În ceea ce privește cele învederate de cǎtre Agenția D. S. Iași, instanța a reținut cǎ are capacitate procesualǎ în prezentul dosar Agenția D. S. București, în timp ce prezenta hotǎrâre va fi opozabilǎ și Agenției D. S. Iași, aceasta nerǎspunzând în calitate de pârâtǎ în prezenta cauzǎ.
Analizând exclusiv actele aflate și depuse de reclamanți la dosarul prezentei cauze, instanța a constatat că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate conform exigențelor cerute de legile de fond funciar, respectiv art. 6 din Legea nr. 1/2000.
Mai mult, instanța, analizând înscrisurile, a constatat cǎ la data de 06.12.2000, prin hotǎrârea Comisiei Județene de F. F. Iași nr. 191/06.12.2000, s-a invalidat propunerea Comisiei Locale de F. F. Șipote județul Iași privind reconstituirea dreptului de proprietate pe numele reclamanților asupra suprafeței de 8 ha teren, situatǎ pe raza comunei Șipote județul Iași.
S-a reținut, totodatǎ, cǎ reclamanții au formulat pe rolul instanței plângere împotriva hotǎrârii nr. 191/2000 a Comisiei Județene de F. F. Iași. Instanța a observat cǎ prin sentința civilǎ nr. 431/11.04.2003, rǎmasǎ definitivǎ și irevocabilǎ prin decizia civilǎ nr. 82/27.02.2004 a Tribunalului Iași, a fost respinsǎ plângerea reclamanților, reținându-se cǎ aceștia nu au fǎcut dovada dreptului de proprietate și nici a predǎrii terenului în suprafațǎ de 8,00 ha la CAP. P. urmare, instanța a stabilit cǎ situația de fapt și de drept reținutǎ de instanțele judecǎtorești cu privire la suprafața de teren de 8,00 ha prin sentința civilǎ nr. 431/11.04.2003, rǎmasǎ definitivǎ și irevocabilǎ prin decizia civilǎ nr. 82/27.02.2004 a Tribunalului Iași, a intrat în puterea de lucru judecat.
În același sens, instanța constată că reclamanții nu au depus la prezentul dosar niciun act sau înscris din care să că terenul pe care îl solicită de 8,00 ha a fost predat la CAP de către autorul lor sau cǎ a fost preluat în alt mod de cǎtre stat.
S-a reținut, totodatǎ, cǎ, potrivit dispozițiilor legale, consemnǎrile efectuate în registrele agricole între anii 1945 și 1990, precum și documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titluri de proprietate, au valoare declarativǎ cu privire la proprietate. Mai mult, în ceea ce privește proba cu martori, instanța a reținut că, potrivit acelorași dispoziții legale, aceastǎ probǎ este suficientǎ în cazul în care nu existǎ înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate. Or, reclamanții nu au depus diligențele necesare pentru a fi administratǎ proba cu martori în prezenta cauzǎ, conform exigențelor legale în materie. În acest sens, instanța reține cǎ niciun înscris depus de reclamanți nu constituie un act care face dovada dreptului de proprietate conform legilor de fond funciar.
P. urmare, prima instanță a constatat că reclamanții nu au dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8,00 ha teren, întrucât nu au făcut dovada acestui drept în condițiile legilor de fond funciar, prin probatoriul propus și administrat în fața instanței de judecată sau în procedura prealabilă administrativă specială prevăzută de legile de fond funciar.
De aceea, având în vedere toate aspectele și considerentele relevate mai sus, instanța a constatat cǎ hotǎrârea atacatǎ a Comisiei Județene de F. F. Iași județul Iași este legalǎ și temeinicǎ, fiind datǎ cu respectarea tuturor condițiilor prevǎzute de lege; prin urmare, a respins acțiunea reclamanților, așa cum a fost ea completatǎ, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții S. N. și P. A. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel recurenții au arătat că sunt moștenitorii defunctului D. G. care a avut în proprietate suprafața de 8 ha teren în . ce a fost preluat de stat.
Actualmente terenul provenit de la bunicii D. I. și M. a fost atribuit prin titlurile de proprietate nr._ și nr._ în mod eronat, moștenitorilor lui D. N..
Susțin recurenții că soluția Comisiei Județene Iași, din hotărârea 1842/2009 este ilegală în condițiile în care la dosarul cererii lor au atașat certificatul nr. 2718 din 17.03.1998 care atestă proprietatea solicitată, tabelul cu persoanele care au predat teren la stat, printre care și autorul lor.
Au mai arătat că atât timp cât C. locală Șipote nu mai dispune de teren, iar ei au făcut dovada că ADS administrează 537 ha în ., se consideră îndreptățiți la reconstituirea dreptului lor de proprietate pe teritoriul . situație decurge și calitatea procesuală pasivă a Comisiei locale de fond funciar C. și a Societății C. S.A. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a ADS, aceasta derivă din obligația legală de a pune la dispoziție terenurile validate și, mai ales, din necesitatea de a comunica, la cerere, suprafețele pe care le administrează.
Recurenții au susținut că prima instanță a făcut o interpretare greșită a legii și a dat o apreciere contradictorie probelor.
Au arătat că autoritatea de lucru judecat față de decizia civilă nr. 431/11.04.2003 a Tribunalului Iași nu poate fi reținută cel puțin sub un aspect: părțile nu sunt aceleași. Apoi, potrivit art. 33 din Legea nr. 1/2000, așa cum a fost modificată prin legea nr. 247/2005, foștii proprietari au dreptul să ceară reconstituirea dacă au fost nedreptățiți și prin hotărâri judecătorești. Un alt argument al instanței de fond este că ei nu ar fi făcut dovada proprietății, că nu au administrat proba testimonială, însă legea și practica judiciară trimit la proba cu martori când nu există înscrisuri. Or, arhivele statului au certificat proprietatea. Aspectul declarativ al consemnărilor din arhive este de reținut doar în concurență cu titlurile autentice de proprietate anterioare anului 1990, pentru că, în regimul comunist, de teama represaliilor, proprietarii declarau suprafețe mai mici sau autoritățile, pentru a ascunde adevăratele confiscări, consemnau la fel suprafețe diminuate. Mai mult decât înscrisurile existente și declarațiile de martori, există însă recunoașterea proprietății de către pârâta comisie locale care precizează că terenul a fost atribuit din eroare altor persoane.
Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la motivele de recurs și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
P. hotărârea nr. 1842 din 28.07.2009 emisă de C. Județeană de F. F. Iași s-a invalidat propunerea Comisiei locale Șipote de fond funciar în sensul că s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru Sîn N. și P. A. C., prin mandatar D. M., pentru suprafața de 8 ha teren pe raza ., motivat de faptul că solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de teren solicitată.
Recurenții au formulat cererea de reconstituire după autorul lor D. G. (bunic) care a fost căsătorit cu E. (bunică).
D. G. și E. au avut 2 copii pe L. și N.. Recurenții sunt fiii L. iar N. a decedat fără moștenitori astfel cum reiese din actele de stare civilă depuse la dosar (f. 54 – 57 dosar).
Din verificarea înscrisurilor existente la dosar, tribunalul reține că așa cum s-a precizat și în sentința primei instanțe, recurenții nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 8 ha teren pentru care s-a solicitat reconstituirea conform exigențelor legilor fondului funciar.
Astfel nu există un registru agricol pe numele autorului care să facă dovada că cei 8 ha teren erau în proprietatea lui D. G..
În actele vechi se vorbește doar despre suprafața părăsită, în acest sens fiind și certificatul 2718/17.03.1998 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor S., în care se menționează că în evidența raionului Iași pe anul 1954 în situația terenurilor părăsite figurează numitul D. G..
De asemenea nu reiese că acest teren a fost predat la C.A.P. sau a fost preluat în orice alt mod de către stat de la autorul recurenților.
Pe de altă parte trebuie remarcat că prima instanță nu a reținut incidența în cauză excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă 431/11.04.2003 pronunțată de Judecătoria H., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 82/27.02.2004 a Tribunalului Iași prin care s-a respins plângerea reclamanților (recurenții din prezenta cauză) reținându-se că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a predării terenului în suprafață de 8 ha la C.A.P., ci a apreciat instanța de fond că prin aceste hotărâri s-a analizat încă odată îndreptățirea recurenților cu privire la aceeași suprafață de teren, fiind parcursă toată procedura administrativ jurisdicțională, ceea ce face ca această situație să intre în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește calitatea procesuală a Agenției D. S. prima instanță a reținut că Agenția D. S. București răspunde în calitate de pârâtă în cauză, hotărârea fiind opozabilă implicit și Agenția D. S. Iași. Dealtfel excepția invocată a fost aceea a lipsei capacității procesuale a Agenției D. S. Iași și nicidecum a lipsei calității procesuale a acestei instituții, reține tribunalul.
Față de toate aceste considerente instanța în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de reclamanții S. N. și P. A. împotriva sentinței civile nr. 873 din 07.10.2010 pronunțată de Judecătoria H., sentință pe care o menține. ”
Conform dispozițiilor 319 alin. 2 C.p.c. împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data de când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
P. instituția termenului, astfel cum este reglementată în art. 101-103 din Codul de procedură civilă, legea asigură îndeplinirea actelor procedurale în intervalele de timp impuse de succesiunea firească a etapelor procesuale menite să garanteze înfăptuirea actului de justiție. De aceea, termenele procedurale prevăzute de lege sunt stabilite în vederea garantării ritmului optim de desfășurare a activităților menite să contribuie la realizarea scopului procesului civil, fără să împiedice aflarea adevărului sau să lezeze în vreun fel drepturile și interesele legitime ale părților. P. natura lor și efectele pe care le produc, termenele procedurale pot fi peremptorii sau imperative, dilatorii sau prohibitive și orânduitorii sau de recomandare. Dintre aceste termene, cel peremptoriu este acela înăuntrul căruia un anumit act trebuie îndeplinit în mod imperativ, depășirea lui atrăgând nulitatea actului respectiv. În acest sens, prin art. 103 alin. 1 din codul de procedură civilă s-a reglementat că nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru executarea unui drept procesual atrage decăderea din exercițiul acelui drept și nulitatea actului făcut peste termen.
La acesta se adaugă și rațiunea pentru care, urmărind garantarea celerității dreptului de acces la instanță, termenul pentru declararea căii de atac contestației în anulare este de un an de zile.
Analizând data la care a fost înregistrată cererea de față, respectiv 04.04.2012 prin raportare la dispozițiile arătate mai sus, Tribunalul constată că aceasta este tardiv promovată în condițiile în care decizia a cărei anulare se solicită a fost pronunțată la 02.03.2011, fiind în mod evident depășit termenul de un an, instituit de art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente se va admite excepția tardivității și se va respinge, ca tardiv formulată, contestația în anulare introdusă de contestatorii S. N. și P. A. C. împotriva deciziei civile nr. 664/02.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. _ .
Se va respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata S.C. C. S.A., motivat de faptul că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge, ca tardiv formulată, contestația în anulare introdusă de contestatorii S. N. și P. A. C. împotriva deciziei civile nr. 664/02.03.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata S.C. C. S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.04.2013.
Președinte, G. C. | Judecător, A. M. C. | Judecător, E.-C. P. |
Grefier, A. M. |
Red. G.C.
Tehnored. G.C./M.M.D.
2 ex./17.04.2013
Judecători recurs: O. L.
M. S.
E. – C. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 849/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 984/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








