Întoarcere executare. Decizia nr. 956/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 956/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 956/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Iunie 2014
Președinte - A. M. Diuță T.
Judecător - C. D.
Judecător - G. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 956/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. IAȘI și pe intimat B. C., intimat C. C. DE A. DE S. IAȘI, având ca obiect contestație la executare întoarcere executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata prin apărător M. D., cu delegație de substituire din partea domnului avocat B. C., lipsind reprezentantul recurentei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Componența nominală a completului de judecată R.13 și R.13 FF, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii doamnei judecător C. C. E., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv doamna judecător D. C., conform procesului verbal nr. 930 din data de 10.06.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale, precum și ca urmare a înlocuirii doamnei judecător P. E. C., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv doamna judecător C. G., conform procesului verbal nr. 987 din data de 12.06.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale .
Avocat M. depune delegație de substituire din partea domnului avocat B., precum și o împuternicire avocațială pe numele domnului avocat B. C..
Instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Avocat M., pentru intimată, arată că înțelege să se folosească doar de proba cu înscrisurile ce au fost deja atașate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Avocat M., pentru intimată solicită instanței respingerea recursului, arătând că procedura de citare s-a realizat numai prin publicitate, nerespectându-se dispozițiile legale în materie civilă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, Tribunalul constată:
Prin sentința civilă nr._/10.07.2013, Judecătoria Iasi a dispus următoarele:
„Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intimata Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. - C. de A. de S. Iași.
Respinge contestația la executare formulată de contestator B. C. în contradictoriu cu intimata C. - C. de A. de S. Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite contestația la executare precizată formulată de contestator B. C. în contradictoriu Direcția G. a Finanțelor P. Iași și Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași.
Anulează executarea însăși și actele de executare - titlul executoriu nr. 5121 din 21.12.2010 și somația cu nr._ din 21.12.2010 - emise în dosarul nr. 4921 al Casei județene de A. de S. Iași; anulează parțial executarea însăși și parțial actele de executare emise de Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași în dosarul de executare nr._ – înființare poprire nr._/28.03.2013 - numai în ceea ce privește suma de 4140 lei imputată cu titlu de contributii de asigurări sociale de sănătate în baza titlului executoriu nr. 5121 din 21.12.2010; anulează parțial titlul executoriu nr._ din 6.03.2013 și somația nr.22/_ /_ din 6.03.2013 emise în dosarul de executare nr._/22/_ /2013/_ numai în ceea ce privește suma de 175 lei imputată cu titlu de contributii de asigurări sociale de sănătate în baza deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2012, având drept debitor pe contestator B. C. CNP_.
Admite cererea privind întoarcerea executării și obligă intimata DGFP Iași - Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași să restituie contestatoarei suma de 4140 lei încasată cu chitanța TS78335709/30.04.2013 cu titlu de CASS obligatorii persoane fizice, simbol cont_00713272669.
Dispune restituirea sumei de 194 lei taxă timbru și 3 lei timbru judiciar aferente contestației la executare.
Obligă intimata la plata sumei de 1042,2 lei către contestatoare reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru, timbru judiciar pe capătul de întoarcere a executării, onorariu avocat).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.07.2013.”
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată la 22.04.2013, contestatorul B. C. în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. IAȘI, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNICIPIULUI IAȘI, intimat C. C. DE A. DE S. IAȘI a formulat contestație la executare solicitând anularea parțială a executării însăși în dosarul de executare nr._ în ce privește suma de 4140 lei, anularea parțială a tuturor actelor de executare în ce privește suma de 4140 lei, întoarcerea executării în ce privește suma de 4140 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că i se impun sume nedatorate, întrucât contestatoarea a fost titulara unui cabinet de avocat până în 1.10.2008, când a devenit magistrat, fiind asigurată la C. OPSNAJ, după această dată sumele aferente contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate fiind deja reținute din salariu și virate către C. Opsnaj. Mai arată că nu i s-a comunicat anual titlul de creanță, pentru ca sumele să fie exigibile.
In drept, a invocat art.399 și urm. C.pr.civ., 172 Cod procedură fiscală.
In dovedirea actiunii, s-au anexat înscrisuri.
Intimata C. DE A. DE S. IAȘI a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive față de disp.art.V al.5 din OUG nr.125/2011, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, art.257 și art.5 din Legea nr.95/2006 instituind în sarcina persoanelor care desfășoară activități independente sarcina depunerii declarațiilor de venituri la casele de asigurări de sănătate și a achitării trimestriale a contribuțiilor aferente, în lipsa acestor declarații fiind avute în vedere veniturile comunicate de AFP.
Contestatoarea a depus la 12.06.2013 precizare, solicitând și anularea titlului executoriu nr._ din 6.03.2013 emis pentru accesorii ale sumei de 4140 lei, respectiv pentru suma de 175 lei, pentru care nu i s-a comunicat nici o decizie de impunere.
Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNICIPIULUI IAȘI a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației față de disp.art.172 și 205 și urm. din OG nr.92/2003 contestatoarea putea promova contestație la organul emitent, apoi o acțiune în contencios administrativ. Pe fond, arată intimata ca AFP a continuat măsurile de executare pentru debitul transmis de CAS Iași, conform OG nr.92/2003, întrucât contestatoarea figurează cu debite reprezentând contribuții de asigurări de sănătate. Contestatoarea a încălcat prevederile art. 81 din OG nr. 92 din 2003 si art. 215 din Legea nr. 95 din 2006 nedepunând declaratii fiscale privind obligatiile ce îi revin față de fondul de sănătate si dovada platii contributiilor. Mai arată că nu se poate reține vreo culpă procesuală în sarcina acestei instituții.
S-a depus copia dosarului de executare cuprinzând: decizie de impunere, fisa calcul detaliat contribuții si accesorii, anunțuri colective pentru publicarea prin publicitate, somații, titlu executoriu, recomandată poștală.
La solicitarea expresă a instanței, atât intimata C. DE A. DE S. IAȘI, cât și intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNICIPIULUI IAȘI au comunicat că nu dețin dovezi de comunicare poștală ale titlului de creanță și ale actelor de executare.
Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. C. de A. de S. Iași și, în subsidiar, asupra fondului cauzei.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNICIPIULUI IAȘI prin întâmpinare, se reține că se contestă acte de executare fiscală și executarea silită însăși, contestația la executare fiind permisă de dispozițiile art.172 și urm. din OG nr.92/2003. Motivele invocate de contestator în susținerea contestației urmează a fi analizate pe fondul cauzei în măsura în care sunt compatibile cu calea procesuală aleasă, fără a închide dreptul părții de a-și vedea analizată contestația prin opunerea inadmisibilității, în condițiile în care intimata însăsi își circumscrie excepția la o eventuală contestație cu privire la decizia de impunere, care însă nu s-a formulat în cauză, fiind vizate doar acte de executare. Prin urmare, instanța apreciază ca neîntemeiată excepția și o va respinge.
Instanța apreciază că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a C.A.S. Iași. Conform OUG 125/2011, art.V alin.(10), pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silitã sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire mãsurile asigurãtorii, …, aferente creanțelor prevãzute la alin. (4) (respectiv creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, stabilite și neachitate pânã la data de 30 iunie 2012), Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã se subrogã în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurãri sociale și dobândește calitatea procesualã a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecãtorești, indiferent de faza de judecatã, astfel că a fost transferată calitatea procesuală a CAS către ANAF-AFP în toate cauzele privind executarea silită, CAS Iași nemaiavând calitate în prezenta cauză.
Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. de A. de S. Iași, va respinge acțiunea în contradictoriu cu aceasta.
Asupra fondului cauzei, analizând susținerile părților, dispozițiile legale incidente in materie fiscală si probatoriul administrat, instanța retine:
La data de 21.12.2010 C. de A. de S. Iași a emis și comunicat prin publicare pe site-ul instituției (f.84-85) în dosarul de executare nr.4921 titlul executoriu 5121 și somația_ prin care retine în sarcina contestatorului B. C. obligația de plată a sumei de 4140 lei, documentul prin care s-a individualizat creanța fiind Decizia de impunere 590/2010 care stabilește obligația de plată a sumei de 4140 lei din care suma de 2047 lei contribuție asigurări sociale 2005-2010, 1792 lei dobânzi, 301 lei penalități.
La 28.03.2013 ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNICIPIULUI IAȘI a emis adresa de înființare a popririi nr._, comunicată concomitent unităților bancare și contestatorului, care privește parțial și suma de 4140 datorată conform titlului executoriu nr.5121/2010.
La 31.12.2012 ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNICIPIULUI IAȘI a emis Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ privind suma de 175 lei imputată cu titlu de contributii de asigurări sociale de sănătate, subsecvent fiind emise titlul executoriu nr._ din 6.03.2013 și somația nr.22/_ /_ din 6.03.2013 care privesc parțial și suma de 175 lei.
In drept, potrivit art.141 al.1 si 2 C.pr.fisc. retine instanta ca executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Titlul de creanta, în cauza de față decizia de impunere 590/2010 emisă de CAS Iași și Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ emisă de AFP Iași, devin titluri executorii la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent. Decizia de impunere constituie si înștiințare de plată de la data comunicării acesteia.
Art.44 prevede ca actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului caruia ii este destinat, comunicarea putand fi facuta prin primire sub semnatura, prin posta sau prin publicitate.
Instanta mai retine ca art.44 alin.4 arata ca, dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator.
Coroborand acestor dispozitii legale, rezulta faptul ca actul administrativ fiscal poate fi comunicat contribuabilului prin publicitate numai daca nu se cunoaste domiciliul fiscal al acestuia.
În speță, decizia de impunere 590/2010 emisă de CAS Iași și Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ emisă de AFP Iași – acte administrativ fiscale și titluri de creanță - au fost comunicate contestatoarei potrivit art. 44 din Codul de procedura fiscala, exclusiv prin publicitate prin publicarea anunțului colectiv nr._/11.10.2010 cu anexa (în care sunt individualizate numele contribuabililor și nr. și data deciziei de impunere) pe site-ul CAS Iași (f.82-83) și a anunțului colectiv nr._/21.01.2013 pe site-ul AFP Iași și MFP.
În același mod au fost comunicate și titlul executoriu_ și somația_ (f.84-85), titlul executoriu nr._ din 6.03.2013 și somația nr.22/_ /_ din 6.03.2013.
Or, instanta retine ca CAS Iași și intimate AFP Iași au comunicat contestatorului deciziile de impunere exclusiv prin afisare pe portalul institutiilor, fara a face, insa, dovada ca nu cunosteau domiciliul contestatorului, astfel incat instanta apreciaza ca aceste decizii de impunere nu i-au fost comunicate contestatorului conform dispozitiilor legale, neputand deveni titluri executorii.
Întrucât titlul de creanta devine titlu executoriu de la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent, ori in alt mod prevazut de lege, iar termenul de plată se raportează la data comunicării actului administrative fiscal către contribuabil, avand in vedere modalitatea nelegala de comunicare catre contestatoare a actelor administrativ fiscale, instanta apreciaza ca aceste acte de creanta nu au devenit titluri executorii, asa incat, executarea silita pornita impotriva contestatoarei pentru sumele de 4140 lei și 175 lei, precum și pentru orice alte accesorii ale acestora, in temeiul deciziilor de impunere menționate, este nelegala.
Însă, instanța de executare nu poate analiza în contestația la executare motivele invocate de contestator cu privire la fondul titlului executoriu (faptul că nu ar datora suma imputată, datorită faptului că după 1.10.2008 sumele i-au fost reținute din salariu și virate către C. OPSNAJ), întrucât documentul prin care se impută aceste sume (Decizia de impunere) este un act administrativ fiscal sustras (prin chiar prevederile art.172 din OG nr.92/2003) de la posibilitatea verificării temeiniciei sale în cadrul contestației, pentru contestarea sa fiind prevăzută o procedură specială reglementată de art.205 și urm din OG nr.92/2003 care se desfășoară într-o primă fază la organul de executare, ulterior în fața instanței de contencios competentă.
Prin urmare, instanța reține că sub aspect formal titlul executoriu nr. 5121 din 21.12.2010 emis în dosarul nr. 4921 al Casei județene de A. de S. Iași și titlul executoriu nr._ din 6.03.2013 emis de AFP Iași în dosarul de executare nr._/22/_ /2013/_ numai în ceea ce privește suma de 175 lei imputată cu titlu de contributii de asigurări sociale de sănătate în baza deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2012 au fost nelegal emise în baza deciziilor de impunere nedevenite executorii, acesta fiind motivul pentru care va admite contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor P. Iași și Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași.
Pe cale de consecință, instanța va anula executarea însăși și actele de executare - titlul executoriu nr. 5121 din 21.12.2010 și somația cu nr._ din 21.12.2010 - emise în dosarul nr. 4921 al Casei județene de A. de S. Iași; va anula parțial executarea însăși și parțial actele de executare emise de Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași în dosarul de executare nr._ – înființare poprire nr._/28.03.2013 - numai în ceea ce privește suma de 4140 lei imputată cu titlu de contributii de asigurări sociale de sănătate în baza titlului executoriu nr. 5121 din 21.12.2010; va anula parțial titlul executoriu nr._ din 6.03.2013 și somația nr.22/_ /_ din 6.03.2013 emise în dosarul de executare nr._/22/_ /2013/_ numai în ceea ce privește suma de 175 lei imputată cu titlu de contributii de asigurări sociale de sănătate în baza deciziei de calcul accesorii nr._/31.12.2012, având drept debitor pe contestator B. C. CNP_.
De asemenea, întrucât patrimoniul contestatoarei s-a micșorat cu suma de 4140 lei încasată cu chitanța TS78335709/30.04.2013 cu titlu de CASS obligatorii persoane fizice, simbol cont_00713272669, față de desființarea titlului executoriu nr. 5121 din 21.12.2010 și a executării însăși care au determinat efectuarea plății sus-menționate, instanța va admite cererea privind întoarcerea executării și va obliga intimata DGFP Iași - Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași să restituie contestatoarei suma menționată.
În baza art. 23 al.1 lit.e din Legea nr.146/1997, va dispune restituirea taxei de timbru și timbrului judiciar achitate de contestator, aferente contestației la executare (197 de lei).
În baza art.274 C.p.c., va obliga intimata Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași la plata către contestator a sumei de 1042,2 lei către contestatoare reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru, timbru judiciar pe capătul de întoarcere a executării, onorariu avocat).”
♦♦♦
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP Iași - Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași prin care a solicitat modificarea sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Iasi și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Se arată în motivarea căii de atac faptul că AFP Iasi a preluat dosarul fiscal al contestatorului și competența de urmărire și încasare a contribuțiilor privind asigurările de sănătate, în conformitate cu ordinul comun privind procedura de predare – primire a documentelor și informatiilor în vederea administrării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – AFP a Mun. Iasi a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prev. la cap. II si III din Titlul IX ind. 2 al codului Fiscal, în temeiul art. V alin. 5 din OUG nr. 125/2011. După preluarea dosarului de executare de la CAS, organul fiscal a procedat la emiterea unei popriri, prin adresa de înființare a popririi nr._/28.03.2013. Ulterior, s-a procedat la emiterea actelor de executare pentru accesoriile calculate, aferente debitelor neachitate: titlul executoriu nr._/06.03.2013 și somatia aferentă pentru suma de 175 lei.
Cu privire la modalitatea de comunicare a actelor, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere pe numele contestatorului, art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 nu prevedea nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actului administrativ fiscal.
Față de cele arătate, recurenta solicită admiterea recursului, respingerea contestației la executare formulată de B. C. ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, mentinerea actelor de executare ca fiind legale si temeinice. ♦♦♦
Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs formulate Tribunalul reține următoarele:
În ce privește actele ce stau la baza executării silite contestate în prezenta cauză, respectiv actul administrativ fiscal decizie de impunere nr. 590/2010 emisă de CAS Iași și Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ emisă de AFP Iași, Tribunalul reține că aceasta au fost comunicate contestatoarei intimate exclusiv prin publicitate.
Publicarea anunțului colectiv nr._/11.10.2010 cu anexa (în care sunt individualizate numele contribuabililor și nr. și data deciziei de impunere) pe site-ul CAS Iași a avut loc la data de 11.10.2010, iar publicarea anunțului colectiv nr._ pe site-ul AFP Iași și MFP s-a realizat la 21.01.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 44 din OG 92/2003, forma în vigoare la data efectuării comunicării actelor administrativ fiscale, Comunicarea actului administrativ fiscal (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat. În situația contribuabililor fãrã domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunicã împuternicitului sau curatorului, dupã caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;
b) prin remiterea, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicãrii fiind data remiterii sub semnãturã a actului;
c) prin poștã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscalã, a unui anunț în care se menționeazã cã a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevãzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autoritãții administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considerã comunicat în termen de 15 zile de la data afișãrii anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
Criticile recurentei vizând greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale este neîntemeiată, art 44 alin2 fiind modificat ulterior momentului comunicării actului administrativ fiscal decizie de impunere.
În speță, intimata a procedat la comunicarea actelor menționate în anunțul colectiv exclusiv prin publicitate, fără a se parcurge etapa comunicării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Concluzia instanței de fond privind necomunicarea legală a actului administrativ fiscal, cu toate efectele pe care le produce acest fapt este corectă, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Pentru motivele arătate Tribunalul, în temeiul disp. art 312 C.proc.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr._/10.07.2013 a Judecătoriei Iași pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata Direcția G. a Finanțelor P. Iași-Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile_/10.07.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.06.2014.
Președinte, A. M. Diuță T. | Judecător, C. D. | Judecător, G. C. |
Grefier, F. L. I. |
Red./tehnored. DTAM
Ex.2,11.09.2014
Jud. fond F. D.
| ← Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... | Fond funciar. Decizia nr. 492/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








