Obligaţie de a face. Decizia nr. 1782/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1782/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 1782/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Decembrie 2014
Președinte - M. A.
Judecător M. S.
Judecător A. M. Diuță T.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILA Nr. 1782/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent S. V. L. și pe intimat M. IAȘI P. P., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra cererilor de recurs de față:
P. Sentința civilă nr._/25.11.2013 a Judecătoriei Iași, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. V. L. în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, reprezentat prin P..
S-a respins, ca neintemeiata, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Iași, .-101, ., . cu stabilirea prețului conform Legii nr. 85/1992 anterior modificării aduse de Legea 244/2011 .
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de_,48 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități, achitate de catre reclamant pentru parat in dosarul de executare silita nr. 25/2012 al B. Zacornea C. C. .
A fost obligat pârâtul la plata la plata către reclamant a sumei de 1184 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2012, sub nr._ reclamantul S. V. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, reprezentat prin P., ca acesta din urmă să fie obligat la încheierea contractului de vanzare-cumpărare a apartamentului situat în Iași, .-101, ., ., compus din două camere și dependințe, cu stabilirea prețului legak conform dispozițiilor Legii nr. 85/1992, privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat astfel cum a fost republicată în M. Of. 264/15.07.1998, obligarea pârâtului la restituirea către subsemnatul a sumei de 12.399,48 lei, achitată de reclamant pentru pârât în dosarul de executare nr. 25/2012 al B. Zacornea C. C., reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități conform sentinței civile nr._/29.11.2010 a Judecătoriei Iași în dosarul nr._/245/2009 și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 250/05.07.2010 s-a aprobat atribuirea către acesta a spațiului locativ de la adresa de mai sus, cu mențiunea că „spațiul va fi predat după expirarea perioadei contractului dnei C. G. în momentul în care acesteia i se restituie amplasamentul ocupat de Bazar”. A mai arătat reclamantul că deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia și folosința acestui apartament, demersurile sale au fost tergiversate de pârât aproape 2 ani de zile. Reclamantul a precizat că a fost condiționat de pârât pentru a încheia contractul de închiriere, în sensul achitării sumei de 12.399,48 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente aparatamentului înregistrate de fostul chiriaș, sumă cu privire la care pârâtul era executat silit.
Ulterior achitării acestei sume, între reclamant și pârât a fost încheiat contractul de închiriere la data de 29.02.2012 încheindu-se procesul-verbal de predare-primire la data de 13.03.2012.
Reclamantul a arătat că a solicitat Primăriei Municipiului Iași, în baza Legii nr. 85/1992, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a acestui apartament și că nu este de acord ca prețul apartamentului să fie stabilit prin raportare la Legea nr. 244/2011 deoarece, nu este culpa sa că a fost tergiversată încheierea contractului de închiriere, condiție necesară pentru a se putea cere încheierea unui contract de vânzare-cumpărare. A mai arătat reclamantul că din vina pârâtului toată procedura nu s-a derulat în baza Legii nr. 85/1992, deoarece acesta din urmă nu a făcut cu celeritate demersurile necesare privind închirierea și predarea apartamentului.
Reclamantul a contestat de asemenea modalitatea de stabilire a prețului în condițiile Legii 244/2011 și a arătat că dispozițiile acestei legi sunt neconstituționale.
Reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, acte, martori, expertiză, interogatoriu și orice alte probe necesare.
În conformitate cu art. 118/Cod proc.civ. pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că cererea reclamantului nu este întemeiată deoarece potrivit legislației în vigoare nu se poate pune problema stabilirii prețului de vânzare mai înainte ca cel îndreptățit să formuleze cerere în acest sens. A mai arătat pârâtul că reclamantul a depus cererea de cumpărare a apartamentului la data de 18.04.2012, când era în vigoare legea nr. 244/2011, astfel că prețul trebuia stabilit conform acestui act legislativ.
Pârâtul a precizat că nu există o culpă a instituției Primăriei în întârzierea încheierii contractului de închiriere, deoarece reclamantul cunoștea Hotărârea Consiliului Local Iași în care se menționa că predarea spațiului locativ se va face după expirarea perioadei contractului unei terțe persoane.
Pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și orice alte probe utile.
La termenul din data de 20.05.2013 a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul S. V. L. și a sesizat Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 244/2011 privind modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 raportat la dispozițiile art. 16 alin.(1)/Constituție.
Instanța de fond a încuviințat efectuarea expertizei tehnice în specializarea construcții-evaluare precum și proba cu interogatoriul luat pârâtului și înscrisuri.
La dosar au fost depuse în copii xerox următoarele înscrisuri: Hotărârea Consiliului Local nr. 250/05.07.2010, somație către M. Iași prin P. privind plata sumei de 14.193,05 RON făcută de executorul judecătoresc Zacornea C. C., sentința civilă nr._ a Judecătoriei Iași prin care M. Iași prin P. este obligat la plata cheltuielilor de întrețínere și penalități de întârziere aferente, contractul de închiriere nr. 9507/29.02.2012 încheiat între pârâtul M. Iași reprezentat prin P. și reclamantul S. V. L., procesul-verbal de predare-primire a locuinței încheiat la data de 13.03.2012, adresa Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat către reclamant prin care îl informează cu privire la prețul de achiziționare a apartamentului, chitanța nr._/1 emisă de CEC Bank pe numele reclamantului privind suma depusă în cuantum de_,48 lei reprezentând „întreținere și penalități întârziere conform sentinței civile nr._/ 29.11.2010”.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 843 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că:
La data de 05.07.2010 prin Hotărârea Consiliului Local Iași nr. 250 s-a aprobat atribuirea spațiului locativ din . ., . familiei S. V. L. cu mențiunea că spațiul va fi predat după expirarea perioadei contractului numitei C. G. în momentul în care acesteia i se restituie amplasamentul ocupat de Bazar.
Din înscrisurile depuse la dosar instanța de fond a observat că încheierea contractului de închiriere între M. Iași reprezentat prin P. și reclamantul S. V. L. s-a perfectat în data de 29.02.2012, iar predarea efectivă a imobilului a avut loc în data de 13.03.2012.
Cu privire la primul capăt de cerere prin care reclamantul cere ca M. Iași reprezentat prin P. să fie obligat să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil la prețul stabilit conform Legii nr. 85/1992, instanța de fond a observat că art. I din Legea nr. 244/2011 modifică art. 16 din Legea nr. 85/1992 în sensul că „valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii”.
Deși reclamantul pretinde că trebuie aplicat art. 16 din Legea nr. 85/1992 înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 244/2011, instanța a reținut că situațiilor juridice care se nasc, modifică sau sting după . legii noi se aplică această din urmă lege, cu exceptția cazului în care legiuitorul optează pentru supraviețuirea legii vechi.
Legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic în privința condițiilor de validitate, regulă ce se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin.(2) și (3)/C. civ (reluate în art. 3 și 4 din Legea 71/2011), cât și din art. 102 alin.(1)/ Legea nr. 71/2011, potrivit căruia „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Din probatoriul administrat a reieșit că reclamantul a formulat cerere de cumpărare a imobilului în anul 2012, moment în care legea aplicabilă încheierii unor astfel de contracte era Legea 85/1992 modificată prin Legea nr. 244/2011 cu privire la stabilirea prețului.
P. expertiza efectuată în cauză, de un expert autorizat în condițiile legii, imobilul a fost evaluat la suma de_ lei.
Din adresa depusă la dosarul cauzei fila 92, emisă de Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat Iași a reieșit că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 469/27.10.2009 i s-a întocmit contract de închiriere numitei C. G. pentru o perioadă de 6 luni, contract ce ulterior a fost prelungit pe o perioadă nedeterminată, până la eliberarea terenului pe care este amplasat Bazarul, din Bvd. N. I. nr. 1. În data de 29.08.2011 prin adresa nr._ i se pune în vedere numitei C. G. să elibereze spațiul locativ din . ., ., deoarece s-a rezolvat situația terenului pe care este amplasat Bazarul. C. G. a eliberat locuința la data de 13.03.2012.
Față de această situație instanța de fond a constatat că nu se poate reține o culpă în sarcina pârâtei în sensul tergiversării încheierii contractului de întreținere, întrucât încheierea acestui contract depindea de soluționarea altor probleme locative și prin urmare susținerile reclamantului referitoare la culpa pârâtului în amânarea încheierii contractului de închiriere nu pot fi primite.
Față de cele expuse mai sus instanța de fond a respins ca nefondat primul capăt de cerere.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere instanța de fond a reținut că reclamantul pretinde restituirea sumei de_,48 lei pe care a achitat-o în contul Municipiului Iași, la indicația reprezentanților pârâtului, în caz contrar nebeneficiind de încheierea contractului de închiriere.
Instanța de fond a calificat cererea pârâtului ca fiind restituirea unei plăți efectuate în baza gestiunii de afaceri.
Dispozițiile legale prevăd în art. 1474/C.civ. că „plata făcută de un terț stinge obligația dacă este făcută pe seama debitorului. În acest caz, terțul nu se subrogă în drepturile creditorului plătit decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.” În cazul plății făcute de un terț neinteresat în cadrul unei gestiuni de afaceri, terțul se subrogă în drepturile creditorului plătit.
În speță a avut loc o gestiune de afaceri, așa cum este definită de art. 1330/C.civ: „există gestiune de afaceri atunci când, fără să fie obligată, o persoană numită gerant, gestionează în mod voluntar și oportun afacerile altei persoane, numită gerat”. Condițiile gestiunii de afaceri sunt: a) să existe o gerare oportună a intereselor altuia, b) actele de gestiune să fie săvârșite fără împuternicire și fără știrea geratului, c) gestiunea să fie voluntară și actele de gestiune trebuie săvârșite cu intenția de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor făcute și obligațiilor executate în interesul său de către gerant și d) gerantul să aibă în principiu capacitatea de a contracta.
Cu privire la a treia condiție instanța de fond a reținut că gerantul nu trebuie să fi lucrat cu intenția de a face o liberalitate, deoarece nu există gestiune de afaceri când cineva plătește pe un creditor cu intenția de a face o donație indirectă debitorului. Intenția de liberalitate trebuie dovedită, ea nu se prezumă, iar în cauză pârâtul nu a făcut dovada intenției de a face o donație de către reclamant.
Obligația geratului este de a plăti gerantului toate cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut în cursul gestiunii, astfel cum se prevede în art. 1337/C.civ.
Din chitanța depusă la dosarul cauzei la fila 17 a reieșit că în data de 13.03.2012 reclamantul S. V. L. a depus pentru Municipiului Iași într-un cont deschis la CEC Bank suma de_,48 lei reprezentând „întreținere și penalități întârziere conform sentinței civile nr._/ 29.11.2010”. P. urmare s-a făcut dovada efectuării plății de către reclamant.
Instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr._/29.11.2010 M. Iași reprezentat prin P. a fost obligat la plata sumei de_,38 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere. De asemenea din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit că la data de 13.03.2012 reclamantul ar fi avut calitatea de delegat, reprezentant, prepus sau orice altă calitate legală a Municipiului Iași reprezentată prin P. pentru a putea face plăți în contul acestuia.
Din cele expuse mai sus instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile gestiunii de afaceri.
Mai mult, instanța de fond a observat că pârâtul nu s-a apărat în cursul procesului în niciun fel cu privire la acest capăt de cerere, nu a invocat o cauză legală care să justifice plata efectuată de reclamantul S. V. L..
Față de cele expuse mai sus instanța de fond a apreciat că plata efectuată de reclamant în data de 13.03.2012 a avut loc în condițiile gestiunii de afaceri și este supusă restituirii în condițiile legii.
Având în vedere cele expuse mai sus instanța de fond a admis al doilea capăt de cerere referitor la restituirea sumei de_,48 lei.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1)/Cod civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată” și raportat la admiterea în parte a acțiunii promovate de reclamant, instanța de fond a obligat pârâtul plata sumei de 1184 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamantul S. V. L., cât și Primarul Municipiului Iași prin apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând cererea de recurs reclamantul S. V. L. critică respingerea ca neîntemeiată a primului capăt de cerere al acțiunii, cât și neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată.
Arată apelantul în motivarea cererii că în ceea ce privește respingerea primului capăt de cerere, instanța nu a analizat derularea efectivă și cronologică a evenimentelor situației de fapt, ajungând la concluzia greșită a respingerii acestuia.
În motivarea acțiunii, s-a arătat (și dovedit prin probatoriul administrat în cauză) că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iași nr. 250/05.07.2010 s-a aprobat atribuirea către el a spațiului locativ din ., ., ., cu mențiunea că ”spațiul va fi predat după expirarea perioadei contractului dnei C. G., în momentul în care acesteia i se restituie amplasamentul ocupat de Bazar”.
Cu toate că a efectuat numeroase demersuri în vederea intrării în posesia și folosința, locațiunea apartamentului atribuit conform Hotărârii sus-menționate, aceste demersuri au suferit numeroase tergiversări din culpa exclusivă a pârâtului, care au dus la amânarea cu aproape doi ani a încheierii contractului de închiriere.
Condiția prevăzută în HCL sus-menționată, de restituire a amplasamentului ocupat de Bazar, s-a îndeplinit la data de 29.07.2011 (fila 92 dosar-adresa nr._/22.07.2013 a DAPPP Iași, Serviciul Administrare Spații cu destinația locuințe către Serviciul Juridic și răspunsul la interogatoriu-întrebările 2 și 3 – fila 93 dosar).
Așa fiind, la acea dată apartamentul trebuia predat către el și încheiat contractul de închiriere, astfel cum s-a obligat pârâtul prin HCL nr. 250/2010, practic, condiția suspensivă din conținutul acestei hotărâri, împlinindu-se la data de 29.07.2011, dată la care s-a născut raportul juridic ce presupunea încheierea contractului de închiriere ce i-ar fi permis imediat formularea cererii de cumpărare a apartamentului (la prețul în vigoare la acea dată prevăzut de Legea nr. 85/1992).
Nu are nici o relevanță data la care fosta chiriașă a predat efectiv spațiul, pentru că nu de acest fapt depindea predarea acestuia, ci doar de restituirea amplasamentului ocupat de Bazar.
Pasivitatea pârâtului și lipsa sa de diligență în vederea eliberării apartamentului de către fostul chiriaș C. G., odată rezolvată condiția prevăzută în HCL, evidențiază culpa exclusivă a acestuia în nerespectarea obligației de predare a acestui apartament și a încheierii contractului de închiriere, moment de la care putea formula cerere de cumpărare a acestuia și beneficia de dispozițiile Legii nr. 85/1992 în vigoare până la apariția Legii nr. 244/2011 (publicată în M.Of. nr. 884/14.12.2011).
P. modalitatea de tergiversare a rezolvării situației sale, pârâtul a determinat încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care presupune rezolvarea într-un termen rezonabil a cererii, inclusiv în faza administrativă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, atâta timp cât instanța de fond a admis cel de-al doilea capăt de cerere, pentru care numai taxa de timbru a fost de 843 lei, iar onorariul de avocat a fost de 1500 lei (chitanțe anexate la concluziile scrise depuse la dosar), cuantumul cheltuielilor de judecată trebuiau să însumeze măcar aceste două sume, în condițiile în care nu se menționează reducerea proporțională a onorariului de avocat (acesta reflectând, evident, în cea mai mare parte, suma cerută a fi restituită în cel de-al doilea capăt de cerere).
Motivând cererea de recurs pârâtul M. Iași prin P. critică sentința instanței de fond sub aspectul admiterii capătului doi de cerere din acțiune arătând că reclamantul nu a indicat temeiul de drept al acestui capăt de cerere arătând că nu s-a făcut dovada că ar fi fost obligat la plata cheltuielilor de întreținere cât și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Ambii recurenți au formulat întâmpinare.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele cererilor de recurs invocate în cauză raportat la dispozițiile legale în vigoare, instanța constată următoarele:
Recursul formulat de reclamantul-apelant S. V. L. este întemeiat doar sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată proporțional cu admiterea în parte a cererii sale de chemare în judecată.
Astfel în ceea ce privește primul capăt de cerere, în mod corect instanța de fond a reținut că, deși reclamantul susține că trebuiau aplicate disp. art. 16 din Legea nr. 85/1992 înainte de modificarea adusă prin Legea 244/2014, situațiilor juridice care se nasc, modifică sau sting după . legii noi se aplică aceasta din urmă cu excepția cazurilor când legiuitorul optează pentru supraviețuirea legii vechi.
Legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic regulă ce reiese din disp. art. 6 alin. 2 și 3 C.civ. cât și din art. 102 din Legea nr. 71/2011.
Deoarece reclamantul a formulat cerere de cumpărare a imobilului în anul 2012 reiese că legea aplicabilă în cauză era Legea 85/1992 modificată prin Legea nr. 244/2011 cu privire la stabilirea prețului.
Cât privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, instanța reține următoarele: taxa de timbru achitată aferentă capătului 2 de cerere care a fost admis este de 842,97 lei; onorariul de expert pentru expertiza efectuată nu va fi acordat deoarece capătul 1 de cerere a fost respins iar onorariul de avocat de 1500 lei va fi acordat în proporție de 50% raportat la complexitatea cauzei și la admiterea în parte a acțiunii.
Astfel, pârâtul va fi obligat către reclamant la plata sumei de 1592,97 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
Recursul formulat de pârâtul Primarul Mun. Iași este nefondat.
Criticile recurentului cu privire la calificarea în drept a cererii și raționamentul instanței cu privire la gestiunea de afaceri nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât, la judecata în fond a cauzei, pârâtul-apelant nu a invocat nici un fel de apărări, argumente față de capătul 2 din acțiune, iar potrivit art. 292 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură Civilă, sub imperiul căruia se află prezenta cauză: ”Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță…”
Nu poate invoca, pentru prima oară în motivele de apel, motive, apărări și dovezi, întrucât acest fapt este interzis imperativ de dispozițiile imperative sus-menționate, aplicabile și în recurs.
Din probele administrate la fond în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile gestiunii de afaceri.
Cât privește acordarea cheltuielilor de judecată reține tribunalul că în cauză s-a făcut aplicarea disp. art. 274 C.p.c.
Față de aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 312 al. 1 C.p.c. va respinge recursul formulat de pârâtul Mun. Iași prin P. și va admite recursul formulat de reclamantul S. V. L. modificând în parte sentința Judecătoriei Iași.
În temeiul disp. art. 274 C.p.c. va obliga Mun. Iași prin P. să plătească către S. V. L. cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat redus având în vedere complexitatea cauzei, frecvența acestor cauze pe rolul instanțelor judecătorești și munca efectivă depusă de avocat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul S. V. L. împotriva sentintei civile nr._/25.11.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi, sentinta pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâtul M. Iasi prin P. să plătească reclamantului S. V. L. cheltuieli de judecată la fond în cuantum de 1.592,97 lei.
Mentine restul dispozițiilor sentinței civile recurate, care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de pârâtul M. Iasi prin P. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pârâtul M. Iasi prin P. să plătească reclamantului S. V. L. cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat redus.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 12.12.2014.
Președinte, M. A. | Judecător, M. S. | Judecător, A. M. Diuță T. |
Grefier, I. B. |
Red. A.M.
Tehnored. D.Ș.
2 ex., 24.02.2015
Judecător fond: G. C. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1001/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1137/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
