Obligaţie de a face. Decizia nr. 1003/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1003/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 1003/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Noiembrie 2014
Președinte - C. E. C.
Judecător C. R.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1003/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta T. A. și pe intimații I. ȘCOLAR AL JUDEȚULUI IAȘI, C. NAȚIONAL G. I. IAȘI, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile în apel au avut loc în ședința publică din data de 13.11.2014, susținerile apărătorului apelantei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.11.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 27.11.2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1358/31.01.2014 Judecătoria Iași a admis excepția de inadmisibilitate pentru lipsa dovezii privind participarea la ședința de informare privind avantajele medierii, invocată de pârâta I. Școlar al Județului Iași, prin întâmpinare și, în consecință a respins acțiunea având ca obiect obligarea pârâtelor la completarea carnetului de muncă al reclamantei, formulată de reclamanta T. A., în contradictoriu cu pârâtele: pârâta I. Școlar al Județului Iași și C. Național „G. I.” Iași, cu sediul în Iași, ., județul Iași.
A reținut instanța de fond, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii (enunțată de pârâtul I. Școlar al Județului Iași sub denumirea de excepție de prematuritate pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile privind medierea), potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, că o apreciază ca întemeiată pentru următoarele argumente:
În conformitate cu prevederile art. 2 alin.1 – 12 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, modificată, dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea sau proces verbal în situația în care una dintre părți nu se prezintă la ședința de informare programată.
Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f). Această dispoziție este aplicabilă cererilor introduse după data de 01.08.2013, cum este și prezenta cerere, cu mențiunea că ședința de informare este gratuită potrivit art. 2 alin.1 ind.4 din același act normativ
Potrivit dispozițiilor art. 601 alin.1 lit. e din același act normativ, în litigiile ce pot face obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii…în litigiile civile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă”, așa cum este și cazul litigiului dedus judecății.
În consecință cât timp în speță parcurgerea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii era obligatorie în speță iar reclamanta nu a făcut dovada în acest sens instanța va admite excepția de inadmisibilitate față de modalitatea imperativă în care a fost reglementată de către legiuitor aplicarea sancțiunii, și va respinge cererea fără a putea proceda la o analiză a celorlalte excepții și, eventual, a fondului cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. A. criticând soluția de apel pentru nelegalitate .
A susținut apelanta că:
Motivul pentru care instanta de fond a dispus respingerea cererii cu care a investit Judecătoria lasi a fost pretinsa incidentă a dispozitiilor legale ce precizau obligativitatea participarii la sedinta de informare cu privire la avantejele medierii, pe care ar fi trebuit sa o parcurgă anterior demararii procedurilor judiciare.
Pe parcursul unui paragraf care precizeaza ca aceasta informare cu privire la avantajele medierii ar fi obligatorie în materia litigiilor izvorâte din executarea unui contract de muncă, magistratul fondului citeaza prevederile art.2 alin.1 si 1 ind.(2) din Legea 196/2006 si recalifica exceptia „prematuritatii" cererii, invocata de ISJ lasi în exceptia inadmisibilitatii actiunii, pe care o admite, cu consecinta respingerii cererii.
Nu este lipsit de relevanta juridica faptul ca, la momentul la care instanta de control judiciar va fi investita cu solutionarea prezentului apel, este admisa de Curtea Constitutională a Romaniei exceptia de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile ce impunea obligativitatea parcurgerii sedintei de informare cu privire la avantajele medierii. Chiar dacă principiul de drept este cel ce priveste producerea efectelor unei astfel de decizii de la momentul publicarii acesteia în Monitorul Oficial, nu este de ignorat argumentatia pentru care si în fata instantei de fond am solicitat respingerea exceptiei „prematuritatii", calificata ca „inadmisibilitate", iar aceasta argumentatie se constituie într-un prim motiv de apel, în care întelegem sa invocam vadita nelegalitate a sentintei civile 1358/31.01.2014:
In opinia noastra, legea medierii nu conditiona nici la momentul sesizarii Judecatoriei lasi exercitiul unei cereri de natura celei dedusa judecatii de derularea unei proceduri prealabile, care sa conduca la stingerea litigiului.
În egala masura, verificarea continutului celor doua întâmpinari formulate în cauza, dovedeste lipsit de echivoc pozitia procesuala a pârâtelor, respectiv- solicitarea de respingere a solicitarii reclamantei si negarea oricaror atributii ce le-ar reveni cu privire la mentiunile cartii de munca întocmita cu privire la Tanasuca A..
In aceste conditii, apreciem ca invocarea acestei exceptii nu a avut alt scop decât o eventuala „paralizare" a oricarei posibilitati de demers judiciar ce ar sta la îndemâna reclamantei-apelante. In opinia noastra (ce are în vederea asemanarea evidenta- în principial- între procedura medierii și procedura concilierii prealabile reglementate de vechiul Cod de procedura civila) aprecierea cu privire la incidenta exceptiei se poate face doar în functie de circumstantele particulare ale cauzei dedusa judecatii.
Motivat de faptul ca, în ceea ce priveste pozitia manifestata de instanta fata de
incidenta acestei exceptii în materia medierii nu exista la momentul la care se invoca aceasta opinie o practica constantă, întelegem sa ne sustinem punctul de vedere cu aspecte ce au fost statuate în situatii juridice anterioare fata de procedura concilierii prealabile, pe care le consideram pe deplin aplicabile prezentei spete. Practica quasiunitara în materie comerciala stabilea, la momentul de aplicabilitatea a dispozitiilor art.720 ind.(1) Cod procedura civila ca lipsa procedurii concilierii prealabile sanctioneaza o cerere dedusa judecatii doar în ipoteza în care se dovedeste un preiudiciu suferit de cel în contradictoriu cu care urma a fi derulata aceasta procedura. Astfel, în conformitate cu practica de actualitate a ICCJ, „nerespectarea unora din prevederile art.720 ind.(1) C.proc.civ. nu atrage automat nulitatea concilierii. ci numai daca partea dovedeste o vatamare" (ICCJ, sectia comerciala, dec.nr.348/26.01.2005, în Dreptul nr.5/2006, pag.267)
O alta decizie de speta, pronuntata de sectia comerciala a Tribunalului O., mentioneaza ca "dispozitiile art. 720/1 C.p.C. prevad incercarea de solutionare a litigiului prin conciliere directă cu cealalta parte, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata. In speta, instanța de fond a interpretat in mod eronat dispozitiile art. 720/1 c.p.c. si a procedat la respingerea cererii reclamantei ca prematura desi legea nu prevede o sanctiune a neindeplinirii concilierii prealabile care sa dea caracter imperativ normei aplicate, motiv pentru care Tribunalul in baza art. 312 alin. 5 c.p.c. va admite recursul și in consecinta va casa hotararea atacata cu trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeași instanta in vederea analizarii pe fond a cauzei." (Decizia 66/2005)
Cu referire la aceasta problema, a caracterului imperativ al prevederilor art. 720 ind.(1),mai exact spus - a imposibilitatii retinerii acestui caracter si, pe cale de consecinta, a vreunei sanctiuni data de nerespectarea procedurii concilierii prealabile, Tribunalul V. a retinut urmatoarele: „F. de pozitia exprimata de parata prin întampinare, depusa înca de la prima zi de infatișare) rezulta in mod neindoielnic ca rezolvarea pe cale amiabila a pretentiilor reclamantei este imposibila, din moment ce parata nu recunoaște deloc sumele pretinse de reclamanta. Art. 6 din Conventia Europeana a drepturilor Omului garanteaza oricarei persoane accesul la o justitie echitabila, independentă și desfașurata .. A accepta ca dispozitiile art.720 ind. 1 Cod procedura civila sunt oblipatorii și conditioneaza accesul la justitie, ar echivala cu o incalcare a principiului instituit prin art. 6 din Conventie, preluat și in Constitutie, intrucat ar da o Judecata" in favoarea unui organ nejurisdictional care nu intrunește cerintele impuse de art.6 din Conventie. Astfel, in contextul legislativ actual, tribunalul apreciaza dispozitiile art.720 ind.1 Cod procedura civila ca fiind o facilitate pusa la dispozitia reclamantilor, care mai inainte de a se adresa instantei, se pot prevala de o procedura amiabila, a concilierii, pentru realizarea pretentiilor lor, și nu ca o conditionare a accesului la justitie"
. de speta, Inalta Curte de Casatie și Justitie stabilește ca neefectuarea concilierii directe poate genera alte consecinte procesuale, eventual neobligarea paratului la cheltuieli de iudecata, daca la primul termen recunoaste pretentiile reclamantului, exclusa fiind insa respingerea actiunii reclamantului ca prematur introdusa" (ICCJ. sectia comerciala, decizia 1194/2004)
Opinia legata de inadmisibilitatea cererilor în care nu se face dovada existentei procedurii concilierii prealabile a fost, pe buna dreptate, combatuta (a se vedea C. T., Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, Partea a II-a a studiului, in Dreptul nr. 8/2002, p. 130). In acest context s-a sustinut ca in nici un caz nu poate fi admisa solutia neprimirii, adica a neinregistrarii actiunii pe considerentul ca lipseste dovada indeplinirii procedurii prealabile a concilierii. Aceasta pentru ca, pe de o parte, nu este admisibil a se refuza exercitarea unui drept subiectiv, care include si dreptul recurgerii la actiunea in justitie (posibilitatea de a pune in miscare mijloacele procesuale ce alcatuiesc actiunea civila in scopul realizarii protectiei judiciare a unui drept sau interes civil), pe motivul neindeplinirii unei conditii de ordin procesual sau procedural, iar pe de alta parte, intrucat o atare cerere (cererea de chemare in judecata) este adresata unei instante de judecata, aceasta nu o poate solutiona altfel decat in maniera specifica (de solutionare a cererilor) a acestei autoritati, adica hotararea judecatoreasca ce se pronunta, de regula, dupa dezbateri contradictorii, la sfarsitul judecatii, dar si in afara oricaror dezbateri, atunci cand nu sunt intrunite conditiile de admisibilitate pentru primirea cererilor de chemare in judecata. In acest ultim caz, spune acelasi autor, cererea reclamantului - forma de manifestare a actiunii - va fi respinsa ca inadmisibila. Daca nu s-ar admite aceasta teza, aceasta ar insemna o incalcare a prevederilor art. 21 din Constitutie care consacra regula accesului liber la justitie, caracterul legitim sau nelegitim al pretentiilor formulate in actiunea in justitie ca si constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii unor conditii (proceduri) prealabile neputand rezulta decat in urma judecarii pricinii respective, indiferent de faptul ca judecata priveste si se opreste inca din prima sa faza, cand judecatorul unic verifica daca sunt sau nu indeplinite conditiile procedurale de admisibilitate. Apreciem ca singura consecinta a aplicarii vadit formale a dispozitiilor art.720 ind.(1) c.pr.civila, precum și, la acest moment- guvernat de noi dispozitii legale- al actiunii procedurii medierii, ar fi îngradirea accesului liber la justitie, iar din aceasta perspectiva urmeaza a fi verificata practica Curtii Europene, ce a stabilit, facând referire la diferite conditii formale pe care le presupun legislatiile statelor anterior investirii instantelor (în hotararea Golder c. Marii Britanii) ca: „pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor". Limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii. Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese ( M. S., Dreptul de acces la o instanta reglementat de art. 6 paragraf 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, in Themis, Revista Institutului N. al Magistraturii, p. 25). In egala masura, în recenta hotarare pronuntata in Cauza Lupas si altii impotriva Romaniei, Curtea a reiterat: „Desigur, dreptul de acces la o instanta nu este absolut. El poate da ocazia unor limitari implicit admise, deoarece el reclama prin insasi natura sa o reglementare din partea statului. In elaborarea unei astfel de reglementari, statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Cu toate acestea, limitarile aplicate nu pot restrange accesul deschis individului de o maniera sau . incat dreptul sa fie atins in insasi substanta sa. Mai mult decat atat, ele nu se conciliaza cu art. 6 par 1 decat daca urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate. intre mijloacele utilizate si scopul vizat (vezi, printre altele, F.E. impotriva Frantei, Hotararea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII, p. 3.349,p. 44, si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41. 727/98, p 23, CEDO 2001-XII)." Concluzionând cu privire la aspectele expuse anterior, solicitam admiterea acestui prim motiv de apel si anularea sentintei civile 1358/31.01.2014.
In condițiile în care am solicitat, în temeiul dispozitiilor art.480 alin.(3) teza I Cod procedura civila, ca instanta de control judiciara procedeze la solutionarea in fond a cauzei, precum si motivat de aspectele mentionate de întâmpinarile depuse de pârâtele-intimate (aspecte nesolutionate de Judecatoria lasi), precizam urmatoarele:
Solicitam respingerea exceptiei lipsei de interes, în considerarea puterii de lucru judecat, pusa în discutie de instanta de fond, motivat de aspectele ce succed:
Asa cum poate fi lesne verificat la o simpla lectura a sentintelor si deciziilor depuse în cauza, reclamanta a fost nevoita sa deruleze o procedura anevoioasa în vederea recunoasterii drepturilor sale pentru perioada în care a functionat ca professor detasat în Regatul Maroc.
Dupa o lunga judecata, Tanasuca A. a reusit sa îsi valorifice acea perioada ca stagiu de cotizare, necesar a fi avut în vedere la calcularea drepturilor cuvenite reclamantei cu titlu de pensie. La momentul la care se derula judecata în cauza ce viza acest aspect, apararile pârâtelor au fost în sensul ca, atât timp cât nu se poate verifica retinerea si achitarea de catre reclamanta a sumelor ce reprezinta contributie legala la Fondul de asigurari sociale, perioada ce cuprinde anii 1975-1978 nu reprezinta vechime în munca. Tribunalul lasi a transat aceasta problemă, în considerarea împrejurarii ca aceste contributii erau retinute de Ministerul de Externe din salariul reclamantei, iar faptul ca aceasta autoritate nu probeaza virarea banilor catre Casa de pensii nu poate creea vreun prejudiciu în sarcina A. Tanasuca, ce nu avea obligatia de a achita efectiv, prin plata direct, aceste obligatii (retinute deja, în conditiile descrise anterior).
La momentul la care calcularea pensiei s-a realizat în baza venitului minim pe economie, iar A. Tanasuca a investit Tribunalul lasi cu o solicitare de recalculare a pensiei, argumentele instantei de fond, ce a pronuntat sentinta civila nr.44/2009, ramasa definitiva prin decizia Curtii de Apel nr.610/2009 au fost identice celor sustinute de Casa de pensii:"nu rezulta faptul ca reclamanta a virat CAS la bugetul statului roman la nivelul sumelor mentionate". In conditiile în care solutia era în mod evident un nonsens juridic si intra în contradictie cu anterioarele hotarâri prin care tocmai virarea acestor sume au determinat instanta sa considere perioada 1975-1978 drept stagiu de cotizare pentru calcularea pensiei Curtea de Apel Iasi "nuanteaza" solutia de respingere a cererii reclamantei (prin respingerea recursului) cu urmatoarea argumentare: lipsa mentiunilor pe care carnetul de muncă al reclamantei ar fi trebuit să le cuprindă cu privire la salariile pe care aceasta le-a încasat în perioada detașării.
Aceasta "nuanta" a fost argumentul pentru care reclamanta a investit Judecatoria lasi (ulterior formularii de critici adresate Curtii Europene, respinse de aceasta instanta) si consideram ca nu se poate retine o putere de lucru judecat în ceea ce priveste absenta posibilitatii initierii unui demers juridic în vederea completarii cartii de munca, ci, dimpotriva, chiar instanta Curtii de Apel explica mecansimul ce trebuie urmat de catre reclamanta în intentia de a-si valorifica drepturile cuvenite, pentru care contributia la fondul de asigurari sociale a fost achitata. Pe cale de consecinta, în considerarea aspectelor de fapt precizate anterior, apreciem ca reclamanta-apelanta are deschisa calea promovarii prezentului demers juridic, în scopul de a-si valorifica atât stagiul de cotizare, dar si sumele ce i-au fost retinute cu titlu de contributie la fondul de asigurari sociale.
Aprecierea autorităților că, fie și în situația în care perioada lucrată în Maroc era constatată de instanță a reprezenta vechime în muncă, lipsa mențiunilor din cartea de muncă cu privire la veniturile efectiv încasate îndreptățesc Casa Județeană de Pensii Iași să folosească drept bază de calcul venitul minim pe economia națională nu este imputabilă reclamantei apelante și este deopotrivă nelegală.
Ne întemeiem afirmatia anterioara pe situatia de fapt probata în prezenta cauza, respectiv pe împrejurarea ca toate contributiile reclamantei-apelante la fondurile de asigurari sociale au fost achitate, în perioada detasarii, conform veniturilor astfel încasate cu titlu de salariu. Din aceasta perspective, apare evident faptul ca, profesor detasat fiind, A. Tanasuca nu putea fi remunerată în conditiile venitului minim pe economie nationala.
În aceste conditii, solicitam Tribunalului lasi sa aiba în vedere ca este extrem de facil calculul pe care anagajatorul din acea perioada al apelantei urmeaza a-l face, motivat de posibilitatea de conversie a veniturilor încasate de A. Tanasuca în moneda nationala a statului roman, urmând ca reaprecierea cu privire la baza de calcul a pensiei cuvenita sa fie realizata în functie de aceste sume.
In plus fata de aceste împrejurari, solicitam instantei de control judiciar sa aiba în vedere dispozitiile Decretului 92/1976, în vigoare la momentul derularii raporturilor de munca dintre apelanta si angajator. Textul de referinta este lipsit de echivoc în a dispune cu privire la urmatoarele aspecte:
Art. 1. - (1) Carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedeste vechimea in munca, vechimea neintrerupta in munca, vechimea neintrerupta in aceeasi unitate, vechimea in functie, meserie sau specialitate, timpul lucrat in locuri de munca cu conditii deosebite, retributia tarifara de incadrare si alte dreoturi ce se includ in aceasta.
(2) In carnetul de munca se inscriu datele cu privire la situatiile aratate la alin. (1) precum si cele privind starea civila, pregatirea școlară si pregătirea profesională a titularului, recompense si orice alte situatii care, potrivit dispozitiilor legale, se mentioneaza in carnetul de munca.
Art. 3. - (1) Carnetul de munca se intocmeste, se completeaza si se pastreaza de
catre unitatea socialista sau societatea mixta care functioneaza pe teritoriul Republicii Socialiste Romania, unde cel in cauza s-a incadrat pentru prima data in munca; pentru cei incadrati pentru prima data in munca la persoane juridice, altele decit unitatile socialiste sau la persoane fizice, inclusiv la mestesugarii cu ateliere proprii, carnetele de munca se intocmesc, se completeaza si se pastreaza de catre directiile judetene pentru probleme de munca si ocrotiri sociale si a municipiului Bucuresti.
Art. 8. - (1) Rectificarea din oficiu a inscrierilor efectuate, precum si refuzul de a inscrie in carnetul de munca unele date rezultind din acte sau de a efectua rectificarile unor inscrieri, se comunica celui in cauza, in scris si motivat, in termen de 15 zile de la data luarii masurii.
(2) Impotriva masurii luate potrivit alin. (1), precum si in cazul neeliberarii carnetului la incetarea activitatii, titularul carnetului de munca se poate adresa cu plingere la judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul unitatea care a luat masura respectiva, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
In considerarea tuturor acestor împrejurari, solicitam admiterea apelului, anularea sentintei Judecatoriei lași și, în fond, admiterea actiunii apelantei Tanasuca A..
Legal citat intimatul I. Școlar Județean Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului. A reiterat intimata excepțiile invocate la fost respectiv a inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean Iași și a tardivității formulării acțiunii. Pe fondul cauzei a susținut că reclamanta a fost detașată potrivit dispozițiilor legale în vigoare să lucreze în Regatul Maroc în calitate de profesor iar unitatea școlară a respectat legislația înscriind corect mențiunile în carnetul de muncă al acesteia.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul reține că cererea de apel formulată este fondată și urmează a fi admisă pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta T. A. a solicitat prin cererea introductivă de instanță obligarea pârâților I. Școlar Județean Iași și C. Național G. I. Iași pentru a fi obligate pârâtele la completarea carnetului de muncă al reclamantei în sensul menționării drepturilor încasate cu titlu de salariu pe perioada detașării în Regatul Maroc.
Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate și nu a procedat la analiza cererii formulate de reclamantă.
Reține Tribunalul că potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 – 12 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, modificată, așa cum era în vigoare la momentul pronunțării de către instanța de fond, dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f).
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin decizia nr 266/2014 din 7 mai 2014 publicată în Monitorul Oficial al României partea I din 25 iun 2014. A reținut instanța de contencios constituțional că dispozițiile art. art. 2 alin. (1) si (1 ind 2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale.
Potrivit disp art.147 alin.(1) din Constituție, legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, „își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”
Hotărârea instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile legale ce au fost declarate neconstituționale. Decizia Curții prin care se admite excepția de neconstituționalitate este general obligatorie și are putere numai pentru viitor în toate situațiile juridice în care norma care nu mai este în vigoare continuă să-și producă efectele juridice neconstituționale. Decizia Curții urmează a se aplica astfel, tuturor raporturilor juridice care nu s-au stins încă la data publicării deciziei, respectiv tuturor cauzelor care se află pe rolul instanțelor judecătorești și cărora li se aplică în continuare dispozițiile legale declarate neconstituționale.
Cum litigiul reprezintă, în raport cu momentul publicării deciziei Curții Constituționale, o facta pendentia, aplicarea acesteia este obligatorie, astfel că Tribunalul reține că excepția inadmisibilității invocată și admisă de către instanța de fond nu mai are fundament legal, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art 480 alin 3 cpc va anula hotărârea apelată.
Reținând că instanța de fond nu a procedat la soluționarea cauzei pe fond iar părțile nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalul va reține cauza spre judecare pe fond.
Apreciind că în soluționarea fondului pricinii este necesară completarea probatoriului administrat în fața instanței de fond, va proceda la reținerea cauzei spre judecare, cu acordarea unui termen, la 11.12.2014 pentru ca reclamanta să depună la dosar adeverința nr 2026/04.08.1978 eliberată de Ambasada RSR Rabat și certificatul privind salariul global anual eliberat de Regatul Marocului la data de 27.02.1978.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta T. A. împotriva sentinței civile nr. 1358/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o anulează.
Dispune reținerea cauzei spre rejudecare.
Acordă termen la data de 11.12.2014, pentru când se citează părțile, reclamanta cu mențiunea de a depune la dosar adeverința nr. 2026/04.08.1978 eliberată de Ambasada RSR – Rabat și certificatul privind salariul global anual eliberat de Regatul Marocului la data de 27.02.1978.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.06.2014.
Președinte, C. E. C. | Judecător, C. R. | |
Grefier, Ș. D. |
Red./Tehnored. R.C.
5 ex./09.12.2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 963/2014. Tribunalul IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 988/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
