Pretenţii. Decizia nr. 260/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 260/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-01-2012 în dosarul nr. 260/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – L. O.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 260/2012
Pe rol judecarea recursului declarat de către A.. De P.. C. R. I.C. B. împotriva sentinței civile nr. 6243/30.03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimații P. C-T. F., P. A. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6243 din 30.03.2011 a Judecătoriei Iași a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de proprietari C. Rezidențial I.C. B., formulată în contradictoriu cu P. C. F. și P. A. M. și a fost obligată ă reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
In ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, pârâții sunt proprietari ai imobilului situat în Iași, ..8, ., calitate în care le revine obligația legală de a achita cotele de contribuție la cheltuielile realizate de asociație pentru punerea la dispoziție a utilităților necesare.
A mai reținut instanța de fond că, deși era necesară efectuarea unei expertize, reclamanta a precizat în mod expres că nu înțelege să achite onorariul stabilit pentru expertiză, folosindu-se în susținerea pretențiilor exclusiv de înscrisurile depuse, astfel că a procedat la decăderea acesteia din proba cu expertiză financiar contabilă, luând act de susținerea referitoare la nedepunerea sumei reprezentând onorariu expert .
Instanța de fond a constatat că nu se poate stabili exclusiv în baza listelor de întreținere caracterul cert al creanței pretinse și, analizând materialul probatoriu administrat, prima instanță a reținut că reclamanta nu a reușit să probeze caracterul cert al sumelor pretinse cu titlu de cote de întreținere sau a penalităților de întârziere aferente.
Pentru aceste considerente acțiunea a fost respinsă, instanța de fond făcând și aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari C. Rezidențial I.C. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea, recursului său, reclamanta a arătat că, în mod eronat prima instanță a luat act de faptul ca pârâții au contestat cuantumul debitului solicitat sí penalitatile aferente precum si perioada de timp pentru care au fost calculate, în mod eronat dispunând efectuarea unei expertize financiar contabile.
Recurenta a susținut că, în mod nelegal instanța de fond a obligat-o să achite onorariul expertului, deoarece, sarcina plății revenea pârâților care au contestat debitul, penalitatile si perioada de timp .
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe .
În motivare, intimații au arătat că în primul rând că, în opinia lor, soluția corectă ar fi fost constatarea lipsei calității procesuală pasive, având în vedere faptul că nu sunt membri ai acestei asociații de proprietari, expunând pe larg o motivare legată de excepția lipsei calității proceuale pasive.
Revenind la recursul declarat de către reclamantă, intimații au învederat că, hotărârea instanței este temeinică, deoarece, reclamanta, cea care avea sarcina probei, trebuia să dovedească existența obligației, faptul generator, momentul nașterii obligației, modul de determinare a întinderii obligației și valoarea concretă a debitului pretins însă, aceasta a refuzat administrarea altor mijloace de probă, chiar dacă instanța de fond a decis să administreze o expertiză contabilă, din oficiu, hotărâre asupra căreia a fost obligată să revină din cauza refuzului reclamantei a plătit onorariul expertului.
În final, intimații au precizat că doar recunoașterea obligației poate anula sarcina reclamantei de a mai face proba pretenției, în vreme ce negarea obligației nu răstoarnă sarcina probei, care aparține reclamantului în dreptul comun.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și instanța de fond, pârâții sunt proprietari ai imobilului situat în Iași, ..8, . C. Rezidențial I.C. B..
Potrivit art. art. 129 al. 5 Cod procedură civilă: " judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca părțile se iîpotrivesc."
De asemenea, conform art. 1169 din vechiul Cod civil: ” cel ce face o propunere în fata judecății trebuie sa o dovedească „ .
Cu privire la dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar reține că prevederile noului cod civil au intrat în vigoare, conform Legii nr. 71/2011, la data de 01.10.2011, în cursul judecării cauzei în fond.
De asemenea, Tribunalul reține că, Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil conține dispoziții tranzitorii, care dispun expres, prin art. 223, că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
Instanța de control judiciar, analizând recursul de față prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă dar și ale art. 3041 Cod procedură civilă, constată că acesta nefondat, sentința primei instanțe fiind pronunțate cu aplicarea corectă a legii .
Susținerile recurentei reclamante sunt nefondate deoarece, în conformitate cu dispozițiile art.1169 din vechiul Cod civil, dovedirea temeiniciei pretențiilor bănești deduse judecății revine inițiatorului acțiunii, respectiv reclamantei, neavând relevanta conduita procesuală a pârâților, respectiv contestarea debitului în cursul judecății. Reclamantul avand cel dintai sarcina probei, fiindca el face primul o propunere instantei judecatoresti, va fi obligat sa dovedeasca săvârșirea sau producerea faptului care a creat raportul juridic între el si pârât, pentru a demonstra in acest mod nașterea dreptului ce pretinde si implicit, a obligatiei corelative a paratului, acestea impreuna -dreptul si obligatia corelativa- formand continutul raportul juridic respectiv.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar mai reține că, nu se poate reține lipsa rolului activ al primei instanțe, atât timp cât, i-a acordat recurentei posibilitatea de a-și propune probe pentru a-și dovedi afirmațiile, deoarece, în special în această situație, principiului rolului activ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și apărarea intereselor acesteia. În această situație, rolul imparțial al instanței ar fi compromis, fiind afectat principiul egalității armelor. De altfel, această critică nu poate fi primită și pentru că, procesul civil este, ca regulă generală, un proces al intereselor private, astfel încât, rolul judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și contradictorialității, echilibru asigurat de către instanța de fond.
În acest sens, instanța de control judiciar reține din jurisprudența pronunțată în materie, respectiv decizia civilă nr.3255/21.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, deciziile nr. 2048/2000 a Curții de Apel București secția a IV-a civilă și nr. 666/2000 a Curții de Apel București secția a III-a civilă dar și deciziile nr. 1032/1975 și 975/1978 ale Tribunalului Suprem – secția civilă și decizia nr. 1115/1990 a Curții Supreme de Justiție – secția civilă .
De asemenea, tot practica instanței supreme a statuat faptul că: „dacă partea prezentă nu insistă în admiterea și administrarea expertizei solicitate în prealabil printr-o cerere scrisă, instanța nu este obligată să se pronunțe asupra acestui mijloc de probă” - decizia nr.4131/1998 Curții Supreme de Justiție – secția civilă comercială.
In final, instanța de control judiciar reține aceeași practică a instanței supreme care, referindu-se la acest principiu al rolului activ, a statuat, într-o decizie de speță că: „Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art.1169 din Codul civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime” (ICCJ, Secția C. administrativ și fiscal, decizia nr. 1975 din 5 iunie 2008) .
În acest sens, instanța de contencios al drepturilor omului, a statuat, prin hotărârea dată în cauza M. C. și alții împotriva României ( cererea nr._/04) că: „ 48. În jurisprudența constantă, Curții nu îi revine sarcina de a se pronunța cu privire la erorile de fapt sau de drept despre care se pretinde că au fost comise de o instanță internă, interpretarea legislației interne revenind în primul rând autorităților naționale, în special curților și tribunalelor [Tejedor García împotriva Spaniei, 16 decembrie 1997, pct. 31, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, și Garcίa Ruiz împotriva Spaniei (GC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I]. Misiunea încredințată Curții prin Convenție constă în a cerceta dacă procedura considerată în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil [a se vedea V. Mechelen și alții împotriva Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, pct. 50, Culegere 1997-III, și De Lorenzo împotriva Italiei (dec.), nr._/01, 12 februarie 2004].49. După cum tocmai a observat Curtea din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1, nimic nu dovedește că procedura desfășurată în acțiunea inițiată de către reclamanți la nivel național ar fi fost inechitabilă. În speță, persoanele în cauză au beneficiat de o procedură contradictorie și au putut, în diferitele stadii ale acesteia, să prezinte argumentele de fapt și de drept pe care le considerau pertinente pentru apărarea cauzei lor.Nu este de competența Curții să aprecieze elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o asemenea decizie, mai degrabă decât o alta. În cazul în care ar face acest lucru, ar depăși limitele misiunii sale [Kemmache împotriva Franței (nr. 3), 24 noiembrie 1994, pct. 44, . nr. 296‑C]. În prezenta cauză, aceasta nu identifică niciun semn de caracter inechitabil sau arbitrar, iar simplul fapt că instanțele, printr-o decizie motivată, s-au pronunțat în favoarea părții adverse nu este suficient pentru a pune sub îndoială caracterul echitabil al procedurii.”
Și în ceea ce privește soluția dată de către prima instanță fondului cererii intimatei reclamante, tribunalul constată că sentința atacată este legală și temeinică .
Înscrisurile anexate in susținerea cererii de chemare în judecata, pe parcursul primelor doua faze procesuale, inclusiv in recurs, nu dovedesc decât emiterea unor liste de plată și a unor facturi, însă, așa după cum a reținut și prima instanță, nu se poate stabili exclusiv în baza listelor de întreținere caracterul cert al creanței pretinse, fiind necesare verificări suplimentare referitoare la modalitatea de calcul a utilităților puse la dispoziția pârâților, cuantumul total al acestora, eventualele plăți efectuate în contul debitului principal.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 3041 cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de respingere a recursului și reținând culpa procesuală a recurentei, urmează ca instanța să o oblige pe aceasta să plătească intimaților suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către reclamanta Asociația de Proprietari C. Rezidențial I.C. B. sentinței civile nr. 6243/30.03.2011
pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta la plata către intimați a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2012.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, O. L. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 27.02.2012
JUD. FOND – I. I.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 231/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
