Validare poprire. Decizia nr. 282/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 282/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 282/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Martie 2015
Președinte - M. S.
Judecător Doinița T.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 282/2015
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de către DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. IAȘI în contradictoriu cu intimații SC F. ., . SRL, având ca obiect validare poprire menținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere lipsa părților citate pentru acest termen cu mențiunea de a răspunde la excepția tardivității apelului, instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către creditoarea Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași – Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași, CUI_, cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași în contradictoriu cu terțul poprit S.C. F. .., cu sediul în . și debitoarea S.C. E. I. P. S.R.L., cu sediul în Iași, . Podul de Piatră, parter, ., județul Iași, CUI_.
Desființează poprirea instituită în dosarul de executare nr. 991 asupra sumelor datorate de către terțul poprit S.C. F. .. debitoarei S.C. E. I. P. S.R.L.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că debitoarea S.C. E. I. P. S.R.L. are obligații fiscale neachitate la bugetul consolidat al statutului, în cuantum de 98.282 lei, astfel cum rezultă din dosarul de executare nr. 991 comunicat de către creditoare (fila 4).
În conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. 1 din O.G. nr. 92 din 2002 privind Codul de procedură fiscală, sunt supuse executãrii silite prin poprire orice sume urmãribile reprezentând venituri și disponibilitãți bãnești în lei și în valutã, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de cãtre terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Debitoarea S.C. E. I. P. S.R.L. a comunicat creditoarei declarația 394, creditoarea susținând că terțul poprit datorează suma de 4.417,93 lei.
Creditoarea a emis adresa de înființare a popririi în dosarul de executare nr. 991 (fila4).
Potrivit art. 149 alin.9 și alin.91 din O.G. nr. 92/2003, modificat, de la momentul înființării popririi, terțul poprit este obligat: a) să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare. În situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, va înștiința despre acest fapt organul de executare în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi.
Instanța constată că, pe de o parte, este datoare a verifica îndeplinirea condițiilor art. 149 alin.8 și alin.9 din O.G. nr. 92/2003, modificată, referitoare la comunicarea adresei de înființare a popririi către terțul poprit și îndeplinirea de către acesta a obligațiilor ce îi reveneau ulterior acestui moment, iar, pe de altă parte, existența și valabilitatea raportului juridic obligațional dintre debitoare și terțul poprit.
Din înscrisurile depuse de către creditoare în susținerea cererii de menținere a popririi nu rezultă caracterul cert al creanței pe care debitoarea S.C. E. I. P. S.R.L. ar avea-o împotriva terțului poprit, nefiind probată, astfel cum impun prevederile art. 10 alin.1 Cod procedură civilă, existența unor raporturi juridice între debitoare și terțul poprit în baza cărora acesta din urmă să datoreze sume de bani sau bunuri mobile incorporale.
Prin urmare, față de cele arătate mai sus, instanța, apreciind ca neîntemeiată prezenta cerere de chemare în judecată, în temeiul prevederilor art. 150 alin.1 din O.G. nr. 92/2003, modificată, o va respinge ca atare și va dispune desființarea popririi instituite în dosarul de executare nr. 991 asupra sumelor datorate de către terțul poprit S.C. F. .. debitoarei S.C. E. I. P. S.R.L.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. IAȘI care a criticat-o pentur nelegalitate și netemeinicie, arătând în primul rând că termenul de apel este de 30 de zile și nu de 5 conform art.468 alin.1 NCPC, în speță nefiind aplicabile disp. art.790 NCPC, deoarece aceste dispoziții legale vizează situația în care poprirea este înființată de executorul judecătoresc în temeiul unul titlul executoriu preexistent și al încheierii de încuviințare a popririi.
Pe fond apelanta a susținut că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material și cu interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, având în vedere argumentele aduse în susținerea cererii de menținere a popriri.
Din verificările documentelor existente la dosarul de executare al debitorului . „ SRL, s-a constata faptul că la data când a fost emisă adresa de înființare popririi către terțul SC „ F. . Iași, exista un raport obligațional între debitoarea și terțul poprit .Astfel, . „ SRL Iași în calitate de client al . Iași, avea de încasat suma de 4.417,93 lei, conform documentelor anexate la cererea de menținere a popririi.
Adresa de înființare a popririi nr._/28.06.2013, pentru suma de 4.417,93 lei, a fost comunicată către terțul poprit, dar până la această dată aceasta nu a efectuat plăți în contul creanțelor fiscale și nici nu a înființat organul fiscal că nu datorează vreo sumă de bani debitorului.
Organul fiscal are obligația de a întreprinde toate măsurile de executare silită în vederea recuperării creanțelor datorate bugetului consolidat al statului. Procedura privind executarea silită a creanțelor fiscale este singura modalitate prin care debitorii sunt determinații să achite obligațiile fiscale la bugetul consolidat al statului în cuantum de 169.943 lei, motiv pentru care se impune formularea unei cererii de menținere a popririi asupra debitului datorat de terțul poprit SC” F. . Iași, în cuantum de 4.417,93 lei.
Organul fiscal a transmis terțului poprit adresa de înființare a popririi din iunie 2013, astfel încât apreciază că instanța de judecată trebuia să sancționeze starea de pasivitate a terțului, atât față de organul fiscal, cât și față de proprii creditori.
De asemenea învederează instanței de judecată faptul că hotărârea privind admiterea cererii de menținere a popririi dă posibilitatea organului fiscal de a începe executarea silită împotriva terțului poprit. Deși adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului din luna iunie 2013, până în prezent ,. Iași nu numai că nu a efectuat plăți dar, nici nu a comunicat dacă datorează sau nu această sumă, situație în care adresa de înființare a popririi rămâne fără efecte juridice. Mai mult decât atât, și în cadrul prezentului dosar terțul a dat dovadă de pasivitate și nu a formulat nicio apărare. Consideră că organul fiscal nu a făcut dovada că debitoarea are de încasat sume de bani de la terțul poprit în baza înscrisurilor existente la dosarul de executare și depuse la dosarul cauzei.
În ședința publică din data de 02.02.2015, instanța din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării apelului, punând în discuția părților acest aspect și rămânând în pronunțare la termenul din 02.03.2015.
Astfel, potrivit disp. art.790 C., termenul de apel este de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Or, deși sentința civilă nr._/13.10.2014 a Judecătoriei Iași a a fost comunicată creditoarei DGRFP Iași și AFFP Iași la data de 17.10.2014 potrivit dovezii de comunicare aflate la fila 19 din dosarul de apel, aceasta a declarat apel la data de 29.10.2014 deci după expirarea termenului prevăzut de dispozițiile legale .
Reținerea ca fondată a excepției tardivității apelului face de prisos examinarea tuturor motivelor de apel invocate.
Susținerea apelantului precum că în cauză s-ar aplica termenul de 30 de zile pentru declararea apelului conform art.468 NCPC nu este întemeiată .Astfel atât timp cât dispozițiile legale prevăd pentru hotărârea de validare a popririi un termen special de 5 zile conform art.790 NCPC, atunci acel termen se aplică, fără a face vreo distincție. Atât timp cât legea nu distinge nici noi nu distingem, iar instanța reține că în cauză sun aplicabile disp. art.790 NCPC.
În consecință, instanța în baza art. 480 Cod procedură civilă, va respinge ca tardiv declarat apelul și va menține sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat apelul creditoarei DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. IAȘI împotriva sentinței civile nr._/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronuntata în ședință publică astazi, 02.03.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S.M. T.D. M.A.
Red S.M../Tehnored. M.G.
5 ex/20.04.2015
Jud. fond. B. E. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 266/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 348/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








