Contestaţie la executare. Decizia nr. 589/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 589/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1629/336/2012
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 589/R
Ședința publică din 4 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G. G.
Judecător: Ț. D.
Judecător: P. M. B.
Grefier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului formulat de recurentele C. M. și C. A., ambele cu domiciliul în Poienile de Sub M., nr. 1384/A, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 1688/19.07.2012, pronunțată de Judecătoria V. de Sus, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 27.11.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1688/19.07.2012, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarele C. M. și C. A. în contradictoriu cu intimatul C. F..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ contestatoarele C. M. și C. A., în contradictoriu cu intimatul C. F., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va da în urma administrării probelor, să dispună anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dos. exec. nr. 156/2011 al B. C. A., în ceea ce privește bunurile mobile proprietatea exclusivă a contestatoarei C. A., efectuarea actelor de executare privind aplicarea sechestrului realizându-se cu nerespectarea dispozițiilor art.411 și următ. C. pr.c. și art. 387 și următ. C.pr.c., în temeiul art.4042 al.1 C.pr.c., ca o consecință a desființării actelor de executare, urmând a se dispune și asupra restabilirii situației anterioară executării, solicitând totodată și cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că în dosarul execuțional 156/2011 executorul judecătoresc a inițiat forme de executare silită împotriva debitoarei C. M. și în vederea recuperării sumei de 359 lei reprezentând cheltuieli de executare, la data de 01.06.2012 fiind emis un proces-verbal de impediment vizând executarea silită inițiată, fiind sechestrat un bun mobil identificat de executorul judecătoresc în curtea fam. C..
Acest bun este însă proprietatea contestatoarei C. A., fiica debitorilor, executarea silită fiind efectuată astfel cu nerespectarea disp. art. 411 și următ. și art.387 și următ. C.pr.c. Debitoarea C. M. nu a fost înștiințată prin somație referitor la urmărirea silită a bunurilor mobile, conf. art. 411 al.1 rap. la art.387 C.pr.c., bunul mobil nu a fost identificat și evaluat conform criteriilor prevăzute de disp. al.3 ale aceluiași art., bunul a fost declarat sechestrat și indisponibilizat în lipsa debitoarei sau proprietarului acestuia, față de care creditorul nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, existând astfel un impediment legal de natură să împiedice / întârzie urmărirea silită . Apoi, bunul a fost dat în custodia debitoarei C. M. fără înștiințarea acesteia.
Despre măsura adoptată, contestatoarele au luat cunoștință după comunicarea procesului-verbal contestat, datat 01.06.2012 .
În drept, cererea a fost motivată pe disp.art.399 și următ. C.pr.c., art.387 și următ., art. 411 și următ.C.pr.c.
În probațiune au fost depuse înscrisuri ( filele 6-7) și s-a solicitat atașarea dosarului execuțional.
Contestația a fost legal timbrată, conform chitanței depusă la dosarul cauzei ( fila 60).
Prin Completarea de acțiune depusă la dosarul cauzei la data de 02.07.2012, contestatoarele solicită să se dispună și asupra anulării publicației de vânzare mobiliară emisă la data de 21.06.2012 în vederea valorificării prin licitație publică a bunului mobil sechestrat.
În motivare, arată că executorul judecătoresc a emis, la data luării măsurii sechestrului asupra bunului menționat, și o publicație de vânzare a acestuia, însăși emiterea publicației de vânzare fiind nelegală .
Executarea silită a bunului are la bază un titlu executoriu care a fost contestat în cadrul recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2584/01.11.2011 a Judecătoriei V. de Sus, aflat pe rolul Tribunalului Maramureș.
Intimatul creditor C. F., legal citat, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare și obligarea contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 400 lei, reprezentând deplasări și zile pierdute.
În motivarea întâmpinării, acesta arată că executarea silită s-a desfășurat potrivit prevederilor legale, executorul judecătoresc respectând legea. Susținerile contestatoarelor nu sunt reale, fiica debitorilor nefiind căsătorită și locuind împreună cu aceștia.
În drept au fost invocate disp.art.115 C.pr.c.
În probațiune au fost depuse înscrisuri ( filele 40-51).
La dosarul cauzei a fost solicitat și s-a depus de către B.E.J. C. A., prin serviciul registratură al instanței, dosarul execuțional nr. 156/2011 ( filele 11-31).
Din probele administrate în cauză, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.2584 din 01 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dos. nr._ al acestei instanțe s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul C. F., în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. M., aceștia fiind obligați să sisteze lucrările de montare a gardului între proprietățile părților, până la soluționarea definitivă a dos._, având ca obiect grănițuire.
Hotărârea a rămas definitivă, prin respingerea recursului, conform Deciziei civile nr.488/R/13 iunie 2012 a Tribunalului Maramureș.
La cererea intimatului-creditor C. F., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.2584/01.11.2011 pronunțată de către Judecătoria V. de Sus în dos.nr._ al acestei instanțe, s-a format dosarul execuțional nr.156/2011 al B. C. A..
Prin Încheierea nr.2712 din 15 noiembrie 2011 din dos. nr._ al Judecătoriei V. de Sus s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, pentru obligația de a face și cheltuieli de executare.
Debitorii C. M. și C. M. au fost înștiințați despre începerea executării silite împotriva lor, potrivit Somației emisă la data de 29.11.2011.
În vederea recuperării sumelor datorate cu titlu cheltuieli de executare s-a dispus înființarea unor popriri asupra venitului net lunar obținut de debitori, aceștia fiind înștiințați asupra măsurilor dispuse.
Executorul judecătoresc s-a deplasat de mai multe ori la domiciliul debitorilor ( procese-verbale filele 25-27), la data de 01.06.2012, însoțit fiind de un echipaj de jandarmi, în prezența debitorilor, a procedat la punerea sub sechestru a unui aparat portabil pentru spălat mașini, marca ,, Karcher”, în valoare de 450 lei, găsit în curtea debitorilor, bunul fiind predat în custodia debitoarei C. M., aspecte care reies din Procesul-verbal încheiat la acea dată, pe care debitorii au refuzat să-l semneze, act contestat în prezenta cauză.
Procesul-verbal a fost transmis debitorilor la data de 06.06.2012, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.
La data de 21.06.2012 executorul judecătoresc emite o Publicație de vânzare mobiliară cu privire la bunul în cauză, și aceasta fiind comunicată debitorilor.
Analizând înscrisurile depuse în probațiune de către contestatoare, cât și dosarul execuțional, rezultă că prezenta contestația la executare a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prev. de disp. art. 4011 C.pr.c.
Potrivit prevederilor art. 3711 C.pr.c. dacă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, aceasta se poate executa silit până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii, precum și a cheltuielilor de executare.
Din art. 379 al. 1 C.pr.c reiese că o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile poate avea loc doar pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Art. 399 al. 1 teza I din C.pr.c. arată că, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Din dosarul execuțional reiese că executorul judecătoresc a procedat la începerea executării silite cu respectarea dispozițiilor legale, existând astfel o cerere în acest sens din partea creditorului, un titlu executoriu valabil, încuviințare a executării silite din partea instanței competente, notificarea debitorilor, a încheiat procese-verbale aferente actelor de executare întreprinse, în conf. cu disp. art.388 C.pr.c., formele și actele de executare fiind efectuate conform prevederilor legale incidente.
În ceea ce privește procedura de punere sub sechestru a aparatului de spălat mașini, se constată că și aceasta a fost efectuată conform disp. art.411 și următ. C.pr.c., în procesul-verbal încheiat cu această ocazie fiind consemnată întreaga derulare a acestei proceduri, astfel că afirmațiile contestatoarelor cu privire la o eventuală încălcare a dispozițiilor legale nu pot fi primite. De asemenea, emiterea publicațiilor de vânzare ale bunului în cauză este efectuată cu resp. disp. art. 431 și următ. C.pr.c.
Contestatoarele arată că imobilul în care s-a identificat bunul sechestrat este proprietatea contestatoarei C. A., care :,, a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit și a terenului eferent prin vânzare-cumpărare”. Or, potrivit extraselor CF și Contractului de întreținere autentificat sub nr.2036/2004 de către BNP Ș. I. din V. de Sus, acesteia i-a fost transmisă doar nuda proprietate asupra terenului, debitorii C. M. și C. M., care au același domiciliu cu al fiicei lor, contestatoarea C. A., păstrând asupra imobilului în cauză un drept de uzufruct viager.
Se susține de către contestatoare că bunul sechestrat în procedura executorii silite nu este al debitorilor, ci al contestatoarei C. A., un terț așadar care invocă un drept de proprietate asupra bunului supus executării silite, ca bun propriu.
Aceste susțineri însă nu au fost dovedite, în prezenta cauză nefiind făcută dovada că bunul sechestrat de executorul judecătoresc este proprietatea contestatoarei C. A. .
Mai mult, debitorul C. M., mandatar al contestatoarei C. A., arată că, în calitate de administrator al . livrat material lemnos societății ,,. Sighetu Marmației, conform avizului de însoțire din data de 24.10.2005, această societate dând, în compensare, o ,,mașină de spălat automată”, dar aceasta fiind ,, dată direct” la fiica sa, respectiv C. A.. O astfel de afirmație nu explică însă de ce și cum între două societăți comerciale poate interveni o operațiune de ,,compensare” în care eventualele debite/credite reciproce existente să se stingă prin plăți efectuate unui terț față de respectivele operațiuni, în varianta prezentată bunul urmând a intra în patrimoniul societății comerciale și nu al terțului, respectiv al contestatoarei C. A., nefiind făcută dovada legăturii dintre aceasta și cele două societăți comerciale implicate în operațiunea de ,,compensare”.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu există motive pentru care actele de executarea silită efectuată în dos. exec. nr.156/2011 al B. C. A. să fie anulate, instanța a respins contestația la executare.
Fără cheltuieli de judecată, contestatoarele fiind căzute în pretenții, iar intimatul nedovedindu-le.
Împotriva sentinței civile nr. 1688/19.07.2012 a Judecătoriei V. de Sus au formulat recurs recurentele C. A. și C. M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.1688/19.07.2012 a Judecătoriei V. de Sus și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât hotărârea s-a pronunțat cu o insuficientă cercetare a fondului cauzei, nefiind analizate temeiurile de drept expuse prin acțiunea introductivă, completare și precizare la aceasta (dispozițiile legale referitoare la aplicarea sechestrului- instanța nu s-a pronunțat în nici un fel) și deci cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. ultim C.pr.civ.
În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr.1688/19.07.2012 a Judecătoriei V. de Sus, în sensul: admiterii contestației, anulării formelor de executare silită începute în dosarul execuțional indicat mai sus și referitor la bunurile mobile proprietatea exclusivă a contestatoarei C. A., întrucât efectuarea actelor de executare privind aplicarea sechestrului s-a realizat cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 411 și urm. C.pr.civ. și art. 387și urm. Cod procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art.404² alin. 1 din codul de procedură civilă ca o consecință a desființării actelor de executare efectuate cu încălcarea prevederilor legale în materie solicită a dispune și asupra restabilirii situației anterioare executării.
În motivele de recurs, recurentele au arătat următoarele: Instanța de fond în mod superficial, a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introductive fără a analiza vreunul din motivele de nelegalitate a actelor și formelor de executare inițiate de executorul judecătoresc prin prisma prevederilor art. 411 și urm. C.pr.civ. și art. 387 și urm. C.pr.civ.
În mod netemeinic raportat la înscrisurile depuse în probațiune s-a reținut de instanța de fond că nu s-a făcut dovada proprietății bunului sechestrat de către contestatoarea C. A..
În fapt, în dosarul execuțional nr. 156/201 1 executorul judecătoresc a inițiat forme de executare silită împotriva debitoarei C. M. și în vederea recuperării sumei de 359 lei sumă reprezentând cheltuieli de executare.
La data de 1.06.2012 s-a emis un proces-verbal de impediment vizând executarea silită inițiată și dat fiind faptul că debitoarea C. M. nu ar fi achitat de bunăvoie această sumă de bani, sens în care la aceeași dată și pentru că în curtea familiei C. s-a identificat un bun mobil acesta a și fost declarat sechestrat de executor.
Acest bun, proprietatea însă a altei persoane și anume al fiicei debitorilor, C. A. care a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit și a terenului aferent prin vânzare-cumpărare, și doar pentru că executorul nu ar fi fost lăsat în curtea imobilului a și fost la o simplă vedere evaluat și sechestrat iar mai apoi lăsat în custodia debitorilor.
Executarea silită a acestui bun mobil care ar avea la bază titlul executoriu de altfel deja contestat în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2584/01.11.2011 a Judecătoriei V. de Sus și aflat pe rolul Tribunalului Maramureș s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 411 și urm. C.pr.civ. și art. 387 și urm. C.pr.civ.
Debitoarea C. M. nu a fost înștiințată printr-o somație referitor la urmărirea silită privind bunuri mobile conform prev. art. 411 alin. 1 raportat la art. 387 din C.pr.civ..
Bunul mobil nu a fost identificat și evaluat conform criteriilor prevăzute de dispozițiile alin. 3 ale aceluiași articol.
Bunul mobil declarat sechestrat a fost inventariat și indisponibilizat în lipsa debitoarei ori a proprietarului acestuia, cu atât mai mult cu cât nici nu i-a fost remis în custodie numitei C. M. care nu a fost de față la aceste operațiuni de executare silită respectiv acestea s-au efectuat cu încălcarea prevederilor art.419 C.pr.civ.
Mai mult, bunul mobil constituie proprietatea contestatoarei C. A. față de care creditorul nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, existând așadar un impediment legal de natură să împiedice/întârzie urmărirea silită.
De altfel, executorul nici nu a verificat datele privind acest bun mobil-aparat pentru spălat mașini - referitor la care în mod nelegal a întreprins demersuri de urmărire silită și cu rea credință, deși a urmărit să procedeze și la alte executări a procedat la sechestrarea din posesia unei terțe persoane proprietare a acestui bun.
De măsura adoptată contestatoarele au luat la cunoștință după comunicarea procesului-verbal datat 01.06.2012 și contestat, sens în care au înțeles să formuleze contestația.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă ,, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Soluția este de altfel nemotivată în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de contestatoare în susținerea cererii introductive.
Cererea de recurs este legal timbrată, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
La data de 19.12.2012 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimatul C. F., prin care acesta solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că: Executarea silită a fost formulată în baza sentinței civile nr. 2584 din 01.11.2011, soluție rămasă irevocabilă. Executorul judecătoresc a respectat dispozițiunile legale în materie așa cum reține instanța fondului în motivarea sa. Contestatoarele, în principal, susțin că aparatul sechestrat ar forma proprietatea unei terțe persoane, lucru nedovedit, dimpotrivă, din afirmațiile mandatarului C. M. rezultând împrejurarea că bunul este al familiei C., deci al contestatoarelor.
Recurenta C. A. a depus la dosar, la data de 25.03.2013, scriptul intitulat „întâmpinare”, respectiv note de ședință solicitând admiterea recursului – fila 43.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 26.04.2013, intimatul C. F. a invocat excepția tardivității recursului, solicitând respingerea recursului ca tardiv formulat.
În motivare, intimatul a arătat următoarele:Contestatoarele nu au formulat recurs în termenul prevăzut de lege, recurentul aplicând ștampila de definitivare a sentinței la 28.08.2012, sens în care solicită respingerea recursului ca tardiv formulat. Executarea silită a fost începută în baza sentinței civile nr. 2584 din 01.11.2011 a Judecătoriei V. de Sus, soluție rămasă irevocabilă. Executorul judecătoresc a respectat dispozițiunile legale în materie așa cum reține instanța fondului în motivarea sa. Contestatoarele, în principal, susțin că aparatul sechestrat ar forma proprietatea unei terțe persoane, lucru nedovedit, dimpotrivă, din afirmațiile mandatarului C. M. rezultând împrejurarea că bunul este al familiei C., deci al contestatoarelor.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri, în fotocopie.
Analizând sentința civilă nr. 1688/19.07.2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria V. de Sus, în baza motivelor de recurs formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității introducerii recursului, excepție invocată de intimat prin întâmpinarea aflată la fila 48 din dosarul de recurs:
Sentința civilă atacată, nr. 1688/19.07.2012 a Judecătoriei V. de Sus a fost comunicată contestatoarelor C. A. și C. M. la data de 9 august 2012, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele 81 și 82 din dosarul instanței de fond.
Contestatoarele au expediat cererea de recurs prin poștă, plicul cu care a fost expediat recursul fiind depus la fila 5 din dosarul de recurs.
Examinând ștampila poștei aplicată pe timbrul poștal aflat la fila 5 verso din dosar, tribunalul reține că data ștampilei poștei este 24.08.2013 – fila 5 verso.
Potrivit art. 104 Cod procedură civilă 1865, actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă 1865, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Prin urmare, tribunalul, va constata că recursul este depus în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865, de 15 zile de la comunicare, prin poștă conform art. 104 Cod procedură civilă 1865 și urmează să respingă excepția tardivității introducerii recursului, invocată de intimat.
Analizând sentința civilă nr. 1688/19.07.2012 a Judecătoriei V. de Sus, prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul sentinței atacate rezultă că prima instanță a analizat toate motivele de contestație la executare formulate de contestatoare, criticile din memoriul de recurs nefiind întemeiate.
Examinând sentința atacată, tribunalul reține că prima instanță a respectat dispozițiile art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă, arătând în considerentele sentinței motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea unei hotărâri nu este o chestiune de volum, ci una de esență, instanța putând grupa mai multe argumente, pentru o analiză unitară, esențial fiind să răspundă tuturor cererilor formulate și să analizeze toate mijloacele de apărare, mijloacele de probă ale părților.
Din cuprinsul sentinței atacate rezultă că prima instanță a procedat la o analiză judicioasă a probelor de la dosar, a actelor din dosarul execuțional și în mod corect a reținut că din dosarul execuțional reiese că executorul judecătoresc a procedat la începerea executării silite cu respectarea dispozițiilor legale, existând astfel o cerere în acest sens din partea creditorului, un titlu executoriu valabil, încuviințare a executării silite din partea instanței competente, notificarea debitorilor, a încheiat procese-verbale aferente actelor de executare întreprinse, în conformitate cu dispozițiile art.388 Cod procedură civilă, formele și actele de executare fiind efectuate conform prevederilor legale incidente.
În ceea ce privește procedura de punere sub sechestru a aparatului de spălat mașini, se constată că și aceasta a fost efectuată conform disp. art.411 și următ. Cod procedură civilă, în procesul-verbal încheiat cu această ocazie fiind consemnată întreaga derulare a acestei proceduri, astfel că afirmațiile contestatoarelor cu privire la o eventuală încălcare a dispozițiilor legale nu pot fi primite. De asemenea, emiterea publicațiilor de vânzare ale bunului în cauză este efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 431 și următ. Cod procedură civilă.
Contestatoarele arată că imobilul în care s-a identificat bunul sechestrat este proprietatea contestatoarei C. A., care :,, a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit și a terenului eferent prin vânzare-cumpărare”. Or, potrivit extraselor CF și Contractului de întreținere autentificat sub nr.2036/2004 de către BNP Ș. I. din V. de Sus, acesteia i-a fost transmisă doar nuda proprietate asupra terenului, debitorii C. M. și C. M., care au același domiciliu cu al fiicei lor, contestatoarea C. A., păstrând asupra imobilului în cauză un drept de uzufruct viager.
Se susține de către contestatoare că bunul sechestrat în procedura executării silite nu este al debitorilor, ci al contestatoarei C. A., un terț așadar care invocă un drept de proprietate asupra bunului supus executării silite, ca bun propriu.
Aceste susțineri însă nu au fost dovedite, în prezenta cauză nefiind făcută dovada că bunul sechestrat de executorul judecătoresc este proprietatea contestatoarei C. A. .
Mai mult, debitorul C. M., mandatar al contestatoarei C. A., arată că, în calitate de administrator al . livrat material lemnos societății ,,. Sighetu Marmației, conform avizului de însoțire din data de 24.10.2005, această societate dând, în compensare, o ,,mașină de spălat automată”, dar aceasta fiind ,, dată direct” la fiica sa, respectiv C. A.. O astfel de afirmație nu explică însă de ce și cum între două societăți comerciale poate interveni o operațiune de ,,compensare” în care eventualele debite/credite reciproce existente să se stingă prin plăți efectuate unui terț față de respectivele operațiuni, în varianta prezentată bunul urmând a intra în patrimoniul societății comerciale și nu al terțului, respectiv al contestatoarei C. A., nefiind făcută dovada legăturii dintre aceasta și cele două societăți comerciale implicate în operațiunea de ,,compensare”.
Raportat la considerentele ce preced, constatând că starea de fapt reținută de către prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge va nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1688/19.07.2012 a Judecătoriei V. de Sus, pe care o va menține ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEL LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității introducerii recursului, invocată de intimat.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele C. A. și C. M., domiciliate în Poienile de Sub M. nr. 1384/A, Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1688/19.07.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de Sus, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.12.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER
P. G. G. Ț. D., P. M. B., O. V.
Red. Ț.D./T.Red. O.V.
18.12.2013/2 ex.
Judecător la fond: V. F. F.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 385/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 15/2013. Tribunalul... → |
|---|
