Fond funciar. Decizia nr. 148/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 789/224/2010
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 148/R
Ședința publică din 13 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. G. P.
Judecător: M. B. P.
Judecător: D. W.
Grefier: C. M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului declarat de către petenta P. G. CATOLICĂ DRAGOMIREȘTI REPREZENTATĂ PRIN PREOT H. V., cu sediul în Dragomirești, nr. 1057 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 502 din 25.09.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 06.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând supra recursului civil formulat de P. G.-Catolică Dragomirești, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 502 pronunțată la data de 25 septembrie 2012 de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei voluntare Direcția S. Maramureș, invocată de petentă, dispunându-se respingerea ca nefondată a plângerii petentei P. G. CATOLICĂ DRAGOMIREȘTI, REPREZENTATĂ PRIN PREOT H. V. în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MARAMUREȘ, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DRAGOMIREȘTI și intervenienta voluntară DIRECȚIA S. Maramureș, cu sediul în Baia M., împotriva Hotărârii nr. 396/C/19.06.2006.
Cererea de intervenție în interes propriu a Direcției Silvice Maramureș,a fost admisă în sensul respingerii plângerii.
De asemenea s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a constatat că Direcția S. Maramureș a depus cerere de intervenție principală în primul ciclu procesual (f.42), invocând dreptul său de administrate asupra terenului solicitat de petentă, iar în drept invocând dispozițiile art. 12 al. 1-3 din Legea nr. 213/1998.
S-a indicat ca și temei dispozițiile art. 7 lit. a) din HG nr. 1105/2003 și ale art. 6 lit. a) și art. 9 al.2 din același act normativ, pentru justificarea calității sale procesuale și a interesului cererii de intervenție și s-a solicitat respingerea plângerii petentei, pentru nedovedirea dreptului său de proprietate asupra terenului solicitat.
Având în vedere obiectul plângerii petentei și calitatea intervenientei principale, aceea de titular al dreptului de administrare asupra terenului solicitat de petentă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active formulate prin apărător, reținându-se că intervenienta, în baza actelor normative de organizare și funcționare, are atribuții în ce privește gestionarea fondului forestier proprietate publică a statului, în aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, acționând pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl are în administrare, astfel că, având atribuții în materia dedusă judecății, are și calitate de a sta în proces, tocmai pentru îndeplinirea atribuțiilor precitate. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 15/2011 dată în recurs în interesul legii.
În ce privește fondul, s-a reținut că, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria Dragomirești sub nr. 177/29.11.2005, petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 280,20 ha, situat în locul „P. Bisericii”(„Fața Bisericii”), depunând schița de amplasament, copie a amenajamentului silvic, declarații de martori date în formă autentică și titlul de proprietate eliberat petentei pentru teren agricol (f.20-28).
Terenul solicitat de petentă a fost identificat de expertul cauzei – dl. ing. H. Z. (f.181-184, Dosar nr._ ), stabilindu-se a fi situat în partea stângă a pârâului Gugi și a Văii Călimanului, fiind înscris sub nr. top._ al Cărții Mejdașilor, care nu apare în Cartea Mejdașilor întrucât fila ce ar trebui să cuprindă acest număr topografic lipsește.
Lipsa filei a fost constatată de instanță la termenul din 26.06.2012 (f.116-dosarul nr._ ).
Corespondentul după harta CF a numărului topografic din Cartea Mejdașilor este numărul topografic 6938, cu privire la care, în registrul parcelar, este înscrisă, în creion, numărul de coală CF 1077.
Expertul afirmă că numărul top. 6938 nu este trecut în CF nr. 1077, însă intervenienta Direcția S. Maramureș a depus în copie colile A și B ale acestei cărți funciare (f.83-90, dosarul nr._ ), la poziția 225 fiind înregistrat nr. top. 6938, fără mențiuni privind suprafața și categoria de folosință a terenului înscris sub acest număr.
În forma tradusă a acestei cărți funciare (f.117-Dos.nr._ ), pentru nr. topografic 6938, apar ghilimele la rubrica denumirea și categoria terenului, deci – denumirea „I.” și categoria „rât/poiană”, apărând ca fiind același și pentru acest număr topografic, precum apar și mențiunea „indescifrabil” la rubrica privind suprafața acestui teren, terenurile înscrise în CF nr. 1077 formând proprietatea Comunei Dragomirești, fără ca vreunul dintre aceste terenuri să aibă toponimia „Gugi” sau „Fața Bisericii” sau „P. Bisericii”.
Numărul topografic 6938, corespunzător după harta CF a numărului topografic_, nu se regăsește în Extrasul tabular depus de petentă (f.112-Dos.nr._ ), iar numerele topografice înscrise în acest extras nu apare și în CF nr. 1077, instanța observând că numai nr. top. 395 înscris în Extrasul tabular apare și în Cartea Mejdașilor (f.91-Dos.nr._ ).
Expertul arată cu privire la toponimia terenului solicitat de petentă că „după CF” locul este numit „I.”, înglobând și locul denumit „Gugi”, însă în CF nr. 1077 tradusă, în locul numit „I.”, terenul cu pădure nu are trecute suprafețele (f.117).
În locul numit „I.”, petenta figurează în Extrasul tabular cu teren având ramura de cultură „rât” și suprafața de 1578 stânjeni pătrați (f.112-dos._ .
Prin urmare, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut faptul că nu rezultă că petenta a fost proprietar al terenului solicitat în suprafață de 280,20 hectare.
Din cuprinsul raportului de expertiză s-a constatat că terenul solicitat de petentă este cuprins în amenajamentul silvic UP II B., suprapunându-se peste unitățile amenajistice enumerate la f.3 din raport (f.183 Dos. nr._ ).
Direcția S. Maramureș a comunicat că în trei dintre aceste unități amenajistice a fost reconstituit dreptul de proprietate persoanelor fizice enumerate în situația comunicată (f.80-Dos.nr._ ): în u.a. 147 A, suprafața de 5 ha 8700 mp, rămânând liberă suprafața de 24 ha 2300 mp; în u.a. 151 B, suprafața de 33 ha 1300 mp, liberă fiind suprafața de 3 ha 2700 mp; în u.a. 152 A, suprafața de 48 ha 5600 mp, rămânând neretrocedată suprafața de 5 ha 1400 mp.
Unii dintre martorii ascultați au relevat că petenta a deținut pădure de molid în Valea Gugilor și Valea Căpățânii, teren care s-a numit și „Fața Bisericii” („P. Bisericii”), cu o suprafață de aproximativ 200 ha (f.66-68, Dos. nr._, vol. I), iar martorul Z. I. (f.65, în același dosar) a afirmat că petenta a deținut teren „de la Valea Gugilor până la Valea Căpățânii”, fără a putea preciza suprafața deținută de aceasta pe o distanță de aproximativ 2 km, la aceeași distanță făcând referire și ceilalți martori, însă, niciunul dintre acești martori nu este indicat de Direcția S. Maramureș ca fiind proprietar vecin al terenului solicitat de petentă (f.81, Dos. nr._ ).
În cel de-al doilea ciclu procesual au fost ascultați martorii Font G. și Ț. G. (f.114-115, Dos.nr._ ), primul nefiind în măsură să ofere date privind suprafața terenului deținut de petentă în locul „Gugi”, numit și „parchetul bisericii”, iar cel de-al doilea martor afirmând că suprafața terenului era „peste 100 ha de pădure, spre 200 ha”, acești din urmă martori fiind și vecini proprietari ai terenului solicitat, conform situației comunicate de Direcția S. Maramureș și conform dovezilor administrate de petentă.
De asemenea, martorul B. I., a afirmat că nu cunoaște suprafața deținută de petentă anterior preluării.
Astfel fiind, în ce privește suprafața de teren deținută de petentă, instanța a reținut că aceasta nu a reușit să facă dovada întinderii terenului deținut, neputând fi primite concluziile expertului cu privire la acest aspect, câtă vreme, contrar afirmației expertului în sensul că întreaga suprafață identificată ar fi liberă, a fost dovedită de către intervenienta Direcția S. Maramureș împrejurarea că o parte din acest teren (f.87, 56) a fost atribuită unor persoane fizice, însăși petenta propunând ca martori persoanele indicate de intervenientă.
S-a apreciat de către instanță că este dificil de conceput lipsa unor minime mijloace de probă scrise pentru a se face dovada cel puțin a posesiei exercitate de petentă asupra unei suprafețe atât de întinse ca și cea solicitată, cu atât mai mult cu cât, unii dintre martorii ascultați, au relevat că petenta efectua operațiuni de exploatare a pădurii pretinse.
De asemenea, cu înscrisurile depuse de petentă (CF. nr. 1077 și Extrasul tabular din anul 1940), s-a considerat că nu s-a făcut dovada cerută, astfel că, deși se poate admite ideea că petenta a avut în proprietate teren pădure, nu se poate admite arbitrariul în ce privește întinderea acestei proprietăți, fiind de neconceput teza potrivit căreia un drept poate fi dovedit fără a fi fost dovedită întinderea acestui drept.
Astfel fiind, întrucât instanța nu este chemată a specula asupra întinderii terenului pretins a fi fost în proprietatea petentei înainte de anul 1948, precum nu este chemată nici a se substitui petentei în ce privește sarcina probei, atât în ce privește existența, cât și a întinderii dreptului de proprietate ce se solicită a-i fi reconstituit, reținând că nu s-a făcut proba certă cu privire la suprafața de teren categorie pădure ce a fost deținut anterior preluării, în baza art. 53 din Legea nr. 18/1991, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, cererea de intervenție în interes propriu a fost admisă, în sensul respingerii plângerii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs P. G.-Catolică Dragomirești solicitând admiterea recursului declarat și modificarea hotărârii deoarece aceasta este nelegală și netemeinică.
În motivare s-a arătat că instanța nu a ținut cont de declarațiile martorilor audiați atât în primul ciclu procesual cât și în al doilea, declarații din care rezultă că suprafața deținută anterior de recurentă este de 200 hectare teren cu vegetație forestieră în locul indicat.
Mai mult decât atât, în instanță a fost prezentată Cartea posesorilor și cartea Mejdașilor constatându-se lipsa pozițiilor 706-731 care se referă la locul numit C. loc în care se afla și pădurea recurentei. Este de notorietate că în zonă, P. Groco-Catolică a deținut teren. Și din adresa 3590/29.11.2007 rezultă faptul că este posibil ca P. să fi deținut teren în zona respectivă.
În concluzie s-a arătat că P. a făcut toate demersurile pentru a face dovada că a deținut în proprietate suprafața de 280 hectare de teren cu vegetație forestieră, terenul a fost localizat, motiv pentru care se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se admite plângerea și a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 280,20 hectare teren cu vegetație forestieră.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare din partea Comisiei locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dragomirești, în cuprinsul căreia s-a arătat că nu se opune admiterii recursului declarat.
În cuprinsul întâmpinării s-a susținut că P. G.-Catolică a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 280,2 hectare de teren cu vegetație forestieră însă nu a anexat cererii formulate nici un înscris justificativ care să facă dovada proprietății.
S-a mai arătat că deși recurenta menționează faptul că lipsesc anumite pagini din Cartea Mejdașilor, în cartea posesorilor P. nu este menționată ca deținătoare de terenuri cu vegetație forestieră. Intimata a susținut că a solicitat Parohiei să depună orice alte documente din care să rezulte faptul că a deținut în proprietate terenuri cu vegetație forestieră.
În drept, au fost invocate prevederile HG 890/2005.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, reține următoarele:
Cererea formulată de reclamanta P. G.-Catolică Dragomirești are ca obiect plângerea împotriva Hotărârii nr. 396/C din 19.06.2006 a Comisiei Județene Maramureș pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor. Prin Hotărârea atacată, a fost respinsă contestația depusă de P. G.-Catolică Dragomirești, reținându-se că nu prezintă niciun act pentru a face dovada proprietății, iar declarațiile martorilor nu întrunesc reglementările legale pentru a se valida solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată formulate se arată că suprafața solicitată de 280,20 hectare reprezintă teren cu vegetație forestieră. Terenurile nu sunt identificate decât sub aspectul denumirii locului, respectiv (P. Bisericii, Fața Bisericii). În dosarul de fond funciar depus la filele 12-28 din dosarul nr._, nu există nici un înscris care să facă dovada proprietății petentei-reclamante. Au fost depuse la dosar declarații autentificate, date în fața notarului public de C. F. (f. 24 din dosarul inițial), Iussko I. (f. 25), A. G. (f. 26), respectiv Z. I. (f. 27). În cuprinsul acestor declarații se arată că P. G.-Catolică Dragomirești are în posesie teren cu vegetație forestieră în locul denumit „P. Bisericii” (Fața Bisericii) în suprafață de 280 hectare.
Cu toate că la dosarul cauzei a fost depus și planul de amplasament de la fila 22-23, cererea a fost invalidată. În cuprinsul contestației formulate s-a arătat că până în anul 1948 Biserica Română Unită cu R. (greco-catolică) a figurat în composesoratul comunei Dragomirești, însă toate înscrisurile ce au aparținut composesoratului au fost distruse. Nu a fost găsită nici o urmă a acestora, nici în arhivă și nici la Cartea Funciară și nici în cadrul evidențelor Primăriei. De asemenea, s-a susținut că P. a vândut o mare suprafață de pădure pentru a fi exploatată.
În cuprinsul plângerii, suprafața de teren solicitată a fost aceea de 280,20 hectare de teren cu vegetație forestieră din locul numit „Gugi” (Călimani).
În cauză au fost audiați martori. Astfel Z. I. a arătat în declarația de la fila 65 din dosarul inițial că terenul cu vegetație forestieră este de aproximativ 40 de hectare. S-a susținut că martorul deține teren învecinat terenului deținut de P. G.-Catolică, fapt ce nu a fost dovedit în nici un fel.
De asemenea, s-a arătat în declarațiile martorilor C. F. (f. 66), respectiv A. G. (f. 67) că în zona Fața Bisericii a existat o porțiune de teren ce a aparținut Bisericii G.-Catolice, suprafața fiind de aproximativ 200 hectare.
În ceea ce privește declarația martorului Iusco I. acesta a arătat că „petenta a deținut pădure de molid în Valea Gugilor și Valea Căpățânii, suprafața fiind de 2 hectare (modificarea realizată cu pixul nu este semnată de președintele completului și nici nu se face referire la acest aspect în cuprinsul încheierii de ședință, astfel că aceasta nu va fi avută în vedere). S-a mai arătat că nu știe ca parohia să fi avut teren în locul numit Călimani. Această declarație este contrară declarației date de martorii C. F. și A. G., astfel că nu va fi avută în vedere.
La dosarul inițial format, s-a depus și adresa din 29.11.2007 a Primăriei Orașului Dragomirești, potrivit căreia din Cartea Mejdașilor din 1932 lipsesc paginile cuprinse între nr. 709-731 și există posibilitatea ca terenurile de pe C. între Valea Gugilor și Valea Căpățânii să fie cuprinse și înscrise în aceste poziții (f. 77).
Din expertiza tehnică în specialitatea topografie se constată că terenul ar fi pe nr. topo 6398. Deși se face trimitere la CF 1077, în această coală CF nu se află nr. topografic arătat.
Prin Decizia nr. 508/R, pronunțată la data de 9 iunie 2010 de Tribunalul Maramureș s-a reținut că declarațiile autentificate, declarații depuse în dosarul de fond funciar nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Martorii audiați, exceptându-l pe C. F., nu sunt proprietari ai terenurilor învecinate terenului solicitat de P. G.-Catolică, astfel că instanța în soluționarea cauzei nu a dat dovadă de rol activ. În rejudecarea dispusă în cauză instanța de fond avea obligația de a audia martorii vecini ai terenului solicitat de petentă.
În rejudecare, instanța, în baza rolului activ, a solicitat Comisiei locale Dragomirești să precizeze dacă suprafața de 280,2 hectare de teren a aparținut sau nu composesoratului. Prin adresa nr. 3627/6 decembrie 2010 (f. 35 din dosarul nou format_ ) s-a arătat că nu rezultă din evidențele Primăriei că această suprafață de teren ar fi făcut parte dintr-un composesorat. Cu toate acestea composesoratul constituit a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, însă fără a se indica suprafața ori terenurile solicitate cererea fiind invalidată.
În rejudecare a mai fost administrată proba testimonială, fiind audiați martorii Z. I. (persoană căreia nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate în vecinătatea terenului solicitat de P. G.-Catolică (f. 68) și Ț. I. (persoană a cărui teren se învecinează parțial cu terenul petentei (f. 69).
Contrar susținerilor din expertiză, în dosarul format ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, în CF 1077 apare și nr. topografic 6938, fără a fi identificată suprafața acestuia (f.90). De asemenea, în Cartea Mejdașilor (f. 91) P. G.-Catolică apare la poziția 395 fără a exista vreo mențiunea la rubrica „pădure” deși la celelalte categorii de terenuri există mențiuni cu privire la suprafețele deținute. De asemenea, se constată că la pozițiile anterioare în măsura în care persoanele menționate dețineau teren forestier, exista și mențiunea privind suprafețele de teren existente, însă în cazul Parohiei G.-Catolice nu există o astfel de mențiune, concluzia ce poate fi reținută fiind aceea că petenta nu a deținut și teren cu vegetație forestieră.
Nici martorul Font G. (f. 114) nu este proprietar al terenurilor învecinate. Deși Font G. a arătat că antecesorii săi au deținut teren învecinat terenului petentei, la dosar nu se află nici o dovadă în acest sens. De asemenea, se constată că B. I. a primit în calitate de moștenitor al defunctei sale mame teren în zona Gugi, însă amplasamentul primit este altul decât vechiul amplasament.
Astfel se reține că petenta nu a făcut dovada existenței dreptului la proprietate pentru terenul cu vegetație forestieră. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultând că nu s-a deținut în proprietate nici o suprafață de teren cu vegetație forestieră. Vechiul amplasament, astfel cum a fost identificat de expert este aferent nr. top. 6938 nr. topograf care, contrar susținerilor din expertiză, este înscris în CF 1077, titular al dreptului de proprietate fiind Orașul Dragomirești. Nici în celelalte înscrisuri nu este evidențiată existența dreptului de proprietate pentru terenul având categoria de folosință pădure.
În ceea ce privește declarațiile martorilor potrivit art. 6 alin. 13din Legea 1/2000, această probă este admisibilă în situația în care nu mai sunt găsite înscrisuri din care să rezulte dovada proprietății și a întinderii dreptului. Astfel, potrivit textului arătat mai sus: „În situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.”
În cauza dedusă judecății nu au mai fost găsite înscrisurile doveditoare. Cu toate acestea martorii propuși și audiați nu sunt toți proprietarii vecini ai terenului, astfel că nu se poate reține ca fiind dovedită îndreptățirea la reconstituire.
Din aceste punct de vedere se consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 280,20 hectare de teren cu vegetație forestieră în favoarea petentei P. G.-Catolică Dragomirești.
Reținând cele de mai sus, instanța, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de P. G.-Catolică acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta P. G.-Catolică Dragomirești împotriva Sentinței civile nr. 502 pronunțată la data de 25.IX.2012 de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
P. G. G. P. M. B., W. D. M. C.
Red./dact./M.B.P./23.05.2013
Dact. /M.C.
2ex.
Jud. la fond S. E.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 331/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 191/2013. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
