Obligaţie de a face. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 288/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 158/336/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR.288/A
Ședința publică din 05.12.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. B.
Judecător: S.-T. A.
Grefier: R. M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către pârâtul T. V., cu domiciliul în B., ., județul Maramureș și domiciliul procesual ales la sediul profesional al „S., P. & Asociații-Societate Civilă de avocați” din Cluj N., ., corp E, ., împotriva sentinței civile nr.2730 din data de 29.11.2012, pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 21.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru 28.11.2013 și 05.12.2013, când a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 2730 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus s-a admis acțiunea intentată de reclamantul A. A. împotriva pârâtului T. V., acesta fiind obligat să demoleze parte din imobilul casă situat în B., ., județul Maramureș, imobil aflat pe terenul proprietatea reclamantului, identificat în c.f. 9177, nr. top.7365/1 pe aliniamentul 1-2-3 din anexa 4 la expertiză și să elibereze materialele de construcții de pe terenul reclamantului.
În caz de refuz al pârâtului, reclamantul a fost autorizat să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâtului.
Pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 2400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul A. A. a solicitat obligarea pârâtului T. V. să demoleze imobilul de natură casă de la nr. 119, aflată într-o avansată stare de degradare și nelocuită, și care prezintă pericol de prăbușire, casă aflată pe terenul proprietatea tabulară a reclamantului din c.f. 9177, nr. top. 7365/1; să elibereze acest teren pe care-l ocupă abuziv cu construcția menționată, iar în caz de refuz din partea pârâtului, să fie autorizat el însuși să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietar al unei suprafețe de teren de 95 m.p. din c.f. 9177, pârâtul T. V. se învecinează nemijlocit cu terenul proprietatea reclamantului. Între părți a existat un proces de grănițuire prin care s-a stabilit linia de mejdă dintre proprietățile lor învecinate pe aliniamentul 9 A-9B, astfel că jumătatea casei cu nr. 119 revine pe terenul reclamantului, iar cealaltă jumătate pe terenul pârâtului. În aceste condiții casa ocupă și o suprafață din terenul reclamantului și, fiind într-o avansată stare de degradare, există pericol de prăbușire.
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și plata cheltuielilor de judecată, învederând că acea construcție nu a fost edificată în mod abuziv, ea ființând de la o dată anterioară înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra acesteia și face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei mame a părților, numita A. M. a cărei succesiune se dezbate în dosar nr._ .
Prima instanță a reținut că în concluziile expertizei întocmite în cauză s-a arătat că „proprietatea reclamantului A. A. se întinde până la jumătatea casei nr. 119, construcția fiind înscrisă în c.f._ B., în favoarea pârâtului T. V.”, în anexa nr. 4 expertul a delimitat proprietatea reclamantului și proprietatea pârâtului, iar anexele 5 și 6 sunt fotografii cu imobilul de la nr. 119.
S-a observat de către expert că în urma dezmembrării nr. top 7365, c.f. 4474 B., la data efectuării înscrierii casei de la nr. 119, se putea nota parte casă pentru fiecare nr. top, însă aceasta nu s-a efectuat.
Prima instanță a reținut că reclamantul A. A. a solicitat obligarea pârâtului să își demoleze casa de la nr. 119 de pe terenul proprietatea lui și că între părți a existat o acțiune în stabilirea masei succesorale după autorul comun al acestora soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 3093/2011 pronunțată în dosar nr._ .
Prin sentința de mai sus s-a stabilit masa succesorală rămasă după defuncta A. M., s-a stabilit calitatea de moștenitor a reclamantului și a pârâtului, s-a dispus ieșirea din indiviziune, reclamantului A. A. revenindu-i suprafața de 29 m.p. sub casa de locuit și acces pe latura 3-4 dinspre drumul de acces comun.
Prin sentința civilă nr.2389/2005 pronunțată în dosarul atașat nr. 1547/2005 s-a stabilit linia de mejdă dintre terenurile părților înscrise în c.f. 8879, respectiv c.f. 9177, pe aliniamentul 9A-9B, poziționat la jumătatea casei cu nr. 119, sentința rămânând irevocabilă prin renunțarea la calea de atac.
Reținând că atât din dosar nr. 1547/2005, cât și din expertiza efectuată în prezenta cauză rezultă că terenul proprietatea reclamantului se întinde până la jumătatea casei de la nr. 119, linia de mejdă 9A-9B și că pârâtul T. V. și-a notat în c.f. atât terenul cât și casa din B., ., însă o parte din terenul de sub casă este proprietatea reclamantului, având în vedere starea și degradarea casei de la nr. 119, pericolul pe care aceasta o poate reprezenta, instanța, în temeiul prevederilor art. 949 alin.2 C. civil vechi, a dispus demolarea părții de casă aflată pe terenul proprietatea reclamantului și eliberarea materialelor de construcție aflate pe terenul acestuia.
În caz de refuz, prima instanță l-a autorizat pe reclamant să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
Prima instanță a apreciat că nu poate dispune demolarea întregului imobil de la nr. 119,ci doar partea care este situată pe terenul proprietatea reclamantului, deoarece acesta nu se poate bucura de prerogativele pe care legea le conferă proprietarului și în primul rând dreptul de dispoziție asupra bunului, proprietatea sa. A constatat totodată prima instanță că în cauză nu se poate pune problema unei despăgubiri deoarece părțile nu au solicitat-o.
Apoi, în baza art. 274 C. pr. civ., prima instanță l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, onorariu avocat și taxă de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul T. V. solicitând desființarea sentinței atacate, iar după rejudecarea în fond a cauzei, respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a învederat că prima instanță a dispus demolarea unei părți din imobilul casă fără a verifica, pe baza unei expertize în construcții, dacă există această posibilitate fără afectarea integrității imobilului proprietatea vecinei Ț. M., construit în același an, 1935 și care are un perete comun cu imobilul său.
De asemenea, nu s-au stabilit, pentru ipoteza demolării soluțiile tehnice pentru consolidarea și protejarea restului imobilului și lucrările suplimentare menite a asigura stabilitatea acestuia.
Pe de altă parte, instanța a stabilit că imobilul se află într-o stare de degradare raportându-se la simple fotografii și la constatările unui expert topograf, fără vreun argument sau fundamentare teoretică competentă, de specialitate.
Pârâtul apelant a mai criticat sentința atacată sub aspectul reținerii unei situații juridice eronate în ceea ce-l privește, afirmând că, opus constărilor primei instanțe, el este un „constructor de bună credință”. De fapt, a dobândit prin vânzare cumpărare în anul 1989 terenul și construcția edificată din 1935, așa cum rezultă din evidențele instituțiilor publice locale.
Or, demolarea unei construcții edificate pe terenul altuia, în raport de exigențele art. 494 Cod civil, nu se poate dispune la cererea proprietarului terenului decât dacă constructorul a fost de rea-credință, în sensul că ar fi cunoscut că terenul pe care realizează construcția nu îi aparține.
Apelantul a arătat că buna sa credință nici măcar nu poate fi pusă la îndoială în raport de starea de fapt existentă, iar plecând de la principiul potrivit căruia buna credință se presupune-art. 1899 Cod civil, sarcina de a-i proba reaua credință îi revenea reclamantului intimat care nu a făcut-o prin probele administrate.
Reclamantul intimat a dobândit în proprietate terenul învecinat la o diferență de 10 ani, în 1998, iar construcția edificată în anul 1935 nu a fost menționată de vânzătoarea A. I. în contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu acesta.
În drept s-au invocat prevederile art. 282-298 Cod procedură civilă, art. 494, 1899 Cod civil.
În ședința publică din data de 21.11.2013 părțile au învederat că imobilul în litigiu a fost demolat, iar materialele rezultate au fost transportate în altă parte de către apelant.
Apelul este fondat.
Potrivit înscrierilor de sub B4-6 din CF 4474 B. apelantul T. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 7365/2 în suprafață de 395 mp, pe care se află casa situată în B. ., în temeiul sentinței civile nr. 518 din 01.08 1999 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosar nr. 692/1999.
Reclamantul intimat a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top. 7365/1 de 95 mp prin sentința civilă nr. 517 din 01.04.1999 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosar nr. 693/1999, însă și l-a intabulat ulterior apelantului, așa cum reiese din înscrierea de carte funciară de sub B7 din CF 4474 B..
De remarcat că proprietățile învecinate ale părților provin din aceeași parcelă mamă cu nr. top. 7365, dezmembrată conform schiței de dezmembrare avizată de O.N.C.G.C. Maramureș sub nr. 2318/1999, în vederea intabulării dreptului de proprietate dobândit de apelantul T. V. prin sentința civilă nr. 518 din 01.08 1999 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosar nr. 692/1999 asupra unei suprafețe de 395 mp din această parcelă mamă.
Schița de dezmembrare nr. 2318/27.07.1999 nu a evidențiat imobilul casă nici pe . parcelele dezmembrate.
Prin sentința civilă nr. 2389 din 29.09.2005 pronunțată în dosarul nr. 1547/2005, rămasă irevocabilă, Judecătoria V. de Sus a stabilit linia de hotar dintre proprietățile învecinate ale părților pe aliniamentul 9A-9B, care trece pe sub construcția cu nr. administrativ 119, jumătate din construcție fiind, în aceste condiții, amplasată pe terenul intimatului reclamant.
În această situație, reclamantul A. A., proprietar al parcelei cu nr. top. 7365/1 de 95 mp pe care se situează jumătate din casa vecinului apelant T. V., i-a solicitat acestuia să o demoleze sau, în caz de refuz, să fie autorizat să o demoleze el însuși pe cheltuiala apelantului.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept, însă din motivarea în fapt a acesteia prima instanță a calificat-o ca fiind o acțiune întemeiată pe prevederile art. 494 cod civil și, ca atare, și-a fundamentat soluția de admitere a acesteia pe dispozițiile alineatului 2 al acestui text legal, recunoscând dreptul reclamantului, ca proprietar al terenului, de a cere ridicarea construcțiilor edificate de pârât (autorul pârâtului) pe terenul său.
Potrivit art. 494 al. 1 Cod civil, „dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice, al. 2 al aceluiași articol stabilind că în situația în care „proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut”
Însă, teza a II-a a al. 3 al art. 494 Cod civil prevede că dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Astfel, în situația în care constructorul este de bună credință, proprietarul terenului devine obligatoriu și proprietarul construcției fără a putea cere dărâmarea și ridicarea construcțiilor.
Conform art. 1899 al. 2 Cod civil buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credință, astfel că dovada relei credințe a celui care a construit trebuie făcută de proprietarul fondului pe care s-a construit, în speță de reclamantul intimat A. A..
Or, așa cum corect a susținut apelantul, reclamantul intimat nu a răsturnat prezumția de bună credință a pârâtului apelant T. V., situație care se circumscrie, contrar celor reținute de prima instanță, ipotezei din art. 494 al. 3 Cod civil, cu consecințele mai sus arătate.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite apelul declarat de apelantul T. V. împotriva sentinței civile nr. 2730 din data de 29.11.2012 a Judecătoriei V. de Sus pe care o va schimbă în tot, respingând acțiunea formulată de reclamantul A. A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelantul T. V., cu domiciliul în B. ., județul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2730 din data de 29.11.2012, pronunțată de Judecătoria V. de Sus pe care o schimbă în tot sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. A., domiciliat în B. ./A împotriva pârâtului T. V., domiciliat în B. ., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G. B. S. T. A. A. R. M.
Red./Tehnred./G.B./07.04.2014/4ex.
Red./Judecător la fond:G. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 161/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 308/2013. Tribunalul... → |
|---|
