Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 9048/182/2012
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr.119/R
Ședința publică din 27 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S. T.
Judecător D. T.
Judecător D. W.
Grefier A. S.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul H. V., cu dom. în Baia M., ., jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr._/31.10.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima strigare a cauzei pentru recurentul H. V. lipsă, avocat Ș. A., sunt lipsă intimații P. S., P. Illona.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin serviciul registraturii, întâmpinare din partea intimaților, într-un exemplar.
Reprezentanta recurentului, avocat Ș. A. depune la dosar chitanța nr. 1417/24.01.2013 în sumă de 5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar. Arată că a studiat întâmpinarea de la dosar.
Față de lipsa intimaților instanța lasă cauza la a doua strigare.
Reprezentanta recurentului, avocat Ș. A. arată că nu poate rămâne pentru a doua strigare a cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare sunt lipsă părțile.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/31.10.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții P. S., P. Illona, în contradictoriu cu pârâtul H. V. având ca obiect ordonanță președințială.
S-a respins, ca nefondată, cererea pârâtului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Prima instanță a reținut că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale ordonanței președințiale, respectiv nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului cauzei, întrucât reclamanții pretind că edificarea gardului are loc pe terenul proprietatea acestora, iar pârâtul a negat aceasta, arătând că a edificat gardului cu respectarea limitelor de proprietate și în baza unei autorizații de construire ce a fost legal eliberată, depunând acte în acest sens.
S-a constatat că părțile au adus fiecare argumente privind dreptul de proprietate asupra terenului pe care se edifică gardul, care antamează fondul cauzei, și care fac ca cerința neprejudecării fondului să nu fie îndeplinită. De asemenea, aparenta de drept funcționează în favoarea ambelor părți, iar tranșarea acestui conflict de aparente nu se poate face decât prin depășirea limitelor ordonanței președințiale.
În privința cheltuielilor de judecată, prima instanță a reținut că analizând respectiva chitanță, aceasta nu conține vreo mențiune cu privire la ce reprezintă suma plătită și chiar dacă s-ar aprecia că acesta nu poate reprezenta decât onorariu de avocat, ea nu face referire la faptul că suma a fost plătită pentru asistarea/reprezentarea pârâtului în cadrul prezentului dosar, prin raportare la numărul de dosar sau la contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul ales.
În consecință, pentru motive ce preced, apreciind nefondată cererea pârâtului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, a respins-o.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că motivarea instanței de fond excede cadrului procesual al dispozițiilor legale, în materie, privind regimul actelor fiscale, instanța depășindu-și atribuțiile.
Potrivit legislației profesiei de avocat Legea nr. 51/1995, cu modificările ulterioare și a Statutului profesiei de avocat, dovada reprezentării/asistării unei părți în proces se face cu împuternicire avocațială, în cazul dat existentă la dosarul cauzei.
Dovada încasării onorariului de avocat se face cu chitanța fiscală în original - formular în cuprinsul căruia nu se înserează numărul de dosar al instanței sau numărul contractului de asistență juridică, cum greșit s-a reținut de instanța fondului fără indicarea vreunui temei legal.
De asemenea, chitanța fiscală – fiind un document cu regim special face dovada deplină până la înscrierea în fals, mai mult, asemenea documente pot fi analizate doar de organele fiscale abilitate.
Cert este că pârâtul a achitat onorariu de avocat, iar, atâta timp cât la dosarul cauzei este atât împuternicire avocațială, care face dovada reprezentării părții, cât și chitanța fiscală în original, care face dovada achitării onorariului avocațial, hotărârea instanței este nelegală, sub aspectul arătat.
Avocații, în temeiul profesiei lor, nu pot încasa și emite chitanțe fiscale decât pentru munca prestată, plata unei astfel de munci se concretizează în onorariu avocațial.
Judecătorul fondul nu a pus în discuția avocatului aspectele reținute în motivarea sentinței referitoare la existența unor neclarități a chitanței fiscale (dar așa cum a arătat nu are astfel de atribuții) și nici nu a solicitat reprezentantului părții detalii sau alte acte.
Intimații au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
În dovedirea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, pârâtul a depus la prima instanță chitanța nr. 273 din 22.08.2012 (fila 54 dosarul primei instanțe).
Din conținutul chitanței rezultă în mod cert că pârâtul H. V. a achitat avocatului Ș. A. suma de 100 lei la data de 22.08.2012.
În condițiile în care în cauză se pune problema obligării reclamantului (a cărui acțiune s-a respins) la plata cheltuielilor de judecată este obligatoriu a se stabili că suma plătită de pârât avocatului se referă la dosarul de față, numai astfel se poate justifica obligarea părții adverse la plata cheltuielilor.
Pentru a stabilit dacă suma achitată conform chitanței nr. 273 din 22.08.2012 este sau nu onorariu avocațial în cauza de față era absolut necesară indicarea numărului de dosar dacă la momentul redactării acțiunii nu era încă cunoscut de parte, obiectul acțiunii, numărul contractului de asistență juridică sau explicația „onorariu pentru apărare, redactare și susținere întâmpinare în ordonanță președințială”.
Nici unul din elementele de mai sus, nu este indicat în conținutul chitanței, astfel în mod corect prima instanță nu a pus aceste cheltuieli în sarcina părții adverse.
Este adevărat că nu s-au pus în discuția părților aspectele ținând de conținutul chitanței nr. 273/22.08.2012, însă recurentul văzând motivul pentru care nu s-au acordat cheltuielile de judecată de către prima instanță, avea posibilitatea complinirii lipsurilor în fața instanței de recurs.
Însă recurentul nu a complinit nici în recurs lipsurile constatate de prima instanță, înțelegând să se prevaleze tot de chitanța aflată la fila 54 din dosarul primei instanțe.
Aceasta nu este o chitanță fiscală cu regim special, nu are completată nici măcar mențiunea „onorariu avocațial”, nu cuprinde nici un fel de date care să ducă la concluzia că suma achitată o reprezintă onorariul din cauza de față.
Este adevărat, instanța nu are competența de a analiza raporturile contractuale dintre avocat și clientul acestuia și documentul de plată depus de pârât dovedește fără îndoială plata de către acesta a sumei consemnate către avocatul care îl reprezintă, însă, pentru ca suma respectivă să poată fi pusă în mod legal în sarcina părții adverse (în speță reclamanții cărora li s-a respins acțiunea) este absolut necesar a se dovedi că suma reprezintă onorariu avocațial în cauza de față.
Dispozițiile procedurale privind cheltuielile de judecată, cuprinse în art. 272-277 Cod procedură civilă, din conținutul și interpretarea cărora rezultă că actele depuse de părți în dovedirea cuantumului cheltuielilor de judecată nu au caracterul probelor cu înscrisuri administrate de părți cu privire la fondul cauzei, reglementate în art.172-185 Cod procedură civilă.
În speță, recurentul nu a complinit lipsurile documentului (chitanței) de plată a sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată, acestea neputând fi complinite cu prezumții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul H. V. domiciliat în Baia M. . jud. Maramureș împotriva Sentinței civile nr. 10.096/31.10.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 februarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER
S. T. A. Ț. D. W. D. S. A.
Red.WD/22.04.2013
Tred. A.S./22.04.2013 - 2 ex
Judecător la fond: D. Ș.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 112/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 162/2013. Tribunalul... → |
|---|
