Acţiune în constatare. Decizia nr. 112/2013. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 1244/307/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 112/R
Ședința publică din data de 27.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte: Ț. D.
Judecător: P. M. B.
Judecător:P. G. G.
Grefier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului formulat de către intervenienta Fundația C. București, cu sediul în București, .. 6, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2446/06.10.2011 pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 20.02.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2446/6.10.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a intervenientei Fundația C.. S-a constatat ca rămasă fără obiect excepția inadmisibilității invocată de intervenientă. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Consumcoop S. Marmației în contradictoriu cu intimații M. S. Marmației și C. L. al municipiului S. Marmației. S-a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra construcției, situată în S. Marmației, ., județ Maramureș și a dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 477 mp, cu număr cadastral 304-1-a-1, înscris în CF 6447 a localității S. Marmației. S-a dispus întabularea dreptului de superficie în favoarea reclamantei în CF 6447 a localității S. Marmației.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Instanța de fond a apreciat că în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură Civilă, este consacrată regula primordialității propunerii și soluționării excepțiilor față de orice dezbatere a fondului cauzei, asfel încăt se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În analiza excepției lipsei calității procesual active, excepție de fond, absolută, instanța de fond a pornit de la prevederile art. 49 din Codul de Procedură civilă, ce stipulează că intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
Din perspectiva acestor dispoziții se constată că intervenienta a justificat un interes în promovarea acțiunii prin invocarea formulării unor cereri de retrocedare privind imobilul în litigiu. Existența unui interes nu antrenează în mod automat invocarea unui drept. Argumentele de ordin faptic și juridic de care intervenienta se slujește în formularea cererii de retrocedare a imobilului din litigiu, pe calea recunoscută de legile speciale nu echivalează cu înfățișarea unui drept iar în speța dedusă judecății singura solicitare formulată este cea de a se respinge acțiunea formulată.
Instanța de fond a apreciat că intervenienta nu a invocat un drept propriu, ci o simplă vocație de a dobândi dreptul de proprietate, însă nu se poate pune semnul egalității între interes sau vocație și un drept.
Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.
Cu privire la calitatea procesuală activă, în doctrină s-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului (cu care se asimilează intervenientul în interes propriu) și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Transpunând acestei considerații situației de fapt, se generează teza temeiniciei excepției lipsei calității procesual active, pe care instanța de fond a admis-o. De altfel, soluția de respingere a cererii de intervenție s-a impus și pe fondul cauzei, în condițiile în care intervenienta nu s-a prevalat de niciun document, de nicio faptă sau împrejurare rezonabilă de natură a fundamenta eventuala pretenție a constatării dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, adoptând o atitudine pur pasivă în plan probațional, nepropunând probe.
Prin efectul admiterii excepției lipsei calității procesual active a intervenientei, instanța de fond a constatat ca rămasă fără obiect excepția de inadmisibilitate invocată de intervenientă.
În concluziile expertizei efectuate de inginer Ș. O. s-a menționat că pe terenul în suprafață de 575 mp, situat în localitatea S. Marmației, pe ., număr topografic 304-1-a, înscris în cartea funciară nr. 6447 a localității S. Marmației, este amplasată construcția din litigiu, alcătuită din corpul de clădire numit Răcoritoare și respectiv corpul de clădire numit Vulcanizare.
Instanța de fond a apreciat necesar a supune analizei condițiile concrete în care s-a construit, în contextul legislativ în vigoare la data construirii, în speță perioada cuprinsă între anii 1972-1979, când, există posibilitatea atribuirii terenurilor proprietate de stat, fără plată și fără termen, cu titlu de drept de folosință, organizațiilor cooperatiste, prin acte administrative individuale, pe temeiul art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 244/1955 privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unități cooperatiste, coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. 1 lit.d din Legea nr. 6/1970-lege cadru cu privire la organizarea și funcționarea organizației de consum.
Este real că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei înscrisul constatator al actului juridic administrativ de atribuire a terenului în folosință, însă instanța apreciază că în speță este incidentă o imposibilitate obiectivă a identificării lui în arhive, însă deciziile de impunere (filele 3-8 din primul ciclu procesual)ce confirmă plata unei taxe de folosire a terenului proprietate de stat având o suprafață de 575 mp, aferentă imobilului reprezentând construcția din litigiu, au valoarea unui început de dovadă scrisă, în înțelesul art. 1197 din codul civil.
Informația se coroborează cu înscrisurile probatorii și cu depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond.
Instanța de fond a constatat ca fiind reală, corectă și probată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în primul ciclu procesual afirmația reclamantei conform căreia transformarea și realizarea construcției s-a făcut cu acceptul și obținerea avizelor legale date de organul competent, care avea în administrare terenul la acea vreme, ca reprezentant al statului C. Popular S. Marmației.
Declarațiile de impunere acceptate de primăria locală, fac dovada că reclamanta s-a comportat și se comportă față de imobilul în litigiu ca un adevărat proprietar, calitate în mod indirect recunoscută de autoritatea administrativă locală prin acceptarea declarației de impunere și prin încasarea impozitului pe clădiri. Mai mult, pârâta nu a invocat, pretins sau probat vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu.
De altfel, obligația emiterii actului administrativ de dare în folosință a terenului aparținea unității administrativ teritoriale, prin administratorul legal, astfel că lipsa unui astfel de act poate fi imputată exclusiv pârâtului în proces, nicidecum reclamantei.
În conformitate cu prevederile art. 492 din Codul Civil, orice construcție, plantație sau lucru, făcut în pămând sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, pe cheltuiala sa, și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră.
Prin acest text normativ este instituită prezumția relativă de proprietate asupra construcției amplasate pe un teren, în favoarea proprietarului terenului, constructorul având o posibilitatea de a o înlătura prin proba contrară, devenind astfel titularul unui drept de superficie.
În speță, proba dreptului de proprietate a reclamantei asupra construcției, a fost făcută, înlăturată fiind astfel prezumția de proprietate consacrată de art. 492 din Codul Civil.
Raportat la condițiile existenței dreptului de superficie, instanța de fond a apreciat că este dovedită îndeplinirea situației premisă ce generează dreptul de superficie, și anume existența dreptului de proprietate asupra edificatului în patrimoniul reclamantei.
Cu privire la temeiul nașterii acestui drept, instanța supremă a decis că poate să fie în baza legii ori în baza convenției dintre proprietarul terenului și proprietarul construcției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Bock și P. împotriva României a constatat că stabilirea printr-o hotărâre judecătorească a unui drept de folosință asupra terenului, proprietatea unui terț, nu poate fi echivalată nici cu o expropriere în fapt și nici cu o reglementare a folosirii bunului, dar are semnificația unei ingerințe legată de prima faza a primului alin. Al art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție. Conform jurisprudenței constante în sistemul de drept românesc, dreptul de superficie nu se poate naște decât prin lege, legat, prescripție achizitivă sau acordul părților iar simplul fapt de a ridica o construcție pe terenul altuia nu ar putea duce la constituirea unui drept de superficie pe terenul altuia, în lipsa unuia din cele patru elemente anterior menționate. Concluzionând, CEDO a reținut că fosta Curte Supremă de Justiție, constatând contrar practicii judiciare constante nașterea dreptului de superficie dintr-o simplă situație de fapt care nu a fost urmărită sau cunoscută de cei interesați, dând efect juridic aparenței în drept, care nu se încadrează în niciuna din cauzele care pot duce la nașterea dreptului de superficie, a pronunțat o hotărâre prin care s-a adus atingere dreptului de proprietate fără ca ingerința să aibă temei în dreptul intern.
În prezenta cauză, există așadar un drept de superficie, dobândit prin titlu în patrimoniul reclamantei, confirmat legislativ prin dispozițiile art. 187 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea organizației de consum, conform cărora, terenurile transmise în folosință, pe durată nederminată și fără plată, în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizației de consum își mențin acest regim juridic, pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste.
Instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 1-2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, terenurile transmise în folosință pe durata nedeterminată și fără plata în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative.
Având în vedere considerentele în precedent expuse, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, a constatat că aceasta este titulara unui drept de superficie, exercitând dreptul de proprietate asupra construcției, situată în localitatea S. Marmației, ., județ Maramureș și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 477 mp, cu număr cadastral 304-1-a-1 (rezultat în urma operațiunilor de dezmembrare, fila 29 din primul ciclu procesual), înscris în cartea funciară nr. 6447 a localității S. Marmației și a dispus întabularea în favoarea reclamantei dreptul de superficie astfel stabilit.
Împotriva sentinței civile nr. 2446/6.10.2011, a Judecătoriei S. Marmației, în termen legal a formulat recurs recurenta Fundația C. București, solicitând, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivele de recurs s-au arătat următoarele:
În ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active a intervenientului Fundația C. București trecută în dispozitivul sentinței ca fiind invocată de intimatul-reclamant Consumcoop S. Marmației: Această excepție nu a fost invocată în rejudecare de către intimata-reclamantă. Excepția a fost invocată de intimatul-reclamant în primul ciclu de judecată în dosarul civil nr. 658/2005 la termenul din data de 16.05.2005, excepția a fost respinsă de judecătorie în consecință, Fundația C. București a participat în calitate de intervenient în dezbaterea și judecarea cauzei pe fond dar și în recurs.
Conform prevederilor art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă hotărârea instanței de fond trebuie modificată în recurs datorită faptului că s-a pronunțat pe o excepție care nu a fost invocată de nimeni în rejudecare și nici nu s-a pus în discuție contradictorie a părților, deci „a acordat ce nu s-a cerut”.
În primul ciclu procesual s-a dispus casarea sentinței civile nr. 1713/23.06.2009 cu recomandarea că instanța de fond să identifice locația construcției cu date C.F. și să se pronunțe asupra incidența cauzelor prevăzute de art. 494 Cod civil, pe temeinicia cererii de constatare a dreptului de proprietate asupra construcției, după care să se pronunțe pe temeinicia cererii privind dreptul de superficie asupra terenului invocat de reclamant.
Potrivit art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.
Îndrumările instanței superioare sunt obligatorii pentru judecătorul care rejudecă cauza.
Instanța de fond nu a respectat aceste indicații și nu s-a pronunțat asupra incidenței în speță asupra cazurilor prevăzute de art. 494 Cod civil.
Totodată a analizat doar unilateral probele fără să țină cont de declarația martorilor audiați și de înscrisurile depuse în probațiune.
În esență a admis acțiunea și a constatat că intimatul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de drept construire, constatare complet greșită.
Prin probele administrate în primul ciclu procesual s-a solicitat audierea martorilor Gerstmayer I. și Ghiszt I., care au arătat faptul că imobilul din discuție, teren și supraedificat, a fost în proprietatea Comunității Izraelite Ortodoxe S. Marmației funcționând ca abator, preluat ulterior abuziv de Statul Român în anii 1950.
Totodată s-a arătat faptul că imobilul nu a fost demolat, construcția existentă la aceea vreme a fost doar renovată de către intimatul-reclamant, existând și astăzi.
Faptul că este vorba de o clădire veche doar renovată, reiese fără drept de tăgadă, din înscrisurile depuse de către intimatul-reclamant unde sunt arătate defalcat operațiunile de renovare efectuate și cheltuielile aferente făcute în 1979-1980.
În concluzie în cauză nu se poate vorbi de dobândirea unui drept de proprietate prin construire.
Nu s-a dovedit nici susținerea intimatului-reclamant că ar fi cumpărat de la o persoană fizică imobilul, în acest sens nu au fost prezentate probe concludente.
În mod total greșit instanța de fond a analizat contextul legislativ în vigoare la data „construirii, perioada 1972-1979” (pag. 4 aliniatul 4 din sentință).
În consecință întregul raționament juridic al motivării formulate de instanța de fond se bazează pe o greșită interpretare a situației de fapt și ulterior a situației de drept, fapt ce se datorează în mare măsură interpretării unilaterale în favoarea intimatului-reclamant a probațiunii administrate în primul ciclu de judecată.
În motivare se recunoaște faptul că nu a fost prezentat niciun act administrativ prin care să se facă dovada atribuirii terenului sau imobilului intimatului-reclamant, dar se consideră că acest lucru nu a fost posibil datorită imposibilității identificării „obiective în arhivă” a acestora (pag. 4 aliniatul 5 din sentință).
Dar se consideră că faptul achitării unor taxe și impozite către stat echivalează cu un început de înscris care dovedește calitatea de proprietar al intimatului-reclamant asupra imobilului (pag. 4 aliniat 1 din sentință), raționament total eronat, instanța făcând o interpretare chiar părtinitoare a prevederilor art. 1197 din vechiul Cod civil.
În ce privește dreptul de superficie, instanța de fond face trimitere la prevederile art. 187 din Legea nr. 109/1996 privind cooperativele de consum, în mod total greșit.
În speță nu sunt aplicabile prevederile legale mai sus arătate datorită simplului motiv că, terenul pe care se află construcția nu a fost transmis în folosința intimatului-reclamant în vederea realizării unor construcții nici cu titlu și nici fără titlu, din simplul motiv că supraedificatul a existat și înainte de 1945, iar terenul înscris în CF nr. 6447 S. Marmației sub nr. top. 304/1 din 1974 este întabulat pe Statul Român.
În speță nu sunt aplicabile nici prevederile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperativelor (pag. 6 aliniat 2 din sentință), deoarece în afară de situația precizată mai sus s-a făcut dovada faptului că imobilul a fost revendicat de intervenientă în temeiul OUG 94/2000 aprobată prin Legea nr. 501/2002, cerere nesoluționată de comisia centrală.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.
Intimata S. Cooperativa de Consum Consumcoop S. Marmației a depus întâmpinare la cererea de recurs, la data de 3.10.2012, invocând excepția tardivității introducerii recursului.
În motivare, intimata a arătat că recurentei i s-a comunicat hotărârea la sediul indicat de aceasta, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, intimata arată că recursul este nefondat.
Instanța de trimitere, având în vedere prevederile art. 315 Cod procedură civilă, în mod corect a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă este consacrată regula primordialității propunerii și soluționării excepțiilor față de orice dezbateri asupra fondului cauzei, astfel încât s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În mod corect a reținut prima instanță că intervenienta nu și-a formulat în cauză pretenții proprii și a constatat lipsa calității procesuale active a acesteia.
În rejudecare, instanța de fond s-a conformat îndrumarului deciziei de casare.
Luând în considerare expertiza tehnică judiciară efectuată, probele administrate în cauză și contextul legislativ în vigoare care stabilea regimul juridic aplicabil proprietății cooperatiste când exista posibilitatea atribuirii de terenuri în folosință din proprietatea statului pentru realizarea obiectivelor (imobilelor) cooperației de consum în mod corect a constatat că, construcția din speță este proprietatea cooperativei.
Contrar susținerilor făcute prin motivele de recurs s-a dovedit că, construcția s-a realizat prin refacerea în regimul și extinderea unui grajd cumpărat de cooperativă în anul 1938 – fiind o construcție nouă.
Construcția s-a realizat cu acceptul și obținerea avizelor legale date de organul competent care avea în administrare terenul, la acea vreme, ca reprezentant al statului Consiliului Popular S. Marmației – actele depuse la dosar nefiind luate în seamă de instanța de fond dar ulterior corect apreciate de instanța de rejudecare.
Potrivit regimului juridic aplicabil la acea vreme proprietății cooperatiste (imobile) mijloace fixe, mijloace de producție, dobândirea proprietății asupra acestora potrivit legii speciale Legea 6/1970 și Constituției ca mod specific de dobândire a proprietății cooperatiste prevăzut prin lege se făcea și prin construire ca efect al realizării investițiilor prevăzute și stabilite prin lege.
Deci nu se poate accepta susținerea că dobândirea proprietății nu s-a făcut prin modurile stabilite de codul civil deoarece la această categorie de bunuri exista reglementat un mod specific de dobândire a proprietății.
Tot potrivit dispozițiilor legale de la acea vreme, construcția, element al patrimoniului cooperativei evidențiat în contabilitate ca atare, a fost declarată la finanțe pentru impunere și s-a solicitat de către organele fiscale fiind achitat impozitul de clădire ca obligație a proprietarului.
Proprietarul terenului a solicitat iar intimata a achitat continuu și a achitat în continuare taxa pentru folosința terenului.
Atât potrivit dispozițiilor legale anterioare cât și potrivit prevederilor art. 256 (3) din Codul fiscal: „Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren, care reprezintă sarcina fixată a concesionarilor, locatarilor titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitul pe teren”.
În această situație în mod corect instanța de judecată a reținut și dreptul de folosință asupra terenului recunoscut de autoritatea administrativă de la aceea vreme prin încasarea taxei, drept menținut și în prezent potrivit dispozițiilor art. 107 din Legea 1/2005 fiind pe deplin legală hotărârea instanței de constatare a dreptului de superficie.
La data de 28.11.2012, recurenta a depus la dosar note de ședință, solicitând respingerea excepției tardivității.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, recurenta arată că această excepție nu a fost invocată în rejudecare.
Cererea de intervenție a fost depusă în dosarul civil nr. 658/2005, la fila 79 din dosar, încuviințată în principiu prin încheierea din 9.06.2005 – fila 289 din dosar 658/2005.
La termenul de judecată din 20.02.2013, intimata S. C. de Consum Consumcoop S. Marmației a depus la dosar note de ședință, reiterând în esență susținerile din întâmpinare.
Prealabil soluționării recursului, în acord cu dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, s-au depus la dosar înscrisuri, în fotocopie.
Analizând recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2446/6.10.2011 a Judecătoriei S. Marmației, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității introducerii cererii de recurs, invocată de către intimata S. C. Consumcoop S. Marmației, această excepție a fost respinsă de tribunal prin încheierea ședinței publice din 20.02.2013, având în vedere următoarele considerente:
Recurenta a învederat instanței de judecată noul sediu, cel din București, .. 6 sector 3, astfel prin întâmpinarea depusă la data de 3.11.2009 în dosarul nr._ se arată că Fundația C. București cu sediul în București .. 6 sector 3 formulează întâmpinare la recursul formulat de recurenta Consumcoop S. Marmației împotriva sentinței civile nr. 1713/23.06.2009, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._ în primul ciclu procesual – fila 50 din acest dosar, atașat.
La fila 49 în dosarul Tribunalului Maramureș, în recursul declarat în primul ciclu procesual, se află depus certificatul de înscriere a Fundației C., emis de Judecătoria Sectorului 5 București din care rezultă că sediul acestuia este în București, .. 6sector 3 – fila 49.
În încheierea ședinței publice din 4.11.2009, Tribunalul Maramureș consemnează faptul că reprezentantul Fundației C. depune certificatul de înscriere eliberat de Judecătoria Sector 5 București, prin care face dovada noului sediu al intimatei: București .. 6 sector 3 – fila 54 din dosarul atașat.
Prin urmare, se reține faptul că recurenta și-a îndeplinit obligația de a fi adus la cunoștință noul sediu, prevăzută de art. 98 Cod procedură civilă.
În dosarul instanței de trimitere se indică din nou noul sediu: file 69, 71, 72, 73.
În mod eronat sentința civilă nr. 2446/6.10.2011 i-a fost comunicată recurentei la o altă adresă – fila 93 din dosarul instanței de trimitere.
Prin urmare, termenul de recurs prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă curge de la comunicarea la sediul legal, care a fost adus la cunoștință așa cum s-a arătat în cele ce preced – fila 31 din dosar de recurs.
Dovada comunicării sentinței atacate menționează data de 17.05.2012. Conform recipisei de expediere poștală, recurenta a expediat la data de 25.05.2012, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, recursul declarat.
Așa fiind, excepția tardivității introducerii recursului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Analizând sentința civilă nr. 2446/6.10.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, pe baza motivelor de recurs invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform CF 6447 S. Marmației, pentru imobilul identificat sub nr. topo. 304/1/a, grădină în intravilan, este înscris dreptul de proprietate în favoarea Comunității Izraelite Ortodoxe Sighet, la data de 8 martie 1933 – fila 85 din dosarul de fond.
Fundația C. București, persoană juridică română de drept privat, înregistrată la poz. 874 în Registrul special al Tribunalului București, având personalitate juridică acordată prin Decizia civilă nr. 60/A din 05.03.1998 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă, membrii fondatori fiind Federația Comunităților Evreiești din România și Organizația Mondială pentru Restituirea Bunurilor Evreiești (The World Jewish Restitution Organization – W.J.R.O.) și funcționând în baza Actului de constituire și Statutului propriu autentificate sub nr. 5669/10.11.1997 de N. Public G. E., cu completările și modificările ulterioare a făcut dovada înregistrării sub nr. 2221/13.02.2003 la Comisia specială de retrocedare București, a cererii de restituire a imobilului grădină în intravilan situat în municipiul S. Marmației ., identificat în CF 6447 S. Marmației nr. top. 304/1/a, imobil figurând în cartea funciară drept proprietatea Comunității Israelite Ortodoxe Sighet, intrat în proprietatea Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966 – fila 83 din dosarul de fond, fila 89 dosar de fond.
Potrivit adresei nr._/C/1.07.2005 emisă de către Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, procedura administrativă privind soluționarea cererii nr. 2221/13.02.2003 având ca obiect restituirea imobilului în discuție a fost suspendată până la finalizarea procedurii judecătorești ce face obiectul prezentului dosar – file 138, 196 din dosarul de fond.
În dosarul nr. 658/2005, la data de 11.04.2005, Fundația C. a depus cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii introductive de instanță și constatarea neîndreptățirii reclamantei în ceea ce privește imobilul în discuție, motivat de faptul că, imobilul și terenul, care fac obiectul prezentei cauze, înscrise în CF 6447 S. Marmației, sub nr. topo. 304/1/a, ., conform înscrierilor în CF sub B1-B4, au format proprietatea Comunității Izdraelite Ortodoxe S. Marmației. Potrivit înscrierilor de sub B5, dreptul de proprietate asupra imobilului descris pe foaia A+2 a fost trecut pe Statul Român cu titlu de „drept lege” în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966.
Prin Ordonanța de Urgență nr. 94/29.06.2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată prin Legea 501/11.07.2002, conform art. 1, s-a dispus retrocedarea foștilor proprietari a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase din România, și care au fost preluate abuziv, cu sau fără titlu, de către Statul Român și care se aflau deținute de Statul Român sau de unitățile administrativ teritoriale, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, altele decât lăcașele de cult, imobile compuse din construcții împreună cu teren aferent.
Pentru aplicarea Legii 501/2002, a fost înființată în baza HG 1164/17.10.2002, Comisia Specială de Retrocedare, unde Fundația C. – abilitată în baza Actului de Constituire și Statutului propriu să solicite autorităților și instituțiilor publice competente retrocedarea imobilelor comunitare evreiești, inclusiv cele deținute în trecut de organizațiile și instituțiile publice evreiești, care au fost confiscate, naționalizate sau trecute în patrimoniu Statului Român – a formulat cererea de restituire în natură a imobilului identificat prin CF 6447 a municipiului S. Marmației nr. topo. 304/1/a.
Astfel, prin cererea înregistrată la nr. 2221/13.02.2003, intervenienta a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare restituirea imobilului (înscris în CF doar grădina intravilan) situat în municipiul S. Marmației, ., jud. Maramureș, identificat prin CF nr. 6447 a municipiului S. Marmației nr. topo. 304/1/a.
Cererea formulată de către intervenientă conform prevederilor OUG nr. 94/2000 aprobată prin Legea 501/2002 la Comisia Specială de Retrocedare este opozabilă terților, în speță reclamantei Consumcoop. Consideră aceasta cu atât mai mult cu cât și Comunitatea Evreilor S. Marmației, a formulat cerere de restituire înregistrată la Primăria Municipiului Sighet sub nr. 7138/27.03.1998, cerere respinsă însă de Comisia Județeană de fond funciar fără nicio motivare și contestată de Fundația C. la Judecătoria S. Marmației în dosarul nr. 4982/2002.
Consideră astfel că are un drept legitim și actual pentru a acționa în vederea apărării dreptului de proprietate și solicită instanței, în principal, respingerea acțiunii formulate de către reclamantă și, în subsidiar, suspendarea prezentei cauze până la soluționarea cererii formulate la Comisia Specială de Retrocedare.
În drept, își întemeiază cererea pe prevederile art. 49 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 1865 alin. 1 din Codul civil, OUG nr. 94/2000 aprobată prin Legea 501/2002.
Cererea formulată de Fundația C. îndeplinește cerințele art. 49 și art. 50 Cod procedură civilă, intervenienta dovedind interesul juridic și calitatea procesuală.
Astfel, intervenienta, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada faptului că este înființată conform dispozițiilor legale în materie. De asemenea, intervenienta a făcut dovada că a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare restituirea imobilului înscris în CF nr. 6447 S. Marmației, nr. top. 304/1/a.
Intervenienta a făcut dovada calității și a interesului său în cauză prin cererea formulată în baza legii speciale, prin care a solicitat retrocedarea imobilului ce face obiectul litigiului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de intervenientă, aceasta este neîntemeiată, deoarece formularea cererii în baza unei legi speciale de retrocedare nu exclude de plano accesul liber la justiție, garantat de Constituția României și art. 6 CEDO.
Imobilul în cauză este identificat în CF 6447 S. Marmației, nr. topo. 304/1/a, în natură grădină în intravilan și a fost proprietatea Comunității israelite Ortodoxe Sighet, fiind preluată de Statul Român conform Decretului 712/1966 – fila 82-86 din dosarul de fond, respectiv fila 57 din dosarul instanței de trimitere.
Pe terenul în litigiu sunt realizate supraedificatele identificate prin expertizele întocmite în cauză.
Astfel, din expertiza efectuată în rejudecare rezultă: Clădirea în litigiu din prezentul dosar, materializată corespunzător în planul de situație din anexa nr. 1, alcătuită din clădirea numită „Răcoritoare” și cea numită „Vulcanizare” este situată în intravilanul localității S. Marmației, pe . administrativ 10 și sub aspect topografic este amplasată pe . nr. topo. 304/1/a ce este înscrisă în CF nr. 6447 S. Marmației cu suprafața de 575 mp (460 stânjeni pătrați) în proprietatea Statului Român, prin încheierea CF nr. 300/1974 cu titlu de drept lege conform Decretului 712/1966.
Din probele administrate a rezultat că în anii 1936-1937, comunitatea evreiască ortodoxă din S. Marmației a edificat construcția având ca primă destinație abator ritual evreiesc pentru sacrificarea păsărilor – aspecte confirmate de martorii: P. D., Gerstenmayer I., Tivadar V., Gaiszt I., audiați în fața instanței de fond în primul ciclu procesual.
Supraedificatele au primit ulterior mai multe destinații, respectiv: depozit de alimente în timpul celui de al II-lea război mondial, grajd pentru cai, atelier pentru vulcanizare, atelier pentru îmbuteliat sucuri, tipografie.
Din depozițiile martorilor rezultă că este vorba despre aceeași clădire, căreia nu i s-au adus modificări de structură ci doar s-au efectuat lucrări de întreținere.
Pârâtul M. S. Marmației reprezentat prin Primar nu a fost de acord cu admiterea acțiunii introductive de instanță.
Reclamanta nu a făcut dovada modului în care a intrat în posesia terenului.
Reclamanta nu a dovedit în condițiile legii susținerile vizând vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu de la Comunitatea Israelită Ortodoxă din Sighet, nu a depus la dosar niciun înscris, nici măcar un început de dovadă scrisă în dovedirea acestor susțineri.
Reclamanta nu a dovedit existența unui acord între proprietarul terenului și cel al construcției, vizând dreptul de folosință asupra terenului. Pe baza probelor administrate în cauză nu se poate concluziona în sensul existenței unui acord tacit al proprietarului terenului.
Reclamanta nu a dovedit existența unei autorizații de construcție, a unor acte emise de pârât, necesare înscrierii în cartea funciară a construcțiilor, conform Legii nr. 50/1991 republicată.
Reclamanta nu a invocat și dovedit existența unui titlu în dovedirea dreptului său de proprietate asupra construcției revendicate.
Prin urmare, ceea ce poate invoca reclamanta este doar stăpânirea în fapt a construcțiilor.
Potrivit art. 644, 645 Cod civil, proprietatea bunurilor se dobândește prin succesiune, prin legate, prin convenție, prin tradițiune, prin accesiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune. În speță, nu s-a făcut această dovadă.
Potrivit prevederilor art. 492 Cod civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ pe cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra. Acest text legal reglementează instituția accesiunii imobiliare, de care însă este legitimat să se prevaleze doar proprietarul terenului.
Dispozițiile art. 494 cod civil vizează ipoteza în care construcțiile sunt edificate de un terț cu materialele sale, pe terenul aflat în proprietatea altei persoane. Simplul fapt al edificării unei construcții nu dă naștere unui drept de proprietate în patrimoniul constructorului neproprietar asupra terenului, deoarece sistemul de drept românesc nu cunoaște faptul material al edificării, ca mod original de dobândire a proprietății.
Edificarea construcției nu dă naștere în persoana constructorului decât în principiu unui simplu drept de creanță, iar nu unui drept real, și aceasta, chiar dacă buna credință a constructorului ar fi dovedită, iar certitudinea și întinderea respectivului drept de manifestare de voință a proprietarului terenului, în sensul invocării accesiunii.
Scopul acțiunii formulate de reclamantă este constituirea unui titlu de proprietate asupra clădirilor edificate pe terenul proprietatea pârâtului.
Prezumția prevăzută de art. 492 Cod civil se răstoarnă, de exemplu, prin invocarea unei superficii, drept care constă dintr-un drept de proprietate asupra construcției edificate pe terenul proprietatea altei persoane și dreptul de folosință asupra terenului aferent, drept ce aparține constructorului.
Or, constituirea dreptului de superficie presupune o convenție prealabilă sau concomitentă (și nu ulterioară) edificării construcției pe terenul aservit al superficiarului, astfel că instanța nu se putea substitui voinței părților, pronunțând o hotărâre constitutivă a unui atare dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Înscrisurile depuse de reclamantă privind evidența construcției în inventarul mijloacelor fixe sunt acte unilaterale, emanând de la reclamantă, nu sunt opozabile intimaților și nu fac dovada existenței unui titlu de proprietate al reclamantei asupra construcției.
Hotărârile judecătorești depuse la dosar cu titlu de practică judiciară de către reclamantă se referă la cu totul și cu totul alte ipoteze, neputând constitui de altfel un izvor de drept.
În prezent se impune analiza modului de preluare și dacă edificarea s-a făcut în mod legal, dar prin prisma normelor din prezent, pentru că dacă analiza se face prin prima normelor de la momentul preluării atunci nu s-ar face decât perpetuarea unei preluări nelegale și a consecințelor acesteia, legile de retrocedare fiind declarate, astfel, inaplicabile, fără a avea vreun temei.
Se pot invoca dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, dar simpla invocare nu face inaplicabile celelalte dispoziții legale.
Regimul juridic de bun al proprietății cooperatiste poate fi menținut și în prezent și evidențiat ca formă de proprietate potrivit legii speciale Legea 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, dar numai dacă aceste bunuri au intrat legal în patrimoniul cooperativei. Simplul fapt al intrării în patrimoniu sau existența în acest patrimoniu nu scutește de analiza legalității modului de intrare în acel patrimoniu.
Lipsa autorizației de construire, prin prisma prezentei cauze, duce la respingerea acțiunii.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat de către recurenta Fundația C. București împotriva sentinței civile nr. 2446/6.10.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul că: va respinge excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei; va respinge excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către intervenientă; va admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta Fundația C. București; va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamanta S. Cooperativa de Consum Consumcoop S. Marmației, cu sediul în S. Marmației . jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâții M. S. Marmației prin Primar și C. L. al municipiul S. Marmației.
În baza art. 274 alin. 1 și 274 alin. 3 Cod procedură civilă, intimata S. Cooperativa de Consum Consumcoop S. Marmației va fi obligată la plata către recurentă a sumei de 4.453 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs în cele două cicluri procesuale, reprezentând taxă judiciară de timbru și parte din onorariile de avocat justificate cu chitanțele depuse la dosar.
La aprecierea modului de acordare a acestor cheltuieli de judecată s-au avut în vedere complexitatea cauzei, ponderea argumentelor formulate de apărătorul recurentei, reținute de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de către recurenta Fundația C. București, cu sediul în București, .. 6 sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2446/6.10.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, pe care o modifică în tot în sensul că: Respinge excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei; Respinge excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către intervenientă; Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta Fundația C. București; Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamanta S. Cooperativa de Consum Consumcoop S. Marmației, cu sediul în S. Marmației . jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâții M. S. Marmației prin Primar și C. L. al municipiul S. Marmației.
Obligă pe intimata S. Cooperativa de Consum Consumcoop S. Marmației la plata către recurentă a sumei de 4.453 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs în cele două cicluri procesuale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORIGREFIER
Ț. D. P. M. B., P. G. G. O. V.
Red. Ț.D./05.03.2013
T.Red. O.V./13.03.2013/2 ex.
Jud. la fond: P. M. R.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 141/2013. Tribunalul... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul... → |
|---|
