Ordin de protecţie. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 46/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 46/A
Ședința publică din 12 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. W.
Judecător: A. S.-T.
Grefier: M. H.
Ministerul Public a fost reprezentat la dezbateri prin procuror T. O.
de la P. de pe lângă Judecătoria Baia M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către apelanta C. E., domiciliată în Berința nr. 9, . Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 667 din 12.12.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
Se constată că apelanta C. E. a depus la dosar prin serviciul registraturii, la data de 12.02.2015, concluzii scrise.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 11.02.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 667 din 12.12.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ s-a respins cererea privind emiterea unui ordin de protecție formulată de reclamanta C. E. în contradictoriu cu pârâtul B. L., ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, avocat P. P., în cuantum de 300 de lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâtul B. L., a solicitat a se dispune emiterea unui ordin de protecție în favoarea sa, precum și să se interzică intimatului să se apropie de reclamantă, evacuarea pârâtului B. L. din casa acesteia și din anexele gospodărești; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de locuința reclamantei; interdicția pentru pârât de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care reclamanta le frecventează sau le vizitează periodic, respectiv curtea, grădina casei; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la începutul lunii august a fost lovită de către pârât, în data de 23 august 2014 l-a lovit pe soțui acesteia în cap și spate, iar în septembrie 2014 pârâtul a vrut să dea foc la șură. Stare conflictuală există, durează și aceasta s-a agravat de 2 ani încoace. Petentul și soția sa sunt bătrâni, sunt bolnavi, au ideilor lor, în orice moment reclamanta se poate aștepta la o agresiune fizică din partea pârâtului. Este foarte greu de detensionat starea de conflict dintre reclamantă și intimat. Trebuie îndepărtată persoana care produce ., iar acea persoană este pârâtul.
În continuare, s-a menționat că împotriva pârâtului s-au formulat și plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, înregistrată la Poliția Copalnic-Mănăștur sub nr._ din 12.11.2014, precum și la P. de pe lângă Judecătoria Tg. Lăpuș, înregistrate sunb nr. 525/P/2014 și 573/P/2014.
Soluționând cauza, raportat la probatoriul administrat, instanța a reținut că reclamanta și pârâtul sunt soacră și ginere, aceștia locuind împreună în imobilul din localitatea Berința nr. 9, jud. Maramureș, alături de membrii familiei fiecăruia, și anume C. I. - soțul petentei, respectiv B. S. și B. D. - soția și fiica pârâtului. Între cei doi există în prezent o stare conflictuală determinată de numeroase certuri, pe fondul problemelor ridicate de necesitatea gospodăririi în comun în cadrul imobilului amintit.
Conform adresei nr.525/P/2014 din 02 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, a rezultat faptul că în evidențele organului judiciar nu au fost înregistrate sesizări formulate de către reclamanta C. E. față de pârâtul B. L., cu privire la săvârșirea unor eventuale fapte de natură penală, ci doar sesizările depuse de soțul acesteia, numitul C. I., în calitate de persoana vătămată, plângeri ce fac obiectul cercetărilor în dosarul cu nr. 525/P/2014, instrumentat în prezent de către organele de cercetare din cadrul Postului de Poliție Copalnic Mănăștur. (filele 22 - 23 din dosar)
Potrivit art. 23 al. 1 din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile prevăzute la lit. a-h”. În sensul dispozițiilor Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, „violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate .’’(art. 3 alin. 1). Conform art. 4 din aceeași lege, prin violență verbală se înțelege adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal precum și utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare.
Violența psihologică presupune impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor si animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Raportat la probele administrate în cauză, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 217/2003.
Actele medicale depuse de reclamantă în dovedirea susținerilor sale (scrisoare medicală–fila 7 și adeverință medicală–fila 8), raportat la conținutul acestora, nu sunt de natură să atragă instituirea unui ordin de protecție față de pârâtul B. L., întrucât înscrisurile nu stabilesc persoana vinovată, săvârșirea de către aceasta a presupuselor acte violență, fizică sau verbală, care să genereze rezultatul cuprins în evaluarea psihiatrică (diagnosticul fiind ,,depresie anxioasă reactivă’’), sau vreo eventuală legătură de cauzalitate, directă sau indirectă, între actele pârâtului și disconfortul psihic suferit de reclamantă.
În ceea ce privește depozițiile martorilor propuși de reclamantă, deși aceștia au confirmat existența stării conflictuale, niciunul nu a asistat personal la exercitarea de către pârât a presupuselor acte de violență fizică asupra reclamantei, ci s-au rezumat la concluzii indirecte, întemeiate pe aprecieri personale și implicit subiective cu privire la modalitatea în care fiecare a perceput incidentele survenite între părți (filele 26 – 28 din dosar).
Prin prisma condițiilor impuse și a gravității efectelor de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 217/2003, împrejurările particulare ale prezentei cauze presupun o analiză atentă a situației familiale și a factorilor, atât de natură obiectivă dar mai ales subiectivă, care au generat prezentul litigiu, aspecte cu privire la care cel mai în măsură să furnizeze date cât mai relevante și complete este un alt membru al familiei, și despre care alte persoane din afara cadrului familial nu pot avea cunoștință.
În acest sens instanța a reținut ca relevantă, depoziția martorei B. S., soția pârâtului, din care a rezultat faptul că incidentele ivite între pârât și reclamantă, mama acesteia, au la origine sentimentele de antipatie personală din partea părinților martorei față de soțul său, care s-au acutizat în ultimul an de zile ca urmare a revenirii în țară a celor doi soți, după o perioadă în care au prestat diferite munci în străinătate în scopul obținerii de venituri.
Orice incidente care au avut loc între soțul său, pârâtul B. L. și socrii acestuia, au fost cauzate de comportamentul provocator al celor din urmă, care au refuzat propunerile venite din partea martorei și a pârâtului, referitoare la o soluție de conviețuire pașnică între cele două familii. Aceste aspecte se coroborează și cu interogatoriul luat pârâtului, atât de către instanță cât și de către celelalte părți litigante.
În ceea ce privește certurile verbale, instanța a reținut că probatoriul administrat și susținerile părților au relevat faptul că atitudinea reclamantei față de pârât nu a fost una pur pasivă, aceasta fiind implicată în mod activ în conflictele avute cu ginerele său, în care persoanele vizate au manifestat acte de violență verbală reciprocă.
De asemenea, instanța a observat că din atitudinea procesuală a părților, dovezile de conciliere au venit doar din partea pârâtului și a soției, care au oferit și soluții practice la problemele ridicate de gospodărirea comună a celor două familii în cadrul aceluiași imobil, spre deosebire de petentă care, cu excepția admiterii prezentei cereri, s-a rezumat doar la excluderea oricărei ale posibilități în soluționarea conflictului.
Instanța a reținut că în relațiile cu soția, respectiv fiica sa, pârâtul a confirmat o atitudine responsabilă față de îndeplinirea îndatoririlor părintești și matrimoniale, fiind implicat activ în susținerea materială și afectivă a familiei sale, aspecte necontestate de niciun participant procesual.
În aceste condiții, nu se poate face abstracție de dependența financiară și morală, față de pârât, a soției și mai ales a fiicei sale, minora B. D., care în fapt este persoana cea mai afectată de conflictul dintre cele două familii și asupra căreia s-ar răsfrânge în mod direct efectele negative ale oricăror soluții sau măsuri dispuse de organe judiciare sau de alte instituții abilitate referitoare la o eventuală separație de tatăl său.
Deși minora B. D. nu are calitate procesuală în cauză, raportat la scopul urmărit prin prezenta cerere și efectele susceptibile în ceea ce privește copilul aflat în grija pârâtului și a soției sale, instanța a apreciat ca deplin aplicabil principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului, care prevalează în toate demersurile și deciziile întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, așa cum rezultă din prevederile art. 2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Orice reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
Prin urmare, în toate situațiile în care instanța judecătorească este chemată să dispună asupra vreunei măsuri în legătură cu un minor, ceea ce primează în mod absolut este interesul superior al minorului, orice decizie dispusă de instanța de judecată trebuind să aibă în vedere cu prioritate acest interes superior al minorului.
Fără a se atribui o relevanță exhaustivă în ceea ce privește netemeinicia cererii de emitere a ordinului de protecție față de pârâtul B. L., instanța opinează că este inechitabil și contrar dispozițiilor Legii nr. 272/2004 dar și scopului reglementărilor cuprinse în Legea nr.217/2003, ca efectele nefaste ale unor conflicte interfamiliale, generate în principal de existența unor sentimente de antipatie personală reciprocă dintre părți, să se răsfrângă asupra nepoatei respectiv fiicei acestora, persoană care nu are nicio culpă în situația litigioasă dedusă judecății.
Prin raportare la toate considerentele expuse mai sus, instanța a reținut că în speță, nu a fost dovedită existența unei stări de pericol în sensul art.3, art.4 și art. 23 din norma specială, iar starea conflictuală existentă dintre părți nu este de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică și libertatea reclamantei.
În acord cu prevederile art. 27 al. 4 din Legea 217/2003, pe parcursul desfășurării dezbaterilor pârâtului i-a fost asigurată asistență juridică obligatorie, prin desemnarea unui avocat din oficiu, în persoana domnului avocat P. P.. Plata onorariului acestuia, în cuantum de 300 lei, conform delegației depusă la dosar, urmează să se facă din fondurile Ministerului Justiției. Ca o consecință a respingerii cererii reclamantului de emitere a unui ordin de protecție, a fost respinsă și cererea acestuia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (recalificat apel) reclamanta C. E., solicitând a se admite recursul în sensul admiterii ordinului de protecție.
Apelanta a învederat că prima instanță nu a avut în vedere faptul că pârâtul a exercitat de nenumărate ori acte de violență, atât psihică cât și fizică asupra sa și a soțului ei, C. I., fapt care rezultă atât din actele depuse la dosar, cât și din declarațiile martorilor. Datorită agresiunii fizice pe care intimatul i-a provocat-o, apelanta este tot timpul aflată într-o stare de tensiune psihică și de teamă că în orice moment îi poate face rău așa cum a amenințat-o, fapt care îi provoacă starea de rău general-palpitații, tensiune și frică permanentă. Întrucât este o persoană în vârstă nu rezistă la factorul de stres provocat de intimat, iar acest lucru îi provoacă degradarea stării de sănătate.
Apelanta a menționat că pe rolul instanței de judecată se află dosarul nr._ al Judecătoriei Tg. Lăpuș prin care a solicitat evacuarea intimatului din imobilul situat în Berința nr. 9, .>
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Intimatul a învederat că, faptul că între el și apelantă există neînțelegeri, nu este de natură să ducă la admiterea ordinului de protecție în maniera solicitată de către reclamantă. Din probele administrate la fondul cauzei, martori și interogatoriul intimatului a reieșit faptul că acesta nu reprezintă un pericol real și iminent pentru reclamantă, astfel încât nu este îndeplinită această condiție impusă de Legea nr. 217/2003 republicată.
Intimatul mai arată că nu a lovit-o pe reclamantă, ci doar a avut conflicte verbale cu aceasta. În prezent nici măcar nu își vorbesc, încearcă să se evite cât este posibil, așa încât nicidecum nu reprezintă un pericol pentru reclamantă.
De asemenea, pretinsa stare de tensiune psihică, teamă și stres, intimatul o apreciază că nu a fost dovedită, adevăratul motiv pentru inițierea unui asemenea demers de către reclamantă și soțul acesteia, fiind dorința acestora de a-i despărți, pe intimat și soția sa, fiica lor, martora B. S. audiată în cauză. De asemenea, în mod corect a fost reținut în cauză interesul superior al minorei B. S., fiica intimatului care locuiește cu aceștia și care frecventează cursurile unui liceu din Baia M. și în detrimentul căreia ar fi admiterea unui ordin de protecție în sensul evacuării sale din imobilul din Berința nr. 9. În opinia intimatului, instanța nu poate face abstracție de faptul că acesta împreună cu soția și fiica lor sunt o familie, iar evacuarea sa ar produce un dezechilibru în sânul familiei care ar afecta-o grav pe fiica intimatului.
Analizând sentința apelată, Tribunalul o apreciază ca fiind legală și temeinică, sens în care va face aplicarea prevederilor art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003, republicată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligații sau interdicții, prevăzute de lege. Conform art. 3 alin.1 din același act normativ, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.
Analizând dispozițiile Legii nr. 217/2003, instanța reține că emiterea unui ordin de protecție se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) se constată comiterea unui act de violență, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, poate fi: verbală, adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare” (lit. a); psihologică, impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar (art. 4 lit. b); fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.
b) actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei;
c) actul este unul de violență în familie, în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă stabilită prin prevederile art. 5 din Legea nr. 217/2003.
d) emiterea ordinului de protecție să vizeze înlăturarea stării de pericol în care se află persona ce solicită aceasta.
Astfel, așa cum rezultă din prevederile articolului 23 din legea anterior evocată, măsura emiterii ordinului de protecție trebuie luată de instanță doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecție-viața, integritatea sau libertatea sa-, din partea unui membru de familie, ceea ce presupune cu necesitate ca starea de pericol să persiste și în timpul judecății unei astfel de cereri, chiar dacă nu cu aceeași intensitate sau frecvență ca anterior, emiterea ordinului fiind tocmai în scopul înlăturării stării de pericol la care este supusă victima violenței.
Actele medicale relative la starea de sănătate a reclamantei nu atestă vreo legătură de cauzalitate între comportamentul pârâtului și afecțiunile psihice de care suferă apelanta. Procedura penală care se desfășoară față de pârâtul B. L. a fost declanșată urmare a sesizării formulate de C. I., socrul pârâtului, iar nu de către reclamantă. C. I. nu este reclamant în prezentul dosar.
Depozițiile martorilor audiați relevă doar adresarea de cuvinte, expresii jignitoare, reclamantei, de către pârât (ca percepție nemijlocită), fără a contura o stare de pericol pentru viața, integritatea sau libertatea apelantei. Între părți există o stare conflictuală generată de neînțelegerile consecutive locuirii în același imobil, dar în prezent părțile nu își mai vorbesc. Martora B. S. a arătat că socrii pârâtului au avut un comportament provocator în cadrul acestor conflicte. Reclamanta nu a avut o atitudine pur pasivă, acțiunea de față apărând mai degrabă ca un mijloc de soluționare, din perspectiva reclamantei, a problemei locuirii în comun, aceasta solicitând evacuarea pârâtului. Or cât timp nu s-a dovedit o stare de pericol iminent, recurgerea la procedura ordinului de protecție, care implică limitarea libertății de mișcare și aduce atingere vieții private a pârâtului, inclusiv prin observarea aspectelor arătate de prima instanță în privința fiicei minore a acestuia, nu poate fi primită.
Raportat la acest aspecte, apelul se va respinge ca nefundat, iar în aplicarea prevederilor art. 451 Cod procedură civilă apelanta va fi obligată să achite intimatului B. L., suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta C. E., CNP_, domiciliată în Berința nr. 9, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 667 din 12.12.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ .
Obligă pe apelantă să achite intimatului B. L., CNP_, domiciliat în Berința nr. 9, județul Maramureș, suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în 12.02.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
W. D. S.-T. A.-A. H. M.
Red.S.T.A./26.02.2015
Tred. M.H./26.02.2015 - 5 ex
.>
| ← Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Încheierea nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
