Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 50/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 50/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 50/A
Ședința publică din 12 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. B. P.
Grefier A. S.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de apelanta-reclamantă P. B. R. C., cu domiciliul în Baia M., ., jud. Maramureș și de către apelantul-pârât P. B. R. D. cu domiciliul procesual ales la cab. av. B. E. în Baia M., .. 30/33, împotriva sentinței civile nr. 1659/26.02.2014, pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ / 2009, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă 1865, coroborate cu art. 298 Cod procedură civilă 1865, a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2015, 5.02.2015, apoi pentru data de 12.02.2015 când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1659/26.02.2014, pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ / 2009 s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată astfel cum a fost ulterior precizată și modificată de reclamanta-pârâtă reconvențional P. B. R. C., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional P. B. R. D., având ca obiect partaj bunuri comune, pretenții și evacuare.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional P. R. D. în contradictoriu cu pârâta reclamanta-pârâtă reconvențional P. B. R. C., având ca obiect partaj bunuri comune.
S-a respins cererea reclamantei-pârâte reconvențional privind constatarea calității de bun propriu pentru imobilul compus din casă de locuit nefinisată și teren în suprafață de 965 m.p., înscris în C.F. nr.409 Baia Sprie, identificat prin nr. topo 872 și 873.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin cumpărare și accesiune în cote egale de contribuție de ½ pentru fiecare, următoarele bunuri comune: bunul imobil situat în Baia Sprie, .. 17, jud. Maramureș, compus din casă de locuit parter + mansardă, în suprafață construită de 195 m.p. garaj în suprafață construită de 39,70 lei și teren în suprafață de 965 m.p., înscris în C.F. nr.409 Baia Sprie, identificat prin nr. topo 872 și 873, evaluat în întregime la valoarea de piață de 156.500 lei prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții și evaluări imobiliare întocmit de expert tehnic judiciar A. I., valoare pe care instanța și-o însușește ; suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea bunului mobil, constând în motocicletă marca Suzuki, înstrăinat de reclamantă.
S-a constatat că la achiziționarea bunului imobil reclamanta-pârâtă reconvențional a contribuit cu suma de_ lei, echivalentul în lei a sumei 10.000 EURO, la cursul L./EURO din data pronunțării, ce constituie bunul propriu al acesteia, sumă care-și păstrează astfel caracterul de bun propriu.
S-a dedus din valoarea totală a masei bunurilor solicitate a fi împărțite prin prezenta acțiune de 161.500 lei, suma de_ lei, reprezentând bunul propriu al reclamantei, astfel încât valoarea rămasă a masei partajabile a fost de 116.356 lei.
S-a dispus sistarea stării de coproprietate în devălmășie și, ca efect al partajului bunurilor comune, atribuie reclamantei-pârâte reconvențional în proprietate exclusivă bunurile ce compun masa partajabilă, mai sus menționate, valoarea totală a bunurilor comune s-a atribuit reclamantei fiind astfel de 116.356 lei.
A fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional la plata către pârâtul reclamant reconvențional a sumei de 58.178 lei cu titlu de sultă.
S-a constatat că pârâtul-reclamant reconvențional are un drept de creanță împotriva reclamantei-pârâte reconvențional în cuantum de 2109 lei, rezultată din Contractul de credit de consum nr. 254RES_ din data de 02.03.207 încheiat între S.C BANCPOST S.A, în calitate de creditor și pârâtul-reclamant reconvențional și, pe cale de consecință, a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional la plata către pârâtul-reclamant reconvențional a sumei de 2109,00 lei.
S-a constatat datoria comună a părților în cuantum de_,42 CHF reprezentând împrumut, dobândă și comision de administrare rezultată din Contractul de credit de consum nr. 254RES_ din data de 02.03.207 încheiat între S.C BANCPOST S.A, în calitate de creditor și pârâtul-reclamant reconvențional cu o cotă parte de ½ pentru fiecare din soți.
S-a respins, ca nefondată, cererea pârâtului-reclamant reconvențional de constatare ca datorie comună a sumei de 30.000 EURO, pretins a fi împrumutată de numitul C. I. și de partajare a respectivei datorii în cotă parte de ½ pentru fiecare din foștii soți.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtului-reclamant reconvențional la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului bun comun, pentru perioada 06.11.2008 și până la reintrarea acesteia în posesia bunului.
S-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Baia Sprie, .. 17, jud. Maramureș.
S-a dispus în privința sumei de 5829,60 lei pentru care reclamanta-pârâtă reconvențional a beneficiat de ajutor public judiciar, constând în scutirea de la plata taxei de timbru, ca aceasta să rămână în sarcina statului.
S-a dispus în privința sumei de 5878 lei pentru care pârâtul-reclamant reconvențional a beneficiat de ajutor public judiciar, constând în scutirea de la plata taxei de timbru ,ca aceasta să rămână în sarcina statului.
S-au compensat cheltuielile de judecată constând în onorariu de expert respectiv onorariu de avocat efectuate în cauză de părți și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, până la concurența sumei mai mici, de 1.600 lei, suportată în cauză de reclamanta-pârâtă reconvențional, urmând ca după compensare, să nu fie acordată pârâtului-reclamant reconvențional vreo sumă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. sub număr de dosar_, reclamanta P. B. R. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. B. R. D.: să se constate că sub durata căsătoriei reclamanta a dobândit în cotă de 1/1 parte din complexul imobiliar situat în Baia Sprie, .. 17, jud. Maramureș, înscris în CF nr. 409 Baia Sprie, sub nr. top 872, nr. top 873, constând în casă nefinisată și teren în suprafață de 965 mp; să se constate că părțile sub durata căsătoriei au adus îmbunătățiri la imobilul situat în Baia Sprie, ..17, jud. Maramureș, în cotă de ½ fiecare; să fie atribuit reclamantei complexul imobiliar, să se dispună înscrierea dreptului astfel dobândit în Cartea Funciară, stabilind sulta ce urmează a fi achitată pârâtului, raportat la cota de ½ parte din investiții.
În motivare reclamanta arată că părțile au fost căsătorite începând cu data de 06.07.2002, iar prin sentința civilă nr. 6180/05.11.2008 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._, rămasă definitivă s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți. Sub durata căsătoriei părțile au dobândit complexul imobiliar situat în Baia Sprie, ..17, jud. Maramureș, constând în casă nefinisată și teren în suprafață de 965 mp, în baza Contractului de vânzare și cumpărare autentificat de BNP C. C. R.- Vâcla Crisina M. sub nr. 625/11.02.2004 de către reclamantă din bani proprii, proveniți din cedarea unei cote –părți din apartamentul proprietatea părinților săi. Reclamanta arată că, la data achiziționării construcția se afla la nivelul nefinisat, finisajele fiind făcute de către părți sub durata căsătoriei, solicitând ca aceste investiții să fie partajate în cotă de ½ parte din investiții pentru fiecare.
Avându-se în vedere cota de 1/1 din complexul imobiliar, solicită ca acesta să fie atribuit reclamantei în totalitate, stabilindu-se în sarcina acesteia valoarea unei sulte raportat la cota de ½ parte din investițiile făcute în imobil.
În probațiune sau depus înscrisuri, s-a solicitat proba testimonială și interogatoriul pârâtului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.01.2010, pârâtul arată că P. B. R. D., arată că nu este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce privește stabilirea cotei de 1/1 din complexul imobiliar și nici cu cota de ½ parte din investițiile făcute la acest imobil.
În motivarea întâmpinării arată că imobilul situat în Baia Sprie .. 17 jud. Maramureș, înscris în CF nr. 409 Baia Sprie, nr. top 872,873, are o valoare mult mai mare decât cea indicată de reclamantă respectiv valoarea reală a imobilului în discuție se ridică la nivelul sumei de 100.000 euro. Totodată pârâtul mai arată că imobilul a suferit mai multe etape de renovare respectiv, demolarea construcției inițiale, construirea unei noi fundații,și construirea unui etaj. În susținerea acestor afirmații pârâtul depune la dosar Autorizația de construire nr. 36/23.06.2004 și un raport de expertiză extrajudiciar.
În probațiune pârâtul a solicitat proba testimonială, interogatoriul reclamantei.
La data de 29.03.2011 pârâtul prin reprezentant depune la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională.
Sub aspectul întâmpinării pârâtul arată că în principiu nu se opune acțiunii introductive, însă solicită ca instanța să țină cont de poziția procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar. Precizează că imobilul în discuție a fost dobândit sub durata căsătoriei, valoarea actuală în natură teren, casă și garaj este de 65 000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR fiind de 273.000 lei. Solicită atribuirea imobilului în lotul reclamantului reconvențional, cu obligarea sultei corespunzătoare cotei de ½ parte în favoarea pârâtei reclamante reconvențional. Sub aspectul cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune pârâtul arată că este de acord ca, cota fiecărui soț de contribuție la dobândirea bunurilor comune să fie de ½ parte respectiv de 50% pentru fiecare.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâtul P. B. R. D. solicită să se constate că are calitate de bun comun motocicleta marca Suzuki, având o valoare actuală de 5.000 lei, bun care se află în posesia și folosința pârâtei reclamante reconvenționale, solicitând să fie atribuită în favoarea acesteia; să se constate că datoria comună a părților în sumă totală de_,42 CHF, echivalentul în lei la data depunerii prezentei calculat la cursul BNR este suma de_,25 lei, reprezentând împrumut dobândă și comision de administrare, asumat de părți în baza contractului de credit de consum intervenit între . Baia M. în calitate de creditor pe de o parte, și reclamantul reconvențional în calitate de împrumutat pe de altă parte, cu obligația restituirii sumei în rate lunare până la data scadenței respectiv 02.03.2017, solicitând ca instanța să dispună partajarea datoriei comune în cota de ½ parte pentru fiecare.
De asemenea, solicită să se constate dreptul de creanță al pârâtului reclamant reconvențional în sumă de 4218,00 lei constând în contravaloarea ratelor lunare achitate de acesta în perioada 16.02._10 reprezentând împrumut, dobândă și comision de administrare asumat de părți prin contractul de credit de consum nr. 254RES_ din data de 02.03.2007, și să se dispună obligarea pârâtei reclamante reconvențional la plata sumei de 2109,00 lei conform cotei de ½ parte din ratele achitate; să se constate datoria comună a părților în sumă de 30.000 euro, echivalentul în lei la data depunerii prezentei calculată la cursul BNR a sumei de 125.364 lei, dispunând partajarea datoriei comune în cota de ½ parte pentru fiecare.
În drept s-au invocat dispozițiile art.115-118 C.pr. civ, art. 119-120 C.pr. civ, art. 31, art.32 Cod fam. art. 673/1 art. 373/14 C.pr. civ art. 274 Cod pr. civ.
În probațiune s-au depus înscrisuri, s-a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei reclamante reconvenționale, proba testimonială și proba cu expertiza în specialitatea evaluări bunuri imobiliare.
Prin precizarea de acțiune depusă la data de 14.03.2012, reclamanta pârâtă reconvențional a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata contravalorii lipsei de folosință de care aceasta a fost privată, începând cu data de 06.11.2008 și până la reintrarea acesteia în posesia asupra imobilului bun comun.
În motivarea precizării de acțiune se arată că la data de 06.11.2008, respectiv după pronunțarea divorțului pentru protejarea minorului P. B. L. și pentru a se proteja și reclamanta a fost nevoită să părăsească imobilul, la acel moment crezând că doar pentru câteva zile, însă ulterior nici în mod amiabil nici pe cale unei acțiuni de evacuare, datorită poziției de opunere a pârâtului aceasta nu a mai folosit imobilul. De la acel moment și până în prezent reclamanta și minorul locuind în chirie.
La termenul de judecată din data de 11.04.2009 pârâtul reclamant reconvențional depune la dosarul cauzei întâmpinare la precizarea de acțiune solicitând respingerea cererii având ca obiect obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului bun comun, ca neîntemeiată.
La termenul din data de 14.03.2012 reclamanta pârâtă reconvențional a precizat valoarea obiectului cererii privind lipsa de folosință a imobilului de către aceasta în sensul obligării pârâtului la suma de 100 euro lunar, începând cu data de 06.11.2008 și până la data reintrării în posesia asupra imobilului bun comun al părților.
La data de 27.02.2013 reclamanta pârâtă reconvențional a precizat valoarea în lei a cererii privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință de care aceasta a fost privată, începând cu data de 06.11.2008 și până la reintrarea în posesia folosinței imobilului ca fiind suma de 22.784,32 lei.
Cu privire la taxa judiciară de timbru instanța reține faptul că, atât reclamanta cât și pârâtul au formulat cerere de acordare ajutor public judiciar, care au fost admise de instanță.
Reclamantei pârâte - reconvențional i s-a admis ajutorul public judiciar prin încheierea de ședință din data de 03.09.2013, în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. d din OUG nr. 51/2008 și art. 8 alin 1 din OUG 51/2008.
Pârâtului reclamant reconvențional i s-a admis ajutorul public judiciar prin încheierea de ședință din data de 10.04.2012 în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. d din OUG nr.51/2008 raportat la art. 8 alin 1 și 2 din OUG 51/2008.
În cadrul etapei cercetării procesului a fost încuviințate și administrate la solicitarea părților proba cu înscrisuri, cu interogatoriul părților, cu martori și cu expertiză tehnic fiind realizat un raport de expertiză tehnică în specialitatea construcții și evaluări imobiliare de către expert tehnic judiciar A. I..
Cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamanta pârâtă instanța o va respinge, ca neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare considerente.
O astfel de cerere poate fi formulată de către o parte dintr-un proces, în cazul în care, din diferite motive, acesta a fost suspendat.
De asemenea, instituția repunerii pe rol își găsește aplicarea ori de câte ori, cu ocazia deliberării, instanța nu este lămurită asupra anumitor aspecte din dosar, aspecte care determină luarea hotărârii în acea cauză.
Prevederile legale nu dau dreptul unei părți din proces să facă cerere de repunere pe rol în cazul în care ulterior rămânerii în pronunțare constată că expertul nu ar fi răspuns la obiectivele stabilite, în condițiile în acre anterior aceasta la solicitarea instanței a arătat că nu are obiecțiunii la raportul de expertiză o astfel de concluzie fiind pusă și de partea adversă.
Analizând cererea de chemare în judecată formulată prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile instanța de fond a reținut următoarele: Părțile prezentei cauze sunt foști soți, aceștia s-au căsătorit la data de 06 iulie 2002 si au divorțat în anul 2008, așa cum atestă Sentința civilă nr. 6180 din data de 05 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosar nr._, devenită definitivă prin neapelare.
Potrivit art. 30 alin. 1 și alin. 3 din Codul familiei, aplicabil speței prin raportare la data divorțului părților, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților.Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
În speță, părțile nu au căzut de acord asupra bunurilor supuse partajului reclamanta-pârâtă reconvențional solicitând instanței să constate calitatea de bun propriu pentru imobilul compus din casă de locuit nefinisată și teren în suprafață de 965 m.p. situat în Baia Sprie, ..17, jud. Maramureș înscris în C.F. nr.409 Baia Sprie, identificat prin nr. topo 872 și 873, iar ca bun comun să fie reținută doar contravaloarea îmbunătățirilor la respectivul imobil, în cotă de ½ fiecare, iar pârâtul-reclamant reconvențional a solicitat prin cererea reconvențională formulată să se constate calitatea de bunuri comune ale părților, dobândite sub durata căsătoriei, în cote egale, a imobilului în natură teren, casă și garaj situate în Baia Sprie .. 17, județul Maramureș, identificat cu CF 409 nr. top. 872, nr. top. 873, compus din teren în suprafață de 965 m.p., casă parter + mansardă în suprafață construită de 195 m.p., și garaj în suprafață de 39,70 m.p. dobândit de părți cu titlu de drept cumpărare și construire în baza autorizației nr. 36/23.06.2004 emisă de Primăria Baia M., în valoare de 156.500 lei și a motocicletei marca Suzuki, ._, nr. de identificare GK75B100788, având o valoare actuală de 5.000 lei, dobândită de părți prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.03.2008.
Cu privire la solicitarea reclamantei pârâte de constatare că imobilul situat în Baia Sprie, ..17, jud. Maramureș compus din casă de locuit nefinisată și teren în suprafață de 965 m.p., înscris în C.F. nr.409 Baia Sprie, identificat prin nr. topo 872 și 873 este bun propriu al acesteia, din analiza probatoriului administrat, instanța reține că este neîntemeiată, și urmează să fie respinsă ca atare, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Într-adevăr, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare a imobilului mai sus descris autentificat de BNP C. C. R.-V. C. M. sub nr. 625 la data de 11 februarie 2004 se menționează că prețul imobilului se achită în întregime în urma vânzării de către reclamanta pârâtă a cotei de ½ parte dintr-un alt imobil vândut bunul său propriu dobândit înaintea căsătoriei.
Cu toate acestea în finalul contractului reclamanta-pârâtă nu solicită înscrierea în cartea funciară a respectivului imobil ca bunul său propriu, cum ar fi fost firesc dacă acesta era dobândit în întregime cu aportul său propriu, ci ca bun comun, arătând că este căsătorită cu pârâtul reclamant.
Din întreg probatoriul administrat a rezultat însă că bunul imobil respectiv a fost achiziționat în realitate cu suma de 19.000 EURO, reclamanta pârâtă însăși recunoscând prin răspunsul la una din întrebările interogatoriului acesteia, fila 230 dosar, că prețul imobilului a fost în realitate de_ EURO, suma de 10.000 EURO fiind banii săi proprii iar suma de 9000 bani comuni, în același sens fiind mărturia persoanei de la care imobilul a fost cumpărat, M. M., care cu ocazia ascultării sale în calitate de martor(fila 236 dosar) a declarat că prețul imobilului a fost de_ EURO, din care s-a achitat un avans de 3000 EURO, iar diferența a fosta achitată integral la data încheierii actului autentic și a numitului Hidegcuti V. C. care a declarat că imobilul a fost achiziționat cu_-_ Euro.
Reclamanta pârâtă s-a apărat cu privire la acest aspect arătând că este inadmisibil a se dovedi cu înscrisuri sub semnătură privată în contra și peste conținutul înscrisului autentic, omițând probabil că ea însăși a recunoscut în fața instanței că prețul plătit de către părți pentru imobilul din litigiul a fost mai mare decât cel consemnat în conținutul actului autentic.
Ceea ce omite reclamanta pârâtă este însă că înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind necesară înscrierea în fals) în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile lui simțuri, celelalte mențiuni(mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător, valabilitatea consimțământului exprimat de părți în fața agentului etc.) sau a cuantumului prețului cum este cazul în speță făcând dovadă până la proba contrară, probă contrară care s-a făcut cu prisosință în cauză.
Faptul că din suma de_ EURO, plătită de soți pentru achiziționarea imobilului, suma de_ EURO a constituit-o bunul propriu al reclamantei pârâte nu a fost contestată de părți primirea de către reclamanta-pârâtă a unei astfel de sume reieșind din declarația martorului P. V.(fila 26 dosar) care a arătat că i-a dat reclamantei-pârâte suma de_ Euro, pentru cota parte ce i se cuvenea acesteia dintr-un imobil deținut de aceasta în coproprietate.
Soții au două categorii de bunuri, și anume comune și proprii. Cele comune constituie regula, iar bunurile proprii există numai în cazurile prevăzute de art. 31 din Codul familiei. Prin derogare de la regula ca bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, art. 31 din Codul familiei prevede ca anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 31 lit.f Cod. fam. bunul dobândit devine propriu în temeiul subrogației reale cu titlu universal în situația bunului dobândit în timpul căsătoriei atunci când prețul este achitat de către soț cu bani proprii, proveniți din vânzarea unui bun propriu al acestuia. Așadar, valoarea bunului propriu (suma de bani provenită din vânzarea unui bun propriu cum este cazul în speță și încorporata într-un bun cumpărat în timpul căsătoriei își păstrează caracterul de bun propriu.
Prin prevederea respectivă se evită confuziunea dintre grupa bunurilor proprii și aceea a bunurilor comune, făcându-se aplicarea subrogației reale cu titlu universal la celelalte categorii de bunuri enumerate în același text.
Desigur enumerarea articolului 31 lit.f Cod. fam. nu are caracter exhaustiv, subrogația putând fi și parțială, așa cum este cazul în speță, când bunul a fost dobândit, în parte, cu valorii proprii ale reclamantei pârâte și, în parte, cu valori comune. Cum în cauză valorile sunt apropiat egale neputând fi aplicată regula potrivit căreia că accesoriul urmează soarta principalului, instanța urmează ținând cont de regula instituită la art.30 din Codul Familiei și de faptul că ulterior acestuia i-au fost efectuate îmbunătățiri care i-au sporit valoarea, să aprecieze că imobilul respectiv este un bun comun al soților, în care este inclusă și o valoarea proprie a reclamantei-pârâte.
Așa cum s-a arătat, în cazul dobândirii unui bun parțial cu mijloace proprii și parțial cu mijloace comune, în dreptul român se apreciază bunul va fi propriu în măsura corespunzătoare valorii proprii încorporate, iar ceea ce excede acestei contribuții intră în comunitatea de bunuri.
Conservarea valorii este astfel asigurată prin ideea menținerii drepturilor, fără a fi necesar ca toate elementele acestora să fie conservate, fiind suficientă păstrarea caracterelor apte să afecteze bunul nou destinației care se dorește a fi perpetuată.
Pârâtul reclamant deși a propus administrarea de probatorii cu privire la faptul deținerii unui bun anterior căsătoriei pe numele surorii acestuia, și care ulterior a fost achiziționat prin credit bancar, fără plata vreunei sume de bani către vânzător, iar creditul a fost folosit în amenajarea imobilului în litigiu, nu a solicitat la fel ca și reclamanta-pârâtă să se rețină că în bunul comun este inclusă și o valoarea proprie a sa, astfel încât chiar dacă s-a considera dovedită susținerea acestuia în acest sens, nu poate influența modul de partajare a bunului imobil.
Pârâtul-reclamant prin întreaga sa argumentație cu privire la această situație de fapt, a urmărit să se rețină caracterul de bun comun al imobilului în întregime, cu excluderea valorii proprii a reclamantei-pârâte lucru care nu este posibil, în condițiile în care s-a probat de către reclamanta pârâtă o astfel de valoare proprie și o cotă de contribuție a acestuia la dobândirea bunurilor comune de 50%, aspect care însă nu a fost negat de reclamanta-pârâtă.
Instanța a apreciat că în lipsa unei solicitări a pârâtului reclamant în sensul reținerii unei valorii proprii în dobândirea și amenajarea bunului imobil din litigiu este de prisos să analizeze probațiunea administrată în acest sens de către acesta, probațiune care tindea până la urmă să dovedească doar caracterul de bun propriu și nu de bun comun asupra unui apartament dobândit de soți în timpul căsătorie, bun care nu face însă obiectul analizei instanței, nefiind inclus în masa bunurilor propuse a fi partajate.
A mai reținut instanța că pârâtul reclamant nu a făcut dovada pe de o parte că banii obținuți din creditul contractat cu BCR pentru achiziționarea apartamentului din Baia M., ./12 le-ar fi revenit acestora, printr-un probatoriu adecvat, existând doar supoziții ale martorilor în acest sens iar pe de o altă parte că aceștia ar fi fost folosiți pentru renovarea imobilului achiziționat, reclamanta pârâtă negând acest lucru prin răspunsurile la interogatoriu arătând că banii au fost folosiți pentru plata datoriilor la stat pe care le avea firma administrată de pârâtul reclamant.
Ulterior, imobilului situat în Baia Sprie, ..17, jud. Maramureș achiziționat de părți părțile i-au adus numeroase îmbunătățiri, iar în vederea determinării valorii de circulație al acestuia s-a efectuat expertiză în specialitatea construcții și evaluări imobiliare, valoarea de piață stabilită de către expert tehnic judiciar A. I. prin raportul de expertiză tehnică întocmit fiind de 156.500 lei, valoare pe care instanța și-o însușește.
Pârâtul reclamant a solicitat introducerea la masa bunurilor de împărțit și a motocicletei marca Suzuki, ._, nr. de identificare GK75B100788, având o valoare actuală de 5.000 lei, dobândită de părți prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.03.2008, în timpul căsătoriei acestora.
Reclamanta-pârâta s-a opus introducerii bunului respectiv în masa bunurilor de împărțit, arătând că aceasta constituie bunul său propriu achiziționat cu bani proveniți în mod exclusiv de la o mătușă a sa.
În cauză reclamanta pârâtă nu făcut dovada celor susținute cu vreun mijloc de probă, deși îi revenea o atare sarcină în baza, privind răsturnarea prezumției de comunitate a respectivului bun, dobândit în timpul căsătoriei dintre părți, dovadă care putea fi făcută cu orice mijloc de probă potrivit art. 5 din Decretul nr. 32/1954.
Potrivit Certificatului de atestare fiscală nr. 2448/04.11.2013 eliberat de Direcția de Venituri a Municipiului Baia M., motocicleta marca Suzuki a fost dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 11.03.2008 și radiat de pe numele reclamantei-pârâte reconvenționale la data de 20.08.2013, ca urmare a înstrăinării acesteia.
Reclamantul a solicitat introducerea respectivului bun la masa partajabilă, însă instanța constată că acest lucru nu mai este posibil întrucât acesta nu mai face parte din masa partajabilă la data soluționării cererii de partaj, fiind înstrăinat de reclamanta-pârâtă, așa după cum aceasta a recunoscut prin întrebările la interogatoriu.
Cu toate acestea instanța a reținut că pentru ipoteza în care unul din soți vinde/înstrăinează din patrimoniul comun bunuri/valori comune acestea se pot aduce în masa partajabila sub forma banilor încasați drept contravaloare a lor, cererea pârâtului-reclamant urmând să fie interpretată ca atare, iar suma obținută de către reclamanta-pârâtă din vânzarea motocicletei să fie adusă la masa partajabilă.
Pârâtul-reclamant a arătat că valoarea motocicletei este de 5000 lei, valoare care nu a fost contestată de către reclamanta pârâtă, și care este oricum inferioară prețului la care s-a precizat prin răspunsurile la interogatoriu că ar fi fost vândută de 5400 lei( 1200 EUROX4,5 lei/EURO) astfel încât ținând cont de convenția părților cu privire la acesta bun, această valoarea va fi avută în vedere la stabilirea masei bunurilor de împărțit.
Nu a rezultat, în cauză, ca părțile să fi dobândit în timpul căsătoriei alte bunuri comune și nici acestea nu au solicitat includerea altor bunuri în masa de împărțit.
Astfel pentru motivele ce preced instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin cumpărare și prin accesiune cu privire la lucrările de construcții efectuate ulterior la imobilul din litigiu, în cote egale de contribuție de ½ pentru fiecare, următoarele bunuri comune:
- bunul imobil situat în Baia Sprie, .. 17, jud. Maramureș, compus din casă de locuit parter + mansardă, în suprafață construită de 195 m.p. garaj în suprafață construită de 39,70 lei și teren în suprafață de 965 m.p., înscris în C.F. nr.409 Baia Sprie, identificat prin nr. topo 872 și 873, evaluat în întregime la valoarea de piață de 156.500 lei prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții și evaluări imobiliare întocmit de expert tehnic judiciar A. I., valoare pe care instanța și-o însușește ;
- suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea bunului mobil, constând în motocicletă marca Suzuki, înstrăinat de reclamantă.
Valoarea totală a bunurilor de împărțit este astfel de 161.500 lei.
Dreptul de proprietate comună în devălmășie a soților este de natură legală și își are temeiul în comunitatea de bunuri. Noțiunea de comunitate de bunuri a soților se aseamănă cu cea de indiviziune, deoarece toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei fac obiectul proprietății devălmașe. Comunitatea de bunuri constă, însă, în faptul că soții nu au precizate cotele-părți din dreptul asupra universalității, luată ca atare. Principala modalitate de încetare a proprietății devălmașe a soților este partajul, iar la partaj, principala operațiune făcută de instanță este stabilirea cotei-părți a fiecărui soț.
În ceea ce privește cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, potrivit recunoașterilor acestora și în lipsa altor probe contrare, instanța reține că aceștia au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, de ½.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 Codul familiei(aplicabil prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată), la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.
În prealabil, întrucât instanța a reținut caracterul de comun al soților, al imobilului cu datele de identificare de mai sus în care este inclusă și o valoarea proprie a reclamantei-pârâte, instanța urmează să constate că acesta este de_ lei, echivalentul în lei a sumei 10.000 EURO, la cursul L./EURO din data pronunțării, sumă ce a fost dedusă din valoarea bunurilor solicitate a fi împărțite prin prezenta acțiune de 161.500 lei, astfel încât valoarea rămasă a masei partajabile va fi de 116.356 lei.
D. fiind că, potrivit dispozițiilor art. 728 Cod proc. civ., ce sunt de aplicare generală, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un copărtaș putând oricând cere partajul bunurilor comune, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii, instanța a dispus lichidarea comunității de bunuri a părților prin atribuirea în natură a bunurilor comune, în conformitate cu prevederile art.736, 741 Cod civ., art.6735 și 6739 Cod proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 6739 Cod proc.civ. la formarea și atribuirea loturilor instanța a tinut seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților.
În speță nu a existat un acord al părților privind atribuirea bunurilor, reținând că deși inițial a susținut că este de acord ca imobilul să fie atribuit reclamantei-pârâte, ulterior a revenit și a solicitat atribuirea bunului, ambele solicitând atribuirea bunului, reclamanta pârâtă pentru că pârâtul reclamant a fost de acord cu această solicitare iar pârâtul reclamant întrucât este singurul care are posibilitate de achitare a sultei.
De asemenea a reținut instanța că în cauză părțile au cote egale din bun, nu au alte bunuri imobile în proprietate, nu au adus îmbunătățiri sau modificări locuinței cu resurse financiare proprii, urmând ca instanța să aibă în vedere dintre celelalte criterii identificate de practica judecătorească privind posibilitatea achitării reale a sultei faptul folosirii imobilului de la data despărțirii în fapt a părților și cel legat de necesitatea ocrotirii interesului superior al minorului.
Prin sentința de divorț minorul părților a fost încredințat mamei reclamante, iar în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză, nu s-a dovedit că reclamanta pârâtă deține o altă locuință unde ar putea locui împreună cu minorul, ci din contră că aceștia au locuit în chirie de la divorț și până în prezent, instanța apreciază că în cauză se impune ca imobilul să fie atribuit în natură reclamantei pârâte considerând că, în speță ocrotirea interesului superior al minorului prevalează asupra criteriilor de atribuire solicitate a fi avute în vedre de pârâtul reclamant.
Având în vedere valoarea rămasă a masei partajabile reținută anterior de instanță de 116.356 lei, ținând seama de cotele de contribuție ale acestora la dobândirea bunurilor ce compun masa bunurilor de împărțit, instanța, în baza prevederilor art. 6755 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă, a obligat-o pe reclamanta-pârâtă reconvențional la plata către pârâtul reclamant-reconvențional a sumei de 58.178 lei cu titlu de sultă.
Ca o soluție firească a atribuirii imobilului către reclamantă instanța a dispus evacuarea pârâtului reclamant din respectivul imobil, admițând cererea reclamatei pârâte formulate în acest sens.
Prin cererea formulată reclamanta pârâtă a solicitat obligarea de pârâtului-reclamant reconvențional la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului bun comun, pentru perioada 06.11.2008 și până la reintrarea acesteia în posesia bunului.
Analizând cererea formulată instanța a respins-o, ca neîntemeiată, pentru motivele următoare: Reclamanta pârâtă prin motivarea adusă respectivei cereri a arătat că a doua zi după pronunțarea divorțului pentru a-l proteja pe copilul minor și implicit pentru a se proteja pe sine a fost nevoită să părăsească imobilul ce îi aparține, iar ulterior nu a mai putut intra în posesia și folosința imobilului, nici pe cale amiabilă și nici prin acțiunea în evacuare promovată, datorită poziție de opunere a pârâtului reclamant.
Deși a susținut că a fost nevoită să părăsească domiciliul comun reclamanta nu a înțeles să propune probe în dovedirea cauzelor care au determinat-o să procedeze astfel, în condițiile în care din cuprinsul sentinței de divorț, filele 6-9 dosar, nu se reține faptul că pârâtul-reclamant ar fi exercitat violențe asupra acesteia, motivele invocate de reclamanta pârâtă se referă doar la lipsa de afectivitate si comunicare dintre părți ce au generat tensiuni.
Mai mult, deși cererea de evacuare a pârâtului-reclamant i-a fost respinsă întrucât nu a dovedit că pârâtul ocupă în mod abuziv, prin încălcarea drepturilor sale și nici imposibilitatea conviețuirii dintre părți până la realizarea partajului, reclamanta pârâtă nu a înțeles să propună administrarea de probe din care să rezulte că pârâtul reclamant le-a interzis acesteia și minorului . aspectele de fapt ale certurilor dintre părți nu au fost stabilite în prezentul dosar. Fără a considera că pârâta s-a desistat de bună voie de folosința locuinței, instanța reține că aceasta nu a făcut niciun demers juridic pentru a se reintegra în imobil cu copilul minor, ci doar a solicitat să folosească în mod exclusiv imobilul prin evacuarea pârâtului, deși exista posibilitatea reală de a triumfa într-o asemenea acțiune, astfel încât, neexistând vreo probă din care să rezulte indubitabil că pârâtul-reclamant i-a încălcat dreptul de a folosi imobilul cererea acesteia se vădește a fi neîntemeiată.
Cu privire la cererile pârâtului reclamant privind constatarea datoriilor comune și obligarea reclamantei pârâtei la plata contravalorii dreptului de creanță din cuprinsul cererii reconvenționale instanța a reținut următoarele:
În mod corespunzător bunurilor comune, soții au două categorii de datorii, și anume comune și proprii. Dar, spre deosebire de bunuri, regula este că datoria soților este proprie fiecăruia, datoria fiind comună lor numai în cazurile prevăzute de art. 32 din Codul familiei.
În baza contractului de credit de consum din 02.03.2007 intervenit între . Baia M., Agenția V. A. în calitate de creditor, pe de o parte, și pârâtul reclamant, în calitate de împrumutat, pe de altă parte, prima i-a dat acestuia din urmă cu titlul de împrumut suma de 16.000 CHF, cu obligația restituirii sumei în rate lunare pe o perioadă de zece ani. S-a mai prevăzut în contract că suma împrumutată se restituie creditoarei potrivit graficului de rambursare anexă la contractul de împrumut, grafic care prevede rata lunară cuprinzând rata de capital, dobânda și comision ce urmează a fi achitată pe perioada celor zece ani.
A pretins pârâtul reclamant că suma împrumutată de părți în cuantum de 16.000 CHF a fost afectată în întregime pentru realizarea lucrărilor de construire la imobilul proprietatea părților și prin urmare, chiar dacă nu s-a semnat și de către pârâta reconvențională contractul de credit din 02.03.2007, aceasta a consimțit la împrumutarea sumei și utilizarea în scopul susmenționat, astfel încât restituirea sumei împrumutate reprezintă o datorie comună a părților, prin prisma dispozițiilor art. 32 din Codul familiei.
În schimb reclamanta pârâtă a arătat cu privire la respectivul credit că nu a semnat contractul și nu a fost de acord cu luarea acestui împrumuta având în vedere că urma să fie contractat pentru amenajarea unui club ce funcționa cu firma IRISH P. SRL.
În ceea ce privește critica vizând natura împrumutului ca fiind propriu pârâtului-reclamant, instanța a constatat că aceasta este nefondată. În opinia instanței împrumutul respectiv constituie o datorie comună a soților, conform art. 32 din Codul familiei fiind contractat în vederea îmbunătățirii unui bun comun al părților. A fost o cheltuială făcută cu administrarea unui bun comun, în accepțiunea art. 32 lit. a din Codul familiei și în respectarea cerințelor care se desprind din acest text de lege, respectiv: să fie vorba de o „cheltuială de administrare”, în legătură cu un bun comun, să fie „făcută” cu administrarea bunurilor comune iar obligația să fie asumată prin act juridic de către un singur soț.
Cu martorul T. P. B. audiat de instanță(fila 269 dosar) pârâtul reclamant a probat că împrumutul a fost folosit și pentru plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu, martorul arătând că a realizat lucrări la garaj în februarie 2007 iar ulterior la terasa, la un zid de stabilizare și la alei, și că a existat o pauză între lucrări, întrucât părțile nu aveau bani, iar pârâtul reclamant aștepta să primească bani dintr-un credit.
În schimb reclamanta a declarat în răspunsul la interogatoriu că banii din credit nu au fost folosiți la imobil pentru că aceasta era finalizat anterior contractării creditului, aspect contrazis de înscrisul de la fila 101 dosar, din cuprinsul căruia rezultă că lucrările au fost finalizate doar în anul 2008.
Fiind vorba de un împrumut făcut pentru întreținerea bunului comun, actul prin care s-a creat obligația se consideră încheiat, din punct de vedere juridic, de către ambii soți, deși a fost efectiv încheiat numai de către unul dintre soți. Aceasta în virtutea dispozițiilor art. 35 din Codul Familiei, potrivit cărora „soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele” și oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț, adică în temeiul prezumției legale de mandat tacit reciproc între soți. Prin urmare, soțul care apare în actul încheiat cu privire la administrarea bunurilor comune figurează în nume propriu (art. 32 lit. a Cod. Fam.) și în numele celuilalt soț (art. 35 Cod. Fam. ).
În cauză nu s-a probat că reclamanta pârâtă s-ar fi opus la încheierea contractului de împrumut și că creditorul ar fi cunoscut, la contractare, această împotrivire numai în această situație datoria nu ar fi fost comună.
Mai mult, a constatat instanța că și în condițiile în care banii din credit ar fi fost obținuți pentru desfășurarea activității societăților administrate de părți ar fi fost tot o cheltuială acoperită de art. 32 lit.a din Codul familiei, însă cu privire la acest aspect pârâtul reclamant prin înscrisul de la filele 117-125 dosar, a dovedit că una din societăți a beneficiat în cursul anului 2007 mai precis în luna aprilie de un credit de 115.000 lei.
Pentru toate aceste motive considerând întemeiată cererea pârâtului reclamant, instanța a admis-o și a constatat datoria comună a părților în cuantum de_,42 CHF, reprezentând împrumut, dobândă și comision de administrare, rezultată din Contractul de credit de consum nr. 254RES_ din data de 02.03.2007 încheiat între S.C BANCPOST S.A, în calitate de creditor și pârâtul-reclamant reconvențional cu o cotă parte de ½ pentru fiecare din soți.
Pârâtul reclamant cu înscrisurile depuse la dosar la filele 156-160 a făcut dovada că după data despărțirii părților a achitat din creditul mai sus menționat suma de_,25 lei, reprezentând împrumut, dobânda și comision de administrare, astfel încât cu privire la această sumă pârâtul are un drept de creanță de ½ corespunzător cu cota parte din acesta stabilită de instanță, motiv pentru care va admite și cererea formulată în acest sens potrivit dispozitivului. iar reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 2109,00 lei.
În schimb în privința cererii pârâtului de constatare a datoriei comune a părților față de martorul C. I. în sumă de_ Euro, instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit că părțile datorează respectivului suma de 3000 Euro, singura probă solicitată a fi încuviințată în cauză cu privire la existența datoriei părților fiind constituită de mărturia acestuia, probă care a fost apreciată de către instanță ca fiind insuficientă în lipsa coroborării acesteia cu un alt mijloc de probă, pentru a se reține datoria comună a părților în cuantumul pretins de pârâtul reclamant.
Este adevărat că pârâta reclamantă a recunoscut că părțile au contract de la martor suma de_ EURO pentru achiziționarea bunului imobil din litigiu, însă tot aceasta a declarat că împrumutul a fost restituit martorului la data desfacerii căsătoriei, aspect care poate fi coroborat cu declarația martorului C. I., care a declarat în fața instanței că pârâtul a început să-i restituie din împrumut doar după finalizarea cel puțin la exterior a casei, finalizare care reține instanța că oricum a avut loc în timpul căsătoriei părților.
Părțile au beneficiat de ajutor public judiciar sub scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru și având în vedere că cererile acestora au fost admise, în parte, și că nu s-a dovedit că din neglijență acestea au pierdut procesul va dispune atât în privința sumei de 5829,60 lei pentru care reclamanta-pârâtă reconvențional a beneficiat de ajutor public judiciar, cât și privința sumei de 5878 lei pentru care pârâtul-reclamant reconvențional a beneficiat de ajutor public judiciar constând în scutirea de la plata taxei de timbru, ca acestea să rămână în sarcina statului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a reținut că, potrivit art. 274 Cod. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a reținut că potrivit art. 274 Cod proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Totodată potrivit dispozițiilor art. 276 din același cod, când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța a apreciat în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Reclamanta pârâtă a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în caz de opunere, iar pârâtul reclamant a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată.
Din înscrisurile depuse de către reclamanta pentru dovedirea cheltuielilor efectuate în cauză,a rezultat că reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată, în sumă totală de 1600 lei, constând în onorariu expert, pe când pârâtul a făcut dovada unor cheltuieli în cuantum total de 2500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, ținând cont că cererile părților au fost admise în parte, instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți, și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, până la până la concurența sumei mai mici, de 1.600 lei, suportată în cauză de reclamanta-pârâtă reconvențional, iar după compensare, să nu fie acordată pârâtului-reclamant vreo sumă cu titlu de cheltuieli de judecată, ținând cont că acesta nu a solicitat vreo sumă cu acest titlu după compensare și de principiul disponibilității.
Împotriva sentinței civile nr. 1659/26.02.2014, pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ / 2009, au formulat, în termenul prevăzut de art. 284 cod procedură civilă 1865 apel, ambele părți.
Prin apelul declarat apelanta-reclamantă-pârâtă reconvențional P. B. R. C. a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii civile formulate și precizate, în sensul de a se constata că sub durata căsătoriei reclamanta a dobândit în cotă de 1/1 parte complexul imobiliar situat în Baia Sprie .. 17, județul Maramureș, înscris în CF 409 Baia Sprie, sub nr. topo 872 nr. topo 873 constând în casă nefinisată și teren în suprafață de 965 mp; să se constate că părțile sub durata căsătoriei au adus îmbunătățiri la imobilul situat în Baia Sprie, .. 17, jud. Maramureș în cotă de 1/2 parte pentru fiecare; să se atribuie complexul imobiliar reclamantei dispunând înscrierea dreptului astfel dobândit în cartea funciară stabilind în același timp sultă ce urmează a fi achitată pârâtului, raportat la cota de ½ parte din investiții; să fie obligat pârâtul la plata contravalorii lipsei se folosință începând cu data de 6.11.2008 și până la reintrarea apelantei în posesia asupra imobilului, lipsa de posesie evaluată la nivelul sumei de 100 euro lunar, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivele de apel apelanta a arătat următoarele: părțile au fost căsătorie începând cu data de 6.07.2002, iar în baza sentinței civile nr. 6180/5.11.2008 pronunțată de Judecătoria Baia mare în dosarul nr._, rămasă definitivă prin neapelare s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți.
Sub durata căsătoriei părțile au dobândit complexul imobiliar situat în Baia Sprie, .. 17, jud. Maramureș înscris în CF nr. 409 Baia Sprie sub nr. top 872 nr. topo 873, constând în casă nefinisată și teren în suprafață de 965 mp în baza contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C. C. R. – Vâcla C. M. sub nr. 625 din 11.02.2004 de către reclamantă din banii proprii, proveniți din cedarea unei cote-părți din apartamentul proprietatea părinților săi (f.24).
Așa cum rezultă din contractul mai sus menționat, banii provin din transferarea dreptului de proprietate asupra apartamentului achiziționat de către P. V. care între timp s-a căsătorit cu mama apelantei, și care pentru cota de ½ i-a plătit suma de 10.000 euro sumă cu care a plătit contravaloarea imobilului. În condițiile în care suma de 10.000 euro reprezintă bani personali rezultați din înstrăinarea unui bun deținut anterior căsătoriei, sunt incidente dispozițiile art. 31 raportat la art. 30 din Codul Familiei.
La data achiziționării construcția se afla la nivelul nefinisat, finisajele fiind făcute de părți sub durata căsătoriei, condiții în care aceste investiții urmează a fi partajate în cota de ½ parte pentru fiecare.
Avându-se în vedere cota exclusivă de 1/1 din complexul imobiliar, apelanta solicită atribuirea acestuia în totalitate la reclamantă stabilind în sarcina acesteia sultă raportat la cota de ½ parte din investiții.
Cu privire la imobile apelanta a avut în vedere valoarea imobilului la data achiziționării la suma de 10.000 euro și a investițiilor ce se ridică la nivelul sumei de 30.000 -35.000 euro aspect confirmat de raportul de expertiză întocmit în cauză.
Apelanta arată că, în opinia sa, aceste afirmații au fost dovedite cu probele administrate, exemplificând cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului, depoziția martorului P. V..
În drept, apelanta indică dispozițiile art. 30 și art. 31 Codul familiei.
Apelanta indică în memoriul de apel decizii de speță considerate de către apelantă a fi relevante: decizia nr. 700/12.06.2011 a Curții de Apel Târgu M., practică judiciară rezumată și comentată în Dreptul nr. 2/1997 –pag 227, decizia nr. 2778/1997 a Tribunalului Suprem.
Apelanta, arată că, în conformitate cu art. 1175 cod civil 1865, proba cu înscrisuri sub semnătură privată este inadmisibilă în contra și peste conținutul înscrisului autentic.
Instanța nu a fost investită cu declararea unei simulații.
Actul sub semnătură privată opus actului autentic este anterior actului autentic. Actele sub semnătură privată nu sunt asumate de reclamantă, prin urmare consideră că nu-i pot fi opozabile.
Probele testimoniale sunt inadmisibile în contra și peste un înscris autentic sau pentru a dovedi acte juridice cu o valoare mai mare de 250 lei.
Apelanta apreciază inadmisibile tezele probaționale propuse de pârât, vizând existența unor datorii comune și contribuția proprie a pârâtului de 8000 euro despre care susține că ar fi plătit-o vânzătoarei M. M., invocând dispozițiile art. 1191 Cod civil 1864 și arătând că nu pot fi incidente dispozițiile art. 1198 Cod civil 1864.
Apelanta subliniază achiesarea pârâtului la solicitarea reclamantei de a i se atribui acesteia imobilul, făcând trimitere la răspunsul acestuia aflat la fila 64.
Sub aspectul petitului vizând lipsa de folosință a imobilului, apelanta arată că, în perioada următoare desfacerii căsătoriei, respectiv din 6.11.2008 și până în prezent nu a putut folosi complexul imobiliar, fiind nevoită să părăsească imobilul care îi aparține de drept pentru a evita escaladarea violențelor.
Cu privire la susținerile din cererea reconvențională, apelanta a arătat că, în ceea ce privește motocicleta, acest lucru a fost achiziționat din banii donați de mătușa sa din SUA și ca urmare, în opinia apelantei are calitatea exclusivă de bun propriu.
În ceea ce privește susținerile vizând sumele rezultate din răscumpărarea poliței de asigurare a pârâtului, acestea sunt doar apărări circumstanțiale, în aprecierea apelantei, aceasta arătând că, la rândul său, a beneficiat din polița proprie de asigurare în aceeași perioadă de peste 20.000 ron iar banii au fost folosiți la casă și nu pentru cumpărarea motocicletei.
Cu privire la contractul de credit comun din 2.03.2007, apelanta arată că nu a semnat acel contract și nu a fost de acord cu luarea acelui împrumut având în vedere că urma să fie contractat pentru investiții în amenajarea clubului Green P., ce funcționa cu firma ..
Apelanta contestă susținerile intimatului pârât cu privire la folosirea acestui credit exclusiv pentru lucrările la casă. Contestă afirmațiile martorului T. P., propus de pârât, vizând costul lucrărilor la casă.
În ceea ce privește împrumutul de la numitul C. I., apelanta arată că invocă dispozițiile art. 1198 Cod civil, inadmisibilitatea dovedirii unor acte juridice cu o valoare de peste 250 lei prin probe testimoniale.
Apelanta arată că persoana care a adus venituri în casă a fost apelanta, care, atât în calitate de administrator, cât și în calitate de angajat al Spitalului Județean Dr. C. O., a adus venituri constante familiei.
Pârâtul nu a avut niciodată un loc de muncă, iar activitățile sale sporadice au determinat venituri nesemnificative care nu au fost folosite în cadrul familiei, ci pentru plata diferitelor dobânzi cămătărești, ca urmare a diferitelor împrumuturi luate de la diverși cămătari – file 1-10 din dosarul Tribunalului.
Prin apelul declarat, apelantul-pârât reclamant reconvențional P. R. D. a solicitat, în principal, anularea sentinței civile nr. 1659/26.02.2014 – a Judecătoriei Baia M. și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În subsidiar, pârâtul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a dispozițiilor sentinței civile nr. 1659 din 26 februarie 2014 a Judecătoriei Baia M., în sensul: respingerii petitului având ca obiect constatarea că la achiziționarea bunului imobil intimata-reclamantă-pârâtă reconvențional a contribuit cu suma de_ lei, echivalentul sumei de 10.000 euro, ce constituie bunul propriu al intimatei-reclamante; respingerea petitului privind deducerea sumei de 10.000 euro din valoarea totală a masei bunurilor comune; schimbarea modalității de lichidare a comunității prin atribuirea în lotul și în proprietatea exclusivă a apelantului-reclamant reconvențional-pârât imobilul în natură teren, casă și garaj situate în Baia Sprie .. 17, județul Maramureș, identificat cu CF 409 nr. top. 872, nr. top. 873, compus din teren în suprafață de 965 m.p., casă parter + mansardă în suprafață construită de 195 m.p., și garaj în suprafață de 39,70 m.p. dobândit de părți cu titlu de drept cumpărare și construire în baza autorizației nr. 36/23.06.2004 emisă de Primăria Baia M., în valoare de 156.500 lei, și în lotul și proprietatea exclusivă a intimatei-pârâte reconvenționale-reclamante suma de 5.000 lei, contravaloarea bunului mobil, constând în motocicletă marca Suzuki înstrăinat de intimata-pârâtă reconvențional-reclamantă după desfacerea căsătoriei dintre părți, cu obligarea apelantului - reclamant reconvențional-pârât de a achita intimatei pârâte reconvențional reclamante cu titlu de sultă suma de bani calculată potrivit cotei de 1/2 a parte din masa bunurilor comune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în natură teren, casă și garaj situate în Baia Sprie .. 17, județul Maramureș, în CF 409 nr. top. 872, nr. top. 873, în favoarea apelantului-reclamant reconvențional - pârât, cu titlul de drept partaj și obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivele de apel apelantul a arătat următoarele: Sub aspectul principal, în aprecierea apelantului, instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ,fiind incident motivul de anulare prevăzut de dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin.6 Cod procedură civilă „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Instanța a fost investită cu cererea formulată de reclamantă de a constata că imobilul are caracter de bun propriu în baza art.31 lit.f din Codul familiei, fiind dobândit sub durata căsătoriei, însă prețul s-a achitat din bani proprii proveniți din vânzarea unei cote părți din apartamentul proprietatea părinților reclamantei.
Judecătoria Baia M. a constatat că imobilul are caracterul de bun comun, prezumția de comunitate nu are caracter absolut numai relativ, putând fi răsturnată dacă se dovedește că bunul este propriu și intră în categoria excepțiilor prevăzute de art. 31 din Codul familiei.
Prima instanță implicit respinge cererea reclamantei de constatare că imobilul are caracter de bun propriu, stabilind caracterul de bun comun, însă, fără a fi investită cu vreo cerere de constatare a dreptului de creanță având ca obiect includerea în prețul de cumpărare al imobilului a sumei de 10.000 euro- bun propriu al reclamantei cu consecința excluderii creanței din masa partajabilă, prima instanță nesocotește dispozițiile art 129 Cod procedură civilă și acordă reclamantei ceea ce nu a cerut.
Judecătoria Baia M. nu aplică același tratament egal părților, în opinia apelantului-pârât. In pofida faptului că nu a fost investită cu constatarea dreptului de creanță în favoarea reclamantei având ca obiect contribuția cu bani proprii în sumă de 10.000 euro la achitarea prețului imobilului, deși prin întâmpinare pârâtul învederează faptul că la rândul său are un drept de creanță având ca obiect contribuția cu bani proprii în sumă de 15.000 euro la achitarea prețului imobilului, reține dovedită pretenția pârâtului, însă prima instanță apreciază că nu a fost investită cu o atare cerere.
Nicio parte nu a învestit instanța cu constatarea unui drept de creanță având ca obiect contravaloarea sumei de bani proprii achitate în contul prețului imobilului - bun comun din litigiu -prima instanță dispune recunoașterea dreptului de creanță în favoarea reclamantei și nesocotește pretenția formulată de pârât, aplicând în situații identice tratamente juridice diferite părților.
Prin întâmpinarea formulată apelantul-reclamant reconvențional-pârât a arătat faptul că ambii foști soți au deținut sume de bani provenite din vânzarea unor imobile - bunuri proprii ale fiecăruia, deținute anterior încheierii căsătoriei, sume de bani afectate cumpărării și edificării imobilului bun comun.
Astfel reclamanta a afectat suma de 10.000 euro - primită de la mama acesteia - iar pârâtul-reclamant reconvențional a afectat suma de 15.000 euro - ca urmare a înstrăinării imobilului în natură apartament situat în Baia M. ..l2A/10, județul Maramureș, înscris în CF_/10 Baia M., bun propriu al reclamantului reconvențional dobândit înainte de încheierea căsătoriei și înstrăinat în timpul căsătoriei.
Reclamanta -pârâtă reconvențional prin răspunsul dat la interogatoriu, a recunoscut calitatea de bun propriu a pârâtului asupra imobilului situat în Baia M., ./10, județul Maramureș menționând însă că banii obținuți din vânzarea acestuia nu au fost folosiți la edificarea construcției bun comun, ci pentru plata unor datorii ale societății comerciale deținute de pârâtul reclamant reconvențional, fără însă a dovedi acest aspect.
Reținând acest aspect, respectiv întrucât sumele de bani deținute de foștii soți cu titlu de bun propriu erau sensibil egale, mai mult, apelantul fiind cel care a deținut o sumă mai mare ca urmare a înstrăinării unui imobil -bun propriu, finalitatea acestui fapt era reținerea contribuției egale a soților în dobândirea bunului comun, motiv pentru care apreciază că nu s-a impus o cerere în acest sens.
Dar întrucât instanța a apreciat că se impunea a fi solicitată constatarea acestei valori proprii a reclamantului ca fiind inclusă în valoarea imobilului, avea obligația de a pune în discuția părților natura juridică a respectivei întâmpinări și de a-i da calificarea juridică adecvată, în aplicarea dispozițiilor art. 84 Cod procedură civilă, reținând că în mod cert prin respectiva solicitare pârâtul-reclamant reconvențional a avut pretenții în legătură cu cererea reclamantei -reconvențional pârâte.
Nu se poate aprecia în opinia apelantului că pârâtul-reclamant reconvențional doar s-a apărat față de acțiunea reclamantei-pârâte reconvenționale, pretenția fiind clară sub aspectul reținerii că pârâtul - reclamant reconvențional a deținut un imobil- bun propriu- dobândit anterior căsătoriei și înstrăinat în timpul căsătoriei, prețul încasat fiind afectat edificării construcției bun comun. Aceste aspecte au rezultat neechivoc din probele administrate.
Din această perspectivă raționamentul primei instanțe este eronat din perspectiva nesoluționării cererilor inserate în întâmpinare, iar nu prin cererea reconvențională, cât timp, procedural, conținutul, iar nu titulatura cererii, este cel care argumentează încadrarea juridică.
In raport de aceste considerente apelantul apreciază că se impune în temeiul prevederilor art. 297 alin.1 teza I, anularea hotărârii primei instanțe și
trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât nu s-a cercetat
fondul cererii formulate.
În ceea ce privește petitul subsidiar, apelantul a învederat următoarele: prima instanță a reținut în mod corect calitatea de bun comun al imobilului situat în Baia Sprie, .. 17, județul Maramureș, înscris în CF 409 Baia Sprie constând în casă și teren în suprafață de 965 m.p. la achitarea acestui imobil reclamanta a contribuit cu suma de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o de la mama acesteia, dar în aceeași măsură și apelantul -reclamant reconvențional a înstrăinat un imobil - bun propriu cu suma de 15.000 euro, aspect dovedit cu prisosință de probele administrate în cauză. Astfel prin contractul de vânzare cumpărare purtând încheiere de autentificare nr. 993/16 martie 2004, încheiat între P. J. D. (sora reclamantului reconvențional) în calitate de vânzătoare și apelantul-reclamant reconvențional și intimata-pârâta reconvențională în calitate de cumpărători, prima a vândut secunzilor dreptul de proprietate asupra imobilul în natură apartament compus din două camere și dependințe situat în Baia M., ./10, județul Maramureș, înscris în CF_/10 Baia M., cu prețul de 20.000 Euro. ( avans 5000 euro+ diferență de 15.000 Euro). Diferența de preț de 15.000 Euro s-a achitat din creditul acordat cumpărătorilor de către Banca Română Comercială Sucursala Baia M. conform contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. 272/16.03.2004.
Intimata-pârâtă reconvențională prin răspunsul dat la interogatoriul formulat la întrebările cu nr.5, 6 și 7, a recunoscut calitatea de bun propriu a pârâtului asupra imobilului situat în Baia M., ./10, județul Maramureș menționând însă că banii obținuți din vânzarea acestuia nu au fost folosiți la edificarea construcției bun comun, ci pentru plata unor datorii ale societății comerciale deținute de pârâtul reclamant reconvențional, fără însă a dovedi acest aspect.
Afirmațiile intimatei-pârâtă reconvențional-reclamante au fost infirmate de înscrisurile depuse de către apelant care a dovedit cu prisosință faptul că pe de o parte la data contractării creditului în sumă de 15.000 euro, pârâtul nu a deținut nicio societate comercială iar pe de altă parte pentru societățile comerciale în care a avut calitatea de administrator apelantul sau intimata au fost finanțate prin contractarea de credite sau linii de investiții fiind garantate cu imobilul proprietatea părinților apelantului-reclamantului reconvențional-pârât.
Raportat la momentul încheierii tranzacției prin care părțile au încasat suma de 15.000 euro acesta se situează în timp imediat după cumpărarea imobilului supus partajului și totodată anterior emiterii autorizației ce construire nr. 36 din 23.06.2004 eliberată de Primăria orașului Baia Sprie în baza căruia foștii soți au executat lucrările de construire, extindere și mansardare locuință și garaj, construcția fiind finalizată la data de 22.02.2008, astfel că se poate deduce faptul că părțile aveau nevoie de bani pentru edificarea construcției, și care a fost destinația acestei sume de 15.000 euro.
Sub aspectul modalității de partajare a bunurilor comune apelantul arată că soluția pronunțată de prima instanță prin atribuirea în lotul și proprietatea exclusivă a imobilului situat în Baia Sprie, .. 17, județul Maramureș în favoarea intimatei-pârâtă reconvențional-reclamantă pe considerentul că prin sentința de divorț minorul părților a fost încredințat mamei reclamante, iar în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit că reclamanta pârâtă deține o altă locuință unde ar putea locui împreună cu minorul, ci din contră aceștia ar locui cu chirie de la divorț și până în prezent nesocotește dispozițiile 673 indice 9 din Codul de procedură civilă.
Cu toate că în considerente prima instanță reține că în cauză părțile au cote egale din bun, nu au alte bunuri imobile în proprietate, nu au adus îmbunătățiri sau modificări locuinței cu resurse financiare proprii, urmând ca instanța să aibă în vedere dintre celelalte criterii identificate de practica judecătorească privind faptul achitării reale a sultei, faptul folosirii imobilului de la data despărțirii în fapt a părților și cel legat de necesitatea ocrotirii interesului superior al minorului.
Cu toate că apelantul-pârâtul reconvențional a dovedit posibilitatea reală de achitare a sultei și faptul că a folosit imobilul de la data despărțirii în fapt, intimata -pârâtă reconvențional părăsind imobilul a doua zi după pronunțarea sentinței de divorț, desesizându-se voluntar de beneficiul folosinței imobilului-bun comun, instanța ignoră aceste criterii apreciind că criteriul interesului superior al minorului într-un proces de partaj bunuri comune, primează față de celelalte criterii identificate în pactica judecătorească.
In susținerea cererii de atribuire a imobilului - bun comun- în lotul și proprietatea exclusivă a apelantului-pârât reconvențional apelantul solicită a se reține și următoarele aspecte: apelantul reclamant reconvențional a făcut dovada posibilității achitării reale a sultei, soția acestuia deținând în proprietate un imobil- apartament în Baia M. - bun propriu- pe care este dispusă să-1 înstrăineze în schimbul cotei de 1/2 a parte din imobilul bun comun al părților, -a se vedea CF_/18 Baia M. anexat; apelantul locuiește împreună cu soția și cele două minore în imobilul bun comun; apelantul și implicit minorele rezultate din căsătoria subsecventă au domiciliul legal stabilit la adresa din Baia Sprie .. 17, județul Maramureș; minorele rezultate din căsătoria subsecventă a apelantului sunt înscrise și frecventează grădinița din Baia Sprie - localitatea în care este situat imobilul;
-locul de muncă al soției apelantului este în localitatea Baia Sprie. În schimb locul de muncă al intimatei este situat în Baia M. iar minorul rezultat din căsătoria părților este înscris în clasa a III a la Școala N. S. din Baia M..
Potrivit anchetei sociale efectuate la domiciliul intimatei-pârâte reconvențional-reclamante în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar aflată la fila 319, Voi II din dosar - se reține că reclamanta locuiește într-un apartament cu trei camere situat în Baia M. ./13 situat într-un complex rezidențial proprietatea nașilor familiei, cu cei doi copii minori, minorul rezultat din căsătoria părților și minora rezultată dintr-o relație de concubinaj, după desfacerea căsătoriei, chiria aferentă acestui spațiu de locuit este de 800 lei dar se va achita doar după efectuarea partajului.
Unul dintre criteriile expres prevăzute de dispozițiile art. 673 ind 9 cod procedură civilă este domiciliul și ocupația părților, criterii ce pot fi reținute în favoarea apelantului-reclamant reconvențional.
În drept se invocă art. 129, art. 297, art. 292, art. 296, art. 274 Cod procedură civilă.
Apelantul pârât reclamant reconvențional a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de către apelanta-reclamantă pârâtă reconvențional solicitând respingerea acestui apel ca nefondat, cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecată în apel – file 38-44 din dosarul tribunalului.
Apelanta-reclamantă a depus la dosar întâmpinare la cererea de apel formulată de apelantul-intimat – file 47-63, reiterând în esență susținerile din memoriul de apel.
Cererile de apel sunt legal timbrate, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Prealabil soluționării apelurilor, în acord cu dispozițiile art. 295 alin. 2 coroborat cu art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, instanța de apel a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii: M. M. A. – fila 103, N. L. I. – fila 119, propuși de către apelantă și D. S. – fila 120 și T. P. – fila 121, propuși de către apelant.
Părțile au depus la dosar și concluzii scrise, note de ședință.
Analizând sentința civilă nr. 1659/26.02.2014, pronunțată de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ / 2009, pe baza motivelor de apel formulate prin cele două cereri de apel și în considerarea dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul reține următoarele:
Părțile au fost căsătorite începând cu data de 6.07.2002, iar în baza sentinței civile nr. 6180/5.11.2008, pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosar nr._, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți.
Apelanta-reclamantă susține că a avut o contribuție de 1/1 la dobândirea complexului imobiliar din Baia Sprie .. 17 și solicită atribuirea către reclamantă a complexului imobiliar casă și teren. Reclamanta solicită de asemenea despăgubiri pentru lipsa de folosință a complexului imobiliar, în valoare de 100 euro/lună, începând cu data de 6.11.2008 și până la data intrării în posesie de către reclamantă în mod efectiv asupra imobilului.
Apelantul solicită în principal anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În subsidiar, apelantul solicită schimbarea în parte a sentinței, respingerea petitului având ca obiect constatarea că la achiziționarea imobilului apelanta a contribuit cu suma de 45.144 lei, ce constituie bunul său propriu, respingerea petitului privind deducerea sumei de 10.000 euro din valoarea totală a masei bunurilor comune, schimbarea modalității de lichidare a comunității de bunuri prin atribuirea în lotul și în proprietatea exclusivă a apelantului a complexului imobiliar situat în Baia Sprie, .. 17 și în lotul apelantei a sumei de 5000 lei contravaloarea motocicletei Suzuki și înscrierea dreptului de proprietate asupra complexului imobiliar în cartea funciară în favoarea apelantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, ansamblul materialului probator administrat, coroborat cu susținerile părților, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că, în cauză susținerile potrivit cărora ar fi incidente dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă 1865 nu sunt întemeiate.
Art. 297 cod procedură civilă 1865, în forma în vigoare în momentul introducerii acțiunii avea următorul conținut: În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe (alin. 1).
Dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria competență. În acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare.
Examinând cuprinsul sentinței atacate, actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că niciuna dintre ipotezele avute în vedere de art. 297 nu se regăsește în speță. Prima instanță a soluționat cauza pe fond în condiții de procedură legal îndeplinită, prima instanță s-a declarat în mod legal competentă să judece pricina iar în cauză nu s-a evidențiat niciun motiv de nulitate dintre cele avute în vedere de art. 297 alin. 2 cod procedură civilă 1865. Prin urmare sunt neîntemeiate motivele de apel vizând trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește motivele de apel care tind la schimbarea hotărârii, sunt de reținut următoarele considerente:
Prin ambele memorii de apel, apelanții reiterează în esență susținerile avute în fața prime instanțe, nemulțumirile acestora vizând în esență faptul că prima instanță nu a împărtășit susținerile apelanților de maniera în care acestea au fost expuse.
Se critică prin ambele memorii de apel aprecierea eronată în opinia apelanților, a materialului probator administrat și se analizează probele procedându-se la prezentarea trunchiată a unor depoziții de martori.
În mod eronat susține apelantul că prima instanță nu ar fi aplicat același tratament părților și că nu ar fi soluționat toate capetele de cerere formulate de părți.
Din examinarea întregului material probator administrat, coroborat cu susținerile părților, analizând criticile aduse prin cele două cereri de apel, tribunalul constată că starea de fapt reținută de către prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, criticile formulate prin ambele memorii de apel fiind neîntemeiate.
În ceea ce privește cota de contribuție a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, sunt de reținut următoarele aspecte: Pentru stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune sunt admisibile toate mijloacele de probă, inclusiv proba cu martori și prezumțiile.
Aportul soților la achiziționarea bunurilor comune poate fi dovedit cu orice mijloace de probă, inclusiv cu proba cu martori și prezumții, indiferent de vreo mențiune în actul de achiziție a bunurilor.
Ajutorul dat de părinți la cumpărarea unui bun sau la realizarea, construirea sa, se prezumă că a fost dat în favoarea copilului lor, ceea ce reprezintă un aport al acestuia la achiziționarea bunurilor comune, ce trebuie avut în vedere la stabilirea cotei de contribuție.
Bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei constituie patrimoniul comun al acestora și, prin natura lui implică dreptul de proprietate în devălmășie fără o determinare de la început a unei anumite cote pentru fiecare.
În lipsa unor probe concludente, pertinente și utile privind aportul mai mare al unuia dintre soți, operează prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor comune.
Contribuția soților la constituirea patrimoniului comun se stabilește în raport cu veniturile din muncă cu care fiecare soț a participat efectiv la dobândirea bunurilor comune.
Diminuarea acestor venituri, ca urmare a acoperirii unor datorii personale de către unul din soți sau prin efectuarea unor cheltuieli în interes personal și nu al comunității de bunuri, este de natură să afecteze cota soțului respectiv asupra comunității de bunuri.
Pe de altă parte, același efect determinant în stabilirea cotelor soților, îl are și activitatea desfășurată de fiecare în gospodărie, în cadrul menajului, respectiv al activităților lucrative inițiate de către unul sau ambii soți, motivat de faptul că, asemenea activitate duce la realizarea unor economii sau la reducerea cheltuielilor gospodărești și deci, constituie, indirect, o contribuție la dobândirea bunurilor, astfel cum s-a arătat în jurisprudența instanței noastre supreme.
Potrivit art. 30 și următoarele din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soți sunt bunuri comune, de la data dobândirii lor, care la desfacerea căsătoriei se împart conform învoielii lor sau, în caz contrar prin hotărâre judecătorească, potrivit cu partea de contribuție a fiecăruia, fiind de principiu că aportul soților la dobândirea bunurilor comune se stabilește în raport cu veniturile din munca prestată în scopul realizării sarcinilor comune ale căsătoriei și în funcție de munca depusă în gospodărie și pentru creșterea copiilor acolo unde ei există.
Dacă un soț contribuie numai cu o parte din veniturile sale din muncă la dobândirea bunurilor comune, cota lui la aceste bunuri se determină potrivit acestei părți din veniturile sale afectate în acest scop, fără a se putea considera că cealaltă parte, a veniturilor din muncă, ce a fost cheltuită de acel soț, în scopuri personale se include în masa bunurilor comune.
Dreptul de proprietate in codevălmășie al soților se consideră asupra totalității bunurilor comune, soții neavând stabilit de la început dreptul asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din acestea. Așa fiind, cu ocazia împărțelii bunurilor, cotele de proprietate se vor stabili asupra universalității acestora și nu pentru fiecare bun în parte ori categorie de bunuri mobile sau imobile.
Unicitatea sub care se prezintă această universalitate juridică, privită ca o masă de drepturi și obligații, face ca în mod corelativ, la încetarea stării de comunitate, împărțeala să se realizeze, de asemenea, prin unicitate de cote, stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică prin diferențierea cotelor în raport cu categoriile de bunuri.
Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie să fie înțeleasă nu numai sub forma activităților direct producătoare de venituri, ci și din munca depusă de ambii soți în timpul căsătoriei, în cadrul activităților desfășurate de cei doi soți, realizarea de economii sau reducerea cheltuielilor gospodărești, întrucât și aceste activități constituie în mod indirect, o contribuție la dobândirea masei bunurilor comune.
Ceea ce face obiectul partajului îl reprezintă bunurile comune ale soților în integritatea lor, inclusiv economiile de care dispune unul din soți în timpul căsătoriei.
Dreptul de proprietate în codevălmășie al soților se consideră asupra totalității bunurilor comune, soții neavând stabilit de la început dreptul asupra anumitor categorii de bunuri sau asupra anumitor cote din acestea.
În procesul de partaj, părțile au o dublă calitate de reclamanți și pârâți, partajul fiind un judicium duplex.
În speță, la dosar au fost depuse în fotocopie, cărțile de muncă ale părților. Aceste înscrisuri trebuie coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate, din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultând că soții, sub durata căsătoriei, au realizat și alte venituri decât cele înscrise în cartea de muncă.
Trebuie reținut că, în stabilirea cotei de contribuție a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor comune, cu ocazia partajului judiciar, nu se poate realiza un simplu calcul matematic din care să rezulte o cotă direct proporțională de contribuție cu veniturile din cartea de muncă, ci se analizează conduita fiecărui soț în ansamblul său și modul în care fiecare dintre soți își îndeplinea datoria de a contribui la întreținerea familiei.
Potrivit art. 30 alin. 1 și 3 din codul familiei, aplicabil speței prin raportare la data divorțului părților, bunurile dobândite în timpul căsătoriei la oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților.
Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
Cu privire la solicitarea reclamantei pârâte de constatare că imobilul situat în Baia Sprie, ..17, jud. Maramureș compus din casă de locuit nefinisată și teren în suprafață de 965 m.p., înscris în C.F. nr.409 Baia Sprie, identificat prin nr. topo 872 și 873 este bun propriu al acesteia, din analiza probatoriului administrat, instanța reține că este neîntemeiată.
Într-adevăr, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare a imobilului mai sus descris autentificat de BNP C. C. R.-V. C. M. sub nr. 625 la data de 11 februarie 2004 se menționează că prețul imobilului se achită în întregime în urma vânzării de către reclamanta pârâtă a cotei de ½ parte dintr-un alt imobil vândut bunul său propriu dobândit înaintea căsătoriei.
Cu toate acestea în finalul contractului reclamanta-pârâtă nu solicită înscrierea în cartea funciară a respectivului imobil ca bunul său propriu, cum ar fi fost firesc dacă acesta era dobândit în întregime cu aportul său propriu, ci ca bun comun, arătând că este căsătorită cu pârâtul reclamant.
Din întreg probatoriul administrat a rezultat însă că bunul imobil respectiv a fost achiziționat în realitate cu suma de 19.000 EURO, reclamanta pârâtă însăși recunoscând prin răspunsul la una din întrebările interogatoriului acesteia, fila 230 dosar, că prețul imobilului a fost în realitate de_ EURO, suma de 10.000 EURO fiind banii săi proprii iar suma de 9000 bani comuni, în același sens fiind mărturia persoanei de la care imobilul a fost cumpărat, M. M., care cu ocazia ascultării sale în calitate de martor(fila 236 dosar) a declarat că prețul imobilului a fost de_ EURO, din care s-a achitat un avans de 3000 EURO, iar diferența a fosta achitată integral la data încheierii actului autentic și a numitului Hidecuti V. C. care a declarat că imobilul a fost achiziționat cu_-_ Euro.
Reclamanta pârâtă s-a apărat cu privire la acest aspect arătând că este inadmisibil a se dovedi cu înscrisuri sub semnătură privată în contra și peste conținutul înscrisului autentic, însă reclamanta însăși a recunoscut în fața instanței că prețul plătit de către părți pentru imobilul din litigiul a fost mai mare decât cel consemnat în conținutul actului autentic.
Înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind necesară înscrierea în fals) în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile lui simțuri, celelalte mențiuni(mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător, valabilitatea consimțământului exprimat de părți în fața agentului etc.) sau a cuantumului prețului cum este cazul în speță făcând dovadă până la proba contrară, probă contrară care s-a făcut în cauză.
Faptul că din suma de_ EURO, plătită de soți pentru achiziționarea imobilului, suma de_ EURO a constituit-o bunul propriu al reclamantei pârâte nu a fost contestat de părți, primirea de către reclamanta-pârâtă a unei astfel de sume reieșind din declarația martorului P. V.(fila 26 dosar) care a arătat că i-a dat reclamantei-pârâte suma de_ Euro, pentru cota parte ce i se cuvenea acesteia dintr-un imobil deținut de aceasta în coproprietate.
Soții au două categorii de bunuri, și anume comune și proprii. Cele comune constituie regula, iar bunurile proprii există numai în cazurile prevăzute de art. 31 din Codul familiei. Prin derogare de la regula ca bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, art. 31 din Codul familiei prevede ca anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 31 lit.f Cod. fam. bunul dobândit devine propriu în temeiul subrogației reale cu titlu universal în situația bunului dobândit în timpul căsătoriei atunci când prețul este achitat de către soț cu bani proprii, proveniți din vânzarea unui bun propriu al acestuia. Așadar, valoarea bunului propriu (suma de bani provenită din vânzarea unui bun propriu cum este cazul în speță și încorporata într-un bun cumpărat în timpul căsătoriei își păstrează caracterul de bun propriu.
Prin prevederea respectivă se evită confuziunea dintre grupa bunurilor proprii și aceea a bunurilor comune, făcându-se aplicarea subrogației reale cu titlu universal la celelalte categorii de bunuri enumerate în același text.
Desigur enumerarea articolului 31 lit.f Cod. fam. nu are caracter exhaustiv, subrogația putând fi și parțială, așa cum este cazul în speță, când bunul a fost dobândit, în parte, cu valorii proprii ale reclamantei pârâte și, în parte, cu valori comune. Cum în cauză valorile sunt apropiat egale neputând fi aplicată regula potrivit căreia că accesoriul urmează soarta principalului, instanța în mod corect a reținut ținând cont de regula instituită la art.30 din Codul Familiei și de faptul că ulterior imobilului i-au fost efectuate îmbunătățiri care i-au sporit valoarea, să aprecieze că imobilul respectiv este un bun comun al soților, în care este inclusă și o valoarea proprie a reclamantei-pârâte, analizând apărările și cererile formulate, partajul fiind un judicium duplex.
Așa cum s-a arătat, în cazul dobândirii unui bun parțial cu mijloace proprii și parțial cu mijloace comune, în dreptul român se apreciază bunul va fi propriu în măsura corespunzătoare valorii proprii încorporate, iar ceea ce excede acestei contribuții intră în comunitatea de bunuri.
Conservarea valorii este astfel asigurată prin ideea menținerii drepturilor, fără a fi necesar ca toate elementele acestora să fie conservate, fiind suficientă păstrarea caracterelor apte să afecteze bunul nou destinației care se dorește a fi perpetuată.
Pârâtul reclamant deși a propus administrarea de probe cu privire la faptul deținerii unui bun anterior căsătoriei pe numele surorii acestuia, și care ulterior a fost achiziționat prin credit bancar, fără plata vreunei sume de bani către vânzător, iar creditul a fost folosit în amenajarea imobilului în litigiu, nu a solicitat la fel ca și reclamanta-pârâtă să se rețină că în bunul comun este inclusă și o valoarea proprie a sa.
Pârâtul-reclamant prin întreaga sa argumentație cu privire la această situație de fapt, a urmărit să se rețină caracterul de bun comun al imobilului în întregime, cu excluderea valorii proprii a reclamantei-pârâte, lucru care nu este posibil, în condițiile în care s-a probat de către reclamanta pârâtă o astfel de valoare proprie și o cotă de contribuție a acestuia la dobândirea bunurilor comune de 50%, aspect care însă nu a fost negat de reclamanta-pârâtă.
Instanța a apreciat că în lipsa unei solicitări a pârâtului reclamant în sensul reținerii unei valorii proprii în dobândirea și amenajarea bunului imobil din litigiu este de prisos să analizeze probațiunea administrată în acest sens de către acesta, probațiune care tindea până la urmă să dovedească doar caracterul de bun propriu și nu de bun comun asupra unui apartament dobândit de soți în timpul căsătorie, bun care nu face însă obiectul analizei instanței, nefiind inclus în masa bunurilor propuse a fi partajate.
În mod corect a reținut prima instanță că pârâtul reclamant nu a făcut dovada pe de o parte că banii obținuți din creditul contractat cu BCR pentru achiziționarea apartamentului din Baia M., ./12 le-ar fi revenit acestora, printr-un probatoriu adecvat, existând doar supoziții ale martorilor în acest sens, iar pe de o altă parte că aceștia ar fi fost folosiți pentru renovarea imobilului achiziționat, reclamanta pârâtă negând acest lucru prin răspunsurile la interogatoriu, arătând că banii au fost folosiți pentru plata datoriilor la stat pe care le avea firma administrată de pârâtul reclamant.
Ulterior, imobilului situat în Baia Sprie, ..17, jud. Maramureș achiziționat de părți, părțile i-au adus numeroase îmbunătățiri, iar în vederea determinării valorii de circulație al acestuia s-a efectuat expertiză în specialitatea construcții și evaluări imobiliare, valoarea de piață stabilită de către expert tehnic judiciar A. I. prin raportul de expertiză tehnică întocmit fiind de 156.500 lei.
Martorii audiați în apel nu au adus elemente de natură să contrazică stare de fapt ce a rezultat din analiza ansamblului materialului probator administrat în fața primei instanțe.
Martora M. M. A., propusă de apelantă a arătat că apelanta a părăsit domiciliul conjugal datorită certurilor cu pârâtul, după ce s-a pronunțat divorțul părților.
Martora M. M. A. a arătat că părțile nu pot locui în acea casă, respectiv în imobil nu pot locuit două familii, ca urmare a relațiilor conflictuale existente – fila 103.
Martora Năpradean L. I., propusă de apelantă a arătat că părțile sunt nașii săi de căsătorie și erau prieteni de familie. Are cunoștință de achiziționarea unui complex imobiliar în Baia Sprie de familia B., își amintește că în anul 2003 a fost cumpărat acest complex imobiliar. Își amintește că era vorba de o casă veche pe care părțile au modernizat-o. Crede că în anul 2005 au început părțile lucrările de modernizare a complexului imobiliar. In anul 2004 mergeau acolo la picnicuri și își amintește că apelanta era însărcinată. In 2004 nu erau începute lucrările de modernizare. Știe că în anul 2006 părțile locuiau acolo pentru că au ținut ziua de 2 ani a fiului lor acolo și erau deja mutați acolo. Știe că în 2007 încă nu era intabulată casă în forma nouă. Își amintește că în 2007 nu era intabulată pentru că au existat discuții la care a asistat privind contractarea unui credit garantat cu ipotecă pe această casă, adică se avea în vedere această garanție dar, casa nu era întabulată. Știe că apelantul pârât a contractat un credit de nevoi personale tot prin anii 2007-2008. De asemenea știe că a mai contractat un credit pe firma Cuba Bar pe care o aveau atunci. A luat la cunoștință despre aceste credite pentru că lucra la banca la care s-au contractat de pârât credite. A avut discuții personale despre creditul de nevoi personale în franci elvețieni cu apelantul pârât. Își amintește că apelantul pârât voia să deschidă o nouă afacere și pentru aceasta vroia creditul. Crede că noua afacere, respectiv clubul Irish P. s-a deschis în 2008. Creditul de nevoi personale a fost semnat de apelantul pârât. De administrarea acestei firme Irish P. s-a ocupat apelantul pârât. Are cunoștință că mama apelantei a mai luat un credit ca să ajute părțile să demareze afacerea cu Irish P.. Arată că în perioada 2005 sau 2004 până în 2007, nu-și amintește când s-a deschis, a lucrat pentru părți în Cuba Bar. Nu a auzit ca în acea perioadă să se fi contractat credite pentru Cuba Bar. Din discuțiile cu părțile știe că acel credit de 16 mii franci a fost contractat pentru demararea afacerii cu Irish P.. Nu-și amintește exact luna, dar știe că prin anul 2007-2008 societatea Cuba Bar a contractat un credit pentru plăți furnizori, necesar capital. Își amintește că apelanta era administrator la Cuba Bar și creditul a fost garantat cu apartamentul părinților apelantului pârât. Acest credit a fost plătit o perioadă din încasările societății Cuba Bar. Știe că apartamentul aparținând părinților apelantului pârât a fost supus executării silite, dar nu știe dacă s-a vândut în final. Martora afirmă că apelanta a avut cunoștință de creditul de 16.000 franci dar nu știe dacă și-a dat acordul. Martora afirmă că în perioada 2003-2006 în care s-a realizat construcția, veniturile părților proveneau din afacerea pe care o aveau și care în cea mai mare parte era administrată de dl. P. – fila 119 dosar apel.
Martorul D. S. a arătat că: în perioada 2004-2009 a lucrat ca voluntar în cluburile Cuba Bar și Blugin. Nu cunoaște veniturile părților pe durata căsătoriei părților. Știe că apelantul pârât a avut un apartament care s-a vândut la finalizarea casei, sau în timpul finalizării lucrărilor. Știe că apartamentul de pe . bun propriu al apelantului pârât. Știe că prețul de pe acel apartament a fost folosit pentru complexul imobiliar. Știe că părțile s-au mutat în casă înainte de a se termina curtea casei. Știe că banii din credit s-au folosit la terminarea casei. Știe că s-a amenajat un spațiu unde a lucrat, se numește Green P., dar firma se numește Irish P.. In anul 2007 în acel spațiu a lucrat mult pe durata iernii iar deschiderea oficială a clubului a fost în luna august 2007. Știe că lucrările la spațiu la care a făcut referire au fost achitate dintr-un credit mai mare. Își amintește aceasta deoarece în timp ce lucra la amenajarea acestui club, dintr-o dată lucrările s-au executat mai repede și a aflat că aceasta se datorează unui credit. Crede că prin anul 2006 a văzut garajul la drum. Știe că ulterior mutării în casă au fost realizate și pavajele și anumite garduri. Nu știe din ce bani au fost realizate aceste lucrări. Știe că în anul 2009 toamna, apelanta a părăsit domiciliul conjugal și din auzite a aflat că aceasta s-ar datorat unei relații extraconjugale a apelantei, care data din timpul căsătoriei. A arătat că nu a asistat la niciun incident între părți. A aflat din grupul de prieteni de la discotecă și de la apelantul pârât. Nu era un obișnuit al casei dar mergea la ei o dată pe săptămână. Arată că mergea acasă
săptămânal la părți când acolo locuia apelanta reclamantă. Ulterior nu a
mai lucrat la clubul respectiv din anul 2009. Nu știe când s-a vândut
apartamentul la care a făcut referire doar știe că s-a vândut. Arată că a
ajutat părțile atunci când s-au mutat. Nu știe dacă atunci când s-au mutat în
casă era vândut sau nu apartamentul.
Martorul T. P. P. a arătat că a fost nașul de cununie al părților. Știe că în perioada anului 2009 atunci când apelantul pârât a aflat că apelanta
reclamantă are o relație extraconjugală, aceasta a părăsit domiciliul
conjugal. Aceasta s-a întâmplat înainte de divorțul părților. Nu are
cunoștință ca apelantul pârât să fi exercitat vreo violență față de apelanta
reclamantă. Nu știe exact când a plecat apelanta reclamantă, dar știe că
după o perioadă, apelantul pârât s-a recăsătorit și, cu noua soție a locuit pe
. Baia Sprie. Știe că în acest moment apelantul pârât
locuiește cu noua soție în imobilul din Baia Sprie. Nu știe exact când s-au
mutat, crede că prin 2011 sau 2012. Nu-și amintește ca apelanta reclamantă
să i se fi plâns că nu poate intra în imobilul din Baia Sprie.
În ceea ce privește motocicleta Suzuki: Pârâtul reclamant a solicitat introducerea la masa bunurilor de împărțit și a motocicletei marca Suzuki, ._, nr. de identificare GK75B100788, având o valoare actuală de 5.000 lei, dobândită de părți prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.03.2008, în timpul căsătoriei acestora.
Reclamanta-pârâta s-a opus introducerii bunului respectiv în masa bunurilor de împărțit, arătând că aceasta constituie bunul său propriu achiziționat cu bani proveniți în mod exclusiv de la o mătușă a sa.
În cauză reclamanta pârâtă nu făcut dovada celor susținute cu vreun mijloc de probă, deși îi revenea o atare sarcină, privind răsturnarea prezumției de comunitate a respectivului bun, dobândit în timpul căsătoriei dintre părți, dovadă care putea fi făcută cu orice mijloc de probă .
Potrivit Certificatului de atestare fiscală nr. 2448/04.11.2013 eliberat de Direcția de Venituri a Municipiului Baia M., motocicleta marca Suzuki a fost dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 11.03.2008 și radiat de pe numele reclamantei-pârâte reconvenționale la data de 20.08.2013, ca urmare a înstrăinării acesteia.
Reclamantul a solicitat introducerea respectivului bun la masa partajabilă, însă instanța constată că acest lucru nu mai este posibil întrucât acesta nu mai face parte din masa partajabilă la data soluționării cererii de partaj, fiind înstrăinat de reclamanta-pârâtă, așa după cum aceasta a recunoscut prin întrebările la interogatoriu.
Cu toate acestea instanța reține că pentru ipoteza în care unul din soți vinde/înstrăinează din patrimoniul comun bunuri/valori comune, acestea se pot aduce în masa partajabilă sub forma banilor încasați drept contravaloare a lor, cererea pârâtului-reclamant urmând să fie interpretată ca atare, iar suma obținută de către reclamanta-pârâtă din vânzarea motocicletei să fie adusă la masa partajabilă.
Pârâtul-reclamant a arătat că valoarea motocicletei este de 5000 lei, valoare care nu a fost contestată de către reclamanta pârâtă, și care este oricum inferioară prețului la care s-a precizat prin răspunsurile la interogatoriu că ar fi fost vândută de 5400 lei( 1200 EUROX4,5 lei/EURO) astfel încât ținând cont de convenția părților cu privire la acesta bun, această valoarea a fost avută în vedere la stabilirea masei bunurilor de împărțit.
În ceea ce privește atribuirea bunurilor, apelantul inițial a fost de acord cu atribuirea imobilului apelantei, ulterior a revenit asupra acestei poziții.
În mod corect a reținut prima instanță că prin sentința de divorț minorul părților a fost încredințat mamei reclamante, iar în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză, nu s-a dovedit că reclamanta pârâtă deține o altă locuință unde ar putea locui împreună cu minorul, ci din contră că aceștia au locuit în chirie de la divorț și până în prezent, în cauză se impune ca imobilul să fie atribuit în natură reclamantei pârâte, în speță ocrotirea interesului superior al minorului prevalează asupra criteriilor de atribuire solicitate a fi avute în vedere de pârâtul reclamant.
Apelantul reclamant a arătat că soția sa este proprietara unui imobil apartament, apelantul având deci o locuință în prezent.
În mod corect a respins prima instanță cererea apelantei de a fi obligat apelantul la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului bun comun, pentru perioada 6.11.2008 și până la reintrarea în posesia bunului.
Reclamanta pârâtă, prin motivarea adusă respectivei cereri a arătat că a doua zi după pronunțarea divorțului, pentru a-l proteja pe copilul minor și implicit pentru a se proteja pe sine a fost nevoită să părăsească imobilul ce îi aparține, iar ulterior nu a mai putut intra în posesia și folosința imobilului, nici pe cale amiabilă și nici prin acțiunea în evacuare promovată, datorită poziție de opunere a pârâtului reclamant.
Deși a susținut că a fost nevoită să părăsească domiciliul comun, reclamanta nu a înțeles să propune probe în dovedirea cauzelor care au determinat-o să procedeze astfel, în condițiile în care din cuprinsul sentinței de divorț, filele 6-9 dosar, nu se reține faptul că pârâtul-reclamant ar fi exercitat violențe asupra acesteia, motivele invocate de reclamanta pârâtă se referă doar la lipsa de afectivitate si comunicare dintre părți ce au generat tensiuni.
Mai mult, deși cererea de evacuare a pârâtului-reclamant i-a fost respinsă întrucât nu a dovedit că pârâtul ocupă în mod abuziv, prin încălcarea drepturilor sale și nici imposibilitatea conviețuirii dintre părți până la realizarea partajului, reclamanta pârâtă nu a înțeles să propună administrarea de probe concludente din care să rezulte că pârâtul reclamant le-a interzis acesteia și minorului . probele administrate în apel rezultând că apelanta a părăsit domiciliul comun pe fondul unei relații cu un alt bărbat. Fără a considera că pârâta s-a desistat de bună voie de folosința locuinței, instanța reține că aceasta nu a făcut niciun demers juridic pentru a se reintegra în imobil cu copilul minor, ci doar a solicitat să folosească în mod exclusiv imobilul prin evacuarea pârâtului, astfel încât, neexistând vreo probă concludentă din care să rezulte indubitabil că pârâtul-reclamant i-a încălcat dreptul de a folosi imobilul, cererea acesteia se vădește a fi neîntemeiată.
Cu privire la cererile pârâtului reclamant privind constatarea datoriilor comune și obligarea reclamantei pârâtei la plata contravalorii dreptului de creanță din cuprinsul cererii reconvenționale instanța reține următoarele:
În mod corespunzător bunurilor comune, soții au două categorii de datorii, și anume comune și proprii. Dar, spre deosebire de bunuri, regula este că datoria soților este proprie fiecăruia, datoria fiind comună lor numai în cazurile prevăzute de art. 32 din Codul familiei.
În baza contractului de credit de consum din 02.03.2007 intervenit între . Baia M., Agenția V. A. în calitate de creditor, pe de o parte, și pârâtul reclamant, în calitate de împrumutat, pe de altă parte, prima i-a dat acestuia din urmă cu titlul de împrumut suma de 16.000 CHF, cu obligația restituirii sumei în rate lunare pe o perioadă de zece ani. S-a mai prevăzut în contract că suma împrumutată se restituie creditoarei potrivit graficului de rambursare anexă la contractul de împrumut, grafic care prevede rata lunară cuprinzând rata de capital, dobânda și comision ce urmează a fi achitată pe perioada celor zece ani.
A pretins pârâtul reclamant că suma împrumutată de părți în cuantum de 16.000 CHF a fost afectată în întregime pentru realizarea lucrărilor de construire la imobilul proprietatea părților și prin urmare, chiar dacă nu s-a semnat și de către pârâta reconvențională contractul de credit din 02.03.2007, aceasta a consimțit la împrumutarea sumei și utilizarea în scopul susmenționat, astfel încât restituirea sumei împrumutate reprezintă o datorie comună a părților, prin prisma dispozițiilor art. 32 din Codul familiei.
În schimb reclamanta pârâtă a arătat cu privire la respectivul credit că nu a semnat contractul și nu a fost de acord cu luarea acestui împrumuta având în vedere că urma să fie contractat pentru amenajarea unui club ce funcționa cu firma IRISH P. SRL.
În ceea ce privește critica vizând natura împrumutului ca fiind propriu pârâtului-reclamant, instanța constată că aceasta este nefondată. Împrumutul respectiv constituie o datorie comună a soților, conform art. 32 din Codul familiei fiind contractat în vederea îmbunătățirii unui bun comun al părților. A fost o cheltuială făcută cu administrarea unui bun comun, în accepțiunea art. 32 lit. a din Codul familiei și în respectarea cerințelor care se desprind din acest text de lege, respectiv: să fie vorba de o „cheltuială de administrare”, în legătură cu un bun comun, să fie „făcută” cu administrarea bunurilor comune iar obligația să fie asumată prin act juridic de către un singur soț.
Cu martorul T. P. B. audiat de instanță(fila 269 dosar) pârâtul reclamant a probat că împrumutul a fost folosit și pentru plata contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu, martorul arătând că a realizat lucrări la garaj în februarie 2007 iar ulterior la terasa, la un zid de stabilizare și la alei, și că a existat o pauză între lucrări, întrucât părțile nu aveau bani, iar pârâtul reclamant aștepta să primească bani dintr-un credit.
În schimb reclamanta a declarat în răspunsul la interogatoriu că banii din credit nu au fost folosiți la imobil pentru că aceasta era finalizat anterior contractării creditului, aspect contrazis de înscrisul de la fila 101 dosar, din cuprinsul căruia rezultă că lucrările au fost finalizate doar în anul 2008.
Fiind vorba de un împrumut făcut pentru întreținerea bunului comun, actul prin care s-a creat obligația se consideră încheiat, din punct de vedere juridic, de către ambii soți, deși a fost efectiv încheiat numai de către unul dintre soți. Aceasta în virtutea dispozițiilor art. 35 din Codul Familiei, potrivit cărora „soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele” și oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț, adică în temeiul prezumției legale de mandat tacit reciproc între soți. Prin urmare, soțul care apare în actul încheiat cu privire la administrarea bunurilor comune figurează în nume propriu (art. 32 lit. a Cod. Fam.) și în numele celuilalt soț (art. 35 Cod. Fam. ).
În cauză nu s-a probat că reclamanta pârâtă s-ar fi opus la încheierea contractului de împrumut și că creditorul ar fi cunoscut, la contractare, această împotrivire numai în această situație datoria nu ar fi fost comună.
Mai mult, și în condițiile în care banii din credit ar fi fost obținuți pentru desfășurarea activității societăților administrate de părți ar fi fost tot o cheltuială acoperită de art. 32 lit.a din Codul familiei, însă cu privire la acest aspect pârâtul reclamant prin înscrisul de la filele 117-125 dosar, a dovedit că una din societăți a beneficiat în cursul anului 2007 mai precis în luna aprilie de un credit de 115.000 lei.
În mod corect prima instanță a constatat datoria comună a părților în cuantum de_,42 CHF, reprezentând împrumut, dobândă și comision de administrare, rezultată din Contractul de credit de consum nr. 254RES_ din data de 02.03.2007 încheiat între S.C BANCPOST S.A, în calitate de creditor și pârâtul-reclamant reconvențional cu o cotă parte de ½ pentru fiecare din soți.
Pârâtul reclamant cu înscrisurile depuse la dosar la filele 156-160 a făcut dovada că după data despărțirii părților a achitat din creditul mai sus menționat suma de_,25 lei, reprezentând împrumut, dobânda și comision de administrare, astfel încât cu privire la această sumă pârâtul are un drept de creanță de ½ corespunzător cu cota parte din acesta stabilită de instanță, motiv pentru care în mod corect a admis și cererea formulată în acest sens iar reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 2109,00 lei.
În schimb în privința cererii pârâtului de constatare a datoriei comune a părților față de martorul C. I. în sumă de_ Euro, instanța de fond în mod corect reține că din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit că părțile datorează respectivului suma de 3000 Euro, singura probă solicitată a fi încuviințată în cauză cu privire la existența datoriei părților fiind constituită de mărturia acestuia, probă care a fost apreciată de către instanță ca fiind insuficientă în lipsa coroborării acesteia cu un alt mijloc de probă, pentru a se reține datoria comună a părților în cuantumul pretins de pârâtul reclamant.
Este adevărat că pârâta reclamantă a recunoscut că părțile au contract de la martor suma de_ EURO pentru achiziționarea bunului imobil din litigiu, însă tot aceasta a declarat că împrumutul a fost restituit martorului la data desfacerii căsătoriei, aspect care poate fi coroborat cu declarația martorului C. I., care a declarat în fața instanței că pârâtul a început să-i restituie din împrumut doar după finalizarea cel puțin la exterior a casei, finalizare care reține instanța că oricum a avut loc în timpul căsătoriei părților.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 296 teza I cod procedură civilă 1865, tribunalul va respinge ca nefondate ambele apeluri, păstrând sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
Având în vedere că cererile de apel au fost respinse, nu vor fi acordate cheltuieli de judecată în apel, apelanții fiind căzuți în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de către apelanta P. B. R. C. domiciliată în Baia M., ., . și de către apelantul P. R. D., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. E., cu sediul în Baia M., .. 30/33, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1659/26.02.2014, pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ / 2009, pe care o menține. Respinge cererile apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Ț. D. P. M. B. S. A.
Red.DȚ/12.03.2015
Tred. A.S. / 13.03.2015 - 4 ex
Judecător la fond: Ș. D.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 224/2015. Tribunalul... → |
|---|
