Pensie întreţinere. Decizia nr. 4/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 4/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 4/2015

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE CIVILĂ Nr. 4/A

Ședința publică din 22 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. T.

Judecător D. W.

Grefier A. S.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile formulate de apelantul-reclamant B. D., cu domiciliul în Baia M., ., ., și de apelanta –pârâtă P. M. E., cu domiciliul în Baia Sprie, ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr._ din 04.12.2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa apelantului-reclamant B. D. și a apelantei-pârâte P. M. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă din oficiu excepția de perimare a cererilor de apel și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr._ din data de 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâta P. M. E., și în consecință: S-a dispus exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorei B. G. M., născută la data de 11.08.2008. Au fost respinse cererile vizând exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești de către reclamant, stabilirea la reclamant a locuinței minorei și stabilirea în sarcina pârâtei a unei pensii de întreținere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. D. solicitând admiterea apelului, schimbarea în partea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și cu privire la cererile având ca obiect: stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantului; stabilirea în sarcina pârâtei a unei obligații de întreținere a minorei B. G. M..

Împotriva sentinței civile nr._ din data de 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ a declarat apel și pârâta P. M. E. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, urmând a fi respinsă și cererea reclamantului de exercitare în comun de ambii părinți a autorității părintești.

La data de 9 decembrie 2013 apelantul-reclamant B. D. și apelanta-pârâtă P. M. E. au depus la dosar cerere de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă 1865, la cererea părților.

Având în vedere cererea de suspendare a judecății cauzei depusă la dosar de apelantul-reclamant B. D. și apelanta-pârâtă P. M. E., în baza art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă 1865, care arată că: „instanța va suspenda judecata, când ambele părți o cer”, coroborat cu art. 298 Cod procedură civilă 1865, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la o nouă stăruință a părților în ședința publică din 12.12.2013.

Deliberând asupra excepției perimării cererii de apel, tribunalul reține că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12 decembrie 2013, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă 1865 și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă 1865 orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă 1865 perimarea se poate constata și din oficiu.

Întrucât în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, și a trecut mai mult de un an, instanța urmează a constata perimate apelurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

Decide:

Admite excepția de perimare a apelurilor, invocată din oficiu.

Constată perimate apelurile declarate de către apelanții B. D., domiciliat în Baia M., . . și de către apelanta P. M. E., cu domiciliul în Baia Sprie, . jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr._/4.12.2012, pronunțată de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de azi 22 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

Ț. D. W. D. S. A.

Red. DȚ/23.01.2015

Tred. A.S. / 26 Ianuarie 2015 - 2 ex

Judecător la fond:D. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 4/2015. Tribunalul MARAMUREŞ