Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 300/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 217/182/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 300/A
Ședința publică din 26 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. B. P.
Grefier A. S.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelantul S. L. B., domiciliat în Coltău nr. 301, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2041 din 25 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ , având ca obiect ordonanță președințială
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantul lipsă avocat Palenciar C., lipsește intimata S. B. L., se prezintă pentru aceasta avocat R. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar, prin serviciul registraturii, înscrisuri din partea intimatei la data de 24.06.2015 reprezentând: adeverință nr. 685/22.06.2015, adeverință privind înregistrarea în evidența centrală a populației din 11.06.2015, adeverință privind înregistrarea în evidența centrală a populației din 23.06.2014, adeverință de înregistrare pentru cetățenii SEE, 10 planșe foto, în două exemplare.
Instanța reține că prezenta cauză s-a repus pe rol întrucât la data de 18.06.2015 s-a returnat la dosar procesul verbal de înmânare a citației cu privire la intimată fiind lipsă de procedură cu aceasta pentru termenul de judecată din 17.06.2015.
Instanța constată că pentru acest termen de judecată nu s-a întors dovada de citare a intimatei de la domiciliul acesteia din Coltău ., însă se prezintă pentru intimată dna avocat R. M. care are împuternicire de reprezentare depusă în apel, sens în care instanța apreciază că este îndeplinită procedura de citare cu intimata. Comunică în ședință publică un exemplar din înscrisurile depuse de intimată pentru acest termen de judecată reprezentantei apelantului.
Instanța pune în discuție dacă sunt cereri în probațiune de formulat.
Reprezentanta apelantului, avocat C. Palenciar arată că raportat la răspunsul Primăriei Coltău cu privire la monitorizarea relațiilor dintre minoră și apelant a formulat plângere penală împotriva persoanelor cu atribuții de asigurare a asistenței sociale. Depune la dosar plângere penală din 25.06.2015. Arată că apelantul a achitat în această perioadă pensia de întreținere în favoarea minorei sens în care depune la dosar facturile nr. 45/28.04.2015, 23/22.06.2015 și 33 din 16.04.2015. Comunică un exemplar din aceste înscrisuri și reprezentantei intimatei.
Reprezentanta apelantului, avocat C. Palenciar arată că prin întâmpinare intimata a solicitat repunerea în termenul de depunere a întâmpinării. Arată că a invocat dispozițiile art. 180 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă intimata fiind decăzută din dreptul de a depune întâmpinare întrucât i s-au comunicat motivele de apel în 17.04.2015 și nu a depus întâmpinare în termenul de 5 zile stabilit de instanță. Invocă aceleași dispozițiile legale respectiv decăderea din dreptul de a depune înscrisuri intimata pentru acest termen de judecată.
Instanța pune în discuție excepția decăderii intimatei de a depune întâmpinare și respectiv înscrisuri la acest termen de judecată.
Reprezentanta intimatei, avocat R. M. solicită a se admite cererea de repunere în termenul de depunere a întâmpinării. În motivare arată că deși pe dovada de înmânare a comunicării din 17.04.2015 apare o semnătură de primire aceasta nu aparține intimatei sau vreunui membru din familie sens în care au și făcut ulterior plângere penală împotriva factorului poștal. Arată că față de această stare de fapt intimata doar în 22 aprilie 2015 a depus întâmpinarea. Solicită a se încuviința proba cu înscrisurile depuse la dosar întrucât nu s-au putut depune odată cu întâmpinarea fiind întocmite ulterior pronunțării hotărârii judecătorești. Apreciază că înscrisurile depuse nu duc la tergiversarea procesului și că nu este decăzută din probă.
Instanța pune în discuție reprezentantei intimatei, dacă raportat la momentul depunerii întâmpinării își menține scriptul depus la data de 24.04.2015 ca fiind întâmpinare sau concluzii scrise.
Reprezentanta intimatei, avocat R. M. arată că în măsura în care instanța nu va încuviința cererea de repunere în termenul de 5 zile solicită a fi avut în vedere acest script ca fiind concluzii scrise.
Reprezentanta apelantului, avocat C. Palenciar arată că în opinia sa scriptul depus la data de 24.04.2015 poate fi avut în vedere ca și note de ședință însă nu ca și întâmpinare fiind decăzută intimata din termen.
Deliberând asupra cererii de repunere în termenul de depunere a întâmpinării, raportat la momentul la care scriptul denumit întâmpinare a fost depus la dosar, instanța recalifică scriptul denumit întâmpinare ca fiind note de ședință.Încuviințează înscrisurile de la dosar.
Instanța pune în discuție dacă mai sunt cereri în probațiune de formulat.
Reprezentanta apelantului, avocat C. Palenciar învederează instanței că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.
Reprezentanta intimatei, avocat R. M. arată că nu are alte cereri în probațiune de formulat. Depune chitanța nr. 1718/26.06.2015 reprezentând achitare onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, tribunalul deschide dezbaterile asupra apelului, dând cuvântul părților, în ordinea și condițiile prevăzute la art. 216 Cod procedură civilă, pentru ca fiecare să își susțină cererile și apărările formulate în proces.
Reprezentanta apelantului, avocat C. Palenciar solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială sub aspectul petitului subsidiar în sensul de a se permite apelantului să aibă legături personale cu minora în fiecare zi de luni, miercuri și vineri de la orele 16,00 la 19,00, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de vineri până duminică cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul pârâtei și aducerii minorei în domiciliul reclamantului. Solicită obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în sumă de 720 lei. Arată că prima instanță își motivează soluția pe două aspecte raportat la conduita apelantului față de minoră instanța apreciind că tatăl nu are interes față de aceasta dat fiind modalitatea în care a răspuns la interogatoriu iar, pe de altă parte, cu privire la găzduirea peste noapte a minorei la bunicii paterni instanța apreciind că minora nu se va acomoda la domiciliul apelantului. Apreciază că soluția instanței față de programul de vizitare dată în raport cu interogatoriul apelantului este eronată. Arată că apelantul este vorbitor de limba maghiară, este o fire timidă și a răspuns mai greu la întrebările pe care i le-a adresat instanța având nevoie de mai mult timp de gândire dar acest lucru nu denotă o lipsă de interes a tatălui față de minoră. Arată că din luna ianuarie 2015 mama nu i-a mai dat voie apelantului să viziteze minora sens în care apelantul a început să viziteze minora la școală. Arată că intimata și concubinul au întreprins activități de limitare a accesului tatălui și la școală. Arată că în relațiile dintre părinți și minori trebuie să primeze interesul minorului iar restrângerea legăturilor dintre părinte și minor se poate face doar atunci când se dovedește că dezvoltarea morală și fizică a minorului ar putea fi pusă în pericol. Apreciază că instituția de învățământ are obligația de a păstra legătura cu ambii părinți în sensul de a-i informa pe aceștia de situația școlară a minorei. Din proba testimonială administrată în cauză a reieșit că minora a crescut la bunici cu părinții stând doar o săptămână pe lună. Arată că intimata a luat minora și s-a mutat cu aceasta la concubinul ei încercând să limiteze accesul tatălui de a vizita minora. Arată că nu există la dosar probe din care să rezulte un motiv temeinic pentru a se împiedica relația dintre tată și minoră. Arată că din destrămarea relațiilor de familie cea mai afectată este minora dar tatăl trebuie să aibă posibilitatea de a se implica în creșterea și educarea acesteia. În ceea ce privește găzduirea minorei la bunicii paterni arată că minora a crescut și locuit până la împlinirea vârstei de 6 ani la bunici, are camera ei și nu se poate pune semnul de egalitate între o locuință unde minora a stat până la 6 ani și locuința concubinului unde stă de un jumătate de an. Arată că înscrisurile depuse la dosar de intimată, pentru acest termen de judecată, sunt traduse din limba germană însă nu s-a depus și înscrisul în limba germană din care au fost traduse sens în care solicită a fi înlăturate. Arată că intimata a plecat împreună cu minora în Austria din 15 iunie și nu s-a mai întors, fără să aibă acordul tatălui în acest sens. Apreciază că intimata urmărește să stabilească locuința minorei în Austria pentru ca minora să nu mai ia legătura cu apelantul.
Reprezentanta intimatei, avocat R. M. solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate în sensul de a se menține cu titlu provizoriu locuința minorei la intimată în Coltău acolo unde aceasta are domiciliul, obligarea apelantului la pensie de întreținere, admiterea în parte a programului de vizitare a minorei. Arată că din probele administrate în cauză nu a rezultat interesul tatălui pentru minoră ci este de fapt lupta bunicilor paterni și materni pentru aceasta. Arată că din interogatoriul administrat apelantului la fond întrebările 14 și 26 apelantul nu a știut cum să răspundă când a fost întrebat cum se ocupă de creșterea și educarea minorei, ce face când vine acasă de la lucru cu privire la minoră. În ceea ce privește scuza că este vorbitor de limba maghiară apreciază că este obligația acestuia de a cunoaște limba română și în plus și intimata este vorbitoare de limba maghiară dar a răspuns cu promptitudine la întrebările care i-au fost adresate la interogatoriu. Din proba testimonială a rezultat că apelantul lucrează de dimineața până seara și nu are deci timp de minoră aceasta stând cu bunicii. Arată că bunicii paterni influențau negativ fetița vorbind urât despre intimată în timp ce tatăl asista pasiv la această situație. Arată că tatăl nu este afectuos cu fetița, nu este un tată grijuliu, nu a fost un tată în adevăratul sens al cuvântului. Arată că bunicii paterni au venit să ia fetița în vizită dar minora nu a vrut, arătând că se simte bine cu mama și noua sa familie. În ceea ce privește creșterea minorei până la 6 ani de bunici arată că intimata a rămas însărcinată în perioada când era elevă și era normal să-și termine studiile fiind asigurată de bunici că va fi ajutată până la finalizarea școlii. Arată că intimata a fost o mamă grijulie și apreciază că este în interesul minorei ca pentru moment să rămână la mamă. Arată că programul de vizitare a fost corect stabilit pentru că minora nu putea fi luată de vineri de la școală și adusă duminica seara înapoi la locuința mamei în condițiile în care minora trebuie să se pregătească pentru școală pentru luni. Arată că la școală cei care veneau în vizită erau bunicii paterni, care tulburau orele și de aceea mama a solicitat ca minora să fie adusă de la școală de mamă sau concubin. Arată că minora s-a atașat de concubinul mamei care este afectuos cu aceasta. În ceea ce privește plecarea intimatei în Austria și suplinirea de către instanță a acordului în acest sens, acest lucru s-a făcut întrucât intimata este însărcinată și a dorit să nască în Austria pentru că apelantul fiind căsătorit încă cu intimata să nu devină legal tatăl nou-născutului. Arată că intimata nu se poate reîntoarce pentru moment în țară pentru că nou-născutul nu are încă pașaport și pentru a obține actele necesare pentru a se putea întoarce în țară mai durează ceva timp. Arată că minora a fost audiată la fond și aceasta a arătat de cine este legată afectiv. Arată că și partea adversă a depus înscrisuri peste termenul prevăzut de lege dar nu a solicitat decăderea din proba cu înscrisuri pentru apelant. Arată că ambele părți au formulat plângeri penale împotriva persoanelor de la autoritatea tutelară pentru că nu și-au îndeplinit atribuțiile. În ceea ce privește împiedicarea tatălui de a vizita minora arată că au fost zile când minora l-a așteptat pregătită să o ia în vizită însă apelantul nu a venit după minoră. Solicită cheltuieli de judecată în apel conform chitanței de la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2041 din 25 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul S. L. B. în contradictoriu cu pârâta S. B. L..
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional S. B. L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional S. L. B..
S-a stabilit locuința minorei S. V. T., născută la data de 23.09.2008, la locuința pârâtei-reclamantă reconvențional S. B. L., mama minorei, în prezent în Coltău nr. 262, jud. Maramureș.
A fost obligat reclamantul-pârât reconvențional S. L. B. la plata către pârâta-reclamantă reconvențional S. B. L. a unei cote de contribuție de 1/4 din veniturile nete realizate, lunar, în favoarea minorei S. V. T., născută la data de 23.09.2008, începând cu data introducerii cererii de ordonanță președințială, respectiv 20.01.2015 și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., având ca obiect divorț.
S-a stabilit în favoarea reclamantului-pârât reconvențional S. L. B. dreptul de a avea legături personale cu minora S. V. T., născută la data de 23.09.2008 după următorul program de vizitare: în fiecare zi de marți și joi a săptămânii, între orele 16ºº – 19ºº; în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10ºº – 20ºº; în toate cazurile cu posibilitatea preluării minorei de către reclamantul-pârât reconvențional S. L. B. și cu obligația readucerii minorei la domiciliul pârâtei-reclamantă reconvențional la sfârșitul programului de vizitare.
S-au respins capetele de cerere privind obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea urmează să-și producă efectele până la soluționarea în mod definitiv a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia M. sub nr._, având ca obiect divorț.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 13.01.2015 sub nr._, reclamantul S. L. B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta, în principal stabilirea locuinței minorei S. V. T., născută la data de 23.09.2008 la locuința reclamantului, în mod provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Baia M., având ca obiect divorț, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, stabilită la nivelul cotei de ¼ din venitul net lunar al pârâtei, de la data pronunțării cererii de ordonanță președințiale până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Baia M., având ca obiect divorț, iar în subsidiar, în ipoteza în care instanța va stabili în mod provizoriu locuința minorei la pârâtă, încuviințarea reclamantului de a avea legături personale cu minora, stabilind programul de vizitare în următoarea maniera: în fiecare zi de luni, miercuri și vineri din săptămână, de la orele 16 la orele 19, în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri de la orele 12 până duminică la orele 20, cu posibilitatea luării minorei de la domiciliul pârâtei și cu obligația readucerii acesteia la domiciliul pârâtei la sfârșitul programului de vizitare, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat în cuantum de 700 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că în ceea ce privește petitul principal, apreciază că, raportat la interesul superior al minorei care trebuie să prevaleze, se justifică stabilirea locuinței minorei la reclamantul tată, întrucât, așa cum au conturat starea de fapt martorii audiați în cauză, minora a locuit de la data nașterii sale împreună cu bunicii sau străbunica, aceștia fiind practic cei care au crescut fetița până în luna octombrie 2014, în timp ce pârâta s-a antrenat într-o relație extraconjugală și, temporar, și-a stabilit locuința în Austria. Apreciază ca fiind inexplicabilă schimbarea de comportament a minorei, care într-un timp foarte scurt, s-a schimbat radical, de la a fi un copil plin de afecțiune și care se simțea atât de bine în compania bunicilor, în prezent este tristă și speriată când îi vizitează pe aceștia, astfel încât minorei nu i s-a permis să-și primească nici măcar cadourile de C. de la bunici și de la tată. Consideră, de asemenea, ca fiind inexplicabil ca un copil să se atașeze în schimb atât de puternic de o persoană străină familiei, cum este concubinul mamei, într-un timp atât de scurt.
Reclamantul învederează, de asemenea, instanței că și mutarea minorei de la școala din Baia M. la școala din Săcălășeni a fost făcută fără acordul tatălui minorei, în condițiile în care este de notorietate că o școală cum este cea la care a fost minora în Baia M., una dintre cele mai bune din oraș, de altfel, este cu mult superioară oricărei școli din mediul rural și, în plus a fost foarte surprinzător să descopere că pârâta, împreună cu reprezentanta sa, a întocmit o adresă către conducerea școlii pentru a nu se permite ca minora să fie vizitată de alte persoane decât mama și concubinul acesteia, în pofida a tot ceea ce prevede atât Legea nr. 272/2004 și legislația comunitară în materie.
Cu privire la petitul subsidiar, reclamantul arată că, pentru motive temeinice, instanța poate limita programul de vizitare solicitat, în speța de față, neexistând însă motive temeinice. Solicită, în situația în care instanța va aprecia că locuința minorei trebuie să fie la mamă, încuviințarea programului de vizitare în maniera solicitată, întrucât nu se pot șterge șase ani din viața unui copil și nu există motive pentru a îngrădi un copil de a rămâne peste noapte la bunici.
În drept reclamantul a invocat prevederile art. 919, art. 451-453 Cod procedură civilă.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii în parte a cererii formulate de reclamant, privind încuviințarea de a avea legături personale cu minora, dar nu în programul solicitat de reclamant, ci în următoarea manieră: de două ori pe lună, în a II-a și a IV-a zi de miercuri din lună, între orele 16-19, în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, doar sâmbăta, între orele 10-19, opunându-se obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, pârâta a invocat excepția de litispendență întrucât pe rolul instanței, pârâta a formulat o cerere de ordonanță președințială sub nr._, având același obiect.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat o . împrejurări, întâmplări și fapte din viața pârâtei prin care încearcă să justifice, în esență, îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă cu privire la ordonanța președințială, demonstrând, în primul rând condiția urgenței prin prisma relațiilor tensionate existente între reclamant și pârâtă, pe de o parte, iar pe de altă parte între pârâtă și mama acesteia, tensiuni și divergențe prin prisma cărora se poate ajunge la concluzia conform căreia se impune stabilirea domiciliului minorei la una dintre cele două părți în regim de urgență.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205 și art. 451 Cod procedură civilă, art. 138 (fără indicarea actului normativ).
Prin încheierea civilă nr. 937 din 13.02.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._, s-a admis excepția de conexitate, cauza fiind trimisă în vederea atașării la prezenta cauză și judecării lor împreună.
La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele: analizând condițiile impuse de dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă, conform cărora „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, instanța constată că toate condițiile impuse de lege apar ca fiind îndeplinite, în privința admisibilității cererii de ordonanță președințială, respectiv: urgența, condiție care apare ca fiind îndeplinită prin raportare la obiectul cauzei, care este stabilire domiciliu minor, în situația de față urgența impunându-se prin raportare la împrejurările concrete care se desprind din starea de fapt existentă cu privire la relația dintre părți, respectiv părinții minorei și care este una extrem de tensionată și conflictuală în condițiile în care, în mod efectiv, minora trebuie să aibă o locuință stabilă, chiar și cu titlu provizoriu, la una dintre cele două părți, locuință care urmează a fi stabilită prin prezenta hotărâre, locuință care, odată stabilită, să conducă la formarea și conservarea unei atitudini rezonabile a părinților și bunicilor minorei cu privire la aceasta, prin încetarea exercitării presiunilor asupra minorei, de natură a o influența în sensul convingerilor proprii ale tuturor acelora care într-o formă sau alta pot să interacționeze cu fetița; cu privire la condiția vremelniciei, instanța, a reținut, de asemenea, că și aceasta este îndeplinită, prin raportare la faptul că efectele prezentei hotărâri urmează a se produce numai până la soluționarea în mod definitiv a acțiunii formulate în cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Baia M., având ca obiect divorț, din îndeplinirea acestei condiții decurgând și îndeplinirea celei de-a treia condiții, respectiv neprejudecarea fondului, soluția pronunțată în prezenta cauză având strict un caracter provizoriu.
În privința soluției adoptate pe cale de ordonanță președințială, prin care urmează a se stabili locuința pe care minora o va avea până la soluționarea divorțului, instanța a reținut faptul că din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că, așa cum de altfel confirmă și reclamantul pârât reconvențional, minora S. V. T., născută la data de 23.09.2008, locuiește împreună cu mama acesteia la locuința prietenului actual, începând cu luna octombrie 2014 și până în prezent, locuință unde minora s-a acomodat, s-a integrat, se simte bine și are toate condițiile pe care un nivel de trai decent le impun în privința unei dezvoltări armonioase din punct de vedere psihic, moral, fizic, etc, aspecte necontestate de către reclamantul pârât reconvențional. În acest sens, minora, ascultată fiind în camera de consiliu, declară că, în esență, este mai fericită de când locuiește împreună cu mama sa și cu "Papito" și nu mai dorește să locuiască la tatăl său și la bunicii paterni, fiind de necontestat că această atitudine a fetiței poate fi determinată în egală măsură, pe de o parte de atitudinea bunicilor paterni care încercau, așa cum declară martorii audiați, să o convingă pe fetiță că faptul de a locui împreună cu mama nu îi este benefic dezvoltării armonioase și formării unei atitudini corecte față de familie și societate, iar pe de altă parte, de anumite măsuri pe care mama pârâtă le-a luat dar în scopul de a încerca să o țină pe fiica sa departe de un conflict ce avea să se nască.
Martorii audiați în cauză au arătat, în esență, fiecare dintre aceștia în funcție de partea care i-a propus, pe de o parte că mama este cea care poate să-i confere minorei condiții optime de dezvoltare fizică, psihică, morală și condiții decente de trai, perioadele în care mama nu a fost prezentă în viața minorei fiind pe deplin justificate, în general prin împrejurări de ordin obiectiv, cum ar fi aceea că aceasta și-a finalizat studiile sau că a muncit la magazinul deschis de mama sa, în concluzie aceasta este o mamă care își iubește fiica și care este dispusă la sacrificii pentru a-i asigura acesteia toate cele necesare dezvoltării armonioase, arătând în aceeași măsură martorii propuși de pârâta-reclamantă reconvențional că tatăl a fost cel care a fost dezinteresat de viața minorei și de existența acesteia, nemanifestând niciun fel de comportament în privința acesteia, nici violent, dar nici de altă natură, afectiv sau grijuliu, aspecte oarecum confirmate și de declarațiile martorilor propuși tocmai de către reclamant, dar justificate oarecum prin faptul că acesta era toată ziua la muncă; iar pe de altă parte, martorii propuși de reclamantul pârât reconvențional au arătat, din contră, că mama este aceea care nu s-a ocupat de creșterea și educarea minorei, a fost total dezinteresată de aceasta și că cei care s-au ocupat de minoră de la naștere și până la vârsta de aproximativ 6 ani au fost bunica maternă, străbunica maternă și bunicii paterni iar nicidecum părinții minorei, care erau ocupați cu alte activități; astfel, martora Pecsi E., propusă de reclamantul pârât reconvențional, arată că niciuna dintre părți nu merită fetița și că cei care ar trebui s-o crească ar fi tocmai bunicii, toți martorii audiați declarând, în concluzie, faptul că reclamantul pârât reconvențional este un tată bun, chiar dacă nu s-a prea ocupat de minoră și că aceasta ar trebui să locuiască la domiciliul lui.
Instanța, prin raportare la aceste declarații, având în vedere interesul superior al minorei și ținând cont de faptul că schimbarea locuinței minorei cu titlu provizoriu până la soluționarea hotărârii de divorț, în condițiile în care în prezent este foarte atașată de mamă, toți martorii audiați, inclusiv cei propuși de reclamantul pârât reconvențional confirmând faptul că din octombrie anul trecut, în mod inexplicabil, minora nu mai este atașată și nu mai dorește să se întâlnească nici cu tatăl și nici cu bunicii paterni, martorii reclamantului pârât reconvențional încercând să sugereze că mama ar fi exercitat presiuni pentru a se ajunge la această stare de fapt, dar care stare de fapt există în mod incontestabil, nu este în interesul minorei, în opinia instanței, prin adoptarea unei soluții contrare nu s-ar fi realizat decât bulversarea acesteia în condițiile în care fiecare dintre cele două părți, așa cum au declarat martorii audiați, încearcă să o convingă pe minoră că, de fapt, îi este mult mai bine în prezența și compania fiecăreia dintre ele, considerente pentru care instanța a stabilit locuința minorei la domiciliul mamei, în ultimă instanță aceasta fiind și dorința fetiței, dorință care nu poate fi ignorată având în vedere, în principal, că starea de mulțumire, împăcare și confort psihic, în special la această vârstă, este dată de concordanța deplină între dorințele exteriorizate și modul de realizare a acestora.
Cu privire la dreptul părintelui care nu locuiește în mod statornic cu minora de a avea legături personale cu aceasta, materializat prin încuviințarea unui program de vizitare, instanța a reținut că acest drept nu poate fi sub nicio formă îngrădit, doar că, prin raportare la ansamblul materialului probator administrat în cauză, ținându-se cont, în aceeași măsură și de comportamentul și atitudinea reclamantului pârât reconvențional în sala de judecată cu privire la minoră, care nu a fost dispus să formuleze răspunsuri simple și concludente la întrebările care i s-au adresat în legătură cu minora, trădând astfel o oarecare lipsă de interes în privința cauzei de față și, în condițiile în care pentru un tată grijuliu și interesat miza nu este una de neglijat, instanța a reținut că reclamantului pârât reconvențional nu-i poate fi neglijat dreptul de a avea legături personale cu fiica sa, stabilindu-i-se astfel, prin raportare la dispozițiile art. 496 alin. 5 Cod civil, un program de vizitare conform dispozitivului, dar nu de maniera solicitată de către acesta, programul fiind restrâns la două zile pe săptămână, iar pe perioada celor două weekenduri, doar în zilele de sâmbătă și duminică, toată ziua, dar acordând minorei posibilitatea de a-și petrece noaptea, respectiv orele de somn, la locuința mamei, unde aceasta este obișnuită să doarmă, acesta fiind locul unde îi este asigurat confortul cel puțin din punct de vedere psihic; fiind astfel ferită de eventuale disfuncționalități din punctul de vedere al acomodării într-un alt spațiu, avându-se în vedere în acest sens și distanța foarte mică și ușor de parcurs între locuințele celor doi părinți.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a admis în parte cererea de ordonanță președințială, cu consecința admiterii cererii reconvenționale, conform dispozitivului prezentei hotărâri, respingând capetele de cerere cu privire la obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată, în privința reclamantului pârât reconvențional reținându-se că pârâta-reclamantă reconvențional nu a depus dovada acestor cheltuieli, iar în privința pârâtei reclamante reconvențional urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă, în ceea ce privește petitul prin care s-a solicitat programul de vizitare, prin întâmpinarea depusă pârâta-reclamantă reconvențional neopunându-se dreptului reclamantului pârât reconvențional de a avea legături personale cu minora; iar în privința soluției pe fond, ambele părți având posibilitatea ca pe viitor, în condițiile în care împrejurările avute în vedere de instanță cu ocazia pronunțării hotărârii ar urma să se schimbe, să solicite o restrângere, sau din contră, extinderea programului de vizitare, astfel cum acesta a fost stabilit, modificare care oricum ar putea fi făcută cel mai târziu cu ocazia soluționării dosarului de divorț, fiind binecunoscut faptul că prezenta hotărâre are o aplicabilitate provizorie, până al soluționarea fondului cauzei în dosarul mai susmenționat.
Împotriva sentinței civile nr. 2041/25.03.2015 a Judecătoriei Baia M., în termenul prevăzut de art. 1000 Cod procedură civilă a formulat apel apelantul-reclamant S. L. B., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță în privința petitului subsidiar din cererea de ordonanță președințială formulată de apelantul reclamant, acesta solicitând admiterea cererii sub aspectul petitului subsidiar astfel cum a fost formulată și susținută de apelant în fața primei instanțe.
În motivele de apel apelantul-reclamant a arătat că în opinia sa, soluția pronunțată de către prima instanță petitului subsidiar din cererea de ordonanță președințială formulată de către apelantul reclamant este contrară dispozițiile legale și probelor administrate în cauză.
Apelantul invocă și citează dispozițiile art. 2 alin. 3, art. 16 alin. 2, art. 14 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Apelantul afirmă că în considerentele hotărârii apelate nu au fost menționate motive temeinice de natură să justifice limitarea exercitării dreptului tatălui de a menține relații personale cu minora.
Apelantul afirmă că s-a preocupat de creșterea și educarea minorei, asigurându-i o îngrijire corespunzătoare.
Proba cu interogatoriul apelantului reclamant și proba testimonială administrată în cauză evidențiază faptul că minora de la data nașterii și până în luna octombrie 2014 a locuit efectiv și a fost crescută de bunica maternă, străbunica maternă, bunicii paterni și locuia cel mult o săptămână din lună cu părinții.
Relația dintre minoră și părinți în această perioada era una normală, firească, părinții în perioada cât minora locuia cu aceștia se ocupau de creșterea și educarea minorei.
Din luna mai 2014, pârâta intimată a părăsit domiciliul conjugal plecând în Austria cu actualul concubin și lăsând minora în grija întregii familii (tată, bunica maternă, străbunica maternă, bunicii paterni).
In luna octombrie 2014, când mama minorei a revenit în țară, a luat-o pe minoră și a dus-o să locuiască efectiv la locuința concubinului, a mutat-o de la școala din Baia M. la școala din Săcălășeni, fară a aduce acest lucru la cunoștința tatălui minorei și evident fară acordul acestuia.
De la data stabilirii locuinței minorei la concubinul mamei s-a schimbat radical comportamentul minorei față de tatăl, bunica maternă, străbunica maternă, bunicii paterni.
Tatăl minorei după despărțirea în fapt a soților, s-a mutat la părinții săi în localitatea Coltău.
De la separarea în fapt a părinților, apelantul - reclamant o vizita zilnic pe minoră și la sfârșitul fiecărei săptămâni minora locuia cu tatăl la bunicii paterni.
Minora este de nerecunoscut de la data când locuiește efectiv cu mama și concubinul mamei. Minora s-a schimbat radical, brusc a devenit tristă, speriată. Minora nu este lăsată de către mamă să-și vadă tatăl și nici bunicii, persoane față de care manifestă o puternică afecțiune, bunicii minorei fiind persoanele care în mod direct și nemijlocit s-au ocupat șase ani de creșterea și educarea minorei, de asigurarea unei îngrijiri corespunzătoare minorei. Comportamentul minorei s-a schimbat radical pe fondul separației părinților, minora a devenit mult mai retrasă, izolată și tristă.
Minora a fost vizitată atât de tatăl cât si bunica maternă, paternă în pauze la școala din Săcălășeni însă minora și reacția acesteia au fost surprinzătoare, minora era foarte tristă, speriată, este amenințată de mamă și noul iubit al mamei să refuze orice discuție cu tatăl sau bunica maternă.
Dovada împiedicării păstrării relațiilor dintre minoră si tată, minoră si bunicii minorei rezidă și din adresa înregistrată la Școala din Săcălășeni de către mama minorei prin avocat, adresă prin care se solicită unității de învățământ să interzică orice relație personală dintre minoră și tată, minoră și bunicii minorei și să permită alături de mamă și concubinului mamei să o ia pe minoră de la școală. Dacă mama minorei a solicitat unității de învățământ acest lucru, cunoscând că minora este vizitată la școală de tată și bunici, este evident că era interzis minorei să fie luată de la locuința concubinului mamei la cea a tatălui de către tată cât și vizitarea minorei la locuința ei.
Comportamentul minorei l-a determinat pe tatăl minorei să depună sesizări la instituțiile statului și să apeleze la serviciile unui psiholog astfel încât minora să urmeze ședințe de psihoterapie cu un specialist în domeniu care să o ajute să depășească acest moment deosebit de traumatizant pentru minoră, al separației părinților și conviețuirea minorei alături de mamă și noul iubit al mamei.
Sub aspectul probei testimoniale administrate în cauză este de evidențiat și faptul că martorii K. A. - mama concubinului pârâtei intimate și Vicsai M. - tatăl intimatei pârâte - cunosc aspecte și împrejurări privind relația dintre minoră și mama acesteia, numai începând cu luna octombrie 2014, dată de la care minora cu intimata pârâtă locuiesc la martora K. A. - mama concubinului pârâtei intimate - și dată de la care intimata pârâtă a reluat relațiile cu tatăl ei martorul Vicsai M.;
Martorul Vicsai M. cunoaște din spusele mamei minorei că aceasta a fost vizitată de mai multe ori de către apelantul reclamant de la data când minora locuiește cu concubinul mamei iar în perioada cât fetița a locuit la bunicii paterni se ascundea de martor deși îi era bunic matern.
Depozițiile martorilor audiați la solicitarea apelantului reclamant -respectiv depozițiile bunicii materne și bunicului patern al minorei și mătușii reclamantului apelant au relevat aspecte și împrejurări percepute în mod direct și nemijlocit privind relația dintre minoră și părinți în perioada conviețuirii cât și în perioada despărțirii în fapt a părților. Depozițiile acestor martori în prezența și alături de care minora a crescut efectiv au reliefat comportamentul minorei față de părinți atât în perioada conviețuirii cât și ulterior însă nu au putut indica vreun motiv temeinic care să justifice limitarea minorei de a avea legături personale cu tatăl. Prima instanță reține că atitudinea și comportamentul tatălui în sala de judecată față de minoră justificată prin răspunsurile date la interogatoriul luat apelantului reclamant relevă lipsa de interes al tatălui față de minoră.
Minora nu a fost prezentă în sala de judecată astfel încât prima instanță nu a perceput direct și nemijlocit relația dintre tată și minoră.
Apelantul reclamant este o fire introvertită, timidă, emotivă, prezentă pentru prima dată într-o sală de judecată, vorbitor de limba maghiară, căruia i s-a cerut de către instanță să răspundă cât mai scurt la întrebările adresate din interogator, pe cât posibil cu „da” sau „nu” și numai unde este cazul să detalieze răspunsul astfel încât nejustificat și contrar răspunsurilor date la întrebările din interogator se retine de prima instanță lipsa de interes al reclamantului apelant față de minoră.
Nici răspunsurile date de către intimata pârâtă la întrebările din interogatoriul luat acesteia nu relevă un interes al mamei față de minoră ci doar faptul că din luna octombrie 2014 minora locuiește efectiv cu aceasta și de la aceea dată se află în grija mamei și a concubinului.
Cert este faptul că intimata pârâtă prin răspunsul dat la întrebarea cu nr.26 din interogatoriul luat acesteia nu poate indica motive temeinice care să justifice interzicerea tatălui de a avea relații personale cu minora.
Sub aspectul soluției primei instanțe de a interzice minorei de a-și petrece noaptea la tată respectiv la locuința bunicilor paterni apelantul arată că motivarea reținută de prima instanță contravine dispozițiilor Legii 272/2004 și interesului superior al minorei.
Minora a dormit de nenumărate ori de la data nașterii și până în luna octombrie 2014 la bunicii paterni unde locuiește și tatăl minorei din luna mai 2014, data separării în fapt al părților. Minora are camera ei la bunicii paterni în care a dormit de nenumărate ori astfel încât nu se poate pune în discuție că ar fi necesar vreo acomodare a minorei pentru a rămâne peste noapte în locuința tatălui minora.
Proba testimonială administrată în cauză, proba cu interogatoriile părților și ancheta socială efectuată în cauză evidențiază faptul că minora are condiții de locuit corespunzătoare la bunicii paterni, este familiarizată cu locuința bunicilor paterni în care a locuit și dormit perioade îndelungate de timp.
Nu se poate pune semnul egalității între perioada celor șase ani de la data nașterii și până în luna octombrie 2014 cât minora a dormit la locuința bunicilor paterni și perioada octombrie 2014 și până în prezent cât a locuit la concubinul mamei.
In interesul minorei este să existe o comunicare firească fără nici o restrângere între tată și minoră. Este așadar în interesul copilului, dar și al părintelui non - gardian de a avea o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale în mod efectiv și fără nici o ingerință din partea unor terțe persoane.
Celălalt părinte - mama- la care s-a stabilit locuința copilului și care este debitorul obligațiilor corelative este ținut să-i asigure fostului său soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.
Nu se poate dovedi de către intimata mamă că menținerea legăturilor personale dintre tată și minoră ar dăuna interesului acesteia din urmă, fiind, dimpotrivă, de principiu, că este în interesul minorei să mențină legături personale cu ambii părinți, în speță mai ales cu apelantul tată câtă vreme locuința minorei este la mamă.
Apelantul invocă și citează dispozițiile art. 401 Cod civil, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că, în aprecierea sa prin exercitarea dreptului de vizită doar în modalitatea solicitată de mamă și dispusă de către prima instanță, minora și tatăl ei ar fi puși în imposibilitatea obiectivă de a-și programa petrecerea unui sfârșit se săptămână într-o locație mai îndepărtată și care ar presupune rămânerea peste noapte acolo, ceea ce nu corespunde interesului superior al minorei.
În drept apelantul invocă art. 478 aliniatul 2 și art. 479 aliniatul 2 art. 999 aliniatul 1, art. 470 aliniat 5, art. 451 - 453 Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat și cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în opinia sa, prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, în totală concordanță cu probele administrate în cauză, nefiind dovedit niciunul din motivele de apel.
Raportat la dispozițiile art. 186, art. 180 alin. 1 și 3 cod procedură civilă, întâmpinarea fiind depusă după expirarea termenului procedural de 5 zile stabilit, instanța a calificat scriptul drept note de ședință.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Primăria comunei Coltău a depus la doar raportul de monitorizare privind relațiile dintre minora S. V. T. și apelantul S. L. B..
Analizând sentința civilă nr. 2041/25.03.2015 a Judecătoriei Baia M. pe baza motivelor de apel formulate și în considerarea dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Examinând actele și lucrările dosarului primei instanțe, ansamblul materialului probator administrat, coroborat cu susținerile părților, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că starea de fapt reținută de către prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală iar criticile din memoriul de apel fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 496 alin. 5 cod civil părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului.
Programul de vizitare stabilit prin sentința atacată nu limitează exercițiul dreptului tatălui de a menține legături personale cu minorul, criticile din motivele de apel nefiind fondate.
În mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 264 alin. 1 teza finală Cod civil și a ascultat-o pe minoră. Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea minorei de a-și exprima opinia (art. 264 alin. 2).
Potrivit art. 264 alin. 4 Cod civil, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg, la 15.05.2003, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 272/2004, art. 264 Cod civil, opiniilor și dorințelor precum și sentimentelor constatate ale copiilor, trebuie să li se acorde atenția cuvenită.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile ce privesc copiii întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de către instanțele judecătorești, fiind un principiu impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului (art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004).
Potrivit art. 5 din Legea nr. 272/2004, părinții au obligația de a-și exercita drepturile și a-și îndeplini obligațiile față de copiii ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestora.
În mod corect prima instanță a coroborat elementele de probă, informațiile din ancheta socială, întocmită de Primăria Coltău, din raportul psihosocial întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, din fișa de caracterizare psihopedagogică cu răspunsurile la interogatoriu, depozițiile martorilor audiați și cele relatate de minoră cu prilejul audierii și a concluzionat în sensul stabilirii programului de vizită menționat în dispozitivul sentinței. Este vorba despre un programul provizoriu, până la soluționarea acțiunii de divorț.
Analizând starea de fapt astfel cum aceasta se conturează din examinarea ansamblului probator administrat rezultă că, având în vedere atmosfera tensionată creată în jurul minorei mai ales de către bunici, minora nu dorește să locuiască în prezent la tată, respectiv în domiciliul bunicilor paterni, împrejurare reținută în procesul verbal de audiere a minorei – fila 135 din dosar de fond.
D. fiind contextul tensionat, urmare presiunilor făcute asupra minorei, în mod corect a apreciat prima instanță, ținând cont de sentimentele și starea de spirit ale minorei, astfel cum acestea au putut fi percepute la audiere, că, în perioada la care se referă ordonanța președințială, provizoriu, până la soluționarea acțiunii de divorț este mai bine pentru minoră să-și petreacă noaptea, în locuința mamei, confortul psihic al minorei fiind de urmărit în primul rând.
Programul de vizită stabilit de prima instanță îi permite tatălui stabilirea unei relații constante de afecțiune și încredere cu minora. Pe parcursul derulării acestui program de vizită îi revine tatălui menirea de a crea o relație de armonie, încredere și afecțiune cu minora astfel încât, atunci când se va pune problema stabilirii măsurilor privind-o pe minoră în cadrul acțiunii de divorț, minora să își dorească să își petreacă mai mult timp numai cu tatăl său, respectiv să rămână pe perioada nopții sau pe anumite perioade mai lungi de timp în locuința tatălui său.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând sentința civilă atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
În baza art. 453 alin. 1 și art. 452 Cod procedură civilă, apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în apel, justificat cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul S. L. B. domiciliat în Coltău nr. 301 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2041/25.03.2015, pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Obligă pe apelant la plata către intimata S. B. L., domiciliată în Coltău . jud. Maramureș a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
P. M. B. Ț. D. S. A.
Red.DȚ/26.06.2015
Tred. A.S. / 29 Iunie 2015 - 4 ex
Judecător la fond: P. C. C.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
