Ordin de protecţie. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

-obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 150 m față de reclamante, față de domiciliile acestora, față de unitatea de învățământ la care este înscrisă minora - Liceul Teoretic UCECOM S. Haret și față de numitul R. V. – concubinul reclamantei de rândul 3;

-interdicția pentru agresor de a se deplasa în localitatea Groși, . unde își are domiciliul sora reclamantei de rând 1 – numita Eibl D. C. și familia acesteia;

-interzicerea oricărui contact din partea pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondență, e-mail sau alt mod cu reclamantele;

-obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică și tratament în scopul dezintoxicării;

-autorizarea ca executarea ordinului de protecție să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen, conform art. 29 alin. 2 din Legea 217/2003.

În motivare se arată că pârâtul este o fire violentă s-a manifestat violent față de soția sa, reclamanta de rândul 1 și față de fiica acesteia minora Paizoș L. R., fiică vitregă a acestuia.

În cursul anului trecut reclamanta V. A. M. a plecat la lucru în Germania iar minora a rămas în grija bunicii Pazoș A..

Agresiunile pârâtului au culminat în data de 01.10.2014 când acesta s-a deplasat la locuința numitei Paizoș A., cerându-i minorei să vină la el acasă să-i facă ordine, mâncare.

Aceasta a refuzat astfel încât pârâtul a luat-o la palme lovind și pe bunica acesteia, respectiv reclamanta de rând 3 chiar și pe concubinul acesteia prezent în locuință.

De asemeni pârâtul își amenința soția cu o armă.

În urma loviturilor primite minora Paizoș L. R. s-a prezentat la medicul legist eliberându-i-se certificat medico-legal, prezentând leziuni care necesită 4- 5 zile de îngrijiri medicale.

În probațiune s-au depus formularul pentru emiterea ordinului de protecție, certificat medico-legal.

În drept s-a invocat Legea 217/2003.

Pârâtul legal citat nu s-a prezentat. Conform noului Cod de procedură civilă i s-a asigurat asistență juridică obligatoriu de către Baroul Maramureș în persoana avocat P. C..

Concluziile reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M., dl. procuror B. C. A. V. sunt de admitere a cererii formulate având în vedere probele de la dosar.

Reprezentantul din oficiu al pârâtului a pus concluzii de respingere susținând că a fost un comportament izolat al pârâtului față de reclamante.

Aceste din urmă concluzii nu sunt împărtășite de instanță având în vedere următoarele:

Art. 23 din Legea 217/2003 arată că persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței că, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună cu caracter provizoriu una ori mai multe dintre măsurile – obligații sau restricții enumerate în speța de față, în petitul acțiunii.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză și adresa trimisă de către Poliția locală a municipiului Baia M., instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de legislația specială, Legea 217/2003.

Comportamentul agresiv al pârâtului nu este singular, acesta având un comportament agresiv aproape tot timpul atât asupra minorei cât și asupra mamei sale în perioadele când se afla în țară.

De asemeni s-a dovedit faptul că pârâtul le-a amenințat telefonic atât pe minoră cât și pe bunica acesteia că are un cuțit și că le va omorî.

Totodată s-a reținut că există înregistrată o plângere penală pentru lovire, formulată de partea vătămată Paizoș A. împotriva pârâtului, dosarul aflându-se în lucru la Poliția municipiului Baia M..

În ceea ce privește luarea măsurii de păstrare a unei distanțe minime de 150 m față de R. V. – concubinul reclamantei de rând 3, nu poate fi reținută de instanță respectiv nu poate fi admis, acesta nefiind membru al familiei în înțelesul Legii 217/2003.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de repunere în termen și recurs V. I. care a solicitat raportat la prevederile art. 186 Noul Cod de procedură civilă repunerea în termenul de recurs și admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și retrimiterea cauzei la prima instanță.

În motivarea recursului se arată că, în fapt, recurentul a avut calitatea de pârât în dosarul cu numărul de mai sus, iar față de lipsa sa atât la dezbateri cât și la pronunțarea hotărârii atacate, arătă că nu a fost în localitate, fiind plecat în județul Bistrița, unde își desfășoară activitatea lucrativă, respectiv muncitor necalificat la ..

În perioada în care s-a desfășurat procesul recurentul a fost plecat permanent, fiind în perioadă de probă la această societate, și nu a putut reveni în localitatea Baia M., deoarece lucra zilnic, uneori și în weekenduri.

De asemenea, în toată această perioadă a avut și permisul suspendat, abia în data de 29 octombrie a revenit în Baia M., pentru a-și ridica permisul

de conducere, și tot atunci a găsit la domiciliu hotărârea judecătorească, care era afișată la ușă.

Față de aceste aspecte, consider că atât în perioada dezbaterilor cât și la data pronunțării recurentul nu a putut participa deoarece era plecat motivat din localitate, astfel că nici nu a avut cunoștință de soluția instanței decât în momentul revenirii sale în localitatea Baia M..

Astfel, după ce a luat cunoștință de sentința civilă, a angajat un apărător ales, tocmai pentru a-și putea apăra interesele și a-l reprezenta în fața instanței de judecată.

In drept, își întemeiază cererea de repunere în termenul de recurs pe dispozițiile art. 186 NCPC.

In ce privește hotărârea primei instanțe, consider că aceasta nu este temeinică și legală, sens în care solicită admiterea recursului, casarea în parte hotărârii atacate și retrimiterea cauzei la prima instanță pentru următoarele motive:

In fapt, prin sentința civilă nr. 9044 din 20 octombrie 2014 s-a dispus evacuarea temporară a recurentului din locuința familiei, Baia M., ., ., reintegrarea reclamantelor V. A. M. și Paizoș L. R. în locuința familiei situată la adresa de mai sus, obligarea recurentului să păstreze o distanță minimă de 150 față de reclamantele V. A. M., Paizoș L. R. și Paizoș A.. față de domiciliu acestora.

Totodată i s-a interzis recurentului să se deplaseze în localitatea Groși, ., unde se află domiciliul sorei reclamantei V. A. M., interzicerea oricărui contact din partea recurentului cu reclamantele și obligarea pârâtului să urmeze consiliere psihologică și tratament în scopu dezintoxicării.

Față de primul petit, privind evacuarea din domiciliul pârâtului, aceasta s-a dispus fără temei, deoarece de mai bine de un an, la acel apartament nu mai locuiește nimeni, reclamanta V. A. M. fiind plecată la muncă în

Germania, iar de când a plecat și-a lăsat fiica, Paizoș L. R., în grija bunicii materne, care are domiciliul pe ., .. Totodată, recurentul menționează că reclamanta Paizoș L. R. are domiciliul de flotant la adresa respectivă.

Aceste aspecte au fost de fapt relatate și de martorii audiați în cauză, însă instanța de fond nu a reținut aceste aspecte legate de domiciliul minorei.

Soția recurentului, V. A. M., nu a solicitat niciodată evacuarea sa din acest apartament, ea comunicându-i ulterior că nu a urmărit să introducă o astfel de cerere.

Cum soția recurentului este plecată la muncă în străinătate, reintegrarea propriu zisă este fără efect, deoarece nu se poate pune în practică, iar minora, fiica reclamantei se află în grija bunicii materne, precum și cea cu privire la păstrarea unei distanțe de minim 150 m față de aceasta.

În ce privește interdicția recurentului de a se deplasa în localitate Groși, ., consideră că această măsură a fost dispusă cu prea multă ușurință, atâta timp cât din probele administrate în dosar nu rezultă că recurentul s-ar fi deplasat vreodată la acea adresă cu intenția de a amenința sau de a pune în practică vreo amenințare, iar motivarea instanței s-a rezumat doar la declarația unor martori subiectivi, fără temeiuri faptice reale.

Raportat la susținerea martorei Eibil D. C. că port armă și șpreiuri paralizante, recurentul arăt că în perioada 2004-2011 a lucrat la Serviciul de Ordine Publică, fiind gardian public, deci deține aceste obiecte legal, având autorizație pentru ele, și nu le-a folosit în alte scopuri decât cele legate de serviciu.

Totodată, s-a dispus ca recurentul să urmeze consiliere psihologică și tratament în scopul dezintoxicării, fără să existe la dosarul cauzei vreun act sau certificat medical care să arate de ce substanță este dependent recurentul, această măsură luându-se raportat tot la declarațiile martorilor, care nu au putut relata exact despre ce dependență este vorba.

S-a reținut doar că recurentul ar consuma alcool, însă nu și dacă acesta consumă în mod frecvent și cât de des, iar cum acesta a fost și mult timp plecat în ultima vreme, nu se poate reține că doar aprecierile martorilor să conducă la luarea unei astfel de măsuri.

In drept recurentul invocă dispozițiile art. 488 pct. 5 și 6, art. 498 alin. 2 NCPC.

Intimatele P. L. R. și P. A. prin întâmpinarea depusă (f.21) a solicitat respingerea cererii de repunere în termen ca fiind netemeinică, iar pe fondul cauzei respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

În motivarea întâmpinării se arată că, în ceea ce privește excepția invocată, conform Legii 76/2012 -art. 7, calea de atac împotriva sentinței este apelul și nu recursul. Având în vedere acest articol de lege și practica judiciară a Tribunalului Maramureș, intimatele solicită admiterea excepția invocată și respingerea recursul formulat ca inadmisibil.

În ceea ce privește repunerea în termenul de recurs, intimatele solicită respingerea acestei cerere ca neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 186 al. 1 Cod Procedură Civilă, nefiind dovedite circumstanțele extraordinare care l-ar fi împiedicat pe recurent să cunoască hotărârea pronunțată.

Recurentul a avut cunoștință de toate termenele și de hotărârea pronunțată prin intermediul avocatului din oficiu care 1-a reprezentat. Dl. avocat a luat legătura cu acesta telefonic chiar înainte de primul termen de judecată, comunicând acest fapt și instanței la primul termen de judecată. Tot cu acordul recurentului, domnul avocat a indicat adresa de corespondență pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat P. C., pentru că, telefonic pârâtul V. I. i-a comunicat că este plecat din localitate. Toate acestea au fost arătate în cursul ședinței din data de 13.10.2014.

Pe de altă parte, Legea 217/2003 permite emiterea ordinului de protecție și fără citarea părților. Oricum, și dacă considerăm că recurentul nu a fost citat, termenul de formulare al apelului (recursului) este tot de 3 zile dar se socotește de la data comunicării. Chiar dacă acceptăm că recurentul a cunoscut hotărârea doar la data de 29.10.2014 când s-a întors în Baia M., termenul de apel era până în data de 2.11.2014, ori el a înregistrat recursul abia în 7 noiembrie 2014, după curgerea termenului de 3 zile prevăzut de legea specială.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

Instanța de fond în mod legal și în baza probelor legal administrate a admis cererea reclamantelor. Probele administrate nu au constat doar în audierea martorilor ci și în înscrisuri, respectiv certificat medico-legal și dovada înregistrării plângerii penale împotriva pârâtului V. I..

În opinia intimatelor toate cele invocate prin acțiune și reținute de instanță sunt reale.

Minora și bunica acesteia, intimatele pe care le reprezentăm în prezent, sunt și acum înspăimântate de recurent. Simplul gând că el este din nou în apropiere reprezintă un motiv de frică. Minora suferă foarte mult, îi este teamă că poate fi bătută din nou.

Actele de violență săvârșite de către recurent nu au fost singulare, ci se petrec de mai mulți ani, de când Paizoș L. avea doar câțiva ani, și așa cum s-a arătat aceste acte de violență se petrec și asupra celorlalți membri ai familiei.

În opinia intimatelor admiterea recursului ar însemna punerea în pericol a celor două intimate, deoarece până la soluționarea plângerii penale acest ordin de protecție este singurul mod de apărare al lor.

Cele arătate de către recurent nu sunt reale. Se invocă faptul că apartamentul din care s-a dispus evacuarea este gol, V. A. fiind plecată de mai bine de 1 an la muncă în Germania. Acest fapt nu este real. V. A. a fost plecată la muncă în străinătate dar doar pentru o perioadă de 3 luni după care întotdeauna se întorcea pentru cel puțin 1 lună. Minora s-a mutat la bunica după ce inițial a stat cu recurentul, dar în urma actelor de violență nu a mai vrut să stea cu recurentul.

În ceea ce privește interdicția ca pârâtul să se deplaseze în localitatea Groși și această măsură a fost dispusă în mod corect, acolo având domiciliul fiica numitei Paizoș A., martora Eibl D., iar victimele se deplasează foarte des acolo. Pe de altă parte chiar și asupra martorei au fost exercitate acte de violență de către recurent, ceea ce i-a indus și martorei starea de frică.

În ceea ce privește sprayurile paralizante și armele deținute de către recurent, acesta arată că le deține în mod legal, dar atât timp cât nu mai este angajat la Serviciul de Ordine Publică din anul 2011, înseamnă că nu mai deține nici autorizație în acest sens.

Necesitatea ca recurentul să urmeze consiliere psihologică și tratament în scopul dezintoxicării a reieșit din depozițiile martorilor care au arătat că recurentul se manifestă în mod violent îndeosebi când se află sub influența băuturilor alcoolice, și consumă băuturi alcoolice foarte des, mai ales pentru că până în luna octombrie nu a fost angajat nicăieri.

În drept intimatele invocă Legea 76/2012, Legea 217/2003.

Cu privire la cererea de repune în termenul de recurs, tribunalul reține că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 186 Cod procedură civilă, recurentul chiar dacă a fost plecat din localitate la data pronunțării hotărârii atacate avea posibilitatea să-și exercite calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond.

Cu privire la excepția tardivității recursului, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie: (1) Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

În cauza de față sentința civilă atacată nr. 9044/20.10.2014, a fost pronunțată la data de 20 octombrie 2014, data înregistrării recursului este 07.11.2014, așa cum rezultă de pe ștampila de înregistrare - fila 2 dosar recurs, adică după expirarea termenului de recurs.

Așa fiind, în baza art. 30 din Legea nr. 217/2003 care arată că termenul de recurs este de 3 zile de la pronunțarea hotărârii, recursul declarat de recurentul varga I. împotriva sentinței civile nr. 9044 din data de 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ va fi respins ca tardiv introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac cerere formulată de V. I. domiciliat în Baia M. . . și în consecință respinge ca tardiv recursul exercitat de V. I. împotriva sentinței civile nr. 9044/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Baia M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5.02.2015.

Președinte Judecători Grefier

W. D., P. G. G., Ț. D. O. V.

Red. W.D./6.02.2015

T.Red. O.V./6.02.2015

7 ex.

Judecător la fond: V. U.

.>