Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 182/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 182/2015
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 182/R
Ședința publică din 07.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. B.
JUDECĂTORI: P. M. B. – Președinte Secția I Civilă
S.-T. A.
GREFIER: M. R.
Pe rol este pronunțarea soluției în recursul declarat de reclamanta Hotea (fostă P.) L. M. domiciliată în Baia M., ./40, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 9239 din 23.10.2014 și a încheierii de admitere în principiu din 26.06.2014, ambele pronunțate de J.cătoria Baia Mare, în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 16.04.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat succesiv pronunțarea la 23.04.2015, iar apoi la termenul de azi.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 9239 din 23.10.2014 a Judecătoriei Baia M. s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta P. L. M. în contradictoriu cu pârâtul P. O., s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă de ½ parte fiecare și fac parte din masa bunurilor comune următoarele bunuri mobile: presă pentru lipit material textil, accesorii croitorie, aragaz „Bosch”, frigider „Samsung”, mașina de spălat „MIELE”, mobilă sufragerie, TV plasmă „Sony”, mobilier în camera fetiței compus din mobilă pentru copii, TV color, masă birou, covor + 3 carpete, parasolare pentru două geamuri, storcător de fructe „PHILIPS”, 2 seturi vase inox, mixer „Bosch”, blender, aparat cafea electric, 3 plapume, lenjerii de pat – 3 seturi, vase Tupperware (o carafă albă, 6 cutii cu capac galben, portocaliu și verde, vas pentru dospit aluatul, presă pentru usturoi, dispozitiv pentru desfăcut conserve, cutie galbenă pentru unt, tocător roșu pentru legume), 2 aspiratoare în valoare de_ lei.
S-a constatat dreptul de creanță al reclamantei pentru suma de 2750 lei reprezentând ½ din contravaloare geamuri termopan pentru închidere balcon la apartamentul proprietatea pârâtului și contravaloare izolat apartament exterior, precum și dreptul de creanță al reclamantei pentru suma de 7463 lei.
S-a respins cererea de constatare ca datorie comună a creditului contractat cu B. Post SA în temeiul contractului nr 252CIV_ din 14.12.2007 și de includere a sumei de 8042 eur în masa bunurilor de împărțit, precum și cererea de a se constata că fac parte din masa bunurilor comune următoarele: combină muzicală „Sony”, tablou semnat Matissdeuth 1940, comodă dormitor stejar, dulăpior cu oglindă baie, mașină de cusut industrială, mașină de surfilat industrială, rulotă „Chiara”, 3 pături păr cămilă, mobilă bucătărie, colțar, contravaloare perdele lamelare la un geam, contravaloare saltea ortopedică dormitor 190/160 cm.
Prima instanță a dispus sistarea stării de devălmăsie prin formarea a două loturi:
Lotul I – format din bunurile: accesorii croitorie, aragaz „Bosch”, frigider „Samsung”, mașina de spălat „MIELE”, mobilier în camera fetiței compus din mobilă pentru copii, TV color, masă birou, covor + 3 carpete, 3 plapume, lenjerii de pat – 3 seturi, vase Tupperware (o carafă albă, 6 cutii cu capac galben, portocaliu și verde, vas pentru dospit aluatul, presă pentru usturoi, dispozitiv pentru desfăcut conserve, cutie galbenă pentru unt, tocător roșu pentru legume), 2 aspiratoare, mobilă sufragerie, parasolare pentru două geamuri în valoare totală de 7400 lei, a fost atribuit în proprietate pârâtului P. O..
Lotul II – format din bunurile: presă pentru lipit material textil, TV plasmă Sony, storcător de fructe „Philips”, 2 seturi vase inox, mixer „Bosch”, blender, aparat cafea electric în valoare totală de 4520 lei, a fost atribuit în proprietate reclamantei H. L..
Pârâtul P. O. a fost obligat să-i plătească reclamantei H. L. suma de 1440 lei cu titlu de sultă și suma de_ lei cu titlu drept de creanță.
Cheltuielile de judecată au fost compensate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.11.2012 reclamanta H. (fostă P.) L. M. a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în cursul căsătoriei cu pârâtul P. O. prin atribuirea în natură în totalitate a bunurilor pârâtului, cu obligarea acestuia la sultă față de reclamantă conform cotei de ½ ce i se cuvine.
A mai solicitat reclamanta să se constate că a făcut din bani proprii investiții în apartamentul proprietatea pârâtului, situat în Baia M., ./9, în sumă totală de 12.800 lei, cuprinse în lista anexă 2 la acțiune, să se constate dreptul ei de creanță asupra acestei sume și să fie obligat pârâtul să-i achite reclamantei cu dobânzi legale, începând cu data înregistrării cererii (13.11.2012) și până la achitarea efectivă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 16 mai 2003, căsătoria fiind desfăcută prin divorț în baza Sentinței civile nr. 9412/11.10.2012 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosar nr._/182/2012.
La data la care reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul, acesta se afla în proces de partaj cu prima lui soție, cu care a dobândit, printre alte bunuri, și apartamentul în care părțile si-au stabilit ulterior domiciliul conjugal.
Reclamanta a susținut că prin sentința de partaj imobilul i-a fost atribuit în natură pârâtului, fiind obligat la sultă în sumă de 14.000 lei față de fosta soție, sumă pe care a achitat-o ea din veniturile sale și parțial din banii obținuți împreună cu pârâtul. Având în vedere că suma de 7000 lei, reprezentând ½ din sultă, este o investiție a sa în achiziționarea de către pârât a cotei de ½ din apartament, solicită instanței să constate un drept de creanță în favoarea reclamantei și cu privire la această sumă, cu obligarea pârâtului să-i restituie suma cu dobânzi legale.
S-a arătat că pe toată perioada căsătoriei pârâtul nu a fost încadrat în muncă, toate cheltuielile casnice fiind suportate din veniturile sporadice ocazionale ale acestuia.
Investițiile cuprinse în lista anexă nr. 2 au fost făcute din banii proprii ai reclamantei, câștigați anterior căsătoriei și pe care reclamanta a înțeles să-i investească în acele bunuri în speranța că va avea cu pârâtul un trai conjugal normal și de durată.
La termenul de judecată din data de 24.01.2013 reclamanta a formulat completare la acțiune, a solicitat instanței să fie inclusă în masa de partajat și suma de 8.042 Euro, reprezentând credit bancar nerambursat la data despărțirii în fapt din creditul total în sumă de 11.623 Euro (5000 Euro sold împrumutat + 6623 Euro dobânzi și comision de administrare), acordat de Bancpost S.A. – Agenția Baia M. în baza contractului de credit nr. 252CIU_: să-i fie atribuit ei creditul în sumă de 8.042 Euro și să fie obligat pârâtul să-i achite cota de ½ din această sumă de 4.021 Euro.
Pentru termenul de judecată din data de 14.03.2013 pârâtul P. O. a formulat întâmpinare, a arătat că în principiu nu se opune partajării bunurilor comune, dar nu în maniera solicitată de către reclamantă, ci conform următoarelor:
A.Lista Anexa
- mașina de cusut industrială este cumpărată înainte de căsătorie,
bun comun, oricum valorează doar 400 lei.
- mașina de surfilat industrială este tot bun dinainte de căsătorie,
nu intră în masa de partajat;
- presa este bun comun – valoarea este reală;
- accesoriile de croitorie sunt bunuri dinainte de căsătorie, pârâtul le avea de la mama sa;
- rulota s-a dobândit în timpul căsătoriei, dar tot în timpul căsătoriei fost vândută, banii fiind folosiți în casă, acest bun nu mai există:
- aragazul „Bosch” este bun propriu, s-a cumpărat cu bani rezultați din vânzarea unui alt aragaz proprietatea pârâtului dinainte de căsătorie;
- mașina de spălat este bun comun;
- frigiderul Samsung este bun propriu, s-a cumpărat cu bani rezultați din vânzarea unui frigider al pârâtului dinainte de căsătorie:
- bunurile de la pct. 9 și 10 le recunoaște pârâtul ca fiind bunuri comune și acceptă valoarea.
Pârâtul recunoaște covorul și carpetele ca fiind bunuri comune.
-combina muzicală Sony nu este bun comun, este bunul propriu al pârâtului dinaintea căsătoriei:
-două aspiratoare sunt ale pârâtului dinainte de căsătorie, unul l-a dus reclamanta la ea la serviciu, pârâtul este de acord ca acel aspirator să îi rămână reclamantei;
-tabloul original semnat Matissdeuth 1940 a fost bunul propriu al pârâtului dinainte de căsătorie. L-a vândut în anul 2005, banii au fost folosiți în casă.
-izolatul apartamentului s-a făcut personal de către pârât, manopera nu a constat nimic, doar materialul:
-bunurile de la pct. 22 există, pârâtul acceptă valorile.
-sunt trei plapume;
-lenjerii există
-comoda de stejar este dinainte de căsătorie, nu este bun comun;
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 26 iunie 2014 a fost admisă în parte în principiu acțiunea precizată (f. 188 – 192).
La termenul din data de 16 octombrie 2010 părțile au convenit ca pârâtul să achite reclamantei suma de 5850 lei reprezentând valoarea bunurilor mobile contestate de pârât (3100 lei) și contravaloarea a ½ parte din investițiile efectuate de părți la apartamentul proprietatea pârâtului (2750 lei).
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că părțile au fost căsătorite în perioada 16 mai 2003 – 11 octombrie 2012, căsătoria fiind desfăcută conform sentinței civile nr 9412 din data de 11.10.2012 pronunțată în dosar nr_/182/2012 (f. 36 – 39).
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 26.06.2014 judecătoria a constatat că părțile au dobândit în cotă de ½ parte fiecare și fac parte din comunitatea de bunuri comune următoarele bunuri mobile: presă pentru lipit material textil, accesorii croitorie, aragaz „Bosch”, frigider „Samsung”, mașina de spălat „MIELE”, mobilă sufragerie, TV plasmă „Sony”, mobilier în camera fetiței compus din mobilă pentru copii, TV color, masă birou, covor + 3 carpete, parasolare pentru două geamuri, storcător de fructe „PHILIPS”, 2 seturi vase inox, mixer „Bosch”, blender, aparat cafea electric, 3 plapume, lenjerii de pat – 3 seturi, vase Tupperware (o carafă albă, 6 cutii cu capac galben, portocaliu și verde, vas pentru dospit aluatul, presă pentru usturoi, dispozitiv pentru desfăcut conserve, cutie galbenă pentru unt, tocător roșu pentru legume), 2 aspiratoare și vor fi excluse următoarele: combină muzicală „Sony”, tablou semnat Matissdeuth 1940, comodă dormitor stejar, dulăpior cu oglindă baie, mașină de cusut industrială, mașină de surfilat industrială, rulotă „Chiara”, 3 pături păr cămilă, mobilă bucătărie, colțar, contravaloare perdele lamelare la un geam, contravaloare saltea ortopedică dormitor 190/160 cm.
Pentru motivele arătate în încheierea de admitere în principiu s-a respins cererea de a se constata caracterul de datorie comună a creditului contractat cu B. Post SA în temeiul contractului nr 252CIV_ din 14.12.2007. S-a arătat, pe baza probelor administrate, că banii împrumutați conform contractului de credit au fost destinați pentru cumpărarea unui bun de către o terță persoană astfel încât nu reprezintă datorie comună a soților.
Prima instanță a constatat dreptul de creanță al reclamantei pentru suma de 7463 lei reprezentând ½ din suma de bani achitată de pârât cu titlu de sultă primei soții și pentru suma de 2750 lei reprezentând ½ din contravaloare geamuri termopan pentru închidere balcon la apartamentul proprietatea pârâtului și contravaloare izolat apartament exterior și obligându-l pe pârât să-i plătească reclamantei suma de_ lei.
În temeiul art 673 ind 5 alin 2, art 673 ind 9 cod procedură civilă s-a dispus sistarea stării de devălmășie dintre părți prin formarea a două loturi: lotul I format din următoarele bunuri: accesorii croitorie, aragaz „Bosch”, frigider „Samsung”, mașina de spălat „MIELE”, mobilier în camera fetiței compus din mobilă pentru copii, TV color, masă birou, covor + 3 carpete, 3 plapume, lenjerii de pat – 3 seturi, vase Tupperware (o carafă albă, 6 cutii cu capac galben, portocaliu și verde, vas pentru dospit aluatul, presă pentru usturoi, dispozitiv pentru desfăcut conserve, cutie galbenă pentru unt, tocător roșu pentru legume), 2 aspiratoare, mobilă sufragerie, parasolare pentru două geamuri în bunuri ce vor fi atribuie în proprietate pârâtului P. O. și lotul II format din următoarele bunuri: presă pentru lipit material textil, TV plasmă Sony, storcător de fructe „Philips”, 2 seturi vase inox, mixer „Bosch”, blender, aparat cafea electric, bunuri ce vor fi atribuite în deplină proprietate reclamantei.
La formarea loturilor s-au avut în vedere dispozițiile art 673 ind 5 alin 2 cod procedură civilă în conformitate cu care împărțeala se face în natură. Au fost atribuite în lotul pârâtului bunuri mobile și pe baza propunerii de partaj depuse la data de 16.10.2014.
În temeiul art 673 ind 5 alin 2 cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1440 lei cu titlu de sultă.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de admitere în principiu din 26.06.2014 a declarat recurs reclamanta H. L. M. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în temeiul disp. art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 și 304 ind.1 C.pr.civilă în sensul admiterii acțiunii sale și, în consecință, includerea în masa bunurilor de partajat și a următoarele bunuri:
- un tablou Matissdeuth 1940 în valoare de 23.000 lei
-două mașini de cusut industriale în valoare de 1.400 lei
- o rulotă în valoare de 9.000 lei,
- colțar,
-o comodă dormitor stejar - 300 lei
- mobilă bucătărie,
- dulăpior cu oglindă în baie - 300 lei;
- perdele lamelare, obligarea pârâtului să achite creanța la care a fost obligat, în sumă de 7.462 lei, cu dobânzi legale și actualizată la inflație, începând cu data ele 07.0 l .2004 și până la achitarea integrală; atribuirea către pârât a bunurilor mobile de mai sus și obligarea acestuia la plata sultei în cotă de 1/2 din valoarea lor;
Reclamanta a solicitat menținerea restului dispozițiilor sentinței și ale încheierii de admitere în principiu.
În subsidiar, reclamanta a solicitat casarea cu trimitere spre o nouă judecată la instanța de fond.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de fond a constatat dreptul ei de creanță cu privire la suma de 7.463 lei reprezentând 1/2 din suma achitată de pârât cu titlu de sultă la data de 07.01.2004 primei soții, dar a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale și a sumei actualizate la inflație, așa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată și prin precizarea la acțiune (f. l 08).
Faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri constituie motiv de casare cu trimitere.
2. Instanța a analizat din dosar doar probele testimoniale administrate la cererea pârâtului și în contextul acestora a omis de la partaj un tablou Matissdeuth 1940 în valoare de 23.000 lei, cu toate că declarațiile martorilor propuși de pârât sunt contradictorii, iar informațiile date de către aceștia sunt doar din spusele pârâtului.
Instanța nu s-a preocupat să analizeze declarațiile martorilor Eotvoș P. M. (f.71) și Șimon G., martori care au frecventat casa părților și care au afirmat că la data la care reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, tabloul exista în casă.
Recurenta a apreciat că prima instanță trebuia să cenzureze sinceritatea martorilor propuși de pârât și prin prisma faptului că acest bun era un tablou original, de valoare, care avea certificat de autenticitate și care, după cum afirmă martorul Eotvoș P. M., a fost prezentat la două case de licitație, dar nu s-a vândut pentru că nu s-a primit suma de bani solicitată.
În acest caz, dacă afirmațiile pârâtului că acest tablou s-ar fi vândut ar fi adevărate, pârâtul trebuia să prezinte un înscris care să ateste vânzarea, întrucât un bun de o asemenea valoare nu se vinde fără a se întocmi un contract de vânzare-cumpărare între părți în care sunt stipulate toate datele privind natura, autenticitatea și valoarea tabloului.
Ori, din moment ce pârâtul nu a făcut această dovadă, iar martorii propuși de acesta afirmă că știu doar din spusele lui, instanța trebuia să ia în considerare declarațiile martorilor care prin propriile lor constatări au văzut tabloul în casa părților în momentul în care reclamanta a părăsit domiciliul conjugal.
Nu s-a probat nici susținerea total nesinceră a pârâtului că acest tablou s-ar fi achiziționat înainte de a se căsători cu reclamanta, întrucât bunul nu a făcut obiectul partajului cu prima soție iar martorul Șimon Găvrilă, care era foarte apropiat de pârât în vremea respectivă a afirmat că înainte de căsătoria părților, în casa pârâtului nu exista nici un tablou de valoare.
Instanța de fond trebuia să analizeze în mod obiectiv și declarația martorului P. M. F. (f.88) propus de pârât, care afirmă că pârâtul a cumpărat tabloul când era căsătorit, dar nu poate preciza dacă cu prima soție sau cu reclamanta. Ori, din moment ce acest bun nu a făcut obiectul partajului cu prima soție, iar după divorțul de aceasta tabloul nu se găsea în casă, este evident că nu putea să-l cumpere decât în timpul căsătoriei cu reclamanta.
3. În mod greșit instanța a omis de la partaj cele două mașini de cusut industriale, cu privire la care s-a făcut dovada indubitabil că au fost cumpărate de părți în timpul căsătoriei, cu scopul ca reclamanta să desfășoare activități de croitorie la domiciliu.
Însăși martora C. A. (f. 72) propusă de pârât și citată de instanță în motivarea încheierii de admitere în principiu, arată că in timpul căsătoriei pârâtul a cumpărat două mașini de cusut cu funcții mai complexe, iar instanța, cu toate că analizează declarația acestei martore, care este confirmată și de declarațiile martorilor Eotvos P. M. și Șimon Găvrilă, în mod surprinzător și paradoxal, omite includerea acestor bunuri în masa de partajat.
Prima instanță nu a analizat în mod obiectiv declarația martorei C. A. care arata: "știu că pârâtul a cumpărat cele două mașini de cusut pentru ca reclamanta să lucreze acasă ca și croitoreasă, fiind amenajat și un balcon în acest sens ".Cu toate acestea, instanța citează în motivare în mod greșit afirmația martorei, reținând contrariul celor declarate, respectiv cum că martora ar fi declarat că mașinile de cusut s-ar fi cumpărat înainte de căsătorie, ceea ce nu este real.
4. În același mod greșit, instanța de fond omite includerea la partaj a unei rulote, cu privire la care s-a dovedit că se afla în proprietatea părților la data când reclamanta a plecat de la domiciliul părților, fiind și la ora actuală înmatriculată pe numele pârâtului.
Instanța nu arată în motivarea sentinței și nici a încheierii de admitere în principiu care sunt motivele pentru care acest bun a fost exclus de la partaj, cu toate că din declarația martorului Eotvos P. M. rezultă că această rulotă nu s-a vândut în perioada în care părțile au conviețuit.
Declarația martorului Pocal M. F. este nesinceră și de complezență, iar instanța trebuia să cenzureze afirmațiile martorului. Astfel, martorul susține că a cumpărat rulota de la pârât, în condițiile în care mai are o rulotă și nu o folosește, că de la data cumpărării și până în prezent nu a preluat-o, aceasta fiind în continuare depozitată în curtea familiei F., acolo unde se găsea la data plecării reclamantei de la domiciliul conjugal.
De asemenea, nu s-a prezentat un înscris doveditor al vânzării și nici dovada că rulota s-a înscris în evidențele fiscale pe numele martorului, aceasta figurând și la ora actuală pe numele pârâtului.
Că martorul este nesincer în întreaga sa declarație o dovedesc și celelalte afirmații pe care le face. Astfel, cu toate că pârâtul declară la interogator că a achitat primei soții sulta din banii câștigați de el în timpul căsătoriei cu reclamanta, martorul declară contrariul, anume că el i-a dat pârâtului suma de 8.000 Eur pentru a achita acea sultă.
Din analiza acestei declarații rezultă că martorul a venit în această calitate în fața instanței cu scopul evident de a declara orice ar fi în favoarea pârâtului, cu care este în relații de prietenie, afirmații care sunt total străine de adevăr, iar instanța avea obligația să cenzureze această declarație și s-o interpreteze prin prisma și a celorlalte probe din dosar.
5. Instanța a omis includerea la partaj a întreg mobilierului din apartament, reținând în mod greșit că acesta ar fi fost achiziționat de pârât anterior căsătoriei.
În același mod părtinitor și subiectiv, cu ignorarea totală a probelor aduse de reclamantă, instanța nu analizează declarația martorului Șimon Găvrilă, care a fost prieten apropiat al pârâtului în perioada când acesta s-a căsătorit cu reclamanta și care a arătat "știu că înainte să locuiască părțile împreună, în apartament era doar o vitrină într-o cameră și un pat„.știu că și-au cumpărat un colțar de la R D. și o mobilă făcută la comandă".
Cu toate acestea, instanța respinge cererea reclamantei cu privire la aceste bunuri, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și părtinitoare.
Instanța trebuia să aprecieze sinceritatea martorilor propuși de pârât și prin prisma probelor cu înscrisuri depuse de reclamantă cu privire la puterea de cumpărare a pârâtului când susține că anumite bunuri au fost cumpărate doar de el.
Astfel, au fost depuse la dosar copii ale mai multor înscrisuri sub semnătură privată, netăgăduite de pârât, din care rezultă că la data la care s-a căsătorit cu reclamanta și ulterior, acesta avea mari datorii față de diverse persoane în lire sterline și dolari.
De asemenea, pentru plata sultei față de prima soție, a fost nevoit să solicite reclamantei să participe cu o sumă de bani, fiind executat silit prin executorul judecătoresc, iar pârâtul recunoaște la interogator (întrebarea nr. 2) parte din acele datorii pe care le avea la data la care s-a căsătorit cu reclamanta.
Dacă instanța ar fi analizat și aceste probe, coroborat cu faptul că pârâtul nu a realizat venituri din muncă sub durata căsătoriei, instanța putea lesne să constate totala nesinceritate atât a pârâtului, cât și a martorilor săi, atunci când au afirmat că anumite bunuri dobândite de părți au fost achiziționate doar de pârât, fără contribuția reclamantei.
Ori, practic, instanța a supus partajului doar acele bunuri pe care pârâtul le recunoaște prin întâmpinare, luând în considerare ca adevărate toate afirmațiile sale, în timp ce probele administrate la cererea reclamantei nici măcar nu sunt analizate sau pomenite de instanță în motivarea hotărârii.
Pentru aceste considerente, recurenta a apreciat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.
Intimatul P. O. a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecata, învederând că prin motivele de recurs depuse reclamanta solicita a se include si alte bunuri mobile pe lângă cele care au fost incluse, fără a se arata valoarea acestor bunuri.
In privința mobilierului ce se solicita a fi inclus la partaj, reclamanta nu a produs dovezi concrete si certe pentru aceste bunuri.
Reclamanta s-a axat în probațiune doar pe dovezi care au avut in vedere tabloul MATISSDEUTH 1940 si rulota, iar în recurs susține că doar din depoziția unui martor, actualul ei concubin, Eotvos P. M., ar rezulta împrejurarea ca tabloul MATISSDEUTH 1940 s-ar fi dobândit în timpul căsătoriei si că el nu exista in timpul primei casatorii pentru ca altfel, daca ar fi existat, cu siguranță l-ar fi inclus la partaj prima soție.
Intimatul a susținut că s-a dovedit cu martorii audiați in cauza faptul ca anterior căsătoriei ( declarația martorei C. A.), pârâtul a avut în apartament toate dotările, respectiv mobilă, frigider, aragaz, mașină de spălat, mai multe televizoare, aspirator, combină muzicală, în perioada căsătoriei fiind înlocuite aragazul și frigiderul, cu altele noi. Acest martor a declarat că anterior încheierii căsătoriei pârâtul a avut trei tablouri de valoare, vândute în timpul căsătoriei, banii obținuți din vânzare fiind folosiți pentru a achita costul unei excursii în Tunisia și pentru a acoperi alte cheltuieli în familie. Martora a declarat că, tot anterior căsătoriei, pârâtul a cumpărat două mașini de cusut cu funcții mai complexe. Din declarație rezultă că mobila din camera fetitei părților a fost confecționată în timpul căsătoriei de către pârât și fratele acestuia (f 72). Aspectele rezultate din declarația martorei C. A. cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei) respectiv cu privire la bunurile dobândite de pârât anterior căsătoriei, se coroborează cu datele rezultate din declarația martorei C. A. (f 86 ~ 87). Această din urmă martoră a declarat că părțile au cumpărat în timpul căsătoriei un colțar în bucătărie și sufragerie și mobila din camera fetitei.
Și martorul P. M. F. a arătat că tabloul semnat Matissdeuth 1940 a fost vândut în timpul căsătoriei (f 88). Deși acest martor cunoștea de la pârât acest lucru, declarația acestui martor a fost avută în vedere motivat de faptul că se coroborează cu declarațiile martorilor menționați anterior.
În sensul dobândirii acestui tablou de către pârât anterior încheierii căsătoriei cu reclamanta este și declarația martorului Sideartău C. Ruben, Acest martor a declarat și că în anul 2001 l-a dat pârâtului pentru a stinge o datorie bănească și mobila de bucătărie, mobilă ce există și în prezent (f. I 12). Din acest motiv mobila de bucatarie nu s-a inclus in masa bunurilor de partajat.
A rezultat astfel din declarațiile martorilor audiați că au fost dobândite în timpul căsătoriei și au calitatea de bun comun și următoarele: aragaz .Bosch", frigider ,,Samsung", mobilierul din camera fetiței compus din mobilă pentru copii, TV color, masă birou, aspirator. Accesoriile pentru croitorie s-a retinut că fac parte din masa bunuri lor comune, de împărțit. Reclamanta, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, a desfășurat activitatea de croitorie și se prezumă că in activitatea desfășurată a folosit astfel de accesorii dobândite în timpul căsătoriei (ață, fermoare, elastice. nasturi). Nu s-a făcut dovada contrară că aceste bunuri au fost dobândite anterior încheierii căsătoriei.
Tabloul semnat Matissdeuth 1940 in mod corect s-a retinut că nu are calitatea de bun comun, fiind dobândit de pârât anterior încheierii căsătoriei. De altfel, acest tablou rezultă din declarațiile martorilor că a fost vândut în timpul căsătoriei părților și nu ar putea intra nici din acest motiv în masa partajabilă.
Din toata probațiunea administrata a rezultat reaua credința de care a dat dovada reclamanta, nesinceritatea acesteia, solicitând in fata instanței de fond inclusiv constatarea unei datorii, respectiv restituirea unei cote de 1/2 parte dintr-un credit contractat in exclusivitate de reclamanta la B. POST SA, deși banii împrumutați conform contractului de credit au fost destinați pentru cumpărarea unui bun de către o terța persoana, nepot al reclamantei, a cărui audiere ca martor s-a propus, dar reclamanta s-a opus.
Tabloul original MATISSDEUTH 1940 s-a dovedit cu martorii audiați in cauza ca a fost vândut in anul 2005, iar banii s-au folosit in casa, bunul nici nu mai exista la data partajului, ar fi putut dimpotrivă paratul sa solicite de la reclamanta jumătate din aceasta suma obținuta din vânzare, pentru ca banii au fost destinați confortului reclamantei, care era obișnuita cu un standard de viata mult peste posibilitatea.
Susținerea reclamantei ca nu exista acte oficiale, este contrazisa de existenta unui contract încheiat în 02.02.2005 intre o societate . cu sediul în Cluj N. si P. O., din care rezulta ca acest tablou a fost vândut in 2005, deci in timpul căsătoriei.
Nu exista acte de proveniență de cumpărare a acestui tablou, întrucât el a fost cumpărat de pe internet de la alte persoane înainte de căsătorie. Martorii audiați in cauza au confirmat ca au văzut tabloul pârâtului la el în casî, anterior căsătoriei, susținând că bunul este comun, reclamanta trebuia sa producă dovezi si să aibă acte de proveniența, să arate in concret când si de unde s-a achiziționat, cu ce suma, iar daca aceste înscrisuri nu s-ar, fi găsit s-ar fi putut cere oficial, de către instanța.
Reclamanta mai afirma în motivele de recurs ca paratul nu ar fi fost încadrat in munca, ori aceasta uita ca in dosar martorii audiați în cauza au relatat faptul ca standardul de viata si de confort al părților era cu mult peste cel al unei familii normale, pentru ca veniturile casnice obținute erau cele obținute de parat prin alte activităti, in nici un caz din ale reclamantei.
Daca nu ar fi fost veniturile paratului, niciodata cu banii obtinuti din modestele activitati ale reclamantei nu ar fi mers foștii soti in concedii în străinatate sau in tara, chiar de mai multe ori pe an.
Chiar daca reclamanta a depus o adeverinta din care rezulta ca ar fi fost încadrata in munca la o societate, in realitate aceasta nu a prestat nici o zi de munca (a fost audiat ca si martor patronul acelei societati care a relatat faptul ca reclamanta a fost angajata pentru a-i merge vechimea si a beneficia de anumite drepturi, dar ea nu a mers nici o zi la locul de munca, nici macar nu stia unde este societatea si unde efectiv ar fi trebuit sa presteze activitati).
Nici restul pretențiilor cu privire la celelalte bunuri mobile nu pot fi reținute de instanța de recurs, întrucât reclamanta nu a produs dovezi care sa vina in sprijinul susținerilor sale.
În privința rulotei, intimatul a susținut că s-a dovedit cu înscrisurile care au existat la dosar, dar si din declarațiile martorilor audiați, faptul ca rulota s-a vândut in timpul casatoriei de comun acord, nefiind combătute de reclamanta prin nici o alta proba dovezile paratului. Dimpotrivă, martorii audiați în cauza au relatat faptul ca rulota a fost vânduta după ce părțile au venit dintr-un concediu si reclamanta a fost nemulțumită de confortul oferit de rulota, nu i-a plăcut cum s-a simțit în rulotă, declarând că niciodată nu va mai dori sa-si petreaca vreun concediu plecând la drum cu rulota. La întoarcere paratul a si vandut rulota, dar nu s-a făcut transcrierea pe noul proprietar. Rulota se află de mai mulți ani in curtea actualului proprietar.
În ce privește petitul privind obligarea intimatului sa achite recurentei suma de 7462 lei cu dobânzi legale si actualizata la indicele de inflație, intimatul a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, deoarece în suma de 10.213 lei este inclusa si suma de 7463 lei.
Analizând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurentă, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a constatat dreptul de creanță al reclamantei recurente cu privire la suma de 7.463 lei reprezentând 1/2 din suma achitată de pârât cu titlu de sultă la data de 07.01.2004 primei soții și l-a obligat pe pârât la plata acesteia, fără a dispune în privința actualizării sumei cu indicele de inflație și dobânzilor legale, așa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată și prin precizarea la acțiune (f. 108).
Însă, potrivit dispozițiilor art. 281^2 al. 1 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea data instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Art. 281^2 Cod procedură civilă stabilește că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281^2.
Coroborând cele doua texte legale invocate, reiese că în situația în care instanța omite a se pronunța asupra unei cereri, partea are la îndemână doar procedura completării, fără a putea invoca omisiunea în calea de atac.
Ca urmare, motivul de recurs vizând nesoluționarea capetelor de cerere vizând actualizarea sumei datorate de pârât și acordarea dobânzilor legale aferente este inadmisibil.
În ce privește includerea unor bunuri în masa de partajat, tribunalul apreciază că recursul reclamantei este parțial fondat, din considerentele ce succed:
Reclamanta a solicitat includerea în masa bunurilor comune a două mașini industriale de cusut în valoare de 1400 lei; pârâtul nu a contestat valoarea acestora, dar a susținut că cele două utilaje au fost achiziționate anterior căsătoriei cu reclamanta.
Însă, tribunalul reține că între părți s-a mai derulat un proces civil în dosarul nr._/182/2012 al Judecătoriei Baia M., respectiv reclamanta recurentă a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtului intimat la predarea unor bunuri de uz personal aflate în fosta locuință conjugală. Potrivit practicalei sentinței civile nr._/01.11.2012 a Judecătoriei Baia M. prin care s-a soluționat litigiul menționat, pârâtul P. O. a afirmat în fața instanței de judecată că mașinile de cusut sunt bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei.
Potrivit art. 1204 cod civil de la 1864, se poate opune unei părți mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecății, sau în cursul judecații, iar afirmația intimatului P. O., făcută în fata unui organ de stat si consemnată de către acesta, constituie o mărturisire extrajudiciară scrisă a faptului că cele două mașini de cusut industriale (respectiv, una de cusut și una de surfila) sunt bunuri comune ale părților.
Forța probantă a mărturisirii judiciare și a celei extrajudiciare este aceeași, iar conform art. 1206 al. 2 Cod civil ea nu poate fi revocată numai pentru eroare de fapt, ceea ce, în speță, nu s-a invocat.
Astfel, față de mărturisirea intimatului care reprezintă o probă de o valoare deosebită, deoarece cuprinde recunoașterea unui fapt care are capacitatea de a produce consecințe juridice împotriva autorului ei și pe care acesta a dat-o benevol în fața instanței în dosarul nr._/182/2012, Tribunalul va reține, contrar primei instanțe, că mașina de cusut industrială și mașina de surfilat industrială sunt bunuri comune ale părților, urmând a le include în comunitate de bunuri.
În ce privește tabloul original MATISSDEUTH 1940, reclamanta a susținut că a fost achiziționat sub durata căsătoriei cu pârâtul și că la momentul la care ea a părăsit locuința conjugală, tabloul se afla în stăpânirea materială a soților .
Pârâtul, prin întâmpinare, a precizat că tabloul original MATISSDEUTH 1940 a fost bunul lui propriu, cumpărat anterior căsătoriei, dar pe care l-a înstrăinat în anul 2005, în timpul căsătoriei, banii obținuți fiind cheltuiți în comun.
Potrivit art. 1169 Cod civil „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, reclamantei revenindu-i sarcina de a proba, pe de o parte, faptul că tabloul a fost dobândit în timpul căsătoriei, iar pe de altă parte, că la momentul desfacerii căsătoriei acesta se mai afla în patrimoniul părților.
Or, reclamanta nu a dovedit achiziționarea tabloului în timpul căsătoriei, cei doi martori la a căror declarații a făcut trimitere în cererea de recurs, nerelevând aspecte legate de dobândirea vreunui asemenea bun.
Martorul Șimon G., fost prieten apropiat al pârâtului intimat, a declarat că, din cauza unor neînțelegeri, nu a mai vorbit cu pârâtul din anul 2002, toate faptele și împrejurările pe care le-a relatat fiind anterioare acestui moment și, implicit, căsătoriei părților.
De altminteri, declarația acestuia potrivit căreia în apartamentul pârâtului nu erau tablouri de valoare înainte de venirea reclamantei este irelevantă sub aspectul momentului dobândirii vreunui „tablou de valoare” și nu poate conduce, nicidecum, la concluzia că tabloul MATISSDEUTH 1940 a fost dobândit sub durata căsătoriei.
Nici martorul Eotvos P. nu a confirmat susținerea recurentei reclamantei referitoare la dobândirea tabloului în cursul căsătoriei. Acest martor a relatat că, atunci când a cunoscut părțile, acestea aveau un tablou de valoare pe care l-au prezentat la două case de licitație, dar nu au obținut suma dorită. A mai declarat că știe că tabloul exista în casa părților când reclamanta a plecat de la domiciliu conjugal, dar din cuprinsul declarației nu reiese dacă acest fapt a fost perceput personal sau indirect, din spusele reclamantei.
Tribunalul reține că această probă nu se coroborează cu celelalte probe administrate, iar informațiile pe care le furnizează nu pot constitui temei pentru formularea unei concluzii în sensul celor urmărite de recurentă.
Reclamând un drept de proprietate asupra tabloului original MATISSDEUTH 1940, de „o asemenea valoare”, recurentei îi revenea obligația de a depune înscrisul care să ateste dobândirea acestui bun și certificatul de autenticitate la care face referire și abia apoi sarcina probei se deplasa la pârât.
Cert este că reclamanta nu a probat că a dobândit tabloul original MATISSDEUTH 1940 în timpul căsătoriei cu pârâtul și nici că acesta exista la momentul desfacerii căsătoriei părților, așa cum corect a reținut prima instanță.
Tribunalul reține că reclamanta nu a dovedit nici dobândirea colțarului, comodei de dormitor de stejar, a mobilei de bucătărie, a dulăpiorului cu oglindă din baie și a perdelelor lamelare în timpul căsătoriei și, ca atare, soluția primei instanțe de a le exclude din masa bunurilor comune, raportat la probele testimoniale care atestă că acestea existau înainte de căsătorie în apartamentul pârâtului, este judicioasă.
De altminteri, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a pretins calitatea de bunuri comune doar în privința comodei de dormitor de stejar și a dulăpiorului cu oglindă din baie, celelalte fiind calificate ca „investiții… din bani proprii”, astfel că cererea de includere a colțarului, a mobilei de bucătărie și a perdelelor lamelare în masa bunurilor de partajat implică schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 316 raportat la art. 294 al. 1 Cod procedură civilă.
Referitor la bunul mobil –rulotă- Tribunalul reține că potrivit înscrisului de la fila 91 dosar, intimatul P. O. a vândut vehiculul menționat la data de 02.03.201 numitului P. M. F. (f. 91). Acesta, audiat ca martor, a recunoscut că a cumpărat rulota și că, până la momentul declarației, nu a efectuat operațiunile de transcriere.
Consimțământul părților la încheierea convenției de vânzare-cumpărare a unui vehicul este necesar și totodată suficient, iar încheierea înscrisului constatator nu reprezintă o condiție de validitate a actului juridic, ci un mijloc de probă.
Susținerea reclamantei conform căreia declarația martorului a fost de complezență și nesinceră nu a fost probată, iar depoziția martorului Eotvos P. (actualul concubin al recurentei-așa cum reiese din ancheta socială efectuată la data de din 16.03.2015) nu se coroborează cu restul probatoriului.
Recurenta nu se poate prevala nici de prezumția de proprietate instituită de art. 1909 al. 1 Cod civil în privința posesorului de bună credință a unui bun mobil, cât timp probele atestă faptul că nici ea și nici fostul soț nu dețin posesia rulotei.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 al.3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte recursul declarat de recurenta H. L. M. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 26.06.2014 și a sentinței civile nr. 9239 din 23.1.2014 a Judecătoriei Baia M. pe care le va modifica în parte în sensul că va constata că în comunitatea de bunuri a părților se includ o mașină de cusut industrială cu o valoare de 400 lei și o mașina de surfilat industrială cu o valoare de 1000 lei, masa bunurilor de împărțit având o valoare totală de 13.320 lei.
Se va menține soluția primei instanțe de excludere a celorlalte bunuri mobile din comunitatea de bunuri.
Reținând că mașina de cusut industrială și mașina de surfilat se află în posesia intimatului, tribunalul le va atribui acestuia, incluzându-le în lotul I, valoarea totală a lotului fiind de 8.800 lei.
Raportat la valoarea modificată a loturilor și la cota egală de contribuție a soților la dobândirea bunurilor, tribunalul îl va obliga pe pârâtul P. O. să-i plătească reclamantei H. L. M. suma de 2140 lei cu titlu de sultă, urmând a menține celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu și ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.18 din O.U.G.51/2008 cu modificările și completările ulterioare, tribunalul îl va obliga pe intimatul P. O. la plata către stat a sumei de 61,5 lei cu titlu de taxă de timbru aferentă pretențiilor admise recurentei, pentru care aceasta a beneficiat de scutire prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, apreciind că pretențiile recurentei au fost admise în proporției de 10%, tribunalul va compensa cheltuielile de judecată ale părților constând în onorariu avocațial în limita sumei de 100 lei și o va obliga pe recurentă să-i plătească intimatului diferența de 350 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta H. L. M. cu domiciliu procesual ales la Cabinet avocat D. A. în Baia M., ./116, județul Maramureș, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 26.06.2014 și a sentinței civile nr. 9239 din 23.1.2014 a Judecătoriei Baia M. pe cale le modifică în parte în sensul că:
Constată că reclamanta H. L. M. și pârâtul P. O. au dobândit sub durata căsătoriei, în cotă de ½ parte fiecare, următoarele bunuri mobile: presă pentru lipit material textil, accesorii croitorie, aragaz „Bosch”, frigider „Samsung”, mașina de spălat „MIELE”, mobilă sufragerie, TV plasmă „Sony”, mobilier în camera fetiței compus din mobilă pentru copii, TV color, masă birou, covor + 3 carpete, parasolare pentru două geamuri, storcător de fructe „PHILIPS”, 2 seturi vase inox, mixer „Bosch”, blender, aparat cafea electric, 3 plăpumi, lenjerii de pat – 3 seturi, vase Tupperware (o carafă albă, 6 cutii cu capac galben, portocaliu și verde, vas pentru dospit aluatul, presă pentru usturoi, dispozitiv pentru desfăcut conserve, cutie galbenă pentru unt, tocător roșu pentru legume), 2 aspiratoare, o mașină de cusut industrială cu o valoare de 400 lei și o mașina de surfilat industrială cu o valoare de 1000 lei, masa bunurilor de împărțit având o valoare totală de 13.320 lei.
Include mașina de cusut industrială și mașina de surfilat industrială în lotul I atribuit pârâtului P. O., valoarea totală a lotului său fiind de 8.800 lei.
Obligă pe pârâtul P. O. să-i plătească reclamantei H. L. M. suma de 2140 lei cu titlu de sultă.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu și ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă pe intimatul P. O. la plata către stat a sumei de 61,5 lei cu titlu de taxă de timbru aferentă pretențiilor admise recurentei, pentru care aceasta a beneficiat de scutire prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
Compensează cheltuielile de judecată ale părților constând în onorariu avocațial în limita sumei de 100 lei și obligă pe recurentă să-i plătească intimatului diferența de 350 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER G. B. P. M. B. S.-T. A. M. R.
în concediu de odihnă, în concediu de odihnă
semnează președintele instanței semnează prim grefier
Red. Tehnored.G.B.
2 ex. 11.08.2015
Jud. fnd A. A.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 127/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
