Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 212/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 212/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 212/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 212/A

Ședința publică din 07.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. B.

JUDECĂTOR: P. M. B.

GREFIER: M. R.

Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului civil declarat de reclamanta Boi­ciuc A. domiciliată în Sighetu Marmației, .. 37, .. Ma­­­ra­­mureș, îm­po­triva încheierii de admitere în principiu din 31.10.2012 și a sen­tin­­ței civile nr. 2660 din 11.11.2014, ambele pronunțate de Ju­­­decătoria Si­ghe­tu Mar­mației în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri co­mune.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 16.04. 2015, susținerile și concluziile părții prezente fiind consemnate în încheierea de șe­dință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în vederea deliberării, s-a amânat succesiv pronunțarea la 23.04.2015, 30.04. 2015, iar apoi la ter­menul de azi.

Instanța, în urma deliberărilor, a pronunțat decizia civilă de față.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2660 pronunțată la data de 11 noiembrie 2014 de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâtul A. V.. De asemenea, a fost admisă în parte în principiu cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional A. V. și în consecință s-a constatat că reclamanta-pârâtă și pârâtul reclamant au dobândit sub durata căsătoriei, în cote de ½, - apartamentul nr. 2 . situat în Sighetu Marmației, .. 37, jud. Maramureș, cu excepția acoperișului, precum și anexele gospodărești – bucătărie de vară, magazie de lemne, garaj, coteț și atelier, cuprinse în CF_ Sighetu Marmației, nr. top 3834/2.

Instanța a mai constatat că părțile au dobândit în aceleași cote de ½ parte fiecare și bunurile mobile, respectiv: mobilă de bucătărie albă suprapusă, compusă din 5 corpuri, sobă de teracotă, măsuță TV, televizor color, un pat de 2 persoane, masă de cireș de 6 persoane, măsuță de stejar pentru telefon, aragaz cu butelie de gaz, boiler electric, prăjitor de pâine, fripteoză, storcător de fructe, tăietor de pâine, cafetieră, centrifuga, aspirator nou din Belgia, călcător, 2 sobe de teracotă, cuptor cu microunde, stinghie de stejar pentru haine, mobilă de stejar compusă din 12 corpuri suspendate, masă ovală pentru 12 persoane, 4 scaune, televizor color și DVD, una canapea extensibilă de 2 persoane, un aspirator rusesc, 2 tablouri pictate, 2 servicii de cafea chinezești de 6 persoane, 5 pahare de cristal alb mari și 4 mici, cuier cu ladă pentru pantofi, ladă frigorifică, mașină de spălat marca Indesit, lustră împletită, frigider, raft din lemn, scară din lemn, una sobă de teracotă, chiuvetă, cărucior de fier, roabă, moară de măcinat mălai, raft de lemn, cca. 2 mc de material lemnos pentru construcție, autoturism marca Volkswagen Golf, coș pentru depozitat cereale din fier cornier acoperit cu plăci din azbociment, aragaz cu două ochiuri portabil având ca suport o masă din stejar cu butelia aferentă, două covoare persane, originale, cu dimensiunile 3x2,5 m.p. de culoare, pe fond bordo și maro cu galben, o măsuță artizanală împletită din nuiele și lăcuită, două bucăți plapume una umplută cu lână și una umplută cu pene de gâscă, cinci bucăți perne mari și trei buc. perne mici umplute cu pene, 15 buc cearceafuri și 10 fețe pernă din pânză de bumbac, o cuvertură din lână de culoare albă, 10 buc prosoape plușate pentru baie, două servicii cafea pentru 6 persoane, două servicii pentru țuică(sticle și câte 6 pahare din rubin roșu), 4 buc vailinguri emailate, o buc Kukta inox, o buc oală inox cu fund dublu, o cadă metalică având capacitatea de circa 2000 litri pentru borhot, un aparat radio cu casetofon, un aparat radio cu CD, 10 m.s. lemn de foc de esență fag, circa 1,2 mc cherestea din stejar.

Instanța a constatat un drept de creanță în favoarea pârâtului reclamant reconvențional la nivelul unei cote de ½ parte din contravaloarea bunurilor și lucrărilor: plantații de pomi fructiferi realizată începând cu anul 1979, respectiv transformarea terenului de natură arătură, în livadă, prin plantarea a circa 120 pomi fructiferi, (meri, pruni, peri, cireși, nuci și vișini) toți fiind în prezent pe rod, podeț din beton la . curtea în care sunt amplasate construcțiile litigante cu dimensiunile de circa 2,5/5 m.l., poartă metalică având două intrări pentru persoane și acces pentru mijloace de transport, 100 m.l. alee din beton pentru mijloace de transport și protecție construcție realizate din beton, aducțiune de apă potabilă prin cădere pe distanță de circa 1 km(săpături, introducere de conducte, etc.), racordare la rețeaua publică de apă de la sursă până la ușa casei (lucrări și materiale respectiv taxele de racordare), gard despărțitor pe lungimea de 100 m.l. confecționat din stâlpi de beton și sârmă ghimpată care desparte proprietatea reclamantei pârâte reconvențional de proprietatea vecinului.

S-a dispus partajarea bunurilor potrivit variantei I din expertiza întocmită de Tordoi A. și a fost atribuite reclamantei B. A., apartamentul nr. 2 . situat în Sighetu Marmației, .. 37, jud. Maramureș, cuprins în CF_ Sighetu Marmației, nr. top 3834/2 și contravaloarea a 30 pomi fructiferi, acesta fiind obligată să plătească pârâtului A. V. sultă în cuantum de 11.996,75 lei.

Pârâtul A. V. a primit toate bunurile mobile, anexele gospodărești – bucătărie de vară, magazie de lemne, garaj și atelier, patul de porumb, împrejmuire, racord apă, precum și sulta în valoare de 11.996,75 lei. Instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 2805 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sighetu Marmației a reținut faptul că reclamanta B. A. a fost căsătorită cu pârâtul A. V. de două ori. Prin sentința civilă nr. 2272 din 17.10.1994, pronunțată în dosar nr. 1758/1994 al Judecătoriei Sighetu Marmației s-a pronunțat primul divorț. Ulterior, în data de 14.03.1998 părțile s-au recăsătorit, iar prin sentința civilă nr. 1222 din 11 mai 2011, pronunțată în dosar nr._ al aceleiași instanțe, părțile au divorțat din nou.

Potrivit extrasului CF_ Sighetu Marmației, nr. top 3834/2, reclamanta B. A., fostă A., este proprietara terenului în suprafața de 1895 mp, fiind înscrisă în evidențele CF mai sus menționate cu titlu de donație, ca bun propriu, iar asupra construcției, sunt înscriși reclamanta și pârâtul, cu titlu de construire, ca bun comun.

Instanța a reținut în ceea ce privește acest bun, respectiv apartamentul nr. 2 din imobilul situat în Sighetu Marmației, .. 37/2, înscris în CF_ Sighetu Marmației, nr. top 3834/2 că a fost dobândit în comun de către reclamantă împreună cu pârâtul pe durata căsătoriei.

Din declarațiile martorilor A. I., D. I., F. I., Ș. A. și D. A. s-a reținut faptul că acest apartament a fost dobândit de către părți prin supraedificare pe imobilul aflat în proprietatea fratelui reclamantei, părțile construind etajul, acoperișul fiind păstrat și așezat peste apartamentul supraedificat.

În privința apartamentului nr. 59 situat în Sighetu Marmației, ., s-a considerat că acesta are natura de bun propriu al pârâtului A. V., fiind exclus de la masa bunurilor de împărțit, inclusiv cota de 1/70 din dependințele comune și terenul aferent.

S-a arătat că părțile au fost căsătorite până în anul 1994, iar prin hotărârea de divorț reclamantei i-a fost atribuit beneficiul spațiului de locuit cu privire la imobilul situat pe .>

După rămânerea definitivă a sentinței de divorț, pârâtul a contractat un credit de 3000 lei, căruia i s-au adăugat dobânzile aferente unui depozit anterior primind în total suma de 4577 lei ( f. 31 )

Ulterior, pârâtul a contractat un împrumut de la o persoană fizică, așa cum rezultă din depoziția martorului M. Ș. ( f 71 ), suma rezultată, respectiv 6000 lei, fiind investită în cumpărarea apartamentului sus menționat, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2171/18.06.1996 de BNP O. Marrouche ( f. 26 ).

În baza acestui contract, care conține sintagma „bun propriu”, s-au efectuat operațiunile de publicitate imobiliară în CF_ Sighetu Marmației ( provenită prin conversia pe hârtie a CF_ Sighetu Marmației), la nr. top 202/10/59.

La data de 14.03 1998 a intervenit cea de-a doua căsătorie a părților, care a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 1122/2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sighetu Marmației.

Aceste elemente coroborate autorizează concluzia potrivit căreia, în privința apartamentului situat în Sighetu Marmației, ., nu poate opera prezumția comunității de bunuri ( în acest sens, chiar reclamanta recunoscând că acest bun ar fi fost dobândit pe durata unui pretins concubinaj ), mențiunile cuprinse în CF_ Sighetu Marmației ( provenită prin conversia pe hârtie a CF_ Sighetu Marmației ), la nr. top 202/10/59 fiind opozabile erga omnes.

S-a mai reținut că reclamanta a solicitat instanței să se constate caracterul de bun comun al acestui apartament și nu a afirmat existența unui drept de creanță în favoarea sa.

Având în vedere argumentele expuse în precedent, instanța a exclus de la masa bunurilor de împărțit a apartamentului situat în Sighetu Marmației, ., acesta având caracterul de bun propriu al pârâtului.

În ce privește bunurile mobile, reclamanta a solicitat includerea în masa bunurilor de împărțit a acestor bunuri. Prin cererea reconvențională, deoarece pârâtul a apreciat că reclamanta a omis a include în masa bunurilor de partajat o . bunuri sau alte valori, acesta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate un drept de creanță în favoarea pârâtului la nivelul cotei de 1/2 parte din lucrările menționate anterior prin care au fost aduse îmbunătățiri substanțiale terenului proprietatea reclamantei-pârâte.

De asemenea, s-a arătat că au fost dobândite și celelalte bunuri mobile arătate în dispozitivul hotărârii atacate.

Cât privește bunuri mobile aflate în apartamentul situat în Sighetu Marmației . . reținut că reclamanta nu a făcut dovada contribuției la achiziționarea acestora, motiv pentru care instanța urmează a le exclude din masa bunurilor de împărțit. De asemenea, a fost recunoscut în favoarea pârâtului reclamant reconvențional un drept de creanță la nivelul unei cote de ½ raportată la lucrările menționate.

Reținând considerentele expuse și prezumția relativă instituită de art. 30 C fam instanța a constatat o cotă egală de contribuție în favoarea părților, la dobândirea bunurilor care fac parte din comunitate.

În cauză s-au efectuat trei expertize, una de către expert agronom, una de către expert constructor și una de expert merceolog. Potrivit expertizei efectuate de ing. Tordoi A. valoarea anuală a producției de fructe se ridică la suma de 1540 lei, iar valoarea actuală a celor 30 de pomi este de 1500 lei.

Din cuprinsul expertizei efectuate de ing. constructor B. L. valoarea totală a imobilului este de 97.850 lei, iar potrivit expertizei efectuate de ing. constructor B. Zefica, valoarea imobilului este de 75.285 lei, valoarea medie a construcțiilor, reținută la efectuarea loturilor fiind de 86.567,5 lei, iar din expertiza efectuată de ing. Szmutku Z., s-a reținut că valoarea bunurilor mobile este de 18.654 lei.

Prin expertiza d-lui inginer Tordoi A., s-au efectuat loturile pentru părți, reclamanta, în concluziile sale optând pentru varianta I de partaj, iar în subsidiar pentru varianta II, iar pârâtul, pentru varianta III din expertiză.

În privința variantelor de partaj instanța a ținut cont de folosința părților, astfel că varianta I din expertiză este varianta cea mai apropiată de folosința actuală și în concordanță cu principiul partajării în natură a bunurilor stabilindu-se sulta în cuantum de 11.996,75 lei.

Pentru compensarea cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că reclamanta a efectuat cheltuieli în cuantum de 5040 lei onorariu avocațial și 4318 lei onorarii experți și taxă timbru, în total 9358, iar pârâtul în cuantum de 2000 lei onorariu avocațial și 1749 lei onorarii experți și taxă timbru, în total 3749 lei. Având în vedere natura acțiunii, respectiv partaj, costurile procesului vor fi suportate în cote de 1/2 parte, astfel că totalul cheltuielilor de judecată se ridică la suma de 13.107 lei, iar reclamanta a efectuat cheltuieli de 9358 lei, astfel că pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 2805 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat apel, B. A. solicitând admiterea căii de atac formulate și împotriva Încheierii de ședință din data de 31.10.2012 și schimbarea soluției în sensul de a se include în masa bunurilor de împărțit și a apartamentului situat în Sighetu Marmației ., . CF individual_-C1-U15 nr. top 202/10/59 precum și cotele comune de 170 și obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac. Valorarea apartamentului a fost indicată ca fiind 22.000 lei.

În motivarea apelului s-a arătat că apelul vizează doar soluția Judecătoriei prin care s-a stabilit că apartamentul arătat anterior nu face parte din bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei.

Probele administrate în cauză au făcut dovada faptului că la data la care a fost achiziționat apartamentul părțile conviețuiau, convenind să achiziționeze respectivul imobil. Acest fapt rezultă atât din declarația martorei Steți A., a martorei F. I., dar și a martorilor D. I., G. P. și M. Ș..

De asemenea, s-a arătat că prin actele anexate cererii se face dovada că la data de 14.08.1995 a fost depusă suma de 1.900.000 lei la Banca Dacia F.. Ulterior la data de 17 octombrie 1995, Banca Dacia F. atestă depunerea sumei de 2.143.000 lei cu scadența la data de 17 ianuarie 1996. Banii arătați au fost investiți în achiziționarea apartamentului în litigiu. Înscrisurile respective nu au putut fi prezentate anterior deoarece apelanta a arătat că a lucrat în străinătate, astfel că doar în cursul anului 2014, a intrat în posesia acestora.

Faptul că părțile au conviețuit în perioada în care a fost achiziționat apartamentul respectiv rezultă și din răspunsul dat la interogatoriul la data de 23.01.2012, iar intimatul în toate actele întocmite indică adresa de domiciliu în .>

În concluzie, apelanta a solicitat constatarea caracterului de bun comun al imobilului, solicitând stabilirea cotei de ½ parte pentru acesta.

Intimatul A. V. a depus la dosarul cauzei, la data de 18 martie 2015 întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii formulate de B. A., arătând, în esență faptul că acesta este nefondată.

La termenul din data de 16 aprilie 2015, instanța, având în vederea valoarea bunurilor care fac obiectul prezentului dosar, valoare care depășește suma de 100.000 lei a recalificat calea de atac din recurs-astfel cum a fost declarată, în apel, considerând aplicabile prevederile art. 2821 C.proc.civ., interpretate per a contrario.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, instanța reține următoarele:

Criticile aduse sentinței Judecătoriei Sighetu Marmației vizează doar soluția prin care instanța a respins solicitarea reclamantei-apelante B. A. prin care acesta a solicitat includerea apartamentului situat în Sighetu Marmației ., .., . CF individual_-C1-U15 nr. top 202/10/59 precum și cotele comune, în categoria bunurilor comune dobândite de soți și partajarea acestuia.

Instanța constată că părțile au fost căsătorite în perioada 22 februarie_94 (părțile s-au căsătorit în anul 1973, iar divorțul părților s-a dispus prin sentința civilă nr. 2272 a fost pronunțată la data de 17 octombrie 1994 de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 1758/1994-filele 11-13 din dosarul atașat). Apelanta B. A. și intimatul A. V. s-au recăsătorit în data de 14.03.1998, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 1122/2011 a Judecătoriei Sighetu Marmației pronunțată în dosarul nr._ .

Pentru bunurile dobândite de părți în perioadele în care aceștia au fost căsătoriți operează prezumția de comunitate de bunuri, constatând că sunt că sunt îndeplinite condițiile art.30 C.fam.

Pentru perioada 1994-1994, perioadă în care părțile din prezenta cauză nu au fost căsătorite, prezumția de comunitate nu mai este operantă, astfel că partea interesată, potrivit art. 1169 C.civ., are obligația de a face dovada susținerilor privind dobândirea în comun a bunurilor.

Contractul de vânzare-cumpărare prin care intimatul A. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Sighetu Marmației ., . cuprins în CF individual_-C1-U15 nr. top 202/10/59 precum și cotele comune, se află la fila 26 din dosarul Judecătoriei Sighetu Marmației. Contractul este autentificat sub nr. 2171 la data de 18 iunie 1996 de BNP O. Marrouche.

În cuprinsul actului arătat se face mențiunea „cumpărătorul declar că sunt divorțat, în baza sentinței civile nr. 2272/1994, dată în dosarul nr. 1758/1994 de Judecătoria Sighet, imobilul urmând să formeze bunul meu propriu, potrivit art. 31 din Codul Familiei”.

Se constată că la momentul la care a fost achiziționat bunul, intimatul din prezentul dosar a arătat că are statutul de persoană divorțată,iar în cuprinsul contractului se arată că bunul va fi bunul propriu al cumpărătorului A. V..

Din declarațiile martorilor audiați se poate constata că părțile au conviețuit și în anul 1996, an în care a fost achiziționat imobilul. În acest sens este declarația martorului M. Ș. (f.71 din dosarul Judecătoriei),D. I. (f.74 din dosarul atașat) respectiv F. I. (f.75). Cu toate acestea simplul fapt al conviețuirii părților, care nu erau căsătorite în perioada 1994-1998 (apartamentul achiziționat în anul 1996) nu poate duce la concluzia că bunul a devenit bun comun.

Bunurile sunt dobândite în coproprietate prin voința părților sau în temeiul legii. În cuprinsul actului arătat se face referire la dobândirea bunului doar de către intimatul A. V., apartamentul urmând să facă parte din categoria bunurilor proprii ale cumpărătorului.

S-a susținut că apelanta a contribuit cu anumite sume de bani la achiziționarea acestui imobil. Acest fapt nu rezultă din probele administrate. Dimpotrivă se constată că la data de 5 iunie 1996, A. V. a contractat un credit în valoare de 3.000.000 lei (f.31 din dosarul Judecătoriei), iar apartamentul a fost cumpărat la data de 18 iunie 1996, cu prețul de 6.000.000 lei.

Mai mult decât atât, apelanta a susținut că face dovada faptului că la Banca Dacia F. a deținut un cont, soldul acestuia fiind de 2.143.000 lei. Nu s-a făcut dovada acestei afirmații în nici un fel. Oricum faptul că apelanta a deținut contul respectiv la o unitate bancară nu face dovada faptului că suma respectivă a fost folosită de persoana cu care apelanta locuia în concubinaj în perioada 1994-1998, pentru achiziționarea apartamentului în litigiu, apartament care să devină bun comun al părților.

De asemenea, se constată că pentru acest bun trebuia dovedită coproprietatea precum și cota de contribuție a fiecăreia dintre părți la dobândirea lui. Cu toate acestea în prezenta cauză, din probele administrate rezultă că imobilul este bun propriu al intimatului A. V..

Reținând considerentele anterior expuse, instanța, în temeiul art. 296 C.proc.civ., va respinge apelul declarat de B. A., acesta fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de Boi­ciuc A. domiciliată în Sighetu Mar­ma­ției, .. 37, .. Ma­­­ra­­mureș, îm­po­triva încheierii din da­­ta de 31 octombrie 2012 și a sen­tin­­ței civile nr. 2660 pronunțată la data de 11 no­­iembrie 2014 de Ju­­­decătoria Si­ghe­tu Mar­mației în dosarul nr._ / 2011.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07 mai 2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

G. BrîndușaPop M. BogdanMăndicescu R.

Red. P.M.B./Tehn. M.R./21.06.2015

4 ex./2015

..06.2015

Judecător la fond: A. L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 212/2015. Tribunalul MARAMUREŞ