Partaj judiciar. Decizia nr. 123/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 14086/182/2011
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 123/R
Ședința publică din 18 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.-T.
Judecător D. T.
Judecător D. W.
Grefier M. H.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului declarat de recurentul B. A. D., domiciliat în Lăpușel, .. 12, județul Maramureș, împotriva încheierii civile nr._ din 13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.
Se constată că intimații O. J. și O. C. au depus la dosar, prin serviciul registraturii, la data de 17.03.2015 concluzii scrise.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 11.03.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr._ din 13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanții O. J. și O. C. în contradictoriu cu pârâtul B. A. D..
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 12 decembrie 2011 reclamanții au chemat în judecată pârâtul solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor imobile compuse din teren în suprafață de 574.252 mp, în natură, în cotă de ½ parte în modalitatea propusă prin acțiune.
În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat că reclamantul O. J. este frate cu pârâtul B. D., iar în anul 2003, în urma unor înțelegeri avute de cei doi frați și soțiile acestora, reclamanții au cumpărat în baza unor contracte de vânzare cumpărare sub semnătură privată de la un număr de 98 de proprietari, iar pârâtul și soția acestuia de la un număr de 8 proprietari, teren agricol situat pe raza localității Finteușu M., în zona numită „Rachitisa” și „Tenei”.
În anul 2004 a început încheierea contractului în formă autentică și întabularea terenurilor în CF pe ambii frați în cotă de ½ fiecare familie. S-a procedat de această manieră deși reclamanții avansaseră o sumă ce reprezintă 71,52% din totalul banilor folosiți la cumpărare, urmând ca ulterior pârâtul să-i plătească reclamantului suma de bani care îi conferea dreptul la ½ din proprietatea cumpărată. Acest lucru nu s-a materializat, însă cotele nu s-au modificat.
În luna februarie 2009 părțile au hotărât să se separe cu folosința terenurilor având loc în acest sens o înțelegere, astfel că reclamanții au efectuat investiții pe partea de teren ce le-a revenit, respectiv drumuri, extindere și adâncire lac, lucrări de pregătire și fertilizare a terenului pentru plantație. Toate aceste lucrări fiind efectuate pe terenurile din zona Rachitisa.
În zona numită Tenei, care ulterior a căpătat denumirea de „Complex Rezidențial Poiana Bujorilor” reclamanții au construit porțile de acces în complex și două drumuri de acces.
Pentru niciuna din lucrările menționate pârâtul nu a avut nicio contribuție, însă lucrările efectuate i-au profitat și acestuia.
Acest mod de folosință a fost întrerupt de pârât care a inițiat nejustificat mai multe litigii împotriva fratelui său, astfel că reclamantul dorește să pună capăt coproprietății forțate în care se află cu pârâtul.
Reclamanții au mai arătat că au chemat în judecată doar pârâtului întrucât între acesta și soția acestuia a intervenit un partaj voluntar, iar singurul proprietar este pârâtul.
La data de 23 octombrie 2012 pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională cu privire la care, având în vedere faptul că reclamanții s-au opus judecării acesteia împreună cu cererea principală pe motiv că ar fi fost tardiv formulată, s-a dispus disjungerea și înregistrarea sub un nou număr de dosar, respectiv nr._/182/2012.
La data de 21 august 2014 reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată semnată personal de reclamanți cu privire la cererea ce face obiectul prezentei cauze (f. 245).
Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul „poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
Instanța a observat că cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamanți întrunește toate condițiile care rezultă, explicit sau implicit, din cuprinsul art. 246 Cod procedură civilă, constituie o manifestare unilaterală de voință ce emană de la partea care a promovat cererea de chemare în judecată, îmbracă forma scrisă, este totală și necondiționată și a fost făcută cu intenția de a pune capăt judecării prezentei cauze, pe cale de consecință a luat act de renunțarea la judecată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul B. A. D., solicitând a se dispune modificarea în parte a încheierii civile nr._/13.11.2014, în sensul obligării reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest dosar, cheltuieli în cuantum total de 8900 lei.
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că instanța de fond nu a dispus cu privire la cheltuielile de judecată pe care le-a suportat pârâtul în vederea derulării litigiului.
Recurentul arată că promovarea litigiului a generat mai multe cheltuieli pentru pârât, după cum urmează: angajarea unui apărător, începând cu anul 2012 și până la suspendarea judecării cauzei, în favoarea căruia a achitat un onorariu de 1500 lei (jumătate din onorariu în cuantum total de 3000 lei, pentru care s-a emis chitanța nr. 276/14.11.2012); realizarea unor demersuri pentru efectuarea schițelor cadastrale ale terenurilor obiect al partajului, conform solicitărilor instanței și acordului realizat cu reclamanții, servicii pentru care recurentul a achitat suma de 2000 lei, conform chitanței nr. 44 din 5.08.2014; realizarea lucrărilor topografice necesare pentru partaj, în varianta acceptată de toți copartajanții, servicii pentru care s-a achitat suma de 4900 lei, conform facturii nr. 36 din 22.09.2014 și chitanței nr. 11 din 22.09.2014; reprezentarea/asistarea de către un apărător ales, pentru termenul de judecată din 2.10.2014, în vederea discutării excepției de conexitate, servicii pentru care s-a achitat un onorariu de 500 lei (jumătate din onorariul pentru care s-a emis factura nr. 88 din 2.10.2014 și chitanța nr. 091/2.10.2014).
Litigiul a fost promovat de reclamanții O. în anul 2011, iar după derularea procesului o perioadă de timp îndelungată, respectiv după 3 ani de judecată în cursul cărora recurentul a avansat cheltuieli substanțiale pentru realizarea procedurii de partaj, reclamanții au renunțat la judecată, în mod abuziv, pentru a împiedica soluționarea situației generate de starea de coproprietate existentă între reclamanți și pârât.
Intimații O. J. și O. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Intimații au arătat că în mod corect Judecătoria Baia M. nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecata, deoarece aceste cheltuieli de judecată nu au fost solicitate în fața instanței de fond cu respectarea dispozițiilor procedurale, iar în subsidiar aceste cheltuieli nu puteau fi încuviințate deoarece nu au fost efectuate pentru acest proces și oricum cuantumul lor este mult prea mare. În cuprinsul actelor întocmite la dosarul cauzei de către recurent niciodată acesta nu a solicitat cheltuieli de judecată, nici în scris și nici oral instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
Cu referire la chitanța 246/14.11.2012 în valoare de 3.000 lei, intimații menționează că s-a solicitat prin recursul formulat, jumătate din valoarea acestei chitanțe si anume 1.500 lei pe motiv că aceasta ar fi fost suma achitată pentru dosarul nr._ . Susținerea este nedovedită în contextul în care chitanța menționează doar o suma globală achitată de recurent fără să menționeze exact cât s-a achitat pentru un dosar, respectiv pentru dosarul nr._ și cât pentru celalalt dosar nr._/182/2012. Împărțirea arbitrală în jumătate a onorariului este un aspect care nu este dovedit cu înscrisuri de către recurent. Mai mult contractul la care face referite chitanța nu s-a dovedit că se referă la reprezentarea din dosarul în care s-au depus cheltuielile solicitate.
Chitanța în valoare de 2.000 lei din 05.08.2014 reprezintă o chitanță eliberată de PFA Calmar Ș., reprezentând "trei schițe de dezmembrare". Această sumă nu trebuie încuviințată ca și cheltuială în acest dosar, în contextul în care nu se face dovada că schițele de dezmembrare la care se face referire sunt folosite la dosarul cauzei. De altfel, stadiul dosarului nici nu a necesitat la data renunțării întocmirea schițelor de dezmembrare, la dosarul cauzei neexistând încă documentele primare care să pună în discuție dezmembrarea.
Pe de alta parte, la dosarul cauzei nu există nicio schița de dezmembrare întocmită de PFA Calmar Ș.. În acest dosar nu s-a încuviințat proba cu expertiza.
În ceea ce privește chitanța din 12.09.2014 de 4.900 lei se menționează că reprezintă lucrări topografice "în varianta acceptată de toți copartajantii", aspect total eronat și nedovedit, la dosarul cauzei negăsindu-se sub nici o formă aceste lucrări topografice la data renunțării la acțiune. Nicio astfel de lucrare, cu acordul copartajanților, nu a fost încuviințată în dosar de către instanța de judecată.
În ceea ce privește suma de 500 lei se impune a se observa faptul că s-a emis o factura și o chitanță în data de 02.10.2014, iar la data când s-a luat act de renunțare, dovada cheltuielilor nu era depusă la dosarul cauzei. Oricum suma de 500 lei este o sumă mult prea mare pentru a se susține oral în instanță o excepție de conexitate, iar obiectul contractului dacă a fost doar pentru susținerea excepției de conexitate, un onorariu de 1.000 lei solicitată, fără a se redacta nici un act, onorariu chiar redus (fără să se știe prin ce act) la 500 lei este mult prea mare. De altfel la dosar nu există contract care să dovedească obiectul contractului.
Cu privire la a cheltuielile cu onorariile avocațiale, dar și alte taxe, mai trebuie reținut faptul că părțile au convenit prin acordul încheiat în 21.08.2013. legalizat că "nu mai au pretenții".
La dosar au fost depuse în probațiune înscrisuri.
Analizând încheierea recurată, Tribunalul reține următoarele:
Litigiul finalizat prin pronunțarea încheierii de ședință nr._/2014 din 13.11.2014 a fost promovat în data de 12.12.2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Actul normativ evocat a introdus art. 281 indice 2a Cod procedură civilă 1865, conform cărora îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condițiile art. 281-281 indice 2.
Recurentul a invocat omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată suportate în vederea derulării litigiului, susținând că ar fi solicitat acordarea acestora.
Ipoteza juridică invocată este așadar cea reglementată de prevederile art. 281 indice 2 Cod procedură civilă 1865, omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere accesoriu, care atrage doar calea completării hotărârii, iar nu și posibilitatea declarării recursului pe acest considerent.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a Cod procedură civilă 1865, Tribunalul va respinge recursul, iar în aplicarea dispozițiilor art. 316 raportate la art. 298 și art. 274 Cod procedură civilă 1865, recurentul va fi obligat să achite intimaților suma de 769,98 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare conform actelor justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul B. D., domiciliat în Lăpușel, .. 12, județul Maramureș, în contradictoriu cu intimații O. J. și O. C., ambii domiciliați în Finteușu M. nr. 59A, oraș Șomcuta- M., județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales la sediul C.. Av. B. D. C., în Cluj N., Calea Dorobanților nr. 22 apt. 3 B-D, județul Cluj, împotriva încheierii civile nr._/2014 din 13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Baia- M. în dosarul nr._ .
Obligă pe recurent să achite intimaților suma de 769,98 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2015.
Președinte Judecători Grefier
S.-T. A. Ț. D., W. D. H. M.
Red.S.T.A./23.03.2015
Tred. M.H./ 24.03.2015 - 2 ex
Judecător la fond: D. E. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 138/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Acţiune oblică. Decizia nr. 105/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
