Pensie întreţinere. Decizia nr. 338/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 7613/182/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 338/A
Ședința publică din 19 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B. P.-Președinte Secția I Civilă
Judecător: D. Ț.
Grefier: V. O.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului formulat de apelantul O. I. L. cu domiciliul în Baia M., ./8 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 1264/26.02.2015 pronunțate de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect pensie întreținere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 14.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi 19.08.2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1264/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, a fost admisă cererea având ca obiect „stabilire pensie de întreținere”, formulată de reclamanta O. M. A. în contradictoriu cu pârâtul O. I. L.. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii de întreținere în cuantum de 1/6 din venitul net realizat de acesta ca salariat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș, avându-se în vedere inclusiv norma de hrană, începând cu data de 18 iulie 2014 și până la terminarea studiilor de către aceasta, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către reclamantă. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 01.07.2014, sub dosarul numărul_, reclamanta O. M. A. în contradictoriu cu pârâtul oșan ioan lucian, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o a pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâtului la executarea obligației de întreținere a reclamantei prin plata unei pensii de întreținere stabilită la 1/3 din venitul lunar net al pârâtului, până la intervenierea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației legale de întreținere, respectiv până la finalizarea studiilor de către aceasta, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 9830 din 27.10.2011 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pârâtul a fost obligat să plătească lunar, o pensie de întreținere în favoarea reclamantei din prezenta cauză, în cuantum de 252,66 lei, începând de la data de 11.02.2011 și până la majorat sau noi dispoziții ale instanței.
Arată că situația de fapt avută în vedere la momentul pronunțării hotărârii anterior menționate s-a schimbat, întrucât pârâtul, de la data împlinirii majoratului de către reclamantă, respectiv de la data de 28.09.2012, a înțeles să nu mai execute obligația de întreținere.
Deși obligația de întreținere a părinților încetează, de regulă, la împlinirea vârstei de 18 ani a copilului, în situația în care copilul devenit major își continuă studiile, obligația de întreținere a părinților subzistă până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Dacă părintele obligat la plata pensiei de întreținere are mai mulți copii în întreținere și nu poate plăti către toți cei îndreptățiți să o ceară, instanța de tutelă, ținând cont de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreținerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreținerea să se împartă în mai multe sau toate persoanele îndreptățite să o ceară. În acest caz, instanța de tutelă va stabili și modul în care se împarte întreținerea între persoanele care urmează a o primi (art. 523 Cod civil).
În drept, reclamanta invocă dispozițiile art. 499 Cod civil, art. 529 alin. 2 cod civil cu raportare la dispozițiile art. 531 alin. 1 Cod civil și art. 451 Cod procedură civilă.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 din Codul de procedură civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, împuternicirea avocațială fiind pentru clientul V. A. S., mama numitei O. M. A., între aceasta din urmă și S.C.P.A. B. & Asociații nefiind încheiat nici un contract de asistență juridică și reprezentare.
Pe fondul cauzei, arată că este de acord cu achitarea unei obligații de întreținere în favoarea reclamantei prin plata unei pensii de întreținere stabilită până la ¼ din venitul lunar și nu de 1/3, deoarece potrivit prevederilor art. 529 alin. 2 din Noul cod civil ”Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii” . În acest caz, fiind un singur copil față de care să își exercite obligația de întreținere, cuantumul corect este de ¼ din venituri.
Arată că mai are un copil, O. Lucas R. I., de a cărui creștere și educare se ocupă.
Reclamanta a devenit majoră la data de 28.09.2012 și s-a achitat de obligația reținută în sarcina sa prin Sentința civilă nr. 9380/2001, prin care a fost obligat să-i achite acesteia o pensie de întreținere până la majoratul acesteia, mai mult, până în cursul lunii mai 2013, deși nu i s-a adus la cunoștință că aceasta se află în continuarea studiilor. A sistat plata pensiei de întreținere din proprie inițiativă.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 205-208 din Noul cod de procedură civilă, art. 499 și art. 534 din Codul civil.
Analizând cererea depusă judecății prin raportare la mijlocele de probă administrate și la normele juridice aplicabile, instanța a reținut următoarele:
Potrivit certificatului de naștere . nr._ din 12.04.2002 depus la dosarul cauzei (f. 47), reclamanta O. M. A., născută la data de 28.09.1994, este fiica pârâtului.
Potrivit art. 516 alin. 1 Cod civil, obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar art. 529 alin.1 din Codul civil prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Instanța a reținut că, de principiu, în conformitate cu dispozițiile art. 499 Cod civil părinții sunt obligați să dea întreținere doar copilului lor minor. În mod excepțional, conform alineatului 3 din același articol, copilul major este îndrituit la întreținere de la părinții săi atunci când acesta se află în continuarea studiilor, însă numai până la vârsta de 26 de ani. Prin ajungerea reclamantei la majorat a încetat raportul obligațional de întreținere existent între aceasta și pârât, iar stabilirea unei noi obligații de întreținere presupune analiza nu doar a relației de filiație ci și a condiției suplimentare impuse de art. 499 alin. 3 Cod civil, constând în continuarea studiilor de către creditorul obligației de întreținere. În acest context, instanța reține că în cauză s-a făcut dovada continuării studiilor de către reclamantă, prin depunerea adeverinței de la Facultatea de Studii Europene din Cluj-N. pentru anul 2014-2015. De asemenea, s-a făcut dovada, în urma demersurilor întreprinse de instanță, că reclamanta nu beneficiază de venituri din alte surse, respectiv nu este angajată și nici nu are bunuri pe care să le valorifice. Fiind stabilit dreptul dar și nevoia reclamantei de a beneficia de pensie de întreținere, instanța a analizat posibilitățile pârâtului de a suporta această pensie. În acest sens, adeverința depusă la dosar la fila 31 dovedește existența unui venit permanent al pârâtului, de la angajatorul Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Maramureș.
Instanța a reținut că atunci când este investită cu o cerere vizând stabilirea unei obligații de întreținere, aceasta trebuie să se raporteze, conform art. 529 alin. 1 Cod civil, la doi indicatori, respectiv nevoile concrete ale reclamantei și posibilitățile de care dispune pârâtul. Între acești doi parametri întinderea obligației de întreținere trebuie să fie astfel dimensionată încât pensia de întreținere să acopere și să fie justificată de necesitățile creditorului și să nu se transforme într-o sarcină exorbitantă pentru debitor, care prin obligația stabilită în sarcina sa să devină lipsit de mijloacele necesare asigurării unui trai decent.
De asemenea, conform art. 529 alin. 2 Cod civil, în cazul raportului juridic obligațional născut între copii și părinți, legiuitorul a stabilit o cotă maximală de 1/3 atunci când debitorul este ținut să presteze întreținere pentru doi creditori copii. Sub aspectul modalității de stabilire, raportat la prevederile art. 530 alin. 3 Cod civil, pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau a unei cote procentuale din venitul net al debitorului.
Referitor la norma de hrană, instanța a reținut că aceasta este un venit constant acordat pârâtului de către angajator, pentru ca acesta să-și poată asigura alimentația corespunzătoare, raportat la necesitățile speciale ale profesiei. Sumele reprezentând contravaloarea normei de hrană se acordă militarilor angajați și salariaților civili, cadre militare, pe timp de pace, atunci când nu beneficiază de alimente. Aceste sume se acordă cu caracter permanent, iar nu întâmplător și ocazional.
Conform art. 780 alin. 5 lit. a Cod procedură civilă nu pot fi executate silit prin poprire sumele de bani destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție. Or, pârâtul nu este lipsit de dreptul de dispoziție asupra sumelor primite cu titlu de normă de hrană. În fine, instanța reține că la stabilirea întinderii obligației de întreținere sunt avute în vedere toate veniturile debitorului obligației care sunt încasate cu caracter de continuitate. Or, admițând excluderea normei de hrană din veniturile avute în vedere s-ar crea un tratament diferențiat nejustificat între debitorii din categoria pârâtului și orice alt debitor, care ar fi obligat la plata pensiei de întreținere prin raportare la toate veniturile realizate, avându-se în vedere inclusiv sumele necesare achiziționării alimentelor. În considerarea celor anterior expuse, instanța apreciază că în categoria veniturilor avute în vedere la stabilirea întinderii obligației de întreținere intră și cele achitate pârâtului cu titlu de normă de hrană. Norma de echipare, în schimb, nu poate fi avută în vedere la calcularea veniturilor totale ale pârâtului întrucât, datorită specificului profesiei, uniforma sa este obligatorie și presupune costuri care astfel sunt compensate, costuri pe care alte categorii profesionale nu le au.
Așa fiind, având în vedere nevoile reclamantei precum și mijloacele pârâtului, instanța a apreciat că se impune stabilirea unei cote maximale de 1/6 din venitul net realizat de pârât, ca salariat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș, avându-se în vedere inclusiv norma de hrană, fără a se putea considera că o asemenea obligație de întreținere reprezintă pentru pârât o sarcină excesivă de natură a-i afecta mijloacele necesare unui trai decent. C. de 1/6 se impune față de dispozițiile art. 529 alin. 2 Cod civil, pârâtul având doi copii, reclamanta și un copil minor, astfel că pentru doi copii, cota fiind de 1/3, cota maximă ce poate fi acordată reclamantei este de 1/6.
În ceea ce privește data de la care se va achita obligația de întreținere, conform dispozițiilor art. 532 alin. 1 Cod civil, obligația de întreținere curge de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Așa fiind, instanța l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreținere către reclamantă, în cuantum de 1/6 din venitul net realizat de acesta, ca salariat al Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Maramureș, de la data formulării cererii, respectiv 18 iulie 2014 până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceasta a vârstei de 26 ani.
Împotriva sentinței civile nr. 1264/26.02.2015 a Judecătoriei Baia M., în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel apelantul-pârât O. I. L., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul excluderii normei de hrană de la calculul pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința apelată.
În motivele de apel, apelantul-pârât a arătat că, în opinia sa, instanța de fond a apreciat în mod greșit că se impune a se avea în vedere și norma de hrană a apelantului, care este salariat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș.
Apelantul critică sentința doar sub aspectul includerii normei de hrană la calculul pensiei de întreținere, arătând că, în opinia sa, norma de hrană nu intră în categoria veniturilor urmăribile, chiar dacă este un venit permanent.
Conform dispozițiilor art. 728 din codul de procedură civilă „alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, ajutorul acordat în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele și altele asemenea indemnizații cu destinație specială prin lege sunt exceptate de la urmărire indiferent de natura obligației, această indemnizație fiind una absolută și totală”.
Legiuitorul a stabilit prin textul de lege o limită a urmăririi veniturilor, această regulă fiind obligatorie pentru creditor și este menită să asigure debitorului posibilitatea unui nivel minim de existență în deplină concordanță cu prevederile constituționale.
Potrivit art. 729 Cod procedură civilă actele de urmărire efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 728 Cod procedură civilă sunt nule, o nulitate expresă ce exonerează debitorul de sarcina probei în ceea ce privește existența unei vătămări potrivit art. 175 alin. 2 Cod procedură civilă.
Apelantul arată că a fost operat în anul 2007 pe cord și i s-a implantat un stent metalic fiind dependent de medicație zilnică dar și de regim alimentar special, ceea ce face ca chiar și această normă de hrană primită prin lege specială deoarece este angajat al ISU Maramureș, să îi fie insuficientă fiind necesar a cheltui o sumă mult mai mare pentru asigurarea acestui regim alimentar.
În probațiune s-au depus înscrisuri, în fotocopie.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare la cererea de apel.
La termenul de judecată din 14.08.2015, tribunalul a pus în discuția părților decizia nr. 6/23.06.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de D., publicată în Monitorul Oficial nr. 691/22.09.2014.
Reprezentantul apelantului a solicitat a se ține seama de această decizie.
Intimata a solicitat respingerea apelului.
Analizând sentința civilă nr. 1264/26.02.2015 pe baza motivelor de apel, a susținerilor părților și în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Apelantul critică sentința sub un singur aspect, acela al includerii normei de hrană la calculul pensiei de întreținere la care a fost obligat.
Analizând sentința atacată sub acest aspect, sunt de reținut următoarele:
În considerentele deciziei nr. 6/23.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de D., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: „Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor amintite, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o . condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:
- existența unei cauze aflate în curs de judecată;
- instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
- cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
- soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilității sesizării, se constată că primele patru condiții sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluționarea unui apel împotriva unei sentințe date în judecata unei cereri de obligare la plata unei de pensii de întreținere majorate, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Este îndeplinită, de asemenea, și condiția de admisibilitate potrivit căreia de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât cuantumul pensiei de întreținere datorată de părinte se stabilește în raport cu venitul său net, controversa fiind în legătură cu includerea sau nu a normei de hrană în această categorie de venit. Prin urmare, de lămurirea acestei probleme depinde soluționarea pe fond a cauzei.
În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, se impun o . clarificări.
Așa cum Înalta Curte a mai observat în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, deciziile nr. 3 și 4 din 14 aprilie 2014), în lipsa unei definiții a "noutății" chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizate cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.
Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.
Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.
Aceasta, deoarece condiția noutății trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori).
Prin urmare, existența unei practici neunitare relevă nu numai necesitatea de a se recurge la mecanismul recursului în interesul legii, ci și împrejurarea că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergență în jurisprudență.
În cazul supus analizei, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale pe care le apreciază a fi noi, ca urmare a faptului că sunt cuprinse în Codul civil.
Potrivit dispozițiilor art. 527 alin. (2) din Codul civil: "La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale".
Art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește: "Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii."
În legislația anterioară, obligația de întreținere era prevăzută de Legea nr. 4/1953, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Codul familiei (în prezent abrogată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare).
Astfel, art. 86 prevedea că: "(1) Obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii, cel care înfiază și înfiat, bunici și nepoți, frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. (2) Are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, din cauza incapacității de a munci. (3) Descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află."
De asemenea, art. 94, reglementând modul de calcul al obligației de întreținere, stabilea că: "(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. (2) Instanța judecătorească va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau a hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui ce o primește. (3) Când întreținerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii."
Analizând comparativ textele de lege, se constată că dispozițiile art. 527 alin. (2) și ale art. 529 alin. (2) din Codul civil sunt, în fapt, o reluare a vechilor dispoziții din Codul familiei, mai sus citate. Împrejurarea că aceleași dispoziții legale sunt cuprinse într-o altă reglementare (Codul civil) nu le conferă caracter de noutate.
Textele din noul Cod civil vin să valorifice, în plus, soluții ale doctrinei și jurisprudenței anterioare. De pildă, art. 527 alin. (2) instituie criterii generale de apreciere asupra posibilității de a dobândi mijloacele pentru plata întreținerii respectiv, ținându-se seama de veniturile, bunurile debitorului, dar și de sarcinile și obligațiile acestuia. Tot astfel, art. 529 alin. (2) folosește sintagma "venitul lunar net", spre deosebire de reglementarea anterioară, care se referea la "câștigul din muncă", tocmai pentru a înlătura interpretări diferite și a acoperi toate situațiile în care debitorul realizează venituri (adică venituri din muncă, din cedarea folosinței bunurilor, onorarii, drepturi de autor etc.).
În egală măsură, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie o aplicație, într-un anumit domeniu, a sumelor datorate angajatului, cu o anumită destinație.
Dispozițiile relevante din acest act normativ sunt următoarele:
"Art. 2. - (1) Hrănirea personalului instituțiilor publice menționate la art. 1 se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice.
(2) Normele de hrană zilnice sunt cele cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanță.
[...]
(4) Hrănirea personalului se poate face și pe bază de alocație valorică, cu aprobarea miniștrilor sau a conducătorilor instituțiilor publice prevăzute la art. 1.
Art. 3. - (1) Structura normelor de hrană care se aplică în două sau mai multe instituții publice prevăzute la art. 1 se stabilește, în mod unitar, de Ministerul Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice, în limita valorii calorice a fiecărei norme, în concordanță cu nevoile nutritive ale personalului și în raport cu eforturile depuse în procesul de instruire și de îndeplinire a misiunilor, condițiilor de mediu și alți factori specifici.
[...]
Art. 4. - [...]
(4) Cadrele militare, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul."
Or, problema definirii noțiunii de "venituri" în funcție de care se stabilește cuantumul obligației de întreținere, cu referire la includerea sumelor de bani cu o anumită afectațiune, a făcut obiect de preocupare, fiind tranșată în doctrina și jurisprudența anterioare noului Cod civil, de o manieră ce își păstrează actualitatea.
În acest sens, în doctrină s-a afirmat că sporul cuvenit angajaților care lucrează în condiții deosebite de muncă nu se include în câștigul de muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreținere, deoarece, deși are caracter de continuitate, acest spor are o destinație specială, și anume, de a asigura condițiile de apărare a organismului angajatului, care lucrează în mediu vătămător, greu sau periculos. Cum scopul acestor sporuri este de a oferi angajaților posibilitatea materială de a preveni ori de a înlătura efectele dăunătoare ale condițiilor în care se prestează munca, sporurile respective trebuie să rămână în întregime destinate afectațiunii lor.
În mod asemănător, s-a arătat că sporul celor încadrați care lucrează în condiții deosebite de muncă nu se include în câștigul din muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreținere.
De asemenea, fostul Tribunal Suprem a statuat, încă din anul 1963, printr-o decizie de îndrumare (nr. 14/23 mai 1963), că scopul sumelor de bani care se acordă cu titlu de sporuri pentru condițiile deosebite în care se prestează munca este "de a da posibilitate materială angajaților să prevină ori să înlăture efectele dăunătoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate în condiții speciale" și, de aceea, "în vederea asigurării depline a protecției angajatului debitor al întreținerii, este necesar ca sporul să rămână în întregime destinat afectației sale". S-a reținut, în acest sens, că "dacă, în vederea stabilirii pensiei de întreținere s-ar include în câștigul din muncă și sporul pentru condiții deosebite de muncă, ar însemna să nu se țină seama de scopul urmărit de lege, ceea ce ar duce la micșorarea posibilității de apărare a organismului angajatului care lucrează în aceste condiții, aceasta fiind și împotriva intereselor creditorului întreținerii".
Așadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, reținând, de altfel, că și doctrina recentă, ulterioară adoptării și intrării în vigoare a noului Cod civil, se pronunță în același sens, respectiv că nu vor putea fi luate în considerare pentru calculul pensiei de întreținere sporul pentru condiții deosebite de muncă, precum și cele cu destinație specială”.
Având în vedere motivarea deciziei nr. 6/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul va avea în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru interpretat ce se atașează considerentelor decizorii din cuprinsul acestei decizii și în baza art. 480 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentința civilă nr. 1264/26.02.2015, pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, în sensul înlăturării normei de hrană de la calculul pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul și va menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelantul O. I. L., cu domiciliul în Baia M., ./8 jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1264/26.02.2015, pronunțate de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul înlăturării normei de hrană de la calculul pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată azi, 19.08.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
P. M. BogdanȚiplea D. O. V.
Red. Ț.D./T.Red. O.V.
20.08.2015/4 ex.
Judecător la fond: I.-D. B.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 215/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|
