Pensie întreţinere. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1087/336/2013
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.59/A
Ședința publică din 19.02. 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. B.
JUDECĂTOR: S.-T. A.-A.
GREFIER: R. M.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra apelului declarat de reclamantul Ș. G., domiciliat în B., ., județul Maramureș, precum și a apelului declarat de pârâta B. (fostă Ș.) L., domiciliată în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr.2151 din data de 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect pensie de întreținere-reducere pensie de întreținere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru 05.02.2015, 12.02.2015 și 19.02.2015, când a decis următoarele.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 2151 din 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria V. de Sus s-a admis cererea formulată de reclamantul Ș. G. în contradictoriu cu pârâta B. L., în numele și ca reprezentant legal al minorilor Ș. D., născut la data de 30.03.2009 și Ș. D., născut la data de 23.04.2006 și s-a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului prin sentința civilă nr. 295 din 01 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dos. nr._ în favoarea minorilor, de la suma de 270 euro/lună pentru fiecare minor la suma de 100 lei/lună pentru fiecare minor, de la data de 01.11.2013 și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții în acest sens.
Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea celor doi minori, prin sentința civilă nr. 295/2012 a Judecătoriei V. de Sus, de la data intentării acțiunii, învederând că prin hotărârea judecătorească menționată a fost desfăcută căsătoria dintre el și pârâtă, minorii au fost încredințați mamei spre creștere și educare, el fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora în cuantum de 540 euro. Întrucât nu mai este încadrat în muncă și nu mai realizează venituri, așa cum reiese din înscrisurile depuse în probațiune, este nevoit să promoveze această acțiune.
Pârâta s-a opus admiterii cererii arătând că reclamantul locuiește la aceeași adresă din Italia, este șofer de TIR, este angajat la firma . cu sediul în B., dar prestează activitate tot în Italia, respectiv la firma ACTRANSPORTI SRL, cu sediul în Italia, Composampiero, astfel că se impune a se efectua demersuri la cele două societăți, pentru a se afla dacă pârâtul este sau nu angajatul acestora
Analizând cererea prin prisma înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, susținerilor părților și dispozițiilor legale aplicabile în materie, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 295 din 01 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor Ș. D., născut la data de 30.03.2009 și Ș. D., născut la data de 23.04.2006, în cuantum de 270 euro/lună pentru fiecare minor, în echivalent în lei la data plății, de la data de 03.10.2011, data intentării acțiunii și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții.
A reținut prima instanță că obligația de întreținere a copilului de către părinții săi este o obligație legală, personală și cu un caracter complex, art.499 cod civil statuând că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Conform art. 529 Cod civil întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui ce o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, întreținerea datorată de părinte copilului său putând fi stabilită până la o treime din venitul său lunar pentru doi copii.
Potrivit disp. art.531 al.1 Cod Civil, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
Prima instanță a reținut că în prezenta cauză au intervenit schimbări față de datele luate în calcul la stabilirea pensiei de întreținere, care justifică modificarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului datorat pentru fiecare minor.
Astfel, în reclamantul nu mai este angajat în muncă, nerealizând venituri cu caracter permanent. La data de 01.03.2013 reclamantul a fost notificat de societatea angajatoare ,, AC TRANSPORTI” SRL cu sediul în Italia cu privire la faptul că, începând cu data de 15.03.2013, contractul său de muncă urmează a înceta ca urmare a reducerii personalului societății (f.12-13). Cu toate acestea, raportul de muncă a fost prelungit de angajator până la data de 30.09.2013, așa cum reiese din adresa de înștiințare transmisă angajatului la data de 28.06.2013, depusă în probațiune de pârâtă (f.53). La data pronunțării hotărârii raportul de muncă al reclamantului a încetat, acesta nu este angajat în altă parte, obține venituri din activități prestate ocazional, aspect cunoscut și de pârâtă și necontestat de aceasta.
Din adresa nr.3536/21.10.2013 transmisă la dosarul cauzei de către ., cu sediul în B., reiese că reclamantul nu este angajatul acestei societăți.
Față de situația de fapt reținută, prima instanță a apreciat că se impune ca pensia de întreținere la care a fost obligat reclamantul să fie redusă corespunzător posibilităților actuale și, cum acesta nu este angajat în muncă și nu realizează venituri cu caracter permanent, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere a avut în vedere venitul minim net pe economie.
Ca urmare, pensia de întreținere stabilită în sarcina reclamantului a fost redusă de la suma de 270 euro/lună pentru fiecare minor la suma de 100 lei/lună pentru fiecare minor, de la data de 01.11.2013 și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții în acest sens.
Prima instanță a redus onorariul avocațial solicitat de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată de la 800 lei la 400 lei apreciind acest din urmă cuantum ca fiind rezonabil în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.
Apelantul Ș. G. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul ca data reducerii pensiei de întreținere să coincidă cu data intentării acțiunii (07.05.2013), iar cheltuielile de judecată acordate la fond să fie în cuantum de 800 lei; cu obligarea intimatei la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată( onorar avocat) în apel.
În motivarea cererii de apel, apelantul a arătat că instanța de fond a diminuat cuantumul pensiei de întreținere datorat de el celor doi minori rezultați din căsătorie începând cu data de 01.11.2013, fără a justifica de ce a ales această dată ca și criteriu principal.
Apelantul a arătat că, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, el nu mai desfășoară activitati lucrative din data de 15.03.2013, iar acțiunea a fost introdusă la data de 07.05.2013, de la data cererii de chemare in judecata si până la data soluționării cauzei trecând peste 6 luni de zile. Dacă s-ar accepta criteriul individualizat în disp.art.532 alin. 1 Cod civil potrivit căruia pensia de întreținere se acorda de la data cererii de chemare în judecată, rațional ar fi ca același criteriu să fie avut si in prezenta cauza. Orice idee contrară ar conduce la imposibilitatea sa de a plăti suma de 3240 euro pentru cele 6 luni de zile, în condițiile în care nu mai lucrează si i-ar crea un vădit disconfort financiar, cât timp nu mai are posibilitatea materiala de a achita obligația de întreținere.
Referitor la diminuarea cheltuielilor de judecata la suma de 400 lei, apelantul a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat acest cuantum drept rezonabil, căci este evident că cererea sa a fost admisă în totalitate si că pârata-intimata a fost în evidentă culpă procesuală; mai mult decât atât, deși pârata-intimata avea cunostiinta de proces a fost nevoie sa fie citata in Italia si nu s-a opus ca apăratorul ales sa formuleze intampinare si să solicite cereri in probatiune, deși termenul pentru formularea apararilor era cu mult depasit; Prin hotărârea pronuntata s-a omis să fie avut în vedere faptul ca onorariul a fost stabilit inter partes conform art.132 din Statutul profesiei de avocat precum si criteriile din alin.5 al aceluiasi articol, timpul si volumul de munca solicitate, natura si importanta intereselor cauzei, împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de catre apelant îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, vechimea in muncă, experienta etc. înseamnă o nerespectare a disp. art.30 din Legea nr.51/1995 si a art.94 alin.2 si 3 din Statutul profesiei de avocat.
Prin reducerea onorariului plătit, apelantul este pus in imposibilitate de a-si recupera cheltuielile de judecata,desi nu se afla în culpă procesuală și nici in culpa de a fi convenit cu aparatorul ales un onorariu exagerat.
Apelanta B. L. a solicitat admiterea apelului ei, anularea sentinței civile nr. 2151/28.11.2013 și respingerea cererii formulate de reclamant, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de apel.
În motivarea apelului, apelanta a învederat că reclamantul a solicitat în mod nejustificat reducerea pensiei de întreținere invocând că nu mai lucrează în Italia.
În realitate reclamantul lucrează în Italia, locuiește tot la aceeași adresă unde a locuit și înainte și este șofer pe tir prestând muncă tot la societatea AC TRANSPORTI.
Apelanta a învederat că a solicitat primei instanțe să efectueze o comisie rogatorie internațională pentru a obține veniturile reclamantului, dar cererea I s-a respins, motiv pentru care o reiterează în apel.
Apelanta a mai arătat că, deși a lucrat și lucrează în Italia și a fost obligat prin hotărâre judecătorească, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de întreținere niciodată față de minori, ea fiind nevoită a formula plângere penală pentru abandon de familie.
Prin înscrisul depus la data de 23.01.2015 apelanta B. L., prin mandatar B. P., a învederat instanței că a încheiat cu apelantul Ș. G. un acord de mediere consfințit prin sentința civilă nr. 2425 din 29.12.2014 a Judecătoriei V. de Sus și, față de această împrejurare, renunță la apelul declarat în dosar.
Apelanta intimată a arătat că, în situația în care apelantul Ș. G. insistă în judecata apelului declarat de el, solicită respingerea acestuia ca rămas fără obiect.
Având în vedere dispozițiile art. 463 al. 1 Cod procedură civilă conform cărora renunțarea unei părți la calea de atac pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre reprezintă o achiesare la hotărâre, iar conform art. 464 al. 2 Cod procedură civilă achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale și constatând că prin procura specială autentificată sub nr. 10 din 03.01.2014 de notar public T. C. mandatarul B. P. nu a fost împuternicit de apelanta B. L. să renunțe la judecata cererii de apel, Tribunalul nu a luat act de retragerea apelului.
În ce privește susținerea apelantei potrivit căreia apelul formulat de reclamantul Ș. G. a rămas fără obiect, tribunalul reține că potrivit art. 466 Cod procedură civilă, obiectul apelului îl constituie hotărârea pronunțată în primă instanță, respectiv sentința civilă nr. 2151/28.11.2013 a Judecătoriei V. de Sus, astfel că nu se poate reține lipsa obiectului căii de atac exercitate de apelantul Ș. G..
Așadar, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de apelanți, dar ținând cont și de acordul de mediere nr. 10 încheiat între părți la data de 29.12.2014 la Biroul de Mediator P. V., Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 295 din 01 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor Ș. D., născut la data de 30.03.2009 și Ș. D., născut la data de 23.04.2006, în cuantum de 270 euro/lună pentru fiecare minor, în echivalent în lei la data plății, de la data de 03.10.2011, data intentării acțiunii și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții.
Prin cererea formulată la data de 07.05.2013 debitorul obligației de întreținere, apelantul Ș. G., a solicitat reducerea cuantumului acesteia, motivat de împrejurarea că nu mai are un loc de muncă și nu mai obține venituri.
Prima instanță a reținut ca fiind dovedită această stare de fapt și a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilite în sarcina apelantului de la suma de 270 EURO/lună pentru fiecare copil, la suma de 100 lei/lună pentru fiecare, de la data de 01.11.2013 și până la majoratul minorilor sau noi dispozițiuni, fără a preciza care au fost motivele diminuării cuantumului pensiei doar de la data de 01.11.2013.
În ceea ce privește data de la care se produce modificarea pensiei de întreținere în doctrină s-a reținut că reducerea cuantumului pensiei de întreținere operează de la data ivirii cauzei care a justificat admiterea acțiunii, atâta timp cât debitorul nu a fost urmărit în temeiul hotărârii prin care s-a acordat pensie de întreținere. În speță însă, reclamantul debitor a solicitat reducerea pensiei doar de la data introducerii acțiunii, astfel că, în temeiul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, modificarea cuantumului pensiei trebuia dispusă de la acea dată: 07.05.2013, critica formulată de apelantul Ș. G. fiind întemeiată sub acest aspect.
Reclamantul apelant a fost nemulțumit și de reducerea de către prima instanță a părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariului avocatului său, de la 800 lei la 400 lei, însă în această privință Tribunalul reține că prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență juridică, nu modifică această convenție în sensul că ar diminua suma negociată de părțile semnatare și cuvenită cu titlu de onorariu avocatului, ci doar apreciază în ce măsură acest onorariu trebuie să fie suportat de partea care a căzut în pretenții, reflectându-se total sau numai parțial în cuantumul cheltuielilor de judecată.
Tocmai de aceea legiuitorul a instituit prin prevederile art. 451 al. 2 Cod procedură civilă dreptul instanței ca la finalul procesului, în funcție de valoarea pricinii sau complexitatea cauzei, munca îndeplinită de avocat, să procedeze la micșorarea onorariului avocatului. Acest al doilea criteriu, al muncii depuse de avocat, este operant nu doar în ce privește aspectul calitativ al acestei munci, ci și cel cantitativ - la câte termene de judecată s-a impus prezența avocatului, care a fost amploarea efectivă a asistenței juridice calificate pe care a impus-o susținerea cauzei.
Este de reținut că dispozițiile legale operează exclusiv cu aceste trei criterii: valoarea pricinii sau complexitatea ei și munca depusă de avocat (evident, până la finalizarea procesului sau a etapei procesuale respective), lăsând în afara sferei de apreciere a judecătorului alte elemente.
Obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată are ca temei culpa procesuală a acesteia, relevată de formularea și susținerea unei cereri în justiție sau a unor apărări care, în cele din urmă, au fost respinse, pe diverse temeiuri. Întinderea obligației de suportare a cheltuielilor de judecată, ca formă de reparare a prejudiciului procesual produs adversarului, trebuie dimensionată strict în raport de forma și gradul culpei procesuale. În același sens este și jurisprudența C.E.D.O. Curtea statuând că onorariile avocaților urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Se reține în speță că judecata în primă instanță s-a desfășurat la trei termene de judecată, iar cauza nu este una complexă, cererile privind pensiile de întreținere fiind încadrate în categoria celor care pot fi soluționate de judecătorul stagiar (art. 23 al. 1 din Legea 303/2004 republicată).
Susținerea că acceptarea mandatului acordat de către apelant îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane este lipsită de orice suport legal, căci potrivit art. 46 al. 1 din Legea nr. 51/1995 republicată avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
Față de cele de mai sus, tribunalul consideră că dispoziția primei instanțe de reducere a părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului reclamantului a respectat prevederile art. 451 al. 2 Cod procedură civilă, judicios aplicate, iar conform art. 451 al. 2 teza a II-a Cod procedură măsura luată de instanță nu are niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
În ce privește apelul pârâtei B. L., tribunalul constată, pe baza înscrisurilor existente în dosarul primei instanțe, dar și a probelor administrate în apel (f.67-76), că în perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii: 07.05.2013 și data de 03.12.2013 reclamantul apelant nu a fost încadrat în muncă, iar în cauză nu s-a dovedit că realizează venituri cu caracter de continuitate.
Însă, la data de 29.11.2013 reclamantul apelant a încheiat un nou contract de muncă cu angajatorul AC TRANSPORTI S.R.L. din Italia, începând activitatea la data de 02.12.2013, șa cum reiese din înscrisurile de la filele 67-70 dosar apel, media veniturilor nete pe ultimele trei luni anterioare administrării probei, realizate de apelantul reclamant Ș. G., depășind suma de 1620 EURO avută în vedere la stabilirea pensiei de întreținere prin sentința civilă nr. 295 din 01 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus.
Ca atare, reducerea pensie de întreținere stabilite prin hotărârea judecătorească menționată este justificată doar pentru perioada cât reclamantul, debitor al obligației de întreținere a minorilor Ș. D., născut la data de 30.03.2009 și Ș. D., născut la data de 23.04.2006, a fost lipsit de venituri, fiind neîncadrat în muncă, dar nu și după data angajării sale, apelul pârâtei fiind întemeiat în această privință.
Tribunalul mai reține că în cursul procesului părțile au încheiat acordul de mediere nr. 10 încheiat la data de 29.12.2014 la Biroul de Mediator P. V., prin care părțile au convenit ca minorul Ș. D., născut la data de 23.04.2006, să locuiască la tatăl lui, apelantul din prezenta cauză Ș. G., iar prin sentința civilă nr. 2425/29.12.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus s-a încuviințat și consfințit, în baza art. 59 din Legea 192/2006 coroborat cu art. 438-441 Cod procedură civilă, acest acord. Părțile au hotărât și sistarea plății pensiei de întreținere lunare datorate de apelant minorului Ș. D., ce fusese stabilită prin sentința civilă nr. 295/2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, având în vedere faptul că minorul Ș. D., născut la data de 20.03.2009, a rămas în continuare spre creștere si educare la mama intimată, B. L..
Față de această convenție a părților și de considerentele expuse, în temeiul art. 480 al. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite în parte apelurile părților împotriva sentinței civile nr. 2151 din 28 noiembrie 2013 a Judecătoriei V. de Sus pe care o va schimba în parte în sensul că va dispune reducerea pensiei de întreținere stabilite în sarcina reclamantului Ș. G. prin sentința civilă nr. 295/01.02.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dos. nr._ în favoarea minorilor Ș. D., născut la data de 30.03.2009 și Ș. D., născut la data de 23.04.2006, de la suma de 270 euro/lună pentru fiecare minor la suma de 100 lei/lună pentru fiecare minor, pentru perioada 07.05._13, va menține cuantumul pensiei de întreținere de 270 euro/lună pentru fiecare minor așa cum a fost stabilit în sarcina reclamantului prin sentința civilă nr. 295/01.02.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dos. nr._, pentru perioada 03.12._14(data acordului de mediere), precum și dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
În baza art. 453 al. 2 Cod procedură civilă, tribunalul o va obliga pe intimata B. L. să-i plătească apelantului Ș. G. cheltuieli de judecată în măsura pretențiilor admise, respectiv suma de 500 lei reprezentând parte din onorariu avocațial de 1000 lei dovedit cu chitanța nr. 9 din 03.01.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte atât apelul declarat de apelantul Ș. G., C.N.P._, domiciliat în loc.B., ./A, jud.Maramureș, cât și apelul declarat de apelanta B. L., domiciliată în loc. B., ., jud.Maramureș, cu reședința în Italia, Brugherio, Via Dorderio, nr.41, P.T. împotriva sentinței civile nr. 2151 din 28 noiembrie 2013 a Judecătoriei V. de Sus pe care schimbă în parte în sensul că:
Dispune reducerea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului apelant prin sentința civilă nr. 295/01.02.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dos. nr._ în favoarea minorilor Ș. D., născut la data de 30.03.2009 și Ș. D., născut la data de 23.04.2006, de la suma de 270 euro/lună pentru fiecare minor la suma de 100 lei/lună pentru fiecare minor, pentru perioada 07.05._13.
Menține cuantumul pensiei de întreținere de 270 euro/lună pentru fiecare minor stabilit în sarcina reclamantului prin sentința civilă nr. 295/01.02.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dos. nr._, pentru perioada 03.12._14;
Menține dispozițiile sentinței atacate privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pe intimata B. L. să-i plătească apelantului Ș. G. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Pronunțată la data de 19.02.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G. B. S. T. A. A. R. M.
Red./Tehnred./G.B.
4ex.23.05.2015
..05.2015
Judecător la fond:V. F. F.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 373/2015. Tribunalul... → |
|---|
