Pretenţii. Decizia nr. 470/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 470/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 470/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 470/A
Ședința publică din data de 29 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. - T. A. - A.
Judecător: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș
Grefier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții C. I., C.N.P._, domiciliată în Săcel, nr. 557, județul Maramureș și C. G. – V., C.N.P._, domiciliat în Săcel, nr. 557, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 30 din 04.02.2015, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 15 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 29 octombrie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 30/2015 din 04.02.2015, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată acțiunea în pretenții formulată de reclamanta C. I., în contradictoriu cu pârâta G. I. precum și acțiunea formulată de reclamantul C. G. – V., în contradictoriu cu pârâtul G. V., prin care au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de câte 1500 lei cu titlu de daune morale.
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții C. I. și C. G. V., au chemat în judecată pârâții G. V. și G. I., pentru acțiune în pretenții, solicitând obligarea pârâtei G. I. să plătească reclamantei C. I. suma de 1500 lei cu titlu de daune morale și obligarea pârâtului G. V. să plătească reclamantului C. G. - V. suma de 1500 lei cu titlu de daune morale. Au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Motivează, în fapt, că reclamanții C. G. - V. și C. I. sunt vecini cu pârâții G. V. și G. I.. S-a precizat că în ultimii 10 ani, între G. V. și numitul C. G., soțul reclamantei C. I. și tatăl reclamantului G. G. - V. a existat o stare conflictuală generată, în principal, de raporturile de vecinătate și de comportamentul neadecvat al pârâtului G. V., motiv pentru care C. G. a formulat mai multe sesizări la Postul de Poliție al Comunei Săcel. Neînțelegerile au culminat în cursul anului 2013, când pârâtul G. V. a promovat pe rolul Judecătoriei Dragomirești o acțiune în obligația de a face și o acțiune confesorie, pentru pretinsa nerespectare către numitul C. G. a unor obligații derivând din raporturile de vecinătate.
S-a susținut că de la momentul promovării acțiunii, comportamentul pârâților față de numitul C. G. a fost „cât se poate de agresiv”, aceștia manifestându-se în mod necorespunzător la adresa acestuia din urmă de nenumărate ori, în public, comportament ce s-a extins și asupra membrilor familiei acestuia, respectiv asupra reclamantei C. I. și asupra reclamantului C. G.-V.. În cursul lunilor iunie și iulie 2014 pârâții s-au adresat reclamanților în repetate rânduri într-un mod revoltător, în public, proferând insulte la adresa acestora, amenințări și violențe la adresa reclamantei C. I..
S-a susținut că la data de 25 iunie 2014, în timp ce reclamantul C. G. - V. se află în drumul public din localitatea Săcel, a fost insultat în repetate rânduri de către pârâtul G. V., fără niciun motiv, și doar intervenția soției pârâtului, pârâta G. I., l-a oprit pe pârât să se manifeste violent și din punct de vedere fizic.
Apoi, la data de 9 iulie 2014, a susținut pârâtul s-a manifestat din nou violent la adresa reclamantului, sub forma insultelor și amenințărilor, motiv pentru care reclamantul C. G. - V. a depus, la data de 11 iulie 2014 la Postul de Poliție al Comunei Săcel, o sesizare împotriva pârâtului G. V.. Prin adresa nr._/11.08.2014, șeful Postului de Poliție al Comunei Săcel, i-a comunicat reclamantului că aspectele sesizate au fost analizate, constatându-se că persoana reclamată a încălcat prevederile art 2 pct. l din Legea nr.61/1991 și a fost sancționată contravențional.
Reclamanta C. I. a arătat că la data de 28 iunie 2014, în timp ce se afla în drumul public din localitatea Săcel, pârâta G. I. a agresat-o fizic și verbal, fără niciun motiv justificat, fără ca reclamanta să riposteze pentru a nu alimenta comportamentul violent al pârâtei. S-a susținut că faptele săvârșite de către pârâți sunt ilicite, în sensul reglementat de art. 72, art. 252 și art. 1349 alin.1 Codul civil, iar fapta săvârșită de către pârâta G. I. față de reclamanta C. I. poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, reglementată de dispozițiile art.193 alin. 1 Cod penal, chiar dacă aceasta din urmă nu a formulat plângere penală împotriva pârâtei și instanța poate constata săvârșirea faptei ilicite și poate aprecia asupra necesității obligării pârâtei la plata unor despăgubiri civile, inclusiv daune morale. Cu privire la cuantum-ul daunelor morale, a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție prevede că nu există un mod concret care să asigure o reparare deplină a acestora.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanții au arătat că își susțin toate argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată.
Analizând întreg ansamblul probator prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut că prin acțiunea de față, reclamanta C. I. a solicitat obligarea pârâtei G. I. să-i plătească suma de 1500 lei cu titlu de daune morale, iar reclamantul C. G. – V., obligarea pârâtului G. V. să-i plătească suma de 1500 lei cu titlu de daune morale, motivat pe faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale pârâților.
Răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1349 din Noul cod civil constă în obligația celui care a cauzat altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită extracontractuală, care îi este imputabilă, să repare paguba pricinuită.
În cazul răspunderii civile delictuale, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite și este independentă de faptul că acesta a acționat cu intenție, din neglijență ori din imprudență, autorul fiind dator să repare în întregime prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită.
Pentru admiterea acțiunii, reclamanții ar fi trebuit doar să dovedească existenta prejudiciului, a caracterului ilicit al faptei săvârșite de persoana care a cauzat prejudiciul (caracterul ilicit fiind conferit de simpla nesocotire a dispozițiilor legale), a faptului că prejudiciul este rezultatul săvârșirii faptei ilicite, a vinovăției celui care a prejudiciat, precum și cuantum-ul prejudiciului.
Starea conflictuală mai veche dintre cele două familii nu a fost negată de către pârâți, fiind confirmată de dos. atașat nr._ în care tatăl reclamantului, C. G., a fost condamnat prin sentința penală nr. 14/24.01.2013 pentru două infracțiuni de lovire și alte violențe prevăzute de art. 180, alin. 2 Cod penal 1969, față de părțile civile G. V. și G. I., pârâții din acest dosar, din procesul civil purtat în dos. nr._ pentru grănițuire, servitutea distanței plantațiilor și obligația de „a face”, dar și din soluțiile date în dosarele penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești nr. 423/P/2014, 697/P/2012, 696/P/2011, 560/P/2011, 335/P/2011 (f. 36-50)
Reclamanții au susținut că în cursul lunilor iunie și iulie 2014 pârâții li s-au adresat în repetate rânduri într-un mod revoltător, în public, proferând insulte la adresa acestora, amenințări și violențe.
Reclamantul C. G. - V. a arătat că incidentele generatoare de prejudicii s-au petrecut la data de 25 iunie 2014, în timp ce acesta se află în drumul public din localitatea Săcel, a fost insultat în repetate rânduri de către pârâtul G. V., fără niciun motiv și doar intervenția soției pârâtului, pârâta G. I., l-a oprit pe pârât să se manifeste violent și din punct de vedere fizic.
De asemenea, s-a reclamat un alt incident petrecut la data de 9 iulie 2014, când pârâtul s-a manifestat violent la adresa reclamantului, sub forma insultelor și amenințărilor.
Chiar dacă au existat mai multe incidente între părți, instanța a fost investită să cerceteze dacă cele reclamate pentru datele respective sunt reale, probele trebuind să fie administrate în mod nemijlocit în fața instanței.
Martorul reclamantului Fluțar G. (f. 102), prieten cu reclamantul C. G. V., a arătat faptul că are cunoștință despre relațiile tensionate dintre părți generate de nerespectarea de către pârâți a liniei de mejdă și a distanței legale de edificare a construcțiilor, însă tot ce știe este din ce i-a relatat prietenul său, el nefiind de față la niciun incident dintre cele două familii.
S-a susținut că reclamantul i-a arătat o filmare din cursul verii, în care pârâtul G. V. a ieșit cu o coasă în mână în uliță. Din vizionarea CD-ului de la f. 75, nu se vede dacă pârâtul l-a amenințat în vreun fel pe reclamant.
Martorul a mai arătat că reclamantul i-a spus că iar fi frică să umble noaptea ca nu cumva să-i facă rău pârâtul.
Este adevărat că pârâtul G. V. a fost cercetat în dos. nr. 423/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești pentru că la data de 25 iunie 2014 l-ar fi amenințat cu o furcă, iar G. I. ar fi aruncat cu o piatră după el.
În ordonanța de renunțare la urmărirea penală din 15.10.2014 s-a reținut că ulterior, C. G. V. ar fi revenit asupra declarației și a arătat că, de fapt, G. I. doar a intenționat să ia de jos o piatră, însă s-a răzgândit, deci chiar persoana vătămată C. G. V. a avut o poziție oscilantă față de incidentul reclamat.
Nici martorii propuși de pârât, G. F. (f.100) și G. I.-Găvrilă (f.101) nu au asistat în mod direct la vreun conflict între cele două părți. Martorul G. F. a arătat că a lucrat în luna mai 2014 pentru G. V., însă nu a văzut pe nimeni să se certe, iar martorul G. I. G. a arătat că în primăvara anului 2014 a edificat o magazie de lemne pentru pârâți, însă nu a asistat la vreun scandal între părți.
Pârâtul G. V. a recunoscut în Întâmpinare, așa cum a recunoscut și în fața organelor de anchetă penale că la data respectivă era cu o furcă în mână pentru a curăța vegetația, iar reclamantul a trecut pe uliță si a scos telefonul mobil cu care l-a filmat, provocându-l cu cuvintele "îmi plac ochii tăi si vreau să te fac vedetă", incident la care era de față și pârâta.
Din prima înregistrare se înțelege doar „Nu mai băga de mamă, că ești nesimțit!”, cuvintele aparținându-i persoanei care filmează, probabil reclamantului.
Chiar dacă reclamantul C. G. V. a susținut că pârâtul G. V. l-a amenințat cu o furcă, din probele administrate nu a rezultat în mod clar acest aspect.
Chiar și așa, nu orice amenințare este de natură să producă o temere reală că persoanei amenințate i s-ar putea produce răul cu care este amenințată.
Nu s-a dovedit în cauză că pârâtul G. V. ar fi vreun infractor periculos, iar simplele neînțelegeri dintre vecini nu sunt de natură să ducă la concluzia că reclamantului i s-a creat un prejudiciu moral care să justifice obligarea pârâtului la plata unor daune morale în sumă de 1.500 lei.
Pentru aceasta, instanța a respins ca nefondată acțiunea în pretenții formulată de reclamantul C. G. – V. față de pârâtul G. V..
Instanța a considerat că, raportat la probele administrate, nici acțiunea reclamantei C. I., prin care solicită obligarea pârâtei G. I. la plata sumei de 1.500 lei daune morale nu este dovedită.
Martorul reclamantului, Fluțar G. a susținut că prietenul său i-a arătat două filmări în care a văzut cum o femeie a venit cu furca atunci când C. I. a cules iarba și că acea femeie a îmbrâncit-o pe reclamantă cu mâna.
Din înregistrarea video de la dosar, de pe la min. 6.30 s-a văzut cum două femei, din care una are o furcă în mână, iar cealaltă curăță pietrele de pe lângă un gard, poartă o discuție contradictorie timp de aprox unul-două minute, după care cea cu furca în mână pleacă, fără să o fi lovit pe cealaltă. La un moment dat, o femeie îi ridică celeilalte, care lucra aplecată, cu coada furcii, fusta, însă instanța nu a sesizat ca femeia cu furca să o fi lovit pe cealaltă.
Pronunțând o soluție de respingere, în temeiul art. 453 Noul Cod de procedură civilă instanța a obligat reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată, în măsura în care acestea au fost dovedite, respectiv 600 lei, reprezentând onorariu avocațial, dovediți cu chitanța de la f. 99.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. I. și C. G. V., solicitând a se dispune admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, cu obligarea intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate apelanților - reclamanți în fața primei instanțe.
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că la data de 25 iunie 2014, în timp ce apelantul C. G. - V. se afla în drumul public din localitatea Săcel, a fost insultat în repetate rânduri de către intimatul G. V., fără niciun motiv și doar intervenția soției intimatului (intimata G. I.) în vederea temperării acestuia 1-a oprit pe intimat din a se manifesta violent și din punct de vedere fizic, comportamentul său limitându-se la acel moment doar la violențe de natura verbală.
În pofida faptului că apelantul a probat prin înregistrarea video și înscrisurile depuse la dosarul cauzei întregul incident petrecut în data de 25 iunie 2014, instanța de judecată în mod netemeinic a procedat la soluționarea cauzei, respingând acțiunea promovată.
În primul rând, solicită a observa faptul că în soluționarea cauzei instanța de judecată a reținut din cuprinsul dosarului de urmărire penală nr.423/P/2014 doar unele aspecte, procedând la o analiză selectivă a înscrisurilor depuse în probațiune. Din cuprinsul ordonanței pronunțate în dosarul de urmărire penală anterior menționat s-a putut observa faptul că intimatul G. V. a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, faptă săvârșită la data de 25 iunie 2014. Din cuprinsul ordonanței a rezultat faptul că „G. V. a recunoscut fapta pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale", condiții în care nu doar că nu s-a explicat poziția acestuia exprimată în cuprinsul întâmpinării, dar mai mult decât atât nu s-a justificat nici analiza selectivă întreprinsă de instanța de judecată asupra conținutului înscrisurilor depuse în probațiune la dosar.
Conform dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Codul de procedură penală: „(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o (...). " Din această perspectivă, solicită a constata faptul că deși în ipoteza de față nu se poate discuta de existența unei hotărâri penale definitive, Ordonanța anterior menționată se poate încadra în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 28 din Codul de procedură penală câtă vreme aceasta nu a fost contestată, rămânând prin urmare în ființă și face constatări și aprecieri cu privire la existența faptei, a persoanelor implicate și a legăturii de cauzalitate.
În ce privește declarația martorului Fluțar G., audiat în calitate de martor, apelanții solicită a se observa că prin aceasta s-a probat starea de temere în care se afla apelantul C. G. V. și împrejurarea că toate conflictele dintre aceștia au fost generate de nerespectarea liniei de mejdă și de edificarea de construcții, de către intimați, cu nerespectarea distanței prevăzute de lege în raport de linia de mejdă. Nicio clipă prin audierea martorului Fluțar G. nu au dorit să probeze veridicitatea susținerilor lor în raport de incidentul petrecut în data de 25 iunie 2014 întrucât acesta nu a perceput în mod direct incidentul anterior menționat.
Susținerea instanței de fond conform căreia „nu s-a dovedit în cauză că pârâtul G. V. ar fi un infractor periculos" a fost nejustificată câtă vreme instanța ce a procedat la soluționarea cauzei a fost una civilă, nicidecum penală. Nejustificată a fost și susținerea instanței conform căreia „simplele neînțelegeri dintre părți nu sunt de natură să ducă la concluzia că reclamantului i s-a creat un prejudiciu moral în condițiile în care în situația de față nu s-a vorbit de simple neînțelegeri, ci de săvârșirea de către intimat a unei fapte de natură penală, a cărei existență a fost confirmată prin Ordonanța dispusă de care procurorul de caz.
Al doilea incident semnalat de către apelant este cel petrecut la data de 9 iulie 2014, când intimatul s-a manifestat din nou violent la adresa sa, de această dată proferând pe lângă insultele aduse și amenințări. Faptele anterior relatate s-au confirmat prin însăși sancțiunea contravențională aplicată intimatului. În raport de toate aceste considerente, apreciază că apelantul a dovedit pe deplin săvârșirea de către intimatul G. V. a faptelor ilicite reclamate, prejudiciul moral suferit și existența raportului de cauzalitate.
Deși intimatul G. V. a încercat să dovedească în fața instanței de judecată un eventual comportament agresiv al apelanților sau eventual al numitului C. G. (tatăl apelantului), prin audierea în calitate de martor a numiților G. F. și G. I. - G. nu s-a reușit probarea stărilor de fapt relatate, martorii audiați arătând faptul că nu au asistat în mod direct la vreun conflict între părți, generat de membri familiei C..
În ceea ce o privește pe apelanta C. I., solicită a observa că au probat starea de fapt expusă în cuprinsul acțiunii introductive de instanță prin înregistrarea video depusă la dosarul cauzei și din această perspectivă soluția instanței de judecată este nelegală și netemeinică. Vizionând înregistrarea depusă la dosarul cauzei, au fost netemeinice considerentele instanței de judecată ce au condus la respingerea cererii de chemare în judecată, în intervalul 07:55:03 - 07:55:06 putându-se observa cum intimata G. I. a lovit-o și îmbrâncit-o pe apelanta C. I.. În mod eronat instanța de judecată în considerentele sentinței civile apelate a reținut faptul că: „La un moment dat o femeie îi ridică celeilalte, care lucra aplecată, cu coada furcii, fusta, însă instanța nu a sesizat ca femeia cu furca să o fi lovit pe cealaltă."" În realitate, femeia la care instanța de judecată făcea referire a fost intimata G. I., aspect necontestat de către aceasta din urmă la momentul soluționării cauzei în fața instanței de fond, iar fapta săvârșită de aceasta nu este nicidecum o simplă șicană, intimata neprocedând doar la ridicarea, cu coada furcii, a fustei apelantei, ci la îmbrâncirea și ulterior înțeparea acesteia.
Chiar dacă fapta săvârșită de către intimata G. I. în ceea ce o privește pe apelanta C. I. a putut întruni elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, reglementată de dispozițiile art. 193 alin. 1 Cod penal, aceasta din urmă nu a formulat plângere penală împotriva intimatei, înțelegând să își valorifice drepturile doar în fața instanței civile. Din această perspectivă, instanța de judecată a fost în măsură a constata săvârșirea faptei ilicite (din perspectiva ilicitului civil) și putea aprecia asupra necesității obligării intimatei la plata unor despăgubiri civile reprezentând daune morale, cu atât mai mult cu cât conduita acesteia, din punct de vedere penal, a rămas nesancționată.
Conform dispozițiilor art.1349 alin. 1 Cod civil, art. 252 Cod civil în egală măsură, prin acțiunile întreprinse intimații au lezat dreptul apelanților la respectarea demnității lor, astfel după cum acest drept este reglementat de dispozițiile art.72 din Codul civil. Intimatul G. V. s-a manifestat violent față de membri familiei C. și în trecut, de fiecare dată acesta luându-și însă angajamentul ..că nu va mai repeta pe viitor asemenea fapte", însă acesta a recidivat în conduita ilicită, în dosarul nr. 423/P/201, în dosarul nr. 696/P/2011, în dosarul nr. 335/P/2011.
În ce privește evaluarea daunelor morale, apelanții au precizat că în jurisprudența sa înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să asigure o repare deplină a acestora și, prin urmare, principiul reparării integrale a unui astfel de prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, demnitatea, onoarea, reputația fiind valori ce nu pot fi cuantificate în mod clar și precis prin dispoziții normative, instanța de judecată urmând a le cuantifica în raport de starea de fapt reținută.
Intimații G. V. și G. I. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații au susținut că într-adevăr părțile se află în relații de vecinătate, iar relațiile dintre cele doua familii au fost destul de tensionate, deoarece începând cu anul 2011 tatăl reclamantului, respectiv soțul reclamantei, numitul C. G. a făcut mai multe plângeri penale împotriva pârâților solicitând cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii diferitelor infracțiuni. Însă în toate aceste plângeri soluțiile au fost de neîncepere a urmăririi penale. Comportamentul reclamanților față de pârâți a fost unul permanent șicanator și chiar mai mult de atât, C. G. a fost condamnat în dosarul nr._ pentru infracțiunea de lovire sau alte violente, parte vătămata fiind pârâta G. I.. Cei care au avut comportament agresiv sunt reclamanții față de pârâți, care nu au scăpat nicio ocazie de a-i jigni, a le face diferite sesizări pe la toate instituțiile statului ori a-i amenința. Instanța în mod temeinic a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor înscrisurilor depuse.
S-a mai susținut că dispozițiile art. 28 alin. 1 din Codul de procedura penală nu au aplicabilitate în prezenta cauza deoarece nu exista nicio hotărâre definitiva a instanței penale în ceea ce îi privește pe intimați. Ori prin acele ordonanțe pronunțate în dosarele penale pe care au înțeles să le invoce apelanții la acest moment nu s-a făcut dovada săvârșirii vreunei infracțiuni de către intimați. Nici măcar acele înregistrări video nu au făcut dovada ca intimatul G. V. ar fi săvârșit vreo fapta ilicita împotriva apelantului C. G. V..
În ceea ce privește evenimentele din 28 iunie 2014 acestea au fost nereale, neexistând niciun conflict între pârâta-intimată și reclamantă. Nici din declarația martorului propus de către reclamanții-apelanți Flutar G. și nici din înregistrarea video depusă pentru a se proba acest așa-zis incident nu a reieșit să fi existat vreo faptă ilicită săvârșită de către intimată asupra apelantei, nefiind identificate nici măcar cele doua femei care apar pe filmare. S-a susținut că sunt două femei însă nimeni nu a spus în mod concret cine au fost aceste femei ce apar în înregistrarea video.
Având în vedere că reclamanții-apelanți și-au întemeiat cererile pe dispozițiile art. 1349 Cod civil, adică pe răspundere civila delictuală însă nu s-a făcut dovada faptei ilicite nici printr-o sentință penală și nici în alt mod ci indică doar dispozițiile legii penale (art. 193 Cod penal), apreciază că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea acestora.
Prin răspunsul la întâmpinare apelanții și-au menținut poziția procesuală.
Analizând sentința apelată, se rețin următoarele:
Răspunderea civilă delictuală justifică în sarcina autorului faptei ilicite obligația de reparare a prejudiciului (chiar și moral) produs ca urmare a săvârșirii delictului, sub rezerva întrunirii cumulative a condițiilor specifice, conform prevederilor art. 1349, 1357 – 1359 Cod Civil.
Pentru a fi susceptibil de compensare, prejudiciul trebuie să fie cert și nereparat. În privința despăgubirilor pentru atingeri aduse onoarei sau demnității, integrității psihice ale persoanei fizice, se reține că acestea sunt în mod particular reglementate prin dispozițiile art. 253 alin. 4 Cod Civil.
Chiar dacă prejudiciul nepatrimonial nu este susceptibil de dovedire pe cale directă, nu este mai puțin adevărat că reclamantul are posibilitatea de a proba ansamblul factual care fundamentează concluzia existenței prejudiciului nepatrimonial.
Demnitatea unei persoane are principial o componentă internă, subiectivă, constând în sentimentul de prețuire pe care îl are individul față de sine, precum și o componentă externă, obiectivă, ținând de modalitatea în care persoana în cauză este percepută de comunitatea la care se raportează, stima, considerația pe care i le acordă aceasta. Repararea pecuniară a prejudiciului nepatrimonial este posibilă, aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale fiind subiectivă, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor morale sunt obiective.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, se apreciază că daunele morale trebuie stabilite în funcție de consecințele negative suferite de reclamanți, de intensitatea si durata acestora, iar cuantumul daunelor morale trebuie să fie rezonabil, fără a se constitui într-o sursă de îmbogățire fără just temei pentru reclamanți, neputând avea caracterul unei amenzi excesive pentru pârâți.
De asemenea, trebuie observate și celelalte măsuri dispuse în cauză, întrucât reparația pecuniară nu este unica modalitate de restabilire a ordinii de drept încălcate urmare a comiterii unei fapte ilicite de o atare natură.
Revenind la condițiile legale de angajare a răspunderii pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial, se reține din analiza probelor testimoniale, că martorii audiați nu au asistat nemijlocit la vreunul dintre cele trei incidente descrise în acțiunea introductivă.
În ce privește incidentul dintre reclamantul C. G. V. și pârâtul G. V., în data de 25.06.2014, Tribunalul reține că potrivit Ordonanței de renunțare la urmărirea penală din 15.10.2014, dată de P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești în dosarul nr. 423/P/2014, G. V. a recunoscut că l-a amenințat pe C. G., declarând că a făcut acest lucru deoarece a văzut că persoana vătămată îl filmează cu telefonul mobil. Declarația pârâtului este depusă la filele 13 – 14 din dosarul de urmărire penală, din cuprinsul acesteia rezultând și că G. V. nu a avut intenția nicio clipă să-și pună în practică amenințările.
Cu ocazia vizionării CD – ului depus ca probă în același dosar s-a constatat că între părți a avut loc o discuție contradictorie, făptuitorul reproșând deversarea apei menajere și pluviale în ulița comunală. Deși făptuitorul are în mână o furcă, pe tot timpul discuției a stat rezemat în ea și nu a avut nici un moment intenția de a-l ataca.
Din înregistrarea depusă la dosar se înțelege „Nu mai băga de mamă, că ești nesimțit!”, cuvintele aparținându-i persoanei care filmează, așadar un limbaj neprincipial a adoptat și aceasta.
În acest context, amenințarea proferată de către pârât nu a avut practic aptitudinea de a-l alarma efectiv pe reclamant și a-i produce reale suferințe psihice, care să necesite o reparație pecuniară, suplimentar pronunțării prezentei hotărâri, pentru restabilirea ordinii de drept încălcate.
Mai trebuie reținute de altfel și prevederile art. 1365 Cod Civil conform cărora „instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.” A fortiori soluțiile de netrimitere în judecată, contestate sau nu, nu au o atare forță probantă.
În privința incidentului din data de 09.07.2014, se reține că pârâtului G. V. i-a fost încheiat procesul – verbal de contravenție . nr._ prin care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în sumă de 200 lei în temeiul prevederilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată. Se apreciază că în contextul lipsei detaliilor cu privire la împrejurările concrete ale comiterii acestei fapte, limbajul folosit, nu se poate aprecia dacă și în ce măsură a existat o lezare efectivă a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului, pentru compensarea căreia să se impună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, suplimentar sancțiunii contravenționale deja aplicată acestuia.
Reclamanta C. I. nu a dovedit că în data de 28.06.2014 ar fi survenit un incident avut cu pârâta G. I., de natura și complexitatea celui descris prin acțiunea introductivă.
Înregistrarea video depusă la dosar nu relevă insultarea ei de către pârâtă (nu are sonor), nici lovirea și înțeparea apelantei cu o furcă de către intimată. Dimpotrivă, se observă că apelanta își continuă îndeletnicirea, vorbind între timp, probabil în contradictoriu, cu intimata, care din când în când se apropie de aceasta.
Nu pot fi ignorate, după cum a arătat și prima instanță, relațiile conflictuale dintre cele două familii, concretizate în purtarea unor litigii civile și penale, relații de natură a circumstanția efectiv aptitudinea actelor invocate de către reclamanți de a produce acestora prejudicii patrimoniale.
În considerarea acestor aspecte în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefundat.
În ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul prevederilor art. 482 raportate la art. 452 Cod procedură civilă, apelanții vor fi obligați să le achite în favoarea intimatului G. V. (care a dovedit că le-a efectuat), în limita sumei de 722 lei. Sub acest aspect se reține că la dosar s-a depus dovada încasării onorariului avocațial în cuantum de 1200 lei și un bilet de transport pentru termenul de judecată anterior.
În aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă Tribunalul va reduce onorariul avocațial la suma de 700 lei, apreciind că în raport de valoarea cauzei (3000 lei), onorariul de 1200 lei este unul disproporționat, iar în ce privește transportul, va acorda doar suma de 22 lei întrucât biletul fiind achitat pentru deplasarea la un termen de judecată anterior, în mod rezonabil se putea face dovada costurilor deplasării retur până la termenul de dezbateri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții C. I., CNP_ și C. G. V., CNP_, ambii cu domiciliul în Săcel nr. 557, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 30/2015 din 04.02.2015, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ .
Obligă pe apelanți să achite intimatului G. V. CNP_, domiciliat în Săcel nr. 468/556, județul Maramureș, suma de 722 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată azi, 29.10.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
S. - T. A. P. G. B. M.
Red. S.T.A.A./26.11.2015
Dact. B.M./02.12.2015
Ex. 6, .
Judecător fond: V. E. G. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 134/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Succesiune. Decizia nr. 486/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
