Pretenţii. Decizia nr. 134/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 134/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 134/A
Ședința publică din 30 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. B. P.
Grefier A. S.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelantul C. I. cu domiciliul în Baia M., ., jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr._/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria Baia în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 25.03.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 26.03.2015, 27.03.2015 apoi pentru data de 30.03.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
Tribunalul
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 11 noiembrie 2014 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul T. I. V. în contradictoriu cu pârâtul C. I. și în consecință a stabilit ca dată a exigibilității împrumutului, acordat în baza contractului de împrumut din 05.01.2012, 60 de zile, calculate de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin contractul de împrumut încheiat în data de 05.01.2012, s-a consemnat remiterea de către reclamant în favoarea pârâtului a sumei de 21.983 euro cu titlu de împrumut, fără dobândă, fără a se stipula data exigibilității.
În conformitate cu art. 2158 cod civil, împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp acceași sumă de bani sau cantitate de bunuri de acceași natură și calitate.
Esența fundamentului juridic pe care acțiunea se sprijină, rezidă în art. 2162 cod civil, ce stipulează că: „Dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanță, ținându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligației și a bunurilor împrumutate, de situația părților și de orice altă împrejurare relevantă. Dacă însă s-a stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, instanța constatând că împrumutatul le deține sau le va putea obține între timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni. Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluționează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială”.
Trimiterea realizată de legiuitor, prin art. 2162 alin. 3 cod civil, la instituția ordonanței președințiale, reflectă caracterul urgent al cererii și împrumută acțiunii necesitatea verificării de partea cui se situează aparența de drept, fără a intra în cercetarea fondului.
În speță, contractul de împrumut conferă suficiente elemente pentru a statua că aparența dreptului pledează pentru reclamant.
Nu este o simplă contingență revenirea pârâtului (în contextul răspunsurilor la interogatoriu) asupra poziției procesuale manifestate în cuprinsul întâmpinării, în sensul recunoașterii apartenenței semnăturii ce figurează în contractul de împrumut de care reclamantul se prevalează.
S-a mai arătat că apărările pârâtului privind contestarea remiterii de către reclamant a sumei de bani, pretinsă cu titu de împrumut, exced cadrului delimitat de acțiunea având ca obiect stabilirea termenului de restituire a împrumutului, urmând a fi valorificate și examinate pe calea unui eventual proces în restituirea împrumutului.
În mod cert, stabilirea unui termen de restituire reprezintă premisa solicitării vizând recuperarea sumelor acordate cu titlu de împrumut, (în acest moment lipsind o dată a exigibilității), constatarea servind a evidenția prematuritatea administării și aprecierii probelor menite a elucida remiterea sau absența predării sumei ce face obiectul convenției din data de 05.01.2012.
Pe de altă parte, ipoteza contrară ar frânge granițele între cele două tipuri de acțiuni (având ca obiect stabilire termen restituire împrumut și respectiv restituire împrumut) și ar nivela modul de abordare a unor probleme juridice în esență diferite, sub aspectul probațiunii dar și al apărărilor pârâtului (care și-ar reitera alegațiile într-o acțiune cu finalitatea recuperării creanței).
Tocmai pentru a marca și contura diferența specifică a prezentei acțiuni în raport de cererile având ca obiect restituire împrumut, legiuitorul a prevăzut aplicarea regulilor incidente în materia ordonanței președințiale.
Alineatul 2 al art. 2162 cod proc.civ., impune o limită a întinderii termenului de restituire a împrumutului (neputându-se depăși termenul de trei luni), pentru ipoteza în care s-a recunoscut debitorului posibilitatea de a plăti în funcție de momentul în care va avea resursele necesare.
Diferența între primele două alineate a articolului analizat rezidă în consacrarea unei situații excepționale, mai favorabile debitorului, în cadrul celui de-al doilea alineat, câtă vreme este vizată ipoteza restituirii dependent de resursele financiare ale debitorului.
Chiar dacă limita maximă a termenului de restituire nu este expres prevăzută decât pentru situația vizată art. 2162 alin. 2 cod proc.civ., instanța consideră că asigurarea unei echitabilități impune a nu se depăși termenul de trei luni nici în cauza dedusă judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. I. acesta solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul de a se respinge cererea formulată.
În motivarea apelului declarat s-a arătat în esență faptul că soluția primei instanțe nu este corectă deoarece instanța în mod eronat a reținut că prin contract s-a consemnat remiterea către reclamant a sumei de_ euro. Din cuprinsul probelor administrate rezultă că reclamantul nu a predat suma de bani și nici nu s-a mai folosit de ordinul de plată nr. 3/22.11.2011 și a răspuns la interogatoriu co suma înscrisă în contract nu a fost efectiv remisă ci reprezintă contravaloarea unei cesiuni de creanță.
Astfel instanța în mod eronat a reținut că aparența dreptului pledează în favoarea reclamantului. Aparența dreptului,prin prisma prevederilor art. 2158 alin. 1 C.civ., este în favoarea apelantului.
În cauză ar fi trebuit să existe un contract de împrumut, însă T. I. V. nu a împrumutat nici o sumă de bani apelantului C. I.. Contractul de împrumut depus la dosarul cauzei este unul ineficace, chiar și reclamantul având cunoștință de faptul că respectivul înscris a fost fictiv întocmit.
S-a mai arătat că eventualul drept de creanță este rezultatul cesiunii acțiunilor deținute de . la . nu aparține reclamantului T. I. V., ci societății comerciale care a deținut acțiunile, însă acest drept nu face obiectul prezentului dosar.
Intimatul T. I. V. a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea apelului declarat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat în esență în cuprinsul întâmpinării formulate, faptul că poziția apelantului a fost una sinuoasă, apelul fiind declarat cu rea-credință, criticile arătate nefiind întemeiate.
S-a mai arătat că în acțiunea dedusă judecății nu poate fi analizat fondul dreptului dedus judecății, astfel că nu se poate analiza dacă suma de bani a fost sau nu împrumutată dacă între părți existau alte raporturi juridice etc.). Astfel, criticile aduse hotărârii instanței de judecată exced procedurii alese de reclamant.
De asemenea, s-a arătat că apelantul nu a fost de bună-credință. Acest fapt rezultă și din faptul că inițial nu și-a recunoscut semnătura însă ulterior a recunoscut înscrisul respectiv însă a arătat că nu datorează suma de bani.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantul T. I. V. a solicitat instanței de judecată să stabilească termenul de restituire a împrumutului acordat pârâtului C. I..
S-a arătat că reclamantul a înțeles să pună la dispoziția pârâtului suma de_ euro, sumă ce urma să fie afectată anumitor plăți cu caracter urgent. S-a mai arătat că suma a fost transferată prin virament bancar, împrumutul fiind acordat potrivit contractul de împrumut din data de 5 ianuarie 2012.
Potrivit art. 2162 C.civ., în condițiile în care într-un contract de împrumut nu se stabilește termenul la care trebuie restituită suma împrumutată, partea interesată poate solicita instanței de judecată stabilirea unui termen la care să fie restituită suma datorată.
În prezenta cauză reclamantul a susținut prin cererea de chemare în judecată că a împrumutat pârâtului suma de_ euro. Suma s-a arătat, chiar prin cererea de chemare în judecată, că a fost transferată prin ordin de plată pârâtului. La dosarul cauzei nu a fost depus un astfel de ordin de plată din care să rezultă transferul sumei de 21.983 euro, din contule reclamantului T. I. V., în contul pârâtului C. I..
În cuprinsul înscrisului denumit de părți „Contract de împrumut” se arată că împrumutatul recunoaște că la data semnării actului a primit de la împrumutător suma de 21.983 euro.
Pârâtul a contestat faptul că între reclamant și pârât ar fi existat un raport juridic de natura celui afirmat de reclamant, respectiv faptul că între T. I. V. și C. I. ar fi fost încheiat un act juridic care să aibă caracterele juridice ale contractului de împrumut.
Din probele administrate în cauză, respectiv interogatoriul luat reclamantului (f.101-102), T. I. V. a arătat că în ianuarie 2012 pârâtul îi datora suma solicitată prin acțiune, deoarece, nu a achitat la data de 3 ianuarie 2012 contravaloarea unor acțiuni, astfel că s-a încheiat actul ca face obiectul prezentului dosar la data de 5 ianuarie 2012. S-a mai arătat că nu a fost predată suma arătată, suma de 21.983 euro reprezentând contravaloarea acțiunilor predate pârâtului-apelant.
De asemenea, reclamantul-intimat a declarat că nu știe ce reprezintă suma de 300.000 lei care face obiectul ordinului de plată nr. 3/22.11.2011, viramentul fiind realizat probabil de contabilă, dar fiind posibil să reprezinte aportul reclamantului către .>
Se constată astfel că între apelantul-pârât și intimatul-reclamant au fost încheiate mai multe acte juridice, părțile fiind împreună acționari în cadrul mai multor societăți comerciale.
Instanța fără a analiza fondul litigiului dintre părți, nefiind învestită cu o astfel de cerere constată totuși că reclamantul prin mărturisirea făcută odată cu interogatoriul luat, a arătat că suma solicitată reprezintă în fapt contravaloarea acțiunilor înstrăinate de reclamantul-intimat, pârâtului-apelant și nu suma acordată cu titlu de împrumut deoarece suma nu a fost predată niciodată acestuia.
Situația premisă în cazul în care se solicită instanței să stabilească termenul pentru restituirea împrumutului este aceea că între părți s-a încheiat un astfel de act juridic. În cauză reclamantul-intimat a arătat că între părți s-a realizat un astfel de act juridic, suma fiind transferată prin ordin de plată, ulterior prin interogatoriul luat reclamantul-intimat a arătat că suma solicitată reprezintă prețul acțiunilor înstrăinate.
Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit această procedură este aceea de a stabili termenul în care urmează să se achite împrumutul contractat de debitorul-pârât de la creditorul-reclamant. Totuși procedura nu poate fi folosită pentru ca instanța să dispună obligarea la îndeplinirea unei obligații de restituire în situația în care nu rezultă cu certitudine că s-a încheiat contractul de împrumut. În concluzie, procedura nu poate fi folosită pentru ca reclamantul să obțină un titlu executoriu în legătură cu obligația de restituire în condițiile în care o astfel de obligație rezultată dintr-un contract de împrumut nu a fost asumată de debitor, iar reclamantul mărturisește prin răspunsurile date la interogatoriu că nu s-a încheiat între părți un act juridic de natura celui pretins în cererea de chemare în judecată.
Instanța reține în parte susținerea intimatului care a arătat că nu se poate analiza fondul litigiului dintre părți. Într-adevăr, instanța nu va analiza dacă există obligația cu privire la care se solicită stabilirea unui termen, însă va trebui să analizeze dacă poate stabili un termen de restituire a sumei datorate printr-un contract de împrumut.
În prezenta cauză se consideră, având în vedere susținerea reclamantului și a pârâtului că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2162 alin. 1 C.civ. pentru a se stabili termenul entru restituirea „împrumutului”.
Reținând considerentele anterior expuse instanța va admite apelul declarat, sentința atacată urmând a fi schimbată în totalitate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de C. I. domiciliat în Baia M. . jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr._ pronunțate la data de 11 noiembrie 2014 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ pe care o schimbă în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamantul T. I. V. domiciliat în Baia M., ., . și cu domiciliul procesual ales în Baia M., ./1 jud. Maramureș la SCPA „S.&F.” în contradictoriu cu pârâtul C. I. domiciliat în Baia M. .. 2 jud. Maramureș.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, azi, 30 martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D. Ț. P. M. B. S. A.
Red. //dact./M.B.P./19.04.2015 /verificat 25.04.2015
Tred. A.S. / 2015 -4 ex.
..2015
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 135/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 470/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
