Revendicare imobiliară. Decizia nr. 610/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 610/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 610/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 610/A
Ședința publică din 11 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. V.
Judecător: D. T.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra apelului declarat de pârâtul ȚULEAN I., domiciliat în Săcel, nr. 674A/809, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 434 din 24 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Dragomirești, în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 17.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de 27.11.2015 și pentru astăzi, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.434/24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă intentată de F. I. și F. V., pârâtul Țulean I. fiind obligat a lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 52 mp din terenul înscris în CF_ Săcel, din conversia CF 4016, nr. topo 3634/3, identificată în anexa 2 a raportului de expertiză tehnică judiciară.
Totodată a fost obligat pârâtul să retragă gardul amplasat pe suprafața de tern de 52 mp, precum și să achite suma de 3610 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, și suma de 405 lei, către statul român, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamanților.
Prima instanță a avut în vedere faptul că reclamanții au devenit proprietari asupra unui teren de 337 mp și o casă de locuit, pentru care s-a dispus înscrierea în CF_ din conversia CF 4016, topo 3634/3-C1 prin validarea în instanța de judecată a unui antecontract de vânzare cumpărare cu numitul D. I., în timp ce pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren de 424 mp, din Cf_ Săcel, din conversia Cf 3900, nr. topo 3674/4, prin uzucapiune.
Se arată că din expertiza judiciară reiese că pârâtul ocupă din terenul reclamanților 52 mp, iar din analizarea schițelor de dezmembrare extrajudiciare realizate cu ocazia celor două hotărâri judecătorești, prin care li s-a constituit dreptul de proprietate părților asupra terenurilor rezultă că suprafața de 51 mp ocupată de pârât nu este inclusă în nr. topo atribuit după dezmembrare și în propunerea de înscriere în cartea funciară.
La data de 23.07.2015 Țulean I. depune apel, prin care arată că acel teren constituie singura cale de acces la calea publică, folosită de peste 30 de ani aspect pe care a dorit să-l demonstreze în prima instanță, care i-a respins cererea în probațiune privind martorii, raportat la faptul că nu s-a formulat cerere reconvențională.
Se mai învederează că este adevărat că nu s-a formulat cerere reconvențională, dar acest lucru se datorează reprezentantului părții.
La data de 21.09.2015 se depune întâmpinare la apel, prin care se solicită respingerea apelului.
La dosar se depune și răspuns la întâmpinare, prin care se reiterează, în esență, cele precizate prin memoriul de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța consideră legală și temeinică hotărârea dată de instanța de fond.
Acțiunea de față este o acțiune în revendicare, prin care intimații au solicitat obligarea apelantului la lăsarea în posesie și deplină proprietate a unei porțiuni de teren, acțiune reglementată de art.563 Cod Civil.
Apelantul nu critică în nici un fel dreptul de proprietate al intimaților asupra terenului ori a porțiunii de teren folosită de acesta, stabilită conform expertizei. Mai mult, expertiza nu a fost criticată, în cauză neformulându-se nici o obiecție.
Practic ceea ce precizează apelantul este că porțiunea de teren revendicată ar fi singura cale de acces al acestuia la terenul său. Ori, aceasta ar echivala cu un drept de servitute de trecere, care poate fi înființat prin acordul părților, ori prin hotărâre judecătorească. În cazul de față nu s-a investit prima instanță cu judecarea vreunei cereri de stabilire a servituții, iar în apel nu se poate formula, fiind o cerere nouă.
Față de cele precizate, caracterul de loc înfundat nu putea fi verificat de prima instanță, care corect a respins cererea în probațiune cu audierea martorilor propuși de apelant.
Pe de altă parte, chiar lipsa accesului apelantului la terenul acestuia nu poate conduce la respingerea acțiunii în revendicare, apelantul putând să solicite ulterior un drept de servitute.
Fiind în culpă procesuală, apelantul va f obligat la plata de cheltuieli de judecată către intimați în sumă de 1000 lei, onorariu avocat, redus de la suma de 1400 lei raportat la complexitatea cauzei, durata de timp, munca efectiv depusă de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Țulean I., domiciliat în Săcel, nr. 809, vechi 674A, jud. Maramureș formulat împotriva sentinței civile nr. 434/24.06.2015 dată de Judecătoria Dragomirești, în dosarul civil nr._ .
Obligă apelantul Țulean I. la plata sumei de 1000 lei către intimații F. I. și F. V., cu domiciliul în Săcel nr. 682A, jud. Maramureș, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi data de 11.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
V. A. L. Ț. D. M. C.
Red./t.red.: V.A.L./11.12.2015
5 ex. /.>
Judecător la fond: I. N. P.
| ← Succesiune. Decizia nr. 486/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 625/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








