Revendicare imobiliară. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2467/336/2009**
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 68/R
Ședința publică din 11.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. M. B. – Președinte Secția I Civilă
JUDECĂTORI: G. B.
S.-T. A.
GREFIER: M. R.
Pe rol este pronunțarea soluției în recursul declarat de pârâtul Ș. Tifor domiciliat în B., ., nr. 150/A, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 571 din 09.04.2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015, iar apoi la termenul de azi.
Instanța, în urma deliberărilor, a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 571 pronunțată la data de 9 aprilie 2014 de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ , a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Ș. G., în contradictoriu cu pârâtul Ș. T. și, în consecință s-a dispus obligarea pârâtului să predea reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 7 m.p. teren identificat în CF_ B. (CF vechi 9214 B.) nr. top. 5516/4, evidențiată prin punctele 1-13-12-11-10-15-16-1, cu dimensiunile 0,66 m pe latura nordică, 0,42 m pe latura sudică și 14,50 m pe laturile estică și vestică, hașurată cu culoare albastră în Anexa nr. 5 la raportul de expertiză întocmit de exp. top. ing. A. A., s-a dispus obligarea pârâtului să desființeze ansamblul format din stâlp și perete din beton, marcat cu Y în Anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de exp. top. ing. A. A., amplasat pe proprietatea reclamantei, dincolo de linia de hotar dintre proprietățile părților, aflată pe aliniamentul 15-16-17 din Anexa nr. 5 la raportul de expertiză, încălcând linia de mejdă pe o distanță de 0,91 m, pe direcția punctelor 1-16.
De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5886,8 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că reclamanta, ca prim petit a revendicat de la pârât, inițial, o suprafață de teren de 30 m, identificat în CF 9214 B., nr. top. 5516/4, susținând că aceasta a fost ocupată de pârât.
Potrivit art. 480 din vechiul Cod civil, aplicabil raportat la data introducerii acțiunii ,,proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”, pentru ca art. 481 din același act normativ să statueze că ,,nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa.”
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală, petitorie, prin care proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate.
În cadrul acestei acțiuni se cere ca reclamantul să facă dovada dreptului său de proprietate asupra lucrului revendicat, scopul acțiunii fiind restituirea lucrului, ceea ce înseamnă că acțiunea trebuie să fie introdusă împotriva celui ce folosește, fără drept, acel lucru.
Pe lângă dovada proprietății asupra imobilului ce face obiectul revendicării, reclamantul mai trebuie să facă dovada și a ocupării abuzive a acelui imobil de natură teren de către pârât, a folosirii imobilelor fără drept, acțiunea în revendicare fiind admisibilă doar dacă cele două condiții sunt întrunite cumulativ.
Din extrasul CF depus la dosarul inițial reiese că asupra terenului în suprafață totală de 213 mp, identificat în CF 9214 B., nr. top. 5516/4, reclamanta este proprietar tabular. Acest teren se învecinează nemijlocit cu terenul proprietatea reclamantului.
Litigiile care au avut loc între reclamantă și pârât, care sunt frați, cu privire la masa succesorală rămasă după defuncții lor părinți, nu au afectat, până acum, dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui teren. Din raportul de expertiză efectuat de ing. A. A., în urma măsurării terenului reclamantei și comparării cu schițele de dezmembrare vizate spre neschimbare de Primăria B. cu nr. 128/14.05.1996, respectiv de O.C.O.T. Maramureș cu nr.2879/10.09.1997 și Planul de situație avizat spre neschimbare de Primăria B. cu nr. 277/19.12.2001, reiese că pârâtul ocupă, într-o primă variantă, o porțiune de 7 mp din terenul proprietatea reclamantei, având configurația redată cu hașură de culoare albastră în Anexa nr. 5-Varianta I a raportului de expertiză, pe conturul definit de punctele 1-13-12-11-10-15-16-1, cu dimensiunile de 0,66 m pe latura nordică; 0,42 m pe latura sudică și 14,50 m pe laturile estică și vestică. Într-o a doua variantă, pârâtul ocupă suprafața de 5 mp. din imobilul proprietatea reclamantei, având configurația redată cu hașură de culoare albastră în Anexa nr.5-Varianta a II-a a raportului de expertiză, pe conturul definit de punctele 1-13-12-11-16-1, cu dimensiunile de 0,91 m., pe latura nordică, 12,31 m pe latura estică și 12,37 m pe latura vestică.
Aceste două variante au fost propuse ca urmare a faptului că s-a raportat situația din teren, măsurătorile actuale cu schițele anterioare folosite ca și element de comparație, și care, conform metodologiei utilizate și acceptate în anii 1997, 2001 au fost întocmite cu rigla, planul original de carte funciară fiind unul concretual, redactat fără scară grafică.
Expertul face precizarea că Varianta nr. 2 are dezavantajul, față de varianta nr. 1, că nu respectă în totalitate dimensiunile din schița de dezmembrare, dar respectă anumite repere din teren.
Considerând că Varianta nr. 1 respectă și măsurătorile anterioare efectuate la terenurile părților, respectiv schița de dezmembrare a terenului reclamantei și cel al pârâtului din trupul comun, vizată de O.C.O.T. Maramureș sub nr. 2879/10.09.1997, instanța a avut în vedere această variantă și, constatând că pârâtul ocupă o suprafață de 7 mp. din terenul proprietatea reclamantei, a fost admis în parte acest petit și a obligat pârâtul să predea reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 7 m.p. teren identificat în CF_ B. (CF vechi 9214 B.) nr. top. 5516/4, evidențiată prin punctele 1-13-12-11-10-15-16-1, cu dimensiunile 0,66 m pe latura nordică, 0,42 m pe latura sudică și 14,50 m pe laturile estică și vestică, hașurată cu culoare albastră în Anexa nr. 5 la raportul de expertiză întocmit de exp. top. ing. A. A.
Conform măsurătorilor efectuate în cauză, linia de hotar dintre proprietățile părților se află pe aliniamentul 15-16-17 din Anexa nr. 5 la raportul de expertiză, astfel că ansamblul format din stâlp și perete din beton, marcat cu Y în Anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de exp. top. ing. A. A., este amplasat de pârât pe proprietatea reclamantei, dincolo de linia de hotar, încălcând linia de mejdă pe o distanță de 0,91 m, pe direcția punctelor 1-16, aspect față de care instanța a obligat pârâtul să desființeze acest ansamblu, pentru care, de altfel, nu a făcut dovada obținerii, anterior construirii, a unei autorizații de construire.
Fiind căzut în pretenții, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 5886,8 lei cu titlu cheltuieli judiciare așa cum au fost solicitate și detaliate prin concluziile scrise (totalul sumelor indicate fiind de 5886,8 lei și nu de 6045 lei cât s-a indicat,eronat, de reclamantă, prin reprezentant).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, calificat recurs Ș. T..
S-a arătat în cuprinsul memoriului depus la dosarul cauzei faptul că obiectul acțiunii formulate îl constituie cererea reclamantei de a revendica, potrivit art. 480 C.civ., o suprafață de teren. În cadrul unei astfel de acțiune este necesar ca reclamantul să facă dovada dreptului său de proprietate, scopul acțiunii fiind acela al restituirii lucrului ceea ce înseamnă că acțiunea trebuie să fie introdusă împotriva celui care folosește fără drept acel lucru.
S-a susținut că instanța de fond avea obligația de a stabili anterior soluționării cererii de revendicare, linia de mejdă dintre cele 2 proprietăți care se învecinează nemijlocit. Acest fapt a fost menționat și în îndrumarul uneia dintre casările anterioare.
Recurentul a arătat că terenul revendicat de reclamantă este parte din drumul de acces la locuința recurentului, terenul fiind întabulat în cartea funciară.
Sub un alt aspect s-a arătat că este unanim acceptat că orice măsurătoare are o eroare de calcul, mai ales că primele măsurători au fost efectuate cu pelteaua, iar ultimele cu GPS-ul. Deși au fost invocate mai multe apărări în susținerea aspectelor invocate, s-a arătat că acestea nu au fost avute în vedere de instanța de judecată. S-a mai susținut că deși se dorea dovedirea stării de fapt anterioare datei la care au fost întabulată reclamanta, instanța a revenit nejustificat asupra acestei probe.
Recurentul a arătat că reclamanta folosește terenul astfel cum a fost primit de la antecesoarea părților. Din acest punct de vedere s-a arătat că cererea de chemare în judecată trebuie respinsă.
Prin întâmpinarea depusă la data de 7 octombrie 2014, intimata Ș. G. a arătat că solicită respingerea recursului. Chiar prin motivele depuse la dosarul cauzei, recurentul a recunoscut faptul că a înlocuit stâlpul vechi de la poartă care era de 10 cm. În prezent construind alți stâlpi de 150 cm. Lucrările efectuate au fost oprite, potrivit ordonanței președințiale puse în executare de B. A. D..
S-a mai susținut că a fost măsurat inclusiv terenul care cuprinde șanțul din fața casei reclamantei, acesta făcând parte din DN 18. Deoarece diferența de teren nu putea fi evidențiată în nici un fel de nici unul dintre experți s-a arătat că diferența de suprafață se află la apelant. Conform autorizării lucrărilor de extindere împrejmuire avizată de Inspectoratul de Protecție Civilă Județean Maramureș apare evident faptul că reclamanta și-a lăsat loc de trecere pe lângă casă, însă lucrarea nu a fost efectuată deoarece avea nevoie de spațiu pentru a intra în curte.
În concluzie, intimata a solicitat respingerea căii de atac formulate.
Pentru termenul din data de 19 noiembrie 2014, Ș. T. a arătat că solicitarea formulată cu titlu principal este aceea de a casa și trimite spre rejudecare sentința atacată, iar în subsidiar modificarea sentințe atacate.
S-a reținut în cuprinsul înscrisului aflat la filele 22-28 faptul că instanța nu a avut în vedere situația juridică creată de hotărârile judecătorești anterior menționate în îndrumarul deciziei de casare.
În privința soluției pronunțate de Judecătorie, s-a arătat că prin precizările depuse la dosarul cauzei, recurentul a arătat că invocă excepția inadmisibilității acțiunii, excepția nefiind soluționată.
Pe de altă parte s-a arătat că instanța nu a cercetat cea de-a doua condiție de admisibilitate și anume aceea a ocupării abuzive și a folosirii fără drept a imobilului revendicat, iar modalitatea de soluționare a cauzei încalcă dreptul la apărare al recurentului.
S-a susținut că starea celor 2 imobile a fost stabilită cu mai mult de 30 de ani în urmă, este aceeași ca și în prezent, iar linia de hotar a fost stabilită de antecesoarea reclamantei. Linia de mejdă era situată pe linia care reprezintă fundația casei.
În privința stâlpilor de beton edificați de recurent s-a susținut că aceștia au fost ridicați exact pe locul în care anterior au existat stâlpii de fier amplasați de antecesoarea recurentei.
Sub un alt aspect s-a arătat că întreaga probațiune administrată în cauză a fost orientată exclusiv spre găsirea suprafeței de teren care este pretinsă de reclamantă.
Recurentul a mai arătat că s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză. Instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra acestor solicitări și nu s-a procedat nici la administrarea probei cu interogatoriul intimatei-reclamante. Sancțiunea decăderii din probă, respectiv proba cu martori poate opera doar în situația nerespectării obligațiilor izvorâte din dispozițiile art. 186 alin. 2 C.proc.civ., nicidecum în situația neprezentării martorilor încuviințați fără citare.
S-a susținut în cererea formulată că instanța a stabilit linia de hotar dintre proprietăți deși instanța nu a fost învestită cu o astfel de solicitare, instanța acordând ceea ce nu s-a cerut. Oricum valorificarea variantei nr. 1 din raportul de expertiză efectuat în cauză nu este legală deoarece acesta nu respectă în totalitate anumite repere aflate în teren. La fel, nici varianta nr. 2 nu respectă toate reperele situate în teren.
De asemenea, în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 2094/2002 al Judecătoriei V. de Sus, dosar în care au fost părți reclamanta și pârâtul din prezenta cauză, s-a efectuat o expertiză topografică, astfel că se poate constata că nu au existat nici un fel de modificări aduse liniei de hotar dintre cele imobile.
În fine, în privința cheltuielilor de judecată s-a arătat că recurentul a fost obligat la plata acestor sume deși acesta nu are nici un fel de culpă procesuală. Pe de altă parte deși cererea a fost admisă în parte, cheltuielile de judecată au fost acordate în totalitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta Ș. G. a solicitat obligarea pârâtului-Ș. T. (fratele său) să lase în deplină proprietate și folosință suprafața de 30 mp teren, iar pârâtul să fie obligat să ridice gardul construit ilegal pe terenul care îi aparține.
Instanța de judecată a admis în parte cererea formulată de reclamantă, pârâtul fiind obligat să predea în deplină proprietate și posesie suprafața de 7 mp astfel cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză evidențiat prin punctele 1-13-11-10-15-16-Anexa grafică nr. 5 la raportul de expertiză întocmit de expertul topograf ing. A. A.. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtului să desființeze ansamblul format din stâlp și perete din beton marcat cu Y în anexa 1 a raportului de expertiză arătat anterior, acesta fiind amplasat peste linia de hotar află între proprietățile părților.
Recurentul a invocat în cuprinsul depus ulterior calificării căii de atac atât motive legate de modul în care s-a desfășurat cercetarea judecătorească, modul în care au fost administrate probele precum și aspecte legate de soluția pronunțată de Judecătoria V. de Sus.
Astfel, recurentul a invocat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată. S-a invocat ca și argument în sprijinul acestei excepții faptul că terenurile respective au fost inițial ale antecesorilor comuni, astfel că nu se poate formula revendicare împotriva coproprietarului.
Instanța reține că într-adevăr Judecătoria V. de Sus nu s-a pronunțat asupra excepției invocate, ca și excepție de procedură. În fapt acesta este o apărare care vizează temeinicia cererii, deoarece cererea de chemare în judecată care are ca obiect cererea de revendicare a unei suprafețe de teren nu poate fi considerată inadmisibilă. Faptul că anterior terenul a aparținut unui unic proprietar, nu poate fi considerată decât o apărare de fond care, în măsura în care ar fi fost considerată întemeiată ar fi dus la respingerea cererii de chemare în judecată.
Analizând această apărare instanța consideră că acesta nu este întemeiată. Astfel cum rezultă din probele administrate în prezenta cauză, atât reclamanta cât și pârâta sunt proprietari tabulari asupra imobilelor care fac obiectul prezentului dosar și a suprafeței în litigiu. Nu se poate reține faptul că terenul este deținut în coproprietate de cei 2 frați (reclamanta și pârâtul), astfel că orice solicitare de revendicare a unor suprafețe de teren sunt nefondate deoarece coproprietarii folosesc împreună întreaga suprafață de teren până la ieșirea din indiviziune.
În privința susținerii că instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au formulat obiectul cererii de chemare în judecată, instanța consideră că nici această apărare nu poate fi reținută. Se reține că obiectul cererii de chemare în judecată a fost acela de a se dispune obligarea pârâtului să predea folosința și proprietatea asupra suprafeței de 30 mp, deoarece proprietarul fondului învecinat folosește terenul arătat. În mod evident, aspect menționat și în îndrumarul de casare, instanța, trebuie să aibă în vedere linia de hotar dintre cele 2 proprietăți pentru a verifica dacă într-adevăr pârâtul folosește teren din imobilul situat peste linia de mejdă. Chiar dacă nu este formulat un capăt de cerere privind stabilirea liniei de hotar dintre cele 2 proprietăți, se consideră că instanța trebuie să se raporteze la linia despărțitoare dintre proprietăți.
Obligația care revenea instanței atât din îndrumarul de casare cât și din dispozițiile legale aplicabile, a fost respectată, astfel că nu se poate constata că instanța a încălcat dispozițiile legale, astfel că au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 6 C.proc.civ., astfel cum a susținut recurentul Ș. T..
S-a mai invocat faptul că instanța, în mod nelegal a dispus decăderea din dreptul recurentului de a i se audia martorul solicitat. De asemenea, s-a arătat că instanța nu a administrat proba cu interogatoriul solicitat a fi luat reclamantei.
Se constată că recurentul, la momentul la care s-a pus în discuție administrarea probei testimoniale nu a indicat domiciliul martorului. Astfel, instanța nu a avut posibilitatea de a dispune citarea martorului și emiterea unui mandat de aducere pentru martor, astfel în măsura în care martorului nu s-ar fi prezentat nici după emiterea mandatului de executare să fi procedat la judecarea cererii potrivit art. 188 alin. 3 C.proc.civ.. Din acest punct de vedere se constată că recurentul își invocă în susținerea motivului de recurs propria culpă procedurală. În acest caz sancțiunea potrivit principiului ”nimeni nu își poate invoca propria culpă”, instanța va considera acest motiv de recurs nefondat, considerând că în mod corect a dispus instanța soluționarea cauzei, revenind asupra probei administrate anterior.
În privința întrebărilor pregătite pentru interogatoriul luat reclamantei, se constată că recurentul a fost în ședința publică la care s-a luat interogatoriul reclamantei și nu a solicitat administrarea altor întrebări, suplimentar față de întrebările adresate părții, achiesând astfel la modul în care a fost administrată proba și însușindu-și procedura urmată de instanță. Formularea unor alte solicitări prin memoriul de recurs constituie un motiv de recurs nefondat.
S-a mai arătat că instanța nu a încuviințat obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză administrat în cauză. Instanța a considerat raportul de expertiză efectuat în cauză lămuritor, astfel că nu s-au încuviințat obiecțiunile referitoare la expertiza efectuată, motiv pentru care nici această susținere nu poate duce la admiterea recursului declarat.
În privința cererii de revendicare a suprafeței de 30 mp, cerere formulată de reclamantă prin actul introductiv de instanță, se constată că Judecătoria V. de Sus a admis în parte cererea stabilind faptul că cererea este întemeiată doar pentru suprafața de 7 mp.
În cauza dedusă judecății a fost efectuată un raport de expertiză întocmit de ing. A. A. (f.55-68 din dosarul Judecătoriei V. de Sus). Instanța constată că fiecare dintre cei doi frați (atât reclamanta cât și pârâtul) dețin 2 construcții, acestea având numerele administrative 150-reclamanta intimată Ș. G., construcția fiind amplasată pe nr. topografic 5516/4, respectiv 150/A pârâtul-recurent Ș. T., construcția acestuia fiind amplasată pe terenul identificat cu nr. topografic 5516/1.
Reclamanta Ș. G. a chemat în judecată doar pârâtul Ș. T., arătând că acesta folosește terenul care în fapt îi aparține. Astfel, se constată că nu a fost chemat în judecată proprietarul imobilului menționat în Anexa 1 grafică a raportului de expertiză cu nr. administrativ 152 și nici proprietarul DN 18.
Terenul folosit de reclamantă, astfel cum acesta a fost evidențiat de expertul topograf este îngrădit (delimitat). Suprafața aflată în folosința reclamantei este de 205 mp, deși din punct de vedere tabular acesta deține întregul nr. topografic 5516 înscris în CF_ B., respectiv întreaga suprafață de 213 mp. Dezmembrarea numărului topografic 5516 s-a realizat în anul 1997, potrivit documentației înregistrate la OCOT Maramureș sub nr. 2879 din data de 10.09.1997.
Terenul părților din prezentul dosar se învecinează pe aliniamentele 1-13-12-11-10-9-8-7-6 din Anexa nr. 1 a raportului de expertiză efectuat în cauză. Între punctele 6-7-8-9-10-11-12 imobilul folosit de reclamanta-intimată este îngrădit cu gard, fapt ce rezultă atât din raportul de expertiză efectuat în cauză cât și din cuprinsul planșei foto aflate la fila 106 din dosarul Judecătoriei V. de Sus. Din probele administrate se constată că împrejmuirea arătată este realizată de reclamanta-intimată Ș. G..
În cuprinsul raportului de expertiză, constatându-se că există o diferență dintre suprafața de teren cu privire la care reclamanta a afirmat că este proprietară și suprafața de teren pe care o folosește s-a încercat identificarea suprafeței de teren lipsă. După cum s-a menționat anterior, pârâtul chemat în judecată este proprietarul terenului învecinat pe 2 dintre cele 4 laturi ale trenului folosit de reclamanta-intimată.
Stabilirea temeiniciei sau netemeiniciei pretenției deduse judecății trebuie să aibă în vedere și linia de hotar dintre cele 2 proprietăți, deoarece chiar și în situația în care se face dovada faptului că reclamanta folosește o suprafață de teren mai mică decât cea întabulată, acest fapt nu poate duce la concluzia că cererea sa este întemeiată decât în situația în care se constată că pârâtul-vecinul imobilului, folosește terenul în cauză (doar în această situație sunt îndeplinite condițiile art. 480 C.civ.). În prezenta cauză în condițiile în care nu au fost chemați toți pârâții pentru a se verifica dacă aceștia folosesc din terenul proprietatea reclamantei instanța consideră că este singurul mod în care poate verifica solicitările reclamantei.
Astfel, instanța nu va stabili linia de hotar, cum de altfel nici Judecătoria V. de Sus nu a făcut-o, ci va avea în vedere linia de hotar dintre cele două proprietăți pentru a verifica suprafețele de teren folosite de fiecare dintre părți.
În partea delimitată de aliniamentul 6-7-8-9-10 se constată că există amplasat gardul din lemn construit de reclamantă. Gardul menționat este amplasat pe gardul vechi construit pe limita respectivă a proprietății reclamantei-intimate, fiind vizibili vechii stâlpi ai gardului.
De asemenea, se constată din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză faptul că amplasamentul gardului din lemn nu a fost modificat nici în latura vestică. Având în vedere această constatare se apreciază că linia de hotar stabilită de părți anterior a fost pe linia 6-7-8-9-10-11-12.
Acest fapt se poate reține și din următoarele probe aflate la dosarul cauzei. În dosarul nr. 1262/1997, prin sentința civilă nr. 1122 pronunțată la data de 28 mai 1997 a fost admisă cererea formulată de Ș. T. și soția Ș. V., ș.a., și s-a constatat că aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului identificat în CF 2864 nr. top 5516/1 în suprafață de 1833 mp și nr. topo 5516/4 în suprafață de 213 mp. Sentința se află depusă în copie la filele 27-29 din dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș.
Ulterior, la data de 24 iulie 2000, Judecătoria V. de Sus a pronunțat Sentința civilă nr. 934 în dosarul nr. 1293/2000, potrivit căreia s-a constatat că terenul în suprafață de 213 mp identificat topografic cu nr. 5516/4 CF 8759 B. este proprietatea numitei Ș. M. (antecesoarea părților, vânzătoarea imobilului către Ș. G.).
Constatând că linia de hotar stabilită între cele 2 imobile astfel cum acestea au fost delimitate în anii 1997-2000, se afla pe actualul amplasament al gardului din lemn, se reține că pe aliniamentul 6-7-8-9-10-11-12 reclamantul nu folosește nici o porțiune de teren din terenul proprietatea reclamantei-intimate.
În privința aliniamentului delimitat deconstrucție se ține faptul că nici în această parte recurentul nu folosește nici o porțiune de teren. Se constată că reclamanta-intimată Ș. G. și-a delimitat și în acest loc proprietatea. Astfel cum se observă din planșele fotografice aflate în dosar la fila 104-105 atât gardul ornamental care delimitează terasa casei reclamantei-intimate cât și gardul care delimitează grădina din fața casei încep la colțul casei, astfel că atât gardul din lemn care se continuă cu peretele construcției cât și ci gardul terasei și a grădinii, reprezintă o linie dreaptă.
Pe de altă parte se constată că schița de dezmembrare din anul 1997, schiță în care a fost dezmembrat nr. topografic 5516 în cele 2 noi numere topografice-5516/1 și 5516/4 s-a realizat la solicitarea recurentului ca urmare a procesului care a făcut obiectul dosarului nr. 1262/1997 prin care Ș. T. ar fi dobândit proprietatea celor 2 numere topografice.
Faptul că atât poarta cât și gardul din lemn au fost realizate pe vechiul amplasament, astfel că acestea pot fi considerate limita proprietăților celor 2 frați, părți în prezentul proces, rezultă și din raportul de expertiză întocmit de expertul Z. N.. Astfel, se menționează faptul că „afirmația reclamantului (în fapt este vorba de pârâtul Ș. T.) și anume că a edificat stâlpii pe linia fostei porți” este corectă, însă se menționează faptul că schița din anul 1997 nu a ținut cont de amplasamentul vechiului gard și a porții.
Reținând toate aceste considerente se consideră că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ș. G. nu este întemeiată, astfel că acesta va fi respinsă. Din cele ce preced se reține că proprietatea reclamantei este îngrădită, delimitarea fiind făcută de reclamantă și respectând întocmai linia despărțitoare dintre cele două proprietăți, stabilită anterior, ca urmare a dezmembrării nr. topografic 5516, astfel că nu se poate reține că reclamanta la momentul la care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului pe care îl deține a dobândit și dreptul de proprietate asupra unor alte porțiuni de teren decât cele care la acest moment sunt îngrădite și se află în folosința reclamantei.
Motivul de recurs având ca obiect cheltuielile de judecată la fond, având în vedere faptul că instanța urmează să admită recursul declarat, iar sentința atacată să fie modificată în sensul de a respinge în totalitate cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.
Având în vedere considerentele expuse, instanța, în temeiul art. 312 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ. urmează să admită recursul declarat de Ș. T., sentința atacată urmând să fie modificată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ș. Tifor domiciliat în B., .za, nr. 150/A, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 571 pronunțată la data de 9 aprilie 2014 în dosarul nr._ pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Respinge cererea formulată de Ș. G. domiciliată în B., ., nr. 150, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâtul Ș. T. domiciliat în B., ., nr. 150/A, jud. Maramureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORIGREFIER
P. M. BogdanGiuroiu BrîndușaStamate-T. AlinaMăndicescu R.
Red./Tehn. P.M.B./15.06.2015
2 ex./2015
Judecător la fond: V. F. F.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 37/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 74/2015. Tribunalul... → |
|---|
