Accesiune. Decizia nr. 614/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 614/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 614/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.614/R
Ședința publică din 17 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.-T.
Judecător D. T.
Judecător D. W.
Grefier M. H.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului declarat de recurenta T. M., domiciliată în B. M. .. 201, județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat D. Contra în B. M. ./21, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr._ din 6.11.2013, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, având ca obiect accesiune.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 3.12.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea la data de 10.12.2014, apoi pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/2013 din 6.11.2013, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâții M. B. M. P. P., S. S., S. A., S. R., S. V., D. E., V. M., I. E. și S. M. K. L..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții să se constate dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la casa de locuit din B. M., .. 201; să se dispună înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei cu privire la imobilul casă de locuit în suprafață de 76 mp, situat în B. M., .. 201, înscris în CF_ B. M., supraedificat pe nr.cad. 8622.
În motivarea de fapt a cererii reclamanta a arătat că este proprietara terenului pe care este edificată construcția, fiind înscrisă în evidențele fiscale cu aceste bunuri, plătind impozitul aferent, fapt ce rezultă din certificatul depus la dosar.
S-a arătat că situația terenului a fost reglementată prin sentința civilă nr. 6922/2006 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosar nr._ cu titlu de uzucapiune,fiind înscris dreptul de proprietate în CF_ B. M. sub B8 în favoarea reclamantei.În ceea ce privește construcția, fiind accesorie terenului, devine proprietatea reclamantei în temeiul principiilor accesiunii, în condițiile art. 577 și urm. Cod civil.
La termenul din 09.05.2013 reclamanta a depus precizare de acțiune prin care a arătat că solicită introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtei S. G. și înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât M. B. M. prin P., acțiunea fiind astfel formulată și precizată în contradictoriu cu pârâții: M. B. M. prin P., S. S., S. A., S. R., S. V., D. E., V. M., I. E..
Pârâtul M. B. M. prin întâmpinarea formulată a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Municipiului B. M., iar pe fondul cauzei a arătat că nu se opune admiterii acțiunii în măsura în care se va dovedi că este întemeiată. Pârâtul M. B. M. nu a motivat în fapt apărările formulate prin întâmpinare.
Pârâții persoane fizice nu au formulat întâmpinare.
Pentru soluționarea cauzei a fost atașat dosarul nr. 748/2005 al Judecătoriei B. M.. Pentru completarea probelor, instanța din oficiu în temeiul art. 129 alin 5 cod procedură civilă a pus în discuție administrarea probei testimoniale (f. 68). Reclamanta prin reprezentant a arătat la termenul din data de 17 octombrie 2013 că nu înțelege să propună proba cu martori în dovedirea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că s-a invocat în cauză din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice și de către pârâtul M. B. M. excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Pârâții au calitate procesuală pasivă și excepțiile au fost respinse pentru următoarele: pârâții persoane fizice au fost introduși în cauză în calitate de moștenitori ai persoanelor proprietare tabulare asupra terenului pe care este edificată construcția. În situația în care această construcție a fost edificată anterior dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului, raportat și la înscrierea din CF_ B. M. de sub B 3 – 7, acești pârâți au calitate procesuală pasivă ca și succesori ai proprietarilor terenului și construcției înscrise în CF. Pe de altă parte, M. B. M. în condițiile edificării construcției fără autorizație de construcție, după data dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate prin uzucapiune, ar fi singurul titular de drepturi pentru ca reclamanta să poată clarifica situația juridică a imobilului.
P. sentința civilă nr. 6922 din data de 26 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosar nr._ (nr. format vechi 7481/2005), irevocabilă, s-a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 776 mp situat în B. M., identificat în CF 1904 B. mare, nr. top 2248 în suprafață de 270 mp și CF 893 B. M. nr. top 2249/1 în suprafață de 506 mp (f. 10 -14). P. hotărârea judecătorească s-a arătat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune în temeiul dispozițiilor art. 1846 – art. 1847 și art. 1890 cod civil. S-a reținut în considerentele sentinței că din declarațiile martorilor audiați rezultă că reclamanta folosește casa în care locuiește și terenul aferent de foarte mult timp, de mai bine de 30 de ani în mod continuu, netulburat, public, pașnic și sub nume de proprietar (f. 13).
Dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafață de 776 mp este înscris în CF 776 B. M., nr. cadastral_, transcris din CF 893 și 1904 B. M. (f. 6). În CF_ B. M. sub B 3- 7 este înscris dreptul de proprietate asupra unei case aduse din CF 893, înscriere datând din 23 octombrie 1909, în favoarea numiților S. M., S. M., S. M. soția lui K. L., S. M. și S. M. (f. 7). Conform planului de amplasament și delimitare vizat sub nr. 3327 din 05.10.2006, plan efectuat în dosar nr. 7481/2005, pe nr. topo 2248 și nr. topo 2249/1 există construită o casă de locuit (f. 8).
Potrivit certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului de stat eliberat de M. B. M., Direcția de Venituri, reclamanta este înscrisă în evidențele Direcției de venituri cu un imobil construcție situat în Valea Roșie nr 201, dobândită la data de 31 decembrie 1968 (f. 15). Certificatul nu face referire la modul de dobândire. De asemenea, înscrierea în evidențele Direcției de venituri în vederea impunerii și achitării impozitului se face pe baza declarației persoanei interesate, certificatul nefiind o dovadă a datei dobândirii dreptului ori a edificării construcției în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.
În dosarul nr. 7481/2005 pârâtele S. G., Doloș E., V. M., I. E. au arătat că reclamanta folosește casa și terenul încă dinainte de anul 1964 (f. 50 din dosar nr. 7481/2005). Dobânditorul dreptului de proprietate prin uzucapiune dobândește acest drept de la momentul începerii posesiei imobilului. Conform declarațiilor martorilor audiați în dosar nr. 748/2005 reclamanta folosea casa și terenul în anul 1969 (f. 61 – 62 din dosar nr. 748/2005).
Reclamanta a invocat în drept dispozițiile art. 577 și urm cod civil (Legea 287/2009). Cererea formulată a fost analizată în temeiul dispozițiilor art. 488 și urm cod civil din 1864 conform art. 58 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009.
Potrivit art. 488 cod civil „tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului…”, iar potrivit art. 492 cod civil „Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.
Pentru a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune se impune a fi dovedit faptul că în momentul edificării construcției, constructorul era proprietar asupra terenului.
În cauză nu s-a făcut dovada anului edificării construcției și pe baza probelor administrate nu se poate constata că la data edificării construcției, reclamanta era proprietar asupra terenului. Instanța din oficiu a pus în discuție completarea probelor pentru a se dovedi data edificării construcției, reprezentantul reclamantei arătând că înțelege să dovedească acest aspect cu certificatul fiscal depus la dosar (f. 68), însă așa cum s-a arătat anterior acest certificat nu dovedește, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă, că acea construcție este edificată în anul 1968 ori că la data la care a fost edificată construcția reclamanta era proprietara terenului.
Dacă ne raportăm la anul 1968 ca an al edificării construcției, așa cum susține reclamanta, pentru edificarea unei construcții în orașe era necesară autorizația de construcție conform Decret nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții. În cauză nu s-a făcut dovada existenței unei autorizații de construcție pentru imobilul pentru care se solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate. Martorii audiați în dosarul atașat nr. 748/2005 s-au referit în declarații la faptul că reclamanta folosea imobilul casă de locuit și nu că a construit acel imobil, născându-se astfel prezumția că reclamanta a intrat în posesia casei de locuit la data la care a intrat și în posesia imobilului teren.
Concluzionând, condițiile pentru a se putea constata dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra imobilului construcție sunt ca în momentul edificării construcției, constructorul să fie proprietar al terenului pe care s-a construit. Din probele administrate nu a rezultat îndeplinirea acestor condiții, motiv pentru care acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată cu privire la toate capetele de cerere, cererea subsecventă de înscriere în CF a dreptului de proprietate, fiind respinsă ca urmare a respingerii cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T. M., solicitând modificarea hotărârii atacate, în condițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, admiterea acțiunii și constatarea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la casa de locuit din B. M. .. 201; înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei cu privire la imobilul casă de locuit în suprafață de 76 mp, situat în B. M. .. 201, înscris în CF_ nr. cadastral_.
În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că din probele administrate în prezenta cauză și din înscrisurile din dosarul nr. 7481/2005 a rezultat cu prisosință faptul că reclamanta folosește terenul încă din anul 1964 (recunoașterea expresă a pârâtelor Stenvczel G., D. E., V. M. și Ilyeș E.). Reclamanta a devenit proprietarul terenului prin uzucapiune, fapt constatat prin sentința civilă nr. 6922/2006 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, fiind înscris dreptul de proprietate în CF_ B. M. sub B8 în favoarea reclamantei. Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății, bunul intrând în patrimoniul uzucapantului liber de orice sarcini, fiind considerat proprietar începând cu data începerii posesiei.
Recurenta a susținut că potrivit certificatului fiscal, construcția a fost edificată în anul 1968, fără a exista documente suplimentare în acest sens. Este greșită înlăturarea probei cu certificatul fiscal, atâta timp cât acesta este un înscris emanând de la o autoritate administrativă, emis în mod legal, nefiind contestat de nicio parte din proces. În fapt, reclamanta este proprietarul terenului pe care este edificată construcția, fiind înscrisă în evidențele fiscale cu aceste bunuri, plătind impozitul aferent, fapt ce rezultă din certificatul depus la dosar. În ceea ce privește construcția, fiind accesorie, în condițiile art. 577 și urm. Cod civil, iar prima instanță trebuia să constate acest lucru.
Intimatul M. B.-M. reprezentat de P. a formulat întâmpinare prin care a arătat că raportat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului B. M., învederează că nici din obiectul acțiunii, nici din CF nu reiese calitatea procesuală pasivă a Municipiului B. M.. Atâta vreme cât nici terenul, nici construcția nu se află în proprietatea unității administrativ teritoriale, nu se poate aprecia că M. B. M. are calitate procesuală pasivă.
Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului chemat în judecată și persoana care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății de reclamant, persoana care neagă dreptul reclamantului, persoana față de care reclamantul dorește să își stabilească existența unui drept real.
Intimatul consideră greșită aprecierea instanței de fond că, M. B. M. ar avea calitate procesuală pasivă, raportat la edificarea construcției fără autorizație de construire, după data dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Față de respingerea acțiunii de fond, intimatul menționează că, în măsura în care recursul se va dovedi întemeiat, nu se opune admiterii cererii.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și cu aplicabilitatea prevederilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, Tribunalul reține următoarele:
Dispozițiile art. 492 Cod civil 1864 stabilesc că „orice construcție sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.
Acest text instituie două prezumții legale relative: prezumția că lucrarea s-a făcut de către însuși proprietarul terenului respectiv, pe cheltuiala sa, în ce privește materialul și manopera, prezumție ce poate fi răsturnată în condițiile art. 493 (materialele aparțin altei persoane) sau 494 Cod civil (o altă persoană a ridicat construcția); prezumția că proprietarul terenului este și proprietarul construcției, care poate fi răsturnată dacă se dovedește încheierea unei convenții între proprietarul terenului și persoana care a edificat construcția, prin care să i se recunoască acesteia din urmă un drept de superficie.
În speță, după cum rezultă din CF nr._ B. M., reclamanta T. M. este proprietara terenului în suprafață de 776mp, identificat cu nr. cadastral 8622, drept constatat prin sentința civilă nr. 6922 din 26.10.2006, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._ .
Pe acest teren este edificată o casă de locuit, prin sentința anterior evocată instanța reținând că martorii audiați au arătat că reclamanta folosește terenul aferent casei în care locuiește de foarte mult timp, de mai bine de 30 de ani, în mod continuu, netulburat, public, pașnic și sub nume de proprietar.
Conform certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale nr. 3896/20.06.2012, reclamanta figurează înregistrată cu clădire proprietate privată la adresa .. 201, dobândită la data de 31.12.1968.
În dosarul de față pârâții persoane fizice nu au exprimat o poziție procesuală, dar în dosarul nr. 7481/2005 pârâta S. G. a arătat că este de acord ca și casa și terenul să rămână în proprietatea reclamantei, iar pârâtele Ilyeș E., D. E. au arătat că reclamanta folosește casa și terenul de dinainte de anul 1964.
Pe cale de consecință, prezumția relativă instituită prin prevederile art. 492 Cod civil 1864 nu a fost combătută în prezentul proces (în sensul că reclamanta-recurentă, proprietar al terenului, este și proprietarul construcției edificate pe acesta), pârâții nu au dovedit (și nici invocat) faptul că nu reclamanta ar fi fost cea care a edificat construcția, cu materialele sale-terenul fiind proprietatea reclamantei, cu efect retroactiv de la data începerii posesiei.
Mai mult decât atât, prin invocarea accesiunii imobiliare reclamanta clarifică regimul juridic al casei edificate pe teren, afirmându-și calitatea de proprietar, care este prezumată relativ conform legii.
Raportat la aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 304 indice 1, art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă 1865, Tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința și va admite acțiunea formulată de reclamanta T. M. împotriva pârâților M. B.-M. prin P., S. Ș., S. A., S. R., S. V., D. E., V. M., I. E. și S. M. K. L. cu domiciliul necunoscut. Va constata că reclamanta T. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în natură casă de locuit situat în B.-M., .. 201, județul Maramureș și va dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul în natură casă de locuit situată în B.-M., .. 201, județul Maramureș, în suprafață de 76 mp, în CF nr._ B.-M., supraedificat pe nr. cadastral 8622. Instanța va menține dispozițiile sentinței recurate, în ce privește respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, M. B. M., în condițiile edificării construcției fără autorizație de construcție, fiind titular de drepturi pentru ca reclamanta să poată clarifica situația juridică a imobilului.
Tribunalul nu a primit cererea recurentei de modificare a sentinței prin înscrierea dreptului de proprietate asupra casei de locuit în CF_ nr. cadastral_ deoarece o atare cerere a fost formulată la prima instanță doar după reținerea cauzei spre soluționare (fila 79 dosar) și reclamanta nu a depus la dosar niciun extras de carte funciară care să-i dovedească susținerile relative la parcelarea ulterioară a terenului, operată în cartea funciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta T. M., domiciliată în B. M., .. 201, județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat D. Contra, în B.-M. ./21, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr._/6.11.2013, pronunțată de Judecătoria B.-M. în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, astfel:
Admite acțiunea formulată de reclamanta T. M. împotriva pârâților M. B.-M. prin P., cu sediul în B.-M., .. 37, județul Maramureș, S. Ș., domiciliat în B.-M., ./58, județul Maramureș, S. A., domiciliat în B.-M., .. 20/17, județul Maramureș, S. R., domiciliată în B.-M., .. 6/2, județul Maramureș, S. V., domiciliat în B.-M., .. 6/2, județul Maramureș, D. E., domiciliată în B.-M., .. 209, județul Maramureș, V. M., domiciliată în B.-M., ., județul Maramureș, I. E., domiciliată în B.-M., ., județul Maramureș și S. M. K. L. cu domiciliul necunoscut.
Constată că reclamanta T. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în natură casă de locuit situat în B.-M., .. 201, județul Maramureș.
Dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul în natură casă de locuit situată în B.-M., .. 201, județul Maramureș, în suprafață de 76 mp, în CF nr._ B.-M., supraedificat pe nr. cadastral 8622.
Menține dispozițiile sentinței recurate, în ce privește respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2014.
Președinte Judecători Grefier
S.-T. A. Ț. D., W. D. H. M.
Red. S.T.A./15.01.2015
Tred. M.H./16.01.2015 - 2 ex.
Judecător la fond: A. R. A.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 349/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 554/2014. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








