Obligaţie de a face. Sentința nr. 1300/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1300/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 1300/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1300
Ședința publică din 12 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. W.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra acțiunii civile formulată de reclamanții S. I., P. I., ambele domiciliate în Baia M. . jud. Maramureș și P. V. A. domiciliat în Baia M., Bul. T. nr. 15/11 jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta A. N. P. R. P., cu sediul în București, .. 202, Sector 1, având ca obiect obligație de a face, emitere titlu de despăgubire Legea 165/2013.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de 29.10.2014, 05.11.2014 și pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față,
Prin acțiunea înregistrată la data de 15.XI.2013 inițial sub nr._ pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanții S. I., P. I., P. V. A. în contradictoriu cu A. Națională P. R. Proprietăților au solicitat instanței obligarea pârâtei la emiterea în favoarea reclamanților a titlului de plată aferent titlului de despăgubire nr. 17 din 27.06.2013 pentru suma de 1.545.250 euro în echivalent la data plății.
Prin titlul de despăgubire nr. 17/27.06.2013, emis de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere Sentința civilă nr. 193 din 22.03.2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6088/15.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru dosarul nr._/cc/25.05.2010, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 6.802.148,47 lei, în favoarea reclamanților, în considerarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
Prin Decizia civilă nr. 2136/8.05.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș Secția I civilă.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului sub nr._ .
În timpul soluționării cauzei pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a învederat că în temeiul acestui titlu de despăgubire, A. Națională pentru R. Proprietăților a emis în data de 13.06.2014, pe numele domnilor S. I., P. I. și P. V. A., Titlul de plată ., nr._ în cuantum de 1.358.583,80 lei, corespunzător primei tranșe de 1/5 din despăgubirile stabilite prin Titlul de despăgubire nr. 17/27.06.2013, titlu ce a fost înaintat în vederea plății, Ministerului Finanțelor Publice.
În ceea ce privește emiterea următoarelor 4 titluri de plată, invocă excepția prematurității, întemeiată pe dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013.
Astfel, conform art. 41 alin. (1) din legea, „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”.
Referitor la prematuritatea invocată de pârâtă, reclamanții nu și-au exprimat poziția.
Analizând acțiunea în considerarea actelor depuse, tribunalul reține următoarele:
Pe numele domnilor S. I., P. I., P. V. A., Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis Titlul de despăgubire nr. 17/27.06.2013, în cuantum de 6.802.148,47 lei.
În temeiul acestui titlu de despăgubire, A. Națională pentru R. Proprietăților a emis în data de 13.06.2014, pe numele domnilor S. I., P. I. și P. V. A., Titlul de plată ., nr._ în cuantum de 1.358.583,80 lei, corespunzător primei tranșe de 1/5 din despăgubirile stabilite prin Titlul de despăgubire nr. 17/27.06.2013, titlu ce a fost înaintat în vederea plății, Ministerului Finanțelor Publice.
Conform art. 41 alin. (1) din legea, „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”.
Potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 aplicabil în speța de față, „titlul de plată se emite de către A. Națională pentru R. Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere”.
În aplicarea acestor prevederi, A. Națională pentru R. Proprietăților emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 01.01.2014, plata sumelor de bani fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) din HG 401/19.06.2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 „pentru fiecare tranșă anuală, A. Națională pentru R. Proprietăților emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică în 5 zile de la emitere Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite”.
În concret, nu se poate emite un titlu de plată pentru întreaga sumă cuprinsă în titlul de despăgubire emis de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, din moment ce dispozițiile Legii nr. 165/2013 coroborate cu Normele de aplicare stabilesc emiterea a câte unui titlu de plată pentru fiecare din cele 5 tranșe.
Titlurile de plată se emit de către A. Națională pentru R. Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
Având în vedere aspectele expuse, precum și prin raportare la modificările aduse cadrului legislativ privind acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții S. I., P. I., P. V. A..
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții S. I. și P. I. ambele domiciliate în Baia M. . jud. Maramureș și P. V. A. domiciliat în Baia M. Bul. T. nr. 15/11 jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta A. Națională P. R. Proprietăților cu sediul în București .. 202, Sector 1.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Maramureș – Secția I civilă, Baia M. . jud. Maramureș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
W. D. M. C.
Red.: W.D./07.04.2015
T.red.: M.C./14.04.2015/6 ex.
.>
| ← Fond funciar. Decizia nr. 502/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 509/2014. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








