Acţiune în constatare. Decizia nr. 152/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 29-02-2012 în dosarul nr. 152/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 152/R
Ședința publică din data de 29 februarie 2012
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Judecător: C. V.
Judecător: P. G.
Grefier: B. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de pârâții S. V. și S. I., domiciliați în localitatea S. Marmației, .. 100, . și de reclamantul P. C. L., domiciliat în localitatea S. Marmației, .. 100, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3037 din 24.11.2011 pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 februarie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a le da posibilitatea reprezentanților părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pe data de 29 februarie 201.
Instanța în urma deliberărilor a pronunțat prezenta decizie civilă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 3037/24.11.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației se respinge acțiunea civilă promovată de reclamantul P. C. L., cu domiciliul în localitatea S. Marmației, .. 100, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâții S. V., și S. I., cu domiciliul în localitatea S. Marmației, .. 100, județul Maramureș, P. C. S., cu domiciliul în localitatea S. Marmației, M. E. nr. 100, ., M. S. Marmației, prin primar, S. Român prin M. Finanțelor P., cu sediul în București, sector 2, Apolodor nr. 17.
Respinge excepția insuficientei timbrări, excepția lipsei calității procesual active, invocate de pârâții S. V. și S. I., ca neîntemeiate.
În temeiul art. 246 din Codul de procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților S. V. și S. I. la restituirea sumei de 2695 lei cu titlul de preț al apartamentului cumpărat în anul 1998.
Admite excepția lipsei de interes invocată de pârâții S. V. și S. I. și în consecință respinge capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 09.05.1998 și rectificarea cărții funciare nr._ a localității S. Marmației ca lipsite de interes.
Respinge capetele de cerere privind succesiunea defunctului Swaton A. ca nefondate.
Constată ca rămase fără obiect excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de instanță, privind capătul de cerere în privința căruia s-a luat act de renunțarea la judecată și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul S. V., privind capetele de cerere formulate în legătură cu nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat la 09.05.1998.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 25 noiembrie 2008, reclamantul P. C. L., în contradictoriu cu pârâții a solicitat:
- a se constata că din masa succesorală rămasă după defunctul Swaton A. face parte apartamentul nr. 2 situat în localitatea S. Marmației, .. 100 compus din două camere și dependințe în suprafață de 136,18 mp, un pasiv succesoral în sumă de 700 lei.
- a se constata că pârâții S. V. și S. I. nu au calitatea de moștenitori legali sau testamentari asupra apartamentului mai sus identificat, solicitându-se obligarea acestora la restituirea prețului de 2695 lei aferent vânzării.
- a se constata că moștenirea este vacantă în lipsa succesibililor legali sau testamentari.
Ulterior acțiunea a fost precizată și s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere sub semnătură privată încheiat între pârâții S. V. și S. I. în calitate de cumpărători și Swaton A., în calitate de vânzător la data de 09.05.1998, urmând a se dispune rectificarea cărții funciare nr._ în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și repunerea în situația anterioară.
În baza materialului probator administrat, instanța de fond reține că, prin sentința civilă nr. 2644 pronunțată de Judecătoria S. Marmației la data de 29 octombrie 2008 în dosar nr._, s-au partajat între reclamant și pârâta P. C. S., bunurile dobândite sub durata căsătoriei (fiind inclus la partaj și imobilul reprezentând apartamentul nr. 1, înscris în cartea funciară nr._, cu număr topografic 2244-3-2 și 2244-4-a), dispunându-se disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții S. V. și S. I..
Se constată că în prezenta cauză au fost invocate cinci excepții, excepția insuficientei timbrări, excepția lipsei interesului, exceția lipsei calității procesual active, excepția puterii de lucru judecat și excepția prescripția dreptului la acțiune privind restituirea prețului aferent vânzării, astfel încât se ridică problema ordinii soluționării excepțiilor.
S-a exclus din obiectul analizei excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere referitor la restituirea prețului vânzării, în condițiile în care, în aprecierea instanței, excepția a rămas fără obiect, ca urmare a acordării preeminenței principiului disponibilității și luării act de renunțarea la judecată din partea reclamantului privind acest petit.
Cu privire la excepția lipsei interesului și excepția lipsei calității procesual active, aceasta vizează doar completarea de acțiune (fila 30). Calificând excepțiile invocate, instanța apreciază că reprezintă o excepție de procedură, excepția insuficientei timbrări, toate celelalte fiind excepții de fond (în strânsă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune), peremptorii în felul acesta stabilind ordinea de soluționare a acestora.
P. chitanța nr. 2731 din data de 17.11.2011 se atestă achitarea diferenței taxei de timbru în cuantum de 368 lei, astfel că instanța apreciază că au fost respectate exigențele reclamate de prevederile art. 2 alin. 1 lit.c și alin. 1 indice 1 din Legea nr. 146 din 1997, cu modificările ulterioare și pe cale de consecință a respins excepția insuficientei timbrări.
Sub aspectul excepție lipsei calității procesual active, se reține că, între condițiile esențiale necesare pentru punerea în mișcare și exercitarea acțiunii civile se numără calitatea procesuală. Raportându-se la reclamant, calitatea procesuală activă poartă semnificația unei identități între această parte din proces și titularul dreptului pretins, sub aspect material. Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității absolute a unui act juridic, edificator sub această privință este regimul juridic al sancțiunii nulității absolute. Astfel, o primă regulă fundamentală în materie o constituie cea potrivit căreia orice persoană poate solicita organului juridicțional constatarea intervenirii sancțiunii.Sub aspect material, regula menționată nu suscită discuții, însă domeniul său de aplicabilitate este restrâns sub aspect procesual, când este necesară a se întruni o altă condiție a acțiunii civile, și anume, interesul. Dar limitarea evocată nu poate fi înțeleasă ca o coincidență între două condiții diferite de exercitare a acțiunii civile, anume calitatea procesuală și interesul. Prima își are izvorul în dreptul material, în regimul juridic al instituției disputate iar cealaltă are relevanță sub aspect faptic, semnificând folosul practic urmărit de parte. Dreptul material, având ca fundament rațiunea ocrotirii interesului public, ce aparține societății în ansamblu și nu numai unui individ, a acordat legitimare procesuală (calitate procesuală activă) oricui. Pe cale de consecință, reclamantul are calitate procesuală în cauză, în promovarea capătului de cerere vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, astfel încât instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.
Referitor la excepția lipsei interesului, condiție de exercitare a acțiunii civile constând în folosul practic urmărit de către titularul acțiunii civile, instanța reține că acesta trebuie să fie născut și actual, persoanl, direct și legitim. Din acest punct de vedere cercul persoanelor care pot cere constatarea nulității se restrânge în raport cu condițiile evocate, necesar a fi întrunite sub aspectul folosului practic urmărit. În cauză, cercetarea existenței interesului trebuie să pornească de la obiectul cererii de chemare în judecată iar îndeplinirea acestei condiții va trebui să se raporteze la finalitatea ipotezei admiterii acestei cereri, având în vedere și natura dreptului pârâților în legătură cu obiectul actului juridic a cărei nulitate se cere. Se impune a se constata pertinența și temenicia alegației pârâților conform căreia reclamantul nu a probat cu înscrisuri existența unei convenții de vânzare cumpărare asupra apartamentului în litigiu, încheiată între el și pârâți, în speță nefiind generată nici măcar o prezumție a faptului că prin exercitarea demersului său juridic ar putea obține realizarea unui drept. Instanța constată astfel că reclamantul nu a probat existența niciunui drept asupra apartamentului în litigiu iar, în acest context eventuala admitere a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute nu i-ar aduce reclamantului niciun folos practic, astfel că excepția lipsei interesului apare ca fiind întemeiată și pe cale de consecință capetele de cerere ce fac obiectul completării de acțiune (fila 30) au fost respinse ca lipsite de interes.
Întrucât prin efectul peremptoriu produs de admiterea excepției lipsei de interes, captele de cerere ce formează completarea de acțiune (fila 30) au fost respinse, excepția autorității de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 1207/R/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, nu se mai impune a se analiza, rămânând fără obiect. Instanța reține că prin Decizia civilă nr. 1207/R/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 20 mai 2010, s-a respins ca netimbrat recursul promovat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 51/A din 04 martie 2010 emisă de Tribunalul Maramureș prin care a fost respins apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 1443 din 28 mai 2009 pronunțată de Judecătoria S. Marmației. P. sentința civilă mai sus enunțată, intrată în puterea lucrului judecat, a fost admisă acțiunea civilă promovată de reclamanții S. V. și S. I. în contradictoriu cu pârâtul M. S. Marmației prin primar, constatându-se că din masa succesorală rămasă după defunctul Swaton A. a făcut parte apartamentul din prezentul litigiu și dispunându-se validarea convenției sub semnătură privată încheiată la 9 mai 1998 între defunct și soții S., cu consecința întabulării dreptului de proprietate în favoarea acestora din urmă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs pârâții S. V. și S. I. și reclamantul P. C. L..
Recurenții S. V. și S. I. au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea acestui proces înaintea primei instanțe în cuantum de 2120 lei reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.
În motivarea recursului se susține că având în vedere soluția pronunțată de instanța de fond, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenții erau îndreptățiți la punerea cheltuielilor de judecată în sarcina reclamantului, acestea fiind dovedite cu copia chitanțelor depuse la dosar odată cu concluziile scrise expediate la data de 22.11.2011. neaplicarea corectă a dispozițiilor legale enunțate atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reclamantul P. C. L. a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Ca și chestiune prealabilă s-a solicitat a se constata că în cauză calea de atac este apelul și nu recursul, raporta la dispozițiile art. 2821 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se prezintă evoluția derulării litigiului de la momentul înregistrării acțiunii în dosarul_ al Judecătoriei S. Marmației, din care s-a disjuns prezenta cauză, depunerea completărilor de acțiune cu motivarea în fapt a acestora, așa cum a fost detailată la instanța de fond.
În concret nu se formulează o critică anume împotriva sentinței civile 3037/24.11.2011, susținându-se doar că aceasta este nelegală deoarece nu a soluționat fondul cauzei și nu este motivată potrivit art. 261 Cod procedură civilă, astfel că recurentul afirmă că”nu înțeleg să-i aduc nici o critică întrucât nu se reține în considerentele hotărârii nici o analiză a unui act sau probă din dosar”
În ședința publică din 22.02.2012, pronunțându-se asupra chestiunii prealabile ridicată de recurentul – reclamant, instanța a stabilit că, raporta la valoarea litigiului care este sub_ lei, calea de atac este recursul și nu apelul.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurenți, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța apreciază ca fondat recursul declarat împotriva acesteia de către pârâții S. V. și S. I. și nefundat recursul declarat de reclamantul P. C. L., pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din modul de redactare a textului de lege rezultă că art. 261 Cod procedură civilă este reglementat prin norme imperative, iar lipsa unor mențiuni poate atrage nulitatea hotărârii, în condițiile art. 105 alin. 2 teza I Cod procedură civilă.
Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială a acestuia.
Astfel, dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor.
Justițiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat toate probele administrate. În plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant prin jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt în mod real „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Altfel spus, art. 6 din CEDO implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Din modul de redactare, sentința recurată este amplu motivată, cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cele pentru care au fost înlăturate unele susțineri sau probe, și în condițiile în care instanța s-a pronunțat cu privire la excepții peremtorii, care au fost admise, aspectele vizate de cererile afectate de excepție nu se mai impuneau a fi analizate pe fond, astfel că nu se poate reține că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea art. 261 Cod procedură civilă, critica generică formulată de recurentul P. C. L. fiind nefondată.
În ce privește recursul pârâților acesta este întemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată. Acțiunea reclamantului fiind respinsă, acesta a căzut în pretenții și întrucât pârâții au solicitat obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată, în mod greșit instanța fondului nu s-a pronunțat cu privire la acestea, astfel că apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul acestora se va admite, se va modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că va fi obligat reclamantul P. C. L. la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată la fond.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă recurentul P. C. L. va fi obligat la cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă,
ADMITE recursul declarat de pârâții S. V. și S. I., ambii cu domiciliul în S. Marmației, .. 100, ., în contra sentinței civile nr. 3037 din 24.11.2011 pronunțată de Judecătoria S. Marmației, județul Maramureș, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe intimatul – recurent P. C. L. la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată la fond și1000 lei, cu același titlu în recurs.
Respinge ca nefondat recursul reclamantului P. C. L. îndreptat împotriva aceleiași sentințe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi 29 februarie 2012.
Președinte Judecători Grefier
A. M. C. V. P. G. B. M.
Decedată, semnează
Președintele instanței
Red. Tred. C.V./15.06.2012
Ex. 8, ..06.2012
Judecător fond: P. M. R.
| ← Acţiune oblică. Încheierea nr. 31/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 359/2012.... → |
|---|








