Contestaţie la executare. Decizia nr. 121/2014. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 121/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 121/2014

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 121/R

Ședința publică din 5 martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:P. G. G.

Judecător: Ț. D.

Judecător: P. M. B.

Grefier: O. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul Orașul B. S. prin P., cu sediul în B. S., Piața Libertății, nr. 4, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 4088 din data de 11.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. M., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata . A., lipsă fiind recurentul Orașul B. S. prin P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

Reprezentanta intimatei . A. depune la dosar întâmpinare, împuternicire avocațială, ordinul de plată nr. 129/21.02.2014 în dovedirea cheltuielilor de judecată și un înscris cu care face dovada comunicării întâmpinării cu recurentul. Arată că S. M.&Asociații a fost citat din eroare întrucât Orașul B. S. prin P. a înțeles să cheme în judecată doar pe .>

Invocă excepția tardivității formulării recursului raportat la data comunicării hotărârii cu recurentul, 12.07.2013, așa cum rezultă din procesul verbal de comunicare, fila 80 din dosarul de fond și data înregistrării recursului 30.07.2013, așa cum rezultă de pe ștampila de înregistrare, ultima dată de înregistrare a cererii de recurs fiind 29.07.2013. Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității formulării recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

P. sentința civilă nr. 4088 din data de 11.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. M., în dosarul nr._, a fost admisă excepția inadmisibilității formulării cererii de revizuire pe calea contestației la executare, invocată de intimata .>

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de contestatorul Orașul B. S. prin P..

A fost admisă excepția inadmisibilității formulării contestației la executare.

A fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul Orașul B. S. prin P., cu sediul în B. S., ..4, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimata . în Groși, jud. Maramureș.

A fost obligat contestatorul Orașul B. S. prin P. să plătească intimatei . 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței civile 604/2011, prima instanță a reținut următoarele: P. cerere formulată la data de 18 octombrie 2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. sub nr._, contestatorul Orașul B. S., prin P., în calitate de debitor în cauza ce formează obiectul dosarului de mai sus, în temeiul art. 711 Cod procedură Civilă, cu respectarea termenului prevăzut de art.714, a formulat contestație la executare împotriva intimatei . ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Somației, emise de către executor Judecătoresc P. I. N., din cadrul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești- M. si Asociații, precum și a tuturor actelor de executare ,subsecvente acesteia, din dosarul de executare silită nr. 625/2012 deschis împotriva debitorului Orașul B. S. prin P., în baza Sentinței Civile Civile nr._, pronunțate de către Judecătoria B. M., în ședința publică din data de 19 decembrie 2011, în dosar nr._ .

În motivare, arată că: prin Sentința Civilă nr._ pronunțată de către Judecătoria B. M., rămasă definitivă și irevocabilă care, în cazul de față reprezintă Titlu Executoriu în baza căruia creditorul a deschis procedura executării silite, se dispune:

„Obligă pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnica folosință imobilul în natură teren-pășune în suprafața de 57 ha situată în Satu Nou de Sus în locul numit Pohiji.

Dispune grănțtuirea proprietății reclamantei și a pârâtului stabilind linia de mejdă dintre terenul comunei Groși și terenul orașului B. S..”

În baza acestei Sentințe, creditorul, prin executor judecătoresc, deschide dosarul de executare silită nr. 625/2012, a emis Somația contestată.

Executorul judecătoresc, emite această Somație de Plată, în baza Sentinței Civile Civile nr._, pronunțate de către Judecătoria B. M., în ședința publică din data de 19 decembrie 2011, precum și a procesului verbal privind cheltuie executare, proces despre care acesta face doar mențiune, fără însă a-l transmite contestatorului odată cu somația și titlul executoriu.

Procesul Verbal privind cheltuielile de executare, nefiind adus la cunoștința debitorului, în condițiile legii, nu poate fi considerat valabil, acesta nefiind considerat opozabil contestatorului.

În privința capătului de cerere privind obligarea instituției contestatoare la plata sumelor menționate, cu titlu de cheltuieli de executare + TVA aferent acestora, precum și a întregii executări, în totalitatea ei, consideră aceastea, ca fiind nelegale și netemeinice pentru următoarele aspecte:

Conform alin.1, art. 622 N.Cod Pr.Civ:"Obligația stabilită prin hotărârea instanței sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

A.. 2 al aceluiași articol prevede că: ”În cazul în care, debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa ,aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită”.

În fine, alin.4 al articolului menționat prevede că:”Executarea unor obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept ,act sau fapt dintr-un registru public emiterea unei autorizații eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris și altele asemenea se pot obține la simpla cerere a persoanei,fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc, dacă prin lege nu se prevede altfel.În caz de neconformare a debitorului ,creditorul poate recurge la executarea silită în condițiile prezentului cod.”

Față de aceste aspecte, învederează instanței următoarele:

-potrivit alin.1 al art. menționat, instituția contestatoare avea obligația de a aduce la îndeplinire de bunăvoie Sentința Civilă, care reprezintă Titlu Executoriu în dosarul de executare menționat,fapt care s-a și întâmplat, având în vedere că, așa cum a precizat și în întâmpinarea formulată (anexată) cu nu 5791/22.10.2010, instituția contestatoare ,nu s-a opus acestei cereri a reclamantului,menționând totodată faptul că, nu a îngrădit niciodată acest drept al reclamantului,lăsându-i în deplina proprietate, folosința imobilului,fiind de acord cu granițuirea între cele două proprietăți.Această stare de fapt a fost reținută și în cuprinsul Sentinței nr._.

Având în vedere această stare de fapt, menționează faptul că, executarea silită începută de către executorul judecătoresc nu are obiect, dat fiind faptul că, atât înaintea promovării acțiunii de chemare în judecată, în timpul acesteia, cât și în momentul de față, solicitarea creditorului este încleplinită, dreptul acestuia nefiind încălcat ori îngrădit sub nicio formă.

Creditorul, în speța de față, putea cere executarea silită, doar în cazul în care debitorul nu își executa obligațiile de bunăvoie (alin. 2 art. 622 Noul Cod de procedură civilă), fapt ce nu se poate reține deoarece, așa cum a menționat, dreptul acestuia privind terenul –pășune în suprafață de 57 ha, din locul numit Pohiji, nu a fost încălcat nici îngrădit sub nicio formă de către debitor.

În final, conform alin. 4 al art. 622 Cod procedură civilă, executarea acestui gen de obligații, se putea obține, prin simpla cerere a creditorului, nefiind necesară intervenția executorului judecătoresc,decât în cazul neconformării contestatorului, la dispozițiile Sentinței. Din acest punct de vedere, dorește să învedereze instanței faptul că, creditorul, nu a solicitat sub nicio formă instituției contestatoare,vreo cerere în acest sens,acesta adresându-se, Executorului Judecătoresc (solicitarea putând fi considerată ca fiind valabilă, doar în cazul în care nu s-ar fi conformat cererii acestuia).

În acest caz, având în vedere faptul că, instituția contestatoare nu se află în culpă, obiectivul Sentinței putând fi împlinit în orice moment, nefiind nevoie de intervenția Executorului Judecătoresc, deoarece așa cum a precizat, dreptul creditorului nu a fost și nu este nici în prezent încălcat ori îngrădit sub nici o formă, acesta fiind liber în a-și îngrădi proprietatea, limitele de hotar fiind stabilite de către Instanța de judecată, a considerat faptul că, Executarea Silită nu are obiect, iar în acest caz, plata privind cheltuielile de executare, nu au temei legal neputându-i fi opozabile.

În cazul în care, Instanța a decis că aceste sume vor trebui achitate, ca și contraprestație, în urma seviciilor efectuate de către Executorul Judecatoresc, a apreciat că acestea ar cădea în totalitate în sarcina Creditorului.

A depus în probațiune, înscrisuri: somație la plată; titlu executoriu; adresa de comunicare a Somației +Titlu Executoriu +procesul verbal privind cheltuieli (proces verbal netransmis instituției contestatoare); întâmpinarea instituției contestatoare nr.5791/22.10.2010. Solicită judecarea prezentei cauze și în lipsă.

În drept, invocă prevederile: art. 62 din Legea 215/2001, privind Administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 711, art. 714 Noul Cod procedură Civilă alin 1,2,4 art. 622 Noul C.Pr.Civ.

La data de 21.11.2012, intimata Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești M. și Asociații a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești M. și Asociații, în prezentul dosar, raportat la prevederile art. 43 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Conform art. 43 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc "Biroul executorului judecătoresc și societatea civilă profesională nu sunt persoane juridice. "

Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea 188/2000, executorul judecătoresc nu efectuează actele de executare în realizarea vreunui interes personal, astfel că nu poate fi parte în cauze având ca obiect contestație la executare ori întoarcerea executării silite. Executorul judecătoresc ori Societatea civilă profesională de executori nu sunt titularii obligației corelative dreptului pretins de contestatori și, prin urmare, nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauza.

Pe de altă parte, prezenta cerere are ca obiect contestație la executării și nu contestația la executare întemeiată pe refuzul de a îndeplini, de către executorul judecătoresc, a unui act de executare, sens în care executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă.

În condițiile în care, prin prezenta cerere se invocă, de către contestatori, alte aspecte decât cele întemeiate pe refuzul executorului a îndeplini anumite acte de executare, cadrul procesual al prezentei contestat trebuie să privească doar contestatoarea și intimata.

Față de cele arătate mai sus, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

În temeiul dispozițiilor art. 242 Cod Procedură Civilă solicită judecarea cauzei și în lipsă.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept: invocă prevederile art. 1, art. 2 din Legea 188/2000, art. 43 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, art. 242, art. 274, art. 399 și următoarele Cod Procedură Civilă.

A anexat în probațiune, înscrisuri: chitanță onorariu avocat, împuternicire avocațială.

La data de 10.01.2013, contestatorul Orașul B. S. a depus în original: chitanța .,numărul_ PJ, emisă de către Unitatea Administrativ Teritoriala B. S., în valoare de 194 lei lei reprezentând taxa judiciară de timbru, în numele Unității Administrativ Teritoriale- B. S., precum și timbru judiciar de 5 lei.

Totodată, pe această cale formulează precizare de acțiune prin care învederează instanței, următoarele aspecte:

Referitor la Sentința Civilă nr._/2011 din dosar nr._ în care, se hotărăște a se lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul teren-pășune,în suprafață de 57 ha, situat pe raza administrativă a Orașului B. S. în Satu Nou de Sus la locul numit "Pohiji" ,precum și grănițuirea proprietăților, conform expertizei tehnice întocmite de către expert dr.ing Ș. O.: dorește să învedereaze instanței următoarele aspecte:

De-a lungul timpului, cetățenii comunei Groși, au folosit și folosesc netulburat o suprafață de aproximativ 57 ha teren,aflat pe raza Unității Administrativ Teritoriale B. S..În această perioadă au existat multe discuții și controverse referitoare la delimitarea clară a graniței între proprietăți.

Urmare a acestor disensiuni, atât Primăria B. S., cât și Primăria Groși au încercat o mediere a conflictului existent între cetățeni, stabilind o grănițuire printr-o brazdă trasată pe teren.

P. raportul de expertiză, în dosarul nr._ se stabilește linia de graniță între proprietatea Comunei Groși și proprietatea Orașului B. S.,prin împărțirea matematică a numărului topo.7176 din C.F 2800 B. M.,instanța hotărând în acest sens.

Acest lucru generează din nou conflicte și disensiuni între cetățenii celor două Unități Aministrativ Teritoriale.

Mai mult, urmare a discuțiilor purtate între cele două Unități Administrativ Teritoriale,Primăria B. S.,a întabulat terenurile cuprinse în Ordinul Prefectului, ținând cont de acea „brazdă" stabilită de comun acord. În urma expertizei, . parțial peste numerele cadastrale_ si_, în suprafață de 24 ha,aflată în proprietatea Orașului B. S., fapt de care nu s-a ținut cont în pronunțarea Sentinței menționate.

Menționează însă, faptul că, vecin cu numărul topografic la care face referire, Primăria B. S. deține un teren, cu suprafața de 24 ha(neîntabulat) cuprins în C.F 460 Tăuții de Sus, teren pe care de altfel în fapt, cetățenii comunei Groși ,I-au folosit în toți acești ani.

Astfel, în situația dată, tehnic, este imposibilă întăbularea Comunei Groși peste cele două numere cadastrale ale Orașului B. S..

Având în vedere cele sus menționate, consideră că se impune reexaminarea Sentinței Civile nr._/2011, din dosar nr._ .

În baza faptului că instanța obligă pârâtul, la a lăsa, în deplină proprietate și folosință, în favoarea Comunei Groși, a suprafeței menționate, din care, suprafața de 24 ha,identificată prin cadastralele_ și 5117 se află în proprietatea Orașului B. S., ca urmare, hotărârea instanței neputând fi pusă în aplicare pe calea executării sililte.

Pentru îndreptarea acestei erori materiale, Consiliul Local B. S. propune un schimb echivalent cu aceeași suprafață de 24 ha, precum și întăbularea comunei Groși, pe amplasamentul folosit și deținut de către acesta până la ora actuală, adică terenul identificat prin CF.460 Tăuții de Sus nr.topo 733/25,733/26 și 733/27/2/2.

Ca urmare a celor sus enunțate, solicită instanței, a dispune poziționarea comunei Groși, pe aceeași suprafață de 57 de ha, dar pe nr.topo rămase libere, lucru acceptat și de către locuitorii comunei Satu Nou de Sus și de către o parte a locuitorilor comunei Groși.

Solicită judecarea cauzei și într-o eventuală lipsă.

Depune în probațiune copii xerox după: extras CF privind întăbularea imobilului cu nr. cadastral_ în favoarea Orașului B. S.; încheierea nr._ a O.C.P.I Maramureș prin care se admite întăbularea imobilului cu nr. cadastral_ în favoarea Unității Administrativ Teritoriale B. S.; extras CF privind întăbularea imobilului cu nr. cadastral_ în favoarea Orașului B. S., încheierea nr._ a O.C.P.I Maramureș prin care se admite întăbularea imobilului cu nr. cadastral_ în favoarea Unității Administrativ Teritoriale B. S..

La data de 11.01.2013, intimata . a depus întâmpinare la contestația la executare formulată de către Orașul B. S. prin care arată că, se opune admiterii acesteia, cu cheltuieli de judecată .

În motivare, arată că: prin contestația la executare formulată, debitorul invocă faptul că intimata nu putea să se adreseze unui executor judecătoresc pentru a pune în executare hotărârea, întrucât debitorul ar fi executat-o de bună voie. Astfel se invocă art. 3711 al. 2 Cod. pr. civ. care prevede că obligația se aduce la îndeplinire prin executare silită doar dacă debitorul nu o execută de bună voie. Întrebarea pe care o pune este, prin ce metodă creditorul află că debitorul dorește executarea de bună voie a hotărârii judecătorești. Dacă într-adevăr debitorul dorea executarea de bună voie a obligației, atunci acesta i-ar fi contactat pentru a-i informa despre acest lucru. Precizează că, deși sentința civilă prin care debitorul a fost obligat să îi lase în deplină proprietate și folosință terenul și s-a dispus grănițuirea proprietăților intimatei a fost pronunțată în data de 19.12.2011, acesta nu a procedat de maniera arătată mai sus. Astfel ,deși acesta a avut la dispoziție aproape un an de zile (data pronunțării 19.12.2011 - data emiterii somației 04.10.2012) nu și-a executat de bunăvoie obligația.

Art. 1516 din Noul Cod Civil prevede: „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației". Consideră că a fost îndreptățită după trecerea unui an de zile să solicite obligarea debitorului prin intermediul unui executor judecătoresc, deoarece în acest timp acesta nu a procedat în nici un mod în a-și executa obligația. Art. 1517 Noul cod civil prevede că: „o parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune". Debitorul nu poate invoca acest fapt, intimata nu am făcut nimic de natură a împiedica executarea obligațiilor de către debitor. Art. 1528 Noul Cod Civil arată că: „în cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația". Așadar, întrucât debitorul nu a executat de bună voie ce a fost obligat prin sentința civilă, a procedat la executarea silită a acestuia în condițiile prevăzute la art. 3711 și urm. Cod pr. civ..

Debitorul mai invocă faptul că, la momentul dezbaterii dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nu s-a opus admiterii acțiunii intimatei. Așa cum rezultă din întâmpinarea depusă în copie debitorul, pârât în acel dosar, nu s-a opus cererii în revendicare, dar s-a opus grănițuirii, deși acest lucru nu are relevanță în soluționarea contestației la executare, întrucât debitorul are obligația de a executa de bună voie titlul executoriu, iar creditorul are dreptul de a cere executarea silită a acestuia. Menționează că executarea silită are ca obiect ,atât obligația de a lăsa în deplină proprietate și folosință terenul, cât și stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți.

Debitorul prin contestația formulată, nu invocă nici un viciu de procedură sau un alt motiv prin care să se arate că nu s-ar fi respectat dispozițiile referitoare la executarea silită. Singurul motiv pe care se întemeiază contestația este acela că ar fi executat de bună voie obligația, dar nu depune la dosarul cauzei nici o dovadă din care să reiasă acest lucru.

În drept, invocă dispozițiile art. 115 Cod pr. civ, art. 3711 și urm. Cod pr. civ., 1517 și urm. Noul Cod Civil și urm. Cod pr. civ., art. 274 Cod pr. Civ.

La data de 06.02.2013, contestatorul Orașul B. S., prin P. a depus Răspuns la întâmpinarea formulată de către . sus menționat, aducând următoarele precizări:

Corespunde realității faptul că Sentința în cauza este definitivă,însă art.400 Cod Procedura Civilă prevede:"Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduc la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută."

Astfel Contestația la executare precum și solicitarea de revizuire, s-a formulat din aceasta prismă.

Contrar celor susținute de intimată, mentionează faptul că, Sentința Civilă_/19.12.2011, „obligă pârâtul să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în natură -teren, pășune în suprafață de 57 ha situate în Satu Nou de Sus, în locul numit Pohiji. Această suprafață este indentificată în teren, prin Raportul de Expertiză întocmit de către ing.Ș. O. (anexat), raport din care rezultă fără echivoc, faptul că, o suprafață de aproximativ 14.5 ha, se suprapune parțial peste cele două numere cadastrale_ și_ aflate în proprietatea tabulară a Orașului B. S..

P. procedura executării silite, executorul judecătoresc pune în aplicare Sentința Civilă, bazându-se pe identificarea materializată prin Raportul de Expertiză, astfel, Sentința Civilă, nu poate fi pusă în aplicare în totalitatea ei, existând această suprapunere.

În ceea ce privește plata sumelor cuprinse în somația de plată, menționează faptul că, își menține solicitarea așa cum a formulat-o în contestația la executare, deoarece, prin faptul că învederează instanței faptul că, titlul executoriu nu poate fi pus în aplicare în totalitate, nu înseamnă că nu dorește punerea în aplicare a obligațiilor ce rezultă din Sentință, ori că se opune, ci practic se află în imposibilitate de a pune în aplicare această sentință. Menționează în continuare faptul că, Orașul B. S., este deschis pentru a oferi în contraprestație,un teren în aceeași suprafață, aflat în imediata vecinătate, teren pe care de altfel . și în prezent.Solicită instanței pe această cale a lămuri acest aspect.

La data de 3 aprilie 2103, contestatorul Orașul B. S., a depus note de ședință.

P. notele de ședință a arătat că, contestația formulată are ca temei legal cap.VI. art.711 alin.2 Noul Cod de procedură civilă.

Menționează faptul că, nu a utilizat procedura menționată la art. 443 Noul Cod de procedură civilă.

Instituția contestatoare, așa cum reiese și din adresele anterioare, precum și din însăși Contestația în sine,nu s-a opus niciodată în a lăsa în proprietate această suprafață,deci nu a avut motiv de a contesta decizia instanței de fond din aceasta prismă.Contestatoarea însă contestă întinderea și aplicarea prezentului titlului executoriu (Sentința civilă), în sensul că, prin actele pe care le întocmește executorul judecatoresc, pentru punerea în aplicare a Sentinței,bazându-se pe Raportul de Expertiză întocmit de către ing. Ș. O., rezultă fără echivoc, faptul că o parte din această suprafață se suprapune parțial peste cele două numere cadastrale_ și_ aflateîin proprietatea tabulară a Orașului B. S..

Astfel, în baza Noul C.Pr.civ art.509, solicită instanței revizuirea Sentinței Civile menționate, precum și modificarea în consecință a dispozitivului Sentinței Civile nr._ din data de 19 decembrie 2011 pronunțată în dosar_ prin aceea că: în cadrul acestei suprafețe de 57 de ha, identificate prin raportul de expertiză,există o suprapunere parțială peste numerele cadastrale_ și_, aflate în proprietatea tabulară a Orașului B. S..Astfel că, această Sentință nu poate fi pusă în aplicare prin procedura executării silie.Așa cum a menționat mai sus, pentru îndreptarea acestei erori materiale, pentru suprafața de teren peste care există suprapunere, institutia contestatoare este dispusă în a-i oferi creditoarei . de teren în contraprestație, teren ce se află în imediata vecinătate a suprafeței aflate în litigiu. Ca urmare, solicită instanței, a modifica dispozitivul sentinței menționate, din această prismă dispunând (pentru îndreptarea acestei erori materiale) acceparea schimbului propus de instituția contestatoare, de către .>

Această suprafață de teren disponibilă pe care instituția contestatoare o oferă în schimb, este identificată în CF.460 nr.topo. 733/25, 733/26 și 733/27/2/2.

În drept: invocă prevederile art. VI. art.711 alin. 2 Noul Cod procedură civilă -Contestația la executare, art. 509 Noul Cod rocedură civilă- Revizuirea.

Asupra excepției inadmisibilității formulării cererii de revizuire pe calea contestației la executare, invocată de intimata . excepției inadmisibilității formulării contestației la executare, invocată din oficiu de instanță:

Contestatoarea a invocat ca temei de drept, pentru capătul de cerere privind contestația la executare, dispozițiile cap. VI. art.711 alin.2 Noul Cod de procedură civilă iar, pentru capătul de cerere privind revizuirea sentinței civile nr._/19.12.2011, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, care constituie titlul executoriu, dispozițiile art. art.509 Noul Cod de procedură civilă.

Contestatoarul ORAȘUL B. S. P. P. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul execuțional nr.325/2012 de S.C.P.E.J M. ȘI ASOCIAȚII, la data de 18 octombrie 2012.

Noul Cod de Procedură Civilă, invocat de contestator ca și temei de drept pentru cererile formulate, a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Dispozițiile art.3 din legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă stabilesc:dispozițiile Codului de Procedură Civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.

Deși, instanța a dat dovadă de rol activ și a pus în discuția părților temeiul de drept invocat de contestatoare, aceasta și-a menținut temeiurile de drept din noul cod de procedură civilă, neintrat în vigoare la data formulării contestației la executare.

Temeiurile de drept aplicabile în cauză sunt cele din vechiul cod de procedură civilă, dar, având în vedere dispozițiile art.129 alin.6 C.p.c, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Deci, este inadmisibil a formula cereri de chemare în judecată întemeiate pe acte normative neintrate în vigoare, instanța neputându-se pronunța în temeiul acestor acte normative.

Pentru cele mai sus expuse, instanța a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de revizuire pe calea contestației la executare, invocată de intimata .>

A respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de contestatorul Orașul B. S. prin P..

A admis excepția inadmisibilității formulării contestației la executare.

A respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul Orașul B. S. prin P. în contradictoriu cu intimata .>

În temeiul art.274 C.p.c. a obligat contestatorul Orașul B. S. prin P. să plătească intimatei . 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 4088 din data de 11.04.2012 pronunțată de Judecătoria B. M., în dosarul nr._ recurentul Orașul B. S. prin P. a formulat recurs, înregistrat la data de 30.07.2013 la Judecătoria B. M..

P. cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului, recurentul a arătat, în esență, că: P. sentința recurată, s-a respins contestația la executare, precum și cererea de reexaminare a Sentinței Civile 1143, pronunțate de către Judecătoria B. M.. In ședința publică, din data de 19 decembrie 2011.

Față de acest aspect, recurenta arată că, instanța de fond a analizat excepțiile invocate din oficiu, însușite de către intimată, neintrând în judecarea fondului cauzei .astfel că situația privind grănițuirea fizică, între cele două Unități Administrativ Teritoriale, a rămas nesolutionată,existând o eroare materială, o suprapunere parțială peste două numere cadastrale.

In privința acestui aspect, Sentința Civilă_/19.12.2011, „obligă pârâtul, să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în natură -teren, pășune în suprafață de 57 ha, situată în Satu Nou de S. locul numit Pohiji. De aici rezultă că instanța a decis delimitarea acestei suprafețe, prin împărțirea matematică a numărului topo 7176 din CF 2800 B. M. fără însă a stabili cu exactitate limitele topografice.

Recurentul, așa cum reiese și din adresele anterioare, precum și din însăși contestația în sine, nu s-a opus niciodată în a lăsa în proprietate această suprafață, deci nu a avut motiv de a contesta decizia instanței de fond din această prismă. Așa cum a menționat recurentul și în contestația la executare, contestă întinderea și aplicarea prezentului titlu executoriu (sentința civilă), în sensul că, prin actele pe care le întocmește executorul judecătoresc, pentru punerea în aplicare a sentinței, bazându-se pe raportul de expertiză întocmit de către ing. S. O., de unde, rezultă fără echivoc, faptul că o parte din aceasta suprafață se suprapune parțial peste cele două numere cadastrale_ și_ aflate în proprietatea tabulară a Orașului B. S..

Pentru susținerea celor sus menționate, recurentul învederează instanței un pasaj al întâmpinării depuse de ._, unde aceasta susține: „Se arată ca motiv în admiterea contestației la executare, că este imposibilă întabularea Comunei Groși peste cele două numere cadastrale ale orașului B. S.. După cum se observă întabularea acestui teren pe . făcut obiectul nici al acțiunii introductive de instanțe în cadrul dosarului_, nici al Sentinței civile și nici al executării silite, întrucât nu a solicitat acest lucru”.

Corespunde realității faptul că . solicitat în mod expres întabularea peste aceste două numere cadastrale, însă, suprapunerea faptică există materializată, în raportul de expertiză sus menționat, în anexa 1, din raportul care face parte integrantă din Sentința Civilă.

Astfel, recurentul solicită instanței, a lua act despre punctul de vedere precum și poziția Comunei Groși, față de aceste două numere cadastrale.

. avut și nici nu are pretenții asupra acestor numere cadastrale.

Astfel, recurentul consideră prezentul recurs motivat din prisma faptului că Comunei Groși i s-a acordat mai mult decât a aceasta a solicitat, astfel că sunt incidente prevederile art.488 al.6 Noul Cod de procedură civilă (corespunzătoare art. 304 alin. 6 Cod procedură civilă)„privind Motivele de casare " art.488. Motive de casare „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:- lit.6 când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".(ori instanța oferă mai mult sau mai puțin decât s-a solicitat -Vechiul Cod de procedură civilă).

Astfel, așa cum s-a menționat mai sus, . peste cele două numere cadastrale ale Unității Administrativ Teritoriale,-(această stare de fapt, rezultând doar din anexa 1, a raportului de expertiză, ce face parte integrantă din Sentința menționată) - se întrunesc motivele pentru ca aceasta Sentința să fie supusă casării.

In privința petitului, prin care Sentința Civilă recurată obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată „În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga contestatorul Orașul B. S. prin P. să plătească intimatei . 1.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată” recurentul consideră faptul că această decizie nu are temei legal, datorita faptului că: Dispozițiile art.3 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, stabilesc: dispozițiile Codului de Procedură Civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite, începute după . acestuia.

Din aceasta prismă, recurentul dorește a învedera instanței faptul că, corespunde întru totul realității faptul că, acest dosar privind contestația la executare, a luat naștere înainte de . Noului Cod de Procedura Civilă, însă, dispoziția Sentinței recurate, privind obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată a luat naștere odată cu pronunțarea acestei Sentințe (04.04.2013), deoarece Sentința Nr._ din 19.12.2011- (titlu executoriu pentru executarea silită a cărei contestație face obiectul Sentinței recurate) - menționează: „Totodată apreciem că pârâta nu se află în culpă procesuală având în vedere poziția procesuală exprimată prin întâmpinare, arătând că nu se opune admiterii cererii, motiv pentru care nu va fi obligată la plata Cheltuielilor de judecată".

Astfel, dacă în cuprinsul Sentinței menționate (_/19.12.2011) erau cuprinse cheltuieli de judecată cu titlu de obligație în sarcina instituției recurente, atunci erau aplicabile prevederile art. 247 Cod procedură civilă.

Insă, cum decizia instanței de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată ia naștere doar odată cu pronunțarea Sentinței Civile recurate (nr.4088/l 1.04.2013), iar . Noului Cod de Procedura Civila a avut loc pe data de 15.02.2013, recurentul consideră că acest act normativ ar fi fost aplicabil în speță, astfel că, obligarea la plata cheltuielilor de judecată în temeiul vechiului Cod de Procedură Civilă, nu poate avea temei legal, legea neavând efecte retroactive.

Chiar și dacă erau aplicabile prevederile art. 247 Cod procedură civilă acesta prevede: „Partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Față de acest articol, recurenta menționează faptul că, nici aceasta nu putea fi aplicată pentru obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată deoarece, din cuprinsul Sentinței (_/19.12.2011)ce reprezintă titlu executor în contestația care face obiectul Sentinței Civile recurate, se menționează fără echivoc, faptul că instituția, nu se află în culpa procesuală, ca urmare nu va avea de plătit cheltuieli de judecată.

Mai mult, în această fază a judecății, adică dezbaterea privind admiterea ori respingerea contestației la executare, recurentul consideră că nu mai pot fi introduse cereri noi, (obligația de plata a cheltuielilor de judecată).

Aceste cheltuieli aparțin așa cum arată și art.274 Cod procedură civilă părții care cade în pretenții.

In drept, recurentul a invocat art. 483 și urm. Cod procedură civilă, art. 62 din Legea 215/2001, privind Administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 488 alin .6, Noul Cod de procedură civilă (coresp. art.304 alin. 6 Cod procedură civilă), art.274 Cod procedură civilă, art. 3 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art.304 alin. 6 Cod procedură civilă.

Intimata . a depus întâmpinare prin care arată că se opune admiterii recursului cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 05.03.2014, intimata . a invocat excepția tardivității introducerii recursului.

Analizând excepția tardivității, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, care arată că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, tribunalul constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă atacată nr. 4088/11.04.2013, a fost comunicată cu recurentul, la data de 12.07.2013, așa cum rezultă din procesul verbal de comunicare - fila 80 din dosarul de fond.

Data înregistrării recursului este 30.07.2013, așa cum rezultă de pe ștampila de înregistrare - fila 2 dosar recurs, adică după expirarea termenului de recurs.

Așa fiind, în baza art. 301 Cod procedură civilă 1865 care arată că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, recursul declarat de recurentul Orașul B. S. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4088 din data de 11.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. M., în dosarul nr._ va fi respins ca tardiv introdus.

În baza art. 274 Cod procedură civilă 1865 alin. 1 și 3, recurentul va fi obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând parte din onorariul avocațial solicitat.

Reducerea cheltuielilor de judecată s-a impus raportat la gradul de complexitate a cauzei și ponderea argumentelor apărătorului reținute de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității introducerii recursului, formulată de către intimata ..

Respinge ca tardiv recursul declarat de către recurentul Orașul B. S. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4088/11 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, pe care o menține.

Obligă pe recurent la plata către intimata . a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 5.03.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER

P. G. G. Ț. D., P. M. B., O. V.

Red. Ț.D./10.03.2014

Tred. O.V. / 12.03.2014 - 2 ex

Judecător la fond: M. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 121/2014. Tribunalul MARAMUREŞ