Contestaţie la executare. Decizia nr. 595/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 595/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 12-09-2012 în dosarul nr. 595/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4208
DECIZIA CIVILĂ NR. 595/R
Ședința publică din data de 12 septembrie 2012
Instanța constituită din:
Președinte: P. M. B.
Judecător: C. V. – Președinte Secția I civilă
Judecător: P. G.
Grefier: B. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta P. O. R.nr. 1 S., cu sediul în localitatea S., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 236 din 09.05.2012, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta P. O. R. nr. 1 S., avocat Ț. G., prezent fiind și intimatul B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentei P. O. R. nr. 1 S., avocat Ț. G. face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 97 lei și solicită acordarea unui termen de judecată pentru a depune și alte acte la dosarul de recurs, acte care se regăsesc și la dosarul de fond.
Intimatul B. I. depune la dosar planul de încadrare în zonă a imobilului și plan de amplasament și delimitare, după care având cuvântul asupra cererii de amânare arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul recurentei P. O. R. nr. 1 S., avocat Ț. G. arată că are cunoștință de actele depuse de intimat la acest termen,
În deliberare, instanța respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul recurentei, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, în baza art. 150 Cod procedură civilă constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei P. O. R. nr. 1 S., avocat Ț. G. solicită admiterea recursului, și în principal modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința respingerii contestației la executare, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare instanței de fond. Apreciază că nici un text de lege nu permite judecătorului să diminueze onorariul executorului judecătoresc, susține în totalitate motivele de recurs. Depune la dosar bonul fiscal nr. 88 și solicită contravaloarea transportului la instanță, la acest termen, în sumă de 100 lei și taxa judiciară de timbru.
Intimatul B. I. lasă la aprecierea instanței soluția asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 236 din 09.05.2012 pronunțată de Judecătoria Dragomirești s-a admis în parte, contestația la executare formulată de contestatorul B. I., în contradictoriu cu P. O. R. nr. 1 S., și în consecință s-a dispus anularea, în parte, a Somației și respectiv a procesului - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 32/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C. A., în sensul că reduce cuantumul onorariului executorului judecătoresc la suma de 500 lei și în mod corespunzător TVA-ul aferent cheltuielilor de executare la suma de 271,68 lei.
S-a luat act de renunțarea contestatorului la petitul privind suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze. Intimata a fost obligată la 97 lei cheltuieli de judecată parțiale.
În considerentele sentinței se reține că la data de 24.04.2012 executorul s-a deplasat la fața locului în vederea punerii în executare a sentinței civile de mai sus, ocazie cu care a încheiat procesul verbal depus la dosarul de executare și prin care s-a reținut că debitorul nu se opune îndeplinirii procedurii de față și este de acord cu efectuarea măsurătorilor pentru punerea în posesie.
Inițial contestatorul a solicitat anularea tuturor formelor de executare începute în dosar execuțional nr. 32/2012 a B.E.J. C. A., suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepție a invocat perimarea de drept a executării în temeiul prevederilor art. 389 Cod procedură civilă, excepție respinsă de către instanță la termenul din 09.05.2012 având în vedere obiectul sentinței și calitatea părților, constatând că sentința ce reprezintă titlul executoriu poate fi pusă în executare în 10 ani de la rămânerea definitivă a acesteia.
La termenul de judecată din 09.05.2012, contestatorul a renunțat la judecată în ce privește petitul de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei contestații și și-a precizat contestația în sensul că solicită doar anularea parțială a somației de plată și a procesului verbal de cheltuieli de executare întocmite de B. C. A. la data de 05.04.2012 cu consecința stabiliri de către instanță a unui onorariu minim pentru executor cu eșalonarea debitului ce urmează să-l achite către creditoare, respectiv în sumă de câte 100 lei lunar, având în vedere că nu realizează venituri și are doi copii minori în întreținere.
Contestatorul a susținut că executorul judecătoresc, prin procesul verbal din data de 05.04.2012 a stabilit cheltuieli de executare maxime, deși nu s-a opus la executare, apreciind că suma care i s-a impus să o achite reprezentând cheltuieli de executare este exagerat de mare pentru familia lui, reducându-i aproape total posibilitatea procurării celor necesare traiului de zi cu zi, motiv pentru care a solicitat reducerea acesteia și eșalonarea debitului ce urmează să-l achite către creditor.
Referitor la acest aspect, instanța reține că prevederile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, republicată, conform cărora „Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:
a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite” se coroborează cu cele ale Ordinului nr. 2550/2006 referitor la stabilirea onorariilor minimale și maximale ale executorilor judecătorești.
În Anexa I, la poziția 2 „puneri în posesie, grănițuire, predare de bunuri mobile etc.”, din același act normativ, se stabilesc limitele onorariului între 60 și 2200 lei. La poziția 3 se stabilește, de asemenea, limita pentru recuperarea creanței, în situația de față fiind 60 lei + 2% din suma ce depășește 1.000 lei, iar la poziția 14 onorariul pentru consultanța în legătură cu constituirea actelor de executare, care este între 20 și 200 lei.
Conform procesului verbal, al cărui anulare se cere, pentru motivul de mai sus, executorul judecătoresc a stabilit un onorariu pentru îndeplinirea procedurii de punere în posesie maxim, respectiv în sumă de 2.200 lei, sumă la care a adăugat 310 lei onorariu executor pentru recuperarea creanței, 24 lei taxe timbru, 98 lei timbre poștale, 100 lei cheltuieli de transport, 100 lei onorariu pentru consultanță și 679,68 lei TVA aferent cheltuielilor de executare.
Față de aceste rețineri, instanța a apreciat că procesul verbal din data de 05.04.2012 emis de executorul judecătoresc pentru stabilirea cheltuielilor de executare este neîntemeiat, onorariul executorului pentru îndeplinirea procedurii de punere în posesie fiind maxim, deși suprafața și valoarea terenului este mică. Obiectul executării silite fiind suprafața de 191 m.p. cu o valoare de 700 lei, valoare la care s-a timbrat acțiunea și care nu a fost contestată de nici una dintre părți.
Totodată s-a avut în vedere faptul că nu au existat incidente la punerea în posesie, ci aceasta s-a făcut fără opoziție din partea debitorului, astfel că nici dificultatea acestei operațiuni nu a implicat o activitate mai intensă și dificilă pentru executor.
În situația în care s-ar păstra actualul onorariu în sumă de 2200 lei, acesta ar fi de 3 ori mai mare decât valoarea terenului în sumă de 700 lei. Instanța a apreciat că se creează o situație nu numai ridicolă, ci în primul rând neîntemeiată.
Prin art. 2 din Ordinului nr. 2550/2006 se asigură o protecție cetățenilor cu posibilități materiale deosebite, astfel că se dispune ca pentru persoanele cu venituri sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, onorariile minimale și maximale să fie reduse la jumătate din onorariile minimale, respectiv maximale, prevăzute în anexă.
Chiar dacă această situație este stabilită în favoarea creditorilor, instanța față de situația din speță, determinată în primul rând de mărimea și valoarea obiectului executării, de dispozițiile legii executorilor, ale ordinului Ministrului Justiției, dar și de poziția la executare și respectiv de situația materială a debitorului, a apreciat că suma de 500 lei reprezentând onorariu executor este îndestulătoare. S-a mai avut în vedere faptul că pe lângă această sumă, executorul mai percepe și alte taxe, în final valoarea totală fiind oricum considerabilă și suficientă pentru executor.
Cu aceeași ocazie, executorul a procedat la punerea în executare și a altor titluri cu privire la suprafețe de teren alăturate, dar care priveau alți debitori, însă pe aceeași creditoare. Cel puțin cheltuielile de transport au fost mult mai mici, dar cu siguranță încasate de la fiecare. S-a reținut acest aspect, deși nu are relevanță în speță, doar pentru a se constata că aceste cheltuieli sunt exagerate.
Evident că s-a redus în mod corespunzător și valoarea TVA-ului.
Pentru considerentele expuse, instanța în temeiul art. 399 și urm. Cod civil, precum și a dispozițiilor Legii nr. 188/2000 și a Ordinului nr. 2550/2006 a admis contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. O. R. nr. 1 S. solicitând în principal, modificarea în tot a sentinței recurate cu consecința respingerii contestației la executare, iar în subsidiar, casarea cu trimiterea în rejudecare a acuzei.
În motivarea recursului se arată că, legiuitorul a reglementat cazul în care onorariul stabilit de către executorul judecătoresc nu trebuie achitat de către debitor în cuantumul stabilit și anume, în situația în care acesta își îndeplinește obligația în termenul prevăzut în somație. Motivarea instanței de fond care face trimitere la un text de lege care prevede drepturi exclusive în favoarea creditorilor precum și condițiile privind ridicolul sau netemeinicia cheltuielilor de executare nu pot fi reținute ca argumente juridice. Casarea cu rejudecare se impune deoarece recurenta apreciază că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei. Instanța nu a analizat condițiile de admisibilitate a reducerii onorariului executorului judecătoresc conform dispozițiilor art. 38 alin. 4 din Legea nr. 188/2000, republicată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă și Legea nr. 188/2000.
Intimatul B. I. a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 900 din 25.11.2010 pronunțată de Judecătoria Dragomirești rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 519/R/06.07.2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș B. I. a fost obligat să predea parohiei în deplină proprietate suprafața de 191 mp teren situat în S. la locul numit ”M.” înscris în CF 2407 nr. topo 364/412/2/2 conform planului de amplasament și delimitare întocmit de expertul P. C..
În baza acestui titlu executoriu s-a pornit executarea silită în dosarul execuțional nr. 32/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C. A., care în data de 05.04.2012 a emis somația și a încheiat procesul – verbal prin care a stabilit cheltuieli ocazionate cu efectuarea executării silite.
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 teza finală din Legea nr. 188/2000, republicată privind executorii judecătorești, în cazul în care debitorul somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
În cauză, din procesul – verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 24.04.2012 (fila 43 dosarul de fond) reiese că acesta împreună cu inginerul topograf M. I. s-au deplasat în vederea punerii în executare a sentinței nr. 900/2010, iar la fața locului prezent a fost și intimatul B. I. care nu s-a opus la executare pe terenul revendicat aflându-se și construcții edificate de către intimat și a căror demolare nu a fost admisă de instanță.
Verificându-se planul de amplasament și delimitare întocmit de expertul P. C., plan ce a stat la baza pronunțării sentinței nr. 900/2010, sentință ce constituie titlul executoriu, se poate observa că suprafața totală a terenului ce compune . 3634/4/2/2/2 este cu mult mai mare, din care obiectul revendicării îl constituie doar suprafața de 191 mp, iar din această suprafață o parte este ocupat de construcția intimatei (fila 33 dosarul de fond). Ca atare punerea în posesie nu se putea realiza decât cu deplasarea inginerului topograf, care trebuia să identifice suprafața de 191 mp.
În consecință, se apreciază că instanța de fond în mod corect a redus cheltuielile de executare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. 4 teza finală din Legea nr. 188/2000, prin stabilirea cheltuielilor de executare proporțional cu activitatea depusă de executorul judecătoresc.
Pe cale de consecință se apreciază că recursul este nefondat urmând a fi respins și a se menține în tot sentința judecătoriei.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. O. R. nr. 1 S., în contra sentinței civile nr. 236 din 09.05.2012 a Judecătoriei Dragomirești, județul Maramureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi 12 septembrie 2012.
Președinte Judecători Grefier
P. M. B. C. V. P. G. B. M.
Red. P.G./13.09.2012
Dact. B.M./14.09.2012
Ex. 4, ..09.2012
Judecător fond: B. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 110/2012. Tribunalul... | Legea 10/2001. Sentința nr. 1317/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
