Legea 10/2001. Sentința nr. 1316/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1316/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 13-09-2012 în dosarul nr. 1316/2012
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1316
Ședința publică din 13 Septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. T.
Grefier: C. C.
Pe rol este soluționarea cauzei civile formulată de către petenta S. J., cu domiciliul procesual ales în Târgu M., ./1, județul M., în contradictoriu cu intimatul Orașul B. S. prin P., cu sediul în B. S., Piața Libertății, nr. 4, jud. Maramureș, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se constată lipsa petentei S. J. și a intimatului Orașul B. S. prin P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare având în vedere lipsa părților.
La apelul nominal făcut la a doua strigare se constată lipsa petentei S. J. și a intimatului Orașul B. S. prin P..
Instanța constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol din oficiu pentru perimare și raportat la lipsa părților reține cauza în pronunțare pe excepția perimării.
TRIBUNALUL,
În ce privește acțiunea civilă formulată de reclamanta S. J., cu domiciliul ales în Târgu M., ./1, județul M., la avocat Kincses Elod, în contradictoriu cu pârâtul Orașul B. S. prin P., cu sediul în B. S., Piața Libertății, nr. 4, jud. Maramureș, se constată din verificarea actelor de la dosar că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.06.2011, când prin încheierea de ședință de la acel termen, în baza dispozițiilor 155 indice 1 Cod procedură civilă, s-a procedat la suspendarea judecății cererii.
Se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit prevederilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate.
Pe cale de consecință, întrucât în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta S. J., cu domiciliul ales în Târgu M., ./1, județul M., la avocat Kincses Elod, în contradictoriu cu pârâtul Orașul B. S. prin P., cu sediul în B. S., Piața Libertății, nr. 4, jud. Maramureș.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 septembrie 2012.
Președinte Grefier
S. T. A. C. C.
Red.S.T.A../ 18.09.2012
Dact.C.C.4 ex./ 19.09.2012
..09 .2012
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1317/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 226/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








