Contestaţie la executare. Decizia nr. 424/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 424/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-05-2012 în dosarul nr. 424/2012
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 424/R
Ședința publică din 30 Mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. W.
Judecător: A. S. T.
Judecător: M. C.
Grefier: C. C.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra recursului formulat de către contestatorii Ș. I. și Ș. A., ambii cu domiciliul în Cluj N., Calea Dorobanților, nr. 113, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2561 din data de 20.10.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației, în dosarul nr._ .
Se constată depuse în data de 28.05.2012 prin registratura instanței, concluzii scrise din partea recurenților Ș. I. și Ș. A., prin apărător.
Instanța constată că dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.05.2012, concluziile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, când în urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2561 din 10.10.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii Ș. I. și Ș. A. în contradictoriu cu pârâții I. C. C. și B. B. P..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, contestatorii Ș. I. și Ș. A., au chemat în judecată pe intimații I. C. C. și B. B. P., solicitând constatarea perimării executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 79-2010 emis de B. B. P. și anularea executării silite, învederând că prin cererea nr. 11 din 14.06.2010 intimata I. C. C. a solicitat începerea executării silite, formându-se astfel dosarul execuțional nr. 79 din 14.06.2010.
S-a menționat că executarea silită s-a perimat în condițiile în care între data de 25.06.2010 (momentul notării în cartea funciară aferentă imobilului supus executării a somației de plată) și data de 19.04.2011 (momentul comunicării celei de a doua somație de plată) au trecut 9 luni și 15 zile fără ca în această perioadă să se fi efectuat alte acte de executare-urmărire.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că prin sentința civilă nr. 3662 din 14.12.2010 pronunțată de Judecătoria S. Marmației s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii din prezenta acțiune, fiind anulate toate formele de executare silită, sentință atacată de intimată cu recurs. S-a menționat că prin Decizia civilă nr. 216-R din 09.03.2011 emisă de Tribunalul Maramureș a fost admis recursul promovat de intimată, apreciindu-se că acest aspect a fost de natură a repune în termen I. C. C. în scopul continuării executării silite, acțiune materializată la data de 19.04.2011.
Prin notele de ședință formulate de contestatori s-a apreciat că intimata nu face o distincție între perimarea executării silite și prescripția executării silite, confundând cele două instituții.
S-a menționat că în speță, nu se poate vorbi despre o întrerupere a cursului prescripției, în condițiile în care, regulile prescripției executării silite nu se aplică instituției perimării executării silite, aceasta din urmă bucurându-se de o reglementare proprie. În sprijinul acestor afirmații, contestatorii s-au prevalat de prevederile art. 389 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pentru a evidenția că suspendarea executării silite este singura situație de excepție care întrerupe curgerea termenului de perimare, situație inaplicabilă în prezenta cauză, întrucât nu s-a solicitat suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 79-2010 emis de B. B. P.. S-a afirmat că, în condițiile în care executarea silită nu a fost suspendată nici cursul perimării nu a fost întrerupt.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că perimarea executării silite nu a fost reglementată în redactarea inițială a Codului de procedură civilă. Într-o concepție unitară, instituția perimării urmăririi siliteși-a găsit pentru prima dată consacrarea prin art. 66 al Legii nr. 394 din 23.06.1943, potrivit căruia, dacă creditrul a lăsat să treacă 6 luni de la data efectuării oricărui act de executare, fără a fi urmat de alte acte de urmărire, executarea se perimă de plin drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.
Dacă în vechea reglementare se preciza că perimarea operează de plin drept, art. 389 alin. 1 din codul de procedură civilă statuează că ea intervine de drept. Se învederează astfel nu doar o simplă modificare terminologică, ci și una de conținut. Din acest punct de vedere, perimarea executării silite operează întocmai ca și perimarea judecății, adică din momentul constatării ei de organele competente.
Instanța a apreciat că perimarea executării silite este supusă condițiilor generale prevăzute de art. 248-254 din Codul de procedură civilă. Așa fiind, condițiile executării silite vizează, învestirea organului de urmărire cu o cerere de executare, rămânerea executării în nelucrare timp de 6 luni și culpa creditorului.
Sancțiunea perimării este condiționată și de împlinirea termenului de 6 luni de la data ultimului act de executare. În literatura de specialitate, s-a ridicat problema determinării semnificației juridice a conceptului de ultim act de executare, opinându-se că este vorba de un act al procedurii de executare, fie de la începutul procedurii fie în cursul ei și anume ultimul act de la care creditorul a rămas inactiv și nu a mai continuat executarea.
Instanța a reținut că se recunoaște posibilitatea întreruperii cursului perimării de către contestatori însă se limitează această posibibilitate doar la ipoteza suspendării executării silite și a apreciat că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat în cursul executării silite. Posibilitatea de întrerupere a termenului de perimare decurge din însuși modul de redactare al art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă, text care condiționează aplicarea sancțiunii de neîndeplinirea altui act de executare timp de 6 luni. Dacă în cursul termenului s-a îndeplinit un alt act de executare, acesta va avea caracter întreruptiv de perimare. Un nou termen de perimare va începe să curgă numai dacă actul întrerupător nu a fost urmat, timp de 6 luni, de actele firești de executare.
Judecătoria a apreciat că întrucât scopul legii, acela de a realiza cât mai grabnic dispozițiile cuprinse într-un titlu executoriu, se înfăptuiește prin actele firești de urmărire, se impune a se atribui efecte întreruptive atât actelor făcute de creditor cât și celor făcute de debitor și a considerat că prezintă caracter întrerupător formularea contestației la execuatare introdusă în procesul finalizat prin sentința civilă nr. 3662 din 14.12.2010 pronunțată de Judecătoria S. Marmației și respectiv Decizia civilă nr. 216-R din 09.03.2011 emisă de Tribunalul Maramureș, condiții în care nu se poate susține teza perimării executării silite.
S-a arătat că în ipoteza în care s-ar recunoaște posibilitatea întreruperii cursului perimării doar în cazul suspendării executării silite, s-ar ajunge la situația în care ar fi suficient să se promoveze o contestație la executare fără a se solicita suspendarea executării silite pentru ca debitorul să împiedice executarea silită invocând perimarea, ori nu se poate admite ca voința debitorului (de a promova sau nu o cerere în suspendarea executării silite) să dețină un rol determinant și decisiv în aplicarea normelor imperative ce reglementează instituția perimării. În acest context, rațiuni de echitabilitate impun recunoașterea declanșării efectului întreruptiv al cursului perimării nu în momentul formulării unei cereri de suspendare a executării silite (care reprezintă o facultate pentru debitor nu însă și o obligație, în situația supusă analizei lipsind chiar interesul promovării) ci în momentul învestirii instanței cu o contestație la executare.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs contestatorii Ș. I. și Ș. A., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii, admiterea contestației la executare îndreptată împotriva dosarului de executare nr. 79/2010 al B. B. P., a se constata că a intervenit perimarea executării silite, a se anula executarea silită instrumentată în dosarul de executare nr. 79/2010, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În motivarea recursului, s-a învederat Tribunalului că a intervenit perimarea executării silite întrucât din data de 24.06.2010 când s-a emis somația și până în data de 15.04.2011 când s-a solicitat de către creditor continuarea executării, a trecut un interval de 9 luni și 19 zile.
S-a precizat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că formularea unei contestații la executare într-un alt dosar, în care nu s-a cerut suspendarea executării silite, are efect întrerupător de perimare.
Recurenta a învederat că perimarea executării silite este o instituție de drept procesual cu o reglementare specială și de strictă interpretare, conform dispozițiilor art. 389 – 391 Cod procedură civilă, derogatorie de la perimarea de drept comun prevăzută în art. 248 – 254 Cod procedură civilă, intervine de drept ori de câte ori creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi urmat alte acte de urmărire, este supusă doar suspendării și nu întreruperii și produce efecte în toate formele de executare, cu excepțiile reglementate prin prevederile art. 390 Cod procedură civilă.
Recurenții au precizat că perimarea executării silite nu este supusă întreruperii; cel mult momentul începerii curgerii perimării executării silite se prorogă până la încetarea suspendării executării silite, dar numai dacă o atare suspendare a fost obținută de către debitor în temeiul art. 403 Cod procedură civilă. Promovarea unei contestații la executare nu afectează curgerea termenului de perimare întrucât prin ea însăși contestația la executare nu generează suspendarea de drept a executării silite.
De asemenea, s-a arătat că, chiar admițând că perimarea ar putea fi întreruptă printr-o contestație la executare, întreruperea determină începerea curgerii unui nou termen, iar în condițiile în care contestația la executare formulată în dosarul nr._ a fost înregistrată în data de 6.07.2010, a trecut o perioadă de 9 luni și 8 zile până la următorul act de executare.
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pe considerentul că între părți a existat un proces în dosarul nr._, o cerere de chemare în judecată care în conformitate cu prevederile art. 249 Cod procedură civilă a întrerupt cursul prescripției, în speță al perimării.
Analizând recursul, Tribunalul îl apreciază fondat, urmând a-l admite în temeiul prevederilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, art. 312 alin.1, 2 și 3 teza I Cod procedură civilă și a proceda la modificarea hotărârii recurate, conform dispozitivului.
Potrivit dispozițiilor art. 389 alin.1 Cod procedură civilă, perimarea executării silite intervine în situația în care creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.
Perimarea operează de drept și în materia executării silite, dar are o figură juridică distinctă față de perimarea aplicabilă în prima fază a procesului civil, cea de judecată.
Astfel, prevederile art. 389 și 391 Cod procedură civil nu conțin norme de trimitere la dispozițiile art. 248 – 254 Cod procedură civilă, iar analogia este permisă în actuala lege procesuală doar atunci când este expres prevăzută de lege.
Pe cale de consecință, termenul de perimare este susceptibil de întrerupere doar în ipoteza suspendării executării, neputându-se recunoaște efect interuptiv simplei introduceri a unei contestații la executare.
În ipoteza în care se formulează de către debitor contestație la executare, fără ca acesta să solicite și să obțină suspendarea executării silite, executarea însăși poate continua, iar creditorul este dator, pentru a împiedica perimarea, să procedeze în consecință. Suspendarea executării silite este un beneficiu pe care legea în recunoaște debitorului, în condiții stricte și cazuri justificate, tocmai pentru a preveni continuarea și eventual finalizarea urmăririi, situațiile în care s-ar impune întoarcerea executării ori aplicarea altor remedii. Perimarea nu se confundă cu prescripția extinctivă, deși există semnificative asemănări între acestea.
Se reține astfel că în data de 24.06.2010 executorul judecătoresc B. P. a emis în dosarul execuțional nr. 79/2010, la solicitarea creditoarei I. C. Cooperativa de C. Sighet, somația, conform art. 387, 497 și 500 Cod procedură civilă, ce a fost comunicată debitorilor Ș. A. și Ș. I. în data de 28 iunie 2010 și notată în CF nr. 5272 S. Marmației în baza încheierii nr. 6242 din 25.06.2010.
D. în data de 15.04.2011 creditoarea I. C. Cooperativa de C. Sighet a solicitat continuarea executării.
În acest interval de timp debitorii au formulat în dosarul nr._ contestație la executare, ce le-a fost inițial admisă în parte prin sentința civilă nr. 3662 din 14.12.2010 a Judecătoriei S. Marmației, soluția primei instanțe fiind însă modificată în tot prin decizia civilă nr.216/R din 9.03.2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș.
În acest litigiu nu s-a solicitat și obținut de către debitori suspendarea executării silite. D. în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, debitorii Ș. I. și Ș. A. au formulat cereri de suspendare a executării respectivei decizii (și suspendare provizorie), care au fost însă respinse ca lipsite de interes prin decizia civilă nr. 667/R din 12.10.2011 a aceleiași instanțe.
Pe cale de consecință, se constată că a intervenit perimarea executării silite în dosarul execuțional nr. 79/2010 al B. B. P., iar în temeiul prevederilor art. 391 Cod procedură civilă, raportate la dispozițiile art. 389 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul, modificând în tot hotărârea, va dispune anularea executării.
În temeiul prevederilor art. 316, art. 298 și art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată să achite recurenților suma de 1860 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs, constând în taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorarii avocat, conform actelor justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții Ș. I. și Ș. A., cu domiciliul procedural ales în Cluj N., Calea Dorobanților, nr. 113, .-parter, județul Cluj, la Cabinet de Avocat „D. F.”, în contradictoriu cu intimații I. C. C., cu sediul în S. Marmației, .. E 9/3, județul Maramureș și B.E.J. B. P., cu sediul în S. Marmației, .. 30, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2561 din 20.10.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, pe care o modifică în tot astfel:
Admite contestația la executare formulată de contestatorii Ș. I. și Ș. A., în contradictoriu cu intimații I. C. C. și B.E.J. B. P..
Constată perimată executarea silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 79/2010 al B. B. P., demarată la solicitarea creditoarei I. C. Cooperativa de C. Sighet împotriva debitorilor Ș. I. și Ș. A..
Anulează executarea silită demarată la solicitarea creditoarei I. C. Cooperativa de C. Sighet împotriva debitorilor Ș. I. și Ș. A. în dosarul execuțional nr.79/2010 al B. B. P., cu sediul în S. Marmației, .. 30, județul Maramureș.
Obligă pe intimata I. C. Cooperativa de C. Sighet să achite recurenților suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată la fond și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 mai 2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
W. D. S.-T. A., C. M. C. C.
în c.o., semnează
președintele instanței
Red. S.T.A./ 09.07.2012
Dact. 6 ex. /C.C./ 16.07.2012
..07.2012
Judecător la fond P. M. - R.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 365/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 575/2012. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








