Fond funciar. Decizia nr. 115/2014. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 115/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 115/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 115/R

Ședința publică din data de 5 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. V. – Președinte Secția I civilă

Judecător: P. G.

Judecător: P. M. B.

Grefier: B. M.

Pe rol este pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de pârâții Hidecuți I., domiciliat în Satu Nou de Sus, nr. 151, județul Maramureș, precum și V. V., domiciliat B. M., ./27, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 9913 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria B. M. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile asupra recursului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 26 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298, 316 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 05 martie 2014, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9913 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria B. M. s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanta M. M.. S-a admis în parte cererea reclamantei M. M., împotriva pârâților Hidecuți I., V. V. C. L. de aplicare a legilor fondului funciar B. S., C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, și în consecință: s-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._/18/1992 eliberat pârâtului H. I. cu privire la suprafața de 3600 mp teren situat în locul numit „Posfunduș” identificat prin CF nr._ B. M. nr. cadastral_. S-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._ eliberat numitului V. I. cu privire la suprafața de 4392 mp teren situat în locul numit „Posfunduș” identificat prin CF_ B. M., nr. topo 3065/1 (3048 mp) și 3066/2 (1344 mp).

Pârâții Hidecuți I. și V. V. au fost obligați la 3405,70 cheltuielilor de judecată lei în favoarea reclamantei M. M..

C. locală de aplicare a legilor fondului funciar B. S. a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a reclamantei cu privire la suprafața de 0,72 ha teren din CF 222 B. M. și cu privire la suprafața de 0,48 ha din CF 393 Satu Nou de Sus, conform sentinței civile nr. 6413/21.12.2007 pronunțată de Judecătoria B. M..

În considerentele sentinței se reține că, din raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză ( f. 68 – 73) coroborat și cu C.F. nr._ B. M. ( f. 79 –dosar_ ) a rezultat faptul că prin Titlul de proprietate nr._, numitului V. I., antecesorul pârâtului V. V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 9302 mp. teren agricol situat în locul numit Pusfundus, din care suprafața de teren de 3048 mp. identificat prin nr. topo. 3065/1 și suprafața de 1344 mp. identificat prin nr. topo. 3066/2, parcele provenite din dezmembrarea terenului înscris inițial în C.F. nr. 222 B. M. nr. topo. 3065 si 3066.

Prin urmare din terenul identificat prin nr. topo. 3065 si 3066 înscris in C.F. nr. 222 B. M., din care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate reclamantei prin Sentința civilă nr. 6413/21.12.2007, în titlul de proprietate emis numitului V. I. a fost cuprinsă numai suprafața de 4392 mp. terenul fiind identificat prin raportul de expertiză cu următoarele vecinătăți: N-drum, est - H. P., S - canal și V - H. I.. În titlul de proprietate atacat, terenul este evidențiat la poziția nr. 1 din extravilan, având categoria de folosință arabil.

De asemenea, prin Titlul de proprietate nr._/18/1992, pârâtului Hidecuți I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3600 mp. teren situat în locul numit Pusfundus identificat prin nr. topo. 3066/1, în prezent cu nr. cadastral 12.540 înscris în C.F. nr._, terenul fiind situat intre vecinii N- drum, E -V. I., S- canal, V- C. N.. În titlul de proprietate terenul este evidențiat la poziția 2 din extravilan, având categoria de folosință arabil.

Din terenul înscris în C.F. nr. 393 Satulung nr. topo. inițial 101/2, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, pârâtului Hidecuți I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3277 mp. identificată prin nr. topo. 101/9/1 provenit din dezmembrarea nr. topo. 101/2, terenul fiind parte din .” situată între vecinii N - Sarca L., E – Dumbrăviceanu G., S- Dumbrăviceanu G., V- pășune.

Cu privire la acest teren instanța a constatat că reclamanta nu a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pârâtului Hidecuți I., acțiunea reclamantei referindu-se numai la suprafața de 0,93 ha teren situat în locul numit Pusfundus atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecare. Prin urmare ținând seama de principiul disponibilității instanța nu a analizat legalitatea titlului de proprietate nr._/18/1992 raportat la suprafața de teren din locul numit „O.”, chiar dacă în parte aceasta provine din terenul înscris inițial în C.F. 393 Satulung nr. topo. 101/2, din care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,48 ha.

Chiar dacă prin Sentința civilă nr. 6413/21.12.2007 terenul reconstituit în favoarea reclamantei nu este identificat sub aspectul amplasamentului și al vecinătăților, instanța a apreciat că ceea ce este relevant este faptul că atât reclamantei cât și pârâtului Hidecuți I. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru cota parte din dreptul de proprietate ce revenea antecesorilor H. G. și A. din terenul identificat prin nr. topo. 3065 si 3066 înscris în C.F. nr. 222 B. M..

Conform C.F. nr. 222 B. M., (f. 106 din Dosar nr._ ), din terenul identificat prin nr. topo. 3065 și 3066 cu suprafața totală de 13.172 mp. Hidecuți G. și soția acestuia Dumbravicean A. erau proprietari tabulari pentru cota de 3/6, respectiv 6585 mp., potrivit înscrierilor de sub B4, B14 și B21 din C.F. nr. 222 B. M., iar în registrul agricol din perioada 1959-1963 (f. 28 dosar recurs), proprietarul tabular era înscris, printre alte suprafețe de teren și cu suprafața de 0,72 ha teren situat în locul numit Posfunduș.

Descendenții proprietarilor tabulari sunt Hidecuți M. (fiică) decedată în anul 1991, căsătorită cu V. I., Hidecuți I., pârâtul din prezenta cauză și Hidecuți G., decedat în anul 1983, acesta din urmă fiind bunicul reclamantei.

Din actele care au stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr._/18/1992, ( f. 33-38 Dosar nr._ ) având în vedere în special cererea nr. 1362/20.03.1991 formulată de H. I., a rezultat faptul că acesta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,36 ha teren în locul numit „Posfundus Cotuniță”, după tatăl acestuia Hidecuți G., decedat în anul 1976, proprietarul tabular din C.F. nr. 222 B. M.. Este adevărat că față de acesta din urmă, reclamanta în calitate de strănepoată este rudă mai îndepărtată în grad decât pârâtul.

Însă prin testamentul autentic nr. 1229/14.05.1969, Hidecuți G. senior l-a instituit legatar universal pe fiul său Hidecuți G. n. în anul 1911, bunicul reclamantei și fratele pârâtului, testându-i întreaga sa avere mobilă și imobilă.

Prin urmare la decesul testatorului, anul 1976, averea lui Hidecuți G. senior, inclusiv terenul ce face obiectul litigiului, a revenit bunicului reclamantei Hidecuți G. ( D.), decedat în anul 1983.

Astfel, vocația părților de a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitori pentru terenul înscris în C.F. nr. 222 B. M., trebuie apreciată în raport cu Hidecuți G. junior, decedat in anul 1983, bunicul reclamantei. Or, față de acesta reclamanta era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate conform principiului chemării rudelor la moștenire în ordinea claselor de moștenitori, reclamanta făcând parte din clasa I de moștenitori legali iar pârâtul Hidecuți I. din clasa a II a de moștenitori, în calitate de colateral privilegiat.

Deși prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului Hidecuți I. cu privirea la întreaga suprafață de teren atribuită acestuia in locul numit Pusfunduș, respectiv 0,54 ha, instanța a apreciat acest capăt de cerere ca fiind întemeiat în parte, numai pentru suprafața de 3600 mp. ce face parte din terenul înscris în C.F. nr. 222 B. M. pentru care reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate.

Analizând titlul de proprietate nr._ emis în favoarea numitului V. I., prin prisma actelor care au stat la baza emiterii acestuia ( f.26–32 din Dosar_ ) instanța a reținut faptul că alăturat cererii de reconstituire a dreptului de proprietate acesta nu a depus niciun înscris pentru dovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, în nume propriu sau în calitate de moștenitor. Potrivit expertizei efectuată în cauză coroborat cu înscrierile din C.F 19.771, suprafața de 4392 mp. teren situat în locul numit Posfundus provine din terenul proprietate tabulară a numiților Hidecuți G. a lui C. și Dumbravicean A.. Raportat la acest aspect instanța a constatat că în raport cu proprietarii tabulari, beneficiarul titlului nu avea calitatea de moștenitor, nefiind rudă cu aceștia.

În aceste condiții reconstituirea dreptului de proprietate pe numele acestuia, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. 2 și ale art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare. Astfel, persoanele îndreptățite sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate sunt fie foștii proprietari, membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, fie moștenitorii acestora în condițiile legii civile. Or, V. I. nu se încadra în niciuna dintre cele două categorii de beneficiari la care se referă dispozițiile legale mai sus menționate, sub acest aspect fiind incidente prevederile art. III alin. 1 lit.a pct. i din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr._ cu privire la întreaga suprafață de teren de 9302 mp. pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului V. I.. Având în vedere faptul că suprafața de teren reconstituită în favoarea reclamantei se suprapune doar parțial cu suprafața de teren atribuită prin titlul de proprietate mai sus menționat, numai în privința suprafeței de teren de 4392 mp. identificat prin nr. topo. 3065/1 și 3066/2, instanța a admis în parte și acest capăt de cerere.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/18/1992 eliberat pârâtului H. I. și a titlului de proprietate nr._ eliberat numitului V. I., potrivit dispozitivului.

1)Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Hidecuți I. care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de declarare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate_/18/1992 eliberat pârâtului Hidecuți I. și obligarea comisiei locale la punerea în posesie a reclamantului cu privire la acest teren, precum și la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, se arată că reclamanta Mădăras M. susține că titlurile de proprietate au fost emise cu nerespectarea prevederilor L. nr. 18/1991, fără să precizeze care sunt încălcările de lege săvârșite prin emiterea titlurilor, motiv pentru care cererea sa este nefondată. Legea nr. 18/1991 nici chiar cu modificările ulterioare nu are în cuprinsul său art. III astfel cum pretinde reclamanta. Prin urmare, pretenția întemeiată pe o dispoziție legală inexistentă este inadmisibilă.

Petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul „Postfunduș” care a aparținut străbunicului său H. G. senior care l-a testat fiului său cu același nume și care l-a transmis tatălui petentei D. G.. Terenul a fost atribuit nelegal lui Hidecuți I.,fratele străbunicului.

Cererea reclamantei de anulare a titlului de proprietate este inadmisibilă datorită faptului că aceasta nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Legea nr. 18/1991 sau Legea nr. 1/2000, în timp ce recurentul pârât a depus cerere la Legea nr. 18/1991.

Tatăl reclamantei D. G. nu a solicitat acest teren. Acesta ceruse terenul Postfunduș – Craica, Găteju, B., P. și Gostat, în timp ce recurentul a cerut terenul Postfunduș – Cotuniște.

Recurentul nu a fost parte în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M..

Testamentul nu o îndreptățește pe reclamantă să ceară anularea titlului de proprietate, acesta poate servi, eventual, la dovada proprietății și nicidecum nu poate sta la baza anulării titlului de proprietate atacat.

Terenul a fost aduc în CAP de recurent.

Instanța de fond a anulat cele două titluri de proprietate pentru suprafața totală de 7992 mp din CF 222 Satu Nou de Sus, dar a dispus obligarea comisiei locale la punerea în posesie pentru suprafața de 0,72 ha teren din CF 222, în timp ce reclamanta a solicitat anularea titlului de proprietate al celor doi pentru 0,72 ha din CF Satu Nou de Sus. Soluția primei instanțe reprezintă un plus petit ceea ce conduce la modificarea sentinței.

2)Recurs a declarat și V. V. care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de anulare a titlului său de proprietate și obligarea comisiei locale la punerea în posesie a reclamantei pentru terenul ce i-a aparținut.

Motivele de recurs invocate de V. V. sunt identice cu cele invocate de recurentul Hidecuți I..

Intimata Mădăras M. prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 42) a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că în motivele de recurs se invocă chestiuni care nu vizează prezentul recurs, respectiv îndreptățirea sau neîndreptățirea intimatei la reconstituire, câtă vreme prin hotărârea judecătorească definitivă s-a dispus obligarea celor două comisii la reconstituirea dreptului de proprietate.

Judecătoria B. M. prin sentința civilă nr. 9123 din 06.11.2009 a admis în parte cererea reclamantei Mădăras Mariași a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate 6030/1995emis lui V. I. pentru suprafața de 4392 mp aferent nr. topo_/1 și top 3066/2 din CF 19.771 B. M.. A mai constatat nulitatea absolută parțiale și a titlului de proprietate_/18/1992 eliberat pentru Hidecuți I. pentru suprafața de 3277 mp aferent nr. top 101/9 din CF 393 Satu Nou de Sus înscris în CF 3770 B. S..

Tribunalul Maramureș prin Decizia civilă nr. 282/R din 14.04.2010 casează sentința judecătoriei și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe cu îndrumarul de a se efectua o expertiză topografică pentru a se verifica dacă a existat sau nu suprapunere de teren și dacă există această suprapunere să se analizeze pe fond dacă se impune sau nu anularea titlului de proprietate emis pe seama recurentului Hidecuți I..

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în baza dispozițiilor art. 312 și 304 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1362 din 20.03.1991 Hidecuți I.,a solicitat să i se reconstituie, printre altele, dreptul de proprietate cu privire la terenul situat la locul „Postfunduș – Cotuniște” în suprafață de 0,36 ha teren moștenit după tată.

Prin cererea înregistrată la data de 13.03.1991 la aceiași comisie locală de fond funciar D. G. a solicita reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la mai multe terenuri de la locul numit „Postfunduș” cu alte denumiri, printre acestea nefiind și terenul solicitat de Hidecuți I. (fila 20 dosar 2324/1996).

D. G. împreună cu Cînța I. formulează contestație în 1993 împotriva propunerii Comisiei locale de fond funciar prin care acesta propusese reconstituirea în favoarea petentului Hidecuți I., cu privire la terenul . 3066 din CF 222 cu motivarea că terenurile au aparținut bunicului H. G. ns. 1886 și că moștenitorii acestuia sunt: H. G., Hidecuți I., V. M. decedată căs. V. I., D. F. decedată - D. I., H. I. decedată – fără moștenitori, Curtuiușan M. – Curtuiușan N. și G. ca moștenitori (fila 5 din dosar 2324/1996).

Această contestație a fost respinsă prin Hotărârea nr. 4800/1993 de C. Județeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar. În dosarul cu nr. 2324/1996 a Judecătoriei B. M. D. G. și Cînța I. au formulat plângere împotriva Comisiei Județene Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar unde au solicitat desființarea Hotărârii nr. 4800/1993 și emiterea unui titlu comun pe numele lor și a intimatului Hidecuți I. pentru suprafața de 2,38 ha.

Judecătoria B. M. prin sentința civilă nr. 229 din 15 ianuarie 2001 a respins ca tardivă plângerea petenților, sentință ce a fost menținută de Tribunalul Maramureș prin Decizia civilă nr. 671 din 25.05.2001. În baza celor de mai sus s-a eliberat petentului Hidecuți I. titlul de proprietate nr._/18 din 1992.

În baza L. nr. 18/1991 V. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, printre altele și cu privire la terenul în suprafață de 2,3 ha teren situat la locul numit „Postfunduș”. La această cerere a anexat un înscris intitulat „Act de învoială” întocmit în anul 1946 de Hidecuți G. senior prin care acesta cedează cu titlu de dotă fiicei sale M. H. căs. cu V. I. imobilul numit „Țarina” ]n suprafață de 1.200 stj. în hotarul comunei Satu Nou de Sus (fila 30 dosar_ ).

Această cerere a fost validată fiind ulterior eliberat titlul de proprietate nr. 6030/12 din 17.07.1995.

În temeiul L. nr. 247/2005 reclamanta Mădăras M. a solicitat reconstituirea dreptului de prorpietate cu privire la terenul situat în Postfunduș 0,72 ha și „În grădină” în suprafață de 0,48 ha .

Această cerere i-a fost invalidată prin Hotărârea nr. 314 din 30.10.2006 de C. Județeană Maramureș. Așa cum reiese din cuprinsul acestei cereri pe care a formulat-o reclamanta în anul 2005, aceasta recunoaște faptul că terenurile din litigiu au fost omise a se solicita la Legea nr. 18/1991 (fila 58 dosarul nr._ ).

Prin sentința civilă nr. 6413 din 21.12.2007 pronunțate de Judecătoria B. M. se admite acțiunea reclamantei Mădăras M. împotriva intimatei C. L. B. S. de aplicare a legilor fondului funciar, se dispune anularea în parte a Hotărârii nr. 314/30.10.2006 emisă de C. Județeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar cu privire la poziția de invalidare a cererii petentei și se dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei asupra terenului agricol în suprafață totală de 1,20 ha din care 0,72 ha identificat în CF 222 B. M., iar 0,48 ha identificat în CF 393 Satu Nou de Sus.

Deși în acest proces s-a analizat îndreptățirea numitului Hidecuți I. la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul de la locul numit Postfunduș, acesta nu a fost parte în proces.

Terenurile în litigiu au aparținut părinților petentului Hidecuți I. și străbunicilor reclamantei D. M., respectiv numiților H. G. – căs. cu D. A.. Ultima a decedat la data de 1 octombrie 1933. H. G. a decedat în anul 1976. Succesiunea după H. A. s-a dezbătut în anul 1946 la notarul public L. B. când s-au și partajat bunurile rămase, iar în urma partajului imobilul înscris în CF 222 a revenit soțului H. G. care a și figurat anterior cooperativizării înscris cu el în registrul agricol.

Împreună cu H. G. senior în registrul agricol la aceiași poziție figurează și pârâtul Hidecuți I., locuind în aceiași gospodărie. Antecesorul reclamantei H. G. junior avea poziție separată în registrul agricol, iar pentru terenuri care au fost solicitate, printre care erau și mai multe terenuri situate la locul numit Postfunduș – altele decât cel în litigiu, s-a emis titlul de proprietate.

Soția recurentului V. I., numita V. M. a fost fiica lui H. G. senior și soră cu Hidecuți I.. Deoarece H. M. era decedată, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate a formulat-o soțul ei, în calitate de moștenitor.

Cert este faptul că, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere conform art. 8 din Legea nr. 18/1991. În anul 1991 cei care au solicitat terenul în litigiu au fost doar pârâții Hidecuți I. și V. I., cereri care le-au fost admise și ulterior s-au emis titlurile de proprietate pentru fiecare.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea 169/1997 dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare a prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor legii fondului funciar la data întocmirii lor.

Titlurile de proprietate care au fost emise în favoarea lui Hidecuți I., și V. I. au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.

Aceste terenuri, așa cum s-a arătat au aparținut autorului comun, cereri pentru reconstituirea cu privire la terenul în litigiu au formulat doar H. I. și V. I., aceștia fiind îndreptățiți la reconstituire.

Sentința civilă 6413/21.12.2007 pronunțată de Judecătoria B. M. nu are autoritate de lucru judecat față de Hidecuți I.,și V. I., câtă vreme cei doi nu au fost părți în acel dosar.

Față de cele de mau sus în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va admite recursul, se va modifica sentința recurată,în sensul că se va respinge în totalitate acțiunea formulată de Mădăras M. împotriva pârâților.

În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă intimata Mădăras M. va fi obligată la 3500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în fond și recurs față de recurentul H. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Admite recursul declarat de Hidecuți I., precum și de V. V. contra sentinței civile nr. 9913 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei B. M., județul Maramureș, pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta Mădăras M. împotriva pârâților Hidecuți I., V. I., C. L. de fond funciar B. S. și C. Județeană de aplicare a L. fondului funciar cu toate capetele de cerere.

Obligă pe intimata Mădăras M. să plătească 3.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului Hidecuți I., din care 1.500 lei la fond, 1500 lei recurs și 500 lei ultimul recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică de azi 5 martie 2014.

Președinte Judecători Grefier

C. V., P. G., P. M. B., B. M.

Red. P.G./06.03.2014

Dact. B.M./10.03.2014

Ex. 2

Judecător fond: S. D. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 115/2014. Tribunalul MARAMUREŞ