Fond funciar. Decizia nr. 132/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 132/2014
4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 132/R
Ședința publică din 12 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G. G.
Judecător: Ț. D.
Judecător: P. M. B.
Grefier: O. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de către recurenta C. locală Seini pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Seini, Piața Unirii, nr. 16, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 6240/05.06.2013 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 05.03.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 6240/5.06.2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost respinsă excepția tardivității invocată de intimata C. locală Seini.
A fost admisă în parte cererea având ca obiect plângere împotriva refuzului de punere în posesie, introdusă de petentele P. C., A. A., B. R., P. D., și O. R., în contradictoriu cu pârâtele C. locală Seini pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
A fost obligată intimata C. locală Seini pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să efectueze punerea în posesie a petentelor asupra terenului cu suprafața de 21 ha 555 mp situat în locul numit „Carieră Imaș”,.
A fost respinsă cererea petentelor de obligare a Comisiei locale Seini la daune cominatorii.
A fost obligată intimata C. județeană Maramureș să elibereze petentelor titlu de proprietate pentru terenul cu privire la care s-a dispus punerea în posesie, de îndată ce îi va fi înaintată de către C. locală Seini, documentația necesară.
A fost obligată intimata C. locală Seini la plata către petente a sumei 2000,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.02.2011, sub nr._, petentele P. C., A. A., B. R., Papiuc D. și O. Regina, în contradictoriu cu intimatele C. L. Seini de aplicare a legilor fondului funciar și C. Județeană Maramureș, au solicitat obligarea primei intimate la efectuarea punerii în posesie a reclamantelor asupra terenului cu suprafața de 21,055 ha, parte din terenul cu suprafața de 41,67 ha teren agricol validat prin HCJ nr. 657/18.06.2007, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 500,00 lei/zi, precum și obligarea celei de-a doua instanțe la eliberarea titlului de proprietate asupra aceluiași teren.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a invocat HCJ Maramureș nr. 657/18.06.2007, prin care s-a reconstituit petentelor dreptul de proprietate pentru suprafața de 41,67 ha, învederându-se că, din această suprafață, prin HCJ Maramureș nr. 845/18.09.2007, s-a aprobat transferul suprafeței de 20,29 ha de pe anexa nr. 22, pe anexa nr. 29, ulterior eliberându-se două titluri de proprietate: TP nr._/22.10.2008 – pentru suprafața de 20,29 ha și TP nr._/18.02.2008 – pentru suprafața de 0,3245 ha, astfel încât, din totalul suprafeței reconstituite, petentele au primit titlu numai pentru suprafața de 20 ha 6.145 mp, rămânând suprafața de 21,055 ha pentru care nu s-a efectuat punerea în posesie și pentru care nu s-a eliberat titlu de proprietate, deși petentele au făcut demersuri pe lângă C. L. Seini în acest sens.
Au mai arătat petentele că, prin Adresa nr. 1313/15.02.2010, această intimată a comunicat Instituției Prefectului Județului Maramureș că a făcut demersuri pentru identificarea terenurilor ce pot fi predate de pe raza altor localități, însă rezultatul a fost negativ, dar în aprecierea petentelor, astfel de demersuri nu ar fi fost necesare, întrucât C. L. Seini are teren liber la dispoziție, în acest sens fiind indicat punctul „Cariera Imaș”, fiind fără relevanță, în opinia petentelor, împrejurarea că acest teren ar fi pășune comunală, astfel cum susține C. L. Seini, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, precum și dispozițiile L. 67/2010, de modificare a art. 3 din Legea nr. 18/1991.
S-au invocat, în drept, dispozițiile art. 5 lit. i) din HG nr. 890/2005, art. 36 alin. 1 din același act normativ, dispozițiile art. 27 alin. 1 și art. 64 din Legea nr. 18/1991, precum și dispozițiile art. 25 din Legea nr. 1/2000, atașându-se la cerere hotărârile și titlurile menționate, precum și alte înscrisuri de care petentele au înțeles să se folosească (f. 9-29).
C. Județeană Maramureș a depus întâmpinare (f. 30), învederând că atribuția de eliberare a titlului nu poate fi îndeplinită decât după efectuarea punerii în posesie a petentelor, astfel încât solicită a nu fi obligată la cheltuieli de judecată, și nici la daune cominatorii.
La solicitarea instanței a fost înaintat dosarul de fond funciar referitor la petente.
C. L. Seini a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii petentelor, în apărare arătându-se că acestora le-a fost validată suprafața de 41,67 ha teren agricol, conform HCJ Maramureș nr. 657/2007, în baza căreia au fost eliberate titlurile de proprietate evocate și de către petente, iar solicitarea acestora cu privire la atribuirea diferenței de teren în pct. „Cariera Imaș”, nu poate fi primită, întrucât acest teren are categorie de folosință pășune comunală și se află în domeniul public al Orașului Seini, conform HG nr. 934/2002.
În sensul că terenurile ce au această categorie de folosință nu pot face obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate, s-a invocat punctul de vedere al DADR Maramureș, exprimat în cuprinsul Adresei nr. 849/30.03.2010.
În fine, s-a învederat că, în baza HG nr. 890/2005 – anexa nr. 18, petentelor le-a fost atribuită suprafața de 0,3245 ha teren arabil, din suprafața totală validată aceea de 41,67 ha teren agricol, iar pentru diferența de 41,35 ha, a fost atribuit terenul echivalent cu suprafața de 20,29 ha livadă superintensivă, echivalența fiind făcută cu coeficientul de 1 la 2, și anume un hectar de livadă intensivă pentru două hectare teren agricol, astfel încât, în aprecierea acestei intimate, petentelor le-a fost eliberat titlu pentru tot terenul reconstituit.
În susținerea întâmpinării s-au depus înscrisurile de care intimata a înțeles să se folosească, printre care și procesul-verbal de echivalență a terenului livadă atribuit petentelor, întocmit la data de 10.09.2007.
La termenul din 29.06.2011, când au fost depuse înscrisurile referite, s-a învederat că terenul solicitat de petente este pășune și este în proprietatea publică a statului, fiind invocată excepția tardivității cererii petentelor.
Asupra excepției invocate s-au pus concluzii de respingere, cu motivarea că refuzul de punere în posesie nu a fost comunicat petentelor.
La solicitarea instanței a fost înaintată la dosar lista actualizată a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Seini, iar pentru termenul din 08.02.2012, a fost depus răspunsul Comisiei Locale Seini la interogatoriul încuviințat în cauză (f. 186-189 și f. 256-257).
În cauză a fost încuviințată și proba cu expertiză tehnică specialitatea agricultură, raportul de expertiză fiind întocmit de dl. expert B. A. și depus pentru termenul din 29.08.2012 (f. 219-223), iar completarea dispusă în cauză s-a depus pentru termenul din 12.12.2012 (f. 244-245).
La termenul din 13.02.2013, pentru reclamante, prin apărător, s-a invocat, pe cale de excepție, nulitatea absolută a procesului-verbal de echivalare a suprafeței de 41,67 ha teren arabil cu suprafața de 20,29 ha livadă superintensivă.
Răspunzând solicitărilor instanței, petentele au învederat că solicită obligarea Comisiei Locale Seini la plata de daune cominatorii, în baza art. 64 din Legea nr. 18/1991, depunând totodată și Procesul-verbal de punere în posesie din 10.09.2007, iar C. L. Seini, învederând că nu este în măsură să ofere explicațiile și actele solicitate, a invocat, pe cale de excepție, nulitatea absolută a tuturor actelor de reconstituire, cu motivarea că terenul pretins de petente a format obiectul reformei agrare din 1945 și nu face obiectul L. nr. 18/1991, ci al L. nr. 10/2000, iar petentele nu au calitatea de moștenitori în gradul de rudenie cerut de lege, față de fostul proprietar, în același sens fiind depuse note scrise.
Petentele, prin apărător, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Locale Seini, precum și excepția tardivității, ambele excepții privind invocarea de către această intimată a nulității absolute a actelor de reconstituire pentru cele două motive indicate, depunându-se acte de stare civilă în acest sens.
În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul Comisiei Locale Seini și proba cu expertiza tehnică, specialitatea agricultură.
Examinând cererea și apărările formulate în cauză, față de probele administrate și raportat la dreptul aplicabil, instanța reține cele ce urmează:
Petentele P. C., A. A., B. R., P. D. și O. Regina au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 41,67 ha teren agricol, înscrisă în anexa nr. 22, astfel cum rezultă din HCJ Maramureș nr. 657/18.06.2007, hotărâre cu privire la care nu s-a dovedit a fi fost desființată până la momentul pronunțării prezentei sentințe și a cărei valabilitate nu formează obiectul acestei judecăți, precum nu formează obiectul judecății nici calitatea petentelor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului menționat, astfel încât, apărările intimatei C. L. Seini fundamentate pe excepția de nulitate absolută a actelor de reconstituire emise în beneficiul petentelor și referitoare la incidența L. nr. 10/2000 și la gradul de rudenie al petentelor față de fostul proprietar, vor fi înlăturate, fiind de observat că această intimată nu are calea acțiunii în nulitate pentru a contesta aceste acte, astfel că nu va avea nici calea excepțiunii, pentru a invoca nevalabilitatea lor, argumentul de text regăsindu-se la art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997.
Prin HCJ Maramureș nr. 845/18.09.2007 s-a aprobat transferul terenului cu suprafața de 20,29 ha, de pe anexa nr. 22, prin care s-a suprafața validat 41,67 ha teren agricol (HCJ Maramureș nr. 657/2007), pe anexa nr. 29, teren aparținând ADS, transferul fiind aprobat la propunerea Comisiei Locale Seini, aceasta solicitând, prin Adresa nr. 8447/18.09.2007, trecerea petentelor pe anexa nr. 29.
În baza celor două hotărâri ale Comisiei Județene Maramureș, petentelor le-au fost eliberate:TP nr._/18.02.2008, pentru suprafața de 3.245 mp și TP nr._/22.10.2008, pentru suprafața de 20 ha 2.900 mp, rămânând neatribuită suprafața de 21,0555 ha, din cea cu privire la care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
Cel din urmă titlu de proprietate evocat a fost precedat de Procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 10.09.2007 (f. 264), pe care a fost înscrisă mențiunea „Proces-verbal de punere în posesie – parțial – HCJ Maramureș nr. 657/18.06.2007”, fiind semnat de către petente, în considerarea punerii în posesie asupra terenului cu suprafața de 20 ha 2.900 mp.
C. L. Seini a solicitat respingerea plângerii petentelor împotriva refuzului de punere în posesie pentru diferența de 21,0555 ha, invocând, pe cale de excepție, tardivitatea plângerii, iar pe fond, invocându-se, mai întâi faptul atribuirii de teren echivalent celui reconstituit, iar ulterior categoria de pășune comunală a terenului solicitat de petente în pct. „Cariera Imaș”.
Astfel, a afirmat C. L. Seini că atribuirea terenului cu suprafața de 20 ha 2.900 mp, având categoria de folosință livezi, este echivalentul suprafeței de 41,67 ha teren agricol, reconstituit prin HCJ Maramureș nr. 657/2007.
Instanța nu a primit această aserțiune, reamintind că hotărârea de reconstituire nu a fost nici desființată, nici modificată, iar Procesul-verbal de echivalare, pretins a fi fost întocmit la aceeași dată cu Procesul-verbal de punere în posesie (10.09.2007), nu poate fi opus petentelor, care au invocat nulitatea absolută cu privire la acesta, câtă vreme nu este semnat de către acestea și nici nu le-a fost comunicat, răspunsul acestei intimate la interogatoriu, în sensul că a fost comunicat prin scrisoare simplă, rămânând nedovedit.
Prin urmare, întrucât s-a reținut că petentelor nu le-a fost comunicat un refuz expres de punere în posesie pentru diferența de 21 ha 555 mp, instanța a respins excepția tardivității plângerii acestora.
În privința efectelor ce sunt atribuite, de către intimata C. L. Seini, Procesului-verbal de echivalare a terenului pentru care s-a efectuat punerea în posesie asupra terenului pentru care s-a dispus reconstituirea, instanța observă că au fost invocate numai în cursul judecății, intimata comunicând anterior petentelor: fie lipsa de teren disponibil pentru diferența pretinsă de acestea, solicitându-le acordul pentru despăgubiri (Adresa nr. 3142/08.04.2010 – f. 16), fie imposibilitatea punerii în posesie cu privire la terenul solicitat, acesta având categorie de folosință pășune comunală (Adresa nr. 3737/0305.2010 – f. 19), cea din urmă împrejurare fiind comunicată și Comisiei Județene Maramureș (Adresa nr. 4852/22.06.2010 – f. 22).
Convingerea acestei instanțe de fond a fost că, în mod nejustificat se refuză punerea în posesie a petentelor, prin invocarea argumentelor enunțate, în sensul acestei concluzii fiind și solicitarea Comisiei Județene Maramureș adresate Comisiei Locale Seini „de a reanaliza aspectele semnalate și de a propune măsuri legale pentru finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în acest caz, comunicând de urgență cele întreprinse” (Adresa nr. 277/02.07.2010 – f. 20 și Adresa nr. 277/A/28.05.2010 – f. 21).
Așadar, reținând că Procesul-verbal de echivalență a terenurilor nu a fost valorificat în procedura administrativă, instanța nu i-a dat eficiență nici în procedura judiciară, în primul rând pentru argumentele ce precedă, iar într-un al doilea rând și pentru că nu are la bază criteriile legale de echivalență, astfel cum s-a stabilit prin completarea la raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert B. A., pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea de încuviințare a unei contraexpertize, formulată de către intimata C. L. Seini.
Rămânând de analizat posibilitatea punerii în posesie a petentelor asupra diferenței de 21 ha 555 mp, în pct. „Cariera Imaș”, instanța a pornit de la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 18/1991 R cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 247/2005:
Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale - pajiști și arabil - care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție - trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Așadar, terenurile ce formează obiectul reglementării precitate intră în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, iar nu în cea publică, astfel cum a susținut intimata C. L. Seini, iar categoria de folosința a acestora, astfel cum a fost susținută de intimată, a rămas nedovedită, nefiind suficiente simplele afirmații în sensul că terenul este pășune comunală.
Din înscrisurile depuse de intimata C. L. Seini, instanța a reținut că terenul solicitat de petente nu are categoria pășune comunală, intimata nedovedind că asupra acestui teren există un drept de proprietate comună, exercitat de o anume entitate.
Nedovedită a rămas și susținerea potrivit căreia, același teren, aparține domeniului public al orașului, inventarul depus în cauză, nefiind echivalent cu un act de trecere din proprietatea privată a statului în proprietatea publica a unității administrativ-teritoriale.
Spiritul legilor de reconstituirea a dreptului de proprietate nu este în sensul de a pune în conflict un interes general cu unul particular, ci de a da o satisfacție reparatorie persoanelor deposedate în vechiul regim, sau moștenitorilor acestora, astfel încât, prevalent trebuie să fie principiul restituirii integrale și în natură a proprietății preluate abuziv.
Potrivit art. 18 alin. 2 din Legea nr. 18/1991:Toate terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite conform art. 14 - 17, precum și terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi.
Terenul extravilan pretins de petente face parte din proprietatea statului, astfel cum rezultă din însuși inventarul depus de către intimata C. L. Seini.
Vechiul amplasament al terenului preluat de la autorul petentelor este ocupat, prin ipoteză, de către persoanele împroprietărite la reforma agrară din 1945, iar dreptul petentelor de a solicita restituirea terenului s-a născut în baza unei legi ulterioare, și anume Legea nr. 247/2005, astfel încât dispozițiile legale precitate vor fi interpretate în sensul impus de spiritul întregii reglementări în materia reconstituirii dreptului de proprietate.
În fine, instanța de fond a observat că intimata a solicitat teren localităților învecinate, dar demersurile acesteia sunt insuficiente raportat la dispozițiile art. 10 din HG nr. 890/2002.
P. considerentele ce precedă, în baza art. 64 din Legea nr. 18/1991 și a dispozițiilor legale evocate, instanța a admis în parte plângerea petentelor și a obligat-o pe intimata C. L. de fond funciar Seini să efectueze punerea în posesie a acestora pentru diferența de 21 ha 555 mp din terenul cu suprafața totală de 41,67 ha pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate conform HCJ Maramureș nr. 657/18.06._, punerea în posesie urmând să se efectueze în locul numit „Cariera Imaș”.
A fost respinsă cererea având ca obiect daune cominatorii, instanța reținând că, potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, acestea pot fi puse numai în sarcina primarului, în calitatea sa de președinte al Comisiei Locale, în cauză nefiind introdus primarul și în nume propriu, pentru a putea formula apărări proprii, deși petentelor le-au fost solicitate explicații cu privire la persoana ce poate fi obligată la daune cominatorii, acestea indicând în acest sens C. L. Seini, iar cu prilejul cuvântului pe fond, solicitând pentru prima data obligarea primarului.
Pe cale de consecință, a fost obligată și C. Județeană Maramureș să elibereze titlul de proprietate, după efectuarea punerii în posesie de către C. L. Seini și înaintarea documentației necesare eliberării titlului.
În ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 274 Cod procedură civilă, reținând numai culpa Comisiei Locale Seini în temporizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, a fost obligată numai aceasta, către petente, la plata sumei de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței civile nr. 6240/5.06.2013 a Judecătoriei Baia M., în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865 a formulat recurs recurenta-pârâtă C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Seini, solicitând: admiterea recursului și, în principal: casarea sentinței civile nr. 6240 din 5 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar_, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, raportat la prevederile art. 312, alin. 3 și 5, teza I Cod procedură civilă, respectiv instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi; în subsidiar: modificarea sentinței civile nr. 6240 din 5 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar_, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamante, raportat la prevederile art. 304, pct. 9, coroborat cu art. 3041 și art. 312 Cod procedură civilă; cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
În motivele de recurs, recurenta a arătat următoarele: În opinia recurentei soluția pronunțată de către instanța de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.
Pe cale de excepție, recurenta a invocat în apărare nulitatea absolută a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate efectuate pe numele reclamantelor, cu motivarea arătată în scris în fața instanței de fond. Excepția invocată de către recurentă este o excepție absolută, putând fi invocată de orice persoană interesată și în orice moment al pricinii, chiar și în recurs.
Totuși, instanța de fond nu analizează în nici un fel această excepție (care, în cazul admiterii, ar fi putut conduce la respingerea acțiunii introductive de instanță), ci se mulțumește a o respinge. Motivarea respingerii excepției invocate de recurentă este fundamentată pe 2 aspecte, ambele eronate: valabilitatea HCJ 657/18.06.2007 nu formează obiectul judecății, precum nu formează obiectul judecății nici calitatea petentelor de persoane îndreptățite la reconstituire; comisia locală nu are deschisă calea acțiunii în nulitate pentru a contesta aceste acte, pentru că nu are deschisă nici calea excepției, reținând în acest sens prevederile art. III, alin. 2 din L 169/1997.
Primul aspect reținut de instanță, respectiv că valabilitatea hotărârii comisiei județene și calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la reconstituire nu ar forma obiectul prezentului dosar, este eronat. Excepția invocată este absolută și are caracterul unei apărări, iar nu al unei acțiuni principale.
Atâta timp cât recurenta a investit instanța cu soluționarea excepției absolute a nulității, nu se poate susține că „nu formează obiectul acestei judecăți", iar instanța are obligația dată de lege de a o analiza și de a se pronunța asupra ei. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Prin urmare, instanța de fond nu poate respinge excepția doar pentru că recurenta nu a formulat-o ca o cerere de chemare în judecată, ci ca o apărare. Există obligația legală a soluționării excepției invocate, motiv pentru care recurenta apreciază că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
In aceeași situație de „nesoluționare" sunt și excepțiile invocate de către reclamante.
„Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim.”
Mai mult, art. 52 din L 18/1991, în forma de la data înregistrării acțiunii introductive, prevede că: „C. județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă.”
Față de aceste texte de lege, nu se poate susține că recurenta nu are deschisă calea acțiunii în nulitatea actelor de reconstituire.
Dată fiind natura pretențiilor reclamantelor și obiectul prezentei pricini, excepția invocată a fost respinsă cu o motivare greșită de către instanță, fără a fi cercetate aspectele învederate de recurentă.
Terenul ce a fost atribuit reclamantelor este echivalentul terenului ce le-a fost reconstituit. Și aceasta deoarece li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru teren agricol, iar reclamantele au primit livadă intensivă, cu o echivalare de 1 ha livadă pentru 2 ha teren agricol reconstituit.
P. dovedirea acestui aspect, recurenta a solicitat instanței să încuviințeze efectuarea unei expertize în specialitatea pomicultură.
Expertul întocmește lucrarea de expertiză, iar ulterior o completează, reținând printre altele că suprafața atribuită deja reclamantelor are categoria de livadă intensivă de măr, însă nu se poate pronunța asupra unui coeficient de echivalare. Arată doar că coeficientul de echivalare de 2,05 nu este corect, în opinia domniei sale.
Instanța respinge obiecțiunile recurentei și cererea de efectuare a contraexpertizei, deoarece nu le-a considerat utile cauzei.
Respinge de asemenea proba cu expertiza topografică pentru clarificarea situației pășunii solicitate de reclamante, pe care chiar instanța a pus-o în discuție.
Prin urmare, rămâne sub semnul întrebării în continuare: cât teren trebuie să mai primească reclamantele, fiind evident că livada intensivă de măr nu se poate echivala 1:1 cu terenul agricol.
Acest aspect necesită administrarea de probe noi, așa cum s-a solicitat și în scris la fond, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
Instanța reține în motivare că procesul verbal de echivalență nu are la bază criteriile legale de echivalență, așa cum arată expertul B. A.. Însă din expertiza completată nu reiese acest aspect.
Se mai reține, din nou greșit, că, deoarece procesul verbal de echivalență nu a fost valorificat în procedura administrativă, instanța nu îi va da eficiență nici în procedura judiciară.
Prin sentința recurată, instanță dispune obligarea recurentei la întocmirea procesului verbal de punere în posesie în favoarea reclamantelor la locul numit „Cariera Imaș".
Dispunând astfel, instanța încalcă prevederile art. 5, lit. c) din H.G. 890/2005.
Instanța de judecată nu se poate substitui celor două comisii de fond funciar, iar procedura specială administrativă care trebuie urmată nu poate fi înlocuită printr-o acțiune în justiție.
Chiar și instanța analizează cauza ca o plângere împotriva refuzului de punere în posesie (a se vedea în acest sens dispozitivul sentinței recurate), atribuind părților calitatea de „petente" și „intimate".
Dar nu analizează dacă s-a parcurs sau nu procedura special prevăzută de legea 18/1991.
Reclamantele nu pot fi puse în posesie pe amplasamentul pe care îl solicită, terenul având categoria de pășune comunală, aspect confirmat de expertul agronom și de înscrisurile depuse de recurentă la dosar. Având această categorie de folosință și fiind afectat unui interes public, respectivul teren face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
Totuși, instanța înlătură toate probele în acest sens, reținând: „categoria de folosință a acestora, așa cum a fost susținută de intimată, a rămas nedovedită, nefiind suficiente simplele afirmații în sensul că terenul este pășune comunală.” Concluziile raportului de expertiză completat, arată că terenul de la „Carieră Imaș" este pășune.
Apoi, instanța arată că nu poate fi vorba de pășune comunală, deoarece nu s-a dovedit „că asupra acestui teren există un drept de proprietate comună, exercitat de o anumită entitate”.
Prin urmare, instanța atribuie adjectivului „comunal" înțelesul de „în comun" sau „aparținând mai multor persoane”.
Este vorba de o eroare gramaticală din partea instanței. Definiția adjectivului „comunal”, așa cum o dă Dicționarul Explicativ al Limbii Române, este „al comunei, privitor la comună, care ține de o comună, care aparține comunei.”
Nu s-a susținut niciodată existența vreunei forme de proprietate comună asupra terenului de la Carieră Imaș, ci s-a susținut că acest teren aparține comunei.
Intimatele B. R., O. R., P. D., A. A., P. C. au depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea întâmpinării, intimatele au arătat că criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate sub toate aspectele-file 24-26 din dosar în recurs.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând sentința civilă nr. 6240/5.06.2013 a Judecătoriei Baia M. prin prisma motivelor de recurs formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată că, sub aspectul petitului vizând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Criticile din motivele de recurs vizând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă 1865 cu raportate la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă 1865 sunt fondate.
Examinând actele și lucrările dosarului primei instanțe, considerentele sentinței recurate, tribunalul constată că prima instanță nu a examinat, nu a analizat în cuprinsul considerentelor toate excepțiile și apărările formulate.
Se impunea ca prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă să procedeze la administrarea unui probatoriu adecvat pentru a verifica susținerile și apărările părților.
Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
De asemenea, sunt întemeiate criticile din motivele de recurs vizând aspectele referitoare la susținerile privind echivalentul terenului reconstituit.
Expertiza efectuată și completată în fața primei instanțe nu este concludentă.
Expertul întocmește lucrarea de expertiză, iar ulterior o completează, reținând printre altele că suprafața atribuită deja reclamantelor are categoria de livadă intensivă de măr, însă nu se poate pronunța asupra unui coeficient de echivalare. Arată doar că coeficientul de echivalare de 2,05 m nu este corect, în opinia domniei sale.
În HG nr. 890/2005 – Anexa 18, se arată la capitolul: Criterii de echivalare a terenurilor agricole pe categorii de folosință în echivalent arabil: L. intensivă și superintensivă că 1 ha livadă intensivă și superintensivă poate fi echivalat de comisie cu 1-3,5 ha arabil, în funcție de calitatea solului, sistemul de amenajare, numărul de pomi/ha, vârsta plantației, speciile de pomi, bazinele pomicole consacrate, potențialul de producție.
În cauză se impune efectuarea unei expertize tehnice judiciare care să clarifice modalitatea de echivalare, verificând modul de aplicare a criteriilor prevăzute de Anexa 18.
De asemenea, în cauză se impune clarificarea situației pășunii solicitate, prin administrarea de probe pertinente, concludente și utile, eventual o expertiză tehnică judiciară topografică.
Potrivit art. 305 Cod procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Așa fiind, în baza art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, prima instanță, cu observarea considerentelor ce preced, va proceda la punerea în discuție și administrarea tuturor probelor pertinente, concludente și utile, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEL L.
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta –pârâtă C. locală Seini pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Seini, Piața Unirii, nr. 16, Maramureș reprezentată de Primarul Orașului Seini, împotriva sentinței civile nr. 6240/5 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2014.
Președinte Judecători Grefier
P. G. G., Ț. D., P. M. B. O. V.
Red. Ț.D./14.03.2014
T.Red. O.V./14.03.2014
2 ex.
Judecător la fond: S. E. M.
| ← Actiune in regres. Decizia nr. 466/2013. Tribunalul MARAMUREŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 94/2014. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
