Fond funciar. Decizia nr. 600/2014. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 600/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 600/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 600/R

Ședința publică din 10 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. G. G.

JUDECĂTOR: T. D. M.

JUDECĂTOR: Ț. D.

GREFIER: O. V.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de către petentul B. G., domiciliat în Fărcașa .. 242, județul Maramureș, de către intimații C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 46, județul Maramureș și C. locală Fărcașa de aplicare a legilor fondului funciar, cu sediul în Fărcașa, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 975 din 06.02.2014, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 26.11.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 03.12.2014, iar apoi pentru termenul de azi.

În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.

TRIBUNALUL

Asupra cererilor de recurs de față.

Prin sentința civilă nr. 975/6.02.2014 a Judecătoriei Baia M. s-a admis plângerea formulată de petentul B. G. în contradictoriu cu intimatele C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș și C. L. Fărcașa de aplicare a legii fondului funciar.

A fost anulată Hotărârea nr. 2707/28.07.2011 si Hotărârea nr. 2708/28.07.2011 emise de intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș.

S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului în natură pentru suprafața de teren de 2900 mp.

Au fost obligate intimatele să plătească petentului suma de 1700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 14.09.2011 petentul B. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ MARAMUREȘ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR și C. L. FĂRCAȘA DE A. A LEGILOR F. FUNCIAR, anularea hotărârilor nr. 2707/28.07.2011 și 2708/28.07.2011 emise de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, în ceea ce privește Anexa nr. 46 poziția nr. 1 și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului pentru suprafața de 2900 mp. situată în locul numit La Ghimp sau La M., în natură, pe vechiul amplasament.

În motivare se arată că prin cererea înregistrată sub nr. 3564/30.11.2005, petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2900 mp. în calitate de moștenitor după B. G., fratele bunicului. Prin hotărârile atacate i s-a reconstituit dreptul de proprietate în natură numai pentru 400 mp. iar pentru suprafața de 2500 mp. a fost validat pentru acordarea de despăgubiri, motivat de faptul că terenul ar fi ocupat de construcții.

Petentul consideră că soluția adoptată de intimate cu privire la diferența de 2500 mp. este nelegală, deoarece terenul nu este ocupat de construcții de interes public sau din categoria celor enumerate în art. 25 din Legea nr. 18/1991 (construcții agrozootehnice ce au aparținut fostului C.A.P.), astfel încât din punct de vedere legal suntem în prezența unui teren liber iar existența unor construcții neînscrise în cartea funciară nu poate constitui un impediment pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

În drept: au fost invocate prevederile art. 53 alin. (2) din L. nr.18 /1991 republicată .

Prin întâmpinare (f.9) intimata C. Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, a solicitat respingerea acțiunii. S-a arătat că prin HCJ .nr. 2707/2011, a validat anexa nr. 46 la propunerea Comisiei Locale de fond funciar Fărcașa, pentru suprafața de 400 mp. în natură pe vechiul amplasament și 2500 mp. pentru acordarea de despăgubiri, întrucât terenul este ocupat de curți-construcții (suprafața de 2000 mp. este cuprinsă în Titlul de proprietate nr. 6042/40 iar suprafața de 500 mp. este ocupată de “service”) iar potrivit declarației comisiei locale la nivelul comunei Fărcașa nu există terenuri disponibile pentru a fi atribuite petentului în echivalent.

Raportat la aceste aspecte, singura soluție legală a fost acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Astfel, prin Hotărârea nr. 2708/2011 petentul a fost validat pe anexa nr. 23 pentru suprafața de 2500 mp. cu acordarea de despăgubiri bănești, comisia județeană fiind în imposibilitatea de a valida reconstituirea dreptului de proprietate în natură cât timp comisia locală nu propune un alt amplasament în conformitate cu atribuțiile ce-i revin acesteia potrivit art. 5 și 10 din H.G. nr. 890/2005.

În drept, au fost invocate Titlul IV – VII din Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 890/2005.

C. L. pentru aplicarea Legilor F. Funciar a formulat întâmpinare ( f. 22) solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Intimata a arătat că nu este posibilă reconstituirea dreptului de proprietate în natură, pe vechiul amplasament, pentru întreaga suprafață de teren solicitată de petent, deoarece terenul în suprafață de 2500 mp. face parte din domeniul public iar . de teren liber pentru a fi atribuit petentului în echivalent Conform Hotărârii Consiliului Local al comunei Fărcașa nr. 81/2009 și Hotărârii Guvernului nr. 1059/2010 terenul solicitat de petent este aferent Complexului de producție și prestări servicii, fiind ocupat de construcții de interes public respectiv sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie ( f.129-134) a fost atașat dosarul care a stat la baza emiterii hotărârilor atacate și totodată a fost acvirate dosarele nr._ și_ al Judecătoriei Baia M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea nr. 3564/30.11.2005 petentul a solicitat în baza L. nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate în natură pentru suprafața de 2900 mp. teren situat în intravilanul comunei Fărcașa, locul numit „La Ghimp”, în calitate de moștenitor al defunctului B. G..

Prin Hotărârea Comisiei Județene Maramureș nr. 2707/2011 petentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 2900 mp., însă i s-a atribuit în natura numai suprafața de 400 mp. iar pentru diferența de 2500 mp. prin aceeași hotărâre și prin hotărârea nr. 2708/2011 petentul a fost validat pentru acordarea de despăgubiri bănești, motivat de faptul că o suprafață de 500 mp. este ocupată de construcții iar pentru 2000 mp. s-a emis titlul de proprietate nr._ în favoarea numitei C. A..

Astfel cum rezultă din actele care au stat la baza hotărârilor atacate, intimatele au avut în vedere faptul că antecesorul petentului, respectiv Bolos G. ( fratele bunicului) era proprietar tabular pentru cota de ¼ din terenul în suprafață totală de 1,17 ha înscris în C.F. nr. 835 Fărcașa nr. topo. 802 și 801.

Suprafața de teren de 2500 mp. pentru care petentul a fost validat pentru despăgubiri prin Hotărârile nr. 2707 și 2708/2011 a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, raportat la schița de amplasament întocmită de comisia locală ( f. 56) și ținând seama de mențiunile din referatul întocmit de comisia locală și motivele avute în vedere de intimate pentru a propune acordarea de despăgubiri. S-a arătat faptul că terenul în suprafață de 2500 mp. se compune din suprafața de 2000 mp. identificată prin nr. topo. 801/1/1 și 801/2/1 pentru care s-a emis titlu de proprietate în favoarea numitei C. A. precum și din suprafața de 500 mp. teren delimitat în anexa la raportul de expertiză prin punctele 10-14-15-9-10, pe care sunt amplasate o spălătorie auto, un șopron acoperit și un WC și care sub aspect de carte funciară face parte din nr. topo. inițial 801.

Având în vedere faptul că antecesorul petentului avea doar o cota parte din teren nu se poate determina exact vechiul amplasament, petentul neidicând în cadrul procedurii administrative sau în prezenta cauză elemente de natură a stabili cu certitudine amplasamentul suprafeței de 2900 mp. care ar fi aparținut antecesorului acestuia.

Însă având în vedere faptul că atât prin cererile adresate intimatelor cât și prin prezenta plângere petentul solicită reconstituirea dreptului de proprietate în natură, urmeaza a se analiza dacă există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în natură pentru întreaga suprafață de 2900 mp.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză situația terenului identificat prin nr. topo. 801 și 802 cu suprafața totală de_ mp. este următoarea:

O suprafață de 2000 mp. este reconstituită prin titlul de proprietate nr._ în favoarea numitei C. A..

Suprafața de 4800 mp. delimitată prin punctele 12-13-14-15-9-10-11-12, este suprafața reală a terenului ce figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei Farcașa la nr. crt. 48 pe acest teren fiind amplasate clădirea detașamentului de pompieri ,o magazie și parțial o spălătorie auto și un șopron acoperit de stâlpi metalici.

Suprafața de 2625 mp. delimitată prin punctele 1-2-11-12-1 este folosită de numitul M. T..

Suprafața de 2282 mp. delimitată prin punctele 2-3-4-5-6-15-14-13-11-12 este teren arabil, drum și canal de desecare.

Trebuie precizat faptul că terenul atribuit prin titlul de proprietate emis numitei C. A. precum și suprafața de 500 mp. pe care sunt amplasate spălatoria auto si service ( parte din suprafața totală de 4800 identificată ca fiind domeniul public al comunei) fac parte din nr. topo. inițial 801. Din analiza C.F. nr. 835 Fărcașa rezultă că terenul identificat prin nr. topo. 801 nu a fost proprietatea antecesorilor petentului, anterior întabulării dreptului de proprietate al C.A.P., deoarece potrivit mențiunii de sub B 8 nr. topo. menționat a fost transcris din C.F. nr. 275 Fărcașa ( f. 164 din dosar nr._ ) terenul fiind proprietatea numitului M. D., nicidecum a antecesorilor petentului.

Cu toate acestea hotărârile comisiei județene atacate nu pot face obiectul analizei sub aspectul întinderii dreptului de proprietate stabilit în favoarea petentului, deoarece plângerea vizează numai amplasamentul sau modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate și totodată având natura juridică a unei căi de atac, promovată exclusiv de petent, în cadrul soluționării plângerii, petentului nu i se poate crea o situație mai grea.

Însă având în vedere că petentul solicită atribuirea in natură a acestui teren instanța reține că terenul delimitat prin punctele 11-14-15-9 pe care sunt amplasate parțial spălătoria auto și șopronul face parte din nr. topo. inițial 801, cu privire la care s-a arătat că nu a constituit proprietatea antecesorilor reclamantului, astfel încât nu există nici un motiv pentru ca acest teren să fie atribuit petentului în natură cu atât mai mult cu cât este ocupat de construcții, indiferent de natura ori caracterul provizoriu al acestora.

În ceea ce privește situația juridică a terenului identificat prin nr. topo. 802, se remarcă mai întâi faptul că prin expertiză a fost indicată o suprafață de 2625 mp. folosită de numitul M. T.. Astfel cum rezultă din C.F. nr. 1056 Fărcașa, susnumitului i s-a emis titlu de proprietate numai pentru suprafața de 260 mp.( nr. topo. 802/1/1), astfel încât diferența de 2365 mp. ce face parte din nr. topo. 802/1/2 și 802/2 este folosită de acesta fără nici un titlu deoarece potrivit C.F 1056 Fărcașa terenul identificat prin nr. topo. 802/1/2 este proprietatea tabulară a Statului Român ( cu drept de administrare în favoarea Consiliului Popular Fărcașa) iar potrivit C.F. nr. 385 Fărcașa terenul identificat prin nr. topo.802/2 figurează și în prezent în proprietatea C.A.P. Fărcașa. Prin urmare suprafața de teren de 2365 mp., raportat la situația de carte funciară, este la dispoziția comisiei locale putând fi atribuită petentului în natură.

În ceea ce privește terenul cu suprafața de 4800 mp. identificat ca fiind domeniul public al comunei Fărcașa, din analiza anexei nr. 1 la raportul de expertiză, se poate observa faptul că acesta se compune din suprafața de 500 mp. ce face parte din nr. topo. 801 și suprafața de 4300 mp. din nr. topo. 802/1/2 și 802/2, pe aceasta din urmă fiind amplasată cladirea departamentului de pompieri.

Desigur nu se poate face abstracție de faptul că pe acest teren este amplasată clădirea departamentului de pompieri, frontul la stradă fiind ocupat cu aceasta construcție. Chiar dacă construcția nu este dintre cele enumerate de art. 29 din Legea nr. 18/1991, este evident o clădire de interes public, astfel încât atribuirea terenului ocupat de aceste construcții nu este oportună.

Însă pentru terenul neocupat de construcții instanța apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. III alin. 1 ind.1 din Legea nr. 169/1997 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar. După validarea cererii de reconstituire terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.

Având în vedere faptul că terenul liber nu este prin însăși natura sa de uz și utilitate publică, din moment ce i-a recunoscut petentului dreptul de proprietate pentru ¼ din suprafața nr. topo. 802, comisia locală avea posibilitatea să-i atribuie petentului în natură suprafața de teren neocupată de construcții, cel puțin parțial.

Oricum indiferent de suprafața delimitată de expert ca fiind terenul ce figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei, se constată că la pozitia nr. 48 din inventar se atestă dreptul de proprietate al comunei numai pentru 4003 mp., rămânând practic o suprafață de 300 mp disponibilă.

Se constată așadar faptul că pe lângă suprafața de 400 mp. atribuită prin Hotărârea Comisiei Județene Maramureș nr. 2707/2011, există teren la dispoziția comisiei locale pentru a fi atribuită petentului în natură și diferența de 2500 mp., astfel încât validarea acestuia pentru acordarea de despăgubiri este nelegală.

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 10 din H.G. nr. 890/2005, ( în vigoare la data emiterii hotărârilor atacate în prezenta cauză) comisia locală era obligată să ofere petentului un alt amplasament pentru reconstituirea dreptului de proprietate în natură, și numai în cazul în care acesta nu accepta amplasamentul oferit și opta pentru acordarea de despăgubiri, intimatele puteau valida cererea petentului pentru acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor.

Or, în speță nu s-a procedat conform dispozițiilor legale menționate iar comisia locală în mod greșit a învederat faptul că nu dispunea de teren liber pentru a-i fi atribuit petentului în natură.

Pentru aceste considerente plângerea petentului a fost admisă cu consecința anulării Hotărârilor Comisiei Județene Maramureș nr. 2707 și 2708/28.07.2011 urmând a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestuia în natură pentru întreaga suprafață de 2900 mp.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat intimatele să plătească petentului suma de 1700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, achitat de petent potrivit chitanțelor de la filele 117 și 136. În ceea ce privește onorariul avocațial instanța a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada suportării acestuia de către petent sens în care nu pot fi acordate cheltuieli de judecată cu acest titlu.

1) Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul B. G., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului, în natură, pentru suprafața de 2900 mp, pe vechiul amplasament identificat prin punctele de reper 12-13-14-10-11-12-13 din Anexa nr. 1 la Raportul de expertiza întocmit de expert O. S., cu cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului se arată că,în fapt, în mod corect prima instanță a apreciat că petentul Bolos G. este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2900 mp, în natură, însă a omis să indice în mod concret amplasamentul acestui teren.

Sub acest aspect hotărârea primei instanțe este în parte nelegală fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente. Acest fapt reiese din maniera în care instanța interpretează noțiunea de „teren liber" apreciindu-se că existenta unei construcții folosită de detașamentul de pompieri, care a fost edificata după anul 2009 și care ocupă întreg frontul la stradă, ar face inoportună atribuirea către petent a acestui teren.

Recurentul arată faptul că la data formulării cererii de reconstituire (30.11.2005) pe acest teren exista doar o construcție într-o stare avansată de degradare, neînscrisă în CF. Instanța de judecata a apreciat în mod just, prin două hotărâri judecătorești ( Sentința civila nr. 4156/2007 pronunțata in dosarul nr._, respectiv Sentința civila nr. 4983/2008 pronunțata in dosarul nr._, ambele pronunțate de Judecătoria Baia M. ) ca terenul din litigiu poate fi reconstituit în favoarea reclamantului pe vechiul amplasament deoarece existenta unor construcții, neînscrise în coala funciară, nu poate constitui un impediment în acest sens.

Acele construcții nu sunt din categoria construcțiilor de interes public și nici a construcțiilor enumerate de prevederile art. 29 din Legea nr. 18/1991 - republicată ( construcții agrozootehnice, ateliere de industrie mica, mașini, utilaje, ce au aparținut fostului CAP).

Cu toate că exista formulată o cerere de reconstituire pentru terenul din litigiu, care era în curs de soluționare, Consiliul Local al Comunei Farcașa a dispus prin Hotărârea nr. 81/2009 includerea terenului in domeniul public al unității administrative-teritoriale, fiind cuprins in inventarul domeniului public prin HG nr. 1059/2010.

După această operațiune, terenul a fost transmis în folosința detașamentului de pompieri în vederea organizării unor activități specifice.

Conform dispozițiilor art. III al. 1 ind. 1 din Legea nr. 169/1997 - cu modificările și completările ulterioare ,,actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie”.

Prima instanța retine incidența acestui text de lege însă nu și pentru topograficul 802/1/2 suprimând din start orice posibilitate de atribuire către petent a acestui teren.

2) Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, și recurenta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, solicitând admite recursul, modificarea sentinței recurate în sensul de a înlătura obligarea Comisiei județene de aplicare a legilor fondului funciar la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea recursului se arată că în fapt, reclamantul a chemat în judecată C. județeană de aplicare a legilor fondului funciar Maramureș și C. locala Fărcașa, solicitând anularea parțială a hotărârilor comisiei județene nr. 2707/28.07.2011, respectiv 2708/28.07.2011 și reconstituirea dreptului de proprietate în natură, pe vechiul amplasament, pentru suprafața de 2900 mp. situat în locul numit „La Ghimp" sau ,,La M.".

Prin sentința civilă nr. 975 din 06 februarie 2014, instanța de fond admite cererea reclamantului și totodată dispune obligarea pârâtelor la plata în solidar cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 1700 lei.

C. județeană de fond funciar analizând documentele înaintate de C. locală de fond funciar, prin HCJ nr. 2707/ 2011, a validat anexa nr. 46 agricol la propunerea Comisiei locale de fond funciar, la poz. 1 B. G. pentru suprafața de 0,04 ha. teren în natură pe vechiul amplasamnet și 0,25 ha. pentru acordarea de despăgubiri bănești, întrucât, după susținerile comisiei locale, care are o evidență cu situația juridică actuală a amplasamentului, ne menționează faptul că terenul este ocupat de curți-construcții ( suprafața de 2000 mp. este cuprinsă în TP nr. 6042/40 eliberat numitei C. A., iar suprafața de 500 mp. este ocupată de „Service") iar potrivii declarației Comisiei locale, atât la nivelul comunei Fărcașa cât și la nivelul altor localități nu există terenuri disponibile care să-i fie atribuite în echivalent.

In situația dată, C. județeană s-a aflat în imposibilitatea de a valida suprafața de teren de 0,25 ha. pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, singura soluție legală fiind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind procedura acordării de despăgubiri.

Astfel, prin Hotărârea nr. 2708/2011 C. județeană a validat anexa nr. 23 agricol, la propunerea Comisiei locale de fond funciar la poz. 1 B. G. pentru suprafața de 0,25 ha. cu acordarea de despăgubiri bănești.

In consecință, C. județeană de fond funciar a fost în imposibilitatea de a valida reconstituirea dreptului de proprietate în natură atât timp cât C. locală nu propunea un alt amplasament, având în vedere faptul că, potrivit art. 5 din H.G 890/2005 stabilirea mărimii și a amplasamentului suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii precum și propunerea altor amplasamente și consemnarea în scris a acceptului fostului proprietar sau al moș te nit o ril o r acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament, când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane, este un atribut exclusiv ce cade în competența comisiei locale.

Pe de altă parte, potrivit art.52 din Legea nr. 18/1991 republicata, cu modificările si completările aduse prin Titlul IV al L. nr. 247/2005, C. județeană este autoritate publica administrativ-jurisdictională și nu are un patrimoniu propriu.

Așadar, având în vedere aspectele mai sus menționate, și faptul că, comisia județeană de fond funciar Maramureș și-a îndeplinit atribuțiile stabilite prin lege, recurenta apreciază că nu se poate reține culpa procesuală în sarcina comisiei județene de fond funciar și pe cale de consecință, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației la plata cheltuielilor de judecată față de comisiei județene de fond funciar Maramureș.

3) Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, și recurenta C. locală Fărcașa de aplicare a legilor fondului funciar solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și, rejudecând, respingerea plângerii formulate de petentul Bolos G..

În motivarea recursului se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală.

Judecătoria Baia M. a admis plângerea formulată de petentul Bolos G. și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului în natură pentru suprafața de 2900 mp, fără a ține cont de probele administrate în această cauză, din care rezultă că nu exista teren liber ce poate fi atribuit în natură petentului.

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de dl. exp. Ș. O., pe suprafața de 2900 mp ce face obiectul Hot. Comisiei Județene Maramureș de aplicare a LFF nr. 2707/28.07.2011, se găsesc edificate următoarele construcții: o spălătorie auto în suprafața de 1 1 1 mp edificată din cărămidă, un șopron acoperit pe stâlpi metalici în suprafață de 1 92 mp, un WC în suprafață de 1 0 mp edificat din bolțari.

Pe terenul revendicat de reclamant se află sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ( ISU), conform Hotărârii nr. 53/30.05.201 1 emisă de Consiliul Local Farcașa.

Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, nu există teren liber ce ar putea fi atribuit în natură petentului, în afara suprafeței de 400 mp deja admisă.

Situația nr. top. 801 și 802, în suprafață totală de_ mp, supuse analizei în aceasta cauza, este următoarea:

-2000 mp se regăsesc in titlul de proprietate emis pe numele iui C. A.;

-500 mp sunt aferenți șopronului;

-4800 mp sunt aferenți ISU;

-844 mp se regăsesc in titlul de proprietate emis pe numele lui Maries T. ( anexat prezentului recurs);

- 1058 mp reprezintă suprafața de teren ce urmează a fi atribuita petentului Bolos G., in baza unor alte hotărâri judecătorești;

-1 225 mp sunt propuși spre validare numitului Mereut V.;

-2075 mp sunt propuși spre validare tot numitului Mereut V.;

-400 mp sunt propuși petentului, in baza Hotărârii nr. 2707/28.07.201 1;

Total:_ mp, deci chiar mai mult decât apare înscris în CF ca suprafața.

In mod eronat afirma instanța că din suprafața nr. top. 802, numitului M. T. i-a fost atribuită prin titlu de proprietate o suprafața de 260 mp. M. T. a primit TP pentru o suprafață de 844 mp, nicidecum doar pentru 260 mp.

In ceea ce privește suprafața de teren de 4800 mp, care este în parte ocupată de clădirea departamentului de pompieri, instanța apreciază în mod eronat ca pentru terenul neocupat de construcții exista posibilitatea restituirii în natura către petent. Tot terenul cuprins în cele două nr. top. 801 și 802 este repartizat, astfel ca practic pe acest teren nu se mai poate dispune restituirea in natura către petent.

Așa cum prezintă instanța situația, ar trebui ca punerea în posesie să se facă pe parcele distincte, separate, situație în care petentul ar fi categoric defavorizat ( instanța vorbește de o . disponibila). Ignorând faptul că nu mai există teren liber s-ar putea atribui în natură, în cazul în care s-ar respecta dispoziția instanței, petentul ar fi pus într-o situație mai defavorabilă decât cea de atribuire de despăgubiri, fracționarea terenului ducând la o diminuare a valorii acestuia și la imposibilitatea folosirii lui.

In plus față de cele menționate, recurenta consideră soluția instanței de fond nelegală și netemeinică și datorită faptului că instanța a dispus anularea Hotărârii nr. 2707/2011, în condițiile în care prin această hotărâre se dispune restituirea în natură a suprafeței de 400 mp. De asemenea, dispunând restituirea în natură, instanța nu indică amplasamentul.

Recurentul B. G. a depus întâmpinare la recursurile formulate de C. locală Fărcașa de fond funciar și C. Județeană Maramureș de fond funciar prin care solicită respingerea acestora ca nefondate cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul întâmpinării se arată că în fapt, prin cele două cereri de recurs se încearcă a se demonstra faptul că nu există posibilitatea ca reclamantului B. G. să i se atribuie, în natură, pe vechiul amplasament, suprafața de teren de 2900 mp, solicitată spre reconstituire la Legea 247/2005. Argumentele sunt acelea că această suprafață ar fi ocupată cu mai multe construcții, fapt ce ar face imposibilă punerea efectivă în posesie pentru acest teren pe amplasamentul solicitat. Intimatele - recurente omit însă a cerceta situația vechiului amplasament la data formulării cererii de reconstituire, dată la care terenul era liber apt de a fi atribuit în natură.

Astfel, la data de 30.11.2005 reclamantul B. G. a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost înregistrată sub nr. 3564/30.11.2005. Prin această cerere reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2900 mp, teren situat la locul numit „la Ghimp", în calitate de moștenitor al defunctului B. G., unchiul său.

Recurentul precizează că defunctul B. G. a fost fratele bunicului reclamantului, defunctul B. V.. Acesta din urmă a avut un fiu, pe defunctul B. G. ( G. ), tatăl reclamantului.

Din extrasul de pe Registrul de stare civilă al Oficiului Parohial Farcașa, rezultă că tatăl defunctului B. V. ( bunicul reclamantului) s-a numit B. S., același care este menționat și în certificatul de deces al unchiului reclamantului, B. G.. Prin urmare aceștia au fost frați.

Legătura de rudenie între tatăl reclamantului, defunctul Bolos G. (G. ) și tatăl acestuia din urma, defunctul B. V., reiese fără echivoc din cuprinsul certificatului de căsătorie al tatălui reclamantului, unde este menționat numele de Bolos L. ( V. ), la poziția „tata".

Conform înscrierilor din CF nr. 385 Farcașa asupra terenului în suprafață totală de 11.701 mp aferentă topograficelor 801 și 802, B. L. (V.) și B. G., bunicul, respectiv unchiul reclamantului justificau o cotă de proprietate de 5850,5 mp ceea ce înseamnă 2900 mp pentru fiecare.

In concluzie, la data formulării cererii de reconstituire nr. 3564/30.11.2005 după defunctul Bolos G., suprafața de 2900 mp putea fi atribuită pe vechiul amplasament.

Cu toate că există formulată o cerere de reconstituire pentru terenul din litigiu, care era în curs de soluționare, Consiliul Local al Comunei Farcașa a dispus prin Hotărârea nr. 81/2009 includerea terenului în domeniul public al unității administrative-teritoriale, fiind cuprins în inventarul domeniului public prin HG nr. 1059/2010.

Conform dispozițiilor art. III al. 1 ind. 1 din Legea nr. 169/1997 - cu modificările si completările ulterioare ,,actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar.

Recurenta C. locală de fond funciar Fărcașa a depus întâmpinare la recursul declarat de B. G. și solicită respingerea acestuia.

În cuprinsul întâmpinării se arată că, în esență, recursul declarat de recurentul reclamant B. G. vizează modificarea sentinței, sub aspectul amplasamentului.

Recurenta consideră că nu poate fi modificată sentința sub aspectul admiterii acțiunii și a restituirii pe vechiul amplasament, deoarece vechiul amplasament nu este liber.

Deși situația din teren este cunoscută de recurent, acesta o ignoră, considerând că acele construcții care există în prezent nu constituie o piedică în calea demersului sau juridic.

Recurentul critică faptul că instanța fondului nu a indicat în mod concret amplasamentul terenului.

Recurenta precizează că instanța fondului nu avea cum să îi indice în mod concret amplasamentul terenului, deoarece terenul nu este liber. De altfel, acest aspect constituie chiar o apărare, în sensul respingerii cererii petentului.

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză - probă pertinentă, ale cărei concluzii nu pot fi ignorate - pe suprafața de teren de 2900 mp, ce face obiectul Hotărârii Comisiei Județene Maramureș de aplicare a LFF nr. 2707/28.07.2011, se găsesc edificate următoarele construcții: o spălătorie auto în suprafață de 111 mp edificată din cărămidă, un șopron acoperit pe stâlpi metalici în suprafață de 192 mp, un WC în suprafață de 10 mp edificat din bolțari.

Pe terenul revendicat de reclamantul recurent se află sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ( ISU), conform Hotărârii nr. 53/30.05.2011 emisa de Consiliul Local Farcașa.

Singura suprafață rămasă liberă este cea de 400 mp, pentru care soluția a fost de restituire în natură.

In privința hotărârilor judecătorești la care face referire recurentul, în dosarul nr._ s-a admis recursul declarat de pârâta recurentă C. locală de fond funciar Farcașa împotriva sentinței civile nr. 4156/2007, pe care casat-o și a trimis cauza în rejudecare Judecătoriei Baia M. ( DC nr. 335/R/24.03.2008). In privința sentinței civile nr. 4983/2008 pronunțată în dosar nr._, aceasta a fost modificată în tot prin DC nr. 109/R/09.02.2009, fiind respinsă plângerea petentului Bolos G..

In privința terenului pe care este amplasată construcția ISU, acesta face parte din domeniul public, fiind cuprins în inventarul domeniului public prin HG 1059/2010. Prin urmare, acest teren nu poate constitui obiect al restituirii în natura către petent.

Analizând recursurile în raport de motivele invocate, apărările expuse și probele administrate, tribunalul reține următoarele:

Prin recursul formulat, recurentul B. G. solicită modificarea în parte a sentinței în sensul reconstituirii în natură pe vechiul amplasament pentru suprafața de 2900 mp, respectiv pe amplasamentul punctelor 12-13-14-10-11-12-13 din Anexa 1 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Ș. O..

Acest amplasament a fost indicat direct în fața instanței de recurs de către recurent, or în această fază procesuală nu se pot formula cereri noi, așa cum rezultă din prevederile art. 316 raportat la art. 294 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte recurentul solicită amplasamentul indicat mai sus, arătând faptul că este liber, cu toate că din raportul de expertiză tehnică judiciară rezultă că potrivit HG nr. 1059/20.10.2010 terenul face parte din domeniul public al comunei Fărcașa.

Acest teren, situat în Fărcașa, ., în suprafață de 4003 mp, conform Hotărârii Consiliului Local Fărcașa nr. 81/2009, nefiind identificat din punct de vedere topografic, a fost identificat de către expertul desemnat în cauză, iar din concluziile raportului de expertiză rezultă că suprafața reală este de 4800 mp și este ocupat de clădirea în care se găsește detașamentul de pompieri, de o magazie și parțial de o spălătorie auto și de un șopron pe stâlpi metalici.

Motivul invocat de petent în sensul că amplasamentul ar fi liber este că ulterior formulării cererii de reconstituire la data de 30.11.2005, pe teren exista doar o construcție neînscrisă în cartea funciară, iar actele administrative ulterioare prin care terenul a fost trecut din domeniul privat în domeniul public, își suspendă efectele în baza art. III alin. 11 din Legea nr. 169/1997.

Potrivit art. III alin. 11 din Legea nr. 169/1997 „Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie”.

Acest text de lege a fost introdus prin Legea nr. 247/2005 care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 653/22.07.2005, și se referă la suspendarea efectelor actelor administrative emise anterior. În ce privește actele administrative de trecere în domeniul public a terenului solicitat de către reclamant, acestea sunt ulterioare și nu au fost atacate în condițiile legii.

Recurentul B. G. invocă pe de altă parte considerentele sentințe civile nr. 4156/14.09.2007 a Judecătoriei Baia M. în ce privește situația de fapt a terenului la momentul formulării cererii, or această hotărâre a fost casată prin decizia civilă nr. 335/24.03.2008 a Tribunalului Maramureș, astfel că nu se poate invoca puterea de lucru judecat. Se invocă prin cererea de recurs și sentința civilă nr. 4983/17.09.2008 a Judecătoriei Baia M., însă prin decizia civilă nr. 109/R/9.02.2009 a Tribunalului Maramureș s-a admis recursul formulat de recurentele C. L. Fărcașa și C. Județeană Maramureș, sentința fiind modificată în totalitate în sensul respingerii plângerii petentului B. G..

Prin recursul formulat de către recurenta C. L. Fărcașa se susține în esență că în mod greșit instanța nu a ținut seama de probele administrate din care rezultă că nu există teren liber, iar pe de altă parte instanța nici nu indică amplasamentul care ar fi liber, cu toate că a dispus restituirea în natură.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul ce a revenit autorului petentului, B. G. al lui S., în cotă de ¼ din terenul înscris în CF nr. 385 Fărcașa, număr topografic 802 și 801, în suprafață de 2967 mp, nu este bine delimitat și având în vedere conținutul cărții funciare, identificarea faptică a acestei suprafețe nu este posibilă.

Pe tot parcursul procesului, C. L. Fărcașa a susținut că nu dispune de rezervă de teren care să poată fi reconstituită în natură, alta decât suprafața de 400 mp validată, or din probele administrate nu rezultă care este suprafața de teren liber ce poate fi reconstituită recurentului B. G.. De altfel expertului desemnat în cauză nici nu i s-a cerut să stabilească dacă C. L. Fărcașa dispune de rezervă de teren. Așadar recurentul reclamant nu a făcut dovada susținerilor sale în condițiile art. 1169 din Codul civil de la 1864 potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel că recursul formulat de către recurenta C. L. Fărcașa și implicit recursul formulat de către recurenta C. Județeană Maramureș, cu privire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, sunt întemeiate.

Față de considerentele expuse, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă să fie respins recursul declarat de către recurentul B. G., ca neîntemeiat.

În temeiul art. 312 alin. 2, alin. 3 teza I raportat la art. 3041 din Codul de procedură civilă, urmează ca tribunalul să admită recursurile declarate de către recurentele C. L. Fărcașa și respectiv C. Județeană Maramureș, și să modifice în totalitate sentința conform dispozitivului.

În condițiile art. 316 raportat la art. 298 raportat la art. 274-277 din Codul de procedură civilă, în recurs nu vor fi acordate cheltuieli de judecată întrucât recurenta C. L. Fărcașa nu a indicat cuantumul acestora și nu a prezentat dovezi în aceste sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către recurentul B. G., cu domiciliul în Fărcașa, .. 242, județul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 975/6.02.2014 a Judecătoriei Baia M., ca neîntemeiat.

Admite recursurile declarate de către recurentele C. L. Fărcașa și respectiv C. Județeană Maramureș cu sediul în Baia M., .. 46, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 975/6.02.2014 a Judecătoriei Baia M., pe care o modifică în totalitate după cum urmează:

Respinge plângerea formulată de către petentul B. G. în contradictoriu cu intimatele C. L. Fărcașa și respectiv C. Județeană Maramureș cu sediul în Baia M., .. 46, județul Maramureș, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2707/28.07.2011 si a Hotărârii nr. 2708/28.07.2011, ambele emise C. Județeană Maramureș, și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului în natură. pe vechiul amplasament, pentru suprafața de teren de 2900 mp, ca neîntemeiată.

Înlătură dispoziția de obligare a intimatelor C. L. Fărcașa și C. Județeană Maramureș, la plata către petentul B. G. a sumei de 1700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe petentul B. G. la plata sumei de 1500 lei în favoarea intimatei C. L. Fărcașa, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2014.

Președinte Judecători Grefier

P. G. G., T. D. M., Ț. D. O. V.

Red.T.Red. T.D.M.

11.12.2014/2 ex.

Judecător la fond: D. E.-S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 600/2014. Tribunalul MARAMUREŞ