Revendicare imobiliară. Decizia nr. 377/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 377/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 377 /A
Ședința publică din 30.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. T. N.
JUDECĂTOR: P. M. B. – Președinte Secția I Civilă
GREFIER: C. D.
Pe rol este soluționarea cererii de apel formulate de către apelantul – intervenient R. I., domiciliat în R., nr. 660A, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimații-pârâți M.-R. SRL, cu sediul în Timișoara, ., jud. T., C. L. al C. R. prin P., ., ambele cu sediul R., nr. 98, jud. Maramureș și intimații-reclamanți D. Ș., D. A., ambii domiciliați în R., nr. 223, jud. Maramureș, împotriva încheierii civile din data de 23.04.205, pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dosar nr._ 4, având ca obiect revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelantul lipsă R. I. – av. D. I., lipsă fiind intimatele M.-R. SRL Timișoara, C. L. al C. R. prin P., .. Au răspuns intimații D. Ș. și D. A. asistați de av. C. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care arată că cererea este primul termen de judecată, iar judecătorii cauzei nu sunt incompatibili, conform art. 41 Cod procedură civilă.
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art. 466 și art. 64 alin. 4 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material, teritorial și funcțional să judece prezenta cauză și estimează durata litigiului la o lună.
Reprezentanta apelantului av. D. I. își menține apelul așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar.
Reprezentantul intimaților av. C. C. reiterează excepțiile invocate în cuprinsul întâmpinării.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța închide etapa cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate și asupra apelului.
Reprezentantul intimaților, av. C. C., solicită admiterea excepției nulității apelului, învederând că apelul intervenientului nu este motivat potrivit dispozițiilor art. 470 alin. 5 Cod procedură civilă. De asemenea cererea de apel nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 196 alin. 1 Cod procedură civilă, nefiind indicați intimații, numele și domiciliul acestora. Invocă lipsa de interes a intervenientului, care nu a justificat un interes propriu, legitim, nu poate dovedi existența unui drept de proprietate în favoarea sa. Pe fond solicită respingerea apelului, ca nefondat și lipsit de interes, și menținerea încheierii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. Solicită amendarea apelantului pentru înaintarea unei căi de atac în scopul tergiversării soluționării cauzei. Cu cheltuieli de judecată pe care înțelege să le solicite pe cale separată.
Reprezentanta apelantului av. D. I. solicită respingerea excepțiilor invocate de intimați. Susține că din conținutul cererii de apel rezultă că acesta a fost motivat, îndeplinind condițiile de formă cerute. Recunoaște că nu a indicat numele intimaților în cuprinsul cererii de apel, însă ei există în dosar. Cu privire la excepția lipsei de interes a intervenientului solicită respingerea acesteia. Intimații fac confuzie între apelantul-intervenient și societatea intimată – pârâtă, însă menționează că între aceștia nu există nicio legătură. Reclamanții au un drept de proprietate obținut printr-o hotărâre judecătorească, dar nu au folosit niciodată terenul în discuție, ci cel alăturat. P. urmare intimații nu au avut niciodată posesia terenului, astfel că nu pot fi tulburați în posesie. Susține că apelantul – intervenient este posesorul terenului și nu societatea intimată, a cărui administrator nu este apelantul Recală I.. Mai mult acesta și-a exercitat dreptul cu bună-credință. Învederează că la instanța de fond nu s-au efectuat verificări cu privire la existența societății pârâte. Pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul intimaților av. C. C., învederează lipsa motivării apelului potrivit art. 470 Cod procedură civilă, cu privire la condițiile de formă ale apelului, trebuia indicați intimații cu numele și domiciliul lor, iar în ce privește lipsa de interes, susține că intimații au posesia, tocmai de aceea există pe rolul instanței un dosar având ca obiect tulburare în posesie. Dreptul de proprietate al apelantului ce susține că l-a obținut terenul ca zestre, nu a fost dovedit. Mai mult, de ce trebui încheiat un act de concesiune cu Primăria, dacă exista un drept de proprietate în favoarea apelantului.
În replică, reprezentanta apelantului av. D. I. arată că apelantul Recală I. nu poate fi confundat cu societatea intimată M.-R. SRL. Apelantul Recală I. nu a încheiat nici un contract de concesiune cu Primăria, iar gardul ce împrejmuiește terenul nu a fost construit de către intimații D..
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de Sus la data de 29.07.2014 sub nr._ 4, reclamanții D. Ș. și D. A., au solicitat în contradictoriu cu pârâții ., C. L. al C. R. și ., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la restituirea terenului înscris în CF_ R., nr. Cadastral_ în suprafață de 1488 mp, obligarea pârâtului C. L. R. la plata redevenței de concesiune încasată de la ., începând cu data de 13.06.2012 și până la încheierea protocolului de predare-primire a terenului sau până la data încheierii procesului verbal de punere în posesie de către executorul judecătoresc, cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin HCL R. nr. 40/2009, terenul obiect al litigiului a fost concesionat pârâtei ., că prin sentința civilă nr. 1383/2012 a Judecătoriei V. de Sus s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului având nr. Top. 3603/2 în suprafață de 2113 mp din cf colectiv 3048 în cf individual 3779 Poienile de Sub M.-Ruscova și nr. Top 3604 în suprafață de 163 mp în favoarea reclamanților, iar ca urmare a planului de amplasament și delimitare nr. 7465/2013 al d-lui ing. A. A., terenul dezmembrat din nr. Top 3603/2 și 3604/2 în suprafață totală de_ mp I s-a atribuit nr. Cadastral_ R..
Reclamanții au învederat că, în acest context, pârâții au continuat să folosească terenul ignorând dreptul lor de proprietate.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563-566 Cod civil.
Pârâții C. L., respectiv . au formulat întâmpinare față de cererea introductivă de instanță prin care au solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea cererii, pârâții au arătat că, la momentul încheierii contractului de concesiune aprobat prin HCL 40/2010, terenul era în domeniul privat al comunei, fiind inclus în inventarul aprobat prin HCL 5/2006, reactualizată prin HCL 14/2001, că la data încheierii contractului de concesiune, terenul era liber de sarcini, respectiv era administrat de C. L., că reclamantul D. a atacat HCL 40/2009 la Tribunalul Maramureș, însă dosarul nr._ format cu acest prilej s-a perimat.
Pârâții au mai învederat că reclamantul a indus în eroare instanțele de judecată care i-au recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
La data de 16.09.2014, în etapa scrisă a dosarului de față, s-a înregistrat cererea de intervenție principală a numitului R. I., prin care acesta, în contradictoriu cu părțile inițiale din dosar a solicitat a se constata că este posesorul terenului revendicat de reclamant, respectiv a se dispune anularea documentației cadastrale și a planului de amplasament nr. 3554/2008 ce a stat la baza dezmembrării notării de sub B-812 din CF 3048 V. de Sus, identificarea corectă a parcelei în suprafață de 5848 mp, rectificarea intabulării și obligarea pârâților de a se abține de la tulburarea posesiei parcelei nr. 3603/2 din CF 3048 R. și refacerea gardului distrus de pârâți în decembrie 2013.
În motivarea cererii, intervenientul a arătat că terenul în litigiu se află în posesia lui, acesta fiind moștenire de la antecesorii soției, numiții Hrezdak, fiind primit cu titlu de zestre (cota din cf a acestora fiind de 2/1458 parte), că dezmembrările efectuate de către reclamant nu sunt opozabile întrucât familia Hrezdak nu a fost chemată în judecată în litigiile în urma căroar s-a înscris dreptul de proprietate al reclamanților. În plus, s-a învederat că reclamanții cunoșteau faptul că are posesia imobilului și cu toate acestea nu l-au chemat în judecată și că împotriva sa a fost formulată plângere penală (dosar 1706/P/2013), ce a fost ulterior clasată.
În drept, intervenientul s-a prevalat de dispozițiile art. 61 Cod procedură civilă, art. 949 Cod civil, Legea 7/1996.
În probațiune, interbenientul a depus înscrisuri.
P. întâmpinarea formulată față de cererea de intervenției, reclamanții au arătat că intervenientul nu justifică un interes în promovarea cererii, că posesor al terenului este societatea comercială concesionară, că cererea de anulare a documentației cadastrale este inadmisibilă, iar rectificarea înscrierii în cf a unei hotărâri judecătorești nu poate fi obținută.
P. încheierea de ședință din data de 23.04.2015, Judecătoria V. de Sus a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție voluntară principală, iar ulterior, la data de 14.05.2015 a suspendat soluționarea cererii principale până la soluționarea apelului declarat împotriva încheierii menționate anterior.
În motivarea încheierii, prima instanță a reținut că, potrivit art. 61 alin. 1 C. pr. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar conform art.61 alin.2 C. pr. civ., intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.
În speță, prima instanță a constatat că, deși R. I. pretinde un drept propriu – posesia asupra imobilului în litigiu, teoretic, legat de cel pretins de către reclamanți – dreptul de proprietate, legătura existentă între cererea principală și cererea de intervenție nu justifică soluționarea împreună a celor două cereri, acest lucru fiind în realitate, exclus. Astfel, reclamanții au chemat în judecată pârâții ., C. L. al com. R. și ., persoane despre care au menționat că folosesc terenul proprietatea lor, C. L. datorându-le redevența încasată de la pârâta S.C. M. R. S.R.L. în urma contractului de concesiune încheiat cu aceasta.
Intervenientul, în urma admiterii în principiu a cererii de intervenție, ar fi dobândit calitatea de parte, instanța fiind pusă în situația de a rezolva împreună, atât o acțiune petitorie, cea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții menționați, cât și acțiunea posesorie a intervenientului, formulată în esență, față de reclamanți.
Ori, între pretenția terțului intervenient și cea supusă judecății de către reclamanți, s-a apreciat că nu există o conexiune de genul celei necesare în vederea admiterii în principiu a unei cereri de intervenție în interes propriu. Faptul că intervenientul s-ar fi așteptat să fie el cel chemat în judecată de către reclamanți, ceea ce nu s-a întâmplat, nu justifică formularea cererii sale de intervenție în litigiul declanșat de reclamanți, intervenția fiind inadmisibilă, deoarece nu ar face altceva decât să tergiverseze soluționarea cererii principale, terțul având posibilitatea să își valorifice pretențiile într-un litigiu separat.
Mai mult, prima instanță a reținut că, în situațiile în care, de exemplu, autorul tulburării posesiei (reclamanții, astfel cum susține intervenientul), ar introduce o acțiune cu caracter petitoriu împotriva „victimei” tulburării posesiei, iar aceasta din urmă ar formula ulterior o acțiune posesorie, sau ar avea pe rol o astfel de acțiune, acțiunea posesorie se judecă întotdeauna cu prioritate, astfel încât, în oricare dintre variante, nu se poate proceda la judecarea împreună a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți și cererii de intervenție formulată de pretinsul posesor al imobilului revendicat, nechemat în judecată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel în termenul prevăzut de lege intervenientul R. I., solicitând admiterea acestuia, anularea încheierii atacate, admiterea în principiu a cererii de intervenție.
În motivarea cererii, apelantul a arătat că justifică un interes propriu întrucât pretinde un drept propriu, respectiv dreptul la liniștita posesie și dreptul de a pretinde repararea gardului ce împrejmuiește terenul proprietatea sa extratabulară, că între cele două cereri există o legătură suficientă pentru soluționarea lor împreună, fiind așadar îndeplinite condițiile privind admisibilitatea cererii de intervenție.
P. întâmpinarea formulată, D. Ș. și D. A., au solicitat a se respinge apelul, reținându-se faptul că intervenientul nu poate dovedi cu înscrisuri existența vreunui drept în privința imobilului în litigiu, că cererea de apel este neîntemeiată și lipsită de interes, respectiv se impune anularea apelului pentru nemotivare, respectiv pentru neindicarea persoanelor în contradictoriu cu care l-a formulat.
Analizând excepțiile invocate precum și apelul declarat în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține următoarele:
Din cuprinsul prevederilor art. 476 alin. 2 Cod procedură civilă coroborate cu prevederile art. 470 alin. 1 lit. c din același act normativ, rezultă că, nemotivarea cererii de apel nu atrage anularea acestuia. Instanța învestită cu soluționarea căii de atac se va pronunța în fond în baza pieselor dosarului primei instanțe, devoluțiunea fiind așadar integrală, producându-se în fapt o rejudecare în fond a pricinii. Așadar, excepția nulității invocată de către intimați va fi respinsă.
În ceea ce privește solicitarea de anulare a cererii de apel în temeiul dispozițiilor art. 470 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, pentru lipsa indicării intimaților, Tribunalul apreciază că aceasta nu poate fi primită. Nulitatea invocată este una relativă, condiționată de existența unei vătămări. Intimații nu au probat existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea cererii de apel, cu aplicarea dispozițiilor art. 175 Cod procedură civilă. Din cuprinsul cererii de apel și a încheierii atacate, instanța învestită cu soluționarea cării de atac a avut reprezentarea completă a cadrului procesual subiectiv pasiv, iar intimații citați în cauză și-au putut exercita fără limitări drepturile procesuale. Pentru aceste considerente, excepțiile invocate în cauză vor fi respinse, conform dispozitivului prezentei decizii.
Cererea de apel nu este întemeiată.
Tribunalul constată că, potrivit dispozițiilor art. 61-64 Cod procedură civilă, cererea de intervenție voluntară principală reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată ce se îndreaptă împotriva părților originare ale litigiului, pretenția formulată de către intervenient putând face obiectul unui litigiu separat în care acesta ar deține calitatea de reclamant. Așadar, intervenția constituie un incident procedural ce are ca efect lărgirea cadrului procesual din perspectiva părților sau a obiectului cererii și nu presupune necesitatea existenței unei identități între dreptul afirmat de către intervenient și dreptul dedus judecății inițiale. Este suficient ca între cele două pretenții să existe o legătură care să justifice soluționarea cererilor împreună.
Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de intervenție voluntară principală trebuie să îndeplinească condițiile speciale prevăzute de lege, respectiv să întrunească standardul legal pentru o astfel de solicitare: cererea să fie formulată înainte de închiderea dezbaterilor în fond; să aibă legătură cu obiectul litigiului; cererea să îndeplinească condițiile de promovare a unei acțiuni principale (timbraj, interes, calitate și capacitate procesuală, formularea unei pretenții).
În cauza aflată pe rolul primei instanței, cererea de intervenție a fost formulată înainte de închiderea dezbaterilor în fond, cu respectarea momentului procesual prevăzut de lege pentru introducerea sa, însă sub aspectul admisibilității, se rețină că nu s-a probat existența unui interes, respectiv obiectul principal al cererii de intervenție-acțiune posesorie, nu permite formularea unei astfel de solicitări în litigiul originar având ca obiect principal revendicarea dreptului de proprietate imobiliară.
Tribunalul apreciază că cererea formulată de către numitul R. I. a fost respinsă ca inadmisibilă în mod întemeiat.
Intervenientul a invocat posesia asupra terenului în litigiu, exercitată în temeiul unui drept de proprietate extratabulară în privința imobilului teren având nr. top 3603, drept dobândit de soția sa prin moștenire/înzestrare de la antecesorul Hrezdak din cartea funciară.
Intervenientul nu a probat aceste susțineri, respectiv nu a făcut dovada existenței unui interes propriu în cauză.
Acțiunea petitorie demarată de reclamanții D. împotriva pârâților C. L. R., . și . (față de care s-a renunțat ulterior la judecată), presupune verificarea dreptului de proprietate al reclamantului ce se pretinde proprietar al bunului imobil obiect al litigiului, respectiv a dreptului pârâților, pretinși posesori neproprietari.
În schimb, acțiunea posesorie reprezintă o acțiune reală imobiliară prin care se urmărește apărarea posesiei, ca stare de fapt, împotriva oricărei tulburări, asigurând menținerea redobândirea posesiei când aceasta a fost pierdută. Așadar, prin intermediul ei se protejează doar starea de fapt numită posesie, fără a se pune în discuție starea de drept, existența unui drept de proprietate sau a altui drept real cu privire la lucrul în legătură cu care s-a creat acea stare de fapt. Acțiunea posesorie nu are așadar un caracter petitoriu.
Este așadar întemeiată mențiunea primei instanțe potrivit căreia, soluționarea împreună a acestor două cereri nu este posibilă, legătura dintre acestea nefiind suficientă, alăturarea acestor pretenții apărând ca incompatibilă procedural și material, intervenientul putându-și valorifica pretențiile doar pe care separată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă Tribunalul va respinge apelul, menținând încheierea atacată ca temeinică și legală, conform dispozitivului prezentei decizii.
Tribunalul apreciază că, în cauză, contrar susținerilor intimaților, nu sunt incidente dispozițiile art. 187 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă privind exercitarea cu rea-credință a căii de atac a apelului, neimpunându-se sancționarea cu amendă judiciară a apelantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile de nulitate a cererii de apel.
Respinge apelul declarat de intervenientul R. I., domiciliat în R. nr. 660A, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimații D. Ș., D. A., ambii domiciliați în R. nr. 223, jud. Maramureș, ., cu sediul în Timișoara, ., jud. T., C. L. al C. R. prin P. și ., ambii cu sediul în R. nr. 98, jud. Maramureș, împotriva încheierii civile din data de 23.04.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosar nr._ 4, pe care o menține.
Definitivă.
Trimite cauza primei instanțe în vederea redeschiderii și continuării judecății.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
S. T. NicolaePop M. BogdanChira D.
Red. Tehr. STN/0410.2015
8 ex./..2015
Judecător la fond: A.-M. L.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 508/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Grăniţuire. Decizia nr. 281/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
