Contestaţie la executare. Decizia nr. 584/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 584/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 584/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator-4204
DECIZIA CIVILĂ Nr. 584/A
Ședința publică din 03 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B. G.
Judecător A.-A. S.-T.
Grefier C. A.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de apelanta P. O. Română B. V., cu sediul în B. V. nr. 670, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3970/25.05.2015 pronunțate de Judecătoria Baia M., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc la data de 19.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru azi, 03.12.2015.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 3970/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. s-a admis excepția tardivității introducerii cererii, invocată de intimată prin întâmpinare și s-a respins ca tardiv introdusă cererea formulată de contestatoarea P. O. ROMÂNĂ B. V., în contradictoriu cu intimata P. ROMÂNĂ UNITĂ CU R., G.-CATOLICĂ, B. V., având ca obiect contestație la executare.
S-au respins solicitările intimatei de sancționare a contestatoarei cu amendă judiciară și de obligare a acesteia la plata către intimată a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea introdusă la data de 17 martie 2015 contestatoarea P. O. ROMÂNĂ ,,B. V.”, în contradictoriu cu intimata P. ROMÂNĂ UNITĂ CU R., G.-CATOLICĂ, ,,B. V.”, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să constate încetarea executării silite, respectiv faptul că executarea silită a obligației de a face, adică de a preda in folosință lăcașul de cult biserica veche - monument istoric este caducă, și să dispună suspendarea executării silite.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 181 din 29 ianuarie 1998 a Curții de Apel Cluj, care constituie titlu executoriu în Dosarul execuțional nr. 22/2014 al Biroului executor J. V. G., s-a stabilit obligația predării către P. G.-Catolică ,,B. V.”, în folosință, a lăcașului de cult mai sus menționat. În considerentele deciziei se prevăd expres următoarele: ,,[…] să-i permită desfășurarea serviciului religios în biserica veche - monument istoric până la construirea unui lăcaș de cult […]”. Motivul pentru care instanța a dat în folosință, la acea dată, Parohiei G.-Catolice ,,B. V.”, lăcașul de cult, a fost acela de a crea posibilitatea desfășurării activității religioase de către acest cult, pe o perioadă, până la construirea unei biserici proprii.
Ambele părți au recunoscut că în localitatea B. V. credincioșii greco-catolici au construit un lăcaș de cult care, în prezent este finalizat, slujbele religioase putându-se desfășura în acesta, astfel, că hotărârea judecătorească antemenționată nu mai are obiect.
În susținerea faptului că efectuarea de slujbe religioase în incinta bisericii vechi, în prezent, muzeu, nu este posibilă, este și faptul că, în biserica în cauză, care este în stare de restaurare, nu se mai desfășoară slujbe religioase ori alte manifestări cu caracter religios încă din anul 2001. Se respectă, astfel, dispozițiile imperative ale Ministerului Culturii și cultelor date prin adresele nr. 527 din 28 martie 2001, nr. 237 din 27 mai 2002, nr. 117 din 15 februarie 2006 și nr. 181 din 10 aprilie 2006 în care se arată că „se va evita oficierea de slujbe în această biserică”, monument istoric - muzeu, înregistrată în Lista națională a monumentelor istorice cu nr. 23.B.090 și codul LMI 2004 MM-II-m-A-_.
Amiabil, părțile au avut în vedere, pe tot parcursul executării silite, și posibilitatea ca debitoarea să pună la dispoziția creditoarei un alt imobil, respectiv biserica din aceeași localitate, pentru desfășurarea activității religioase de către credincioșii greco-catolici, posibilitate care nu a avut finalitate, din cauza refuzului creditoarei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 și următoarele, precum și dispozițiile art. 718 din Codul de procedură civilă.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației la executare, nefiind întrunite condițiile prevăzute în art. 712 alin. (1)-(5) din Codul de procedură civilă, respectiv respingerea ca tardivă a contestației respective, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 714 alin. (1)-(5) din același cod, iar, pe fondul cauzei, respingerea contestației ca neîntemeiată, precum și respingerea solicitării contestatoarei de suspendare a executării silite și amendarea acesteia cu amendă judiciară în cuantum de 7.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea excepției inadmisibilității, s-a arătat că printre condițiile de încetare a executării silite prevăzute în art. 702 al Codului de procedură civilă invocate de către contestatoare, nu se regăsește ,,caducitatea” titlului executoriu.
În motivarea excepției tardivității s-a arătat că, solicitând instanței să constate ,,caducitatea executării silite”, contestatoarea a contestat executarea silită însăși. Or, primul act de executare silită a fost efectuat în cursul anului 2014. Raportat la aceasta, termenul de 15 zile prevăzut în art. 714 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, curge de la primirea somației, iar în dosarul execuțional nr. 22/2014 al Biroului E. J. V. G. s-au scurs circa 360 zile de la primirea somației, termenul de 15 zile fiind depășit și cu privire la celelalte acte de executare silită din dosarul execuțional amintit, ultimul act de executare fiind efectuat la data de 31 martie 2015, iar contestația la executare înregistrată la data de 17 aprilie 2015.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că prin decizia civilă nr. 181 din 29 ianuarie 1998 a Curții de Apel Cluj, titlul executoriu din Dosarul execuțional nr. 22/2014 Biroului Executor J. V. G., s-a stabilit obligația predării către P. G.-Catolică ,,B. V.”, în folosință, a lăcașului de cult biserica veche - monument istoric; ,,până la construirea unui lăcaș de cult”, nu se regăsește în dispozitivul titlului executoriu care se execută în dosarul execuțional amintit, ci, așa cum recunoaște contestatoarea, această expresie se află în motivarea deciziei, motivare care nu reprezintă titlu executoriu în sensul dispozițiilor art. 632 și următoarele ale Codului de procedură civilă. Titlul executoriu îl constituie dispozitivul sentinței, și nu considerentele acesteia.
Pe de altă parte, P. G.-Catolică ,,B. V.” are în construcție un lăcaș de cult, dar lucrările de construire a acestuia nu sunt finalizate, astfel că nu poate fi pusă în discuție oficierea de slujbe religioase. Acest lăcaș de cult, fiind neterminat, este impropriu desfășurării activităților de acest gen. Un lăcaș de cult, conform doctrinei și tradiției bisericilor ortodoxă și greco-catolică, este terminat și apt de servicii religioase numai după sfințirea/târnosirea acestuia. Lucrările care urmează a se executa se vor încheia abia peste 2-3 ani și numai după finalizarea acestora se va sfinți lăcașul de cult.
De asemenea, în prezent, oficiile religioase ale intimatei se fac în condiții improprii, într-o fostă școală, o clădire veche de peste 100 de ani, care este în pericol de dărâmare.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de suspendare a executării silite, intimata a arătat că contestatoarea nu și-a motivat în fapt și în drept această solicitare. În prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, contestatoarea nefăcând dovada unor motive temeinice, așa cum se arată în textul de lege menționat anterior.
Intimata a mai menționat că a încercat încă din anii 2000 executarea Deciziei civile nr. 181/1998 a Curții de Apel Cluj (Dosarul execuțional nr. 169/2002 - C. G. și Dosarul execuțional nr. 83/2005 - R. M.), însă nu s-a putut realiza executarea silită, motiv pentru care intimata a apelat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 19 noiembrie 2013, a constatat încălcarea prevederilor art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispunând ,,obligarea Statului român de a lua măsurile corespunzătoare pentru a sprijini reclamanta în punerea în executare a hotărârii restante din data de 29 ianuarie 1998 a Curții de Apel Cluj”.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, excepția tardivității invocată de intimată, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea silită însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Conform prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din același cod, în afară de cazul în care legea dispune altfel, când termenul procedural se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
Având în vedere faptul că încheierea de încuviințare a executării silite și somația referitoare la executarea silită din dosarul execuțional nr. 22/2014 al Biroului E. J. V. G. au fost comunicate contestatoarei la data de 17 martie 2014, potrivit dovezii de înmânare aflate la f. 83, în lipsa unor dispoziții normative derogatorii, termenul de introducere a contestației la executare a expirat la data de 3 aprilie 2014.
În conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) Cod procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.
Astfel fiind, întrucât contestatoarea nu a solicitat, în condițiile prevederilor art. 186 Cod procedură civilă, repunerea în termenul legal de introducere a contestației la executare, instanța, constatând, în lipsa unor dispoziții normative derogatorii, decăderea contestatoarei din exercițiul dreptului de a introduce contestație la executare împotriva executării silite înseși începute în dosarul execuțional antemenționat, prima instanță a admis excepția tardivității introducerii contestației invocată de intimată și a respins ca atare contestația formulată.
În aceste condiții, prima instanță nu a mai analizat temeinicia petitului privind suspendarea executării silite, acesta rămânând fără obiect.
Referitor la solicitarea intimatei de amendare a contestatoarei cu amendă judiciară în cuantum de 7.000 lei, în temeiul dispozițiilor art. 719 alin. (3) teza a II-a Cod procedură civilă, pentru introducerea cu rea-credință a contestației la executare, prima instanță a lua act de faptul că, în afară de susținerea contestatoarei privind existența unui lăcaș de cult construit al intimatei (aspect negat de către intimată), contestatoarea a motivat introducerea contestației la executare și prin aceea că efectuarea de slujbe religioase în biserica la care se referă executarea silită nu este posibilă în prezent, întrucât biserica respectivă, devenită între timp muzeu, este supusă unor lucrări de restaurare, în dosar aflându-se înscrisuri referitoare în acest sens, considerente pentru care se reține că nu este îndeplinită condiția relei-credințe a contestatoarei.
În ceea ce privește solicitarea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a constatat că intimata nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli generate de proces, cheltuielile de executare în dosarul execuțional urmând a fi recuperate de la contestatoare pe calea executării silite, conform prevederilor art. 669 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Apoi, prin sentința civilă nr. 5116/06.07.2015 prima instanță a admis cererea formulată de intimata P. Română Unită cu R., G.-Catolică, „B. V." în contradictoriu cu contestatoarea P. O. Română „B. V." și a completat dispozitivul Sentinței nr. 3970 din 25 mai 2015 pronunțată în ds. nr._ al Judecătoriei Baia M. -Secția Civilă, în sensul respingerii ca rămas fără obiect a petitului privind suspendarea executării silite."
Împotriva sentinței civile nr. 3970/25.02.2015 a declarat apel contestatoarea P. O. Română B. V., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Baia M..
În motivarea cererii de apel se arată că prin sentința civila nr. 3970/2015 Judecătoria Baia M. a admis excepția de tardivitate a introducerii contestației la executare și a respins ca tardivă aceasta contestație, raportat la încheierea de încuviințare a executării silite și somația referitoare la executarea silita din dosarul execuțional nr.22/2014 al Biroului E. J. V. G., însă prima instanța a procedat nelegal, întrucât contestația a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
Apelanta a arătat că ceea ce a contestat este ultimul act de executare, de care a luat cunoștință în data de 03.04.2015, astfel ca termenul de introducere a contestației la executare este legal.
Greșit instanța s-a raportat ca termen de referință la data comunicării somației referitoare la executarea silită din dosarul execuțional cu nr. de mai sus și nu la ultimul act de executare.
Intimata P. R. U. cu R., G.-C. B.-V., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinica a Sentinței civile nr. 3970/25.05.2015 pronunțata de către Judecătoria Baia M..
Apreciază că susținerile apelantei sunt nefondate având în vedere cererea depusă la instanța de fond prin care aceasta formulează contestație "împotriva dosarului execuțional nr. 22/2014 a B. V. G." și se solicită încetarea executării silite, respectiv să se constate faptul ca executarea este "caduca". De asemenea acesta nu depune vreo completare ori vreo precizare a cererii în termenul prevăzut de lege, astfel apreciază că prin cererea de apel se formulează de fapt o cerere nouă de contestație la executare împotriva unui act de executare care nu s-a solicitat în prima instanță.
Apelul este nefondat.
Apelanta P. O. ROMÂNĂ ,,B. V.” a formulat contestație la executare la data de 17.03.2015 și a solicitat instanței să constate încetarea executării silite, respectiv faptul că executarea silită a obligației de a face, adică de a preda in folosință lăcașul de cult biserica veche - monument istoric este caducă.
Așa cum corect a stabilit prima instanță, solicitându-se constatarea ,,caducității executării silite”, contestatoarea apelantă a contestat executarea silită însăși, iar nu ultimul act de executare de care a „luat cunoștință la data de 03.04.2015” așa cum susține în cererea de apel.
Pe de o parte, contestația a fost înregistrată la data de 17.03.2015, anterior datei la care apelanta pretinde că a luat cunoștință de un act de executare, iar pe de altă parte, nicăieri în motivarea contestației la executare contestatoarea nu se referă concret la un anume „ultim” acte de executare efectuat în dosarul execuțional nr. 22/2014.
De altminteri, toate argumentele aduse de contestatoare în susținerea contestației la executare converg spre a demonstra caducitatea către titlului executoriu în temeiul căreia se efectuează executarea silită și, pe cale de consecință, lipsa de obiect a acesteia, fără critici punctuale față de actele de executare întocmite.
Inclusiv în partea finală a cererii, contestatoarea a solicitat generic anularea formelor de executare și constatarea încetării executării silite.
Potrivit art. 714 alin. (1) pct. 3 din codul de procedură civilă în forma aplicabilă în speță, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Din înscrisurile depuse în probațiune rezultă că apelanta contestatoare a luat cunoștință de primul act de executare din dosarul execuțional 22/2014 în cursul anului 2014, contestația formulată la data de 17.03.2015 fiind tardivă, așa cum corect a reținut prima instanță.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va păstra sentința civilă nr. 3970/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M., respingând apelul declarat de apelanta P. O. Română B. V., ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta P. O. Română B. V., cu sediul în B. V. nr. 670, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3970/25.05.2015 pronunțate de Judecătoria Baia M., ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată la data de 03.12.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. G. A.-A. S.-T. C. A.
Red.tehnored.G.B.
5ex./..2016
Judecător la fond: I.-C. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 281/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Încetare executare silită. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul... → |
|---|
