Servitute. Decizia nr. 24/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 24/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 02-02-2012 în dosarul nr. 24/2012

4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

Decizia civilă nr.24/A

Ședința publică din 02.02.2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. W.

Judecător: B. G.

Grefier: C. M.

Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra apelului declarat de către pârâtul P. I., domiciliat în S. Marmației, . Apșa nr. 19 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 369 din 09.02.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, având ca obiect servitute.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 19.01.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de 26.01.2012 și pentru astăzi, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față,

P. Sentința civilă nr. 369/9.02.2011, Judecătoria S. Marmației a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții P. I. și P. I., B. P. și B. A.,B. I., M. S. Marmației prin P..

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții B. P., B. A. și B. I..

S-a stabilit un drept de servitute de trecere în tot timpul anului cu piciorul, vehicule și autovehicule pe traseul conturat de punctele 31-32-33-B-C-5-D-A-37-38-39-31, amplasat pe linia dreaptă care unește . Marmației ,cu tomberonul de gunoi menajer descris în completarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmită de ing.M. I. M. din 15.01.2011 și intitulată ”varianta finală”, așa cum estre reprezentat în planul de situație.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute ce ocupă 33 m.p. din nr.top.139 (conturul 31-32-38-39), 41 m.p. din nr.top.140 (contur 32-33-A-B37) și 25 m.p. din nr.top.141(contur A-B-C-D-A) în CF 6366/a.

S-a partajat pivnița imobilului situat în S. Marmației,. Apșla nr.19,jud. Maramureș, coproprietatea părților,conform variantei propusă de raportul de expertiză tehnică judiciară întocmită de ing.M. I. M. întocmit în 15.08.2008, prin atribuirea în natură după cum urmează:

-reclamantei . boxa nr.1 și 2.

-pârâților B. P. și B. A.,B. I. a boxelor 3,4,5,6-8.

-pârâților P. I. și P. I.,boxa 7 și 3,5 m.p. din spațiul comun reprezentat cu linie roșie din planul de situație anexa grafică 3,pag.102,dosar de fond nr._ .

A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P. V. domiciliată în S. Marmației, ..3B/12.

S-au compensat cheltuielile de judecată ale părților.

Prima instanță a considerat întemeiată și acțiunea și cererea reconvențională.

Cu privire la cererea de intervenție a pârâților B. P., B. A., B. I., instanța în baza art.119 și 120 din codul de procedură civilă, a fost admisă, de traseul stabilit prin completarea raportului de expertiză și menționat mai sus, urmând a profita și acești pârâți, fiind mai economic și pentru ei.

Cu privire la cererea de intervenție a intervenientei P. V., instanța a încuviințat-o dar pe fond aceasta cerere a fost apreciată ca neîntemeiată, astfel că a fost respinsă în baza art.55, cu motivarea că nu este afectat dreptul de folosință ai intervenientei și a celorlalți locatari la boxele existente, prin stabilirea variantei de trecere din completarea expertizei.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare raportat la împrejurarea că, având reședința în Italia, nu a fost legal citat în fața primei instanțe.

S-a solicitat și repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, arătând că a luat cunoștință de hotărârea atacată doar la data de 16.05.2011.

La termenul de judecată din data de 19.01.2012, după exprimarea prealabilă a poziției părților calea de atac a fost calificată corect ca fiind apel, P. I. depunând în acest sens memoriu de apel (fila 52 dosar).

Intimata . a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Analizând cu precădere cererea de repunere în termenul de apel instanța de apel reține următoarele:

Reședința faptică în străinătate nu constituie o împrejurare din cauza căreia, mai presus de voința sa, apelantul să fi fost împiedicat să execute calea de atac în termen.

Pe parcursul judecății, recurentul a beneficiat de reprezentarea calificată a unui avocat, astfel încât și din această perspectivă exista posibilitatea valorificării drepturilor sale procesuale în termenul legal.

Raportat la considerentele de mai sus, cererea de repunere în termenul de apel va fi respinsă și în consecință apelul va fi respins ca tardiv raportat la împrejurarea că sentința primei instanțe a fost comunicată apelantului la 17.03.2011 și acesta a declarat calea de atac doar la data de 01.06.2011.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. apelantul va fi obligat să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorar avocațial conform chitanței de la fila 44 dosar apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul P. I., domiciliat în S. Marmației . de Apșa nr. 19 și în consecință respinge ca tardiv apelul declarat de acesta împotriva Sentinței civile nr. 369/09.02.2011, pronunțată de Judecătoria S. Marmației jud. Maramureș.

Obligă apelantul să plătească intimatei . suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

W. D. G. B. M. C.

Red.: W.D./10.04.2012

T.red.: M.C./20.04.2012/10 ex.

Judecător la fond: I. N. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Decizia nr. 24/2012. Tribunalul MARAMUREŞ