Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 201/2012. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 14-03-2012 în dosarul nr. 201/2012
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 201/R
Ședința publică din 14 Martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. W.
Judecător D. T.
Judecător V. C.
Grefier A. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul C. M. M., dom. în Baia M., ./64, împotriva sentinței civile nr. 1358/15.12.2011 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ /2911, având ca obiect ordonanță președințială.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data din data de 7.03.2012, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 14.03.2012, când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/15.12.2011, pronunțată în dosarul nr._/182/2011, Judecătoria Baia M. admite, în parte, cererea formulată de reclamanta C. F. F., cu domiciliul în Baia Sprie, .. 16/39, jud. Maramureș, în nume propriu și ca reprezentantă a minorei C. G. V., în contradictoriu cu pârâtul C. M. M., cu domiciliul în Baia M., ./64, jud. Maramureș, având ca obiect ordonanță președințială.
Obligă pe pârâtul C. M. M. să-și dea consimțământul pentru eliberarea pașaportului simplu individual, cu valabilitate pe o perioadă de un an, pe numele minorei C. G. V., născută la data de 11.02.2006, în Baia M., județul Maramureș, CNP_, și de asemenea, să-și dea acordul pentru ieșirea minorei din țară, tot pentru aceeași perioadă de un an, oferind astfel posibilitatea acesteia de deplasare în străinătate, în Franța, împreună cu mama sa, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de cerere, respectiv acord al pârâtului, în vedere îndeplinirii tuturor formalităților necesare pentru realizarea operațiunilor în fața autorităților competente și pentru a părăsi țara.
Dispune compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți, până la valoarea cea mai mică, urmând ca după compensare sa nu fie acordată nici o suma cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, prin cererea formulată, ulterior precizată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 14 noiembrie 2011, reclamanta C. F. F. în nume propriu și ca reprezentantă a minorei C. G. V., a chemat în judecată pe pârâtul C. M. M., solicitând instanței exercitarea autorității părintești de către reclamantă, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a dosarului având ca obiect încredințare minor, aflat pe rolul Judecătoriei Baia M., cu privire la minora C. G. V., născută la data de 11.02.2006, obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru eliberarea pașaportului simplu individual, cu valabilitate pe o perioadă de un an, pe numele minorei C. G. V., născută la data de 11.02.2006, în Baia M., județul Maramureș, CNP_, oferind astfel posibilitatea acesteia de deplasare în străinătate, în Franța, împreună cu mama sa, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de cerere, respectiv acord al pârâtului, în vedere îndeplinirii tuturor formalităților necesare pentru realizarea operațiunilor în fața autorităților competente și de asemenea, să-și dea acordul pentru ieșirea minorei din țară, tot pentru aceeași perioadă de un an.
Pârâtul C. M. a depus la dosarul cauzei, prin reprezentant, pentru termenul din data de 30 noiembrie 2011, întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat, referitor la capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești de către reclamantă, excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că Judecătoria Baia M., a mai fost investită cu o astfel de cerere, ce a făcut obiectul dosarului nr._ și în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 7449 din data de 07.09.2011.
În ședința publică din data de 14 decembrie 2011 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la petitul privind exercitarea autorității părintești de către reclamantă, reținând, în esență, că situația de fapt este schimbată raportat la cea existentă în dosarul nr._ și în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 7449 din data de 07.09.2011.
Sub aspectul fondului cauzei, pe baza materialului probator administrat, judecătoria a reținut că, reclamanta și pârâtul s-au căsătorit în anul 2001 și au divorțat în anul 2003. În timpul căsătoriei părților, s-a născut minorul C. R., minor care, prin hotărârea prin care a fost desfăcută căsătoria dintre părți, a fost încredințat spre creștere și educare mamei, cu obligația corelativă a tatălui, de a achita pensia de întreținere în favoarea minorului.
Ulterior divorțului, părțile au continuat conviețuirea, iar în anul 2006 s-a născut minora C. G. V., părinții acesteia fiind reclamanta, respectiv pârâtul din prezentul dosar, fapt ce rezultă din cuprinsul certificatului de naștere al minorei depus la dosarul cauzei(fila 12) .
Pentru o perioadă, reclamanta și pârâtul, împreună cu copiii lor minori au locuit în Franța, unde, potrivit actelor de la dosarul cauzei părțile au realizat venituri, iar minorii au frecventat cursurile clasei a II-a, a școlii primare, respective ale unei grădinițe.
În prezent reclamanta se află în Franța, acolo unde minorul C. R. se află înscris la școală, tot în Franța aflându-se, potrivit reprezentantei sale, și pârâtul la muncă.
În schimb minora C. G. V., se află, în prezent, singură în țară, în grija surorii sale mai mari și a fratelui reclamantei, fără vreunul din părinții săi.
Reclamanta a solicitat în cadrul cererii ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Baia M., încredințarea spre creștere și educare a minorei C. G. V..
Reclamanta și-a motivat prezenta cerere prin care solicită exercitarea autorității părintești de către ea, până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a dosarului având ca obiect încredințare minor, prin prisma faptului că este pusă în pericol starea emoțională a minorei, prin izolare de frate, mamă și de climatul în care s-a născut, crescut și dezvoltat.
Având în vedere prevederile art. 6132 Cod proc.civ., care se referă la măsurile ce pot fi luate pe calea ordonanței în cazurile în care pe rolul instanței este înregistrat un dosar având ca obiect divorț, iar în speța dedusă judecății nu este îndeplinită această condiție, instanța a analizat cererea formulată de reclamantă având în vedere prevederile art. 581 Cod proc.civ., iar nu prin prisma temeiului de drept invocat de aceasta în cuprinsul cererii.
Judecătoria a analizat separat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.581 Cod proc. civ., pentru petitul de cerere privind exercitarea autorității părintește de către reclamantă și separat pentru petitul privind obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru eliberarea pentru minoră a pașaportului simplu individual, cu valabilitate pe o perioadă de un an, și acordul pentru ieșirea minorei din țară.
Potrivit art. 581 Cod procedură civilă, „instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara …” pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială fiind necesar ca măsura vizată să aibă un caracter vremelnic, să fie expresia unei situații de fapt care reclamă urgență în demersul în justiție, prin riscul producerii unui prejudiciu prin întârziere, și să nu prejudece fondul litigiului dintre părți.
În privința capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești de către reclamantă, instanța de fond reține că eclamanta, prin înscrisul depus la dosarul cauzei(fila 32) aspect verificat și de către instanță din oficiu, a făcut dovada ca în cauza este întrunită condiția vremelniciei, solicitând ca măsura ce se impune a fi luată de instanță pe calea ordonanței are caracter vremelnic, până la soluționarea de către Judecătoria Baia M., în mod irevocabil, a dosarului nr._, având ca obiect încredințare minor.
In raport de actele dosarului, instanța apreciază însă, că, în speță, nu este îndeplinită condiția urgenței, având în vedere că motivele prezentate de reclamantă nu sunt în măsură să determine luarea unei atari măsuri pe calea ordonanței, în condițiile în care din probele administrate în cauză, nu a rezultat incidența unor motive întemeiate care să impună ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către reclamantă, iar aceasta și in prezent are posibilitatea de a-și exercita oricând autoritatea părintească asupra minorei, nefiind îngrădită în exercitarea acestui drept.
Dispozițiilor art.505 din Codul civil stabilesc că, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent, sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, dacă părinții nu conviețuiesc, cazul din speță, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Dispozițiile din capitolul privind divorțul statuează condițiile de exercitare a autorității părintești, regula fiind, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți, iar excepțiile, într-o situație, pentru motive întemeiate, ca acesta să poată fi exercitată numai de către unul dintre părinți, iar în cea de-a doua situație, în mod excepțional, să poată fi exercitată de către alte peroane.
În cauză instanță constată că nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului cauzei, întrucât pentru rezolvarea acestui capăt de cerere se impune analiza unor aspecte referitoare la însuși dreptul de exercitarea a autorității părintești asupra minorei, anticipându-se astfel, asupra hotărârii instanței ce va fi pronunțată de drept comun.
Deși 581 Cod proc. civ nu menționează in mod expres condiția nerezolvării litigiului în fond, s-a decis ca aceasta condiție trebuie să fie îndeplinită de orice cerere de ordonanță președințială, întrucât prin pronunțarea asupra fondului cauzei n-ar mai exista nici o utilitate in soluționarea litigiului pe calea dreptului comun.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru eliberarea pentru minoră a pașaportului simplu individual, cu valabilitate pe o perioadă de un an, și să-și dea acordul pentru ieșirea minorei din țară, pentru aceeași perioadă de un an, este cert că solicitarea reclamantei, prezintă un caracter vremelnic tocmai prin încadrarea stricta într-un anume interval de timp, în care dreptul pretins urmează a fi exercitat. Din acest considerent nu subzista riscul ca o măsura încuviințată în mod vremelnic să dobândească un caracter permanent.
Cât privește caracterul urgent al solicitării reclamantei, acesta survine ca expresie a împrejurărilor de fapt care particularizează raporturile dintre părți. Astfel, datorita relațiilor tensionate dintre foștii soț(pârâtul nepermițându-i reclamantei, să ducă minora în Franța) a faptului că reclamanta are încredințat spre creștere celălalt minor C. R., care este înscris la cursuri în Franța, exercitarea de către minoră a dreptului de a fi alături de mama și fratele său, precum și de a călătorii în străinătate, în lipsa unei hotărâri judecătorești ar fi imposibilă. Este evident că, prin întârziere, atât reclamanta, cât si minora ar fi prejudiciați, prima prin îngreunarea, fără vreo justificare rezonabila, a exercitării autorității părintești pe o perioadă îndelungată de timp, iar cea de-a doua prin privarea de manifestarea si dezvoltarea relațiilor afective firești dintre copil și mama sa.
În ceea ce privește cerința neprejudecării fondului, instanța apreciază că și această condiție este îndeplinită dată fiind modalitatea în care s-a solicitat a se recunoaște exercitarea dreptului dedus judecății, prin încadrarea în mod strict în coordonatele temporale precizate.
În ceea ce privește temeinicia solicitării reclamantei, instanța reține că, potrivit art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, reclamantei ii este recunoscut dreptul la respectarea vieții de familie care presupune, în mod primordial, dreptul de a fi alături de copilul sau și de a-l putea lua cu ea atunci când se deplasează în străinătate.
Potrivit dispozițiilor art.14 din Legea nr.272/2004: “copilul are dreptul de a menține relații personale si contacte directe cu părinții, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-si cunoaște rudele si de a întreține relații personale cu acestea, precum si cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in măsura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedică relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații si surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decât in cazurile in care instanța decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihică, intelectuală sau morala a copilului.”
Minora este împiedicată de pârât în exercitarea deplină și fără alte îngrădiri a tuturor prerogativelor pe care i le conferă, dispozițiile legale precitate, iar prin refuzul de a-i permite să părăsească țara, dreptul la libera circulație.
De asemenea, potrivit prevederilor. art.17 alin. 1. lit. a și alin. 6 din Legea 248/2005 cu modificările ulterioare ,,minorilor cetățeni români, care nu se afla în una dintre situațiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, li se eliberează pașapoarte simple în următoarele condiții:
a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinți, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătoreasca rămasă definitivă și irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal;… Emiterea pașaportului pentru minor sau, după caz, includerea acestuia în pașaportul unuia dintre părinți, în situația în care există neînțelegeri între aceștia cu privire la exprimarea acordului, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (3) si (4), se efectuează numai după soluționarea neînțelegerilor de către instanța de judecată, în condițiile legii.”
Conf. art.30 din același act normativ,, Organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoana fizică majoră, în următoarele cazuri: b) minorului care este înscris în pașaportul unui părinte și călătorește în străinătate împreuna cu acesta sau, după caz, este titular al unui pașaport individual sau, după caz, al unei cărți de identitate si călătorește împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinație, precum si cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte”.
În speță, instanța reține în baza susținerilor reprezentantei sale, că pârâtul se află în Franța, la muncă, și, deși ar fi și în interesul său, ca minora să fie în Franța, mai aproape de el, pentru a o putea vizita, acesta, fără un motiv întemeiat, nu își dă acordul, pentru deplasarea în străinătate a minorei împreuna cu reclamanta, si, pentru eliberarea pașaportului pentru aceasta si, de asemenea, că este in interesul minorei sa stea alături de membri familie sale.
Instanța nu a reținut ca întemeiat motivul invocat de către pârât privind lipsa acordului său, constând în faptul că în Franța minora urmează să fie internată într-un centru de plasament, considerând că chiar și în aceste condiții ar fi în interesul minorei să fie mai aproape de membri familiei sale, unde să poată fi vizitată decât să rămână singură, în România, fără vreunul dintre membrii familiei sale restrânse.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că, având în vedere soluția pronunțată, de admitere, în parte, a cererii,se impune compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți, până la valoarea cea mai mică, urmând ca după compensare sa nu fie acordată nici o suma cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs C. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii judecătoriei, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială.
În motivarea recursului se solicită instanței de recurs să analizeze hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, deoarece instanța fondului cu o mare ușurință și fără o motivare temeinică a trecut peste excepția autorității de lucru judecat invocată. Excepția fiind una absolută poate fi ridicată de părți în orice stadiu procesual, ea trebuind analizată cu prioritate.
În speță, operează excepția autorității de lucru judecat, situația existentă între părți la momentul soluționării dosarului_ al Judecătoriei Baia M. este aceeași cu cea invocată în prezentul dosar.
Reglementarea autorității de lucru judecat apare din nevoia de ordine publică și stabilitate juridică și din evidența contrazicerilor dintre considerentele hotărârii judecătorești . Împrejurările de fapt care au justificat pronunțarea ordonanței președințiale nu s-au schimbat, ca atare nu poate fi primită o nouă cerere de ordonanță președințială.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului, în motivarea poziției sale procesuale reluând poziția exprimată la fondul cauzei, atât cu privire la excepția autorității de lucru judecat cât și sub aspectul fondului cauzei.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin prisma tuturor criticilor aduse acesteia de către recurent, dar și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publica, instanța apreciază ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 1201 C.civ., în vigoare la momentul promovării acțiunii din prezentul dosar, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare in judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza si este intre aceleași părți, făcută de ele si in contra lor in aceeași calitate. Având in vedere aceste dispoziții legale, rezulta ca nu exista autoritate de lucru judecat, atunci când intre elementele acțiunii pendinte si o alta acțiune soluționată definitiv, nu exista tripla identitate prevăzuta de lege.
Instituția puterii de lucru judecat are la baza regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecata decât o singura data si că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie sa fie contrazisa printr-o alta hotărâre.
În privința puterii de lucru judecat a ordonanței președințiale, în doctrina s-a reținut ca aceasta nu are putere de lucru judecat într-o noua ordonanță președințială, daca împrejurările de fapt avute în vedere cu ocazia primei judecăți nu mai subzista ori s-au schimbat.
În speță, prin cererea de ordonanță președințială care a făcut obiectul dosarului nr._, reclamanta C. F. F. a chemat în judecată pârâtul C. M. M., solicitând instanței încredințarea spre creștere și educare a minorei C. G. V., născută la data de 11.02.2006, obligarea pârâtului la plata unei alocații lunare de 200 lei în favoarea minorei C. G. V. și C. R. și obligarea pârâtului la schimbarea cărții de identitate deoarece în cuprinsul acesteia se menționează adresa de domiciliu al reclamantei.
De asemenea s-a solicitat ca pârâtul să fie obligat să păstreze distanța față de reclamantă, deoarece la data de 21 august 2011 a avut un incident cu pârâtul.
Prin sentința civilă nr. 7449/07.09.2011 pronunțată în acest dosar, Judecătoria Baia M. a respins cererea de ordonanță președințială.
În ce privește capătul de cerere privind încredințarea spre creștere și educare a minorei C. G. V., născută la data de 11.02.2006, în considerentele hotărârii, instanța a reținut că, cerința urgenței nu este îndeplinită. Astfel, singurul aspect invocat de reclamantă l-a constituit acela că în Franța cursurile unităților de învățământ încep în data de 1 septembrie 2011, iar prin faptul că pârâtul nu își dă acordul pentru plecarea minorei, aceasta nu poate frecventa cursurile grădiniței la care este înscrisă.
La dosarul cauzei nu a fost depus nici un înscris potrivit căruia în anul școlar 2011-2012 minora C. G. V. sau minorul C. R., minor cu privire la care există o hotărâre de încredințare, sunt înscriși la cursurile unei unități de învățământ. Faptul că aceștia au frecventat cursurile pe parcursul anului școlar 2010-2011 perioadă în care și părinții lor se aflau pe teritoriul Franței, nu poate duce la concluzia că aceștia, deși părinții lor au decis să se stabilească în România, sunt înscriși la cursuri în anul școlar 2011-2012.
Pe de altă parte reclamanta nu a făcut dovada că realizează venituri în Franța și nici nu a făcut dovada faptului că are o locuință pe care să o poată folosi, în condițiile în care se va deplasa în Franța.
Susținerea că nu poate indica locuința deoarece îi este frică de reacția fostului soț, nu este suficientă pentru a se reține că reclamanta deține un loc în care poate locui împreună cu minorii. Mai mult decât atât, reclamanta a arătat în fața instanței că trebuie să se mute din fosta locuință, iar pârâtul a arătat că părțile au reziliat contractele încheiate în Franța, la momentul la care au decis să se întoarcă în România.
Față de aspectele reținute de instanță cu ocazia soluționării dosarului_, în prezenta cauză au apărut elemente noi și anume. Ambii părinți ai minorei, atât recurentul cât și intimata sunt plecați la lucru în Franța, prin Decizia nr. 11/248 din 19.10.2011 a Curții de Apel din Paris – Tribunalul pentru Copii depusă la fila 15 din dosar, măsura educativă în mediu deschis a minorului C. R., fratele minorei G., a fost prelungită până la data de 27.12.2011, reclamanta și cei doi minori, au făcut dovada că au încheiată asigurarea de sănătate, cu valabilitate până la 30.04.2012, reclamanta a făcut dovada dreptului de ședere în Franța până la data de 09.04.2019, iar prin dresa depusă la fila 99 din dosarul judecătoriei, emisă la data de 21.11.2011, din partea A.E.M.O. I. –de- France, educatoarea specializată Cristine Bensson și asistenta socială E. Coincas, în cadrul unei măsuri de protecția copilului, ordonată de Judecătorul de Copii, au atestat că reclamanta este în măsură să o primească pe fiica sa G. în Franța în condiții adecvate, apreciind că este în interesul minorei întoarcerea sa la mamă, aceasta fiind necesară pentru buna dezvoltare psihologică a G..
Este evident că față de momentul soluționării primei cereri de ordonanță președințială au apărut elemente noi.
Dar așa cum s-a reținut deja și cum se deduce din cele prezentate, în cauza din dosarul_ și cauza din prezentul dosar nu se regăsește tripla identitate de părți, obiect și cauză, instanța fondului în mod corect înlăturând excepția autorității de lucru judecat, iar în consecință recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat să achite intimatei cheltuielile de judecată în cuantum de 436 lei, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum este dovedit cu chitanța nr.32/10.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. M., domiciliat în Baia M., . în contra sentinței civile nr._ din 15.12.2011 a Judecătoriei Baia M., județul Maramureș.
Obligă pe recurentul C. M. să plătească intimatei C. F. F. suma de 436 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 14 martie 2012.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER
W. D. Ț. D. C. V. S. A.
Red./Tred. CV / 15 Martie 2012 - 4 ex
Judecător la fond: D. Ș.
| ← Servitute. Decizia nr. 24/2012. Tribunalul MARAMUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1021/2012.... → |
|---|
