Grăniţuire. Hotărâre din 14-10-2013, Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 194/274/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1041/R
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător F. M.
Judecător C. Z.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de pârâta Direcția S. M. - Ocolul Silvic Topolnița, împotriva sentinței civile nr.330 din 10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Orșova, intimată fiind reclamanta B. Gh. M., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: procurator B. I. pentru intimata-reclamantă B. Gh. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
După închiderea dezbaterilor, s-a depus la dosar prin serviciul registratură concluzii scrise de procurator B. I. pentru intimata-reclamantă B. Gh. M.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova și înregistrată sub nr._ reclamanta B. Ghe. M. a chemat in judecată pe pârâta Direcția S. M. - Ocolul Silvic Topolnița, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată aceasta să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de teren de 0,75 ha situată pe raza satului Jupânești.
În motivarea acțiunii a arătat că prin procesul verbal de punere în posesie nr. 212 din 05.11.2002 a fost pusă în posesie cu suprafața de 0,75 ha pădure pentru care a primit titlu de proprietate definitiv nr. 3675/03.02.2003 în baza Legii 1/2000, pădure aflată lângă cimitirul sătesc Jupânești - UP VI VA 122B, delimitarea suprafeței făcându-se prin cioplaj pe arbori, vizibilă și în prezent.
A mai arătat că în urma reamenajării realizate de Ocolul Silvic Topolnița, în cursul anului 2011, la pădurea rămasă la stat și care se învecinează cu cea a reclamantei, nu s-a mai respectat suprafața ce i-a fost atribuită, nu s-a mai respectat cioplajul de pe arbori și s-a extins peste suprafața deținută de reclamantă cu circa 25 metri lățime.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedire a depus la dosar cererile adresate Ocolului Silvic Topolnița, datate 03.01.2012, respectiv 15.05.2012, adresa nr._/03.07.2012 eliberată de Direcția S. M., cererile înregistrate la Primăria comunei Cireșu sub nr. 1286/18.07.2012, 1779/08.10.2012, adresa nr. 1779/29.11.2012 emisă de Primăria . proprietate nr. 3675/03.02.2003, proces verbal de punere în posesie nr. 212/05.11.2002.
La termenul de judecată din data de 08.04.2013 reclamanta, prin procurator, a solicitat administrarea probei cu martorul L. Lorența și efectuarea unei expertize specialitatea topo, probe încuviințate de instanță prin încheierea din aceeași dată.
La termenul de judecată din data de 15.04.2013 a fost identificat și audiat sub prestare de jurământ martorul L. Lorența, depoziția acesteia fiind consemnată în scris, iar fila atașată la dosar.
În cauză a fost efectuat și depus raportul de expertiză, prin serviciul registratură la 27.05.2013 de către expert I. C., raport la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă 330/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosar nr._ a fost a admisă acțiunea și obligată pârâta să lase în proprietate și deplină posesie suprafața de 2630 mp ocupată fără drept și delimitată pe schița Anexa nr.1 a raportului de expertiză tehnică judiciară prin punctele 4-5-6-7-8-4, conform titlului de proprietate nr.3675/03.02.2003 și la 880 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit titlului de proprietate nr. 3675/03.02.2003 reclamantei B. M. i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 7500 mp, teren cu vegetație forestieră situat pe raza comunei Cireșu.
Conform procesului verbal de punere în posesie nr. 212/05.11.2002 reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafața de 7.500 mp, teren forestier înscris în amenajamentul silvic Topolnița, UP VI UA 122B, limitele acesteia fiind făcute prin cioplaj pe arbori.
Deși, pârâta legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări, și nici nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu cu nici un mijloc de probă.
Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert I. C. a identificat și măsurat terenul cu vegetație forestieră cu care reclamanta a fost pusă în posesie conform titlului de proprietate nr. 3675/03.02.2003 și procesul verbal de punere în posesie nr. 212/05.11.2002, ca fiind situat în extravilanul comunei Cireșu, . 122 B, cu vecinii: N – L. D., S – P. Romsilva, E – ogaș, V – cimitir, concluzionând că suprafața reală a terenului ce a făcut obiectul punerii în posesie este de numai 6404 mp în loc de 7500 m, terenul fiind reprezentat pe schița anexă nr. 1 la raportul de expertiză prin punctele 1-2-3-4-5-6-7.
Expertiza efectuată în cauză a mai concluzionat că pârâtul Ocolul Silvic Topolnița i-a ocupat reclamantei o suprafață de 2630 mp, reprezentată pe schița anexa 1 prin punctele 4-5-6-7-8-4.
În ceea ce privește aplicabilitatea în timp a legii civile instanța a apreciat că față de dispozițiilor art. 6 alin.(6) din noul cod civil care statuează că dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din raporturile de proprietate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi, prezentului litigiu fiindu-i aplicabile dispozițiile noului Cod civil care reglementează apărarea dreptului de proprietate, norma sus menționată fiind înserată in capitolul II Titlul Preliminar din Noul Cod Civil referitoare la aplicarea in timp a legii civile.
Potrivit art.555 Noul Cod civil proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege, iar potrivit art.556 dreptul NCC dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său.
Conform art.563 Noul Cod civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care îl deține fără drept .
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune în cadrul căreia cel obligat să-si dovedească dreptul de proprietate asupra bunului revendicat este reclamantul, conform principiului cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească” (onus probandi incumbit actori).
Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibila acțiunea in revendicare, reclamantul trebuie sa dovedească dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, cât si posesia nelegitima a pârâtului asupra bunului imobil pe care îl revendica.
În cauză reclamanta a făcut dovada prin titlul de proprietate nr. 3675/03.02.2003 (fila 10 dosar), procesul verbal de punere în posesie nr. 212/05.11.2002 (fila 11), precum și posesia nelegitimă exercitată de pârât – raportul de expertiză tehnică judiciară - considerente pentru care fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare imobiliară, s-a apreciat acțiunea astfel cum a fost formulată ca fiind întemeiată, urmând să fie admisă, omologat raportul de expertiză întocmit de expert I. C. și obligată pârâta să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 2630 mp ocupată fără drept și delimitată pe schița Anexa nr.1 a raportului de expertiză tehnică judiciară prin punctele 4-5-6-7-8-4, conform titlului de proprietate nr.3675/03.02.2003.
Concluziile raportului de expertiză s-au coroborat și cu depoziția martorei L. Lorența, potrivit cărei pârâta nu a mai respectat vechea delimitare realizată la momentul punerii în posesie, când au fost măsurate amplasamentele și emise procesele verbale de punere în posesie(f.20).
În raport de soluția adoptată, constatând culpa procesuală a pârâtei, văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, față de înscrisurile doveditoare existente la dosar, chitanța nr._/1/08.04.2013 prin care a fost achitat onorariul de expert în cuantum de 500 lei, cât și cheltuielile de transport rezonabile și credibile, în cuantum de 280 lei – pe ruta Jupânești – Orșova nefuncționând o linie de transport în comun licențiată care să emită bilete de călătoriei - instanța a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată, și a obligat pârâta la plata acestora către reclamantă în cuantum de 880 lei.
Instanța nu a admis cheltuielile de judecată reprezentate de zilele de muncă, deoarece reclamanta a fost reprezentată prin procurator, nefiind prezentă în instanță, astfel că nu se justifică acordarea acestor cheltuieli.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs recurenta Regia Națională a Pădurilor-Direcția S. M. prin Ocolul Silvic Topolnița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că Ocolul Silvic Topolnița potrivit HG 229/2009 este subunitate fără personalitate juridică a RNP Romsilva și doar administrează fondul forestier proprietate publică a statului. Punerea în posesie a proprietarilor-persoane fizice și juridice-în cadrul zonelor teritoriale delimitate se face potrivit disp. art.72 al.2 din regulamentul din 04.08.2005 de către comisia locală sau județeană după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurilor topografice. În aceste condiții, recurenta a predat doar suprafața delimitată de către comisia locală de fond funciar, restul de suprafață rămânând în administrarea RNP Romsilva prin subunitățile acesteia.
Așadar, suprafața de teren ce eronat a fost obligată să o lase în liberă posesie nu i-a fost predată niciodată reclamantei, pârâta administrând-o în prezent conform amenajamentului silvic.
Hotărârea a fost criticată și sub aspectul că a fost pronunțată împotriva unei persoane fără capacitate juridică. Conform art. 6 din anexa 1a HG.229/2009 ocolul silvic nu are nici măcar organe de conducere – în aceste condiții neputând sta în proces.
S-a apreciat că hotărârea este pronunțată cu încălcarea art.153 al.1 C.pr.civ.- pârâta nu a fost citată și nici nu i s-a comunicat raportul de expertiză.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu potrivit disp. art.3041 C.pr. civ., se apreciază că recursul este întemeiat.
Potrivit art. 85 C.pr.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune astfel, în caz contrar estre încălcat principiul contradictorialității care presupune ca judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanța cât și pe cel care se apără. Fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți. De asemenea s-ar încălca principiul dreptului la apărare prin textul enunțat asigurându-se protecția părții împotriva măsurilor ce ar putea fi luate față de ea, fără a i se fi dat posibilitatea de a se apăra.
În cauza dedusă judecății deși recurenta Direcția S. M. a fost conceptată ca parte, nu s-a îndeplinit procedura de citare cu aceasta, partea fiind pusă în situația de a nu se da posibilitatea de a se înfățișa în fața instanței cu toate consecințele ce decurg sin aceasta.
Prin consecință fiind întrunite condițiile cerute de art. 312(6) C.pr.civilă, recursul urmează să fie admis, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția S. M. - Ocolul Silvic Topolnița, împotriva sentinței civile nr.330 din 10.06.2013, pronunțată de Judecătoria Orșova, intimată fiind reclamanta B. Gh. M., având ca obiect grănițuire.
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.
Președinte, L. B. | Judecător, F. M. | Judecător, C. Z. |
Grefier, D. D. |
Redactat. B.L./01.11.2013
Tehnoredactat D.D. /ex.2/ pag.4
Jud. fond U. I.
Cod operator 2626
← Fond funciar. Hotărâre din 01-04-2013, Tribunalul MEHEDINŢI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1507/2013. Tribunalul... → |
---|