Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2862/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2862/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 2887/332/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 484/R
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul reclamant B. A., împotriva sentinței civile nr.2862/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimatul parat C. R., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat Z. M. pentru recurentul reclamant si intimatul pârât C. R. personal si asistat de avocat A. G., lipsă fiind recurentul reclamant B. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;
Avocat Z. M. pentru recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea acțiunii.
Hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala întrucât reclamantul a dovedit ca a intrat in posesia terenului așa cum rezulta din declarațiile celor doi martori audiați in cauza care au confirmat înțelegerea de vânzare cumpărare pentru 2,5 ha teren .
Cu privire la obiectul contractului acesta este determinat sau determinabil, existând suficiente probe pentru identificarea lui in T111 P25.
A solicitat cheltuieli de judecata.
Avocat A. G. pentru intimatul pârât solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea sentinței ca fiind temeinica si legala.
Reclamantul nu a făcut dovada înțelegerii dintre părți, antecontractul de vânzare cumpărare in original nu l-a depus si nici martorii nu au semnat.
Terenul s-a folosit dar cu un alt titlu, nu cu vânzare cumpărare.
Nu a solicitat cheltuieli de judecata.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea adresată Judecătoriei Vînju M. la data de 19.11.2010, înregistrată sub nr._, reclamantul B. A. a chemat în judecată pe pârâtul C. R., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că la data de 05.05.2004, reclamantul a cumpărat de la pârât suprafața de 2,50 ha, teren arabil extravilan, situat pe raza comunei V., satul Scorila, județul M., în T.111, P.25, cu vecinii: N.- M. C., E. și V.- Drum, S- S. P. și hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
In motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 05.05.2004, printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat ”act de vânzare-cumpărare”, a dobândit de la pârât, suprafața de teren mai sus menționată, pentru care a plătit suma de 1.500 lei, cu titlu de preț, sumă achitată integral vânzătorului, urmând ca ulterior să se prezinte la notar în vederea perfectării actelor în formă autentică, fapt ce nu s-a realizat din culpa pârâtului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ. și ale art. 1073 C.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie: înscrisul sub semnătură privată, intitulat „act de vânzare-cumpărare”, titlul de proprietate nr._/16.09.2004, chitanța . nr. 0010/17.01.2011 privind creanțele bugetului local, certificatul de atestare fiscală nr. 243/08.02.2011, adeverința nr. 242 din 08.02.2011, chitanțe privind dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, împuternicire avocațială, a solicitat interogatoriul pârâtului și proba cu martorii C.-A. C. și Moromînzu C..
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca nefondată, susținând că, nu este real faptul să fi intervenit între el și reclamant un antecontract de vânzare-cumpărare pentru înstrăinarea vreunei suprafeței de teren.
Pârâtul susține că, în antecontractul de vânzare-cumpărare depus la dosar de reclamant, la rubrica „semnătura vânzătorului”, se află o semnătură ce nu îi aparține, iar din acest punct de vedere, a precizat că se impune o verificare de scripte, privind compararea semnăturii de pe contractul de vânzare-cumpărare, cu semnătura sa reală.
De asemenea, pârâtul a susținut că, într-adevăr între ei a intervenit o înțelegere în cursul anului 2004, dar numai verbal, însă nu cu privire la vânzarea – cumpărarea terenului ce face obiectul litigiului de față, ci doar pentru transmiterea dreptului de folosință asupra acestui teren. A mai arătat că, la respectiva înțelegere verbală nu au participat martori.
În apărare, av. A. G., pentru pârât, a depus la dosar: factura fiscală nr. 6092/2002, semnată de pârât la o dată anterioară celei din actul de vânzare-cumpărare, a învederat că pârâtul a formulat plângere penală împotriva reclamantului, depunând în acest sens o copie a acesteia (f.25-26)., promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 822/2011, împuternicire avocațială, a solicitat proba cu martorul D. Ș. și efectuarea unei expertize grafologice.
În consecință au fost interogat pârâtul și audiați, sub prestare de jurământ, martorii propuși de reclamant, numiții C.-A. C., M. C. și P. O. și martorul D. Ș., propus de pârât, declarațiile acestora fiind consemnate în scris, semnate conform legii și atașate la dosar (f. 20-22, 31 și respectiv f. 48).
Din oficiu a fost interogat pârâtul (f. 49).
Instanța, la termenul de judecată din 16.03.2011, a comparat, din oficiu, semnăturile din factura fiscală depusă la dosar (f.27) și cea din actul de vânzare-cumpărare (f. 4), concluzionând că nu se poate pronunța asupra persoanei care a executat aceste semnături, daca este una și aceeași persoană, urmând a pune în discuția părților efectuarea expertizei grafologice, după audierea martorilor propuși (f. 29).
Interogat din oficiu, cu privire la autorul semnăturii de la rubrica vânzător, din actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.05.2004, pârâtul a declarat că nu cunoaște cu exactitate cui îi aparține această semnătură, considerând însă că reclamantul a efectuat-o de vreme ce a depus acest înscris (f. 49).
În ședința publică din data de 15.06.2011, instanța a dispus suspendarea judecății pricinii în baza art. 183 C.pr.civ., și a înaintat înscrisul, intitulat „act de vânzare-cumpărare terenuri”, împreună cu un proces verbal, încheiat în acest sens, la P. de pe lângă Judecătoria Vînju M., pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii de către reclamant a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiune prevăzută de art. 290 C. pen.
Prin serviciul registratură, la data de 26.01.2012, reclamantul B. A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, susținând că motivul suspendării nu mai există.
Cu privire la aceste aspecte, instanța a dispus menținerea suspendării conform art. 183 C.pr.civ., având în vedere că subzistă motivele suspendării.
Ulterior, la dosar a fost depusă adresa nr. 273/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju M., împreună cu rezoluția nr. 273/P/2011, din data de 31.10.2012, în temeiul căreia, instanța din oficiu a dispus citarea părților pentru a se repune cauza pe rol.
De asemenea, instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, ridicată din oficiu la termenul din data de 26.01.2011, avându-se în vedere faptul că actul a fost încheiat în anul 2004 (f.13).
Prin sentința civilă nr. 2862/05.12.2012 Judecătoria Vînju M., a admis cererea pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ridicată din oficiu, ca nefondată.
A respins în fond, acțiunea civilă, având ca obiect „acțiune în constatare”, formulată de reclamantul B. A., domiciliat în ., împotriva pârâtului C. R., domiciliul în ., județul M., ca neîntemeiată.
A constatat că nu sunt dovedite cheltuielile de judecată solicitate de pârât.
Pentru a pronunța acestă sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ridicată din oficiu, ca nefondată, întrucât din probele dosarului rezultă că imobilul ce face obiectul cauzei se află din anul 2004 în posesia reclamantului, folosința acestuia nefiind tulburată, până în anul 2010, când a început cursul termenului de prescripția.
Pe fond prin cererea adresată acestei instanțe, reclamantul B. A. a chemat în judecată pe pârâtul C. R., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că la data de 05.05.2004, reclamantul a cumpărat de la pârât suprafața de 2,50 ha, teren arabil extravilan, situat pe raza comunei V., satul Scorila, județul M., în T.111, P.25, cu vecinii: N.- M. C., E. și V.- Drum, S.- S. P., pentru care pretinde că a plătit prețul de 15.000.000 lei, vechi, achitat odată cu . imobilului.
Antecontractul de vânzare-cumpărare conține o obligație de „a face”, aceea a încheierii înscrisului autentic al înstrăinării, cerută de lege și este susceptibil de executare silită directă,prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, acest lucru fiind posibil și în temeiul dispozițiilor art. 1077, art. 1080, art. 1295 C. Civ și ale art. 5 alin. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005.
Această obligație se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor prevăzute de art. 1073 C.civ, care permite creditorului îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației debitorului său.
În cazul în care „obligația de a face” nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul, potrivit art. 1077 C.civ., poate fi autorizat de instanță să o aducă la îndeplinire, instanța judecătorească având posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Numai că, prin întâmpinare, pârâtul susține că nu este real faptul intervenirii între părți a unui antecontract de vânzare-cumpărare privind înstrăinarea vreunei suprafeței de teren, afirmând că în antecontractul de vânzare – cumpărare depus de reclamant, la rubrica „semnătura vânzătorului”, se află o semnătură ce nu îi aparține, iar din acest punct de vedere, a precizat că se impune o verificare de scripte, privind compararea semnăturii de pe contractul de vânzare – cumpărare, cu semnătura sa reală.
De asemenea, pârâtul susține că între părți a intervenit o înțelegere, verbală, în cursul anului 2004, însă nu cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului în litigiu, ci doar pentru transmiterea dreptului de folosință asupra acestui teren. A mai arătat că, la respectiva înțelegere verbală, nu au participat martori.
Probele administrate în cauză relevă că, între părți, nu a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare validă.
Din declarațiile martorilor audiați se reține că, nu au semnat în calitate de martori actul de vânzare cumpărare pe care instanța i l-au arătat, și care se află în dosar la f. 4, deși numele lor este menționat pe acest înscris. Mai mult, la data la care se pretinde că s-a încheiat convenția și părțile s-au înțeles asupra înstrăinării terenului, în realitate nu s-a încheiat nici un act constatator de către acestea pentru înțelegerea intervenită.
Din conținutul Rezoluției nr. 273/P/2011, din data de 31.10.2012, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Vînju M., pe baza analizei materialului probator strâns în cursul urmăririi penale, la plângerea pârâtului, care a contestat semnătura sa de pe antecontract, s-a constatat că înscrisul intitulat „act de vânzare-cumpărare terenuri”, din data de 05.05.2004, a fost întocmit ulterior încheierii înțelegerii verbale, iar martorii consemnați în cuprinsul actului au fost doar menționați, fără a semna înscrisul.
De asemenea, s-a stabilit că originalul documentului nu se mai găsește, singurele care atestă existența acestuia, fiind niște copii xerox, ce nu au putut fi supuse unei expertize grafice pentru a se stabili dacă semnătura din dreptul numelui „vânzătorului” aparține sau nu pârâtului C. R. ori aceasta a fost efectuată de reclamantul-învinuit B. A..
În urma audierii martorilor, în cursul urmăririi penale, s-a reținut că deși au cunoștință de înstrăinarea terenului în discuție de către pârât reclamantului, ei au declarat doar că nu știu nimic despre încheierea vreunui înscris între aceștia. Mai mult, în declarația sa, făptuitorul (adică reclamantul) a susținut că actul a fost semnat de el, în calitate de cumpărător și de pârât, în calitate de vânzător, fără a mai fi de față alte persoane (f. 61).
Existența unui antecontract valabil încheiat presupune ca acesta să îndeplinească condițiile de validitate prevăzute de art. 948-968 C.civ., cu privire la capacitate, consimțământ, obiect și cauză și să fie dovedit în condițiile dreptului comun în materie de probe (art. 1191-1198 C.civ.).
Instanța a reținut însă că obiectul antecontractului nu este determinat prin menționarea vecinătăților imobilului ce face obiectul pretinsei promisiuni de vânzare, în antecontract, pentru a fi individualizat cu exactitate, astfel că instanța nu poate verifica dacă bunul în discuție este cel înscris în titlul pârâtului, făcând astfel îndoielnică însăși promisiunea părților de înstrăinare a bunului.
Cercetând înscrisurile aflate la dosarul cauzei se observă că reclamantul nu a depus antecontractul de vânzare–cumpărare în original, pe care pretinde că l-a încheiat cu pârâtul, astfel se constată că reclamantul nu dovedește existența unui antecontract încheiat valabil. Având în vedere declarațiile martorilor și constatările procurorului, înserate în rezoluția de neîncepere a urmării penale față de reclamantul B. A., instanța reține că între părți, la data de 05.05.2004, nu s-a încheiat nici un înscris sub semnătură privată, în speță, având loc doar o înțelegere verbală, ce nu poate fi cenzurată de instanță.
De altfel, ulterior, pârâtul a încheiat cu un terț promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 822/22.03.2011, a imobilului în discuție (f. 32), obligându-se, sub sancțiunea legii, să nu constituie nici un alt drept în favoarea vreunei alte persoane.
Așadar, cum reclamantul nu a produs această dovadă, în cauză neexistând un antecontract valabil încheiat între părți, instanța a apreciat acțiunea formulată de acesta ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge ca atare.
Față de cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanța va constata că acestea nu sunt dovedite.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs recurentul reclamant B. A. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs ( fila 16 dosar) a susținut că respingerea acțiunii sale este nefondată de vreme ce martorii audiați în cauză au confirmat existența înțelegerii de vânzare cumpărare, stabilirea și emiterea prețului și de la acea dată a intrat în posesia terenului.Că, și pârâtul declară că a existat o convenție, însă de folosință a terenului, recunoscând că a primit o sumă de bani dar nu cu titlul de preț. Totodată că obiectul contractului este determinabil existând suficiente elemente pentru identificarea terenului. Verificând sentința atacată prin prisma art. 304, 304 ind. 1, 306 alin. 2 c.pr.civ. instanța constată recursul întemeiat.
Astfel,prin cererea intreoductivă de instanță reclamantul B. A. a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare pentru suprafața de 2,50 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei V. ,.,. indicați în acțiune.
A susținut că a cumpărat acest teren la 05.05.2004 prin antecontractul de vânzare cumpărare depus la dosar de la pârâtul C. R. ,,pentru suprafața de teren în discuție plătind suma de 15.000 lei vechi cu titlul de preț.
Pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act de vânzare cumpărare în condițiile art. 1073 și urm.c.pr.civ. impune dobândirea calității de creditor al persoanei care ,printr-o astfel de acțiune, are posibilitatea de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației corelative.
Ori, în speță reclamantul invocă această calitate de creditor al obligației de a face din partea debitorului C. R. prin antecontractul de vânzare cumpărare a suprafeței de teren încheiat la 05.05.2004, antecontract prin care pretinde că a cumpărat suprafața de mai sus pentru suma de 15.000.000 lei achitată la data încheierii convenției .
Așa cum a reținut și instanța de fond pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare e necesar ca acest act să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă prev. de art.969 c.civ., pentru validitatea unei convenții.
Contrar însă, celor reținute de instanța de fond, instanța de recurs apreciază că aceste condiții sunt îndeplinite.
Astfel, deși pârâtul C. R. neagă semnătura de pe înscrisul încheiat la 05.05.2004,în întâmpinarea depusă la dosar acesta recunoaște existența unei convenții, în sensul de negotium, precizând însă că această convenție a constat doar în transmiterea folosinței terenului și nu în transmiterea proprietății și totodată că ,deși a primit o sumă de bani la data încheierii convenției, aceasta nu a fost de 1500 lei, ci doar de 1000 lei și a reprezentat doar c/val. dreptului de folosință.
In aceste condiții, al recunoașterii unei convenții încheiată cu reclamantul care are ca obiect suprafața de teren în discuție este evident că sarcina probei cu privire la natura juridică a convenției aparținea pârâtului.
Si cum acesta, cu probele administrate în cauză nu a făcut dovada că prin convenția de mai sus a transmis doar dreptul de folosință asupra terenului este evident că susținerea sa nu poate fi reținută.
Mai mult decât atât la fila 4 dosar fond a fost depus un înscris constatator al convenției, înscris care cuprinde atât semnăturile vânzătorului și cumpărătorului cât și numele a doi martori, martori care audiați în instanță au depus în sensul că au participat la înțelegerea dintre cei doi de vânzare cumpărare a terenului și la plata prețului de 15.000.000 lei la carte părțile s-au înțeles.
Este adevărat că acești martori declară că nu au mai participat la încheierea înscrisului – care s-a întocmit ulterior ,dar aceasta nu înseamnă că acest înscris nu corespunde voinței reale a părților în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren pentru prețul de 15.000.000 lei.
Tocmai de aceea înscrisul nu cuprinde semnăturile martorilor ci doar numele acestuia, făcând trimitere, evident la antecontractul încheiat în formă verbală în prezența acestor martori.
Că acest înscris corespunde convenției verbale a părților rezultă sin din împrejurarea că de la data întocmirii lui reclamantul a intrat în posesia terenului, pârâtul declarând chiar în răspunsurile la interogatoriu că el personal nu l-a folosit niciodată.
Este adevărat, că în cursul judecării cauzei pârâtul a declarat că semnătura la poziția vânzător nu-i aparține, însă acest aspect nu a putut fi dovedit de vreme ce nu s-a putut efectua o expertiză grafologică în acest sens.
Ca atare, instanța apreciază că în speță cu martori și prezumțiile simple existente la dosar s-a făcut dovada că între părți a existat o convenție ( inițial convenție verbală și ulterior materializată prin înscrisul de la fila 4 dosar fond), convenție prin care pârâtul C. R. a vândut reclamantului suprafața de teren în discuție pentru suma de 15.000.000 lei pe care a încasat-o cu titlu de preț, de la data întocmirii antecontractului reclamantul intrând în posesia terenului.
Nu se poate fi reținută motivarea instanței de fond în sensul că obiectul antecontractului nu este determinat de vreme ce potrivit art.948-964 vechiul cod civil, o condiție esențială pentru validitatea vânzării o constituie aceea ca obiectul contractului să fie determinat sau determinabil.
Ori, în speță este evident că obiectul antecontractului este determinabil de vreme ce acest obiect constă în suprafața de teren de 2,50, tarlaua 111,. suprafață cu suprafețele înscrise în titlul de proprietate al vânzătorului se constată că singurul teren înscris în acest titlu este de 2,50 ha din tarlaua 111,. evident, a făcut obiectul vânzării.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază recursul întemeiat ,urmând ca în temeiul art. 312 c.pr.civ. acesta să fie admis, să fie modificată sentința în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Se vor face aplicarea disp. art. 274 -276 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant B. A., împotriva sentinței civile nr.2862/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimatul parat C. R., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
Modifică sentința.
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. A. împotriva pârâtului C. R..
Constată faptul că la data de 05.05.2004 pârâtul a înstrăinat reclamantului cu înscrisul intitulat "Act de vânzare cumpărare terenuri" suprafața de 2,50 ha teren situată în T 111 P25 din titlul de proprietate nr._/16.09.2004 pentru suma de 15.000.000 lei ROL, urmând ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Obligă intimatul pârât C. R. să-i plătească recurentului reclamant 195 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2013, la sediul Tribunalului M..
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
Red. NV/LI/2 ex.
Data-23-05-_
Jud.fond,.D. P.
Cod operator 2626
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 785/2013. Tribunalul... → |
|---|
