Pretenţii. Sentința nr. 4357/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 4357/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 6986/225/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1180/R

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. Z.

Judecător L. B.

Judecător F. M.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de reclamantul R. M. împotriva sentinței civile nr.4357/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin intimat fiind pârâtul Ș. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că, din oficiu, a fost repusă cauza pe rol pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.248 și 252 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.

Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an de la data suspendării, instanța invocă excepția perimării și acordă cuvântul asupra excepției.

Recurentul-reclamant solicită respingerea excepției și continuarea judecății.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

La data de 14.05.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr S. acțiunea civilă formulată de reclamant R. M. prin care a chemat în judecată pe pârâtul Ș. A. solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtului să-i dea vaca și vițelul sau contravaloarea acestora de 1500 lei.

În fapt, a arătat că la data de 25.05.2009 vaca și vițelul său s-au deplasat sau au fost duse la cca 2 km de unde le legase, ajungând la casa pârâtului unde au păscut lăstarii de viță din vie din via ce era pe rod în primul an și fiecare lăstar avea câte 2 struguri și au mâncat și căpșunii.Ca urmare, pârâtul după ce i-a luat vaca și vițelul și apoi le-a vândut, îi cere despăgubiri de 7 milioane lei vechi.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că nu a fost chemat la constatarea pagubei și consideră că paguba nu este chiar atât de mare pe cât cere pârâtul.

Prin citația emisă pentru primul termen de judecată, reclamantului i s-a pus în vedere să depună la dosar taxa de timbru de 131 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției netimbrării, invocată din oficiu de către instanță, excepție care, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c., are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, având în vedere că, fără plata taxelor de timbru aferente, instanța nu este învestită cu soluționarea unei cauze, prin sentința civilă nr.4357/08.06.2012 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a reținut următoarele:

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 2 în cazul în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, iar art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, modificată și completată prin Legea nr. 123/1997, prevede că, în cazul neachitării timbrului judiciar corespunzător cererii, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.

La termenul de judecată din 08.06.2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepție ce a fost admisă, în temeiul art. 137 C. proc. civ., art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995, având în vedere că, reclamantului i s-a pus în vedere să depună la dosar taxa de timbru de 131 lei și timbru judiciar de 3 lei.

Întrucât reclamantul nu s-a conformat acestor dispoziții, instanța a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu au fost prezente părțile la termenul de judecată din 08.06.2012, deși personal s-a prezentat și a învederat instanței că nu are posibilități materiale pentru a achita taxa de timbru.

La termenul de judecată din 12.11.2012 cauza a fost suspendată pentru lipsa părților.

La 28.11.2013 prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 12.11.2012 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.

Potrivit art. 248 din Codul de procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.

Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.

Potrivit art. 253 C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată o data cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cauză, instanța constată că la termenul din 12.11.2012 părțile au lipsit la judecarea cauzei și potrivit dispozițiilor cod procedură civilă, art.242 pct.2 a fost dispusă suspendarea pentru lipsa părților. Cum art.248 cod procedură civilă, sancționează lipsa de atitudine a recurentului care, deși suspendată cauza, nu a făcut niciun demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 12.11.2013), în temeiul art. 252 raportat la art. 248 cod procedură civilă, se va constata perimat recursul formulat împotriva sentinței civile nr.4357/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de reclamantul R. M. împotriva sentinței civile nr.4357/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin intimat fiind pârâtul Ș. A., având ca obiect pretenții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.

Președinte,

C. Z.

Judecător,

L. B.

Judecător,

F. M.

Grefier,

M. B.

Redactat L.B.

tehnoredactat M.B., Ex.2/2 pag.

jud.fond P. I.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4357/2013. Tribunalul MEHEDINŢI