Partaj judiciar. Decizia nr. 357/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 357/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 8630/225/2009/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 357/R
Ședința publică de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C.
Judecător M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții-reclamanți B. A. M., T. A., C. D. împotriva încheierii din data de 14.12.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._ 09, în contradictoriu cu intimatul pârât B. N. I. și intimații intervenienți B. V. N., B. V. A., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. Teluța, pentru recurenții reclamanți, lipsă fiind intimatul pârât B. N. I. și intimații intervenienți B. V. N. și B. V. A..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat P. Teluța, pentru recurenții reclamanți, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat P. Teluța, pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului formulat și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea reluării judecății. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin încheierea din data de 14.12.2012, pronunțată în dosarul nr._ 09, în baza art.244 pct.1 cod procedură civilă, a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamanții-pârâți reconvențional B. A., T. A. și C. D., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional B. N. I., intervenienții B. V. N. și B. V. A., având ca obiect partaj judiciar, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/225/2012 al Judecătoriei Dr.Tr.S., având ca obiect”anulare act”.
Referitor la solicitarea pârâtului în vederea citării reclamanților la interogatoriu și luarea interogatoriului la locuința acestora, instanța urmează a respinge cererea, întrucât nu există motive temeinice cu privire la împiedicarea prezentării acestora în instanță, fiind deja citați în acest sens la mai multe termene de judecată înainte de suspendarea judecării cauzei, iar potrivit art. 225 C. proc. civ, neprezentarea acestora la interogatoriu poate fi socotit de către instanță ca o mărturisire deplină sau numai un început de dovada în folosul părții potrivnice.
Cât privește afirmația pârâtului cum că pentru terenurile ce fac obiectul litigiului de față au și alte persoane titluri de proprietate pentru lămurirea acestei situații, nu este necesară suspendarea cauzei, situația putând fi rezolvată pe calea unei acțiuni separate, având ca obiect „revendicare” cu compararea titlurilor de proprietate a părților din litigiu, motiv pentru care cererea de suspendare pentru acest motiv urmează a fi respinsă.
Faptul că între părți există pe rolul aceleiași instanțe dosare înregistrate ulterior suspendării din 06.07.2012, având ca obiect”anulare act”formulată de petentul P. de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S. și petentul B. N. I., în contradictoriu intimații B. Ș. și B. A. M. și dosarul nr._/225/2012, având ca obiect”anulare titlu de proprietate”, instanța apreciază că există legătură de cauzalitate între obiectul dosarului de față, respectiv „partaj judiciar” și dosarul nr._/225/2012, având ca obiect”anularea titlului de proprietate” pentru terenurile supuse partajului, urmând a dispune suspendarea cauzei în baza art. 244 pct.1 C proc. civ.
Împotriva acestei încheierii au formulat recurs, reclamanții B. A. M., T. A. și C. D., soluție nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă.
În motivele de recurs susține că având în vedere vechimea dosarului, care trenează pe rolul judecătoriei, intrând în al 5 –lea an de când a fost învestită instanța, dar și faptul că este vorba de un caz de suspendare facultativă, lăsat la aprecierea instanței, în soluționarea cererii de întrerupere a cursului judecății, instanța era obligată să aibă în vedere dispozițiile art. 6 din Convenției (judecarea într-un termen rezonabil), să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 244 cod procedură civilă ( să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale ce se judecă în alt dosar și procesul care are ca obiect chestiunea prejudicială să fie în curs de judecată, să nu fi fost el însuși suspendat).
Instanța trebuia să cerceteze oportunitatea și înrâurirea pe care ar putea-o avea hotărârea pronunțată în litigiu ce formează obiectul dosarului nr._/225/2012.
Arată că această cauză a mai fost suspendată, pentru același motiv, existența pe rolul instanțelor a altor litigii având ca obiect anularea titlului de proprietate în litigiu (actul de proprietate în baza căruia se cere ieșirea din indiviziune).
Hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr._, nr._, nr._, nr._/225/2011, pronunțate în litigii având ca obiect tot anularea (nulitatea) titlului de proprietate, au fost depuse la dosar, situație în care se impunea ca instanța să facă o analiză de profunzime pentru a nu da curs unor cereri abuzive:
Când s-a dat motivarea soluției de admitere a cererii de suspendare, se constată că instanța a avut în vedere dosarul nr._/225/2012, având ca obiect anularea titlului de proprietate, dosar care la rândul său era suspendat prin încheierea din 03.12.2012 ( ce se anexează ), până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea cererii depusă la CLFF cu nr. 2303/15.02.2006 ( dosar nr._/225/2012).
Arată că această cerere cu nr. 2303/15.02.2006 nu constituie o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, ci doar o revenire, fiind depusă după 30.11.2005, ultima zi în care se putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005.
Mai arată că o cerere depusă în anul 2006 nu putea sta la baza reconstituirii dreptului de proprietate și că anularea acestei cereri este fără efecte juridice în ceea ce privește eliberarea titlului de proprietate, titlul emis în baza obligației stabilite printr-o hotărâre judecătorească ( sentința civilă nr. 2171/2008 ).
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii îl constituie faptul că, după cum se menționează în mod expres în art. 244 cod procedură civilă, nu se poate dispune suspendarea unui litigiu, care este la rândul său suspendat, respectiv dosarul nr._/225/2012.
A anexat, în copie, încheierea din 03.12.2012, pronunțată în dosarul nr._/225/2012, adresa nr._/20.06.2012 emisă de Primăria mun. Dr.Tr.S., practică judiciară, sentința civilă nr. 7897/15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._/225/2012, sentința penală nr.2313 din 05.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._/225/2012.
Intimatul pârât B. N. I. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât motivele de recurs au un caracter subiectiv și în contradicție cu dispozițiile legii.
Recursul este fondat .
Pe de o parte multiplele acțiuni promovate în instanță cu privire la titlul de proprietate invocat creează suspiciunea unei încercări de tergiversare a cauzei .
Pe de altă parte instanța de fond a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluționarea alteia, fără să observe că, și cea din urmă era la rândul său suspendată .
Ori art. 244 cod procedură civilă condiționează suspendarea pentru acest motiv de existența unei alte judecăți care trebuie să fie deci, pendente .
Față de aceste considerente tribunalul în conformitate cu prevederile art. 312 cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanți B. A. M., T. A., C. D. împotriva încheierii din data de 14.12.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._ 09, va casa încheierea și va trimite cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenții-reclamanți B. A. M., T. A., C. D. împotriva încheierii din data de 14.12.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._ 09, în contradictoriu cu intimatul pârât B. N. I. și intimații intervenienți B. V. N., B. V. A., având ca obiect partaj judiciar.
Casează încheierea.
Trimite cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2013.
Președinte, S. C. | Judecător, M. C. O. | Judecător, A. M. |
Grefier, Tudorița I. |
C.S./T.I.. – 2 ex./10.04.2013
Cod operator 2626
← Pretenţii. Hotărâre din 10-09-2013, Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Sentința nr. 1/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|