Revendicare imobiliară. Sentința nr. 260/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 260/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 417/181/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1088/R
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. M.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentele-reclamante T. Florența, V. M. împotriva sentinței civile nr.260/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimatul-pârât G. N., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă T. Florența, asistată de avocat T. N., ce reprezintă și recurenta-reclamantă lipsă V. M., intimatul-pârât asistat de avocat N. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat T. F., pentru recurentele-reclamante, depune la dosar chitanța nr._/18.10.2013 privind plata taxei de timbru în sumă de 11 lei și 1 leu timbru judiciar mobil.
Avocat N. A., pentru intimatul-pârât, depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța de plată a onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat T. F., pentru recurentele-reclamante, solicită în principal, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.260/26.06.2013 și pe fond admiterea acțiunii, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.260/26.06.2013 cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru suplimentarea probatoriului, fără cheltuieli de judecată. Arată că probele administrate în cauză au fost avute în vedere în mod subiectiv, nu s-a ținut seama de actul de proprietate al vânzătorului și nici de faptul că atâta timp cât terenurile provin de la același proprietar ar trebui să aibă aceeași vecini. Sub aspectul admiterii cererii reconvenționale nu au fost administrate corect probele, instanța de fond în mod eronat reținând că lucrările de construire au fost făcute de peste 30 ani deși există un înscris emis de primărie și depus la dosar ce atestă faptul că pârâtul nu deține autorizație de construire.
Avocat N. A., pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului, admiterea cererii reconvenționale, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.Arată că, la data când reclamantele au semnat tranzacția în procesul de partaj s-a avut în vedere certificatul de moștenitor unde la A apare ca vecin drumul și nu ogașul. La data cumpărării terenului, pârâtul ca și fostul proprietar aveau acces la teren peste ogaș, ulterior pârâtul construind, inițial un pod de lemn și apoi unul din beton.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. sub nr._, reclamanta L. M. a chemat în judecată pe pârâtul G. N. solicitând ca prin hotărâre judecătorească pârâtul să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 107 mp neproductiv, situat în intravilanul satului Obârșia Cloșani, jud. M., în punctul „ Valea M. – Cracul Vânătorului”, cu vecinii est – drum sătesc, vest – locuință Bobirci I., nord – locuință G. N., sud – drum național DN 67 D și să ridice materialele depozitate pe terenul revendicat sau să fie autorizată să procedeze la ridicarea acestora pe cheltuiala pârâtului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, este proprietara terenului revendicat, care a fost dobândit prin partaj succesoral de pe urma defunctei M. M. la data de 15.02.2012 conform sentinței civile nr. 79/15.02.2012, pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._ .
Pârâtul se învecinează pe latura de nord cu proprietatea sa și prin acte de violență a deposedat-o de o porțiune din acest teren depozitând mai multe grămezi de material lemnos și alte bunuri, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 563 și urm. din Codul civil.
Prin întâmpinare, pârâtul G. N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în apărare că el este proprietarul terenului revendicat, din anul 1977 de când l-a cumpărat printr-un înscris sub semnătură privată, pe acest teren fiind edificată casa de locuit construită conform autorizației de executare lucrări din data de 08.08.1977.
A mai arătat că zidurile din beton și podul construit peste ziduri până la stradă au fost edificate în anul 1980 conform autorizației din data de 17.10.1980, sentința civilă nr. 79/15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._ nefiindu-i opozabilă, ea fiind pur declarativă și nu există nici un fel de act de proprietate al reclamantei sau al autorului ei asupra terenului în litigiu. De asemenea, a susținut pârâtul - reclamant G. N. că terenul revendicat de reclamantă este cuprins între DN 67 D și Ogașul Comorăști având o lățime de cca 2 m.
Pe cale reconvențională, pârâtul-reclamant G. N. a solicitat instanței să constate că a dobândit un drept personal și exclusiv asupra terenului în litigiu, în suprafață de 60 mp, cu vecinii: nord – DN 67 D, Sud – rest proprietate, Vest – Bobirci I., Est D. M., conform prescripției achizitive de 30 de ani, în condițiile în care a deținut terenul pașnic, netulburat și sub nume de proprietar din anul 1977 și până în prezent, timp în care a construit pe el ziduri de sprijin și podeț de trecere peste râu.
În drept, și-a întemeiat cererea reconvențională pe disp. art. 935 și urm. C civ.
La cererea părților, s-au încuviințat probele cu înscrisuri, martori și expertiză în specialitatea topografie.
Pe parcursul procesului, a decedat reclamanta astfel că, la termenul din 15.01.2013, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de descendente de gr.I, a numitelor T. Florența și V. M..
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Baia de A. a pronunțat sentința civilă nr.260/26.06.2013 prin care a respins acțiunea în revendicare imobiliară și a admis în parte cererea reconvențională, constatând că pârâtul reclamant este proprietarul terenului în suprafață de 52 mp identificat de expertul Raciov A. pe conturul 1,2,3,4,5,6,12,1; a obligat reclamantele să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 1062 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 24.03.1978 notariatul de Stat al Județului M. a emis certificatul de moștenitor nr. 748 /1977, de pe urma autoarei M. M., decedată la data de 24 iunie 1975 cu ultimul domiciliu în . ca moștenitori, în calitate de descendenții de gr. II, numiții M. N. și L. M., masa succesorală cuprinzând și terenul, în suprafață de 3900 mp, situat în pct. „Cracul Vânătorilor” cu vecini: Răsărit – M. N., Apus – drumul, MZI – I. M. și MN – P. P. și M., din care 200 mp teren arabil și restul teren fânețe.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 79 din 15.02.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Baia de A. a admis acțiunea formulată de reclamantul M. N., în contradictoriu cu pârâta L. M. și a dispus ieșirea din indiviziune a acestora cu privire la bunurile rămase de pe urma autoarei M. M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 748 din 24.03.1977, luând act de tranzacția intervenită între părți.
Prin acțiunea pendinte formulată de reclamanta L. M. și continuată de moștenitoarele T. Florența și V. M., acestea revendică de la pârâtul G. N., suprafața de teren de 107 mp neproductiv, situat în intravilanul satului Obârșia Cloșani, județul M., în punctul „ Valea M. – Cracul Vânătorului”, cu vecinii est – drum sătesc, vest – locuință Bobirci I., nord – locuință G. N., sud – drum național DN 67 D, solicitând și obligarea pârâtului la ridicarea materialelor depozitate pe terenul revendicat sau să fie autorizate să procedeze la ridicarea acestora pe cheltuiala pârâtului.
Conform disp. art.563 alin.1 cod civil „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”.
Așadar, acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește, proprietarul neposesor putând cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului.
Admisibilitatea acțiunii în revendicare impune, așadar, ca reclamantul să facă dovada atât a proprietății bunului revendicat cât și a faptului că bunul se află în posesia nelegitimă a pârâtului.
În speță, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 79 din 15.02.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._, autoarea reclamantelor L. M. a tranzacționat cu numitul M. N. bunurile rămase de pe urma autoarei M. M., potrivit certificatului de moștenitor nr. 748 din 24.03.1978, acesteia revenindu-i, potrivit tranzacției intervenită între părți, un teren fânețe în suprafață de 4082 mp situat pe raza comunei Obîrșia Cloșani, județul M., în pct. „Valea M. – Cracul Vânătorului” cu vecini: Răsărit – M. I., Apus – I. M., MZI – M. N., MN- DN 67 D și Ogașul Comorăști.
Expertul Raciov A. prin raportul de expertiză întocmit în cauză a concluzionat că ” se constată că între terenul de la pct. 6 din certificatul de moștenitor nr. 748 /1977 și terenul de la pct.l din sentința civilă nr.79/2012 există diferențe în ceea ce privește suprafața, dispunerea vecinătăților și chiar a vecinului în sensul că în certificatul de moștenitor nr.748/1977 este amintit doar drumul, iar în sentința civilă nr.79/2012 imobilul se învecinează și cu ogașul, iar vecinătatea cu P. P. și M. din certificatul de moștenitor nr.748 /1977 a fost înlocuită în sentința civilă nr. 79 /2012 cu M. I.”.
De aceea, instanța a reținut că reclamantele T. Florența și V. M. nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, înscrisul ce a stat la baza pronunțării sentinței civile 79 din 15.02.2012, respectiv certificatul de moștenitor nr. 748 din 24.03.1978, stabilind că terenul situat în pct. „Cracul Vânătorului” se învecinează cu drumul, necuprinzând, astfel, suprafața până la Ogașul Comorăști.
Constatând că reclamantele T. Florența și V. M. nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, instanța a apreciat ca lipsite de relevanță declarațiile martorilor D. M., V. V. și M. I., potrivit cărora între autoarea reclamantelor L. M. și pârâtul – reclamant G. N. existau discuții contradictorii cu privire la proprietatea acestui teren în accepțiunea acestora pârâtul – reclamant ocupând o porțiune din terenul revendicat.
Față de cele constatate, instanța a respins acțiunea în revendicare și urmare acestei soluții și petitul accesoriu având ca obiect obligație de a face constând în ridicarea materialelor depozitate de pârât pe terenul revendicat.
Asupra cererii reconvenționale s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 6 al.2 din noul Cod civil „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Față de actele și faptele juridice invocate în cauză, instanța a constatat incidența dispozițiilor Codului civil în vigoare până la data de 01.10.2011.
Ca să se poată prescrie, disp. art. 1847 C.civ. cer ca posesia exercitată de reclamant să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, iar potrivit disp. art. 1860 C.civ. „Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.”
În speță, instanța a constatat că pârâtul reclamant G. N. a făcut dovada cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale invocate anterior, respectiv posesia de 30 de ani și caracterul util și neviciat al acesteia, reținând că la data de 07.03.1977 între numitul Bobirci V. I. și pârâtul – reclamant G. N. a intervenit o convenție materializată în înscrisul sub semnătură privată denumit chitanță privind vânzarea – cumpărarea unui teren situat în . M. pentru care pârâtul – reclamant a plătit drept preț suma de 2000 lei.
Din depozițiile martorilor A. R., Romanițoiu M., D. I M. și D. A. și autorizațiile pentru executări de lucrări nr. 19 din 8.08.1977, respectiv nr. 31 din 17.10.1980, instanța a reținut că pârâtul – reclamant G. N., după dobândirea terenului de la numitul Bobirci V I. a edificat imobilul casă și a construit un zid peste Ogașul Comorăștii, exercitând astfel, asupra terenului identificat de expertul Raciov A. pe conturul 1-2-3-4-5-6-12-1, o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Din raportul de expertiză rezultă că terenul în litigiu este situat în fața proprietății pârâtului permițând accesul la drumul național, peste Ogașul Comorăști, pârâtul construind un pod, expertul susținând că „în chitanță… terenul tranzacționat se întinde până la drumul național…”
Potrivit procesului verbal de constatare încheiat la data de 10 mai 2012 de lucrătorii de poliție din cadrul Secției nr. 4 Poliția Rurală Baia de A., terenul revendicat de reclamantele T. Florența și V. M. este situat între locuința lui G. N. și DN 67 D acesta edificând un pod din beton care permite trecerea de la locuința acestuia la drumul public concluzionându-se că podul este construit pe două ziduri de piatră situate pe marginea Ogașului Comorăști și după starea plaselor de lemn și a stâlpilor metalici gardurile care împrejmuiesc terenul și celelalte lucrări au fost construite cu mulți ani în urmă.
În consecință, față de cele expuse, instanța reținând că pârâtul-reclamant G. N. a făcut dovada că a exercitat asupra terenului revendicat, o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, în baza art.1890 c.civ., a admis cererea reconvențională și a constatat că acesta este proprietarul terenului în suprafață de 52 mp, identificat de expertul Raciov A. pe conturul 1-2-3-4-5-6-12-1 din anexa la raport.
În temeiul art. 276 din codul de procedură civilă instanța a obligat reclamantele T. Florența și V. M. să plătească pârâtului G. N. cheltuieli de judecată în cuantum de 1062 lei, proporțional cu pretențiile admise.
Împotriva s.c.nr.260/26.06.2013, în termen legal au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive.
Prin acțiunea promovată, reclamantele au înțeles să revendice de la pârât suprafața de 107 mp teren neproductiv situat în Obîrșia Cloșani pct. Valea M. cu vecini: E-Drum sătesc, V- Bobirci I., N-G. N., S-DN 67 D, teren ce le aparține conform s.c.nr.79/15.02.2012 și care susțin că provine de la autorul comun V. N. (socrul numitei M. M.) conform inventarului averii acestuia din 29 mai 1914 – pct.1, act care arată că la Apus, terenul se învecinează cu ogașul Comorăști.
În actul invocat de pârât, respectiv înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță”, terenul pe care l-a dobândit de la numitul Bobirci I. se învecinează cu drumul național fapt care este contrazis de actul de proprietate al vânzătorului Bobirci aflat la fila 95 și intitulat proces verbal de vecinătate din care rezultă că la nord proprietatea acestuia se învecinează cu G. N. iar la est cu ogaș.
Astfel, este imposibil ca terenul pe care Bobirci l-a vândut pârâtului să treacă peste ogaș până în drumul național având în vedere că cele două terenuri provin dintr-un corp comun proprietatea vânzătorului Bobirci. Tot în respectiva chitanță se arată că terenul cumpărat are o lungime de 20 m, fapt neverificat pe fond de către instanță.
De altfel, expertul nu a verificat nici faptul că terenul revendicat de recurente se regăsește în inventarul averii din 29 mai 1914.
Sentința este nelegală și netemeinică și sub aspectul admiterii cererii reconvenționale formulată de pârât întrucât instanța nu a verificat faptul că cele două autorizații de construcție privesc edificarea locuinței cu parter și etaj și a unui zid de piatră ce împrejmuiește locuința ci nu construirea zidului de sprijin sau a podului de beton peste ogaș; de asemenea niciunul dintre martori nu a arătat cu certitudine că pârâtul a folosit terenul în litigiu de peste 30 de ani.
Examinând sentința recurată în raport de criticile invocate cât și din oficiu conform art.304 ind.1 c.pr.civ., tribunalul constată că recursul este neîntemeiat din considerentele ce urmează.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a invocat în dovedirea dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat s.c.nr.79/15.02.2012 pronunțată în dosar nr._, sentință care nu îi este opozabilă pârâtului întrucât are caracterul unui contract între părțile care au tranzacționat.
Critica recurentelor în sensul că instanța nu a luat în seamă inventarul averii defunctului V. N. întocmit la 29 mai 1914 unde terenul este descris la pct.1 este neîntemeiată întrucât pe de o parte, acest act nu a stat la baza pronunțării s.c.nr.79/15.02.2012 iar pe de altă parte, reclamantele nu au dovedit că terenurile din averea lui V. N. au intrat în patrimoniul lor și în consecință sunt proprietare exclusive.
Din înscrisul exhibat de pârât, rezultă că terenul dobândit de el de la Bobirci I. se învecinează în partea de răsărit cu drumul național, aspect care nu a fost contrazis de alte probe cu precizarea că înscrisul aflat la fila 95 dosar fond respectiv proces verbal de vecinătate la care fac referire recurentele nu îmbracă forma unui act de proprietate al vânzătorului Bobirci.
Prin urmare, cum recurentele nu au produs dovezi pentru a demonstra că sunt proprietare asupra terenului revendicat, conform principiilor ce reglementează acțiunea în revendicare imobiliară are câștig de cauză cel cu posesia mai caracterizată, respectiv cel ce a deținut bunul cu bună credință, având o posesie neviciată și care are la origine un titlu.
În speță, posesia exercitată de pârât asupra terenului în litigiu îndeplinește toate aceste condiții în sensul că, din momentul dobândirii proprietății sale de la Bobirci I. (1977) și-a edificat casa și anexele după care a construit, în scurt timp zidul de sprijin și un pod de trecere (fără a exista vreo opunere din partea autorilor recurentelor în toată această perioadă care s-a scurs din 1977 până în anul 2012 când reclamanta a obținut s.c.nr.79/2012), la baza acestei posesii stând înscrisul intitulat „chitanță” încheiat în anul 1977 cu vânzătorul Bobirci. Acest înscris are caracterul unui început de dovadă scrisă care coroborat cu proba testimonială administrată în cauză demonstrează că terenul din litigiu a fost deținut de pârât de peste 30 de ani în condițiile art.1847 și următoarele c.civ. astfel încât corect s-a soluționat cererea reconvențională.
În considerarea celor mai sus expuse, constatând că soluția adoptată de instanța de fond se fundamentează pe probele care au fost corect fundamentate, în temeiul art.312 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge recursul ca neîntemeiat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 c.pr.civ., recurentele vor fi obligate către intimat la cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei reprezentând onorariu avocat din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante T. Florența, V. M. împotriva sentinței civile nr.260/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Baia de aramă în contradictoriu cu intimatul-pârât G. N., având ca obiect revendicare imobiliară.
Obligă recurentele la 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, C. M. | Judecător, V. R. |
Grefier, M. B. |
Red.CVP
Dact.CNB
Ex.2/25.11.2013
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3040/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-09-2013, Tribunalul... → |
|---|
