Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 503/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 503/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 6757/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 65/R/MF
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător L. B.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de reclamantul O. P. G., împotriva sentinței civile nr.503/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimată fiind pârâta P. E. (R.), având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că, din oficiu, a fost repusă cauza pe rol pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.248 și 252 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an de la data suspendării, instanța invocă excepția perimării și acordă cuvântul asupra excepției.
Recurentul reclamant arată că este de acord cu perimarea recursului.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ , la data de 09.05.2012, reclamantul O. P. G., a chemat în judecată pe pârâta P. E. (R.), pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună stabilirea unui program de vizitare minor.
În motivarea acțiunii, a precizat că fosta soție este plecată din țară, iar minora se află în grija bunicii materne care nu-i permite minorei să-și viziteze tatăl sau bunica paternă și nici să vorbească cu acesta la telefon.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Legal citată, pârâta nu a depus la dosar întâmpinare .
Pentru termenul de judecată din 05.06.2012, reclamantul a fost citat cu mențiunea de a depune taxa de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției netimbrării, invocată din oficiu de către instanță, excepție care, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.c., are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, având în vedere că, fără plata taxelor de timbru aferente, instanța nu este învestită cu soluționarea unei cauze, prin sentința civilă nr.503/05.06.2012 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a reținut următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 2 în cazul în care taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, iar art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, modificată și completată prin Legea nr. 123/1997, prevede că, în cazul neachitării timbrului judiciar corespunzător cererii, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.
La termenul de judecată din 05.06.2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepție ce a fost admisă, în temeiul art. 137 C. proc. civ., art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995, având în vedere că, pentru termenul de judecată de azi, reclamantul a fost citat cu mențiunea să timbreze acțiunea sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.
Întrucât reclamantul nu s-a conformat acestor dispoziții, instanța a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat cererea ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că a achitat taxa judiciară de timbru, însă la termenul de judecată din 05.06.2012 nu a avut dovada asupra sa și fiind în stare de detenție a fost în imposibilitate de a le prezenta instanței.
La termenul de judecată din 03.09.2012 cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților.
La 28.11.2013 prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 03.09.2012 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.
Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.
În cauză, instanța constată că la termenul din 03.09.2012 părțile au lipsit la judecarea cauzei și potrivit dispozițiilor cod procedură civilă, art.242 pct.2 a fost dispusă suspendarea pentru lipsa părților.
Cum art.248 cod procedură civilă, sancționează lipsa de atitudine a recurentului care, deși suspendată cauza, nu a făcut niciun demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 03.09.2013), în temeiul art. 252 raportat la art. 248 cod procedură civilă, se va constata perimat recursul formulat împotriva sentinței civile nr.503/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de reclamantul O. P. G., împotriva sentinței civile nr.503/05.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimată fiind pârâta P. E. (R.), având ca obiect stabilire program vizitare minor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.
Președinte, C. Z. | Judecător, L. B. | Judecător, F. M. |
Grefier, M. B. |
Redactat M.F.
tehnoredactat M.B., Ex.2/17.12.2013.
jud.fond T. T.
Cod operator 2626
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 156/2013. Tribunalul... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 481/2013. Tribunalul... → |
---|