Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 517/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 517/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 12112/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 517/A
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător L. B.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă A. M. împotriva s.c.nr.849/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimații I. I. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, după care, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art.394 c.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 15.09.2014 sub nr._, reclamantul I. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în procedura prevăzută de art. 1.025 Cod procedură civilă a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei, plus cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că avut calitatea de reclamant în dosarul nr._ al Tribunalului M. având ca obiect pretenții, în acest dosar fiind pronunțată sentința civilă nr 2167/16.06.2014, prin care s-a admis acțiunea formulată, pârâte fiind A. M., AFM București. Astfel, fiind admisă acțiunea, pârâtele au căzut în pretenții, iar, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamantul și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată. A mai arătat că, cu ocazia judecării procesului a achitat suma de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat, astfel se impune ca pârâtele sa fie obligate sa plătească aceste cheltuieli.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453 si art. 1025 si urm. Noul C. Proced. Civilă.
La data de 15.10.2014, prin serviciul registratură, s-a depus de către pârâtă întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Pârâta a învederat faptul că procedura privind cererile cu valoare redusă este o procedură specială care necesită îndeplinirea unor condiții speciale de admisibilitate a cererii, una dintre condiții fiind aceea ca reclamantul-creditor sa aibă o creanța a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plătii o sumă de bani în cuantum maxim de 10.000 lei. Obligația corelativă, de esența raportului juridic dedus judecații, presupune un raport de reciprocitate.
Potrivit dispozițiilor art.1.028 pct.(2) si (3) din C.pr.civ, reclamantul care declanșează procedura indică probele și face depunerea înscrisurilor pe care își întemeiază cererea, iar în speță, reclamantul depune copia unei chitanțe prin care dovedește că, Cabinet Avocat D. D. a primit de la acesta o suma de bani, pe care reclamantul a înțeles să o achite de bună voie în contul prestațiilor profesionale, în dosarul nr._ . Aceasta chitanță face dovada unor raporturi obligaționale între părțile asumante, aici regăsindu-se raportul de reciprocitate, respectiv între avocat și client, nu între client și pârâtă. În consecință, îndreptarea pretențiilor reclamantului, în persoana căruia trebuie sa se regăsească și calitatea de creditor, împotriva pârâtei este vădit neîntemeiată, nejustificată și nedovedită, condiția cerută de procedura abordată nefiind, astfel, îndeplinită.
De asemenea se arată de către pârâtă faptul că decizia civilă nr.2167/16.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, nu dovedește calitatea pârâtei de debitor, de persoana obligată la plata sumei de 1.000 lei din chitanța amintită. Astfel, pe de o parte potrivit dispozițiilor art.452 Cod pr. civ.: "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie sa facă, în condițiile legii, dovada existentei și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", aspect care ar trebui sa se regăsească în conținutul hotărârii sau în încheierile de ședință, prin care instanța a luat act de întinderea acestor cheltuieli, dispoziția enunțată fiind imperativă. Pe de altă parte, potrivit acestei sentințe, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 237,5 lei. Cheltuielile de judecată se acordă la cerere, fiind exclusiv dreptul de dispoziție al părții. Deci, reclamantul a solicitat instanței în dosarul nr._ cheltuieli de judecată, instanța acordându-le în cuantumul de 237,5 lei, respectiv taxa de timbru judiciar neexistând vreo altă mențiune.
Potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă, privind cheltuielile de judecată și acordarea lor, instanța acordă părții care a câștigat procesul, în totalitate sumele reprezentând taxele de timbru și taxele pentru expertize,dovedite ca atare cu acte în original, iar onorariile avocaților, dovedite asemenea, în măsura stabilită de către instanță, instanța având atributul dispoziției cu privire la cuantumul acestora.
Astfel, în considerarea aceleiași idei se poate observa motivarea dată soluției, într-o decizie de speță nr.1378/23._, de către Secția Comerciala a înaltei Curți de Casație si Justiție, potrivit căreia, în cadrul operației de determinare a cheltuielilor de judecată, instanța va analiza în ce măsura cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul sunt justificate. Astfel, a concluzionat Curtea că, onorariile avocaților se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei ( în această speță în cauza inițială), a originalului chitanței sau ordinului de plata reprezentând achitarea onorariului de avocat, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care sa menționeze numărul contractului de asistență juridică. Menționează Curtea textual că: "în raport de actele justificative ale plăților efectuate, instanța va acorda cheltuieli de judecată, iar dispozitivul hotărârii poate fi pus în executare silită privind aceste cheltuieli. Deci, dreptul de creanță părții căreia i-au fost acordate cheltuielile de judecată este stabilit prin hotărârea instanței, care va constitui înscris justificativ pentru partea care a avansat aceste cheltuieli".
Se arată că în speță, reclamantul din cererea de valoare redusă, nu probează cu decizia nr.2167/16.06.2014 dreptul de creanță pentru suma pretinsă, respectiv 1.000 lei și nici faptul ca acea chitanță a fost înaintată instanței ca dovadă a cheltuielilor cu avocatul în proces, ci cu această sentință probează numai faptul ca a solicitat cheltuieli de judecată și a obținut un cuantum de 237,5 lei. Mai mult chiar, potrivit sentinței, prestațiile profesionale în cauză s-au făcut de către alt avocat decât cel care pretinde onorariul prin cererea de față.
A menționat faptul că raționamentul expus supra rezidă și din sinteza dispozițiilor privind Statutul profesiei de avocat, potrivii căruia, în mod imperativ: "onorariile se determina si se prevăd in contractul de asistenta juridica la data incheierii acestuia.., inainte de inceperea asistentei/reprezentării clientului." Și nu mai puțin din dispozițiile Codului de procedura civila, in art.451 pct.(2) care prevede că: "instanța poate chiar si din oficiu sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariu avocaților...".
În cererea de față valorificarea pretențiilor, sub forma cheltuielilor de judecata cu onorariul de avocat, prin simpla chitanța încheiata în ziua pronunțării soluției, încalcă chiar dispozițiile statutului profesiei privind dovada onorariilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, solicitarea onorariului de avocat pe calea cererii de valoare redusa inhibă atributul instanței de judecata de a aprecia asupra cuantumului suficient și necesar al onorariilor de avocat în dosarul ce a generat cheltuiala, lăsând fără substanță intenția legiuitorului si lipsind astfel de efect prevederea cuprinsă în art. 451 pct.(2) Cod pr. civ. Astfel, instanța de față nu poate aprecia prin prisma dispozițiilor art. 451 pct.2, pentru cauza nr._, având în vedere că valoarea cererii se refera la onorariu de avocat din acest dosar, iar avocatul, în genere, s-ar găsi astfel o oportunitate "legala" de a-și valorifica onorariile, în cuantumul dorit,fără controlul instanței de judecată.
Prin rezoluția din data de 24.11.2014 instanța a fixat termen de judecată la data de 14.01.2015, în camera de consiliu, fără citarea părților.
Prin sentința civilă nr. 849/25.02.2015, Judecătoria Drobeta T. S. a admis în parte cererea formulată de reclamant, a obligat pârâtele să achite reclamantului suma de 500 lei reprezentând parțial onorariu avocat în dosar nr._ și cheltuieli de judecată în suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul I. I. a avut calitatea de reclamant în dosarul nr._ al Tribunalului M. având ca obiect pretenții, în acest dosar fiind pronunțată sentința civilă nr 2167/16.06.2014, prin care s-a admis acțiunea formulată, pârâte fiind A. M., AFM București.
Astfel cum rezultă din dosarul nr._ al Tribunalului M. atașat la prezenta cauză, prin cererea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 2375,21 lei dobândă legală pentru suma de 2231,00 lei de la data de 04.11.2008 până la data de 05.11.2012 iar cauza a fost reținută în pronunțare la primul termen de judecată, reclamantul fiind asistat de avocat.
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata onorariului de avocat în sumă de 1000 lei.
Instanța a reținut că între părți a avut loc un proces, soluționat în favoarea reclamantului, astfel că regimul juridic al cheltuielilor de judecată este stabilit de art.453 din Codul de procedură civilă, care prevede că partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată; întrucât textul de lege citat nu distinge cu privire la momentul în care se formulează cererea de obligare la plată cheltuielilor de judecată, respectiv în cursul procesului în legătură cu care s-au efectuat sau ulterior soluționării procesului, și nici cu privire la componența acestor cheltuieli, respectiv taxe de timbru, onorarii și alte cheltuieli, instanța a reținut că aceste cheltuieli pot fi solicitate parțial și pe cale separată, condițiile impuse de lege fiind ca acestea să fie dovedite iar pârâtul să cadă în pretenții.
Astfel, instanța a reținut că suma solicitată în prezentul dosar reprezintă onorariu avocat achitat de reclamant conform chitanței de la f.9 pentru dosarul nr.1524/2014; întrucât pârâtele au căzut în pretenții,instanța le-a obligat la plata onorariului avocațial însă nu în cuantumul achitat de reclamant.
În temeiul art.451 alin.2 din Codul de proc.civilă, având în vedere valoarea cererii și durata procesului, instanța a redus onorariul la suma de 500 lei.
Prin urmare, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâtele la plata sumei de 500 lei parțial onorariu avocat.
În conformitate cu art.1031 din Codul de procedură civilă, pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în acest dosar în sumă de 50 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Instanța face confuzie între dreptul de a solicita pe cale separată aceste cheltuieli, dreptul la acțiune astfel cum a fost recunoscut de procedura civilă și dreptul material propriu-zis de creanță, care trebuie să izvorască dintr-un raport juridic, dovedit ca atare. Culpa procesuală naște dreptul la despăgubire în sensul speței însă, dreptul de creanță pentru cheltuielile de judecată ia naștere după pronunțarea soluției prin care cealaltă parte cade în pretenții, cu condiția ca întinderea acestui drept să fi fost dovedită și promovată în fața instanței care pronunță soluția și care ia act în cuprinsul hotărârii sale de dovada cheltuielilor de judecată și de cuantumul lor.
În considerarea aceleiași idei este și motivarea dată soluției într-o decizie de speță nr. 1378/23.04.2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit căreia, în cadrul operației de determinare a cheltuielilor de judecată, instanța va analiza în ce măsură cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul sunt justificate. Astfel, a concluzionat Curtea că, onorariile avocaților se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei( adică în dosarul inițial) a originalului chitanței sau ordinului de plată reprezentând achitarea onorariului de avocat, însoțite de un exemplar al facturii fiscale care să menționeze numărul contractului de asistență juridică.
În speță, intimatul nu probează cu sentința nr.2167/16.06.2014 dreptul de creanță pentru suma pretinsă și nici faptul că această chitanță a fost înaintată instanței ca dovadă a cheltuielilor cu avocatul în proces.
Potrivit art. 425 c.pr.civ. „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, aspect care ar trebui să se regăsească în cuprinsul hotărârii sau în încheierile de ședință. Această dispoziție este imperativă.
O altă critică vizează faptul că instanța de judecată este lipsită de atributul său de a aprecia asupra cuantumului suficient și necesar al onorariului de avocat, potrivit art.451 pct.2 c.pr.civ. în dosarul care a generat cheltuiala.
Un alt aspect pe care instanța nu l-a reținut este că prin chitanța depusă de reclamant în dosarul de față, se face dovada unor raporturi obligaționale între părțile asumate, aici regăsindu-se raportul de reciprocitate dintre avocat și clientul său ci nu dintre client și apelantă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat întrucât considerentele ce-au stat la baza adoptării soluției sunt temeinice și legale.
Examinând sentința supusă apelului de față, în limitele criticilor aduse conform art. 479 c.pr.civ., tribunalul constată că apelul este întemeiat din considerentele ce urmează:
În mod nelegal prima instanță a dat valoare probatorie chitanței întocmită la 16.06.2014 și prezentată pentru prima dată în dosarul pendinte, pe de o parte, pentru faptul că dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat trebuia depusă în dosarul în care s-au efectuat astfel de cheltuieli, în acest sens dispozițiile art. 425 c.pr.civ. fiind de strictă interpretare, iar pe de altă parte, respectiva chitanță nu are nici o valoare juridică deoarece nu poartă număr și . și semnătură, o astfel de chitanță putând fi completată în această modalitate de oricine.
În considerarea celor expuse, constatând că soluția primei instanțe este rezultatul interpretării eronate a probelor și a dispozițiilor legale cu incidență în cauză, apelul se constată întemeiat situație în care, în temeiul art. 480 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va admite apelul, va schimba sentința și va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă A. M., având cod unic de înregistrare_, cu sediul în Dr. Tr. S., ., nr. 1, județul M., împotriva s.c.nr.849/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimații I. I., având CNP_, cu domiciliul în Drobeta T.-S., ., JUD. M. și Administrația F. pentru Mediu, cod de înregistrare fiscală_, cu sediul în București, Spl. Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Schimbă sentința.
Respinge acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. B. |
Red. B.L./Tehnored. B.M.
5 ex./4 pag./07.07.2015
Jud. fond C. M.M.
Cod op. 2626
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 35/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
