Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Decizia nr. 128/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 128/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5382/101/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 128/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. Z.

Grefier N. C. B.

Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe petenta K. A., având ca obiect exequator(recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine).

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind petenta.

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa petentei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art.394 c.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, petenta K. A. (T.) a solicitat să-i fie recunoscut certificatul de divorț din 8.05.2015 privind divorțul dintre K. A. și K. Jorn-Are, cu toate drepturile prevăzute de legea română.

Prin rezoluția din 18.06.2015 s-a comunicat petentei să arate motivele de fapt pe care se întemeiază cererea și să precizeze care este interesul în pronunțarea acțiunii, iar la 25.06.2015, petenta a depus precizare de acțiune în sensul celor solicitate.

În motivarea cererii, petenta a susținut că în fapt, s-a căsătorit în regatul Norvegiei cu numitul K. Jorn-Are așa cum reiese din certificatul de căsătorie emis la 07.06.2007 iar la data de 8.05.2014 a intervenit divorțul așa cum reiese din licența de divorț a cărei recunoaștere o solicită. Anterior divorțului a urmat procedurile legale în vederea schimbării numelui, noul nume fiind de K. A. în loc de T. L. A. însă în actele de stare civilă din România este menționat numele vechi cu toate că anterior datei de 8.05.2014 posedă numele de K. A.. Când s-a adresat Serviciului de Evidența Populației pentru a face mențiunile necesare raportat la noul nume, i s-a pus în vedere ca o condiție necesară și obligatorie necesitatea recunoașterii licenței de divorț pronunțată la 8.05.2014 de către Prefectul din Oslo și Akershus.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art.1094-1101 c.pr.civ. și art.21 al.1 din Regulamentul CE nr.2201/2003.

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar licența a cărei recunoaștere o solicită, în limba norvegiană și tradusă în limba română, act de identitate, procura specială autentificată sub nr.327/633/11.05.2015, copia cărții de identitate a procuratorului G. Nicolița, certificat de căsătorie, confirmare pentru înștiințarea numelui.

Cererea este legal timbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că în fapt, prin licența de divorț" din data de 8.05.2014 dată de Prefectul din Oslo și Akershus, a fost desfăcută căsătoria încheiată la 07.06.2007 cu K. Jorn-Are.

Conform disp. art. 1094 cod proced civ „hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare”.

În speță, instanța constată că licența de divorț mai sus menționată este definitivă și nu contravine legilor române, fiind îndeplinite cerințele art. 2567 c.civ., potrivit cărora drepturile câștigate în țară străină sunt respectate în România, cu excepția cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internațional privat român.

Față de cele mai sus expuse și având în vedere că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 1094-1101 c.pr.civ. privitoare la recunoașterea hotărârilor străine, tribunalul, constatând întemeiată cererea formulată de petentă, o va admite și va dispune recunoașterea „licenței de divorț” din data de 8.05.2014 dată de Prefectul din Oslo și Akershus, cu toate drepturile ce decurg din legea română.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta K. A., domiciliată în comuna B., ., având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine).

Dispune recunoașterea „licenței de divorț” din data de 8.05.2014 dată de Prefectul din Oslo și Akershus.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2015.

Președinte,

C. Z.

Grefier,

N. C. B.

Red. CZ

Dact. CNB

Ex.3/7Iulie 2015

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Decizia nr. 128/2015. Tribunalul MEHEDINŢI