Fond funciar. Decizia nr. 43/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 10073/225/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 43/R

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. M.

Judecător M. C. O.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții-petenți M. V., M. G. împotriva încheierii din data de 06.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimatele C. Izvoru-Bârzii, C. M., U. Izvoru-Bârzii prin primar, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Ț. Ș., pentru recurenții-petenți, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat Ț. Ș., pentru recurenții-petenți, depune la dosar împuternicirea avocațială.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 394 cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat Ț. Ș., pentru recurenții-petenți, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 06.01.2015 și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta T. S. și înregistrată sub nr._ 14, petenții M. V., M. G. au chemat în judecată intimatele C. Izvoru-Bârzii, C. M., U. Izvoru-Bârzii prin primar, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună constituirea dreptului lor de proprietate pentru terenul în suprafață de 26 ari, situat în intravilanul satului Răscolești, . să fie obligate cele două comisii de fond funciar să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate, respectiv emiterii acestuia conform Decr.Lege 42/1990.

Au arătat că terenul provine de la autoarea M. E. și au depus la dosar acte de filiație, respectiv certificat deces M. E., certificat deces M. C. (fiul lui M. E.), certificat căsătorie M. C. cu M. V.-petenta, buletin identitate M. V., certificat de naștere și carte identitate M. G. (fiul lui M. C. și M. V.).

Prin adresa nr.5208/28.10.2014, Primăria Izv-Bârzii precizează că pentru terenul solicitat, în anul 1991 M. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, aceasta decedând în anul 2000.

Deși la termenul de judecată din 06.01.2015 s-a solicitat introducerea în cauză și a celorlalți moștenitori, fii ai lui M. C. și M. V., respectiv M. O. C., M. C., M. C., dovada calității de moștenitor a acestora fiind făcută de asemenea cu acte de filiație, instanța de fond a apreciat că petenții nu au depus la dosar acte de stare civilă care să ateste calitatea de moștenitor, aspect ce împiedica desfășurarea normală a procesului și în consecință a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 alin.1 cod procedură civilă până la îndeplinirea acestei obligații.

Împotriva încheierii din data de 06.01.2015, în termen legal au declarat recurs petenții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susțin că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 alin.1 cod procedură civilă, întrucât dovada calității de moștenitor a fost făcută cu actele de stare civilă pe care le-au depus la dosar, solicitând chiar și ascultarea celor 3 moștenitori pentru a declara filiația față de autoare.

În concluzie, petenții solicită admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei și repunerea cauzei pe rol.

Examinând încheierea supusă recursului de față în raport de motivele de recurs, tribunalul constată că recursul este întemeiat din considerentele ce urmează:

Măsura suspendării judecății dispusă de instanța de fond în temeiul art. 242 alin.1 C.pr.civ nu este justificată în cauza de față, întrucât, la solicitarea instanței, petenții au precizat numele tuturor moștenitorilor autoarei M. E. și au depus la dosar actele de filiație a acestora cu care au înțeles să facă dovada calității de moștenitor.

Concluzionând în sensul că, prin măsura suspendării, instanța în mod nelegal a împiedicat desfășurarea normală a procesului civil, cât mai ales dreptul părții la în proces echitabil care presupune neîmpovărarea părții pentru judecata unei cereri, cu sarcini imposibile, tribunalul va admite recursul, va casa încheierea și va trimite cauza pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenții-petenți M. V. CNP-_, M. G. CNP-_, ambii cu domiciliul în .-Bârzii, jud.M. împotriva încheierii din data de 06.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimatele C. Izvoru-Bârzii, C. M., intimat U. Izvoru-Bârzii prin primar, având ca obiect fond funciar.

Casează încheierea.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2015.

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. M.

Judecător,

M. C. O.

Grefier,

M. B.

Redactat M.C.M.

tehnoredactat M.B., Ex.5/2 pag.

jud.fond P. I.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 43/2015. Tribunalul MEHEDINŢI